tura informaţiilor utilizate, care de multe ori poate fi una biasată, a modalităţii de estimare a acestei calităţi optime a produsului-actor politic modelează calitatea deciziei de vot ce urmează a fi luată: dacă voturile exprimate nu reuşesc să reprezinte interesele alegătorilor, legătura între vot şi responsabilitatea guvernului este grav deteriorată1. Teoriile moderne definesc alegerea în funcţie directă de trei tipuri de factori despre care se presupune că afectează în mod direct procesul de analiză a informaţiilor şi care, prin combinaţie, creează percepţia subiectivă a electorului faţă de natura sarcinii curente de decizie. Un prim tip de factori este dat de caracteristicile de fond ale decidentului: abilităţile cognitive, educaţia, identificările de partid şi ideologice, vârsta, genul, etnia şi, nu în ultimul rând, expertiza sa politică, pot da indicii asupra direcţiei votului sau asupra tipului de candidat preferat. Aceste caracteristici influenţează modalitatea în care sunt analizate alternativele deciziei, care poate avea legătură cu biasurile generate prin procedee euristice de analiză a informaţiilor şi despre care am amintit mai sus câteva chestiuni care ni s-au părut esenţiale. Un al doilea tip de factori este reprezentat de atributele alternativelor disponibile – în cazul nostru ale actorilor politici, a căror evaluare este marcată tocmai de primul set de factori, iar a treia dimesiune se referă la regula aplicată în luarea deciziei: alternativele disponibile sunt fiecare evaluate în ceea ce priveşte utilitatea generală a atributelor pentru individul decident2. Regula de decizie, fiind o funcţie probabilistă a preferinţelor sau utilităţilor3, se bazează pe maximizarea utilităţii potenţiale construite de alegător, fiind astfel ales candidatul ce reprezintă posibilitatea concretizării celei mai mari utilităţi estimate4. Eijk notează că utilităţile pot fi construite ca funcţii ordinale sau cardinale5, în primul caz putându-se vorbi de o ierarhizare a alternativelor în ordinea preferinţelor. În al doilea caz, preferinţele putând fi departajate prin intermediul unor calităţi măsurabile prin valori de tip numeric, Eijk reţine conceptul descriptiv de utilităţi. Sondajele de opinie centrate pe fenomene politice de tip electoral conţin de regulă un set de itemi care să măsoare utilităţile electorale asociate candidaţilor. De obicei, întrebările cer respondenţilor să poziţioneze candidaţii pe o scară a probabilităţii de a vota pe rând, pentru fiecare candidat. Cu cât probabilitatea de a vota cu un candidat este mai mare, cu atât se presupune că utilitatea electorală generală atribuită acelui candiat este mai importantă. Prin urmare, o modalitate de a afla cum se fundamentează preferinţele de vot este şi aceea de a studia modul în care se construiesc utilităţile electorale asociate alternativelor alegerii sau actorilor politici. Ipoteza de la care se pleacă este aceea că votanţii evaluează utilităţile asociate cu actorii politici aflaţi în competiţia electorală şi îşi construiesc atitudini care reflectă aceste utilităţi, care, la rândul lor, fundamentează alegerile servind ca termeni ai regulii de decizie. Înainte de a insista asupra modului în care se construiesc utilităţile electorale ni se pare interesant să amintim o perspectivă a lui McGraw, Lodge şi Stroh, care 1 Richard R. Lau, David P. Redlawsk, How Voters Decide: Information Processing During Election Campaigns (Cambridge: Cambridge Studies in Public Opinion and Political Psychology; New York: Cambridge University Press, 2006), 22. 2 Moshe E. Ben-Akiva, Steven R. Lerman, Discrete Choice Analysis: Theory and Application to Travel Demand (Cambridge, Massachusetts: Massachusetts Institute of Technology Press, 1985), 20-7. 3 Ben-Akiva, Lerman, Discrete, 75-8. 4 Paul F. Lazarsfeld, Bernard Berelson, Hazel Gaudet, Mecanismul votului. Cum se decid alegătorii într-o campanie prezidenţială (București: Comunicare.ro, 2004). 5 Cees Van Der Eijk, Wouter Van Der Brug, Martin Kroh, Mark Franklin, „Rethinking the Dependent Variable in Voting Behavior – on the Measurement and Analysis of Electoral Utilities”, European Parliament Election Study 2009 (Manuscris edn., 2005), 4-5. Sfera Politicii nr. 8 (162) / 2011
65