Publicaţia Casa Artelor nr. 5/2017 by Scoala Populara Vespasian Lungu

CONSILIUL JUDEłEAN BRĂILA

ŞCOALA POPULARĂ DE ARTE „VESPASIAN LUNGU “

Casa

Artelor Anul V

Nr. 5 2017

PublicaŃie anuală realizată de Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu“ Brăila, cu sprijinul Consiliului JudeŃean Brăila

n.in%ată acum cinci ani, la ini%iativa Î regretatului Romeo Bunea, „Casa Artelor” a părut că și-a modi.cat, în timp, pro.lul, estompând ideea de început a unui raport de activitate, în favoarea unui con%inut propriu revistelor de cultură. De fapt, „Casa Artelor”, cea de acum, înveșmântează subtil, în straiele elegante ale presei culturale, un bilan% complex al tuturor componentelor sale – muzică, arte plastice, coregra.e, teatru, arte vizuale. Întreg sumarul revistei – interviuri, însemnări, evocări, note de lectură, cronici muzicale, impresii de spectacol, confesiuni – construiește o dublă perspectivă: diversitatea activită%ilor Școlii Populare de Arte „Vespasian Lungu” și preocuparea pentru măiestrie și performan%ă. Se spune că nu este mul%umire su/etească mai mare pentru un dascăl decât aceea de a-și vedea discipolul desăvârșind pașii făcu%i împreună, în %ară sau oriunde pe mapamond. Dar când discipolii devin ei înșiși dascăli cu faimă și înso%esc renumele lor cu cel al școlii unde s-au format e semn că locul de unde au izvodit e rodnic și păstorit cu multă pasiune. „Casa Artelor” a adus și aduce în fa%a noastră numeroase asemenea

CINCI ANI ÎN CASA ARTELOR Dr. ZAMFIR BĂLAN

exemple. Și mai face un lucru de importan%ă extremă: așează pe panoplia timpului, asemenea unei cronici minu%ioase, oamenii și faptele lor, așa cum au fost și așa cum sunt. Dacă un spectacol, un recital, sau un concert se sting odată cu lăsarea cortinei și eventual mai dăinuie o vreme în memoria spectatorilor, înscrierea acestora în paginile revistei le asigură locul în memoria comunită%ii. La cinci ani de la primul număr, „Casa Artelor” suplinește, .e și numai par%ial, o revistă de cultură, pe care comunitatea artistică și literară a Brăilei o reclamă de multă vreme și care continuă să rămână un deziderat neîmplinit. Însă cel mai important este că această publica%ie a devenit, chiar de la primul număr, o elocventă carte de vizită a Școlii Populare de Arte „Vespasian Lungu” și tinde să .e la fel de prestigioasă precum institu%ia mamă.

SUMAR: 3

Regal muzical în oraşul cu salcâmi. Note de ... “Prezentator” Marilena-Viorica Niculescu

A quoi bon? A quoi ça serve? Ioana-Maria Lupaşcu

Confesiune pentru ziua de mâine a canto-ului brăilean Mariana Mihai-Zoeter

Cele șase corzi pline de mister Florin Chiriac

Marea mea dorinŃă a fost şi este să învăŃ să cânt Interviu cu mezzosoprana Carmen Topciu Mircea Cărbunaru 12 Împreună pentru Centenar Silvia-LuminiŃa Cărbunaru 9

13 Pictorul Vespasian Lungu în inima și mintea

noastră Vespazian Ionesi

15 Femeia pianistă - “modă” sau “câştigul artei”

Marilena-Viorica Niculescu

17 Între fic,iune și document. O Românie între

culturi și civiliza,ii Maria Cogălniceanu

20 Un suflet dăruit Luminii - Constantin Boer Dondoş

Adriana Burlacu

22 Despre portret

Liviu Nedelcu

23 În tine se află un potenŃial creativ

Silvia Iuly-Ana Tariq

24 Mari maeştri ai muzicii. Chopin, „poetul

pianului“ Laura-Vioara Vermeşan

26 Originea imnului „Deşteaptă-te române”

Laura-Vioara Vermeşan

27 Muzica - Arta de a gândi prin sunete

Raluca-Daniela Ciucă

29 Corul mixt „Trison“ apreciat în Ńară

şi în străinătate Ştefan Lupu Arta dă o șansă inimilor noastre Gheorghe Chitaru

30 Evenimente de referinŃă în anul 2017 34 Imagini de la activităŃi culturale 2017 35 Concursuri naŃionale organizate de

Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu“

36 Premii şi distincŃii obŃinute în anul 2017 38 Calendar cultural în anul 2018

Casa Artelor Nr. 5/2017

Regal muzical în oraşul cu salcâmi Articol realizat de Profesor Marilena-Viorica Niculescu

nunŃat cu mult timp înainte, evenimentul cultural era parte integrantă a unui Proiect Cultural iniŃiat de către Şcoala Populară de Arte “Vespasian Lungu” care, sprijinită de Consiliul JudeŃean Brăila şi Teatrul “Maria Filotti”, având drept parteneri Primăria Municipiului Brăila, Liceul de Arte “Hariclea Darclée” Brăila şi Liceul de Arte “Dimitrie Cuclin” GalaŃi, a “spart”, într-un fel, “gheaŃa” ce limita oarecum activitatea unei obişnuite Şcoli Populare deArte. A fost nevoie de mult profesionalism, acumulat în ani, de asumare şi, totodată, de curaj, pentru ca perioada 8-10 iunie 2017 să rămână în istoria acestei instituŃii drept punct de referinŃă, prin organizarea şi susŃinerea Primelor Cursuri de Măiestrie, cu denumirea de “Clar Voce” pentru Canto Clasic şi Clarinet, ce se adresează elevilor şi profesorilor Şcolii Populare de Arte “Vespasian Lungu”, Liceului de Arte “Hariclea Darclée” , Liceului de Arte “Dimitrie Cuclin” GalaŃi, dar şi a unui Workshop cu tema “Vocea cântată – legătura dintre voce şi corp”. To t u l , c u b u n ă v o i n Ń a ş i profesionalismul sopranei Mariana Mihai-Zoeter. Din postura de prezentator am urmărit, cu multă atenŃie desfăşurarea întregului Proiect

Note de ... “Prezentator”

Cultural care, fără doar şi poate, a fost o “Sărbătoare a muzicii”, o demonstraŃie de virtuozitate. Recitalul extraordinar susŃinut de soprana Mariana Mihai-Zoeter, stârnise deja multă curiozitate în rândul iubitorilor de muzică, Ńinând cont de faptul că protagonista, acum Profesor Doctor la University of Southern Maine S.U.A., era brăileancă. În plus, soŃul domniei sale, clarinetistul Garrick Zoeter, profesor la Shenandoah Conservatory Winchester, S.U.A., era invitatul special al serii, alături de pianistul Piro Gaqi, Asistent Doctor la Facultatea de Arte a UniversităŃii “Dunărea de Jos”, GalaŃi.

Muzicieni de multe „karate“, de pe două continente! Revenind la seara recitalului, pot afirma cu tărie că „atmosfera” era una cu totul specială. Deşi arhiplină, Sala Mare a Teatrului “Maria Filotti” rămăsese într-un fel de “încremenire liniştită”. Aproape jenaŃi că respiră, toŃi, de la mic la mare, aşteptau să o vadă şi să-i audă glasul Marianei, cea care reprezenta, într-un fel, visul împlinit al oricărui brăilean iubitor de artă. Ce-i drept, pentru Mariana MihaiZoeter, soarta a fost deosebit de darnică, ba chiar s-a întrecut pe sine ! În primul rând, i-a dăruit o voce frumoasă. Apoi, în 1983, i-a scos-o în cale pe una dintre cele mai bune profesoare de canto clasic, pe d-na Mariana Iordache, om care i-a cizelat glasul, i-a fixat reperele artistice şi care, după terminarea cu “brio” a cursurilor de canto din cadrul Şcolii Populare de Arte “Vespasian Lungu”, a îndrumat-o către Universitatea NaŃională de Muzică Bucureşti. După absolvirea UniversităŃii de Muzică, o întâlnim pe Mariana dincolo de graniŃele Ńării, pentru perfecŃionare în arta cântului vocal. Urmează studii de canto la Shenandoah Conservatory din Winchester, obŃine un Master in Vocal Performance (Master în stilistica interpretativă vocală) şi titlul de Doctor of Musical Arts in Vocal Performance (Doctor în Interpretare Muzicală),

cu o teză ce îi onorează pregătirea şi originea: “Analiza stilistică a celor Nr. 5/2017 nouă lieduri compuse de George Enescu în perioada 1907-1908, pe versurile lui Clement Marot şi Carmen Sylva”.

„Prietenă” bună cu propria-i soartă, Mariana continuă să cânte, să lucreze ca profesor de canto, ca director artistic, ca regizor, totul la cele mai înalte şcoli de peste ocean. La ora actuală, este una dintre cele mai apreciate şi solicitate soprane, cu un repertoriu ce cuprinde o paletă diversă, de la lieduri, la operă, operetă, muzică contemporană. Toate acestea le-am rememorat în cele 60 de minute ale Recitalului extraordinar din seara zilei de 9 iunie 2017, desfăşurat în sala mare a Teatrului „Maria Filotti”, timp suficient pentru a realiza că mă aflam în faŃa unui “virtuoz al cântului”, în ObŃine, de asemenea, diploma şi faŃa unui “maestru în arta certificatul în predarea metodei de spectacolului”. canto Somatic Voicework (TM) The Din program n-au lipsit lucrări de LoVetri Method de la Institutul Jules Massenet, Johannes Brahms, pentru „Contemporary Commercial Marcos Portugal, Tiberiu Music Vocal Pedagogy“, precum şi Brediceanu, Nicolae Bretan etc., dar certificatul în regie de operă de la aproape că nu mai conta. Se crease o Yale University, School of Drama, atmosferă de “simpatie imediată” având ca profesoară pe cunoscuta faŃă de artista de pe scenă, un fel de regizoare Evan Yionoulis. fluid magnetic artist-public, rar Poate tot “mâna soartei” a fost şi în întâlnit. 2003 când, în timpul Festivalului Atâta căldură şi frumuseŃe, “Eleazar de Carvalho” din Brazilia, prezentate în cea mai simplă formulă, unde Mariana avea statutul de nu mai văzusem de mult. Fiecare “invitat special”, îi va spune “DA” piesă cântată, părea o „ilustraŃie” clarinetistului american Garrick dintr-o carte! Zoeter, invitat şi el pentru a concerta. O voce vibrantă, suavă şi-n acelaşi Devine din acel moment, doamna timp, convingătoare prin Mariana Mihai-Zoeter. expresivitate. Sunetele se succedau Şi lucrurile nu se opresc aici. în mod firesc, cu bucuria de a fi şi de a răspândi, la rândul lor, bucuria. Ca un corolar al frumosului sonor al serii, clarinetistul Garrick Zoeter, soŃul Marianei, ne-a încântat cu sunetul cald şi strălucitor al instrumentului său, cu siguranŃa şi simŃul Prof. Mariana Iordache, Prof. dr. Mariana Mihai-Zoeter, desăvârşit al Prof. Marilena Niculescu, Prof. Garrick Zoeter intonaŃiei, cu

Casa Artelor

sensibilitatea pe care doar un “gânditor” al partiturii o poate avea. Iar Piro Gaqi, pianistul de origine albaneză, asistent universitar doctor la Facultatea de Arte a UniversităŃii “Dunărea de Jos” GalaŃi, cu o tehnică perfectă, specifică marilor instrumentişti, de o muzicalitate şi o sensibilitate ieşite din comun, a completat “evantaiul” superlativelor acestui recital. A fost o seară superbă, un regal muzical... ! După patru bisuri, ropote de aplauze şi flori, au urmat îmbrăŃişările, fotografiile.....Şi gândurile de viitor, căci regalul acesta muzical nu trebuie să se sfârşească aici ! Va fi, de bună seamă, “cadoul” Marianei Mihai-Zoeter pentru Brăila ei dragă, mult timp de acum încolo...

Gânduri... Felicitări tuturor profesorilor și Școlii Populare de Arte pentru to%i copiii talenta%i pe care îi formează ! Vă mulŃumim din suflet pentru aceste trei zile minunate de Masterclass şi concerte ! A fost o plăcere să împărtăşim cunoştinŃele noastre cu elevii şi profesorii de aici ! Vă îmbrăŃişez pe toŃi cu mult drag şi pe curând ! Mariana Mihai-Zoeter Thanks to everyone for such a beautiful and wonderful experience ! Bravo Şcoala Populară de Arte !!! Garrick Zoeter

Casa Artelor Nr. 5/2017

Foto: Silviu Covaci

A QUOI BON? A QUOI ÇA SERVE? ... se întreba Beethoven în una din crizele sale, întotdeauna urmate de capitulare și resemnare în faŃa voin+ei Domnului. Fără a ne supăra pe Destin, asta trebuie să ne întrebăm și noi. De ce cântăm? La ce bun? Cui îi folosește? Avem un talant, un dar şi calea ne găsește pe noi dacă nu o găsim noi înainte. De obicei ne îndrumă părin+ii spre muzică. Apoi încep trierile naturale. Unul nu studiază. Altuia nu îi place. Mul+i renun+ă. Drumul e greu și spinos întotdeauna și presărat cu obstacole și greută+i, căderi și ridicări, îngenunchieri și înăl+ări, precum coroana de spini a Celui care presară talan+ii în menirea fiecărui suflet. Talantul este dar, întotdeauna el trebuie meritat. Înainte ca darul să se deschidă, vine truda. Cântăm pentru noi sau pentru ceilal+i? Și de ce o facem? Răspunsul este că și pentru noi, că aceasta ne este calea, dar calea duce spre ceilal+i, noi servim arta și nu arta ne servește pe noi. Pentru a transmite celorlal+i, noi suntem un filtru prin care trec emo+iile. Ele vin din muzică, se amestecă în noi și merg mai departe la cei care ascultă. Sensibilitatea vine odată cu viaŃa trăită, altfel nu ai ce filtra, căci nu ai trăit. Pentru a servi celorlal+i și nu în mod egoist doar nouă, emo+ia trebuie să ridice vibra+ia ascultătorului, dar pentru asta consumul și arderea noastră trebuie să dogorască. Este suficient a reda notele? Mai bine sau mai rău, după putin+ă... Aceasta nu înseamnă nimic și nu aş numi-o artă. La ce bun? Este suficient a reda notele și a face niște nuan+e? Cu siguran+ă nu. Este atât de insuficient că nici nu merită osteneala zecilor de mii de ore de studiu.

Ioana-Maria LUPAŞCU Pianist-concertist la Filarmonica „Paul Constantinescu“ Ploieşti Este suficient a reda notele, nuan+ele şi ceva tempouri poate chiar bravura? Hmmm.... Nu. Chiar și bravura atât de necesară este insuficientă dacă nu i se adaugă nimic. Iar păr+ile lente, dacă sunt doar lente și neumplute de nimic nu pot fi decât pline de plictis. Deci nu... Nu servește la nimic. Sunt suficiente notele, nuan+ele, dinamica și poate ceva atmosferă făcută din pedale? Este o zonă deja a artiștilor, a celor care caută sunete și sonorită+i, dar densitatea acelei muzici nu ajunge nici în rândul trei al sălii sau ajunge abia până prin rândul al treilea de scaune. Și atunci ce trebuie pentru a folosi cuiva? Pentru a avea sens? Nu doar să se bucure bunica că ne vede cântând. Trebuie să arzi fără limită. Acea emo+ie aduce cu sine puzderie de emo+ii ce ating sufletul ascultătorului. Culorile muzicale atent studiate au rostul lor și cu siguran+ă au și farmecul lor, pot păcăli adesea că sunt de ajuns. Nu sunt. Abia când auzi emo+ia dintr-un sunet trecut prin suflet știi că doar culoarea sonoră nu servește ridicării. Foto: Gabriela Alba

Și atunci, în tăcerea odăii de studiu, deschizând o partitură, orice muzician ar trebui să se întrebe: Ce fac cu ea? Ce vreau de la ea? Îmi vorbește muzica aceasta? Pot să o fac să vorbească prin mine celorlal+i? Și să le spun ce anume? Este de folos ceea ce le spun? Lor? Dar mie? Și apoi.... Cum construiesc un program? Pun piese de-a valma că pe acelea le am în repertoriu? Oblig lumea să asculte ceea ce trebuie eu să cânt la nu știu ce examen? Aleg o ordine impusă şcolăreşte? Cui folosește asta? Oh, nimănui. Talantul doarme bine mersi nelucrat încă. O apari+ie pe scenă nu este oportunitatea mea de a fi aplaudată, de a mă arăta, de a fi timorată de program, sub teama momentului sau de a mai reda ceva, după cum pot. O apari+ie pe scenă îmbracă o menire, o tămăduire, un proces de a crea emo+ie crescândă în spectator. Cum pleacă el acasă? Unde l-am purtat și cu ce emo+ie îl trimit la ale lui? I-am atins acel loc sensibil acoperit de rutină? Dar acel loc prin care el plânge sau se bucură, acel loc prin care simte și se poate înălŃa către sine? Dacă i l-am atins, dacă am reușit aceasta, am împlinit seara și momentul meu, am împlinit miile de ore de studiu, am împlinit încercările prin care am trecut pentru a învă+a să dau mai departe din mine. Am lucrat talantul. Un pas spre împlinirea talantului meu. Și mâine e o nouă zi.... O nouă muncă spre a înmul+i darul și harul de la Domnul. LA ASTA SERVEȘTE :)

Casa Artelor Nr. 5/2017

CONFESIUNE PENTRU ZIUA DE MÂINE A CANTO-ULUI BRĂILEAN Prof. dr. Mariana Mihai-Zoeter

ând am început cursurile de canto la Școala Populară de Arte, cu d-na profesoară Mariana Iordache, nu mă gândeam că va veni vremea când eu însămi voi deveni profesoară și că mă voi dedica acestei profesii. Mul+i dintre profesorii mei vorbeau uneori despre „vremea lor'', despre timpuri

de altădată iar acum, ei bine, da, simt că a venit timpul, la rându-mi, să vorbesc despre „vremea mea” şi despre percep+ia informa+iei de la acea vreme, raportând-o la prezent şi la recentele descoperiri în domeniul vocii cântate, al spectacolului sau al pedagogiei vocale. Mă bucur că a venit „vremea mea” de a împărtăși

Soprană, Şefa Catedrei de Canto la School of Music University of Southern Maine, S.U.A.

genera+iei tinere din experien+ele mele de artist liric profesionist, de profesor de canto, de regizor de operă şi... de om. Așa s-a născut ideea de a veni acasă, la Brăila, la școala unde am început primele studii de canto, să “înapoiez” o parte din ceea ce, odată, mi-a fost oferit şi mie. Mă bucur că Școala Populară de Arte „Vespasian Lungu” Brăila a acceptat această propunere şi a organizat, cu deosebit profesionalism, pentru prima dată în istoria școlii, trei zile intense de Master Class pentru canto şi clarinet, precum și un Workshop pentru voce. Acestă întâlnire cu tinerii a fost urmată de un spectacol de canto, clarinet şi pian unde eu, alături de so+ul meu, Garrick Zoeter şi de pianistul Piro Gaqi, am avut onoarea să cântăm şi să încântăm publicul brăilean. Revenind la zilele de Master Class, am avut revela+ia de a descoperi că Brăila și Gala+iul perpetuează tradi+ia de cultivare a vocilor frumoase şi că muzica clasică continuă să fie iubită de tineri. Am fost absolut încântată să ascult și să lucrez cu elevi de la Școala Populară de Arte “Vespasian Lungu”, Liceul de Arte “Hariclea Darclée” din Brăila şi Liceul de Arte “Dimitrie Cuclin” din Gala+i. Acești elevi talenta+i au demonstrat că, în ciuda vârstei lor foarte fragede, pot cânta cu multă energie şi dedica+ie.

