[2016] casa artelor (nr 4)

A

ată la ceas aniversar (născută în urmă cu 65 de ani, ca primă școală de acest gen din țară), instituția brăileană s-a a rmat ca un pol al culturii locale, cu bune prestații recunoscute și pe plan național, bene ciind şi de susţinerea nanciară a Consiliului Judeţean Brăila .

Cali carea drept „școală populară” nu trebuie să ne inducă în eroare, procesul didactic neurmărind nivelul accesibilității, ci drumul către desăvârșire al unor elevi fără limită de vârstă, de la preșcolari la anii de pensie, ce parcurg drumul de la inițiere la cucerirea măiestriei.

Cei mai mici își modelează talentul embrionar iar cei mai vârstnici, convinși de resursele dăruite de Dumnezeu, care ne-a înzestrat pe toți cu un dar, neidenti cat însă în anii tinereții, și a cărui nevalori care este, după spusa înțeleptului istoric Nicolae Iorga, un furt din zestrea comunității, văduvite de un bun care i se cuvenea.

Lipsiți de constrângerile regulamentelor școlare, elevii școlii noastre își asumă rigorile domeniului ales (deoarece arta cere sacri cii), plătindu-și lecțiile, renunțând la timpul liber și la preocupările de tip loisir, pentru a urca treptele împlinirii artistice, cu speranța de a deveni o personalitate. Și cine cercetează listele absolvenților din decursul anilor descoperă numeroși absolvenți performanți, dintre care amintesc unul singur – Vespasian Lungu, înscris în denumirea școlii.

O EXCELENTĂ ȘCOALĂ VOCAȚIONALĂ Profesor-publicist IOAN MUNTEANU Prezența acestor nume de top din domeniul muzicii, dansului, picturii..., ca și participarea la viața culturală a urbei prin festivaluri și concursuri naționale au impus Școala de Arte ca un spațiu de înaltă cultură, care s-a bucurat și se bucură de atracția multor sute de cursanți în ecare an, îndrumați de profesori-artiști recunoscuți în domeniile lor, în fruntea cărora s-a a at timp de 15 ani profesorul George Romeo Bunea, veșnic perfecționist, dinamic manager, care a înscris instituția în rândul școlilor de elită la nivel național, mărturie ind și cuvintele de rămas bun ale directorilor de școli de pro l din revista „Casa Artelor”. În condițiile în care Brăila nu are o revistă de cultură, prin bogăția articolelor despre diferitele arte și despre artiști cu o carieră națională și internațională porniți de la „Vespasian Lungu”, cât și prin formula gra că, revista „Casa Artelor” ne oferă un model demn de urmat.

Acest număr al publicaţiei „Casa Artelor“ este dedicat domnului prof. ec. George-Romeo Bunea, manager al Şcolii Populare de Arte „Vespasian Lungu“ Brăila în perioada 2001-2016 SUMAR: 3

In memoriam: George-Romeo Bunea Marilena-Viorica Niculescu

16 Suntem suma profesorilor noştri!

4

Remember (Liviu Andronic), Omagiu lui George-Romeo Bunea (Olguţa Pâţu), Neplecare (Mihai Şerbănescu)

18 Mari maeştri ai muzicii - Ludwig van Beethoven

5

Cu ce rămânem? (Ioana-Maria Lupaşcu), Gânduri fără timp (Silvia-Luminiţa Cărbunaru)

6

O viaţă alături de o vioară Silvia-Luminiţa Cărbunaru

22 Let's Play Some Blues

Imposibilul posibil - Note de călătorie Maria Cogălniceanu

23 Fotograf la 50 de ani

8

10 De ce „pianul” ?

Marilena-Viorica Niculescu

12 Clar de Dunăre

Nicoleta Alexe-Chirilă

14 Libertatea de a putea cânta la pian cum vrei

şi nu cum poţi Ioana-Maria Lupaşcu

15 Limbajul universal al artelor deschide porțile

sufletelor Loreta Nicolcea

2

Adriana Burlacu

Laura-Vioara Vermeşan

20 Organizarea concepţiei plastice - necesitate

ce depăşeşte domeniul picturii Cristian Radu Mircea-Ştefan Cărbunaru

Galia Dan

24 Nestemate din lada de zestre a strămoşilor

Veta Gheorghe

26 Portul popular din zona Brăila

Marian Rusu

27 Concursuri naţionale organizate de

Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu“

28 Evenimente de referinţă în anul 2016 32 Premii şi distincţii obţinute în anul 2016 34 Calendar cultural în anul 2017

I

ată că tocmai la o „Aniversară” (n.r. 65 de ani de activitate neîntreruptă), tocmai în numărul acesta al revistei Şcolii Populare de Arte „Vespasian Lungu” Brăila , s-a întâmplat să fie nevoie de cineva care să scrie, de data asta, câteva rânduri firave şi pline de amărăciune, despre cel ce şi-a dăruit toată fiinţa acestei instituţii şi culturii brăilene.

George-Romeo Bunea, fostul manager al acestei emblematice şcoli, s-a stins din viaţă în seara zilei de 29 august 2016.

Cu acelaşi zâmbet blând, coborât parcă din altă lume, ce-şi dorea să ascundă tot zbuciumul sufletului ce n-ar fi vrut să ne părăsească. Şi asta, pentru că, în cei 59 de ani s-a numărat mereu printre câştigători – o familie frumoasă, doi copii extraordinari, un om inteligent, bun profesionist, talentat, cu o notă de boem corijată printr-o ţinută impecabilă şi nelipsitu-i „diplomat”, cu o rară putere de pătrundere a psihologiei artiştilor ce-l înconjurau.

Categoric, trecerea pe pământ a lui Romeo Bunea n-a fost ca o iluzie, ci, mai degrabă ca o „pilduitoare prezenţă”, prin tot ceea ce făcea – fie acasă, cu ai săi, fie în instituţia pe care o conducea, fie în spaţiul culturii sau al socialului.

Acţiona cu precizie de compas în varii probleme şi acolo unde nimeni n-ar fi ştiut să le dezlege, el izbutea.

Poate de aici i se trăgeau generozitatea şi talentul inconfundabil în relaţiile interumane şi, de aceea, exercita mereu o reală fascinaţie asupra tuturor.

A fost colegul şi directorul pe care oricine şi l-ar fi dorit în preajmă, măcar pentru o zi, chiar şi numai pentru privirea sa binevoitoare, pentru tonul conciliant, pentru profesionalismul cu care se obliga să rezolve orice problemă. Şi cât de norocoşi se pot numi cei ce au colaborat cu „Domnul Bunea”, de la colegii din instituţie, omologii din ţară, superiorii săi, până la micuţii „pianişti”, „actori”, „pictori”, „interpreţi de muzică uş o a ră, pop ul ar ă, cl as i c ă”, „dansatori” ce au bătut la porţile Şcolii Populare de Arte Brăila, doar pentru faima şi respectul de care se bucura acest loc prezentat atât de frumos, în primul rând, de managerul său!

In memoriam GEORGE-ROMEO BUNEA

Casa Artelor Nr. 4/2016

prof. Marilena-Viorica NICULESCU A fost binecuvântat cu o calitate unică în lumea noastră competitivă şi fără suflet – calitatea de a fi OM BUN! Nu s-a regăsit niciodată în mitocănie sau confuzie, sau laudă zgomotoasă.

Iubea arta, cu toată fibra sa, mai ales muzica şi nu puţine erau momentele când se retrăgea sus, la etajul II al Şcolii, în clasa de percuţie a domniei sale, pentru a se regăsi în ritmurile instrumentului adorat.

Deşi antifonată, această încăpere lăsa, ea singură parcă, sunetele să-i străbată pereţii, pentru că devenise locul în care talentul se dezlănţuia în toată frumuseţea lui.

Cu atât mai apăsătoare a devenit liniştea de după plecarea profesorului de percuţie, GeorgeRomeo Bunea ...

E liniştea unui vulcan ce a ars pentru Artă!

Descumpăniţi puţin, noi, cei rămaşi, ne punem fireasca întrebare: „Ce este viaţa?”.

O piesă de teatru, cu scenarii, roluri, în care unii actori intră, alţii ies, unii reintră, alţii nu... Şi continuă totul la nesfârşit cu pretenţia absurdă că poţi înlocui orice sau pe oricine...

Cât neadevăr şi cât cinism !

Credeţi că noi, colegii lui Romeo Bunea, noi cei întâmpinaţi până mai deunăzi, dimineaţă de dimineaţă, cu cel mai cald „Salut băieţi! S-aveţi o zi bună!”, vom putea înlocui repede „finalul”, cu un nou început, ne vom putea uita în spate, vom putea trage linie, apoi ne vom putea uita în faţă nepăsători şi... vom planifica repede altceva, numai să nu cadă cortina?...

Nicidecum !

Nu vom putea uita niciodată lecţia învăţată în anii petrecuţi împreună cu omul care mereu „potrivea fapta cu vorba şi vorba cu fapta”. De la mic, la mare, vom continua proiectele anuale î ncep ute de Ro meo Bun ea: Concursul Naţional de Pian „Virtuozii”, Concursul Naţional de Pictură şi Grafică „Vespasian Lungu” şi Concursul Naţional de Muzică Uşoară pentru Copii „Armoniile Dunării”. Atelierul de improvizaţie teatrală, expoziţiile de pictură, grafică şi fotografie, recitalurile şi concertele Corului „Trison”, ale Trupei „Porto Franco” sau ale copiilor, tinerilor de la clasele de pian, canto clasic, muzică uşoară, populară, orgă, acordeon, chitară, vioară, dans şi, nu în ultimul rând, editarea publicaţiei anuale „Casa Artelor” vor fi printre preocupările noastre.

Un singur lucru nu putem promite – uitarea celui ce a fost managerul acestui lăcaş de cultură – economist George-Romeo Bunea!

Dragi cititori al acestui număr de revistă, dacă aţi parcurs rândurile de mai sus, dacă aţi căzut măcar o clipă pe gânduri, se cheamă că am reuşit să vi-l readuc în memorie pe cel preţuit de noi toţi cei ce l-am cunoscut!

Romeo Bunea merită înveşnicită amintire, pentru că a fost unul dintre oamenii care au trăit, pentru a nu muri niciodată!

3

Casa Artelor

OMAGIU

„Morituri te Salutant”

Nr. 4/2016

REMEMBER Prof. Liviu Andronic Manager Şcoala Populară de Arte Botoşani Era prin 2010. De câteva luni, se chema că eram „manager”. Adică un fel de director al Şcolii Populare de Arte din Botoşani. Eram dornic de a face cât mai multe, însetat de dorinţa de a-mi cunoaşte colegii din ţară şi de a învăţa, de ce nu, din experienţa lor. Şi aici a intrat în scenă Vasile Corpodean, managerul de la Cluj.

Ne-a invitat pe toţi în capitala Transilvaniei să ne cunoaştem, să vorbim, să învăţăm unii de la alţii, să... lucrăm împreună.

Onorat de invitaţie am mers, cu emoţie şi bucurie totodată. A fost incredibil. Aici am cunoscut oameni cu adevărat remarcabili: Vasile Corpodean şi Marius Moldovan, gazdele noastre, Sergiu Dumitrescu (†) de la Galaţi, d-na Gabriela Pendiuc (Piteşti), Iuliu Muşat (Sf. Gheorghe), Ioan Tivadar (Sighet), Marian Boboia (Oradea), Alexandru Bratu (Tg. Jiu) şi toţi ardelenii pe care îi îmbrăţişez cu drag.

Dar... mai ales, pe Romeo. De la Brăila lui Panait Istrati şi Fănuş Neagu, a lui Johnny Răducanu şi Vespasian Lungu. Apropiaţi ca vârstă, cu multe lucruri în comun, în scurt timp am devenit din buni colegi - buni prieteni. Acţiuni comune, proiecte în parteneriat, vizite reciproce Botoşani – Brăila. Şi apoi ...

4

Apoi, Romeo a plecat. De tot! Eu ştiu însă că ne vom revedea. Mai devreme sau mai târziu. Pentru că el mă aşteaptă. Să-i povestesc. Ce mai e la Botoşani, la Brăila. Până atunci e ocupat. Stă de vorbă cu eternitatea şi îi povesteşte, printre altele, cum ne-am cunoscut.

