D
iploma5ia public4 reprezint4 una dintre cele mai noi dezvolt4ri din domeniul diplomatic, fiind de altfel în continu4 evolu5ie. Revolu5ia comunica5iilor /i democratizarea fenomenelor politice /i comunica5ionale deopotriv4 au generat nevoia unor noi demersuri diplomatice, care s4 realizeze o leg4tur4 direct4 cu publicurile. Noua practic4 a fost dezvoltat4 /i îmbr45i/at4 în perioada R4zboiului Rece cu mult entuziasm, dar la sfâr/itul epocii bipolare s-a men5inut în preocup4rile guvernelor, ba chiar a continuat s4 se dezvolte. România a întreprins /i ea activit45i de diploma5ie public4, de/i acestea erau caracterizate în m4sur4 mai mare de dimensiunea cultural4. Odat4 cu c4derea zidului Berlinului /i stabilirea op5iunii de aderare la Uniunea European4, diploma5ia public4 s-a revitalizat pentru a sus5ine aceast4 direc5ie a politicii externe. Acest articol î/i propune s4 analizeze contribu5ia radioului ca instrument al eforturilor de diploma5ie public4 româneasc4, întreprinse în ajunul ader4rii la Uniunea European4. Conceptul de diploma ie public
În dic5ionarul Palgrave al diploma5iei, termenul de diploma5ie public4 desemneaz4 „propaganda condus4 de diploma5i”1, propaganda fiind demersul de comunicare ce are în vedere schimbarea opiniei publice2. Defini5ia de dic5ionar se apropie de conceptualizarea ini5ial4. Atunci când a patentat termenul în 1965, Edmund Gullion, decanul Fletcher School of Law and Diplomacy, se referea la acea activitate care „se ocup4 de influen5area atitudinilor publicului asupra form4rii /i execu5iei deciziilor de politic4 extern4” prin „cultivarea de c4tre guverne a opiniei publice din alte 54ri, interac5iunea dintre grupuri /i interese [...], circula5ia transna5ional4 a informa5iei /i a ideilor”3. Recent, Nicholas Cull a impulsionat teoretizarea domeniului, oferind o defini5ie bazat4 pe cinci paliere de activit45i pe care institu5iile publice le pot derula în vederea gener4rii unui contact direct cu publicuri str4ine. Evident, acestea sunt practici vechi, îns4 cumulate ele pot oferi dimensiunea spectrului diploma5iei publice a unui stat. Cele cinci paliere sunt: 1. Ascultare – „colectarea /i confruntarea informa5iilor despre publicurile str4ine /i opiniile lor”4; 2. Advocacy – „utilizarea unei activit45i de comunicare interna5ional4 pentru a promova activ o politic4 anume sau interesul general” al unui stat în fa5a opiniei publice externe5; 3. Diploma5ia cultural4 (de/i unii speciali/ti o consider4 o practic4 separat4)- „promovarea resurselor /i reu/itelor culturale ale unui actor în str4in4tate /i facilitarea schimburilor culturale interna5ionale”6; 4. Schimburile mutuale – „trimiterea propriilor cet45eni în str4in4tate /i acceptarea reciproc4 a cet45enilor str4ini pentru o perioad4 de studiu sau acultura5ie” 7; 5. Transmisii interna5ionale (radio, televiziune, internet) – utilizarea tehnologiei „pentru a ajunge la publicurile str4ine”8. 1 G. R. Beridge, Alan James, A Dictionary of Diplomacy, Wittshire, Palgrave, 2001, p. 197. 2 Ibid., p. 195 3 Cf. Edmund Gullion apud. http://publicdiplomacy.org/pages/index.php?page=about-publicdiplomacy#1 (accesat la 15.04.2012). 4 Nicholas J. Cull, „Public Diplomacy: Taxonomies and Histories”, The Annals of the American Academy of Political and Social Science, New York, Sage, February 2008, p. 33. 5 Ibid. 6 Ibid., p. 34 7 Ibid., p. 35 8 Ibid. Probabil c4 emisiile radio reprezint4 una din cele mai vechi activit45i, al4turi de dimensiunea cultural4. Pentru o analiz4 a mediilor diplomatice vezi Wilson Dizard Jr., Digital Diplomacy: U.S. Foreign Policy In The Information Age, CSIS Praeger, 2001. Sfera Politicii nr. 4 (176) / 2013
135