La fel de plăcut surprinsă am fost de vocile lor frumoase, dar și de maturitatea arătată în abordarea ariilor (N.B. - destul de dificile) pe care le-au interpretat. De asemenea, am apreciat foarte mult faptul că to+i elevii au fost deschiși la ideile noi pe care le-am prezentat şi au încercat să execute cu multă răbdare şi curaj tot ceea ce le-am sugerat. Meseria de artist liric nu este ușoară tocmai din cauza vulnerabilită+ii, ori de câte ori ne prezentăm în fa+a publicului... Da, poate curaj este cuvântul potrivit. În compara+ie cu alte instrumente, vocea este un instrument unic pentru că este localizată în interiorul corpului nostru. Noi suntem Vocea. Nu spun că alte instrumente sunt mai ușor de studiat ci spun că vocea este un instrument complex, iar, din aceasta cauză, studiul cântului cere

mult, foarte mult timp, răbdare, dedica+ie, cunoaștere, muzicalitate, educarea psihicului și o pereche de urechi bune ale... profesorului. Din toate aceste motive i-am admirat pe elevii care au avut curajul să vină și să cânte în fa+a mea, a profesorilor şi a colegilor, stăpânindu-și emo+iile și teama că vor fi „critica+i”. Acest lucru, oare, nu înseamnă că în fiecare dintre ei există o scânteie artistică, iar prin apari+ia frecventă în fa+a publicului, prin acceptarea criticii constructive venite din p a r t e a p r o f e s o r i l o r, scânteia se va transforma într-o flacără artistică ce va erupe, mai târziu, într-un vulcan artistic? De fiecare dată când lucrez cu tineri aflaŃi la început de drum și în care văd acea scânteie artistică, sunt extrem de atentă să iau în considerare această vulnerabilitate despre care am vorbit mai devreme și încerc să le insuflu elevilor cât mai multă

încredere în puterile și talentul lor, +inându-i, totodată, conecta+i la realitate. După acest Master Class am fost întrebată cum văd eu predarea cântului în zilele noastre? Metoda mea de predare este o metodă proprie pe care mi-am însușit-o prin acumularea de cunoștin+e de la diferi+i profesori și artiști de renume, de la colegi cu care am cântat, din România, Italia, Brazilia sau Statele Unite și, mai cu seamă, prin cercetarea și predarea cântului. Eu cred în dialogul elev-profesor, în special când vorbim despre tehnica vocală. Mai cred că în secolul al XXI-lea, predarea cântului trebuie să fie o stradă cu două sensuri și nu o stradă cu sens unic. Bineîn+eles că

acesta este un subiect mult prea amplu pentru a fi discutat acum. Rămâne pentru altă dată. După acest deosebit eveniment educaŃional am aflat cu bucurie că elevii cu care am lucrat la Brăila, minuna+i, mereu dornici de cunoaștere și plini de modestie, au fost plăcut impresiona+i de calitatea

și originalitatea metodelor de abordare prezentate și că au adăugat cunoștin+e noi la cele pe care le aveau deja de la profesorii lor. Le mul+umim lor și profesorilor care îi îndrumă zi de zi. Aș vrea să le reamintesc elevilor artiști că drumul pe care și l-au ales este unul foarte frumos, dar care cere pasiune, răbdare și dedica+ie totală. Le mai spun că în momentul în care vor descoperi miracolul propriilor lor voci, capacitatea de a putea „manevra" și „conduce” vocea pentru a produce sunete nuan+ate, în concordan+ă cu cerin+ele partiturii și

cu propriile e m o + i i interioare, nu vor mai renunŃa niciodată la a împărtăși cu publicul talentul Nr. 5/2017 cultivat. Un talent care, printr-o tehnică vocală sănătoasă, le va da posibilitatea de a transmite emo+ii de neuitat. Este un sentiment extraordinar, iar pentru aceste clipe unice trăim și noi și publicul nostru. La final, vă mărturisesc că aştept nerăbdătoare să revin la Brăila cu alte proiecte, iar artiștilor în devenire, mici sau mari, le doresc o călătorie plină de descoperiri frumoase și interesante în această lume fascinantă a cântului. Mult noroc şi succes: Raluca Mușat, Cristina Mocanu, George Munteanu de la clasa d-nei profesoare Mariana Iordache de la Școala Populară de Arte Vespasian Lungu Brăila; Mălina Stamate, Cosmina Spânu de la clasa d-nei profesoare Cerasela Omocea și Andreea Belciugan, Cristina Matei de la clasa d-nei profesoare Liliana Chiri!ă de la Liceul de Artă “Hariclea Darclée” Brăila; Diana Costea, Marian Gabriel Cucoș, Andra Stoica, Bianca Damian de la clasa d-nei profesoare Rodica Koler și Cătălina Gheorghe, Andrei Goga de la clasa d-nei profesoare Ecaterina Bodea de la Liceul de Artă “Dimitrie Cuclin” din Gala!i, fiindcă aŃi făcut alături de mine alŃi câŃiva paşi în această călătorie.

Casa Artelor

Casa Artelor Nr. 5/2017

CELE ȘASE CORZI PLINE DE MISTER Florin Chiriac

ândul de a deveni chitarist a fost străin de mine până în adolescenŃă. Chiar și după ce am început să studiez taina cântatului, nu mă puteam declara foarte chitarist. SimŃeam că trebuie să știi foarte multe tehnici și teorii muzicale ca să te po+i declara liniștit pe deplin chitarist. A fi chitarist mi se părea că este momentul în care chitara nu îŃi mai reŃine niciun secret, nicio tehnică sau gamă sau acord pe care tu să nu le stăpâneşti cu lejeritate. Eu am văzut pentru prima dată o chitară la școală pe când eram în gimnaziu. Un coleg de-al meu cânta blues într-o pauză. Nu era melodia în sine cea care mi-a stârnit curiozitatea, ci faptul că mi se părea neînfricat. Mi se părea că are un curaj aparte să cânte așa, fără reŃineri și chiar simŃindu-se bine în mijlocul clasei pline de ochi care îl studiau. SimŃeam că genul ăsta de om, cu doza asta de cutezanŃă este plin de o putere pe care restul oamenilor nu o deŃine. Puterea de a se exprima liber și de a se bucura de asta. Îmi amintesc destul de clar senzaŃia de durere din vârful degetului care s-a plimbat pe coardă inert o vreme, încercând să mimeze o notă și, mai apoi, s-a încurajat să strivească coarda în tastă. E o regulă să Ńi se pară uşor tot ce vezi la televizor, fie că e patinaj artistic, tenis sau cântat de chitară. Surprinderea mea nu a durat foarte mult atunci, fiindcă am devenit foarte repede curios de toate sunetele pe care le scoate o chitară, vroiam să-i cunosc limitele, să văd tot ce are de spus din corzi. A fost o ascensiune anevoioasă prin tehnică şi digitaŃie, chiar dacă prima dată am studiat după un sistem numeric și nu era foarte greu de tradus ceea ce apărea pe foaie.

Absolvent al clasei de chitară prof. Florin Lazăr Lipsa desăvârşită a unui îndrumător şi chitara extrem de dezacordată făceau o piedică ceva mai consistentă între mine şi satisfacŃia de a cânta numerele de pe foaie. Foaia în sine aparŃinea unui învăŃăcel care ratase încercarea de a cânta, abandon venit din afonie nativă accentuată. Aici este vorba de sora mea. Astfel încât sesiunile mele de studiu se petreceau, totuşi, în intimitatea casei, ferite și, totodată, ferind toate urechile ce puteau cădea accidental victime zgomotelor nearticulate şi incoerente

ce făceau parte din primele mele tentative de cântat la chitară. Drumul șubred al studiului a cunoscut o primă sărbătoare când am aplicat algoritmurile învăŃate pe de rost pe o chitară acordată corect. Aceea a fost o sărbătoare care a născut în mine gândul de a deveni chitarist. Și dorinŃa asta de a deveni ceea ce accept eu a fi chitarist încă stă în mine. Am aflat cu un amestec de sentimente contradictorii că drumul chitaristului

nu se termină niciodată. Spun sentimente contradictorii căci am fost trist știind că nu există final în studiu, şi foarte vesel din același motiv. Chitara e un univers ce rămâne a fi descoperit. De fiecare dată când am crezut că ştiu cam tot ce există în universul chitarei, am descoperit că nu ştiu mai nimic de fapt. Prima dată, după ce am reuşit să desenez două trei acorduri şi sim+eam că sunt bun, am audiat un concert de chitară clasică. Atunci am înŃeles că pe chitară nu au cum să existe numai numere, ci și note muzicale. Aici e momentul în care l-am cunoscut pe „Vespasian Lungu”, prin a sa şcoală populară de arte, şi pe profesorul meu unic, domnul Florin Lazăr. Alt capitol de învăŃare, alte mistere descoperite. Și iar credeam că sunt bun. Și am văzut un concert de jazz. Și iar am știut că nu s-a terminat. Şi am studiat câte ceva de aici, de data asta cu ajutorul internetului. Și am ştiut că nu e asta totul. Bluegrass, fingerstyle-ul modern și percusiv. Mâna stângă nu mai stă la locul ei pe grif. Dreapta îi fură din atribuŃii cât ea face tobe şi percuŃii pe cutia de rezonanŃă. Și după ce privești viitorul și îl în+elegi, rămâne doar să înŃelegi mai bine trecutul. Gypsy jazz, manouche, muzica populară şi lăutărească românească, flamenco , latino-american sau rhythm'n blues sunt câteva cosmosuri care merită descoperite la nivelul chitarei cel pu+in. Asta ca să nu mai vorbim ce se întâmplă când înŃelegi că există şi alte moduri de acordaj al chitarei. Cerul devine limită. Doar mintea unui om comod sau ignorant poate să oprească expansiunea universului chitarei; însă nu ea, chitara, ci cele șase corzi pline de mister.

Casa Artelor Nr. 5/2017

Interviu cu mezzosoprana

Carmen Topciu

Mircea Cărbunaru: Acest gen de interviu pare întotdeauna o provocare fiindcă este extrem de dificil să aduci în lumină o personalitate artistică, în numai două-trei pagini. Din aceste considerente o să vă rog să ne întoarcem la începuturi, în copilărie şi în Brăila natală... Aşadar, sunteŃi pe cale de a porni î n t r- o c a r i e r ă m u z i c a l ă d e excepŃie, dar nu ştiŃi încă acest lucru. Indiferent de domeniu, într-o astfel de carieră nu se poate ajunge la un nivel înalt dacă ea nu este şi parte a unei vocaŃii. Unii cred că vocaŃia este, de fapt, cea care face diferenŃa deoarece urmăreşte performanŃa şi nu succesul facil. Iată un punct de pornire incitant, în interviul cu mezzosoprana Carmen Topciu. Când şi cum aŃi descoperit că aveŃi vocaŃie pentru canto-ul clasic? Carmen Topciu: Muzica am descoperit-o acasă. Mama a vrut ca toŃi cei patru fraŃi să studiem pianul; ne-a cumpărat pian şi eu am urmat cursurile Liceului de Artă “Hariclea Darclée”, încă de la vârstă de 7 ani. Sunt prin definiŃie un om incredibil de serios, muncitor, care nu a urmărit niciodată succesul facil, ci autoperfecŃionarea. Cred cu tărie că datorită acestor calităŃi am ajuns să fiu o mezzosoprană cotată, iubită şi apreciată internaŃional. Am crezut mereu că aceasta este singura cale să fac carieră şi mă bucur că am reuşit... Aşa sunt eu. Vorbind despre vocaŃie, da, contează gena, dar eu cred că sunt

“Marea mea dorinŃă a fost şi este să învăŃ să cânt” Interviu realizat de

Mircea Cărbunaru importante şi educaŃia şi oamenii care te ghidează în viaŃă. Am descoperit cu timpul cât de mult îmi place opera. Nu a fost dragoste la prima vedere ci, mai degrabă, o descoperire legată strâns de evoluŃia mea de "cântăreaŃă" de operă. ImaginaŃi-vă că am început târziu studiul vocal, la aproape 15 ani şi, prin urmare, ar trebui să pun cuvântul „cântăreaŃă” între ghilimele. Cu cât evoluam şi aveam confirmări prin câştigarea unor premii în concursuri interliceale sau la olimpiadele naŃionale, cu atât creştea şi interesul meu faŃă de muzica clasică şi, preponderent, pentru operă. Sunt multe de povestit... poate cum ascultam opere pe discuri de vinil împrumutate de la biblioteca judeŃeană sau cum căutam şi nu găseam partituri... A fost dificil şi doar cu mare determinare am reuşit să păstrez credinŃa în şansa mea. Visam... „mic” la început şi pe distanŃă scurtă, însă lucrurile s-au schimbat mult odată cu maturizarea mea. M.C.: Să mai rămânem puŃin tot în perioada când eraŃi încă la Brăila, subliniindu-vă ideea că destinele noastre, ale tuturor, sunt sigur influenŃate de persoanele din jurul nostru: prieteni, părinŃi,

mentori... Au existat, în acea perioadă, oameni despre care puteŃi spune cu certitudine că au avut un rol determinant în împlinirea carierei dumneavoastră muzicale? C.T.: Încep cu mama care m-a susŃinut mereu şi de la care nu am auzit vreodată că "nu se poate", iar acum vorbesc la modul general despre viitorul meu. Ea, împreună cu tatăl meu, m-au însoŃit şi m-au dus pentru prima oară la doamna profesor Mariana Iordache, să mă asculte şi să ne spună dacă am vreo şansă să fac liceul la canto clasic. Am primit răspuns afirmativ, însoŃit de câteva cuvinte pe care nu le-am uitat şi pe care le-am înŃeles foarte bine mai târziu: "Să ştii că aceasta este o meserie extrem de grea!". Cam aşa m-a primit doamna profesor Mariana Iordache la clasa de canto a dânsei. Această doamnă a făcut ceea ce puŃini reuşesc - să lase vocea mea să evolueze în ritmul propriu, cu mici ghidaje de maestru. A fost esenŃial. Pare puŃin... dar este enorm şi am să-i mulŃumesc toată viaŃa. Este greu să ghidezi

un copil de 14 ani când vocea este în formare, când nu ştim nimic despre cântat Nr. 5/2017 sau respiraŃie, când cultura muzicală este minimă. Această doamnă m-a învăŃat să ascult muzica, să mă disciplinez, să studiez, să am postură, să mă îmbrac, să mă machiez şi să am pretenŃii de la mine, iar mai târziu m-a influenŃat în alegerea şcolii unde urma să-mi continui studiile. Sunt atâtea de spus... Această doamnă profesoară nu a încetat nici o secundă să studieze şi să se informeze. Este actuală şi absolut "la zi" pentru acest secol şi pentru aceste vremuri. Am revăzut-o de curând şi am fost plăcut surprinsă... iată, iar şi iar, am mereu de învăŃat de la dânsa.

Casa Artelor

M.C.: Aşadar a urmat Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. Din documentarea făcută pentru acest interviu am remarcat, admirativ spun, că aŃi avut un traseu profesional extrem de bine jalonat, precis, cu un debut timpuriu pe scena Operei din Cluj şi angajarea la Opera din Braşov, în anul 2007. În acelaşi an câştigaŃi Concursul InternaŃional de Canto „Hariclea Darclée” de la Brăila. EraŃi acasă şi deveneaŃi laureata acestui prestigios concurs de canto, probabil spre mândria concitadinilor dumneavoastră. Abia la 10 ani diferenŃă, o altă mezzosoprană brăileană, Ionela Florentina Soare, tot fostă elevă a distinsei profesoare Mariana Iordache, obŃinea aceeaşi performanŃă. Privind în urmă, cum puteŃi aprecia această etapă în cariera dumneavoastră?

M.C.: Doamna profesor Mariana Iordache îmi mărturisea înainte de acest interviu că a întâlnit puŃini elevi precum dumneavoastră, referindu-se la tenacitatea şi determinarea pe care o aveaŃi pentru a ajunge la cel mai înalt nivel de performanŃă artistică. Dovadă este că în timpul şcolii, la Liceul de Artă brăilean, aŃi câştigat Concursul NaŃional de Canto „Hariclea Darclée” concurs pentru liceele de artă numit şi „Darclée-ul mic” fiindcă ajunsese extrem de bine cotat în rândul competiŃiilor şcolare de profil. Ce a însemnat această perioadă în cariera dumneavoastră? C.T.: Într-adevăr, sunt o persoană care a dorit întotdeauna să se perfecŃioneze. Am ştiu că este singura cale să reuşesc şi chiar am crezut cu tărie că dacă sunt bine pregătită, am să reuşesc. Mai târziu am văzut că sunt mai multe căi să reuşeşti, însă nu m-am lăsat influenŃată şi sunt extrem de fericită pentru asta. Tot ce am realizat încă din anii de liceu, micile concerte, participările în concursuri sau la olimpiade, au dus la şlefuirea mea şi la formarea unui “produs”, cred, de valoare, iar acest “produs” a confirmat, încât a ajuns pe băncile unei şcoli de prestigiu cum este Academia de Muzică “Gh. Dima” din Cluj-Napoca.

C.T.: Anii de facultate au fost ani de mari căutări. Mă gândesc la profesori, trăiri noi, muzică, repertorii... ani complicaŃi de maturizare. Am studiat enorm şi m-am luptat aprig cu mine, cu vocea şi cu corpul meu... Datorită evoluŃiei mele din cei cinci ani de facultate, am fost invitată să cânt pe scena operei clujene când aveam 25 de ani. A fost o mare bucurie, au fost mari emoŃii, recunosc, însă am făcut totul cu calm, cu modestie şi cu reŃinere. Apoi, am dat concurs şi am fost angajată la Opera Braşov, în anul 2007, lucru care m-a ajutat să mă menŃin în formă, să evoluez chiar, să debutez în

roluri importante. Este greu când eşti la început şi nu ai o scenă pe care să calci. Eu am fost norocoasă. Desigur, în acelaşi an, am câştigat concursul Darclée. Pentru mine era cu adevărat o mare realizare, cu atât mai mult cu cât am şi susŃinut un mare concert, la acea ediŃie... un concert cu selecŃii din trei opere donizettiene de mare dificultate. Sincer vă spun că nu am simŃit deloc sprijin sau încurajări din partea publicului brăilean sau a celor mai mari implicaŃi în viaŃa culturală brăileană. Cei mai mulŃi nu ştiu nici acum cine sunt sau unde cânt sau, mai grav, unii poate au auzit numele meu, dar nu ştiau că sunt brăileancă. Singura bucurie când am cântat acasă a fost ca familia mea a fost în public. M.C.: Este trist, însă cred că brăilenii vor înŃelege că atunci au lipsit părŃi importante din comunicarea care trebuia făcută către public, iar mulŃi vor fi nevoiŃi să vă dea dreptate. Poate că acest interviu va repara ceva din ceea ce a lipsit în 2007... Dar mai bine să ne întoarcem la Opera din Braşov, locul unde mezzosoprana Carmen Topciu s-a definit ca fiind ceea ce cunoaştem astăzi. HaideŃi să îi ajutăm pe brăileni să vă cunoască şi să afle mai multe despre interacŃiunea dumneavoastră cu lumea operei din Braşov. Aici, pe lângă multe alte roluri de excepŃie din operele unor mari compozitori: Gioachino Rossini, Pietro Mascagni, Giuseppe Verdi etc. aŃi devenit şi personajul Carmen din opera omonimă de Georges Bizet. Specialiştii susŃin că acesta este rolul care defineşte cu adevărat o mezzosoprană, iar dumnevoastră aŃi confirmat. Din aceste motive vă rog să ne vorbiŃi despre munca dumneavoastră la prestigioasa instituŃie culturală braşoveană. C.T.: Opera Braşov mi-a oferit şansa să evoluez. Prin simplul fapt că ai sală de studiu sau pianist la dispoziŃie, dar şi pentru că ai colegi valoroşi şi experimentaŃi, dirijori mari, repertoriu, poŃi să continui... De asemenea, dacă nu ai unde cânta înseamnă că stagnezi sau că involuezi. Opera din Braşov mi-a întins cea mai pre+ioasă mână de ajutor în acei ani. Am debutat în roluri importante: Cenuşăreasa (n.r. Cenerentola), Rosina, Romeo , Adalgisa, Siebel, Azucena,