La revedere, Romeo!!!

lui George-Romeo Bunea Prof. Olguţa Pâţu (Carmen Voisei) Manager Şcoala Populară de Arte şi Meserii Bacău

Talentul “oferit” fiecăruia dintre noi atunci când venim pe această lume este darul ori moneda de aur oferită Bunului Dumnezeu.

Talentul, uneori, poate îmbrăca mai multe forme. De la primele silabe, cuvinte, sunete - părinţii ştiu pe care drum mergem. Ei ştiu să ne ofere posibilitatea de a avea o educaţie adecvată. Cu aceşti paşi timizi pornim către o lume mirifică în care artele îşi au locul şi originea la ele acasă! Una din aceste “case”, care nu este ca oricare altă casă, se numeşte Şcoala Populară de Arte “Vespasian Lungu” - şcoală cu tradiţie de mai bine de 65 de ani. Într-o lume plină de frământări politice, arta ne ajută să trecem peste toate barierele vieţii. Talentul este clădit pas cu pas, an de an împreună cu dascălii pe care îi putem numi semizei. Energia şi dragostea pe care ei ştiu să o dăruiască elevilor es t e de bu n a u gu r, talantul care trebuie înmulţit. Această obl iga ţie n e rev in e oricăruia dintre noi atunci când ajungem să stăpânim misterele şi tainele artei, fie în muzica instrumentală, vocală, fie în pictură, grafică, artă fotografică, fie în actorie - trăirea specială pe scena vieţii, fie în dansul etern şi nemuritor precum tangoul, valsul. Aceste şcoli populare de arte - şcoli pentru tot poporul, au dăruit societăţii oameni talentaţi care fac cinste acestei ţări minunate. Dintre cele mai de seamă şcoli populare de artă din ţară menţionez, în mod deosebit, acest lăcaş de cultură Şcoala Populară de Arte “Vespasian Lungu” din oraşul Brăila. O şcoală cu tradiţii bine împământenite în care, sub bagheta sa magică, managerul George Romeo Bunea a dus pe cele mai înalte culmi nemurirea artei. Tot respectul şi admiraţia pentru acest om minunat, un talent desăvârşit în tainele notelor muzicale - directorul, profesorul, semizeul George Romeo Bunea! Într-o clădire plină de lumină şi armonie, unde elevii îşi desfăşoară activitatea în cele mai bune condiţii, am avut privilegiul să pot păşi în universul culturii tradiţionale, unde energiile benefice sunt la ele acasă. În amintirea acestui semizeu, domnul George Romeo Bunea, rămân bucuriile,

momentele unice, programele artistice, premierile, spectacolele naţionale şi internaţionale, rămâne spiritul acestui om minunat şi talentat.

Dumnezeu să-l aibă în pază în ceata de îngeri. Amin!

NEPLECARE Prof. Mihai Şerbănescu Artist plastic - Şcoala Populară de Arte „Octav Enigărescu“ Târgovişte

Sunt oameni cu care te întâlneşti poate o singură dată în viaţă, dar pe care nu-i mai uiţi niciodată. Un astfel de om este şi dl. Director Bunea Romeo. Spun “este” având în vedere cugetarea unui mare înţelept: “Te-ai gândit cum arăta chipul tău înainte ca mama şi tatăl tău să se fi întâlnit?”.

Trebuie să înţelegem de aici că, înainte cu mult timp ca noi să ajungem pe Pământ, o mână nevăzută ne modelează. Ajungem aici, suntem modelaţi, plecăm... dar modelajul nu se

termină. Într-o altă dimensiune, aceeaşi mână nevăzută continuă modelajul.

Având la bază această idee, spun că dl. Director “este” printre noi şi nu spun că “a fost”. Îmi aduc aminte cu mare drag cum distinsul meu prieten prezenta Şcoala de Arte “Vespasian Lungu” - una dintre cele mai frumoase şcoli de arte din ţară şi pot afirma acest lucru întrucât am vizitat o mare parte din ele. Îmi amintesc, de asemenea, cu câtă prietenie şi bucurie îşi primea oaspeţii şi cu câtă afecţiune îşi mângâia prietenii de suflet – animăluţele lui de care era foarte ataşat. Om cu suflet mare, care s-a dăruit profesiei, elevilor, artei şi care a făcut din Şcoala de Arte “Vespasian Lungu” un exemplu, un reper.

Acum, îngerii îi sunt alături Domnului Director în drumul său către nemurire. Drum bun în modelajul pe care Dumnezeu îl face cu noi toţi!

CU CE RĂMÂNEM?

Casa Artelor

Ioana-Maria Lupaşcu

A

rareori număr anii, dar de data asta ei se numără în ediţii, în momente speciale şi concerte rămase în suflet şi poartă o cifră de taină: ŞAPTE. În Brăila m-am născut şi am copilărit, iar în anul 2009, când am primit telefonul managerului Şcolii Populare de Arte „Vespasian Lungu“, GeorgeRomeo Bunea, mama trăia şi mă aştepta cu drag să revin acasă.

Mama iubea să mă vadă cântând, dar nu mă urmărea în alte oraşe. Am văzut prima mea participare la „Virtuozii“ că pe un cadou făcut nouă amândouă şi pentru asta nu voi putea niciodată mulţumi suficient.

2010

2011

Apoi... an după an am găsit o familie care mi-a intrat în suflet, am găsit un om pe care am ajuns să îl admir şi să îl respect profund pentru că am văzut toate activităţile făcute şi gândirea lui de ansamblu. Deşi am avut ocazia să văd multe instituţii de cultură din ţară, puţine m-au uimit aşa, pentru că puţine au un asemenea organizator de excepţie cum a fost Romeo Bunea.

Am făcut împreună planuri de concerte frumoase, ne-am bucurat când au ieşit aşa cum ne-am dorit, ne-am înţeles din priviri când ceva nu era cum voiam, a fost pentru mine o colaborare de excepţie şi o mare durere când a încetat. Durere pentru pierderea profesională dar, mai ales, pentru cea umană, trecerea unui muzician pozitiv, talentat, jovial, care se bucura de fiecare clipă, a unei inteligenţe aparte...

Ne întrebăm ce rămâne după cineva când acela numai este... Rămân construcţiile sale, ceea ce a făcut el, acţiunile sale, poate anumite discuţii şi sfaturi, cum ne-am simţit în preajma lor, dar mai presus de toate rămâne ceea ce a sădit în inimile oamenilor. Ştiu că a sădit frumos în sufletele elevilor, colegilor, prietenilor, celor cu care lucra sau colabora, căci aşa a sădit şi în sufletul meu, amintiri minunate, ce îşi vor păstra un locuşor în inima mea atâta timp cât voi exista şi eu...

2012

2014

2013

2015

Nr. 4/2016

2016

V

espasian Lungu (n.n.: n. 21 iulie 1927 GÂNDURI FĂRĂ TIMP - d. 22 august 1994) Silvia-Luminiţa Cărbunaru l-a vrut lângă el. În aceeaşi lună în care patronul spiritual al şcolii s-a stins la 22 de ani distanţă, a trecut în nefiinţă şi George Romeo BUNEA, unul dintre cei mai longevivi directori ai Şcolii Populare de Arte din Brăila care a ridicat această instituţie pe un podium înalt. Meritul său cel mai mare este acela de a fi situat Şcoala Populară de Arte “Vespasian Lungu” într-un context cultural-artistic de care puţine instituţii se bucură la nivel local, în Brăila noastră dragă. Acest destin cultural-artistic nu începe şi se termină odată cu numirea lui George-Romeo Bunea în calitatea de manager al şcolii, ci are rădăcini mai vechi din anii adolescenţei, când aceeaşi şcoală avea să-l formeze ca pe unul dintre cei mari percuţionişti pe care Brăila i-a avut (n.n. în anul 1977 a absolvit clasa de percuţie, profesor Mihai Tonu).

Dacă misiunea sa de conducător al şcolii a fost pe deplin realizată ca urmare a zecilor de acţiuni culturale desfăşurate anual, despre misiunea sa de PROFESOR se cunosc mult mai puţine lucruri. Cei care au fost aproape de Şcoala de Arte au văzut că domnului profesor Bunea i-au trecut prin mână zeci de generaţii de percuţionişti care, acum, pot spune că au avut norocul să studieze cu un muzician complet.

Din păcate, timpul n-a mai avut răbdare şi PROFESORUL... nu mai este. În urma sa a rămas un gol care nu va mai putea fi umplut, atât din punct de vedere profesional, cât şi din punct de vedere uman. Iubea copiii. Iubea muzica. Iubea viaţa. Atât! Restul este amintire...

Buna sa dispoziţie, dedicaţia totală pentru muzică, pofta de viaţă, dragostea de copii şi animale erau lucruri primordiale în viaţa reală, iar toată această energie pozitivă era molipsitoare pentru noi toţi.

Astfel de lucruri simple pentru unii, dar atât de importante pentru noi, pentru familie sunt o piedică în calea uitării, iar datoria noastră este să amintim de fiecare dată de personalitatea deosebită a lui Romeo Bunea, continuându-i proiectele pe care le-a început, le-a gândit şi le-a realizat.

Dacă timpul i-ar fi îngăduit, ar fi fost în asentimentul meu şi m-ar fi aprobat cu blândeţea-i caracteristică. Am susţinut mereu că pentru astfel de „gânduri“ există un TIMP, iar ziua de mâine nu mai e a lui, e a altuia.

Doar aşa vom pu t ea merg e înainte purtând în minte un ritm imaginar, ritmul tobelor sale...

5

Casa Artelor Nr. 4/2016

Moto: „Cum cred în muzica pe care am iubit-o atât, cred şi în Dumnezeu, care m-a creat.“ (George Enescu)

O VIAŢĂ ALĂTURI DE O VIOARĂ

Articol realizat de Silvia-Luminiţa Cărbunaru

Muzica poate fi uneori perfidă, chiar devoratoare. Te poate seca de energie, poate să-ţi afecteze sănătatea, ori te poate izola social… Asta fiindcă MUZICA nu îţi permite să faci compromisuri - trebuie să-i oferi totul pentru a ajunge la performanţă.

Violonistul Alexandru Diaconu, brăilean prin adopţie, şi-a dorit să scoată la lumina această performanţă. Să cânte şi să încânte lumea cu muzica interpretată de el, cu acel sunet subţire al viorii ce poartă în el bucuria răsăritului de soare, cântecul ciocârliei, râsul copiilor, melancolia îndrăgostitului sau zâmbetul omului drag.

Domniei sale ne-am gândit să îi dedicăm aceste rânduri din Revista „Casa Artelor” pentru că am întrezărit o personalitate complexă ce aduce mândrie Şcolii Populare de Arte din Brăila.

Alexandru Diaconu ne-a mărturisit pe parcursul materialului nostru ce semnificaţie a căpătat MUZICA după plecarea sa din ţară: ”Pentru mine... muzica a luat totul, dar apoi mi-a dăruit înzecit satisfacţii pe care nici nu le-am visat vreodată, mai ales încrederea şi pasiunea pentru ea”.

Începutul destinului muzical lexandru Diaconu și-a petrecut primii ani ai copilăriei la Lugoj (n.r.: n. 1954, Arad) unde a început studiul pianului și a viorii.

Prima persoană care i-a alimentat pasiunea pentru vioară şi care l-a determinat pe Alexandru să-şi dorească să studieze vioara, la doar 8 ani, fără să ştie măcar ce presupune acest lucru - a fost chiar mama sa. În anul 1962, după Festivalul „George Enescu” îi face cadou micuţului Alexandru un disc cu marele violonist Henryk Szeryng interpretând „Concertul pentru vioară în Re major” de Beethoven, „Concertul în Mi major” şi „Chaconne” de J.S. Bach.

