Semnal de Ialomita si Calarasi nr 274

Page 6

SEMNAL

6

Inspectorul general şcolar, Gheorghe Petre:

„Există uniforme în liceele din judeţul Ialomiţa la care sacourile arată ca acelea ale chelnerilor“ Inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Ialomiţa, Gheorghe Petre, a criticat, marţi, 7 octombrie, în cadrul unei conferinţe de presă, unele unităţi de învăţământ care au achiziţionat uniforme şcolare de proastă calitate şi care, în opinia sa, arată a sacouri „de chelner“. „Regulamentele de ordine interioară au devenit, de multe ori, regulamente care nu au mai respectat spiritul democraţiei. În acest fel, comitetul de părinţi reprezentat, de cele mai multe ori, de două, patru persoane mai active şi cu idei mai personale, nu idei în spiritul întregii colectivităţi, a ajuns să impună uniforme şcolare în foarte multe unităţi de învăţământ, uniforme care nu au fost pe gustul tuturor elevilor şi părinţilor“, a precizat reprezentantul IŞJ. Potrivit acestuia, au fost întâlnite cazuri în

care cei care au confecţionat uniformele au prezentat un anumit tip de material sau de uniformă, iar în final au venit cu altceva. „Avem uniforme în liceele din judeţul Ialomiţa la care sacourile arată ca acelea ale chelnerilor sau sunt de cea mai proastă calitate. Eu nu am putere de decizie în unităţile şcolare, pentru că regulamentele de ordine interioară sunt elaborate de cei de acolo, în parteneriat cu părinţii. Dar uniforma şcolară trebuie să fie purtată de către un elev ca prestigiu al acelui liceu şi să fie mândri de asta. Până la urmă, este o problemă de mentalitate şi asta se reglează în timp“, a subliniat Gheorghe Petre. (L.M.)

Răzvan Ciucă, directorul Muzeului Agriculturii, ales preşedintele Asociaţiei Internaţionale a Muzeelor de Agricultură

Copiii din Feteşti, impresionaţi de armamentul din dotarea jandarmeriei Copiii, părinţii dar şi reprezentanţii administraţiei publice locale din municipiul Feteşti au putut participa, duminică, 5 octombrie, alături d de d jandarmii ialomiţeni, la o acţiune organizată în Parcul Central din Feteşti, de Asociaţia „Exploratori pentru A viitor“. v Au fost instalate puncte de prezentare a armamentului din d dotarea jandarmilor ialomiţeni, a materialelor specifi ce de intervenţie şi un s cort în care a rulat un film c documentar care a prezentat d aspecte din cadrul pregătirii a efectuate în instituţiile de e pregătire ale Jandarmeriei Române. Maior Alexandru Constantinescu, purtătorul C de cuvânt al Inspectoratului d de Jandarmi Judeţean (IJJ) d Ialomiţa, a declarat, luni, 6 octombrie, că „jandarmii

Ialomiţa

au prezentat şi exerciţii de autoapărare, iar unul dintre instructorii sportivi jandarmi, care în viaţa extraprofesională pregăteşte o grupă de copii în domeniul artelor marţiale, a prezentat cu aceştia mai multe procedee de luptă“. Acesta a adăugat că atât copiii, cât şi părinţii „au fost curioşi şi interesaţi în a manevra armamentul şi materialele specifice pentru intervenţia în cazul restabilirii ordinii publice, aprecierile fiind unanime“. Reprezentanţi ai I.J.J. Ialomiţa au fost invitaţi, duminică, 5 octombrie, de Asociaţia „Exploratori pentru viitor“ să prezinte, în cadrul proiectului „Orăşelul Copiilor - Feteşti 2008“, echipamentul din dotare şi obiectul activităţii desfăşurate de jandarmi.

Reprezentanţii ţărilor participante la cel de-al XV-lea Congres al Asociaţiei Internaţionale a Muzeelor de Agricultură (AIMA), desfăşurat la Novi Sad - Kulpin (Serbia), au decis ca directorul Muzeului Naţional al Agriculturii (MNA) de la Slobozia, Răzvan Ciucă, să deţină funcţia de preşedinte al AIMA, iar muzeografulşef de secţie Viorica CroitoruCapbun să fie membru în Prezidiul Internaţional al Asociaţiei. Potrivit unui comunicat al MNA, „la cel de-al XV-lea Congres al AIMA, desfăşurat în perioada 21-29 septembrie, şcoala de muzeografie românească, reprezentată de o delegaţie formată din patru muzeografi de la MNA, a repurtat un adevărat triumf“. „Au fost prezentate cinci comunicări ştiinţifice, însoţite de un bogat material fotodocumentar şi de filme documentare: „Muzeul Naţional al Agriculturii - O Cămară în Casa Pâinii“ (Răzvan Ciucă), „Muzeul Naţional al Agriculturii şi Şcoala“ (Viorica Croitoru-Capbun), „Muzeul Naţional al Agriculturii şi Biserica“ (Răzvan Ciucă), „Muzeul Naţional al Agriculturii - dincolo de propriul spaţiu. Exprimări neconvenţionale“ (Marina Ilie) şi „Mix-media în expoziţiile MNA din 2008“ (Sebastian Opriţa). Toate lucrările au fost publicate“, se arată în comunicatul MNA. Conform comunicatului, „specialiştii din Anglia, Bulgaria, Canada, Cehia, Estonia, Franţa, Germania, Polonia, România, Serbia, Slovacia, S.U.A. şi Ungaria au reconfirmat valoarea Muzeului Naţional al Agriculturii din România prin alegerea directorului acestei instituţii, Răzvan Ciucă, în funcţia de preşedinte al AIMA şi a muzeografului-şef de secţie, Viorica Croitoru-Capbun, membru în Prezidiul Internaţional al Asociaţiei. De asemenea, reprezentanţii ţărilor participante la Congres au votat ca România să fie gazda viitorului Congres, din anul 2010“. În perioada 21 septembrie - 5 octombrie, MNA a fost prezent la o serie de manifestări culturalştiinţifice organizate atât în ţară, cât şi în străinătate. Muzeograful-şef de secţie Adrian Stroe a reprezentat MNA la prima ediţie a „Sărbătorii Tămâioasei“ de la Pietroasele, judeţul Buzău, organizată de Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC România), muzeograful Andreea Panait a participat la Simpozionul Naţional „Iaşi: Istorie, Cultură, Patrimoniu“ organizat cu ocazia aniversării a 600 de ani de atestare a oraşului Iaşi prin documentul datat 1408 şi semnat de Alexandru cel Bun, fiind prezentată comunicarea „Documente în scriere chirilică din patrimoniul Muzeului Naţional al Agriculturii“. De asemenea, în perioada 4-5 octombrie, MNA a participat la cea de-a VIII-a ediţie a Târgului de Pâine, organizat de Primăria Sectorului 2 Bucureşti şi Centrul Cultural „Mihai Eminescu“, în Parcul Naţional, cu expoziţia „Povestea ţestului“, însoţită de demonstraţii practice de copt pâine la ţest, pâine împărţită miilor de vizitatori.


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.