Dorabella, Carmen... etc. M-aŃi întrebat de rolul Carmen. Trebuie să spun adevărul, cu acest rol am debutat la Teatrul San Carlo din Napoli, în martie 2011. Mai târziu, în acelaşi an, am debutat cu Carmen în România, la Opera Braşov. Recunosc, a fost emoŃionant şi dificil deopotrivă pentru ca în teatru erau colege cu nume importante în România, care făceau deja acest rol. Am reuşit aici pentru că atunci când eşti în străinătate trebuie să cânŃi impecabil, mai ales că era vorba de cel mai mare teatru de tradiŃie din Europa. Acolo concuram cu mine însămi, acasă, însă era altă senzaŃie. M.C.: AŃi anticipat puŃin din ceea ce urma să vă întreb fiindcă, urmărindu-vă mai departe activitatea, am observat că foarte timpuriu, în paralel cu activitatea de la Opera din Braşov, a urmat şi o ascensiunea pe plan internaŃional. S-a simŃit la dumneavoastră, în continuare, o dorinŃă plină de energie, însoŃită probabil de enorm de multă muncă şi sacrificii personale, de a arăta că aveŃi ceva de spus în muzica lirică românească. Aceasta poate fi un indicator al unei mari pasiuni pentru muzica de operă însă, din punctul dumneavoastră de vedere, traseul acesta v-a dus acolo unde doreaŃi să ajungeŃi? C.T.: În anul 2010 am câştigat un prestigios concurs în Italia: Aslico de la Como (n.r. - concurs patronat de Associazione Lirica e Concertistica Italiana). Am primit o bursă de studiu, apoi a urmat primul contract în Italia care a fost cu rolul Angelina din opera „La Cenerentola” de Rossini. A fost o mare bucurie pentru mine deoarece am trăit în acei ani cu senzaŃia că pot face mai mult, dar nu ştiam de unde să încep şi am avut această şansă. Recunosc că România nu a fost suficientă pentru nebunia pe care vroiam s-o trăiesc: să văd cum este afară şi să cânt pe mari scene cu mari cântăreŃi... De fapt, vroiam să învăŃ... acesta era marele meu vis şi chiar aveam nevoie să învăŃ. Încă mai am de învăŃat enorm, dar pe atunci simŃeam că în România nu progresam suficient. Am reuşit cu paşi mici, dar frumoşi, să-mi construiesc câŃiva ani de carieră în străinătate, am avut şi am noroc de oameni care mă susŃin, mă iubesc şi cred în mine, dar foarte important

este să ai, de asemenea, un agent care să creadă "orbeşte" în talentul tău. Marea mea dorinŃă a fost şi este "să învăŃ să cânt". Pare puŃin, dar pentru mine este esenŃial. Cu fiecare rol şi cu fiecare contract eu am evoluat datorită căutărilor pentru a atinge perfecŃiunea. Fiecare debut a fost o provocare şi un motiv în plus să studiez şi să descopăr senzaŃii noi sau trucuri tehnice neştiute până atunci. Sunt ochi şi urechi atunci când întâlnesc un mare dirijor sau cântăreŃ sau regizor. Fur cât pot. M.C.: AŃi concertat în toate oraşele mari din România şi aŃi colaborat cu cele mai multe instituŃii de operă din Ńara noastră, dar bănuiesc că o semnificaŃie aparte au avut spectacolele susŃinute în afara Ńării, în special în Italia. Fie că s-au numit Teatrul San Carlo din Napoli, Teatro Comunale di Bologna sau copleşitoarele Arene din Verona, prezenŃa dumnevoastră acolo a re p re z e n t a t u n m o m e n t d e prestigiu pentru România, dar şi pentru Brăila, cel puŃin din

perspectiva noastră, a locuitorilor acestei urbe. Dumneavoastră cum aŃi trăit aceste experienŃe pe scene atât de importante ale lumii? C.T.: Respectând adevărul, nu am cântat pe toate scenele din România, pe toate cele opt scene mari de operă, deoarece nu am fost invitată. Există în asta un mic regret al meu deoarece sunt acel gen de persoană care este strâns legată de Ńară. Am fost un copil crescut şi educat în Ńara mea, iar aceste lucruri mă leagă enorm de România.

În acelaşi timp am avut şansa să cânt în teatre de prim r a n g d i n E u r o p a . Debutul meu Nr. 5/2017 absolut în opera „Carmen”, aşa cum spuneam şi ceva mai devreme, a fost la Napoli. Cu mari emoŃii şi cu apariŃia multor fire de păr alb, însă dragostea pentru această meserie depăşeşte cu mult întâlnirea cu aceste mici probleme de natură estetică. Pentru a răspunde totuşi la întrebare, vă spun în câteva cuvinte despre cele mai importante momente pentru mine. După debutul de la Napoli am fost rechemată în San Carlo pentru alte două producŃii: Romeo et Juliette de Berlioz şi Semiramide de Rossini. Un alt important debut a avut loc în aprilie 2017 la Bologna: rolul Santuzza din opera „Cavaleria Rusticană” de Pietro Mascagni. Este un rol foarte dificil, din perioada veristă. Trebuie să fii extrem de bine pus la punct tehnic ca să rezişti mai multor spectacole sau producŃii, mai

Casa Artelor

ales la vârsta mea. Este un rol de maturitate, însă eu am fost invitată după audiŃie de către dirijorul producŃiei, Michele Mariotti, care mi-a spus că am vocea perfectă pentru ceea ce vrea să realizeze din punct de vedere muzical. Am muncit enorm să ajung la un rezultat care să mă mulŃumească. Presiunea a fost cu atât mai mare cu cât premiera a fost înregistrată şi apoi difuzată de televiziunea RAI. Este esenŃial să faci fiecare spectacol foarte bine deoarece poŃi avea şansa să primeşti noi contracte, nu

Casa Artelor

ştii niciodată cine este în

sală. U n a l t m o m e n t definitoriu Nr. 5/2017 pentru mine s-a petrecut la Arena di Verona, în 2016. Practic am debutat din nou în Carmen, în regia lui Franco Zeffirelli. Ce onoare şi imensă bucurie! Sunt una dintre puŃinele mezzosoprane române care a cântat în acest spaŃiu (Arena di Verona) şi care a avut onoarea de a fi invitată, în 2017, să cânte în deschiderea festivalului într-o nouă producŃie cu opera Nabucco, de Verdi. Este o scenă cu 15 mii de locuri şi sute de oameni care ghidează şi supraveghează, un loc unde se realizează producŃii impresionate cu

vă întreb şi despre planurile de viitor... Ne puteŃi spune câteva cuvinte? C.T.: Planuri de viitor... am tot mai multe contracte în străinătate, dar şi în România şi-mi doresc să fiu sănătoasă să fac la un înalt nivel fiecare proiect acceptat. Îmi doresc să văd, să cunosc lumea, cele mai frumoase teatre de operă şi oamenii din ele. Îmi mai doresc să cânt cu bucurie şi dedicaŃie şi să bucur spectatorii, să am energie pentru mine, pentru prietenii mei şi pentru familia mea. Recunosc, însă, că este greu când sunt plecată mult timp şi nu-i am alături pe cei dragi. Nu este uşor să fii singură prin lume. În anul 2018 voi avea bucuria să cânt din nou în San Carlo di Napoli şi pentru prima dată voi cânta în China, la Grand Theatre din Shanghai... mă aşteaptă un an plin de proiecte de vis. Sunt un om norocos. M.C.: Făcând o paralelă cu literatura, poate că ar trebui să încheiem acest interviu într-o formă circulară, adică să ne întoarcem de unde am plecat. Ce vă mai leagă de Brăila?

distribuŃii de excepŃie şi cu figuraŃie din toate categoriile, inclusiv animale, unele chiar foarte mari (elefanŃi)... este o experienŃă de neuitat. Când nu cântam alegeam să fiu în spaŃiul special amenajat pentru artişti şi priveam seară de seară ceea ce pot crea câteva minŃi luminate, în acel spaŃiu unic în lume. Trebuie să mergeŃi acolo ca să înŃelegeŃi. Am realizat, fiind acolo, cât de impresionant şi unic este să fii la Arena di Verona, chiar şi ca simplu spectator. M.C.: Din cele discutate de noi reiese că aŃi ajuns la un nivel de împlinire artistică extrem de ridicat. În mod firesc, ar trebui să

C.T.: Mă leagă multe de Brăila. Anul trecut, în octombrie, am avut timp şi am poposit acasă o săptămână. Este greu să descriu energia pe care o simt când sunt acasă. Este aerul meu... cel cu care am crescut. Cum ajung foarte rar acasă, ador să merg pe jos prin locurile copilăriei sau ale adolescenŃei. Să păşesc din nou pe drumul de la liceu spre staŃia de tramvai sau prin locurile întâlnirilor emoŃionante din vremea liceului... ori pe faleza Dunării sau să ajung la bisericuŃa veche din Centru, în care am fost botezată... Mă întorc cu drag de fiecare dată când am timp deoarece acolo sunt părinŃii mei şi cel mai mic dintre fraŃi, însă pe mine mă mai leagă şi marile emoŃii ale începuturilor carierei mele de cântăreaŃă. Sunt atât de multe de spus... M.C.: Vă mulŃumesc pentru onoarea pe care mi-aŃi oferit-o, purtând această discuŃie.

Împreună pentru CENTENAR

a începutul lunii decembrie 2017, în staŃiunea Băile Herculane a avut loc Simpozionul Şcolilor Populare de Artă – manifestare organizată de către colegii de la Şcolile populare de arte din ReşiŃa şi Tg. Jiu. Întrunirea instituŃiilor noastre în îndrăgita staŃiune de pe Valea Cernei a asigurat nu numai un cadru minunat de discuŃii, ci şi deschiderea unei perspective inedite asupra Centenarului României, aceea de a acŃiona împreună, sub «umbrela» unui calendar comun de activităŃi. O strategie naŃională comună a şcolilor populare de arte ar putea da o altă pondere evenimentelor cultural-artistice dedicate celor 100 de ani de la Marea Unire şi ar dinamiza activitatea acestora, nu numai pe plan local, ci şi naŃional.

De la aceste premise generoase s-a ajuns la lucruri concrete ce presupun o mai bună organizare şi coordonare naŃională. BineînŃeles, acest deziderat ar fi mai uşor de realizat de către un organism coordonator care să preia responsabilitatea întocmirii unei strategii unice de acŃiune. Cele 12 judeŃe participante (Cluj, Sibiu, Suceava, Maramureş, Sălaj, Brăila, Vâlcea, Olt, Covasna, Botoşani şi, nu în ultimul rând, judeŃele organizatoare Caraş-Severin şi Gorj) , reprezentate de manageri, directori, contabili, secretari, referenŃi de specialitate, profesori la această întrunire au convenit că se va putea utiliza o structură deja înfiinŃată în anul 1999, respectiv AsociaŃia NaŃională a Şcolilor Populare de Artă din România (înregistrată la Tribunalul Braşov) la care au aderat, în momentul, înfiinŃării 30 de judeŃe. Revitalizarea acestei structuri naŃionale neguvernamentale (ONG) ar fi un câştig pentru încurajarea asociativismului, pentru dezvoltarea activităŃii şcolilor populare de arte, a resurselor atrase şi pentru capitalul de imagine ce poate fi dobândit. Următoarele întâlniri, care vor avea loc în anul 2018, vor duce la realizarea următorilor paşi concreŃi pentru această idee generosă care a prins rădacini la Băile Herculane.

Silvia-LuminiŃa Cărbunaru

Casa Artelor Nr. 5/2017

Pictorul VESPASIAN LUNGU în inima și mintea noastră

ș dori să vi-l prezint pe Vespasian Lungu în altă ipostază decât cea strict artistică. Vă asigur că o să vă bucura+i descoperind omul care, cu siguran+ă, a fost și este cea mai importantă personalitate din familia Lungu. Prima mea amintire despre el se leagă de iarna anului 1963, când eu aveam doar șase ani și un pic. Într-una din zilele de după Crăciun, pe înserat, în căsu+a noastră din Costișa, Suceava a intrat un bărbat înalt (așa l-am văzut eu, Vespasian fiind un om de statură medie), îmbrăcat cu palton și căciulă neagră, fular galben. Hainele lui miroseau a nou, vorbea altfel decât noi, iar eu parcă nu îndrăzneam să-l privesc. Dar, din geanta pe care o purta pe umăr, a scos o pungă de culoare maro și, privindu-mă în ochi, mi-a întins un fruct ciudat. Nu mai văzusem niciodată portocale, așa că mă uitam nedumerit la el așteptând ajutor. S-a așezat lângă mine și mi-a desfăcut acel fruct nemaivăzut. Doar cei de vârsta mea pot în+elege de ce m-a impresionat atât de mult această întâlnire. Era prima portocală pe care o mâncam! Doamne, ce gust, ce parfum avea... Din acel moment am rămas prieteni pentru totdeauna. VacanŃele lui erau motiv de mare bucurie pentru mine. Cum aflam de la mama că a venit unchiul, mă duceam fugu+a la bunica și toată ziua umblam mânz după el. Eram cu adevărat fermecat de felul în care picta. Atunci nu știam că lucrează în acuarelă. După capul meu, el picta și gata. Şi acum

Vespazian Ionesi nepot al pictorului

simt mirosul vopselelor pe care le folosea. Urmăream fascinat cum pensula alerga pe hârtia umedă și zămislea chipuri, păsări, dealuri și case... Aveam impresia că tot ce picta era deja pe hârtie și el doar îndepărta un strat protector sco+ând la iveală adevărate minuni. Nu scoteam niciun cuvânt, vorbeam doar dacă el mă întreba ceva. Îl am și acum în imagine cu capul ușor înclinat, făcând mereu un pas înapoi pentru a vedea imaginea de ansamblu. Talentul său a fost evident încă de copil. Povestea tatăl meu că, pe vremea când erau elevi, la școala din

Vespasian Lungu şi surorile

Costișa aveau un profesor cu nasul mare, motiv de permanentă distrac+ie pentru copii. Înainte de ora acestuia, Vespasian aburea geamul și, cu o singură mișcare, îi făcea profilul, surprinzând nu numai imaginea fizică, ci și o anumită resemnare a acestuia. Profesorul intra și, sesizând chicotelile, ofta, mergea la geam, ștergea desenul și începea ora fără să se supere. Avea o legătură frumoasă cu toată familia, fiecare dintre noi fiind convins că este preferatul lui. Știa, sim+ea când trebuie să intervină în via+a noastră fără să ai impresia că î+i invadează intimitatea. 'in minte că, într-o vară, din perioada cât era student, eu era să mă înec în râul Suceava. Imediat a discutat cu mine și am făcut primele lec+ii de înot. Nici acum nu în+eleg cum a putut să mă convingă să intru din nou în apa Sucevei. Deși eram speriat de moarte, după două zile înotam voinicește. A avut o rela+ie specială cu mama sa, bunica mea după mamă. Născută în anul 1898 în satul Costișa, districtul Rădău+i, +ara Bucovina din Imperiul Austriac (actualmente satul Costișa din jude+ul Suceava, România) Maria Lungu l-a adus pe lume pe Vespasian în vara anului 1927, pe 21 iulie, la doar câ+iva ani după Marea Unire. Era al șaselea din cei opt copii ai familiei dar, cu siguran+ă, cel mai înzestrat. Așa arăta casa în care s-a născut Vespasian Lungu. Bunicii aveau gospodărie construită

d u p ă modelul nem+esc, cu o curte mare, grajd pentru animale, șură pentru nutre+, un Nr. 5/2017 șopron pentru unelte și pentru depozitarea lemnelor pe iarnă. Casa era din lemn de stejar, cu două camere și o tindă (adică hol), din care se urca în pod, locul unde se depozitau porumbul, grâul, fasolea, iar pe grinzile de la căpriori se atârnau cârna+ii și slăninile afumate. Spunea tata că atunci când au dărâmat-o, după

Casa Artelor

urgen+e, prin telegramă. Când primeai o telegramă era clar că ai un deces în familie. Chiar în noaptea în care bunica a murit, Vespasian a urcat în tren și a venit la Costișa fără să fie anun+at de nimeni și, mai târziu, ne-a spus că așa a sim+it că trebuie să facă. Telegrama trimisă de tatăl meu a doua zi diminea+ă nu l-a mai găsit la Brăila... Am povestit asta pentru a ilustra puterea legăturii dintre mamă și fiu... În fotografia din dreapta îl vede+i pe Vespasian la vârsta de 14 ani. La ce vă duce gândul: un pui de +ăran din Grafică realizată de artist plastic ConstanŃa Abălaşei-Donosă, absolventă a Şcolii Populare de Arte, clasa profesorului Vespasian Lungu

peste o sută de ani de existen+ă, dacă loveau cu toporul în bârne săreau scântei, lemnul parcă se pietrificase. Rămasă singură în casa de la Drumul Mare (strada principala din Costișa), bunica îl aștepta pe Vespasian în fiecare vacan+ă, iar el venea de fiecare dată spre marea ei bucurie. Și ceilal+i copii o ajutau la treburile gospodăriei. Deja eram mari și noi, nepo+ii, iar primăvara, când trebuia să pună în pământ cartofii și porumbul, năvăleam cu to+ii și, într-o zi, era gata treaba. Nimic însă nu se compara cu zilele în care Vespasian venea acasă. El îi spărgea lemnele pentru iarna și le clădea frumos să se usuce, el îi urca porumbul în podul casei, dar, mult mai important, nu o contrazicea niciodată, mâncarea făcută de ea era cea mai bună... Timpul a trecut și, în primăvara anului 1977, bunicii i-a venit vremea să treacă la cele veșnice. Pe vremea aceea comunicam prin scrisori și, la

Costișa, nu? Un +ărănuş care a fost cu vacile la păscut... Ei, nu-i chiar așa! Avea gânduri și preocupări pe care nu le bănui+i!! Într-o vară, pe la vârsta de 14-15 ani, a fost găsit, împreună cu alt băiat din sat, în cala unui vapor în portul Constan+a. Marinarii care i-au descoperit s-au prăpădit de râs, când au aflat ce căutau cei doi copii pe navă. Plecau în Africa!! De unde ideea, o să vă întreba+i? Simplu! În acea perioadă era în mare vogă o serie de cărticele intitulată „Aventurile submarinului Dox“, iar Vespasian le avea și le citise pe toate. Le-am citit și eu când aveam 10-12 ani. Doamne, ce lume minunată, ce locuri și ce oamenii am descoperit în acele fascicule! Cum să reziste Vespasian acestei tenta+ii!? Au pornit spre Africa și, cum era firesc, trebuiau să ajungă în portul Constan+a și de acolo mai departe... Știu, din poveștile mamei soră cu pictorul, că băie+ii erau

îmbrăca+i cu haine +ărănești, albe, cu un rând de cusătură la gât și mâneci. Închipui+i-vă cum arătau cei doi atunci când au fost găsi+i în cală, după un munte de cărbuni, murdari, dar hotărâ+i să plece în aventură. Râzând, marinarii i-au debarcat și le-au spus că îi așteaptă să plece în voiaj când or să mai crească... Dorin+a de a călători nu l-a părăsit niciodată. Odată își punea geanta în umăr și era gata de plecare. O altă frumoasă poveste din via+a sa este cea trăită în Cehoslovacia, dar nu are rost să o spun eu, a scris-o el și cred că trebuie publicată în original.