Pentru copilul de atunci a fost o revelație. „Am fost subjugat imediat şi visam să cânt şi eu aşa. Am ascultat acel vinil până la epuizare...”, recunoaşte, în prezent, violonistul brăilean Alexandru Diaconu. De aici a pornit destinul său muzical... În 1968, împreună cu familia, se mută în Brăila, unde va urma cursurile Liceului ”Gh. M. Murgoci”. În acelaşi an, drumurile îl poartă la Școala Populară de Arte unde, timp de câţiva ani, studiază vioara cu profesorul

A

6

Vasile Oprea, cel care îl va îndruma în materializarea pasiunii sale.

La absolvirea cursului de vioară din 1970, odată cu obţinerea diplomei de la Şcoala Populară de Arte, Alexandru Diaconu interpretează „Romanță în Fa” de Beethoven, cu profesor corepetitor Achim la pian. Deoarece pasiunea câştigase în faţă teoriilor şi materiilor generale, mama lui îi promite să-i găsească un profesor care să-l ducă la un nou nivel. Din acea vară, timp de doi ani, în fiecare duminică, face drumul pe Dunăre, cu vaporul, la Galaţi, unde ia cursuri private de vioară cu profesorul Alepranti, sub îndrumarea căruia a înregistrat un progres u riaș. „Călătoria cu vaporul pe Dunăre era un deliciu care nu mai există astăzi”, îşi aminteşte cu nostalgie Alexandru Diaconu despre aceea perioadă. Apoi, în ultimul an de liceu, tot la îndrumarea domnului profesor Alepranti, face drumuri constante la Iaşi, o dată pe lună, unde se pregăteşte pentru intrarea la Conservator.

Cum acasă nu avea condiții de studiu, a continuat să aprofundeze tainele instrumentului la sediul Şcolii Populare de Arte care, în acea perioadă, se afla situat în cladirea actualului Teatru „Maria Filotti”. De

aici, drumul său a continuat fulminant. A reușit din prima încercare, în 1973, să intre la Conservatorul „George Enescu” din Iaşi doar studiind la Şcoala Populară de Arte şi două veri cu profesorul Alepranti. Acesta a fost primul pas în impresionanta sa carieră artistică.

Cariera artistică şi întâlnirea cu Franţa Din primul an de facultate a intrat în cvartetul anului cu care a fost laureat la Concursul Național de Interpretare Muzicală de la Brașov (1974). Fiind membru fondator al cvartetului „Euterpe” a fost cooptat tot din primii ani ai studenției în Orchestra Filarmonicii „Moldova” din Iaşi, post pe care l-a deținut până în 1986 la plecarea din țară. În paralel, a continuat concertele cu cvartetul, a fost profesor de vioară la Conservatorul „George Enescu” și profesor de muzică de cameră la Liceul de Muzică din Iași. Puţinele ocazii când a putut concerta la Brăila au fost pe scena Societăţii Filarmonice Lyra, în 1980, cu cvartetul „Euterpe” şi în anul 1986 când a susţinut un recital alături de soţia sa, Veronica, la pian.

Emigrarea pentru Alexandru Diaconu a fost sfârşitul unei etape, dar şi un început care avea să-i contureze viaţa şi cariera muzicală. În cazul domniei sale, în rândurile ce vor urma, vom afirma că muzica a fost salvatoare!

Deşi în România avea oportunitatea să-şi desfăşoare o carieră muzicală ca interpret şi ca dascăl, nu era „acea” carieră muzicală pe care şio dorea. A decis să plece în străinătate.

A ales Franţa sau, mai bine zis, Franţa l-a ales... La puţin timp după ce-a ajuns pe tărâmuri franceze, a intrat prin concurs la Orchestra Naţională din Lille, ca șef de atac la vioara a doua și a continuat să facă muzică de cameră concertând în cvartete, trio-uri sau în grupuri mici muzicale (cvintete, sextete), prilej „în care am promovat şi compozitori români, precum Sabin Pautza şi Teodor Grigoriu dar, mai ales, pe Wilhelm Georg Berger (n.r. compozitor, muzicolog, violonist şi dirijor născut în Rupea, Braşov) care mi-a fost şi maestru şi mentor” – declară domnia sa, cu vădită recunoştinţă.

După Revoluţie, în anul 1990, în cadrul unui concert de binefacere pentru România (pentru strângerea de fonduri necesare tinerilor medici români) desfăşurat la Lille, Alexandru Diaconu a cântat ca solist alături de Orchestra Naţională Franceză. S-a întors acasă pentru prima dată după Revoluţie abia în anul 1996, dar nu a mai avut prilejul să concerteze pe scenele româneşti. România, Brăila însăşi, pierd prin neimplicare şansa să aducă acasă pentru publicul nostru o valoare artistică ce îl reprezintă.

Paralel cu activitatea artistică, Alexandru Diaconu nu a neglijat latura

pedagogică. A tradus lucrări de specialitate din italiană în franceză și română. A tradus parțial din maeștri precum Ansermet din franceză în română și Paolo Borciani din italiană în franceză și română. A lucrat timp de mai bine de doi ani la o carte de referință despre cvartetul de coarde „Il Quartetto” apărută în 1973 şi reeditată în 2006 numai în italiană. Deşi editurile franceze au răspuns laudativ privind calitatea traducerilor se pare că intersele pecuniare au primat în legătură cu un domeniu atât de „restrâns”, iar aceste lucrări încă îşi asteaptă editorii...

Versiunea în limba română a interesat foarte mult Academia de Muzică „Gh. Dima” din Cluj Napoca, astfel încât varianta în format pdf şi letric a distribuit-o în mediul academic muzical tinerilor cvartetişti, iar aşa cum ne declară domnia sa cu mândrie: „(…) pot spune că n-am lucrat degeaba şi e singura lucrare de care sunt satisfăcut”.

Pasiunea sa pentru muzică s-a dezvoltat foarte mult de-a lungul carierei. Şi-a îmbogățit biblioteca muzicală cu lucrări şi partituri, înregistrări audio şi discuri rare, unele chiar foarte rare, pe care cunoscătorii şi pasionaţii de muzică clasică şi le pot achiziţiona doar din rândul colecţionarilor. Astfel, discipolii săi de la Conservatorul „George Enescu” și Liceul de Muzică din Iași au beneficiat de audiții pe viu comparate care nu prea erau posibile în acea vreme în țară.

O familie dedicată muzicii Viaţa de familie a fost suportul pentru această deosebită carieră artistică care i-a oferit atât de multe provocări.

Cea care i-a fost alături încă din anii studenţiei, Veronica, i-a dăruit doi copii minunaţi, pe Gabriel şi Alexandra care, la rândul lor, s-au îndreptat către acelaşi destin muzical. În calitate de părinţi, aveau responsabilitatea de a le fi cumva modele. Şi nu au greşit. Soţia a fost profesor de pian în anul 1979 la Liceul de Arte din Brăila timp de 6 luni iar, mai apoi, s-a ocupat inclusiv de îndrumarea muzicală a fiului lor care, în prezent, este profesor la Conservatorul Regal din Bruxelles. Fiica lor, Alexandra, a terminat şi ea, la rându-i, studii de vioară, dar acum profesează în domeniul editurii, deşi uneori mai cochetează cu vioara - acest instrument devenit laitmotivul familiei Diaconu.

Pe parcursul vieţii și-a dezvoltat o adevărată pasiune pentru nobila activitate de luterie, fapt ce l-a determinat, în prezent, să cânte la

instrumentele f ăcu t e d e e l : viori, viole, arcușe… În fiecare an revine acasă, la casa părintească, la Nr. 4/2016 singurul părinte care i-a mai rămas, tatăl său.

Ni se confesează cu o reală emoţie: „În 2011, când mama ne-a părăsit, am creat şi i-am dedicat o vioară care-i poartă numele pe eticheta din interior”. Violonistul Alexandru Diaconu ne mărturiseşte în continare că are câte un instrument în fiecare colţ al lumii, acolo unde se simte acasă (Lille, Brăila, Bruxelles etc).

Casa Artelor

Atât viaţa cât şi cariera artistică din cadrul Orchestrei Naţionale din Lille, ori din cadrul cvartetului Euterpe sau de la Filarmonica Moldova din Iaşi au mers la unison cu modestia violonistul Alexandru Diaconu, setat să intre într-un angrenaj atât de complex precum munca în echipă dintr-un cadru atât de organizat şi de riguros.

Pasiunea sa, susţinută de ore de muncă, a fost salvatoare, poate chiar eliberatoare....

Violonistul Alexandru Diaconu poate privi în urmă cu mândrie, aşa cum putem privi şi noi, concitadinii săi, pentru că artistul nu este un simplu destin muzical împlinit pe meleaguri străine ci, mai degrabă, trebuie să-l considerăm ca pe un reper cultural al Brăilei, de care trebuie să ne aducem aminte.

7

Casa Artelor Nr. 4/2016

Moto: „Grecia o port în mine și mai cu seamă Creta.”

IMPOSIBILUL POSIBIL Note de călătorie

Revista “Casa Artelor” începe să pună în valoare conceptul de frumos în totalitatea lui. De aceea, întotdeauna va deschide un culoar pentru literatura de excepţie.

Panait Istrati, în conferinţa “Artele şi umanitatea de azi”, ca şi în mărturiile sale din corespondenţa cu scriitorii străini, asociază toate artele, el artistul “zugrav de subţire”, devenit celebru pe toate continentele, prin scrisul şi incandescenţa sufletului însetat de libertate şi de “Béaute sans tache” (trad.

“Frumuseţea fără pată”). Era, deopotrivă, mistuit de pasiunea pentru dans şi muzică. El a fost prototipul lui Zorba grecul. Exclusiv, Romain Rolland a observat “existenţa unor legi muzicale” în operele istratiene. În volumul “Panait Istrati, Tentaţia şi ghimpii libertăţii”, autor Maria Cogălniceanu (Editura Ex Libris, 2005, Brăila, cap. Panait Istrati şi muzica, pag. 73-93) este cuprinsă o exegeză despre interferenţa muzicii culte şi folclorice cu fascinanta literatură ieşită din gura geniului narativ de care era posedat acest mare scriitor româno-grec şi oriental-european.

Rândurile acestea justifică necesitatea lărgirii unui dialog al artelor şi, în consecinţă, prezenţa selectă a unor literaţi din mileniul care se grăbeşte sub privirile noastre (M. C.)

Prof. Maria Cogălniceanu

C

uvintele acestea au pentru mine o rezonanță aparte și de durată.

Numele lui Nikos Kazantzakis ca un steag grecesc ce flutură pe cerul Insulei Creta ne întâmpină de la aterizarea avionului pe aeroportul din Heraklion.

Era la sfârșitul lunii septembrie, într-o zi plină de soare, răsfățat pe cerul de un imens albastru. Doliul și umbrele dintr-un alt colț de lume au fost azvârlite instantaneu în golurile albastre de sus și de jos.

Duc în bagajele memoriei lecturile din operele celebrului cretan și prietenia lui cu Panait Istrati. În această scufundare în miturile grecești și-n civilizația minoică mă însoțesc amândoi cu patimile și idealurile care i-au unit până la prăbușirea visurilor social-politice ale celui ce-a scris „ Spovedanie pentru învinși ”. Înaintea ochilor îmi defilează imaginile știute și peisajul unic mediteranean. Mă uluiește palimpsestul atâtor culturi străvechi așezate în straturi ca semne imutabile ale Greciei de ieri spre azi.

Grupul statuar al Europei răpită de taurul mitic atrage ca un magnet. Caut peste tot „privirea cretană” și

8

libertatea, axul și sensul existențial al tuturor. Le regăsesc vivace și orgolioase în oameni, în pietrele murmurătoare, în apele intens albastre din orașul-port Agyos Nikolaos.

Ambarcațiuni puzderie sunt proclamarea vizuală și acustică a nevoii de aventură marină și cunoaștere. Corabia lui Odiseu stă gata de plecare; iar în corabia sufletului meu se află cei doi „frați” cu sânge grecesc. Materia din care sunt plămădiți e pe jumătate aceeași.

