În aceste condiţii, aşa cum a declarat Cătălin Predoiu, se dovedeşte că autorităţile italiene au probleme „cu infractorii, nu cu românii”, o problemă de fond în implementarea legii şi în asigurarea liniştii şi ordinii publice, iar declaraţiile stânjenitoare la adresa unui întreg popor nu sunt de natură să rezolve situaţia. De altfel, anatemizarea românilor pare să vină din sfera politică italiană, pentru că „Ministerul italian de Justiţie nu a formulat nici o plângere privitoare la cooperarea judiciară cu autorităţile române” şi „ar fi greşit să fie schimbat cadrul legislativ actual numai pentru că în Italia există o problemă de implementare a acordului bilateral”.1 Cum statisticile Ministerului de Justiţie arătau că 40% dintre persoanele date în urmărire de autorităţile române se află pe teritoriul Italiei, s-a solicitat sprijinul părţii italiene, în vederea executării hotărârii definitive de condamnare sau în vederea punerii în aplicare a mandatelor de arestare preventivă emise în timpul procesului penal. Autorităţile italiene au acţionat, însă, cu întîrziere în chestiunea mandatelor europene de arestare emise de statul român, refuzând să dea un răspuns pentru unele cazuri sau refuzând chiar arestarea unor persoane2. În consecinţă, ministrul Justiţiei a solicitat părţii italiene o mai bună aplicare a procedurilor mandatului european de arestare, în concordanţă cu reglementările comunitare. O atitudine rezervată au avut autorităţile române şi faţă de Decretul lege privind măsurile urgente în domeniul siguranţei publice împotriva violenţei sexuale şi a actelor de persecutare3, care prevedea modificări ale Codului Penal şi ale Codului de procedură penală italiană, ale legii privind regimul de detenţie, imigrarea şi condiţia străinului. De altfel, înfiinţarea patrulelor civile neînarmate, susţinută de ministrul de Interne, Roberto Maroni, a creat controverse şi pe plan intern, fiind contestată de opoziţie, de preşedinte, de ministrul apărării, Ignazio La Russa şi de alţi colegi de guvernare, dar şi de reprezentanţii Vaticanului, care o consideră o abdicare a statului de drept4. Cu atât mai mult, ministrul român de Justiţie a considerat că nu se poate pronunţa înainte de o analiză a noului act normativ, din punctul de vedere al concordanţei cu standardele legislaţiei europene.5 Dar aceste fisuri în cooperarea autorităţilor responsabile dintre cele două state au apărut ca urmare a inexistenţei „unui acord la nivel UE privind recunoaşterea reciprocă automată a deciziilor judecătoreşti emise în statele membre, astfel de propuneri fiind acum pe rolul Comisiei Europene, în vederea adoptării unei directive”6. În luna aprilie 2009, experţi ai Ministerului de Justiţie din Italia vin la Bucureşti, pentru a discuta implementarea, după evenimentele înregistrate la începutul anului , a Declaraţiei de la Roma privind dezvoltarea cooperării juridice bilaterale 1 Document: www.cotidianul.ro, Predoiu: „Declaraţiile despre infracţionalitatea românilor în Italia sunt politice”, articol semnat de Dorin Petrişor în Cotidianul, 23 februarie 2009, accesat 28.03.2009. 2 Viviana Oancea, director al Direcţiei de Drept Internaţional şi Tratate din Ministerul Justiţiei, declara că „de multe ori instanţele italiene refuză executarea mandatelor de arestare emise de cele româneşti, având pretenţia să judece pe fond infracţiuni comise în România”, citată de Cotidianu., 23 februarie 2009. 3 Decretul a intrat în vigoare în Italia în data de 25 februarie 2009, urmând a fi supus spre aprobarea celor două Camere ale parlamentului de la Roma, pentru a fi convertit în lege. Dacă, în termen de 60 de zile de la publicare, nu se aprobă, Decretul lege îşi pierde valabilitatea ex tunc, conform articolului 77 din Constituţia italiană. 4 Pentru o analiză a situaţiei, a se vedea: Aurora Martin, Potenţa violatorului şi impotenţa statului, în Dilema veche, nr. 263, din 24.02 – 4.03. 2009, document, http://www.dilemaveche. ro/index.php?nr=263&cmd=articol&id=10122. 5 De altfel, în data de 8 aprilie, Maroni a convocat reuniunea Camerei Deputaţilor, pentru a discuta Decretul de Securitate, dar deputaţii din opoziţie au refuzat să discute decretul, atâta timp cât măsura care prevede posibilitatea organizării de patrule civile face parte din acesta. În felul acesta, Guvernul a hotărât să elimine prevederea din decretul de lege. 6 Ibidem. Sfera Politicii 134
19