Vespasian Lungu la 14 ani, în 1941

Casa Artelor Nr. 5/2017

FEMEIA PIANISTĂ - “modă” sau “câştigul artei”

ă număr printre iremediabilii îndrăgostiŃi de Muzică, făcându-mi din aceasta chiar o profesie! Probabil pentru că ea, Muzica, este “arta educaŃiei” prin excelenŃă, este cea care se însinuează în suflet, prin mijlocirea sunetelor – este, dacă vreŃi, nostalgia noastră, a tuturor, de a ieşi din timp. Am realizat acest lucru mai ales atunci c â nd asistam la câte-o demonstraŃie de “frumuseŃe sonoră” (concerte, recitaluri). Aveam bucuria, în acele minute, de a mă afla faŃă în faŃă cu câte un “artist”, în adevăratul sens al cuvântului, ce nu se rezuma doar la simpla parcurgere a partiturii. Se contopea cu ea, o “traducea” parcă pentru noi, cei de dincolo de scenă, care, înmărmuriŃi de admiraŃie, uitam, pur şi simplu, vreme de câteva secunde, să aplaudăm. După care, sala exploda de ovaŃii. Muzica îşi are propriile ei exigenŃe, iar o interpretare fără cusur rămâne în amintirea celui ce o ascultă ca o incizie pe scoarŃa celebrală. Este efectul pe care l-au transmis peste generaŃii atâtea şi atâtea interpretări ale unor artişti de excepŃie, întărind ideea că muzica, deşi nu se sprijină şi nu Ńine de domeniul material, îl transfigurează, adunând parcă, precum albinele, aroma tuturor corolelor. Mă gândesc la femeile artiste, la pianiste în mod special şi la drumul lor spre afirmare. Asta pentru că, ştim cu toŃii, în artă, ca şi în ştiinŃă, femeia a încercat mereu

Prof. Marilena-Viorica Niculescu Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu“ Brăila să depăşească pragul dominaŃiei masculine. A făcut-o greu, treptat, imitându-şi pentru început partenerul. În timp însă, rezultatul a fost uluitor – femeia artist a reuşit să prindă îndrăzneala bărbatului artist, voinŃa de afirmare, perseverenŃa, s-a familiarizat cu speculaŃiunile abstracte, reuşind să devină şi o extraordinară tehniciană, la care Dumnezeu a adăugat puterea talentului, sensibilitatea, farmecul şi intuiŃia. Iar întâlnirea pian - femeia artist a rămas, pentru totdeauna, „răsfăŃul artistic al muzicii instrumentale”. Poate pianiştii bărbaŃi au mai multă forŃă în sunet, mai multă rezistenŃă la sunet. Femeia însă are mai multă expresivitate, delicateŃe, este mai vibrantă, calităŃi indispensabile pentru o partitură semnată, de pildă, Chopin sau Schumann. Să nu uităm că cei mai străluciŃi interpreŃi ai lui Bethoven erau femei, preferate chiar de el; iar Clara Wieck a fost cel mai muzical interpret al lui Chopin şi Schumann, într-un timp de glorie pianistică a lui Thalbert, Liszt sau chiar Chopin. Din şirul de pianiste pentru care “superlativul” a reprezentat atu-ul principal în arta interpretativă, m-am oprit la căteva nume: Clara Haskil, Cella Delavrancea, Elisabeth Leonskaya , Victoria Vassilenko (ultimele două, câştigătoare ale

Concursului InternaŃional “George Enescu”) şi legendara Martha Argerich. CLARA HASKIL

Născută într-o familie de evrei, în Bucureşti, în anul 1895, devine, la maturitate, una dintre cele mai mari pianiste ale lumii. La numai cinci ani, va cânta în faŃa reginei Elisabeta a Ramâniei, la şase este înscrisă la Conservatorul din Bucureşti, apoi la cel din Viena. Când George Enescu va renunŃa la propria-i bursă din capitala FranŃei în beneficiul a 3 dintre cei mai buni instrumentişti români, Clara Haskil va fi prima aleasă. După desăvârşirea studiilor, va concerta în întreaga Europă alături de marii muzicieni ai vremii – Dinu Lipatti, George Enescu, Ionel Perlea, Sergiu Celibidache, Herbert von Karaian.

Mâinile s a l e delicate, cu d e g e t e neobişnuit de lungi, despre care se spunea Nr. 5/2017 că puteau cuprinde 12 clape de pian, au uimit o lume întreagă. Ca şi memoria sa proverbială dublată de talentul rar întâlnit cu care “traducea” fiecare partitură pianistică. Ce păcat că a trăit într-o perioadă ruşinoasă a istoriei Europei, când faptul de a te fi născut evreu îŃi putea fi, dacă nu fatal, cel puŃin frână în recunoaşterea artistică. Şi, totuşi, Clara Haskil a atins gloria ! A fost un artist desăvârşit, pentru care claviatura nu avea niciun secret.

Casa Artelor

CELLA DELAVRANCEA

Născută la 15 decembrie 1887, este fiica cea mare a scriitorului Barbu Ştefănescu Delavrancea şi a pianistei Maria Lupaşcu. Recunoscută de la prima apariŃie în public drept “copil minune”, studiază pianul cu mama sa, apoi la Conservatorul din Bucureşti. “Cântecul Cellei, e ca un zbor ce aspiră entuziasmul unei săli întregi” – aşa scriau, la un moment dat, ziarele vremii. A cântat cu George Enescu, l-a cunoscut şi uimit pe Brâncuşi, l-a cucerit pe Caragiale cu talentul său şi a fost marea iubire a lui Nae Ionescu. Pianistă, scriitoare şi profesoară de excepŃie, una dintre cele mai complexe şi interesante personalităŃi ale culturii româneşti, Cella Delavrancea a iubit muzica, reuşind să transforme pasiunea pentru pian în profesie şi crez. Spunea deseori: „Nimic nu dezvoltă supleŃea cerebrală mai bine decât o Fugă de Bach şi nimic nu trezeşte emotivitatea ca o Nocturnă de Chopin”.

La împlinirea celor 100 de ani de viaŃă, în decembrie 1987, Cella Delavrancea concertează alături de „elevul“ său, pianistul Dan Grigore, la Ateneul Român, fapt pentru care va rămâne în istorie drept “cea mai longevivă figură culturală românească” şi “singurul artist care a participat la aniversarea propriului centenar”.

a recreat, cu maturitate şi talent, dublat de o extraordinară sensibilitate, acea atmosferă unică, romantică şi profundă a lui Brahms. MARTHA ARGERICH

ELISABETH LEONSKAYA

Născută la Tbilisi, în Georgia, obŃine la doar 18 ani, în anul 1964, Premiul I la secŃiunea PIAN, în cadrul Concursului InternaŃional “George Enescu”. A revenit în Bucureşti după 53 de ani, susŃinând un memorabil recital la Ateneul Român. În tot acest răstimp, “leoaica claviaturii”, cum era supranumită, şi-a câştigat recunoaşterea internaŃională, a susŃinut recitaluri şi concerte în întreaga lume, a cântat sub baghete celebre. Continuă să bucure publicul de pretutindeni cu virtuozitatea sa. VICTORIA VASSILENKO

Este câştigătoarea Concursului InternaŃional “George Enescu” din 2016. A interpretat Concertul nr. 1, op 15, în Re minor de Brahms, atât de frumos, încât juriul i-a acordat categoricul avantaj de puncte în faŃa altor doi pianişti extraordinari, unul din Chile şi altul din Japonia. Studentă la Universitatea de Muzică din Sofia şi, din 2015, la Academia InternaŃională de Pian,

Supranumită “Tigresa pianului”, una dintre cele mai apreciate pianiste ale secolului, revine în România, anul trecut, la Festivalul InternaŃional “George Enescu”. Pe 12 septembrie 2017 concertează la Sala Palatului, alături de Royal Philarmonic Orchestra din Londra. În program – cunoscutul Concert pentru pian şi orchestră, în Sol Major, de Maurice Ravel. A debutat la vârsta de opt ani cu un concert de Mozart, iar la 24 de ani câştigă Premiul I la Concursul “Chopin” şi devine, astfel, una din legendele pianului în plan mondial. “Un tango tragic şi dezinvolt pe care îl dansează împreună nota scurtă şi haloul ei, lumină şi umbră. Cine a văzut-o cântând, a remarcat măsura în care întregul ei corp participă la muzică. O plăcere fizică de a cânta, o cursă de felină, căreia nu-i poŃi auzi nici pasul, nici ghiarele”. BineînŃeles, pledoaria mea pentru măiestria de care a dat dovadă, din plin, femeia pianistă de-a lungul istoriei, poate continua. Pentru moment însă, consider că sunt suficiente cele câteva nume alese de mine, din lungul şir al celor ce-au reprezentat “excepŃionalul” în arta interpretării pianistice. Important este că, femeia artist este aceea care, în unicitatea ei, dă viaŃă, prezenŃă concretă , oricărei partituri, completând, parcă, un cec în alb cu zerourile sensibilităŃii şi propriului ei talent. Şi, pentru că timpul nu stă în loc, viaŃa, mai ales cea artistică, ne oferă şi ne va oferi, mereu şi mereu, spre „câştigul” nostru, nu doar pentru că „aşa e moda”, alte şi alte exemple de femei pline de talent, pentru care pianul înseamnă cântec, crez şi destin.

Casa Artelor Nr. 5/2017

ÎNTRE FIC#IUNE ȘI DOCUMENT. O Românie între culturi și civiliza)ii Romanul Credinciosul meu dușman, de Prof. Maria Cogălniceanu Elena Dumitrescu-Nentwig (Editura Limes, 2017) a fost lansat în cadrul Festivalului Interna%ional „Mihail Sebastian“, la Muzeul de Istorie „Carol I“ din Brăila şi prezintă povestea unei fete de liceu, evreică, violată de un ofi%er de Securitate.

criitoarea Elena Dumitrescu-Nentwig, prin recenta sa operă Credinciosul meu dușman1 confirmă ceea ce marii gânditori ai lumii și ai noștri au spus secol de secol: că elanul vital al fiin+ei omenești nu este linear, că memoria stochează nu doar evenimente epocale, ci și detalii aparent neînsemnate, că totul este în mișcare, în devenire și fluen+ă inexorabilă până când intervine marele mister al nefiin+ei. Privind orașele vechi din epocile imperiale și construc+iile din secolele al XIXlea și al XXlea, arhitectul genial și enciclopedist G.M. Cantacuzino scria în minunata sa carte Introducere la opera lui Vitruviu. Scrisori către Simon2: „Nimic din noi nu moare, dar ceilal%i mor în noi sărăcind și uscând grădinile amintirilor, în care umbrele devin din ce în ce mai pale, mai firave”. Însă, uneori, un sunet, o vorbă, un gest sunt de ajuns să proclame cu o for+ă neobișnuită prezen+a reală a unei persoane iubite, „fie că sunt moarte, în via%ă sau mai departe de noi continuând să ne tulbure agora tumultului nostru”. Romanul Elenei DumitrescuNentwig este o rememorare dramatică a unui trecut violent, brutal, desfiin+ator, nedrept, ucigător al candorii adolescentine, o rană necicatrizată venind din ură și batjocură, din antisemitism și malforma+ia umană a politicii comuniste.

Prezentul este dominat și, adeseori, metamorfozat în trecut, suprapus până la spulberare în +esătura narativă. De acolo vine figura tatălui (Leonard Schor) care a crezut în utopia comunistă dar, sim+ind pericolul, încearcă să i se opună. Destinul tatălui, vocea lui de dincolo, din extemporalitate se reiterează neîncetat pentru a-i transmite fiicei sale Mary o for+ă greu de învins în procesele interminabile pentru demascarea adevăra+ilor vinova+i: „Dușmanii noștri sunt puternici. În plus, suntem evrei, ceea ce nu ne ușurează deloc pozi%ia. […] Am scăpat de Hitler, o să supravie%uim și acestor hiene.”3

Lupta cu securiștii și agen+ii lor, urmăririle, spionajul, micile și marile trădări ale celor înfricoșa+i de repercusiuni asupra propriei lor existen+e lasă în urmă cadavre ori dosare grele, compromi+ătoare. Tatăl lui Mary Schor este desfiin+at ca identitate, închis și ucis. Securistul care, chiar și dincolo de căderea regimului totalitar, și-a păstrat vechile obiceiuri cu îndârjirea câinelui, nu se lasă înfrânt în pofida falsurilor pe care le-a comis. Titlul romanului este ironic, ritmul lui are o vertiginoasă desfășurare. Portretistica (masculină și feminină) este aproape pictografică. Dialogurile sunt insinuante și esen+iale, haina de piele și șapca cu cozoroc, un simbol securistic. Cuvintele creează imagini, culori, muzică vernală sau hibernală „Din est sufla un vânt rece care ne biciuia nemilos obrajii. Mirosea a zăpadă. Frigul mușca dureros din 4 picioarele mele fără ciorapi.” Credinciosul meu dușman e o scriere anti-antisemitism, de actualitate. În tehnica povestirii în povestire folosită de mai multe ori, pentru a sintetiza o jumătate de veac de comunism original sau pentru a crea un spa+iu aparent insesizabil ca un fir de păianjen între trecut şi prezent, apare Verena, mama care povestește despre guvernantă și cameristă, despre bunici care au murit în lagărul de la Bug, despre exportul de cereale și importul de fructe exotice, despre cele patru vapoare din Portul Constan+a și o fabrică la Gala+i şi așa mai departe... Citi+i cartea și ve+i afla de voiajul

la Istanbul, de bijuteriile de familie, despre Siberia și Maroc, despre Rașid, turcul Nr. 5/2017 vorbind stricat românește, devenit pavăză pentru femeile neînso+ite. Limbajul lui amintește de „Tache, Ianke și Kadâr” (Victor Ion Popa) dar nu numai: „Vagabond vine… Om rau, foarte rau. Rașid nu vrea tu și fata probleme. 5 Fara barbat…nu bun.” Așa cum este firesc, stilul romancierei se detașează de cel al personajelor sale. Des apare stilul epistolar și cel pamfletăresc, ironic într-un discurs cu o concluzie de maximă: „Comunismul a devenit fratele geamăn al 6 fascismului.” Dar vocabulele se orânduiesc sub forma adagiului, în momente cheie ale tramei, după cum autobiografia personajului central interferează biografia sopranei Elena DumitrescuNentwig, celebră pe scenele de operă și teatru din +ară și dincolo de hotarele ei, iar realitatea și fic+iunea, frumuse+ea și urâtul, demnitatea și onoarea, voin+a și energia puterii de răzbunare își fac loc în pagini vibrante, de neuitat. Dintre multele aforisme ni se impun câteva: „Cicatricele făcute de o iubire înșelată sunt mai aprige decât moartea însăși.”; „Vina nepedepsită roade în continuare încrederea celui trădat.”; „Dragostea nu se poate cumpăra cu to%i banii de pe lume.”; „Dumnezeu nu dă cu pumnul și nici cu ciocanul, dar unde lovește El doare”. Universul uman grotesc este contrapus lumii ideale a muzicii cu valen+a ei de catharsis. Personalită+i din domeniul spiritual-muzicalafectiv, cunoscute și exteriorizate din lumea artei și a eu-lui narator trăiesc ideile și sentimentele cu patimă. Sunt aici pagini de istoria muzicii și oameni de seamă din arealul românesc și cel străin care dau scriiturii autenticitate și substan+ă documentară. Men+ionăm numele unor artiști cu har şi generozitate, ale unor regizori și compozitori însemna+i,

Casa Artelor

ova+iona+i la scenă deschisă oriunde au ajuns: N. Kirkulescu, Magda Ianculescu, Valentin Teodorian, regizorul Hero Lupescu, Pavarotti, Adelina Patti, Tebaldi și al+ii. Muzica a fost pentru aceștia (și mul+i al+ii) o pasiune devorantă, o obsesie. În roman stă alături de personajele de fic+iune și cele reale ca un personaj fascinant. Întocmai ca în proza postmodernă, romanul pe care-l prezentăm aglomerează secven+e teatrale, peisaje ca în Anotimpurile lui Vivaldi, imagini vetuste sau pline de încântare și frăgezimi, descrieri de garderobă, portrete interesante, cancanuri, destine tragice, de+inu+i politici, reportaje, personaje politice vinovate, jurnalism. Cineva revoltat întreabă „Cine este

Iliescu, șeful statului? Cine este Lungu, președintele Consiliului Jude%ean Gala%i? Pe vremea lui Ceaușescu tăiau şi spânzurau iar astăzi se bat cu pumnul în piept că 7 sunt mari democra%i.” Alături de personaje fictive ca Marius Dragoș (Câinele), șeful Securită+ii, Maior Radu Ionescu (Violatorul) și al+ii, și altele, intră pe podium un grup de muzicieni contemporani din Brăila, arhicunoscu+i ca Tase, Edy, Mihai și Moni, dintre care se detașează ca un zeu grec cel dintâi. Memoria involuntară se declanșează spontan. Ca și muzica, Dunărea, „fluviul maiestuos”, comparabil cu Rinul, Elba, Tamisa, Sena și „imensul” Tejo portughez, produce declicul reîntoarcerii în adolescen+ă. Contrastele sunt ca via+a revărsată în

crea+ia romanescă semnată de Elena Dumitrescu-Nentwig. Un chip care-l urmărește pe cititor este de+inutul politic de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, un mesager aproape muribund îndreptându-se, ca spre o ultimă salvare, către o mânăstire din Bucovina. Trenul, avionul, automobilul, vapoarele înconjoară Pământul; fac parte, mai ales, din lumea artiștilor ca și hotelurile; sunt semnele veșnicei mișcări pe apele timpului. Prin contrast, apar scene relevante cu „protipendada” comunistă (ministru, informatori, executan+i docili în dezmă+ul „aleșilor poporului”, mese pantagruelice cu băuturi și mâncăruri rafinate, femei tinere și frumoase). Astfel de petreceri sunt dezvăluite de Mary Schor în hotelul-restaurant din Buzău. Scriitoarea cunoaște valen+ele cuvântului, estetica mijloacelor de comunicare și interpretare, nu doar paremiologia românească. Fiecare artist își are heraldica lui, divinită+ile și simbolurile personale. Limba română unică și bogată în expresivitatea ei poate face concuren+ă altor idiomuri, chiar și limbii italiene, de aceea trebuie respectată, iubită și „salvată”. Ea are o muzicalitate aparte, altfel decât muzica italiană. Eroina principală se confundă uneori până la identitate cu autoarea care notează: „… găseam că limba italiană e cea mai frumoasă din lume: amore mio, ti amo, ti voglio molto bene, core ingrato … Limba asta suna de parcă poporul care o vorbea era ocupat de diminea%a până 8 seara numai cu dragostea.” Boema artistică à la Puccini și Leoncavallo, conflictele matrimoniale, amorurile clandestine, pasiunile răvășitoare au ceva din „La soif d'aimer” a celebrei Jeanne Moreau despre care Marcello Mastroianni spunea evocând-o: „Elle était tout le temps à la recherche de l'amour.”9 Iubirile evreicei sunt ilicite, fugitive sau de durată, iar numele bărba+ilor inventariate ca și când ar fi devenit o Dona Juanna ca revers al numelui

personajului ce se mândrea cu cele o mie trei femei seduse și abandonate. Pagina scrisă de Elena Dumitrescu-Nentwig emană spontan ecouri din opera „Don Giovanni” de Mozart. În seria aman+ilor lui Mary sunt mai vizibili Edy Grimberg (cavalerul pe cal alb, clovnul, îngerul salvator), Daniel Demetrius (pasionalul și imprevizibilul), Klaus Bach (tânăr, frumos, visător, „un cuceritor furtunos”) și Wolfgang (un artist și bărbat statornic, orgolios, dar în+elept). Pentru recuperarea casei trecută în proprietatea securistului au loc conferin+e de presă, defăimări, amânări și mutarea la București a procesului intentat de Mary, cumpărarea și intimidarea martorilor cărora li se schimbă via+a în drame. Ca avocat al apărării intervine o veche prietenă, Didi+a Sătneanu, știind că nimic nu este mai prejos decât un adevăr pe jumătate și, cu inteligen+ă, răstoarnă mereu stratagemele odioase ale adversarului. Carte cu un profund aspect politic, clădită pe experien+e personale, dar nu exclusiv, Credinciosul meu dușman este așa cum precizează autoarea în cuvântul către cititori „inspirată din trecutul nostru politic comun și din via%a mea de artistă lirică.”10 Aluziile sau relatările directe din secolul XXI sunt numeroase. Neonaziști devastează cimitirul evreiesc „și lumea interna%ională crede că to%i nem%ii sunt fasciști.”11 În teatru și la operă „se joacă Wagner îmbrăcat în uniformă de nazist.”12 Wolfgang e disperat când i se cere acest lucru („Eu care sunt neam%, 13 artist, democrat, umanist ?” ). Starea +ării este mai dramatică decât se aștepta, este ca o corabie gata să eșueze. Așa o percep comentatorii lucizi care o vedeau abandonată. „În asta constă șarmul României. Mereu între lumi și între culturi, de la sud la nord și de la est la vest. Un centru pierdut, central și totuși superficial văzut ca fără importan%ă. România noastră pe care nu o vrea nimeni.”14 Exodurile popula+iilor spre Occident și exilul provocat prin tiranie, lagărele de refugia+i sunt aspecte re+inute în nara+iune. Timpul neiertător, avar, bătrâne+ea și singurătatea se străvăd în momentele depresive ale personajului

feminin dar asemenea Vitoriei Lipan din „Baltagul” (Mihail Sadoveanu), găsește în sine for+a de a-l pedepsi pe ucigaș. Nu omitem diferen+ele dintre o civiliza+ie ancestrală, pastorală și romanul actual. Tenace, răzbunătoare și victorioasă este și Mary Schor. Cuvintele care o îmbărbătează sunt repetate semnificativ în roman: „Mary, tu ai să fii o învingătoare !” Finalul vine nu ca o biruin+ă a justi+iei umane, ca o eliberare de trecutul întunecat pe care-l simboliza Marius Dragoș ci ca o pedeapsă a Spiritului Absolut („A murit singur și dement.”15) Chipul devastat al +ării, anii cruzimii politice, lipsa de libertate, frica, pauperizarea și furtul proprietă+ii sunt cauze adânci care explică exilul masiv spre Occident. România și-a pierdut valorile și farmecul de a fi între Orient şi Occident, între civiliza+ii și culturi diferite, dar păstrându-și specificul. Printr-o hotărâre personală, Mary Schor se rupe de patria natală, se înstrăinează, rămânând doar cu nostalgiile. Romanul Credinciosul meu dușman pune în dezbatere probleme grave aparent insolubile și fără exagerări și idealizări, fără generalizări periculoase. Secolul XX şi secolul XXI nu par a fi „cele mai bune dintre lumi”. Dimpotrivă. Destructurările se produc cu o viteză uluitoare. Mitul lui Samson pare actual deși umanitatea ra+ională vrea și așteaptă o Pax Magna.