Glasul cretanului se aude limpede: „Înlăuntrul meu simt o singură substanță […] De aceea, când vreau să exprim în cuvinte („materie” și „spirit” n.n.) ceea ce este una, separ în două chiar şi cele mai înalte imbolduri ale istoriei, ale unui individ sau grup: Foamea și Pasiunea. […] „Spiritul” cuprinde mai multă „materie” decât își închipuie materialiștii, precum și „materia” cuprinde mai mult „spirit” decât își închipuie idealiștii.”1 Iar Panait Istrati, avântat și neclintit, vorbește din nou: „Eram, sunt încă, Flacără nestinsă” …“român prin mamă și prin limbă și prin frumoasa mea Brăila”. „Brăila îmi ajunge. Ea este întreaga-mi lume.”2

Pietre, amfore, palate, fresce, bughenvilia multicolore și leandri înfloriți, cactuși îmbobociți și măslini mă invită la câte un popas meditativ.

Catedrala bizantină din Heraklion este închinată Sfântului Minà, un misionar christic și luptător împotriva turcilor. Văzându-l în ipostaza de apărător al creștinilor din îndepărtatele sate cretane, îmi pare că aud chiar tropotul calului său. Iluzia auditivă vine din lecturile mele de demult: texte profane și texte sacre ieșite din mâna pasionatului ascet și cărturar Nikos Kazantsakis.

Dar în catedrală, Sfântul veghetor apare majestuos, în negru și aur adevărat. Icoana lui din pronaos și celelalte bătute în argint, ferecate de secole, cer îngenunchere evlavioasă.

Ce rosteam din acatistul ortodox erau fapte inspirate de duhul sfânt care a mișcat sufletul și mâinile pictorilor de demult și gura cuvântătorului. Încet părăsesc catedrala. Din tăcerea pioasă ajung în agora unde se agită steaguri roșii cu secera și ciocanul și țâșnesc vocile comuniștilor din K.K.E. Propaganda ideologică se face cu aceleași metode ca în timpul lui Nikos Kazantzakis și Panait Istrati. Pe alte străzi centrale,

râul uman de turiști nici nu ia în seamă acele afișe electorale mici, lipite în locuri abia vizibile. Rupte, călcate în picioare sunt duse de vântul ce se stârnește într-o clipă.

Repetăm epocile dispărute și luptele politice de atunci. Dar aici n-am sesizat violențele de odinioară.

Fără să fiu istoric, mitograf sau specialist în domeniul artei, la Knossos (5 km distanță de Heraklion) trăiesc extazul unei adevărate descoperiri. În astfel de momente unice cuvântul amuțește. Aș vrea să mă așez pe o treaptă, în reculegere pentru mai multe zile, lângă Palatul Regelui Minos sau în grădinile de măslini și chiparoși. Țintesc imposibilul. Doar aparatul meu de fotografiat prinde câteva clipe dintre cele eterne care ne măsoară viața. Înlăturând tăcerea grea, mortuară dar reînviată de arheologii lumii (sir Arthur Evans și alții) intru seara la o petrecere grecească înaripată, vulcanică. În Karouzanos, satul cretan din munți, se aud până noaptea târziu chiote vesele și sunete muzicale. Ele se întretaie cu patimă și competitivitate. Lumea lui Nikos Kazantzakis este în preajmă. Lira și bouzoukia, lăuta și santouri sparg întunericul.

Un alt Nikos, ca un haiduc din vremea noastră, mă invită la dans.

Prefer să-l văd zburând de-a dreptul și oprindu-se pe mese, dansând ca Zorba grecul. Totul se desfășoară ca în filmul cunoscut cu Anthony Quinn în rolul principal. Și ca farmecul acestor arte sincronice, imateriale să fie deplin, se adaugă, apoi se anulează pentru câteva ore prezența neființei.

Râsetele sănătoase, chipurile surâzătoare și trupurile zvelte au ceva în comun cu fresca din Knossos unde cei doi tineri din perioada minoică fac salturi peste taurul încordat. Viața trepidantă și vestigiile milenare sunt asociabile ca forme ale continuității.

Dansatorii dezlănțuiți pun freneziei lor, ca și Călușarii noștri, pulsația vitală a unor cuvinte și onomatopee: „tourlu-tourlu, hopa! hopa!, Kera mou…” E ca o întoarcere spontană în balcanismul din secolul al XIX-lea, fixat în pagini de N. Filimon.

Ne despărțim de Karouzanos cu un minimum de bagaj lingvistic trebuincios pentru cuceriri erotice și amabilități comerciale: „Kalimerea, Kalispera, agapó…”, „Kalida”.

De aici, gândul meu plonjează din nou, înapoi la Kazantzakis. Într-o pagină din „Jurnal de călătorie” narează despre întâlnirea cu tânărul Mastorakis. Tatăl lui era cretan. El crescuse la Paris cu mama franțuzoaică. Nu știa decât trei cuvinte grecești: „Kalimera, Kalispera, agapó”.

Venise în țara tatălui pentru întâia dată.

Frumosul tânăr se considera cretan.

Dialogul cu scriitorul ilustru este savuros ca și comentariul: „…purtase pantaloni bufanți, se fotografiase, învățase trei cuvinte, mâncase roșcove și chitre și cumpărase o salbă de pietre albastre, din acelea care se pun t a l i s ma n l a ca i ș i f ă cu s e o 3 cingătoare.” Era deci cretan!

O zi întreagă îmi rezerv pentru Agyos Nikolaos, cel mai vechi orașport din Creta. Trecutul magic se răsfrânge în oglinda golfului și-n privirea aprigă, neagră ca smoala, în decizia fermă sau în letargia bărbaților în vârstă care beau cafea și joacă table.

Pe străduțele înguste, șerpuitoare și întortocheate ca un labirint, potopite de soare și de bughenvilia roz-violet, grena, roșu aprins, citesc nume evocatoare.

Surprinzător! Pe zidul unei case modeste, coșcovite de timp și uitare, este așezată o placă memorială cu numele eroului cretan, Nikiforos Focas. Despre el scrisese cândva Nikos Kazantzakis. Mă simt ghidată de umbrele celor doi călători din secolul trecut. Calc pe urmele lor.

Memoria străzilor este mai puternică și mai neschimbătoare decât a oamenilor? Aici ei sunt preocupați de comerțul maritim și local. Turismul este bine pus la punct, ca şi negoțul.

Se vinde tot ce le dăruiește pământul sau marea: ierburi aromatice, fructe de cactus, ulei de măsline; lămâi,

portocale, fructe de mare, bureți, suveniruri de tot felul, iar Nikos K a z a n t za k i s este brand de țară. Chipul și Nr. 4/2016 numele său apar p re t u t i n d e n i .

Contrastele sunt izbitoare. Remarc oameni bogați închiși în vilele lor de lux și mici negustori îngrijorați de criza economico-financiară. Nu peste multe zile se închide sezonul turistic.

Se trag obloanele până reîncepe zborul avioanelor și se ancorează vapoarele la țărm, de la Agyos Nikolaos până la Spinalonga și în toate micile localități agreabile și mândre de specificul locului.

A c u m s t r ăl u ce ș t e s o a re l e.

Farmecul golfului mă țintuiește lângă pini, măslini și chiparoși. Pământul e „uscat, alb - gălbui, pietrele rumenite în soare”, „marea sclipitoare, veșnic reînnoită, fără griji, veselă, fără 4 memorie.” Eu cred, însă, că și ea Marea Mediterană are poveștile ei frumoase ori tragice. În acest nou mileniu, sute de emigranți și-au găsit sfârșitul în apele ei.

Deodată, tună, fulgeră, plouă.

Albastrul mediteranean se estompează și dispare cu repeziciune. Cerul își șterge toate culorile aurite de razele solare și se lasă înveșmântat într-un cenușiu dezolant. Plouă torențial. Plouă biciuind încolo – încoace și aiurea.

Mă retrag în Hotelul Santa Marina așteptând o nouă zi. Mâine voi spune: Adio, Agyos Nikolaos!

Casa în care s-a născut El Greco este ca o remușcare pentru setea mea de cunoaștere. N-am fost acolo în pelerinaj decât în gând cu Nikos Kazantzakis din Raport către El Greco. N-am ajuns nici la Tabia Martinengo, lângă zidul venețian. De aceea, poate mă obsedează cuvintele încrustate pe piatra lui funerară: „Nu mă tem de nimic. Nu nădăjduiesc nimic. Sunt liber.”

Oare îmi va fi dat să ajung pe meleagurile cretane încă o dată? Urc și cobor, cobor şi urc între două talere ale balanței posibilului și imposibilului.

Casa Artelor

1. Kazantzakis, Nikos, Jurnal de călatorie, Traducere din greacă de Ion Diaconescu, Ed. Humanitas, București, 2013, p. 75 2. Istrati, Panait, Amintiri. Evocări.

Confesiuni, Ediție, prefață, traduceri și note de Alexandru Talex, Ed. Minerva, București, 1985, p. 290 3. Kazantzakis, Nikos, op. cit., p. 231 4. Kazantzakis, Nikos, op. cit., p. 183

9

Casa Artelor Nr. 4/2016

DE CE „PIANUL”?

Prof. Marilena-Viorica Niculescu Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu“ Brăila

P

entru că în timpurile pe care le trăim cu toţii, tehnologia, calculatorul, interesul acerb şi beneficiul financiar imediat nu au reuşit să acapareze chiar totul.

Ne-au rămas sufletul şi dorinţa de frumos, ne-a rămas „arta”, sub toate aspectele ei – muzică, dans, culoare, cuvânt scris sau declamat.

Poate de aceea, s-a şi ajuns la concluzia că rolul precumpănitor în formarea fiecărui individ, încă din primii ani de viaţă, îl are, cu precădere, MUZICA, cea mai complexă dintre arte.

10

Foarte numeroase sunt experimentele ce au dovedit importanţa, chiar şi rolul terapeutic al muzicii, îndeosebi al muzicii clasice.

Binecunoscut şi în actualitate este „efectul Mozart” (studiu experimental al psihologului Gordon Shaw, de la Universitatea din California, din 1993, prin care acesta susţine că muzica lui Mozart, ascultată în primii ani de viaţă, influenţează, în mod favorabil, dezvo ltarea in teligenţei şi a personalităţii copilului).

Pornind de la toate aceste considerente, bazându-mă şi pe propria şi îndelungata experienţă la catedră, pot cu tărie afirma că pianul, de pildă, reprezintă una dintre cele m ai b un e al ter n at i v e p e n t ru dezvoltarea sensibilităţii, a capacităţilor cognitive şi a simţului estetic al copiilor.

Aportul benefic al studierii acestui instrument este imens: - în primul rând, dezvoltă puterea de concentrare a copilului, memoria; - dezvoltă motricitatea şi atenţia distributivă. Mă refer la muşchii mâinilor şi la faptul că atenţia trebuie să acopere o arie cât mai largă (mişcarea simultană a celor două mâini, atacul clapelor, poziţia corpului, poziţia braţelor şi, nu în

ultimul rând, ba, chiar în primul, urmărirea cu privirea a partiturii); - copilul învaţă munca disciplinată, începe să accepte „repetiţia” care, pentru foarte mulţi, reprezintă o problemă; - îmbogăţeşte vocabularul (este foarte solicitată emisfera stângă a cr eie ru l u i, ră sp u n zăto a re de gestionarea limbajului). De fapt, în timp ce cântă la pian, creierul copilului solicită, simultan, mai multe regiuni cerebrale decât orice altă activitate intelectuală, aceasta fiind concluzia multor ani de cercetare în domeniu; - copilul descoperă frumuseţea pieselor muzicale şi bucuria de a fi în centrul atenţiei atunci când, după mult exerciţiu, tocmai „el” este ales

să reprezinte grupul din care face parte şi este invitat să cânte la „pianul mare de concert” în faţa părinţilor, bunicilor, profesorilor, colegilor. Îl bucură micile reuşite şi începe să fie atras de afirmare, de competiţie. Îşi doreşte din ce în ce mai mult recunoaşterea celor din jur (laude, aplauze, diplome, trofee); - studiul pianului dezvoltă, cu siguranţă, şi stima de sine, încrederea în sine, respectul de sine – şi, în orice perioadă a vieţii, acest copil va fi gata să afirme: „pot să fac şi acest minunat lucru sau, măcar, pot să încerc; trebuie să reuşesc!”.

