După primele alegeri din 1990, din Guvernul condus de Petre Roman au făcut parte o serie de politicieni liberali tineri din PNL-AT (Radu Boroianu, Viorel Cataramă). Politicieni liberali au făcut parte şi din Guvernul Stolojan, fiind vorba de o coaliţie executivă (participarea partidelor în formarea guvernului şi împărţirea posturilor în guvern), nu şi una legislativă (sprijinirea în parlament a guvernului, fie majoritar, fie minoritar, de către o coaliţie mai largă decât cea care a format guvernul)1. În urma alegerilor parlamentare din 1992, FSN nu a mai obţinut suficiente voturi şi mandate pentru a domina Parlamentul, aşa cum a făcut-o în perioada 1990 – 1992. În căutarea unor formule guvernamentale, Preşedintele nou ales nu a reuşit să formeze o largă majoritate şi a recurs la soluţia unui guvern minoritar condus de un independent apropiat al Preşedintelui şi al formaţiunii sale (Nicolae Văcăroiu), guvern care a fost sprijinit în Parlament de o coaliţie legislativă denumită „patrulaterul roşu” (FDSN, ulterior PDSR + PRM + PUNR + PSM). În 1996 are loc prima alternanţă la putere după 1990, CDR fiind formaţiunea care a obţinut cele mai multe voturi la alegerile parlamentare (3.692.321 voturi, 30,17% pentru Camera Deputaţilor şi 3.772.084 voturi, 30,70% pentru Senat). Emil Constantinescu, candidatul la Preşedinţia României şi liderul CDR, a câştigat turul II al alegerilor în faţa lui Ion Iliescu. Guvernele care au urmat au fost guverne de coaliţie, dar crizele politice majore (ex.: ieşirea PD de la guvernare şi demisia premierului Victor Ciorbea, revocarea neconstituţională prin decret prezidenţial a premierului Radu Vasile, cea de-a şasea mineriadă din 1999), dublate de o serie de alţi factori complecşi (crize economice, sociale, chiar incompetenţa unor lideri, lipsa de comunicare dintre Preşedintele Emil Constantinescu şi CDR) au determinat destrămarea CDR înainte de alegerile generale din 2000 şi pierderea alegerilor de către formaţiunea succesoare, CDR 2000. În 2000, candidatul PDSR, Ion Iliescu a câştigat alegerile prezidenţiale, învingându-l în turul II pe Vadim Tudor, iar PDSR a câştigat alegerile parlamentare (3.968.464 voturi – 36,91% pentru Camera Deputaţilor şi 4.040.212 voturi – 37,09% pentru Senat). În decembrie 2000, PDSR a semnat protocoale politice cu două forţe politice fondatoare ale fostei CDR, PNL şi UDMR. Preşedintele PNL, Valeriu Stoica, a rupt în mai 2001, în faţa Delegaţiei Reprezentanţilor Naţionali ai liberalilor, protocolul semnat cu PDSR şi a atacat coaliţia dintre PDSR şi UDMR, care a funcţionat până în noiembrie 2004. Perioada 2004 – 2009 Anul electoral 2004 a marcat începutul unor modificări cruciale pentru sistemul politic, electoral şi constituţional din România. O serie de crize politice şi constituţionale dure2, dublate de o serie de modificări legislative cu privire la sistemul de vot3, precum şi o serie de propuneri de modificare a sistemului de 1 Dan Pavel, Iulia Huiu, „Nu putem reuşi decât împreună”. O istorie analitică a Convenţiei Democratice, 1989 –2000 (Iaşi: Polirom, 2003), 65 – 66, 148, 154 – 156. 2 Suspendarea Preşedintelui Băsescu, organizarea referendumului pentru demiterea Preşedintelui, reconfirmarea în funcţie a Preşedintelui suspendat, ieşirea de la guvernare a PD-L şi constituirea unui guvern minoritar condus de Călin Popescu Tăriceanu, conflictul deschis şi total dintre Preşedinte şi prim-ministrul Tăriceanu, demisia în bloc a miniştrilor PSD din Guvernul format în urma alegerilor parlamentare din noiembrie 2008, demiterea prin moţiune de cenzură a Guvernului Boc în octombrie 2009. 3 Adoptarea sistemului de vot uninominal mixt (cu puternice trăsături ale unui sistem proporţional) prin intrarea în vigoare a Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali (M. Of. nr. 196 din 13.03.2008).
32
Sfera Politicii 143