1. Dumitrescu-Nentwig, Elena, Credinciosul meu dușman , Editura Limes, 2017 2. Cantacuzino, M.G., Introducere la opera lui Vitruviu. Scrisori către Simon , col Biografii. Memorii. Eseuri, Editura Meridiane, 1999, p. 286 3. Dumitrescu-Nentwig, Elena, opera citată, p. 9 4. Idem, ibidem, p. 26 5. Dumitrescu-Nentwig, Elena, opera citată, p. 34 6. Idem, ibidem, p. 41 7. Idem, ibidem, p. 82 8. Dumitrescu-Nentwig, Elena, opera citată, p. 126 9. Paris Match (Belgique), no 830 du 3 au 9 août 2017, p. 52 10. Dumitrescu-Nentwig, Elena, opera citată, p. 6 11. Idem, ibidem, p. 310 12. Idem, ibidem, p. 310 13. Idem, ibidem, p. 310 14. Idem, ibidem, p. 265 15. Idem, ibidem, p. 371

E l e n a DumitrescuNentwig este o c e l e b r ă cântărea%ă de operă, născută Nr. 5/2017 la Brăila şi stabilită în Germania în anii ’70 ai secolului trecut, care, de câ%iva ani, scrie proză cu tentă memorialistică. A fost încurajată de profesoara de limba și literatura română, Lica Paulescu, să urmeze Școala Populară de Artă din Brăila. Primele două lieduri le-a cîntat pe versuri de Eminescu. P ro f e s o a r a d e l a Ş c o a l a Populară de Artă a ajutat-o să urmeze cursurile de canto, lec%ii pe care i le oferea gratuit. Apoi, a obŃinut o bursă pentru a urma Conservatorul de la București, u n d e a a v u t d o i p ro f e s o r i e x t r a o r d i n a r i , p e Va l e n t i n Teodorian, un român care a văzut în ea un mare talent, și Hero Lupescu, un evreu care a ajutat-o enorm. După terminarea facultă%ii, a fost solistă la Opera din Iași, iar cu foarte mari greutăŃi i s-a dat voie să plece în străinătate. A întruchipat „Privighetoarea“ din „Păsările“ de Walter Braunfels şi „Regina NopŃii“ din „Flautul fermecat“ de Wolfgang Amadeus Mozart, precum şi rolul „Violetei“ d i n o p e r a „ Tr a v i a t a “ a l u i G i u s e p p e Ve rd i , c â n t â n d c u parteneri celebri pe marile scene din Germania, Austria, FranŃa, Spania, Italia, Olanda, Cehia, Polonia, Israel. După încheierea c a r i e re i s c e n i c e , î n c a d r u l studioului pe care l-a iniŃiat, predă lecŃii de canto unor tineri solişti de pe toate meridianele, aflaŃi la început de carieră. În ultimii ani şi-a mutat studioul din Belgia în Portugalia. În paralel, scrie în limbile română şi germană basme, romane, piese de teatru şi poezii care au avut ecouri favorabile în rândul cititorilor şi în presa de specialitate. Primul său roman (având o tentă autobiografică), „NaufragiaŃii din Brăila“, a fost publicat în 2014, la Editura Limes, Cluj-Napoca. Au urmat în 2015 publicaŃiile „De răsfoit. Basme şi povestiri pentru copii“ și „Noi, romii şi restul lumii“, apărute la aceeaşi editură.

Casa Artelor

Casa Artelor Nr. 5/2017

Articol realizat de Adriana Burlacu

tunci când te gândești la Constantin Boer Dondoș, nu po!i spune decât că operele sale erau, fără discu!ie, un fel de a vorbi al său, dar fără cuvinte. Prima dată l-am cunoscut prin intermediul crea!iilor sale și, apoi, a venit rândul Domniei Sale. Pentru că nu po!i vorbi, gândi sau scrie despre Constantin Boer Dondoș decât cu majuscule. Seriozitatea sa în muncă, modestia şi o anumită distincŃie rar întîlnită făceau ca omul din fa!a ta să capete dimensiuni nebănuite. Iar dacă-i observai mâinile, în!elegeai îndată că nu ar fi fost potrivite pentru nicio altă activitate: erau mâini care puteau doar crea, niciodată distruge. După cum spunea și criticul Adina Nanu, lucrările sale impresionau prin „rigoarea urmăririi ideii plastice în toate variantele desfășurate în lan!, decurgând firesc dintr-una în alta”. Crea!iile lui Constantin Boer Dondoș vorbesc despre simplitate, despre fine!e, căutare, luptă și asumare, dar, mai ales, despre liniște. Toate acestea păreau ca stau în vârful

Un suflet dăruit Luminii

Constantin Boer Dondoş

Motto: „Şi chiar de nu voi fi un far, ci o candelă, ajunge. Şi chiar de nu voi fi nici candelă, tot ajunge, fiindcă m-am străduit să aprind lumina.” (Nicolae Titulescu)

penelului atunci când crea și vorbesc, și acum, despre toate acele trăiri. Arc peste timp Deși născut în jude!ul Alba de azi, la 2 iunie 1942, în localitatea Sălcuia, a îmbră!ișat după terminarea facultă!ii spa!iul dunărean și „s-a înrădăcinat la Dunăre de parcă ar fi avut aici strămoși de secole. A devenit brăilean fără a se depărta de mirificul Ardeal… Talentul său este năucitor”, scria într-o cronică Corneliu Ifrim. La fel ca pe mul!i al!ii, Brăila l-a adoptat imediat printre fii săi, iar „Bărăganul și frumuse!ea austeră a nemărginirii i-au oferit artistului un bogat material documentar, din care a rezultat un număr impresionat de lucrări”, declara Vespasian Lungu. Pictori!a Sofia Uzum a fost cea care i-a intuit prima trăirile interioare și l-a îndemnat să și le exprime prin artă. Pentru a aprofunda anumite tehnici, Constantin Boer Dondoș a urmat Liceul de Arte Plastice și Facultatea de Arte Plastice din Cluj Napoca, la clasa profesor Mircea Uremir. Imediat după terminarea facultăŃii, a fost repartizat la Brăila ca profesor la școlile generale 11, 12 și 14, la Liceul de Artă ”Hariclea Darclee”, iar în ultima perioadă a vieŃii sale, între anii 1998-2013, la Școala Populară de Arte „Vespasian Lungu”. Blânde!ea-i caracteristică, răbdarea ce părea că nu are limită i-au fost de mare ajutor atunci când a îndrumat pașii mai multor genera!ii de elevi pe drumul crea!iei. Pe fiecare dintre învă!ăceii săi l-a considerat ca fiind propriul copil.

O via#ă pentru artă Încă de la începuturile sale pe drumul artei și al crea!iei, Constantin Boer Dondoș s-a remarcat cu ușurin!ă, gra!ie atât tehnicilor diverse abordate pentru a-și împlini nevoia de a crea, de a ”spune”, dar și numărului mare de lucrări ce se găsesc și astăzi în expozi!ii sau în colec!ii particulare, atât din !ară, cât și de peste hotare. În anul 1980 a devenit membru al UAP România, iar de-a lungul carierei sale a avut 10 expozi!ii personale, dintre care se remarcă Retrospectiva din anul 2007 pe care șia dorit-o enorm. A participat la tabere de crea!ie organizate fie la Brăila, fie peste hotare: Plevna (Bulgaria) – 1984 și Cimislia (R. Moldova - 1996). Pu!ini sunt cei care știu că în crea!ia sa a

abordat și fresca “al secco”, realizând astfel de lucrări şi în Brăila: şase fresce la GrădiniŃa 39, două fresce la Colegiul NaŃional „Nicolae Bălcescu“ şi două fresce la PoliŃia Municipiului. De asemenea, a mai colaborat și cu Biblioteca Jude!eană „Panait Istrati“, Casa Corpului Didactic, mass-media locală și na!ională și a creat numeroase ilustra!ii, vignete, afișe, cataloage, invita!ii, diplome, pliante, felicitări etc. Plin de modestie, și-a dorit mereu să

creeze, să ofere lumii din prea plinul său. Iar lumea l-a răsplătit și ea, așa cum a putut. În 2003 a primit Diploma de Excelen!ă din partea Consiliului Local Municipal pentru deosebita contribu!ie la dezvoltarea municipiului, precum și Diploma de Excelen!ă din partea Direc!iei pentru Cultură, ca remarcabilă personalitate a culturii și știin!ei brăilene. Numele său figurează la loc de cinste și în cele două edi!ii, din 1993 și 2004, ale volumului ”Prezen!e brăilene în spiritualitatea românească”, semnat de prof. Teodor Buculei. Familia, liantul dintre cele două lumi Constantin Boer Dondoș a avut două mari iubiri: arta și familia. De

altfel, pentru el familia a reprezentat liantul dintre cele două lumi, cea perfectă - a artei și cea crudă, dură - a luptei pentru existen!a zilnică. Chiar spunea că ”fără familie (so!ia, cele două fiice și ginerii) nu aș fi putut să fac nimic”.

Din păcate, timpul nu iartă pe nimeni, iar ultimii ani ai vie!ii i-au fost marca!i de momente grele, de cumpănă. Totuși, cu acea discre!ie și distinc!ie bine cunoscute, și-a purtat suferin!a fără ca să-și trădeze marea iubire: ARTA. În decembrie 2013, doar cu câteva zile înainte de Marea Trecere, a vrut să mai lase celor din jur un pic din frumosul sufletului său și a participat la Salonul Anual al Pictorilor Brăileni. Imediat după acesta, timpul nu a mai avut răbdare pentru el, cel care

l-a păstrat chiar și după aproape o jumătate de veac pe meleaguri brăilene. Talentat, spirit înzestrat cu har și Nr. 5/2017 dăruire, dintre cei care se nasc o dată la multe zeci de ani, Constantin Boer Dondoș ne-a dăruit sufletul său prin crea!iile sale, dar şi amintirea unui om plin de decenŃa artei pure. PuŃini artişti au modestia, decenŃa şi, mai ales, generozitatea sa. De aceea, atunci când citi!i aceste modeste rânduri, nu uita!i de un gând, o lumânare și o lacrimă pentru cel care a fost un suflet dăruit Luminii.

Casa Artelor

Artist plastic şi profesor ElenaSalomeea Kaloxilos-Moraru, Artist plastic Ionel Radu, Ex-manager George-Romeo Bunea, Artist plastic şi profesor Cristian Radu, Artist plastic Constantin Boer-Dondoş Vernisajul expoziŃiei Concursului NaŃional de Pictură şi Grafică „Vespasian Lungu“ Brăila, ediŃia a XVIII-a, mai 2013

spunea că „voi picta și desena atâta timp cât simt nevoia să transmit ceva semenilor mei”. În noaptea în care ni s-a născut Mântuitorul, Constantin Boer Dondoș s-a îndreptat spre stele, pentru a veghea de acolo către cei dragi și a le picta și îngerilor câteva dintre peisajele Brăilei. A rămas în urma lui o crea!ie nemuritoare și amintirea unui om ce părea defini!ia pură a Bunătă!ii, Modestiei, Generozită!ii, un om care te cucerea definitiv prin glasul lui molcom, duios, cu accent ardelenesc, pe care și

Casa Artelor Nr. 5/2017

Liviu Nedelcu, La muzeul Rodin

DESPRE PORTRET

zi nu putem exclude ştiinŃa din artă, dar nu putem nici judeca o lucrare de artă numai după ştiinŃa perspectivei şi anatomiei, caz în care ar însemna să nesocotim caracterul specific al fiecărei creaŃii, confundând astfel două categorii de valori. Nu trebuie să greşim, confundând cunoaşterea prin artă cu ideea cunoaşterii naturii ca realitate străină spiritului nostru. Natura de care ne vorbeşte artistul, în cazul nostru – portretistul, nu este o „natură în sine”, ci o natură dublu transpusă, de societate, într-un caz şi de artist, în al doilea caz. Referindu-se la intervenŃia colectivităŃii în reprezentarea pe care o avea despre natură, Matisse credea că simŃurile noastre au o vârstă de dezvoltare care nu vine de la ambianŃa imediată, ci de la un „moment al civilizaŃiei.”

Leonardo da Vinci, Omul vitruvian

Punctul acesta de vedere a fost împărtăşit şi de Foucault,

mijloace artelor plastice (contraste, cromatică, compoziŃie). Ideea ce domină în mare măsură gândirea celor vechi, potrivit căreia esenŃa artei ar avea obligaŃia să evite care afirma că oamenii nu cunosc natura infirmă, imperfectă, va frâna decât ceea ce ne permite să concepem pentru o bună bucată de timp structura mentală a epocii. dezvoltarea artei portretului. Istoria artelor relevă faptul că deşi Creşterea conştiinŃei de sine, în toate perioadele s-a vorbit despre sesizată în obiect va influenŃa favorabil dezvoltarea protretului, însă „FrumuseŃea proporŃiei”, în funcŃie de acelaşi fenomen, din prisma epoci, în ciuda principiilor matematice subiectului, a pictorului va deveni un postulate, sensul acestei proporŃii s-a obstacol greu de trecut pentru destinul modificat. În decursul veacurilor am portretului. Artistul nu putea da frâu asistat la mai multe idealuri legate de liber spiritului său. De proporŃii. atunci şi până în Adeseori vom contemporaneitate practica descoperi inclinaŃii portretului nu va scăpa în ale artiştilor spre multe cazuri de o notă de credinŃa în servitute împotriva căreia eficacitatea expresiei forŃele creatoare s-au dată de „vocabularul revoltat şi se revoltă. Faptul mişcărilor” şi al că obiectul, fenomenul dat atitudinilor se cer surprinse şi expresive. Gesturile considerate precise, includ mai mult obiective, îngrădeşte decât simplele libertatea de acŃiune, mişcări al mâinilor s a u a l t o r p ă r Ń i Auguste Rodin, Gânditorul imaginaŃia şi spiritul artistului. Portretistul ca atare se va vizibile ale organismului. EmoŃiile afla într-un raport de servitute cu cel sunt atât de legate de expresia facială ce comandă lucrarea; ultimul, deşi în şi de gest, încât sunt greu de delimitat majoritatea cazurilor nu excelează în de aceasta. sensibilitate şi bun gust, crede că se „Întotdeauna am încercat să exprim c u n o a ş t e pe sine mai bine, sentimentele prin mobilitatea muşchilor”, spuneaAuguste Rodin. Privind din perspectiva reprezentării „tradiŃionale” a corpului uman, atât din punct de vedere stilistic, cât şi morfologic, dorim să evităm confuzia dintre forŃa inductivă pe care forma corpului o are, expresia sa şi expresia plastică însăşi. Există, în istoria artei, artişti ce au experimentat mimica şi gestica, precum şi puterea de convingere a expresiei umane. Cu timpul însă asistăm la o reducere a gesticii personajelor, expresivitatea şi personalitatea celor portretizaŃi fiind rezolvată mai mult cu Andy Worhol, The Triple Elvis

Prof. dr. Liviu Nedelcu Manager al Centrului Cultural Vrancea

considerându-se, de aceea, competent să emită judecăŃi privind performanŃele portretistului. Şi în perioada comunistă unii artişti nu au putut depăşi presiunile insistente, degradante alimentate de pretenŃii, dorinŃe şi vanităŃi ale clienŃilor. Pretutindeni şi în toate timpurile, „portretul” revendică o şcoală a obiectivităŃii. Prin asumarea acestui deziderat, portretistul trebuie să fie „naturalist” (în măsura în care această noŃiune mai poate fi folosită azi). Frecvent însă suntem tentaŃi să respingem această teză discutabilă, aşa cum au făcut-o şi înaintaşii când idealurile formate îngrădeau receptarea caracterului individual sau în cazurile în care subiectivitatea unor personalităŃi puternice intra în joc. Observarea judicioasă va fi frânată, în multe cazuri, de convenŃia socială.

ÎN TINE SE AFLĂ UN POTENłIAL CREATIV ActriŃa Silvia Iuly-Ana Tariq Profesor de actorie la Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu“ Brăila

Ion Bi!an, Vizită de lucru

Ca şi cei vechi, unii dintre pictorii contemporani, departe de a reda precis fizionomia celui portretizat, vor încerca prin Ńinută, prin atribute, prin cromatică să releve personalitatea modelului, măreŃia, autoritatea sau reversul. Precum artiştii medievali şi o serie de reprezentanŃi ai artei contemporane nu întrevăd în sfera de interes a artei apariŃia unei necesităŃi sau cerinŃe care să trezească sau să stimuleze capacitatea de a surprinde şi materializa trăsăturile sau caracterele individuale. Surprinderea fenomenului individual şi capacitatea de a pătrunde esenŃa spiritual-sufletească a personalităŃii respective nu trebuie frânată de deprinderile stilistice, de idealuri formale de gustul epocii, ori de felul subiectiv de manifestare a emoŃiilor personale, cum înŃelegeau cei vechi termenul „obiectivitate”. Aceste principii sunt lesne de observat în creaŃia marilor noştri portretişti. Surprinderea individualităŃii şi a personalităŃii modelului sunt susŃinute de morfologia operei de artă, caz în care artificiile plastice, compoziŃia şi cromatica vin să susŃină individualitatea fizică şi spirituală a celui portretizat.

ecunosc că atunci când mi s-a propus să scriu acest articol, tendinŃa mea a fost să vorbesc despre mine. Dar am stat şi m-am gândit că aici e mult mai important copilul şi actoria în viaŃa copilului. Aşadar... să începem. Salut. Sunt Silvia, de meserie actor şi pedagog. Am să-Ńi spun ceva despre tine. Da! Despre tine, prichindel frumos. ÎN TINE SE AFLĂ UN POTENłIAL CREATIV. De ce ? E foarte simplu. Eşti copil, te joci şi te bucuri din toată inima de jocul tău. Ăsta e secretul actoriei. Să te joci. Să te joci cu tine, să te joci cu lucrurile din jurul tău, să te joci cu oamenii din jurul tău, să te joci şi să nu uiŃi să te joci. Nu eşti niciodată prea mic sau prea mare ca să te joci. În actorie, ca şi în joc, nu există lucruri greşite, există doar lucruri care se pot face mai bine. Trebuie dar să ai răbdarea de a lăsa lucrurile să se întâmple. În actorie, ca şi în viaŃă, toate se întâmplă la timpul lor.

Casa Artelor Nr. 5/2017

Adevărul e că de multe ori învăŃ eu de la voi. ÎnvăŃ cum să nu uit să mă joc. Cum să îmi păstrez zâmbetul pe faŃă şi cum să redevin copil în fiecare zi. Da! E adevărat că actoria în viaŃa voastră e foarte importantă şi ajută la dezvoltarea personală. De ce e recomandată participarea la cursurile de teatru? Atât aceste lecŃii, cât şi spectacolele pe care le faceŃi, vă aduc foarte mari beneficii în formarea voastră. Chiar dacă o parte dintre voi nu veŃi deveni actori atunci când veŃi creşte, cu toŃii aveŃi multe de câştigat din această frumoasă experienŃă. Actoria, pe lângă joc, înseamnă şi socializare, îmbogăŃirea vocabularului, expresivitate corporală, expresivitate verbală, abilitatea de a vorbi în public, cultură generală, încredere în sine, dezvoltarea memoriei, autocunoaştere... şi lista poate continua. Ce aveŃi voi atât de special de asimilaŃi, precum un burete, tot ce vă spun? Ce aveŃi voi atât de special de emanaŃi, de exprimaŃi, de transmiteŃi? Carismă? Farmec? Har divin? Toate cele de mai sus? Poate... Dar eu ştiu că sunteŃi copii şi vă mulŃumesc pentru asta. Pentru că, în final, actorul e doar un „copil mai mare“.