De mare importanţă este, însă, atitudinea celor din jur, începând cu familia şi profesorul de pian.

Faptul că un copil talentat este apreciat pentru eforturile sale nu face decât să îi sporească încrederea în sine.

Va continua, cu certitudine, studiul pianului şi o va face cu drag şi cu plăcere. Iar rezultatele pozitive (note mari, laude, aplauze, diplome) vor pune umărul la formarea artistică a viitorului adult. Şi, cine ştie, poate toată lumea va avea supriza ca, în copilul de astăzi, să descopere compozitorul sau interpretul extraordinar de mâine.

Nu puţine au fost în istoria muzicii exemplele de copii, aşa numiţi „minune” care, încurajaţi de familie, profesor pentru talentul cu care

interpretau lucrări muzicale ale altor compozitori, au reuşit, în timp, să adauge prin propriile creaţii noi nestemate la tezaurul literaturii de specialitate (Mozart, Paganini, Strauss, Enescu etc.).

Toate cele afirmate mai sus reprezintă „beneficiile”, dacă vreţi, ale studiului pianului la copii, începând, să zicem, cam de la 6 ani.

Dar trebuie să se ştie, nu e o regulă strictă! De fapt, este oarecum greşită părerea după care studiul pianului trebuie început neapărat în copilărie.

Un tânăr, un adult chiar, dacă-şi doreşte foarte mult şi dacă posedă darurile naturale, absolut necesare (puţin auz muzical, ritm, puţină voce), cu siguranţă se poate gândi la împlinirea unui vis frumos.

De ce să nu recunoaştem că foarte mulţi dintre dumneavoastră şi-ar dori să cânte la pian, ar avea posibilitatea şi să-şi procure o pianină, dar...

Foarte mulţi de „dar”!...

Nu trebuie să gândiţi aşa! Pentru studiul pianului nu s-a fixat o vârstă anume. Dacă vi se oferă o oportunitate, folosiţi-o! Şi la adulţi sunt valabile criteriile de mai sus: dezvoltă puterea de concentrare, memoria, încrederea în sine. Şi, mai mult decât atât, vă ajută să uitaţi puţin de toate celelalte responsabilităţi care vi se păreau p ân ă î n a c es t m o m e n t , ca m împovărătoare.

Reflectaţi puţin... Vă place mult de tot muzica, nu?

Ei bine, v-aţi imaginat vreodată câtă satisfacţie veţi avea când vă veţi

surprinde propria familie cu un mic vals sau o veselă polcă, intepretată chiar de Nr. 4/2016 dumneavoastră?

Ce- ar fi să încercaţi? În oraşul dumneavoastră există, iată, Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Vespasian Lungu” unde vă puteţi îndeplini acest vis, indiferent de vârstă. Cursurile sunt individuale (profesor-elev) şi adaptate specificului celui ce doreşte să ia ore de pian.

Daţi-vă o şansă şi adoptaţi, cu curaj, o atitudine mai activă faţă de „chemarea” dumneavoastră, faţă de

Casa Artelor

ceea ce vă place!

Oricum, pianul rămâne favoritul tuturor, de la mic, la mare. Este instrumentul care se lasă când atins cu timiditatea începătorului, când mângâiat de mâini micuţe, dar ferme, când stăpânit de siguranţa pianistului ajuns deja la maturitate artistică.

Mai mult decât atât, pianul şlefuieşte şi căleşte în timp darul natural al celui ce se apropie de el.

Acest a es te, î n co ncl uzi e, „secretul” instrumentului rege – PIANUL. Se lasă iubit, pentru a dărui, la rându-i, bucurie, satisfacţie, frumuseţe, cultură.

11

Casa Artelor Nr. 4/2016

CLAR DE DUNĂRE Nicoleta Alexe-Chirilă

A

m deschis ochii larg...

Nările respirau cu nesaț aerul umed și atât de minunat pe care numai apa ei o lăsa... ca o amprentă... ca un tatuaj...

Miroase a Dunăre!!!

Târziul unei zile de vară m-a prins nostalgică, pe o bancă de pe faleză...

Simțeam nevoia să mă confesez,erau în mintea mea atâtea amintiri... culmea, toate frumoase! Doar frumoase! Și toate legate de aceste locuri. Hmm! Mda! „Foarte bine, atunci de ce ai plecat?”, veni un val spumos cu întrebarea. „«Dunăre, Dunăre, apă tulbure», tu, care ai văzut, trecut și simțit atâtea, mă întrebi asta?”

M-am născut și crescut aici, în Brăila, în frumosul oraș cu o istorie aparte și, pe nedrept, puțin cunoscută.

Copilăria mi-a fost legănată de valurile tale. Cele mai frumoase momente cu familia se petreceau pe malul tău sau în baltă prinzând broscuțe și raci! Nu râde, eram fericită! Apoi plimbările în grădina mare... Ei da, apoi la Liceul „Nicolae Iorga“, foarte aproape de faleza unde coboram mai mereu după ore și stăteam povestind cu colegii. Am fost un copil foarte cuminte și îngrozitor de timid. Dar mi-a plăcut să cânt. Primele cântece erau despre tine... Vezi draga mea? „Triști și negri rămân norii, hai Dunărea mea” al Elenei Roizen...

Cântam... Știam că asta va fi menirea mea, și atât, îmi era foarte clar! În aceea perioadă, Brăila nu avea liceu de muzică. Exista doar Școala

12

Prim-solist Opera Braşov Populară de Arte, singura care mă putea ajuta în acest sens. Mi-am îndreptat pașii aici pe când aveam 16 ani. M-am înscris fără știrea părinților (au aflat doar după ce am absolvit), deoarece nu erau de acord cu alegerea mea... nu era o meserie serioasă, ca ceea de inginer, de exemplu! Pentru că m-am încăpățânat să rămân la același liceu, dar, probabil, nu am fost suficient de pregătită și total netalentată la științele exacte, nu am luat examenul de trecere în clasa a XI-a și atunci am fost repartizată să continui liceul la secția seral. Asta implica școală, plus serviciu. Deci, a trebuit să mă angajez, pentru că, fără adeverință de la locul de muncă, nu eram primită la liceu! Minunat! Sistemul comunist se gândise la tot! Dar se pare că toate se întâmplă doar cu un singur motiv!

M-am an g aj at la Fa bri ca de Confecții (alternativa era Șantierul Naval). Aveam, deci, cu ce să îmi plătesc taxele pentru cursurile de canto în cadrul Școlii Populare de Arte. Era toamnă... știam că trebuie să dau audiție pentru înscriere.

Sediul vechi era pe atunci pe Strada Danubiului, o clădire veche, conac boieresc. Am intrat gâtuită de emoție. Urma să cânt în fața unor oameni străini pentru prima dată...

Dacă nu le va plăcea? Dacă voi fi respinsă? Inima devenise mult mai mare decât mine... Am deschis ușa timid și... această întâlnire urma să îmi schimbe viața: o doamnă frumoasă, distinsă cu o voce caldă de zână bună m-a invitat să cânt (după proba de auz și ritm muzical).

Am cântat „La oglindă” piesa A ng e l ei M o l d ov a n. Am f o s t întrebată: „De ce canto clasic?”. Era firească întrebarea, mulți urmăreau doar muzică ușoară sau populară, foarte rar canto clasic. În mintea mea, întrebarea mi se părea ușor deplasată... „Pentru că asta îmi place foarte tare, și asta vreau să fac!”, am răspuns. D-na Iordache Mariana a fost cea care, timp de 3 ani de zile, mi-a fost nu doar profesor de canto, ci și model, mentor, un reper în viață. Întâlnirea cu domnia sa m-a marcat pentru totdeauna. Orele erau de fiecare dată altfel, interesante, cu o încărcătură aparte.

Veneam cu bucurie de fiecare dată, de-abia așteptam să cânt, să învăț ceva nou, să exersez, chiar dacă, de multe ori, veneam foarte obosită de la ore, de la serviciu.

Am luat Premiul II pe țară la un concurs național în cadrul școlii.

Acest premiu venea să confirme atât calitățile mele vocale, cât și harul incontestabil de pedagog al doamnei

Iordache. Am realizat mult după încheierea pregătirii cu domnia sa că am dobândit o bază solidă privind tehnica vocală, pe care, ulterior, am putut realiza un curajos și diversificat repertoriu susținut pe multe scene din țară și din Europa.

Odată încheiate cursurile Școlii Populară de Arte știam că Brăila nu are ce să îmi mai ofere pentru a mă dezvolta ca artist. Mi-am îndreptat pașii spre Brașov! În urma unui concurs am fost angajată în cor, timp de opt ani. Am învățat multe lucruri interesante și am stat departe de multe lucruri „neinteresante”!

Revoluția m-a găsit la Brașov!

Acest lucru a făcut să se schimbe nu numai istoria, ci și destinele multor oameni. Dorința mea de a-mi continua studiile s-a bucurat de înfințarea la Brașov a unei Facultăți de Muzică. Între timp, viața mea se completase fericit cu întemeierea unei familii și venirea pe lume a fiului meu Vladimir - o bucurie nemărginită, aceea de a fi mamă!

Asta m-a motivat și mai mult să duc la desăvârșire harul p e care Dumnezeu mi l-a dăruit. A urmat întâlnirea cu alți oameni minunați care mi-au marcat atât viața, cât și profesia. Octav Enigărescu, monstru sacru al Operei din București m-a îndrăgit și îndrumat cu o minunată

răbdare și bucurie în frumoasele ore de pregătire în cadrul Teatrului. Am fost privilegiată de soartă!

Profesoara de canto din Conservator a fost nimeni alta decât Eugenia Moldoveanu. Înainte de a fi studentă făcusem două roluri principale: „Boccaccio“ de Suppé și „Logodnicul din Lună“ de Künneke.

Tot prin concurs am devenit solistă în regulă în penultimul an de facultate, iar examenul de licență l-am susținut cu rolul „Maria“ din opera „Fiica regimentului” de Donizetti, un rol de coloratură, din perioada de aur a bellcanto-ului, o provocare vocală, scenică și interpretativă. I-am avut ca profesori pe: Cristina Soreanu canto și Carmen Dobrescu - regie și mișcare scenică. Oameni luminoși, caractere puternice care au sădit în mine valențe trainice ale unui artist, ale scenei în general. Întâlnirea cu alți oameni minunați a contribuit enorm la formarea mea ca artist: d-na Georgeta Stoleriu, Cristian Mihăilescu, V. Dumănescu...

A u ur m at a l t e ro l u ri , a l t e provocări, alte spectacole, alte scene, și alte turnee.

Toate rolurile au fost alese cu o foarte mare responsabilitate și discernământ, cu o mare putere de autoevaluare, chirurgical de sinceră!

Vezi tu, Dunărea mea dragă, perioada aceea neprietenoasă de început, când nu aveam decât un pick-up și vinil-uri cu muzică clasică, împrumutate de la Biblioteca Județeană și cărți despre muzică și muzicieni tot de acolo; când trebuia să merg la liceu și după ac eea la serv iciu opt o re în schimburi, câteodată și noaptea sau câteodată și 12 ore, inserând în acest maraton program existențial și patru ore pe săptămână de canto (care mi se păreau oaza mea de bucurie), toate acestea m-au călit și m-au făcut să îmi depășesc condiția, să-mi doresc mai mult.

Sunt fericită pentru tot și mă bucur că în toată

această perioadă și după nu am făcut niciun compromis, de niciun fel, nici cu mine, nici cu Nr. 4/2016 c e i l a l ț i , niciodată.

Revenind...

Rolurile pregătite au fost trăite și jucate cu mare intensitate.

Ele m-au purtat pe scene distinse din Norvegia, Franța, Spania, Italia, Germania, Olanda, Austria, Danemarca, Anglia. Putem vorbi de Păpușa din „Povestirile lui Hofmann“ de Offenbach, Julieta din „Montecchi și Capuletti“ de Bellini, Gilda din „Rigoletto“ de Verdi, Lucia din „Lucia de Lamermoor“ de Donizetti, Suzanna din „Nunta lui Figarro“ de W.A. Mozart, Regina Nopții din „Flautul fermecat“ de W.A. Mozart, Norina din „Don Pasquale“ de Donizetti.