Casa Artelor Nr. 5/2017 4/2016

MARI MAEŞTRI AI MUZICII CHOPIN, „poetul pianului“ Prof. Laura-Vioara Vermeşan

rederich Chopin s-a născut la 1 martie 1810 în apropiere de Varşovia. Tatăl său, Nicolas, francez de origine, era un pedagog apreciat şi profesor de limba şi literatura franceză la liceul nou înfiinŃat din Varşovia. A organizat în propria locuinŃă un pension de băieŃi, cu fiii celor mai renumite familii din aristocraŃia poloneză. Crescut în atmosfera molcomă a unei familii, care-l înconjura cu cele mai delicate îngrijiri, această atmosferă de feminitate va influenŃa în mare măsură structura sufletească a compozitorului. De mic copil vădea o îndemânare instrumentală înnăscută, ceea ce în limbaj muzical se numeşte tehnică naturală. Primele lecŃii şi îndrumări cu caracter instrumental le-a primit de la mama sa. Erau mai degrabă indicaŃii, decât lecŃii. I s-au arătat semnele muzicale, apoi corespondenŃa lor cu sunetele pianului. Odată aşezat la pianul cel nou din salon, “căuta” pe claviatură, era foarte serios. Cânta succesiuni de sunete care îl încântau, apoi anumite armonii, inventa mici melodii, cărora le conferea un anumit sens în mintea sa. Prima manifestare în public datează din anul 1818.

Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu“ Brăila În acelaşi an apare în presa polonă prima menŃiune despre “geniul muzical” care a compus o poloneză. Era prima lucrare scrisă în întregime de mâna sa. Succesele şi admiraŃia unanimă nu-l impresionau. Reunea o maturitate precoce cu o fire neastâmpărată, zburdalnică. Adesea, Frederich era invitat la petreceri în cele mai renumite familii de aristocraŃi. De o perfectă bună creştere, rod al unei foarte atente educaŃii, se comporta cu o admirabilă naturaleŃe şi stârnea aprecierea

tuturor, nu numai ca muzician genial. În anul 1825, Chopin a cântat la un concert la care a asistat şi łarul Alexandru, care l-a răsplătit oferindu-i în dar un inel împodobit cu diamante. Dezvăluindu-şi îndemânarea şi măiestria pianistică, şi-a căutat singur dezlegarea tuturor marilor probleme pianistice. Întreaga sa existenŃă de artist a fost o continuă căutare a mijloacelor de expresie, a modului în care problemele legate de instrument îşi pot găsi o soluŃie. A dovedit, încă din copilărie, o supleŃe şi o iscusinŃă a degetelor de-a dreptul uluitoare, astfel că ele ascultau tot ce le dicta fantezia lui muzicală. PărinŃii erau preocupaŃi, în permanenŃă, de starea sănătăŃii lui Frederich. Era firav, palid și răcea la cea mai mică schimbare de vreme, dar nu îşi precupeŃea strădaniile, muncind cât putea la compoziŃiile sale. Lucra mereu, corecta, nu era niciodată mul+umit de rezultatul obŃinut, tindea spre mai frumos, spre mai bine. Lucrările unui adolescent de 17 ani provocau entuziasmul, deoarece erau creaŃii mature, ale unui compozitor care-şi găsise un stil şi ajunsese la măiestrie. A stârnit entuziasmul lui R. Schumann care a rostit celebrele sale cuvinte: “ScoateŃi-vă pălăria, domnilor! Un GENIU”.

Între anii 1826-1829 a urmat Conservatorul din Varşovia, care se numea Şcoala Centrală de Muzică şi era printre primele conservatoare înfiinŃate în Europa. În lucrările lăsate din această febrilă epocă a adolescenŃei şi a primei tinereŃi, filonul muzicii populare se resimte din plin. Chopin şi-a găsit sursa de inspiraŃie în muzica populară

poloneză. În vacanŃele petrecute la Ńară, lumina, freamătul codrilor, cântecul păsărilor i se păreau altfel decât la oraş. Satul era plin de muzică, pe care tânărul compozitor nu trebuia decât să o asculte. Acolo a compus câteva mazurci, fiindcă tot ce vedea, tot ce auzea se transforma în muzică. În acele însorite zile de vară a avut prilejul ca, pe lângă folclor, să cunoască oprimarea şi mizeria poporului, ceea ce i-a stârnit puternice sentimente patriotice şi revoluŃionare. Ele l-au însoŃit până la moarte şi s-au oglindit mereu în muzica sa. Mazurcile şi polonezele, dansurile patriei sale, pe care le auzise zilnic în tot timpul copilăriei, rămăseseră întipărite în memoria lui atunci când, la 20 de ani, şi-a părăsit Ńara pentru a-şi arăta arta de pianist în marile oraşe ale Europei. Prietenii săi l-au însoŃit până la graniŃa oraşului, dăruindu-i la despărŃire un vas care conŃinea pământ polonez, pentru a nu-şi uita niciodată patria. Opresiunea Ńaristă era din ce în ce mai cruntă. Curând, după plecarea lui Chopin, a izbucnit în Varşovia o răscoală împotriva stăpânirii Ńariste. Camarazii lui Chopin au luptat pe baricade, dar au fost înfrânŃi, iar lui i s-a interzis să se întoarcă în Ńară. După o şedere la Viena, s-a stabilit la Paris şi a devenit, prin lucrările sale muzicale, un crainic al patriei sale,

deoarece prelucra, în general, melodii şi ritmuri din Polonia. Când a aflat că Varşovia a fost invadată de trupe străine, el a compus celebra E t u d ă î n D o m i n o r, n u m i t ă “RevoluŃionară”, iar mai târziu, sub impresia aceleaşi ştiri, preludiul RevoluŃia. Muzica lui Chopin era plină de ritmuri răscolitoare, de înflorituri delicate, de o melancolie sfâşietoare, dar şi de chemări aprinse la luptă. Un critic muzical francez susŃinea că el nu lovea clapele pianului, ci le mângâia şi dezmierda, cu atâta gingăşie îşi interpreta lucrările. Heine declara despre Frederich: “El este nu numai virtuoz, dar şi poet, capabil să ne comunice poezia sufletului său. El este poetul sunetelor”. Îi plăcea să cânte înconjurat de prieteni, în saloane tăcute şi intime, în timp ce noaptea se lăsa peste Paris, iar el visa la patria părăsită, la copilăria petrecută la Varşovia. Deja la vârsta de 24 de ani, despre Chopin se putea spune că este o mare personalitate artistică, cunoscut în lumea muzicală a Parisului, admirat de către marii romantici: Liszt, Berlioz şi Schumann, Heine, Delacroix – un mănunchi de oameni celebri – “iluştri egali” ce se închinau în faŃa lui. Mai exista un “ilustru egal”: George Sand. În momentul în care a cunoscut-o era o scriitoare cu un nume la fel de strălucitor. Legătura dintre George Sand şi Frederich Chopin rămâne în galeria iubirilor celebre. Perioada petrecută cu George a fost cel mai fructuos răstimp pentru creaŃie. Scriitoarea reprezenta o adevărată completare a firii sale. Nu-i putea nimeni oferi o asemenea experienŃă de viaŃă şi un spirit ocrotitor ca acela cu care era înconjurat de romancieră. A întâlnit un geniu pe măsura lui. O femeie înzestrată cu un suflet bărbătesc care, datorită îndrăznelii ideilor sale, impunea respectul celor mai înalte spirite. George Sand, cea mai mare

poetesă a FranŃei, i-a întins o mână frăŃească. Două spirite atât de opuse în aparenŃă s-au Nr. 5/2017 înŃeles, iar această uniune frăŃească a lui Chopin şi a doamnei Sand a dăinuit mai mulŃi ani. Poate că ei îi datorăm cea mai frumoasă operă a lui Chopin: Sonata cu Marşul Funebru. DespărŃirea de George l-a frământat tot restul vieŃii, nu mai avea de trăit decât doi ani, în care s-au concentrat multe suferinŃe şi s-au decantat toate regretele unei întregi existenŃe. Prea multe lecŃii, prea multe invitaŃii, prea puŃină grijă pentru boala ce se agrava necontenit. Se ştia că are o afecŃiune de natură tuberculoasă a laringelui. “Cui seamănă Chopin?” - “Muzicii sale!”. Era firav, de statură potrivită, de o extremă delicateŃe. Liszt îl compara cu gingăşia volburelor. Gesturile erau reŃinute, dar pline de eleganŃă. Era blond, iar ochii săi băteau în cenuşiu, care avea uşoare nuan+e de albastru, culoare ce se armoniza cu părul. EleganŃa sa vestimentară era de un perfect bun gust. În societate era de o perfectă curtenie, de o politeŃe fermecătoare. Ca pedagog, era extrem de exigent, detaliile de ordin tehnic trebuiau studiate cu multă migală, pentru ob+inerea tuturor timbrelor posibile.

Casa Artelor

Opera pe care Frederich Chopin a lăsat-o posterităŃii numără în total două sute de lucrări de o rară frumuseŃe şi originalitate. Noutatea scrierii sale pianistice nu a fost înŃeleasă de la început de către toŃi muzicienii. Studiile pentru pian, cele două caiete, care şi astăzi stau la baza învăŃământului pianistic, puneau probleme de tehnică cu totul noi. Seria celor 24 de preludii, scrise în toate tonalităŃile

majore şi minore, a rămas în istoria pianului ca un exemplu de concentrare a expresiei. Nr. 5/2017 Chopin a scos la iveală baladele sale, care au caractere deosebite, explicabil din cauza răstimpurilor mari la care au fost concepute. Prima, pătrunsă de ardoare tinerească, iar ultima plină de durere. Cele 20 de nocturne care ne-au rămas de la Chopin sunt scrise în decursul întregii sale perioade de creaŃie. Legate de atmosfera romantică, nocturnele nu cântă numai poezia amurgului, ci şi a unor nopŃi senine şi idilice sau a unor tablouri dramatice de noapte în furtună. De la Chopin ne-au rămas 17 valsuri, foarte răspândite datorită frumuseŃii şi nivelului de accesibilitate: Valses Brillantes, lucrări strălucitoare în care pianul, ca instrument de salon, este pus în valoare cu multă măiestrie şi Valses Nobles – valsuri l i n i ş t i t e . Compozitorul a dorit să redea lumea aceea dornică de viaŃă, plină de entuziasm tineresc care, în vârtejul dansului ameŃitor, trăia clipe de bucurie. Polonezele ar fi tot un dans popular ca şi valsul, ele poartă cu o neasemuită vigoare sentimentul şi avântul naŃional ce caracterizează epoca în care au fost scrise. Dintre polonezele care se cântă, cea mai răspândită este Marea poloneză, în La bemol major. Monumentalitatea acestei Poloneze reiese, mai ales, din cauza densităŃii expresiei. Ai senzaŃia că se povesteşte întreaga istorie a Poloniei, atât de frământată şi elocventă este muzica. Mazurcile chopiniene, cele 60 de admirabile piese în care îmbină trei tipuri de dansuri cu trei climate sufleteşti deosebite, redau cu fantezie tablouri din viaŃa satului. Chopin a scris mazurci toată viaŃa, ultima lucrare fiind tot o mazurcă pe care nu a

Casa Artelor

mai avut puterea să o cânte, în care sentimentul de durere a unei despărŃiri apropiate de tot ce i-a fost drag în viaŃă este vizibil. Cele două concerte pentru pian şi orchestră sunt opere de tinereŃe. Surprinde şi astăzi cum un tânăr care nu împlinise 20 de ani a putut să scrie asemenea capodopere, în Fa minor şi în Mi minor. Cele trei impromptu-uri, sunt minunate desfăşurări de melodii figurative, volubile, strălucitoare, îmbinând candoarea melodiei cu măiestria instrumentală şi cu rafinamente de ordin armonic. Muzica lui Chopin a fost întotdeauna considerată patriotică şi cu caracter revoluŃionar. Cu câteva minute înainte de a muri, rugase să i se cânte un psalm de Marcello, iar el s-a stins deodată cu ultima notă (17 octombrie 1849, ora 2 noaptea), înconjurat de o mulŃime de oameni cunoscuŃi şi necunoscuŃi. La slujba

de înmormântare a fost prezentă toată lumea artistică a Parisului. S-a cântat Marşul Funebru din Sonata în Si bemol minor, preludiile numărul 4 şi 6 şi Recviemul de Mozart. La cimitir, dintr-o urnă cu pământ polonez s-au aruncat primii bulgări peste sicriul acoperit cu flori. Inima lui Chopin, închisă într-o urnă, a fost trimisă la Varşovia, unde s-a păstrat timp de aproape un secol într-o nişă a bisericii Sfânta Cruce. Schumann, aflând de sfârşitul tragic al lui Chopin, a spus: “Sufletul muzicii a trecut în zbor deasupra pământului. Ştia să rezolve cele mai delicate probleme de artă cu o uşurinŃă surprinzătoare, fiindcă ştia să culeagă flori de câmp... din care făcea stele“.

Originea imnului „DEŞTEAPTĂ-TE ROMÂNE”

n anul 1848, Gheorghe Î Ucenescu i-a cântat această melodie lui Andrei Mureşianu, care

scrie noul text „Răsunet” - conŃinut neschimbat până astăzi. Cântecul interpretat, apoi, de revoluŃionarii transilvăneni în MunŃii Apuseni la Abrud, interzis de autorităŃile austro-ungare, trece munŃii şi răsună la 29 iulie 1848 la Râmnicu-Vâlcea la votarea ConstituŃiei, cântat de un grup condus deAnton Pann. Considerat de Iosif Vulcan „evanghelia naŃională a românilor”, cântecul a intrat în folclor. Au fost aduse modificări, astfel încât se poate spune că la definitivarea melodiei actualului imn al Ńării noastre au contribuit muzicieni din toate cele trei provincii româneşti: Muntenia – Anton Pann, Dumitru G. Kiriac; Moldova – Gavriil Musicescu; Transilvania – Gheorghe Ucenescu, Iacob Mureşianu, Ioan Vidu. Din acest considerent, poate fi considerat un simbol al unităŃii tuturor românilor. Ultima variantă a cântecului a apărut în prima jumătate a secolului al XIX-lea şi a fost creată de Anton Pann (1794-1854), muzician şi scriitor de remarcabilă pătrundere. Fără să fi urmat şcoli înalte, acesta a învăŃat tot ce-i trebuie de la popor, de la înŃelepciunea şi spiritul acestuia. Melodia cântată pe o singură voce, fiind „cântec de lume”, adică la modă în vremea aceea, a fost foarte apreciată, fiind scrisă în notaŃie psaltică, notaŃie utilizată de muzica bisericească. Între timp, în muzica românească a fost adoptată notaŃia liniară (cu portative), iar Gavriil Musicescu o armonizează pentru cor mixt. Prof. Laura Vermeşan Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu“ Brăila

Casa Artelor Nr. 5/2017

MUZICA- ARTA DE A GÂNDI PRIN SUNETE Prof. Raluca-Daniela Ciucă Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu“ şi Liceul de Artă „Hariclea Darclee“ Brăila

ând Muzica «urcă» pe scenă, se aşterne liniştea. Pentru că ea, Muzica, se regăseşte în Toate şi Tot şi face să sune în desăvârşită armonie a Începutului, suind şi coborând până în miezul propriului nostru Început. Muzica nu poate înceta niciodată să fie cea mai înaltă şi cea mai eliberatoare dintre arte, ocupând un loc privilegiat în ierarhia nevoii de frumos a omului. Formarea educaŃiei muzicale a elevilor se desfăşoară atât prin teorie, cât şi prin elementele muzicii care se adresează sensibilităŃii şi gustului artistic. Prin urmare, este necesar să se creeze acel mediu favorabil de dezvoltare a însuşirilor muzicale înnăscute pe care toŃi copii le manifestă de la cele mai mici vârste. Instrumental, instrumentalism, instrumentar, instrumentaŃie, instrumentist... iată câte substantive rezultă din cuvântul instrument! Curiozitatea muzicală se grupează în jurul acestui instrument fascinant - pianul - cu o expresivitate spectaculoasă. AtracŃia copiilor faŃă de acest instrument este irezistibilă: unii copii încearcă clapele cu câte un deget, una câte una, ascultă uimiŃi diferenŃa sunetelor, ritmează, se joacă, se bucură, încearcă să

fredoneze sunete etc., dându-le posibilitatea să practice muzica în cadrul unor activităŃi plăcute şi strict legate de interesele lor emoŃionale. Mintea lor încearcă să prindă primele relaŃii între ele, prin impresii senzoriale şi percepŃii rudimentare. Expresia lor devine gravă, concentrată, meditativă. Doar pe această cale, elevii îndrăgesc muzica şi se dezvoltă din punct de vedere muzical, ajungând la acele trăiri afective care asigură formarea gustului artistic, ca primă treaptă a educaŃiei estetice. InterpreŃi, instrumentişti, dirijori, solişti, sunt aceia care dau viaŃă muzicii; de ei depinde în mare măsură promovarea cu succes a noilor creaŃii şi tot ei sunt aceia care susŃin direct procesul de educaŃie artistică a maselor; ei sunt aceia care trezesc interesul, formează gustul pentru muzică, pentru frumos. Toate acestea impun însă interpreŃilor o desăvârşire a măiestriilor, la care nu se poate ajunge decât datorită unei munci perseverente. Într-adevăr,

oricare muzician, oricare artist de valoare ştie că la baza unei interpretări remarcabile, emoŃionante, revelatoare stă o activitate, un efort susŃinut. Marii interpreŃi s-au remarcat printr-o muncă neîntreruptă, perseverenŃă, sistematică plină de dăruire şi pasiune, uneori devoratoare. Pianul - legătura prin atingere Considerat regele neîncoronat al instrumentelor, pentru că toate îşi regăsesc ambitusurile în el, dar şi “ s c l a v u l ” l o r, d e o a r e c e l e acompaniază cu pasiune şi credinŃă pianul - instrument muzical desăvârşit, ocupă un loc aparte în lumea muzicii clasice, resimŃindu-şi prezenta în lumea jazz-ului şi în lumea muzicii pop. Pe scenele de concert se impune prin măreŃie şi discreŃie, atât ca instrument solist, cât şi ca instrument polifonic prin excelenŃă. Pianul este instrumentul care se poate studia de elevi începând cu clasa I, chiar şi de la vârste mai mici. Datorită faptului că acest instrument se poate învăŃa de la vârste fragede, studiul pianului este un mijloc de educaŃie muzicală. Acest instrument poate avea şi un rol complementar în ideea că elevul îşi alege alt instrument sau o altă specialitate muzicală şi, nu în ultimul rând, pentru a atinge performanŃa. Ansamblul la patru, respectiv şase mâini sau două piane, constituie o nouă provocare,

o pregătire potrivită în v e d e r e a interpretării colective; de asemenea, formarea Nr. 5/2017 competenŃelor de interpretare în ansamblu şi folosirea repertoriului constituie o metodă pedagogică bogată în preŃioase şi variate resurse. Această formă de interpretare, duo pianistic - pian la patru mâini, constituie o activitate instrumentală ce implică formarea unor deprinderi specifice, cât şi a unor deprinderi pianistice generale, fiind

Casa Artelor

cea mai răspândită şi, totodată, accesibilă. Metodica repertoriului la patru mâini este un moment oportun de dezvoltare multilateral pe care elevii învăŃământului vocaŃional nu-l pot găsi cu uşurinŃă la alte discipline sub o formă concisă şi sintetică. EficienŃa folosirii repertoriului la patru mâini atrage după sine crearea disponibilităŃilor de dezvoltare a auzului timbral şi armonic de integrare într-un ansamblu instrumental. Îi invităm pe toŃi cei care studiază acest instrument să abordeze şi această formă de cânt în vederea răspândirii şi susŃinerii acestui gen cameral instrumental. «VIRTUOZII» sau inteligenŃa mâinilor De nouă ani consecutivi, oraşul cu salcâmi de pe malul Dunării este gazda Concursului NaŃional de Pian “Virtuozii” organizat de Şcoala Populară de Arte “Vespasian Lungu” şi Consiliul JudeŃean Brăila. Nivelul concursului a ajuns să fie surprinzător de ridicat, cu o împărŃire a categoriilor de vârstă şi a secŃiunilor: categoria A, cu două subsecŃiuni (învăŃământ

privat şi licee şi şcoli cu profil vocaŃional) şi categoria B – duo pianistic – pian la patru mâini (premieră în 2017), cu un număr de participanŃi tot mai mare faŃă de anii precedenŃi, care a reunit, pe perioada celor două zile de concurs, peste 180 de concurenŃi. Atât premiile, cât şi trofeul, au fost obŃinute de copii extrem de talentaŃi care s-au remarcat prin emoŃia, originalitatea, pasiunea transmisă prin interpretarea unor piese minunate extrase din repertoriul unor mari compozitori şi muzicieni universali. Trofeul “Virtuozii 2017” a fost obŃinut de NiŃă MariusAram, în vârstă de 14 ani, elev la Colegiul NaŃional “Regina Maria” ConstanŃa, îndrumat de doamna profesor Dăşanu Inga. Juriul concursului a fost format din: preşedinte – pianist concertist IoanaMaria Lupaşcu; dirijor şi manager al Filarmonicii «Paul Constantinescu» Ploieşti – Vlad Mateescu; profesor pian, gr. I la Liceul de Artă «Dimitrie Cuclin» GalaŃi – Gabriela Gogoncea; lector univ. dr. la Facultatea de Muzică din cadrul UniversităŃii NaŃionale de Arte «George Enescu» Iaşi – Cristina Răducanu; profesor pian gr. I la Şcoala Populară de Arte şi Meserii «Vespasian Lungu» şi Liceul de Arte «Hariclea Darclée» Brăila – Raluca-Daniela Ciucă. TradiŃia concursului încununează de fiecare dată, frumos şi spectaculos,

demonstraŃiile de forŃă, talent şi tinereŃe din cadrul concursului. Această ediŃie a adus pe scenă poezia de dragoste, că artă a cuvântului scris, alături de pian, într-un recital imperial, intitulat sugestiv “Pianul cu poeme”. Poezia de dragoste interpretată de actriŃa Daniela Nane, susŃinută de acordurile de pian ale cunoscutei pianiste Ioana Maria Lupaşcu au cucerit publicul brăilean, public ce a reacŃionat spectaculos răsplătind protagonistele cu lacrimi de emoŃie şi bucurie în ochi, iar la final cu aplauze pentru că recitalul a fost clădit inteligent şi interpretat cu emoŃie şi virtuozitate. Întrebate de colaborarea lor şi de această combinaŃie artistică, «teatrul cu muzica», au declarat că totul a început din anul 2011, iar împreună au realizat mai multe turnee în Ńară şi străinătate. De doi ani, spectacolul lor ia forma de acum «Pianul cu poeme», «în care poezia de dragoste se împleteşte cu muzica, creând un vârtej de sensibilitate emoŃionant care poartă spectatorul spre Katharsis». Clapele pianelor vor vibra şi de acum înainte cu măiestrie şi talent pentru toŃi cei care vin la Şcoala Populară de Arte «Vespasian Lungu» din Brăila. Organizatorii speră ca la cea de-a X-a ediŃie din 2018 a concursului să se prezinte un număr cât mai mare de participanŃi. Se doreşte ca acest eveniment să reprezinte pentru profesori, elevi şi părinŃi o experienŃă minunată, utilă şi prosperă. Succes!!!

Pianista Ioana-Maria Lupaşcu şi actriŃa Daniela Nane în Spectacolul „Pianul cu poeme“, Filarmonica „Lyra - George Cavadia“ Brăila, 20 mai 2017

Corul mixt TRISON apreciat în Ńară şi în străinătate

nul 2017 a fost, ca de obicei, plin de succese pentru Corul Mixt TRISON. Evenimentele și ac+iunile culturale desfășurate în orașul lui Panait Istrati, dar și în +ară ori în Europa au întărit, dacă mai era nevoie, prestigiul artistic al coralei de

la Școala Populară de Arte și Meserii „Vespasian Lungu”, condusă cu dăruire și profesionalism de profesorii Marcica și Ștefan Lupu. Spicuind din bogata activitate a Corului TRISON, desfășurată în anul 2007, remarcăm participările la Sfintele Liturghii ocazionate de cele două mari sărbători ale Creștinătă+ii: Nașterea Domnului și Învierea Domnului. Concertele au avut loc în Catedrala cu hramul „Nașterea Domnului“ din Brăila, bucurându-se de aprecieri din partea publicului participant și, nu în ultimul rând, a IPS dr. Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos. În +ară, Corul Mixt TRISON a participat la alte manifestări și

festivaluri organizate de autorită+i locale, la ini+iativa și cu sprijinul celor două Asocia+ii Na+ionale Corale – cu sediile în București și Brașov. De asemenea, tot în 2017, Corul mixt „Trison” a participat şi la alte acŃiuni culturale: Festivalulconcurs „Lăuda+i pe Domnul” organizat de Patriarhia Română, Festivalul de colinde organizat de Centrul de Crea+ie și Școala Populară de Arte din Botoșani și Festivalul coral „I.D. Chirescu” de la Cernavodă. În plan interna+ional, după succesul din 2016 (locul trei la Festivalul-Concurs Coral Religios de la Preveza), a venit cel de la FestivalulConcurs Coral Interna+ional de la Ohrid, Macedonia (FYROM), unde corul a ob!inut Premiul al III-lea, în condi!iile unei competi!ii foarte puternice, manifestarea reunind 26 de coruri din 10 !ări: Belarus, Bosnia și HerŃegovina, Cehia, Cipru, Macedonia, Polonia, România, Rusia, Serbia și Turcia. Pe parcursul manifestării, corul brăilean a mai fost invitat să concerteze și în alte loca!ii unde a primit, permanent, aprecieri și aplauze din partea audien!ei.

Prof. Ştefan Lupu Dirijor

ARTA dă o șansă inimilor noastre

Casa Artelor Nr. 5/2017

nceput de septembrie şi, odată cu el, lăcaşul destinat Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Vespasian Lungu“ Brăila prinde viaŃă, întreŃinută de emoŃiile, dorinŃele şi visele copiilor care aşteaptă sfioşi şi timizi testarea pentru admiterea la cursurile de canto, pian, vioară, orgă sau chitară. Îi privesc, le simt emoŃiile şi, inevitabil, mă întreb ce resorturi îi îndeamnă să înceapă un asemenea drum, nu uşor, dar plin de sacrificii pentru ei, cât şi pentru părinŃii lor. Nu peste puŃin timp sunt chemaŃi în sală pentru testare, moment în care ochii jucăuşi de până atunci devin izvor de emoŃii care le inundă întreaga fiinŃă şi dau naştere unei întrebări unice pentru astfel de momente „Oare voi reuşi?”. Au urmat minute de tăcere şi emoŃii pentru părinŃi, bunici la finalul cărora din sala de curs şi-au făcut apariŃia aceeaşi ochi, de această dată unii fericiŃi şi zâmbitori, alŃii supăraŃi şi înlăcrimaŃi. Debut de octombrie şi, odată cu el, şi-au făcut apariŃia pe holurile şcolii glasurile timide ale celor ce se visau deja pe scenă, fermecându-i pe cei din jur cu vocea lor sau cu măiestria cu care degetele le alergau pe clapele pianului. Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu“ îmi dă şansa de a asculta săptămână de săptămână voci sau sunetele instrumentelor pe care aceşti copii minunaŃi se străduiesc să le descopere. Sunt uimit de stăruinŃa cu care, oră de oră, repetă de zeci şi zeci de ori aceeaşi melodie. Uneori, atât cât mă pricep, simt o schimbare, simt că totul sună mai bine. Şi atunci mă aşez la pândă în aşteptarea acelei priviri a copilului ce părăseşte sala de clasă, încercând să descopăr bucuria şi fericirea reuşitei. Trăiesc alături de ei sentimente cu totul aparte, date de munca susŃinută şi crezul că, prin talent şi multă muncă, multe renunŃări şi multă credinŃă, visele noastre pot prinde contur şi pot avea un final fericit. AŃi încercat vreodată să comparaŃi Ńinuta, atitudinea, privirea copiilor întâlniŃi pe stradă şi care duc cu ei o chitară, o vioară cu cele ale persoanelor care, printr-un comportament mai puŃin civilizat, ne mâhnesc? Oare nu cumva tocmai arta are acea putere miraculoasă şi benefică pentru copii noştri de a le maximiza buna educaŃie şi de a le scoate la lumină tot ce este mai bun în ei? Ei bine, răspunsul meu este: Da! Arta dă o şansă inimilor noastre de a trăi frumos.

Gheorghe Chitaru Expert

Casa Artelor

Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu“ Brăila

EVENIMENTE IANUARIE

Nr. 5/2017 IANUARIE: Spectacol muzical-literar dedicat Zilei Culturii NaŃionale susŃinut de elevii claselor de chitară, pian, vioară, canto clasic, actorie Spectacol muzical „Unire-n cuget şi-n simŃiri” susŃinut de elevii claselor de chitară, canto muzică populară, orgă, acordeon, actorie FEBRUARIE: Proiect educaŃional „Muzica lumii între sunet şi suflet” - spectacol de muzică, dans și poezie - pian, coordonator prof. Raluca Ciucă Spectacol muzical dedicat Valentine's Day „Întâlnire cu dragostea” - chitară, canto muzică uşoară, canto muzică populară Spectacol literar-muzical „Iubirea în versuri şi note muzicale” poezie, chitară, pian, muzică populară MARTIE: AudiŃie muzicală „MărŃişoare muzicale” susŃinut de elevii claselor de canto clasic şi muzică uşoară, prof. Mariana Iordache, prof. Florentina Soare Proiect educaŃional „Muzica lumii între sunet şi suflet” - spectacol de muzică și poezie - chitară, canto muzică uşoară, canto muzică populară Participare la Concursul judeŃean „Bucuria cântecului popular”, Brăila AudiŃie muzicală „Un cântec pentru mama” susŃinut de elevii clasei de orgă electronică prof. Gigi MîŃă AudiŃie muzicală „MărŃişoare cu surprize” susŃinut de elevii clasei de canto muzică populară, prof. Marieta Ion Spectacol „Ghiocei de ziua ta”; Lansarea numărului 4 al PublicaŃiei culturale „Casa Artelor”, moment artistic prezentat de Corul Trison şi elevi ai claselor de canto muzică clasică, pian, vioară, chitară ExpoziŃie de artă fotografică „Flori – culori de primăvară” - elevi şi absolvenŃi de la clasa de artă fotografică prof. Viorel Neagu ExpoziŃie de Pictură „Brăila – oraş istoric” - elevi de la clasele de pictură prof. Nela Constantinescu şi prof. Cristian Radu AudiŃie muzicală „MărŃişoare pe portativ” susŃinută de elevii claselor de orgă electronică şi acordeon, canto popular, chitară Proiect educaŃional „Muzica lumii între sunet şi suflet” - Femeia în poezia popoarelor lumii. Femeia în poezia clasică rusă Participare la Festivalul-concurs naŃional al tinerilor interpreŃi de muzică populară "Vâlcea, plai de cânt şi dor", ediŃia a V-a, Rm. Vâlcea Organizarea Concursului NaŃional de Muzică Uşoară pentru Copii “Armoniile Dunării”, ediŃia a VIII-a, Brăila Participare la Concursul NaŃional de Pian "Musica Mundi", ediŃia a IV-a, Bucureşti APRILIE: Participare la Evenimentul dedicat Zilei InternaŃionale de Conştientizare a Autismului „Te invit la ziua mea!” - muzică uşoară, populară, pian, dans modern Participare la Festivalul Florilor de Primăvară - spectacol de muzică şi dansuri populare, spectacol de muzică uşoară, expoziŃie de pictură şi artă fotografică cu tematică florală ExpoziŃie de icoane „Suflet şi credinŃă” - clasa de pictură şi iconografie profesor Nela Constantinescu Spectacol muzical „Cu evlavie, să cântăm” – Clasa de orgă electronică, prof. Gigi MîŃă

2017

DE REFERINłĂ IUNIE

Casa Artelor Nr. 5/2017

Participare la Concertul pascal „Hristos din morŃi a Înviat” - Corul mixt „Trison” Participare la Concursul NaŃional de Muzică Uşoară „Art Oradea Festival” Participare la Festivalul-Concurs “Cântec drag din plai străbun”, ediŃia a XIV-a, Vaslui Participare la Concursul naŃional de cântec popular "Meleaguri brâncuşiene", Tg. Jiu

MAI: Partener la Concursul de interpretare muzicală „Iannis Xenakis” Brăila Partener la Spectacolele Şcolii de actorie Edvice Art „I love Gugu!”, „Pasiuni de copil” Participare la evenimentul dedicat Zilei Europei cu program artistic şi elevi de la clasa de pictură Partener la întâlnirea transnaŃională de proiect Erasmus+ cu spectacol de muzică uşoară şi populară Organizarea Concursului NaŃional de Pictură şi Grafică „Vespasian Lungu”, ediŃia a XXII-a, Brăila Participare la Concursul NaŃional de Arte Vizuale „Nicolae Mantu”, ediŃia a XI-a, GalaŃi Participare la Festivalul InterjudeŃean de interpretare a muzicii populare „Baladele Siretului”, ediŃia a XX-a, Tecuci Participare la Concursul NaŃional de Arte Plastice „Nicolae Milord”, ediŃia I, Piatra NeamŃ Participare la Concursul NaŃional de Grafică „Anuala de grafică”, ediŃia a VIII-a, Cluj-Napoca Organizarea Concursului NaŃional de Pian „Virtuozii”, ediŃia a IX-a, Brăila Participare la Festivalul concurs de muzică folk „Seară de mai”, ediŃia a VIII-a, Brăila Participare la Festivalul concurs regional „Primăvară dobrogeană, primăvară de folclor”, Hârşova Proiect educaŃional „Muzica lumii între sunet şi suflet” - Dansul ca vibraŃie muzicală - dans modern, coordonator prof. Liliana Stan Participare la evenimentul „Festivalul Luminii”, ediŃia a VII-a, activitate cu specific cercetăşesc - muzică uşoară şi populară, muzică folk

IUNIE: Participare la Festivalul de muzică uşoară pentru copii şi adolescenŃi „Voces Fest”, ediŃia I, GalaŃi Organizarea Zilelor porŃilor deschise la Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu” Brăila Participare la Concursul InterjudeŃean de Pian "Noelia Prisecaru" Focşani Organizarea Masterclass-ului „ClarVoce” pentru disciplinele de Canto clasic şi Clarinet - prof. univ. dr. Mariana Mihai-Zoeter (SUA), prof. univ. Garrick Zoeter (SUA), corepetitor profesor Raluca Ciucă Organizarea Recitalului extraordinar de canto şi clarinet - Soprana Mariana Mihai-Zoeter şi invitaŃii săi speciali - Garrick Zoeter, la clarinet şi Piro Gaqi, la pian Organizarea Workshop-ului „Vocea cântată – legătura din voce şi corp” - prof. univ. dr. Mariana Mihai-Zoeter Participare la Festivalul-concurs euroregional de interpretare vocală şi instrumentală folclorică pentru copii şi tineri interpreŃi „Perla Dunării”, ediŃia a X-a, GalaŃi

Casa Artelor

Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu“ Brăila

Nr. 5/2017

EVENIMENTE IULIE

Organizarea de lecŃii demonstrative gratuite de Dans modern, Tango argentian şi Actorie copii - Premieră/avanpremieră a pieselor de teatru "Alice în łara minunilor" (trupa de copii "Spiriduşii") şi "Steaua fără nume" (trupa de adolescenŃi "Kortina") Spectacol muzical-coregrafic „A venit vacanŃa mare!”, susŃinut de elevi ai secŃiei externe Roşiori - dans popular, orgă electronică şi acordeon, canto muzică populară Spectacol muzical-coregrafic „Pe valurile Dunării”, dedicat Zilei InternaŃionale a Dunării; expoziŃia de pictură şi fotografie „I love Danube” - canto muzică uşoară, canto muzică populară, dans modern Participare la „Danubito – Tango weekend Festival” - dans modern – coordonator prof. Liliana Stan

IULIE: Participare la Festivalul-concurs de tradiŃii populare „Vatra satului”, ediŃia a III-a, Teliu Participare la Festivalul internaŃional „Suflet românesc – tradiŃie – artă – spiritualitate“, ediŃia I, Prejmer AUGUST: Participare la Festivalul-concurs naŃional de folclor „Lină Chiralină”, Brăila 2017 Spectacol de muzică uşoară şi populară susŃinut cu prilejul Zilelor Municipiului Brăila - canto muzică uşoară, canto muzică populară Participare la Festivalul-Concurs NaŃional de Folclor „Magia sfinxului”, Buşteni Participare la Festivalul Coral InternaŃional de la Ohrid, Macedonia - Corul Mixt „Trison” Participare la Festivalul internaŃional de folclor (concurs) pentru copii şi tineri interpreŃi ai cântecului şi dansului popular „Dobroge, mândră grădină”, ediŃia a XII-a, Mangalia SEPTEMBRIE: Participare la Festivalul interjudeŃean de folclor „Cânt şi joc pe CălmăŃui”, ediŃia I, Bordei Verde Participare la Festivalul „Dor de cântec românesc”, Buzău Organizarea ExpoziŃiei de artă fotografică „Ipostaze naturale din zona Brăilei” - fotografii realizate de absolvenŃi ai Şcolii, coordonator prof. Viorel Neagu Participare la Festivalul florilor de toamnă - spectacol muzical canto muzică populară, expoziŃie foto şi pictură şi grafică Recital de muzică populară la Târgul NaŃional de Agricultură “AgriCultura” Spectacol muzical-coregrafic „Toamna se numără bobocii”, deschiderea anului şcolar - prezentarea cadrelor, momente muzical-coregrafice, microrecital „Chroma Project” OCTOMBRIE: Spectacol „Şi ei sunt ai noştri” - canto muzică populară Recital de pian Ştefan Doniga in memoriam Lucian Macedon Participare la Festivalul-concurs interjudeŃean de muzică populară românească şi tradiŃii locale, Gemenele NOIEMBRIE: Organizarea Serii de folk „Florin şi prietenii” Participare la Festivalul-concurs internaŃional de folclor „Cântecele neamului”, Suceava Participare la Festivalul-Concurs JudeŃean de Muzică Corală “Ludovic Paceag”, Tulcea - Corul mixt “Trison”

2017

DE REFERINłĂ DECEMBRIE

Casa Artelor Nr. 5/2017

Participare la Festivalul internaŃional de muzică corală „I.D. Chirescu” Cernavodă, ediŃia a XXXVI-a - Corul mixt “Trison” Participare la Festivalul naŃional de muzică folk „Chira Chiralina”, ediŃia a XI-a Spectacol dedicat zilei naŃionale „Noi suntem români” - clasele de canto muzică populară, orgă electronică şi acordeon Spectacol dedicat zilei de Sf. Andrei „Împreună pentru muzică” clasa de canto popular, Trupa „Quantum“, Trupa „Chroma Project“

DECEMBRIE: Participare la Festivalul Şanselor Tale, Concursul NaŃional de Pictură şi Grafică, ediŃia a III-a, Sibiu Spectacole susŃinute cu prilejul sărbătorilor oraşului Brăila - clasele de canto muzică populară, canto muzică uşoară, dans popular Participare la Festivalul-Concurs "Pian de Poveste", ediŃia I, Ploieşti Participare la Concursul NaŃional de Interpretare pentru Pian Solo „Magic Piano”, ediŃia a II-a, Bucureşti Participare la Concursul Coral „O, ce veste minunată”, ediŃia a VIII-a, Botoşani AudiŃii muzicale: Canto muzică clasică şi uşoară – Iordache Mariana Pian – Niculescu Marilena, Vermeşan Laura Pian şi vioară – Ciucă Raluca şi Popescu Ioan Orgă electronică şi acordeon – MîŃă Gigi, Mircea Nicolae, Şonea Cristian Canto muzică uşoară – Iordache Mariana, Baciu Ana-Maria, Vizuroiu Gabriela Canto muzică populară – Ion Marieta, Teodoru Raluca Orgă electronică şi canto popular – Toader Viorel (ScorŃaru Nou, Gemenele) Dans modern - Stan Liliana