Am avut curiozitatea de a mă instrui și în arta pregătirii spectacolului, realizând în acest sens cursurile de asistent de regie ”Scenart” susținute de specialiști de la Teatro alla Scala din Milano.

Acum e rândul meu să fiu „zână bună” pentru cei care vor să pătrundă tainele minunate ale artei cântului la liceul „T. Ciortea” din Brașov.

Ca și pedagog este o mare responsabilitate, copleșitoare chiar!

Să deschizi Universul pentru un copil, înseamnă să îl naști pentru totdeauna.

Dăruiesc și eu mai departe ceea ce, cu o mare noblețe și generozitate, am primit cândva de la D-na Iordache Mariana... Închid ochii și mă las ușor pe spătarul băncii... miroase a Dunăre!

Casa Artelor

13

Casa Artelor Nr. 4/2016

LIBERTATEA DE A PUTEA CÂNTA LA PIAN CUM VREI ŞI NU CUM POŢI

F

iecare lecţie cu Lazăr Berman, fiecare clipă din orele de curs îmi este comoară, mi-a rămas atât în inima cât şi în memorie. Lazăr a fost un pianist unic şi pentru că încă din viaţă era o legendă dădea totul fără gelozii elevilor săi, căci oricum, nimeni, vreodată, nu îl va putea atinge. Suflul pe care îl aveau lecţiile cu el, momentele dese în care cântam împreună la două piane, astfel înţelegând mai bine decât orice explicaţie fluiditatea expresiei piesei repective, nu îşi pot avea comparaţie cu nimic.

Am lucrat cu acest colos al muzicii şi al pianisticii timp de cinci ani şi îmi aduc aminte de o infinitate de momente, dar, cu predilecţie, de cele în care a trebuit să mă depăşesc pe mine însămi şi limitele mele. Înt otdeauna m i-au pl ăcut tempourile rapide şi temperamental aleg mereu însufleţirea. Când i-am cântat prima oară Sonata „Aurora“ (op. 53 sau Waldstein) de Beethoven, deşi tempo-ul meu era în limita de sus a ceea ce se cânta în mod normal printre pianişti, ţin minte că maestrului nu i-a plăcut. Mi-a spus: - Tu nu eşti liberă cu tempo-ul acesta.

Serios? M-am mirat eu în mintea mea neîndrăznind însă să spun nimic cu voce tare. Apoi, l-am ascultat pe el arătându-mi ce

14

Ioana-Maria LUPAŞCU

Pianist-concertist la Filarmonica „Paul Constantinescu“ Ploieşti înseamă acel tempo care aduce libertatea, şi era... o furtună de sunete spumoase, care însă îmi era fizic total imposibil mie, chiar dacă întotdeauna am avut uşurinţa virtuozităţii. Şi m-am gândit cum aş putea să fiu liberă pe un tempo care îmi este fizic imposibil?

Am plecat acasă renunţând repede la încercarea de a ajunge la performanţa maestrului meu, zicându-mi că nu se poate, dar, la următoarea lecţie, Lazăr Berman m-a întrebat: - Nu ţi-am explicat dată trecută?

- Ba da!

- Nu ai înţeles?

- Ba da!

- Nu eşti de acord?

- Ba da!

- Şi atunci? Nu ai lucrat suficient probabil!

Am vrut să spun că nu pot, că nu am cum, dar m-am oprit pentru că în faţa lui nu se putea spune nu pot.

Dacă nu poţi... pleci! Şi am tăcut, înţelegând că data viitoare va trebui să ating imposibilul.

Nu ştiam cum, atunci. Cum să ating şi să depăşesc imposibilul? Şi m-am dus acasă şi mi-am împins limitele în fiecare zi crescând liniuţa metronomului până peste imposibil.

Am ajuns la lecţie fugind disperată pe clape. Nu era ce voia maestrul, dar nu era nici ce fusese înainte, un fel de compromis între nou şi vechi, dar totul extrem de agitat.

- Este mai bine, dar încă nu eşti liberă pe tempo-ul acesta. Trebuie mai mult. Şi, de asemenea, nu este expresiv. Înainte era mai expresiv, acum numai este. În cap, tot în cap fără a da glas gândului meu, mi-am spus: „Cum aş putea să fac şi expresie muzicală, când eu sunt atât de speriată de acest tempo nebunesc pe care nu îl pot atinge şi care îmi este atât de nelaîndemână?“ Şi apoi, după un pic de timp de studiu intens cu ţelul de a-mi învinge limitele cu fiecare oră de lucru şi de a le depăşi, a venit ziua în care am putut. Am putut ce voia el şi ca virtuozitate şi ca expresie şi atunci am înţeles ce voia să zică prin libertate. În ziua în care am putut, în care am trecut peste zeci de obstacole fizice proprii… am simţit libertatea de a cânta cum vreau, fără bariere, doar după voinţa inimii şi a ceea ce îmi spunea MUZICA să dau mai departe.

A s t a e s t e , î n t r- a d e v ă r, LIBERTATEA DE A CÂNTA, pe care numai “mai multul” ţi-l poate da, căci, oricând, cu mai mult poţi face orice doreşti.

Casa Artelor Nr. 4/2016

LIMBAJUL UNIVERSAL AL ARTELOR DESCHIDE PORȚILE SUFLETELOR

B

răila a însemnat pentru mine surprinzătoarea întâlnire cu o atmosferă culturală generoasă în care m-am simțit “de-a locului”. Situat într-o geografie spirituală dragă mie, Concursul Național de Pictură și Grafică “Vespasian Lungu” (la care începând cu anul 2015 am avut onoarea să particip cu elevii secției de pictură-grafică ai Școlii Populare de Artă Târgu-Jiu obținând premii importante) m-a făcut să nu mă îndoiesc nicio clipă de ospitalitatea gazdelor noastre dar, mai ales, de aportul oamenilor care au știut să pună în valoare și să dea amploare evenimentului. Este vorba aici despre minunatul om, domnul director George - Romeo Bunea, deschis totdeauna a se dărui artelor, oamenilor și școlii pe care a coordonat-o şi de întreaga echipă a Scolii Populare de Arte”Vespasian Lungu” din Brăila, de juriul condus de domnul Gheorghe Mosorescu, președintele Filialei UAP Brăila şi din care au mai făcut parte doamna Maria Stoica, şef secţie artă Muzeul Brăilei, domnul profesor Mihai Șerbănescu de la Școala Populară de Artă “Octav Enigărescu” din Târgoviște și doamna Carmen Voisei, manager la Școala Populară de Arte Bacău. În anul 2016 am fost invitată la jurizarea lucrărilor alături de persoanele mai sus menționate și am descoperit de fiecare dată când am revenit la Brăila, în atmosfera estivală a concursului, că limbajul universal al artelor poate deschide

Prof. Loreta Nicolcea Școala Populară de Artă Târgu Jiu porțile sufletelor într-o comuniune t o t al ă . A m cu n os c u t o a men i generoși, calzi, caractere puternice, suflete mari și deschise către comunicare, către cunoaștere și prietenie, de aceea simt nevoia să le mulțumesc pentru clipele pline

petrecute împreună. Mă voi întoarce totdeauna cu plăcere la manifestările culturale ale Brăilei, pe care , sunt convinsă, o voi descoperi de fiecare dată prin același limbaj unic al artelor.

15

Casa Artelor

Moto: “Dacă nu știi cum plânge o vioară, n-ai să afli niciodată cum ninge o inimă.”

(Vasile Sevastre Ghican)

Nr. 4/2016

SUNTEM SUMA PROFESORILOR NOŞTRI! Prof. Gheorghe Vasile

Interviu realizat de Adriana Burlacu

Profesorul Gheorghe Vasile de la Școala Populară de Arte “Vespasian Lungu” este unul dintre “stăpânii viorii”, a cărui existență s-a împletit armonios cu cea a instituției unde este acum dascăl. A făcut parte dintre primii cursanți, chiar de la înființare, iar viața l-a adus, în diferite momente, tot în preajma Școlii Populare de Arte din Brăila.

Pentru a afla câte ceva despre ceea ce înseamnă pentru domnia sa muzica, vioara, dar și sfaturile sale pentru tânăra generație, ne-a împărtășit, cu amabilitate, câteva gânduri.

Adriana Burlacu: Este vioara un instrument “capricios” ?

Gheorghe Vasile: Da, este un instrument foarte dificil, care presupune din partea individului o seamă de calităţi, precum: o bună ureche muzicală, inteligenţă, memorie, abilităţi motrice, perseverenţă, tenacitate, voinţă care se dezvoltă, pe parcurs, până la pasiune. Sunt două etape în dezvoltarea unui violonist.

Prima etapă este atunci când iei contact cu instrumentul, iar concentrarea şi atenţia ta trebuie să fie în mai multe locuri, la mâini, la partitură, arcuş, ţinută… Simplu nu este, dar cine vrea, poate. Ideea este să-ți placă. De aceea, cine nu răspunde acestor provocări abandonează uşor. Dar, după ce apar primele satisfacţii ale interpretării, se trece la cea de-a doua etapă, când studiul la vioară devine pasiune. Din 100 de începători, dacă iese un violonist, este mare lucru. Mulți nu reușesc să treacă în a doua etapă, atunci când deja este vorba despre pasiunea care te acaparează total.

A.B.: Numeroși filosofi, artiști, gânditori, au încercat să definească muzica, să-i surprindă esența. De aceea, următoarea întrebare ar fi, ce este Muzica pentru dumneavoastră?

G.V.: Da, nu sunt primul care încearcă să dea o definiție a Muzicii, a acestui fenomen minunat al existenței umane. Muzica este una din cele şapte arte ce îl înnobilează pe om. Arta îşi atinge scopul doar dacă este emoţionant mesajul ei. Eu cred că fără emoție nu există mesaj. Putem spune,

16

fără a greși, că muzica a apărut odată cu natura, cred odată cu universul. Noi, dascălii, spunem copiilor la școală că îi introducem în tainele muzicii, cu toate că propriu-zis nu există o taină! Mai degrabă pot spune că nu ai găsit pe cineva potrivit care să-ți deschidă “apetitul” pentru muzică. Pentru a înțelege muzica clasică, de unde pleacă toate, este necesar doar să-ți deschidă cineva mintea și să-ți arate cum stau lucrurile. Pentru asta e nevoie şi de un mic efort din partea ta. Muzica spune totul despre trăirile şi sentimentele omului, cu ajutorul sunetelor, într-o paletă foarte diversă, de la tristeţea profundă, la exuberanţa debordantă.

A.B.: Cum v-ați descoperit pasiunea pentru muzică?

G.V.: Imaginați-vă anii cei mai urâți, cei mai răi pe care i-a trăit România după cel De-al Doilea Război Mondial. Eu sunt născut o dată cu Pacea (n.n. 01.04.1945). Prin anii '50, chiar şi într-o familie săracă, de unde proveneam eu, exista un aparat de radio. Radioul familiei era toată ziua deschis, de unde răsuna mereu muzică, dar mai ales cea populară. În aceea perioadă eram atras foarte mult de acordeon, care era un instrument destul de scump. Familia mi-a observat pasiunea, iar cu ajutorul unei mătuși care l ucr a l a b u cătă ria Restaurantului Rușilor, Restaurantul

„Carol” de azi, unde cânta o formaţie condusă de Gheorghe Afloarei, am pătruns acolo și aceea a fost prima dată când am văzut un instrument muzical la care se cânta. În anul 1953, când eu avea doar 8 ani, părinţii mei aflaseră de existenţa Şcolii Populare de Arte care de-abia se înfiinţase (n.n. 1951) şi unde se făceau înscrieri pentru cei care doreau să studieze muzica. Am luat examenul, dar cum părinții mei nu aveau o situație materială prea fericită şi nu-și permiteau să cumpere un acordeon, m-au convins să accept să studiez vioara, un instrument pe care și-l puteau permite. Primul meu profesor a fost colonelul Cosăceanu.

După un an de zile am trecut la clasa domnului profesor Vasile Oprea, care a d ev e n i t me n t o ru l m e u . A n i i adolescenţei i-am petrecut alaturi de dumnealui, studiind și descoperind, cu fiecare an, la vioară, muzicieni, compozitori şi operele lor.

Aşa a început totul …

A.B.: Mai devreme mi-aţi povestit despre profesorii dumneavoastră…

Aţi menţionat de cei de la Şcoala Populară de Arte dar, după acest început plin de vise şi pasiune pentru muzică, știu ca ați urmat Conservatorul. Ce puteţi să ne spuneţi despre această perioadă care a însemnat, de fapt, şi alegerea profesională ce urma să se contureze pentru tânărul Gheorghe Vasile ?

G.V.: Aşa cum v-am povestit, am un mare respect şi o mare admiraţie pentru cel care a fost profesorul Vasile Oprea, dar şi pentru domnul profesor Nicolae Ivanov, profesor de chitară, care a fost primul profesor din Școala Populară de Arte ce a înfiinţat grupuri de ansambluri instrumentale, unde cântam eu împreună cu alţi 50 de copii la vioară, chitară, mandolină, banjo.

De „Şoricel” aşa cum îl porecleam noi, copiii, pe domnul profesor Ivanov, din păcate, puţină lume îşi mai aminteşte. În 1963, am terminat Liceul “Nicolae Bălcescu” din Brăila, iar apoi am fost admis la Conservatorul din București, unde am întâlnit o pleiadă de profesori extraordinari. La „Teorie muzicală” l-am avut pe Dragoș Alexandrescu, iar rigoarea și precizia cu care m-a învățat să privesc fenomenul muzical de la el mi se trag. La disciplina „Armonie” l-am avut profesor pe Ion Dumitrescu, marele compozitor român, care era atunci şi președintele Uniunii Compozitorilor din România. Unul dintre cei mai mari critici muzicali de pe vremea aceea se numea George Bălan, doctor în filosofie, iar nouă ne-a predat ”Estetica muzicală”. Tot un nume pe care nu vreau să-l uit este Ștefan Niculescu, cu care am studiat ”Formele muzicale”, ştiinţa despre care se spune că este chintesența muzicii, ştiinţa care te învață (ca şi artist) cum să înţelegi o piesă muzicală. Formele muzicale te învaţă cum se compune şi cum se ordonează părţile într-o piesă muzicală respectând rigorile muzicii clasice. Odată cu studiul teoriei muzicale, îmbinată cu studiul armoniei şi cu contrapunctul (predat de profesorul Nicolae Buichiu), am înţeles această ştiinţă complexă. În afară de știința muzicală pe care am căpătat-o de la acești mari maeştri ai muzicii româneşti, am preluat chiar și felul în care se raportau la noi, studenţii. De fapt, noi suntem suma profesorilor noştri! În 1968, după absolvirea Conservatorului, am fost repartizat și am lucrat un singur an la Plopeni, din judeţul Prahova, după care am intrat în

“marele vârtej” al practicii muzicale.

Am fost detaşat la Liceul Pedagogic din Ploiești, iar în 1973 am revenit în Brăila mea, unde am predat vioară. În 1978, m-am întors la Școala Populară de Artă, de unde plecasem ca elev și, în această perioadă, am avut activitate ca profesor şi în cadrul Societăţii muzicale „Lyra”. Menţionez că în orchestra simfonică de aici am cântat la contrabas, un instrument deficitar la Brăila. La Şcoala Populară de Arte am predat mulți ani, am format grupuri şi ansambluri vocal-instrumentale de copii, dar din cauza restricțiilor impuse de regim, am hotarât să fac muzică în particular, ca liber profesionist. Am plecat la Galaţi, unde am cântat în diferite formaţii muzicale. Cu una dintre ele am cântat cu angajamente, în câteva rânduri, în Germania şi în alte ţări europene. Am cântat la chitară, vioară, contrabas… A urmat și schimbarea din '89, perioadă despre care ştim ce s-a întâmplat. Lucrurile chiar și în domeniul artei s-au schimbat mult și nu numai la noi.

A.B.: Cum vedeți generația actuală?

G.V.: Este mai puţin interesată de muzica cultă, poate de cultură în general… Este, poate, și din cauza

cantității colosale de informație primită la şcoală, a internetului, a televiziunii şi a altor surse de informaţii. Foarte multă lume se plânge de generația actuală. Dar, deși mă număr și eu printre cei nemulțumiți, nu pot să nu observ că apar, totuși, niște valori excepționale. Am observat că sunt foarte multe concursuri, ocazii în care acești tineri au prilejul să se afirme.

Este adevărat, ei fac față concursurilor, dar cu toate acestea, eu zic că le lipsește ceva, o bază solidă în pregătire. Este adevărat că ei mai au timp să și-o construiască.

A.B.: Ce sfaturi aveți pentru un tânăr violinist, la început de drum?

G.V.: O să fiu foarte brutal de sincer.

Dacă ești foarte talentat și foarte norocos, este foarte probabil să ai o ascensiune și un succes extraordinar în ceea ce privește muzica. Dacă nu le ai, poți să faci multe alte lucruri, pentru tine. Bunul cel mai de preț pe care-l poți dobândi în momentul în care ai

făcut muzică este că ți-ai îmbogățit sufletul. Dacă în această lume ai trecut fără să-ți cultivi sufletul, fără să ți se frângă Nr. 4/2016 inima la durerea unui seamăn de-al tău sau să exulți la fericirea și bucuria unui prieten, înseamnă că ai trăit degeaba. Din păcate, mi se pare că sunt destul de mulți cei care se dau la o parte din

Casa Artelor

partea sentimentelor, a empatiei, a emoţiilor, de parcă le-ar fi frică sau parcă emoţia ar fi molipsitoare. Şi tare mi-aș dori să fie molipsitoare! Ar trebui să facem mai mult pentru artă, pentru a deveni oameni, să ne emoționăm în fața unui tablou, a unei clădiri, a unei piese muzicale. Abia atunci facem dovada calității de om...

A.B.: Este talentul ceva care se moștenește ?

G.V.: Și eu mi-am pus această întrebare de multe ori. Evident că anumite abilități native contează.

Plecând de la auzul muzical (ureche muzicală) care este primordial, mai mult decât necesar, fiind şi o condiţie obligatorie pentru a putea studia la instrument și până la anumite abilități fizice, de îndemânare, pe care ți le dezvolți ulterior, în timp. Dacă însă vrei să “devii”, trebuie să urmezi ce a spus marele George Enescu: „În muzică este nevoie de talent cam 30%, restul de 70% este muncă”.

A.B.: Ce contează cu adevărat pentru un artist ca dumneavoastră ?

G.V.: În momentul în care ne-am apropiat de artă, deja ne putem considera oameni. Atunci când simțim emoția, începem să ne apropiem unii de alții, începem să trăim.

17

Casa Artelor Nr. 4/2016

MARI MAEŞTRI AI MUZICII - LUDWIG van BEETHOVEN Prof. Laura-Vioara Vermeşan Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu“ Brăila

I

storia muzicii universale cunoaşte mulţi compozitori mari, dar singur Beethoven, dintre toţi, a fost supranumit „TITANUL”.

TITAN – ca artist şi ca om deopotrivă fiindcă în artă, ca şi în viaţă, a învins prejudecăţile timpului său, a înlăturat destoinic piedicile ce i s-au ridicat în cale şi s-a înălţat asemenea unui vultur, deasupra amărăciunilor care l-au însoţit până în cel din urmă ceas.

Familia lui Beethoven, de origine flamandă, se stabilise la Bonn de la începutul secolului al XVIII-lea, venind din Belgia. Bunicul şi tatăl compozitorului au fost muzicanţi la curtea principilor electori din COLONIA. A văzut lumina zilei într-o familie împovărată de griji.

Camera cu tavan scund şi ferestre mărunte în care Ludwig van Beethoven s-a născut la 16 sau 17 decembrie 1770 este, azi, muzeu. În primii ani de viaţă, copilul a crescut hoinărind ziua întreagă cu cei de seama lui prin luncile de pe malul Rinului fără să fie dojenit vreodată pentru că lipsea mereu de acasă.

Lucrurile s-au schimbat când tatăl său şi-a dat seama de talentul său muzical. Şi-a pus în gând să facă din el un al doilea Mozart şi să câştige bani de pe urma concertelor pe care

18

le va da. L-a prins, aşadar, la o învăţătură dezordonată cu diverşi maeştri mai mult sau mai puţin pretenţioşi. Uneori, când tatăl se întorcea în toiul nopţii, băiatul era trezit din somn şi silit să exerseze la clavecin. Era lăsat singur în încăperea rece ca să cânte două, trei ore copleşit în nefericirea lui.

La vârsta de opt ani a dat primul concert în public, la Bonn, iar din 1782, pe când avea doar doisprezece ani, a început să compună. La douăzeci şi doi de ani a plecat la Viena ca să ia lecţii de la Joseph Haydn care, însă, nu a fost în stare să înţeleagă geniul şi noutatea pe care o aducea Beethoven în muzica sa. De Viena nu s-a mai despărţit niciodată, oraşul acesta mare şi plin de animaţie în care a avut de îndurat multe suferinţe, dar a şi creat opera sa uriaşă.

P r i m a s i m fo n i e p e c a r e a compus-o i-a adus lui Beethoven popularitatea pe care orice artist tânăr o râvneşte. A urmărit plin de speranţe evenimentele revoluţiei din Franţa.

Simfonia a III-a „Eroica”, scrisă în 1803-1804, o dedicase la început lui Napoleon Bonaparte, în care vedea un erou eliberator. Când, însă, a aflat că el s-a încoronat împărat a şters mânios dedicaţia de pe prima filă a manuscrisului simfoniei, scriind în locul ei: „În memoria unui erou”. În

afara câtorva prieteni devotaţi şi a unui cerc destul de restrâns de admiratori, nimeni n-a găsit un cuvânt de laudă la adresa acestei simfonii, astăzi celebră. Simfonia deschidea o cale nouă muzicii simfonice a secolului al XIX-lea.

Măreţia ideilor exprimate în paginile ei va mişca sufletele a milioane de ascultători din lumea întreagă.

El îşi făurise singur, cu tenacitate, ideile originale despre muzică. Cânta vijelios cu acorduri puternice şi arpegii ce se revărsau în cascade peste sala de concerte. Îşi câştigase mult timp existenţa dând lecţii şi concerte de pian în palatele aristocraţilor. A ajuns să cânte, astfel, la Berlin şi Praga, uimindu-şi pretutindeni ascultătorii şi câştigând numeroşi prieteni şi admiratori. Ştia să cânte însă şi lin, împăcat sau vesel, cu ritmul dansurilor populare germane. Era în stare să interpreteze aceeaşi compoziţie în mai multe feluri.

Dar cariera de virtuoz a lui Beethoven a fost curmată pe neaşteptate de surzenia care avansa rapid. Când nici nu împlinise încă 30 de ani a fost lovit de o boală de urechi care s-a agravat neîncetat, sfârşind prin a-l face să-şi piardă cu totul auzul. A umblat luni şi ani în şir pe la medici, în speranţa că-şi va recăpăta auzul. Dar, cu cât vizitele acestea la specialiştii cei mai vestiţi se înmulţeau, cu atât surzenia lui era

mai accentuată. Când, într-un târziu, s-a convins că nimeni nu-l poate ajuta a exclamat cutremurat: „Doamne, de ce nu mi-am pierdut picioarele sau ochii? Aş îndura orice numai să pot iar auzi”. Pentru un muzician nu poate fi, desigur, o lovitură mai grea. Beethoven era un titan care şi-a învins durerea şi descurajarea: „Dacă trupul meu e n evo lnic, s pir itul trebuie să biruiască. Ceea ce nu pot auzi cu urechea, inimea mea va trebui să ghicească. Voi sfărâma cătuşele pe care mi le-a pus destinul, vreau să cânt, să cânt pentru toţi”. Şi TITANUL a învins cu adevărat creând o operă nemuritoare, ale cărei sunete străbat lumea de la un capăt la altul, ca nişte chemări la încredere, la luptă neîntreruptă împotriva răului, de înfrăţire a tuturor oamenilor.