A 33

Casa Artelor Nr. 5/2017

Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu“ Brăila

2017

IMAGINI DE LA MANIFESTĂRI CULTURALE

CONCURSURI NAłIONALE organizate de Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu“ Brăila

Casa Artelor Nr. 5/2017

22 CONCURSUL NA!IONAL DE

ediŃii

Casa Artelor

Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu“ Brăila

PREMII ŞI

Nr. 5/2017 LUNA

PREMIU Premiul I

CÂŞTIGĂTOR(I) Grupul vocal „Flori dunărene” Ciauşu Cristian-Andrei Ghelase Nicoleta Drăghici Lavinia

ÎNDRUMĂTOR(I) Prof. Marieta Ion

Marele premiu şi trofeul Premiul III Premiul „In memoriam George-Romeo Bunea” Premiul special MenŃiune Premiul I (amatori, 9-11 ani) Premiul III

Cosmina Elena Spînu Bănică Bianca Florentina Giurgiu Andreea Balaban Denisa Maria Ivan Crina Maria Anton Monica Marin Luca-Alexandru

absolventă Prof. Mariana Iordache Prof. Raluca Teodoru Prof. Raluca Teodoru Prof. Liliana ChiriŃă Prof. Mariana Iordache Prof. Raluca Ciucă

Piron Cristian

absolvent

Premiul lll MenŃiune

'iganuş Diana Andreea Stan Maria Alexia

Prof. Marieta Ion

MenŃiune

Ghelase Nicoleta Drăghici Lavinia Bădaşcu Maria

Prof. Marieta Ion

Premiul II (cat. 6-9 ani) Premiul II (cat. 16-30 ani) Premiul III (cat. 10-15 ani) MARTIE

APRILIE

Premiul II (categoria „Juniori”) MenŃiune (secŃiunea „Grafică”) Premiul I (secŃiunea „Juniori”) Diplomă de excelenŃă Diplomă de onoare Premiul I (categoria 8-13 ani) Premiul II (categoria 8-13 ani) Premiul „Radio Iaşi” Premiul II (secŃiunea Grafică) Diplomă de participare

MAI

Premiul I (secŃ. A1 – individual) Premiul II (secŃ. A1 – individual) Premiul III (secŃ. A1 – individual)

MenŃiune (secŃiunea A1 – individual) Premiul II (secŃiunea B – patru mâini) Premiul III (secŃiunea B – patru mâini)

Premiul I

MenŃiune (secŃiunea 15-25 ani)

Prof. Marieta Ion

Dobre Cristina Mădălina

Prof. Nela Constantinescu Prof. Cristian Radu

Cioranu Otilia

Prof. Cristian Radu

Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu” Brăila Prof. Cristian Radu NuŃu Diana Valentina Bulancea IoanaAlexandra NuŃu Diana-Valentina Radu Steliana

EVENIMENT Concursul judeŃean „Bucuria cântecului popular”, Brăila Festivalul-concurs naŃional al tinerilor interpreŃi de muzică populară "Vâlcea, plai de cânt şi dor", ediŃia a V-a, Rm. Vâlcea Concursul NaŃional de Muzică Uşoară pentru Copii “Armoniile Dunării”, ediŃia a VIII-a Concursul NaŃional de Pian "Musica Mundi", ediŃia a IV-a, Bucureşti Concursul NaŃional de Muzică Uşoară „Art Oradea Festival”, Oradea Festivalul-Concurs “Cantec drag din plai străbun”, ediŃia a XIV-a, Vaslui Concursul naŃional de cântec popular "Meleaguri brâncuşiene", Tg. Jiu Concursul NaŃional de Pictură şi Grafică „Vespasian Lungu”, ediŃia a XXII-a, Brăila

Concursul NaŃional de Arte Vizuale „Nicolae Mantu”, ediŃia a XI-a, GalaŃi Prof. Marieta Ion Festivalul InterjudeŃean de interpretare a muzicii populare „Baladele Siretului”, ediŃia a XX-a Prof. Cristian Radu

Cioranu Otilia-Teodora Marin Bianca

Prof. Cristian Radu

Marin Luca-Alexandru

Prof. Raluca Ciucă

Gheorghe Angel-Ştefan Ghinea Alin-Costinel Gheorghe BiancaŞtefania Dura Maria-Adriana Leu Sara-Adriana Rusu Nicoleta-Narcisa Balaban Ana-Maria Cornea Cristian Rusinoiu Delia Burcă Karina Ghinea Alin Costinel şi Marin Luca Alexandru Dabija Alexandra şi DorobăŃ Mara-Elena Leu Sara-Adriana şi Furcoiu Adina-Rebeca Neagu Emil şi Neagu Damian Grupul „Quantum”

Prof. Raluca Ciucă Prof. Raluca Ciucă Prof. Raluca Ciucă

Iaurum Mihai-Alexandru

absolvent

Prof. Laura Vermeșan Prof. Marilena Niculescu Prof. Laura Vermeșan Prof. Laura Vermeșan Prof. Marilena Niculescu Prof. Raluca Ciucă Prof. Laura Vermeșan Prof. Raluca Ciucă

Concursul NaŃional de Arte Plastice „Nicolae Milord”, ediŃia I Concursul NaŃional de Grafică „Anuala de Grafică”, ediŃia a VIII-a, Cluj-Napoca

Concursul NaŃional de Pian „Virtuozii”, ediŃia a IX-a, Brăila

Prof. Marilena Niculescu Prof. Marilena Niculescu Prof. Leonarda Ghe+ Prof. Florin Lazăr

Festivalul concurs de muzică folk „Seară de mai”, ediŃia a VIII-a, Brăila

2017

DISTINCłII

Casa Artelor Nr. 5/2017

LUNA

MAI

IUNIE

IULIE

AUGUST

SEPTEMBRIE OCTOMBRIE

PREMIU Premiul III (secŃ. Dansuri populare – nivel gimnazial) MenŃiune (secŃ. Dansuri populare – nivel gimnazial) MenŃiune (secŃ. Solişti – nivel primar) MenŃiune (secŃ. Solişti – nivel gimn.) Premiul special

CÂŞTIGĂTOR(I) Ansamblul „Românaşii de Roşiori”

ÎNDRUMĂTOR(I) Prof. Georgeta Lungu

Ansamblul „Ca pe baltă” Tufeşti

Prof. Veta Gheorghe

CreŃu Diana

Prof. Raluca Teodoru

Pîcleanu Ruxandra Panait Alexandra Popa Lambriny Ellen

Prof. Raluca Teodoru

Premiul II (sec+. Pian la patru mâini) MenŃiune (secŃ. interpretare vocală, categoria 8-13 ani)

Leu Sara şi Furcoiu Adina Bulancea Alexandra

Prof. Marilena Niculescu

Premiul II (secŃ. interpretare vocală, clasele I-IV) Premiul I (secŃ. interpretare vocală, clasele I-IV) Premiul II

łigănuş Diana-Andreea

Prof. Marieta Ion

łigănuş Diana-Andreea

Prof. Marieta Ion

NuŃu Diana

Prof. Marieta Ion

Premiul II

Mirică Iuliana-Bianca Mirică Iuliana-Bianca şi Roman Andreea-Lorena Roman Andreea-Lorena Corul Mixt „Trison”

Prof. Marieta Ion

Premiul III Premiul III

Prof. Marieta Ion

Festivalul concurs regional „Primăvară dobrogeană, primăvară de folclor”, Hârşova

Festivalul de muzică uşoară pentru copii şi adolescenŃi „Voces Fest”, ediŃia I, GalaŃi Concursul InterjudeŃean de Pian "Noelia Prisecaru", Focşani Festivalul-concurs euroregional de interpretare vocală şi instrumentală folclorică pentru copii şi tineri interpreŃi „Perla Dunării”, ediŃia a X-a, GalaŃi Festivalul-concurs de tradiŃii populare „Vatra satului”, ediŃia a III-a, Teliu Festivalul internaŃional „Suflet românesc – tradiŃie – artă – spiritualitate, ediŃia I, Prejmer Festivalul-concurs naŃional de folclor „Lină Chiralină”, Brăila Festivalul-Concurs NaŃional de Folclor „Magia sfinxului”, Buşteni

Locul I (categoria 14-18 ani)

Drăghici Lavinia

Prof. Marcica şi Ştefan Lupu Prof. Marieta Ion

Premiul I

Mirică Bianca

Prof. Marieta Ion

Locul III (grupa 10-13 ani) Premiul pentru popularitate

NuŃu Diana-Valentina Mirică Iuliana-Bianca Ansamblul folcloric „Ca pe baltă” Tufeşti

Prof. Marieta Ion

MenŃiune

Drăghici Lavinia

absolventă

Diplomă de excelenŃă

Corul Mixt „Trison”

Prof. Marcica şi Ştefan Lupu

Premiul III Premiul de popularitate

Alexandru Vasile Trupa Quantum

absolvent Prof. Florin Lazăr

Diplomă de participare (secŃiunea Pictură) Diplomă de participare (secŃiunea Pictură şi Grafică – copii) Trofeul

Dobre Cristina-Mădălina

Prof. Cristian Radu

Leu Sara-Adriana Popoacă Andra-Iulia

Prof. Elena Kaloxilos

Marin Luca-Alexandru

Prof. Raluca Ciucă

Premiul de excelenŃă

Marin Luca-Alexandru

Prof. Raluca Ciucă

Diplomă de participare

Corul mixt „Trison”

Prof. Marcica şi Ştefan Lupu

NOIEMBRIE

DECEMBRIE

Prof. Gabriela Vizuroiu

EVENIMENT

Prof. Veta Gheorghe

Festivalul Coral InternaŃional de la Ohrid, Macedonia Festivalul internaŃional de folclor (concurs) pentru copii şi tineri interpreŃi ai cântecului şi dansului popular „Dobroge, mândră grădină”, ediŃia a XII-a, Mangalia Festivalul interjudeŃean de folclor „Cânt şi joc pe CălmăŃui”, ediŃia I, Bordei-Verde Festivalul „Dor de cântec românesc”, Buzău Festivalul-concurs interjudeŃean de muzică populară românească şi tradiŃii locale, Gemenele Festivalul-concurs internaŃional de folclor „Cântecele neamului”, Suceava Festivalul-Concurs JudeŃean de Muzică Corală “Ludovic Paceag”, Tulcea Festivalul naŃional de muzică folk „Chira Chiralina”, ediŃia a XI-a, Brăila Festivalul Şanselor Tale, Concursul NaŃional de Pictură şi Grafică, ediŃia a III-a, Sibiu Festivalul-Concurs "Pian de Poveste", ediŃia I, Ploieşti Concursul NaŃional de Interpretare pentru Pian Solo „Magic Piano”, ediŃia a II-a Concursul Coral „O, ce veste minunată”, ediŃia a VIII-a, Botoşani

Casa Artelor Nr. 5/2017

PERIOADA

IANUARIE

FEBRUARIE

Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu“ Brăila

CALENDAR CULTURAL ACTIVITATEA “Dor de Eminescu” - spectacol literar-muzical care omagiază poetul naŃional Mihai Eminescu. “Unire-n cuget şi-n simŃiri” - spectacol literar-muzical dedicat aniversării a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române. “Întâlnire cu dragostea” – spectacol muzical-coregrafic, dedicat Zilei ÎndrăgostiŃilor “Valentine’s day”, cu participarea unor personalităŃi artistice. “Cântând de Dragobete” – spectacol tradiŃional românesc de muzică şi dans dedicat “Zilei dragostei la români” cu participarea unor personalităŃi artistice. ExpoziŃie de Artă Fotografică “Flori” ExpoziŃie de Pictură “Picătura de... culoare”

MARTIE

APRILIE

Lansarea numărului 5 al publicaŃiei anuale “CASA ARTELOR” realizată de Şcoala Populară de Arte « Vespasian Lungu” Brăila, publicaŃie cu caracter cultural-artistic şi educaŃional. “Ghiocei de ziua ta ! ” – spectacol muzical dedicat Zilei InternaŃionale a Femeii. Concursul NaŃional de Muzică Uşoară pentru Copii “Armoniile Dunării”, ediŃia a IX-a, cu participarea unor personalităŃi artistice. ExpoziŃie de Icoane pe sticlă “Suflet şi credinŃă” cu ocazia Sfintelor Sărbatori de Paşte. Spectacol muzical-coregrafic “9 Mai - Ziua Europei”

MAI

IUNIE IULIE

AUGUSTSEPTEMBRIE

OCTOMBRIE

NOIEMBRIEDECEMBRIE

PERMANENT

PERMANENT PERMANENT

2018

Concursul NaŃional de Pian “Virtuozii”, ediŃia a X-a, cu participarea unor personalităŃi artistice; recital de pian Ioana-Maria Lupaşcu. Concursul NaŃional de Pictură şi Grafică “Vespasian Lungu” ediŃia a XXIII-a, cu participarea unor personalităŃi artistice. Ve “A sosit vacanŃa mare!” - Spectacol festiv al Şcolii Populare de Arte “Vespasian Lungu” cu ocazia încheierii anului şcolar. “Zilele porŃilor deschise” - eveniment de promovare a ofertei educaŃionale pentru anul şcolar 2018-2019. Tabără de creaŃie artistică cu participarea elevilor şi profesorilor şcolilor populare de artă din Ńară şi a unor personalităŃi artistice. Participarea la diverse proiecte şi schimburi culturale organizate în parteneriat cu instituŃii publice, alte organizaŃii / operatori culturali. “Zilele porŃilor deschise” - eveniment de promovare a ofertei educaŃionale pentru anul şcolar 2018-2019. Deschiderea festivă a noului an şcolar 2018-2019 - spectacol muzicalcoregrafic. “Festivalul Florilor de Toamnă” - spectacol muzical-coregrafic, expoziŃie de fotografii şi pictură. “Poveşti la gura sobei” expoziŃie de pictură şi artă decorativă a miciilor artişti plastici, cursanŃi ai claselor de pictură. Spectacol de muzică tradiŃional românească prilejuit de Ziua NaŃională a României. “E vremea colindelor!”- Spectacol muzical-coregrafic de tradiŃii şi obiceiuri româneşti. Participarea la diverse proiecte şi schimburi culturale organizate în parteneriat cu instituŃii publice, alte organizaŃii / operatori culturali (Zilele Brăilei, Festivalul florilor de toamnă, festivaluri de folclor, festivalul etniilor, aniversări ale unor localităŃi din judeŃ etc.) Participarea cursanŃilor, formaŃiilor, ansamblurilor instituŃiei la diferite concursuri, festivaluri, expoziŃii, spectacole etc. cu caracter judeŃean, naŃional, internaŃional. Participarea la evenimentele şi aniversările şcolilor populare de artă din Ńară prin implicarea cursanŃilor, profesorilor şi reprezentanŃilor instituŃiei în schimburi culturale, tabere de creaŃie, workshop-uri etc.

LOCA#IA Şcoala Populară de Arte «Vespasian Lungu» sau alte locaŃii Şcoala Populară de Arte «Vespasian Lungu » sau alte locaŃii Şcoala Populară de Arte «Vespasian Lungu » Şcoala Populară de Arte «Vespasian Lungu» sau alte locaŃii Şcoala Populară de Arte «Vespasian Lungu» sau alte locaŃii Şcoala Populară de Arte «Vespasian Lungu» Şcoala Populară de Arte « Vespasian Lungu» InstituŃia publică de spectacole «Lyra» Şcoala Populară de Arte «Vespasian Lungu» Şcoala Populară de Arte «Vespasian Lungu » sau alte locaŃii Şcoala Populară de Arte «Vespasian Lungu» / Teatrul „Maria Filotti” Galeriile de Artă Şcoala Populară de Arte «Vespasian Lungu » / Esplanadă Şcoala Populară de Arte «Vespasian Lungu » Şcoala Populară de Arte «Vespasian Lungu» şi alte locaŃii Local, judeŃean, naŃional, internaŃional Şcoala Populară de Arte «Vespasian Lungu» Şcoala Populară de Arte « Vespasian Lungu » Grădina publică Şcoala Populară de Arte « Vespasian Lungu » Şcoala Populară de Arte «Vespasian Lungu » Local, judeŃean, naŃional, internaŃional Local, judeŃean, naŃional, internaŃional NaŃional şi internaŃional

Cadrele didactice şi personalul de specialitate din cadrul Şcolii Populare de Arte „Vespasian Lungu“ Brăila, în anul şcolar 2017-2018

Casa Artelor

SECłIA MUZICĂ: Canto clasic: Mariana Iordache Canto muzică uşoară: Mariana Iordache, Ana-Maria Baciu, Gabriela Vizuroiu, Raluca Teodoru, Laura Buteseacă Canto muzică populară: Marieta Ion, Raluca Teodoru, Cătălin Coman Pian: Marilena Niculescu, Leonarda GheŃ, Raluca-Daniela Ciucă, Laura-Vioara Vermeşan, Geanina Onodi, Gheorghe Vasile Vioară, violă: Gheorghe Vasile, Ioan Popescu Violoncel: Gheorghe Vasile Ansamblu coral: Marcica Lupu Chitară (clasică, folk, electrică, bas): Florin Lazăr, Gheorghe Vasile Orgă electronică: Nicolae Mircea, Gigi MîŃă, Cristian Şonea, Viorel Toader Acordeon: Nicolae Mircea, Cristian Şonea, Viorel Toader Teorie şi solfegii / Istoria muzicii: Laura-Vioara Vermeşan SECłIA ARTE PLASTICE: Pictură şi grafică: Cristian Radu, Nela Constantinescu, Elena-Salomeea Kaloxilos-Moraru Artă decorativă / Iconografie: Nela Constantinescu, Elena-Salomeea Kaloxilos-Moraru SECłIA COREGRAFIE: Dans modern: Liliana Stan Dans popular: Georgeta Lungu, Veta Gheorghe, Neculai Ciurea, Marian Rusu Mişcare scenică: Liliana Stan SECłIA TEATRU: Actorie copii: Silvia Iuly-Ana Tariq SECłIA CINE-FOTO: Artă fotografică: Viorel Neagu

Nr. 5/2017

Manager: Cristian Morozan

Personal de specialitate: Contabil şef: Rodica BuŃincu Şef birou: Mariana Chitaru Consilier juridic: LenuŃa Done Secretar: Silvia-LuminiŃa Cărbunaru Expert: Gheorghe Chitaru Referent de specialitate: Ionică Popescu Referent de specialitate: Nicu Sava Referent de specialitate: Vasile Apostu Îngrijitor: Mioara Mănoilă

MulŃumim familiilor artiştilor plastici Vespasian Lungu şi Constantin Boer Dondoş pentru documentele şi imaginile puse la dispoziŃie.

„Casa Artelor“, nr. 5, anul V - fondată în anul 2013. PublicaŃie culturală anuală realizată de Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu“, instituŃie subordonată Consiliului JudeŃean Brăila ISSN 2344 - 6463 Editura PROILAVIA Fondator: George-Romeo Bunea Autorii articolelor îşi asumă deplina responsabilitate cu privire la conŃinutul acestora. Coordonator şi tehnoredactor: Cristian Morozan

Colaboratori: Zamfir Bălan, Adriana Burlacu, Mircea Cărbunaru, Silvia-LuminiŃa Cărbunaru, Florin Chiriac, Gheorghe Chitaru, Raluca Ciucă, Maria Cogălniceanu, Vespazian Ionesi, Ioana-Maria Lupaşcu, Ştefan Lupu, Mariana Mihai-Zoeter, Liviu Nedelcu, Marilena-Viorica Niculescu, Silvia Iuly-Ana Tariq, Carmen Topciu, Laura-Vioara Vermeşan

Redactor: Silvia-LuminiŃa Cărbunaru

Fotograf: Viorel Neagu

Str. Mărăşeşti nr. 1, Brăila tel./fax: 0239/612.104 e-mail: vespasianlungu@yahoo.com web: www.vespasianlungu.ro fb: scoalapopularadearte.vespasianlungu