Beethoven a cunoscut, încă din tinereţe, succesul ce i se cuvenea unu i art i st a de vă r a t . Dar, recunoaşterea publică a geniului său creator a întârziat, obţinând-o abia la împlinirea vârstei de 40 de ani.

Lucrările lui se cântau în toate marile oraşe ale Europei, unde era socotit unul dintre cei mai de seamă compozitori ai vremii. Ce folos, însă, odată ce el nu mai auzea defel şi comunica cu prietenii săi doar cu ajutorul unor caiete de conversaţie.

Infirmitatea îl făcuse ursuz, ocolea oamenii şi refuza invitaţiile, ruşinându-se de boala care ridica un zid de netrecut între el şi lume. Trăia

singur, în locuinţe pe care le schimba des şi în care domnea dezordinea.

Cărţile şi notele muzicale erau împrăştiate peste tot, în harababura aceasta compozitorul se simţea în largul său.

Pe el nu-l preocupa decât muzica pe care o scria şi cu care voia să trezească în oameni sentimente de demnitate, de solidaritate cu cei mulţi, dragoste de libertate. A făcut-o cu geniul său fără seamăn şi în „Simfonia a IX-a“ cu cor, în care a folosit versurile din „Oda bucuriei” a lui Friederich Schiller. Ideea ei l-a urmărit ani întregi, pentru a o realiza abia în 1824. Este una din cele mai măreţe opere simfonice din întreaga m u zi c ă u n i v e r s al ă a t u t u ro r timpurilor. În ea, Ludwig van Beethoven şi-a exprimat încrederea în victoria omului care luptă pentru binele tuturor.

Pe Beethoven l-au înţeles cu adevărat doar puţini dintre contemporanii lui. Abia mai târziu toţi iubitorii de muzică au recunoscut

ad ev ărata lui măreţie şi însemnătate. Încă din timpul vieţii, oamenii au simţit că Nr. 4/2016 Beethoven avea ceva deosebit de spus, oarecum un mesaj, că ceea ce compunea nu mai era o simplă muzică, ci o chemare la omenie, la iubire. În acest sens, cele nouă simfonii, opera Fidelio şi multe alte lucrări ale lui îi emoţionau.

Trăsăturile dominante ale lui Beethoven erau: însingurarea, care era chinul şi, totodată, mângâierea lui, dragostea ce o simţea faţă de întreaga omenire şi pe care nu o putea dărui acesteia decât prin muzica lui, îndârjirea împotriva propriei soarte şi împotriva oricărei tiranii din lume, lupta care se impune tuturor pentru a contribui la victoria binelui. Şi, în sfârşit, izbânda mult dorită a luminii asupra întunericului, care înseamnă, totodată, izbânda lui Beethoven asupra propriilor sale suferinţe, triumful spiritului asupra materiei.

Beethoven a murit în anul 1827, iar la înmormântarea lui s-a arătat marea admiraţie de care se bucura în lumea muzicală de atunci şi în rândurile poporului. Mii de vienezi erau înşiraţi de-a lungul străzilor străbătute de cortegiul funebru.

Muzica nouă, corespunzătoare epocii noi, a fost creată de Ludwig van Beethoven.

Casa Artelor

19

Casa Artelor Nr. 4/2016

ORGANIZAREA CONCEPŢIEI PLASTICE - necesitate ce depăşeşte domeniul picturii Prof. Cristian Radu Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu“ Brăila

O

îl incumbă înţelegerea spaţiului rganizarea concepţiei pictural din perspectiva numesis-ului plastice răspunde unor sau din perspectiva raţiunii. Spaţiul necesităţi ce depăşesc pictural poate fi considerat ca un domeniul picturii. Legile artei “fenomen” în sensul că “manifestă monumentale se impun nu numai valori şi semnificaţii”. Comparat cu arhitecturii, ci şi oricărei opere de spaţiile lumii cotidiene, acest spaţiu mari dimensiuni. are bazele sale proprii, distincte de De-a lungul timpului, evoluţia acelea ale percepţiei naturale, întrucât ideilor şi formelor a avut un rol important.

Gustul pentru geometrie persistă.

Acţiunea imperativă a formei dreptunghiulare a tabloului continuă să se e xerc ite asupra tuturor modelelor şi stilurilor. Forma duce, prin ea însăşi, la st ruc tur are a conţinutului, putând fi o indicaţie discretă sau o disciplină rigidă.

Pictura nu înseamnă „Natură moartă cu draperie şi ulcior” de Paul Cezanne numai suprafaţă plană, ea întreprinde cucerirea el nu este mediul de existenţă al spaţiului, diferitele etape ale acestei lucrurilor reale, dar se lasă sesizat şi cuceriri exprimându-se, la rândul lor, perceput pornind de la figurile dispuse în compoziţie: cucerire prin în planul artificial al tabloului. Spaţiul mijlocirea geometriei, care recurge la pictural se dezvăluie ca “existenţă cele trei dimensiuni şi cucerire cu fenomenală de ordin superior” ajutorul luminii şi a umbrei. întrucât “lasă semnificaţiile să Noël Mouloud, autor al unor tratate transpară prin mijlocirea structurilor”, despre compoziţie în arta plastică, afirmă Noel Mouloud. avertizează asupra pericolului pe care

20

Privind “Natură moartă cu draperie şi ulcior” de Paul Cezanne se poate observa compoziţia echilibrată, dar şi dinamică. Această extraordinară natură moartă face parte dintr-un grup de şase picturi, cu aceleaşi elemente: o draperie cu un model cu frunze, o carafă cu flori, mere şi portocale pe platouri şi o faţă de masă albă.

Fundalul picturii este împărţit de marginea draperiei, iar obiectele sunt aranjate aproape simetric în jurul carafei, care formează vârful t ri u ng h i ul u i compoziţional. Există o deliberată forţare a perspectivei: masa este înclinată din unghiul din care este privită, atât din cauza deformării perspectivei, dar şi datorită faptului că artistul a încercat să ofere o privire mai amplă asupra elementelor ce se află pe masă. De aceea, şi platoul central este deformat în aceeaşi manieră.

Cezanne a încercat să ajungă la un compromis între modul în care este percepută lumea reală, tridimensională, şi modul în care aceasta este reprezentată în spaţiul pictural.

În acest tablou se poate vedea cum a respins regula unui singur unghi şi a utilizat deformările spaţiale pentru a-şi atinge scopul, realizând un nou limbaj pictural care va influenţa generaţii de artişti.

Contemplând această natură moartă se poate remarca modul în care schemele de organizare se diversifică şi se echilibrează astfel încât să facă sensibilă unitatea spaţiului pictural. Spaţiul este discontinuu, articulat în profunzime, prin intermediul unor planuri distincte, dar el apare, în acelaşi timp, continuu, întrucât este traversat de forma care combină aceste diferite planuri: o draperie, o faţă de masă indică o torsiune dinamică, o înlănţuire ce traversează spaţiul în profunzime.

Tonalităţile, de asemenea, sunt angajate în ritmuri care diferenţiază şi unifică spaţiul, însufleţindu-l.

Culoarea portocalie şi aurie a fructelor, ce se detaşează pe faţa de masă alb-albăstruie, generează un anumit ritm tonal. Culorile calde vin în întâmpinarea privirii. În acelaşi timp, ele sunt reţinute datorită afinităţii lor cu tonurile de culoarea bronzului care se desfăşoară în planul depărtat.

Aceste polarităţi şi concordanţe întreţin sentimentul unui joc echilibrat de opoziţii şi medieri, sentimentul unei lumi complexe.

Pictura lui Cezanne ar putea fixa, astfel, în spiritul uman ideea unei scheme formale care o susţine şi răspunde solicitărilor imaginaţiei plastice. Dar, spectacolul pictural intră în rezonanţă cu sentimentul existenţei spaţiale, cu semnificaţiile sau cu valorile care i se ataşează.

Aceste semnificaţii şi valori nu ţin însă numai de tema tratată, ci izvorăsc din puternica individualitate plastică a elementelor picturale susţinute de un cadru de delimitare quasi-geometric.

Indiferent de maniera în care este reprezentată sau sugerată lumea reală, vizibilă, opera plastică se dezvăluie, aşadar, înainte de toate, ca structură, ca geometrie. În ceea ce priveşte pictura contemporană, caracteristica ei constă tocmai în faptul că fiecare dintre modurile de compunere

amintite anterior triumfă pe pânză pe cont propriu, ca şi cum tot ceea ce fusese Nr. 4/2016 până atunci o mixtură s-ar fi dezvăluit dintr-o dată în stare pură.

Casa Artelor

„ORIZONT“ Cristian Radu 30x40 cm.

Tehnică mixtă (colaj, tuş, acrilic)

Exemplu de schemă poziţională aplicată asupra lucrării de mai sus, bazată pe împărţirea suprafeţei în trei registre pe orizontală şi a pătratului „secţiunii de aur“.

„AŞTEPTARE“ Cristian Radu 30x40 cm.

Tehnică mixtă (colaj, tuş, acrilic)

Exemplu de schemă poziţională aplicată asupra lucrării de mai sus, bazată pe împărţirea suprafeţei în trei registre pe orizontală (în acest caz, folosit doar unul dintre ele) şi a pătratului „secţiunii de aur“.

21

Casa Artelor Nr. 4/2016

LET'S PLAY SOME BLUES Mircea-Ştefan Cărbunaru

P

entru majoritatea chitariştilor începători alegerea genului muzical în care doresc să se specializeze nu pare a fi o mare problemă însă punctul de pornire în studiul instrumentului este extrem de important şi, în egală măsură, dificil de ales. Dacă aş fi întrebat cu ce trebuie să înceapă un novice în ale chitarei pentru a învăţa jazz, rock, rock'n roll sau chiar heavy metal aş răspunde fără ezitare: “începe cu blues-ul”.

L a o p r i m ă ve de r e p a rt e a muzicală a blues-ului are o formă simplă, ciclică, cu o progresie repetitivă de acorduri formată în total din 12 măsuri (denumit şi “12 bar blues” se cântă cu 3 acorduri aşezate după schema din figura alăturată). Alte progresii precum “ 8 b a r b l u e s ” s a u “16 bar blues” sunt considerate la rândul lor tot variante de blues.

Deşi, în aparenţă, blues-ul pare extrem de accesibil, necesitând numai învăţarea a 3 acorduri, lucrurile nu sunt deloc atât de simple. Jimi Hendrix spunea că “Muzica blues este uşor de interpretat, dar greu de simţit”.

Marii muzicieni văd bluesul din alte perspective şi nu ar trebui să ne mire că există piese de factură blues care se cântă cu 12-13 acorduri (ca de exemplu piesa Need your love so bad în varianta formaţiei Fleetwood Mac, cu chitaristul Peter Green). În egală măsură “coloratura muzicală”

22

Absolvent al clasei de chitară & improvizaţie blues (prof. Florin Lazăr şi prof. Crin Grigore) joacă un rol important în construcţia muzicii blues, lăsând un teren fertil şi pentru dezvoltarea măiestriei muzicale solistice. În niciun alt gen muzical chitariştii nu pot învăţa la fel de de rapid tehnici de interpretare cumulate (bending, vibrato, slide guitar, tapping etc.).

Este important de reţinut şi faptul că blues-ul se cântă în diferite tempouri, de la lent la foarte rapid, contrar mitului fals că acest gen muzical este unul lent.

Dincolo de tehnică, poate mai important este de ştiut faptul că blues-ul se bazează pe “stare”.

Blues-ul cântă despre sărăcie, persecuţie şi muncă grea, despre dragoste şi dragostea trădată, despre sfinţenie şi păcat, despre experienţa tragediei, a comediei, a beţiei, a disperării sau bucuriei pure. Prin urmare, blues-ul se simte mai întâi, apoi s e i n t erp r e t e a ză .

Marcarea stării de spirit, a climatului emoţional specific, a dus la apariţia termenului de bluesy (engl. „ca un blues”) utilizat chiar şi în afara genului.

Dacă am reuşit să vă stârnesc curiozitatea, vă ofer şi alte repere despre muzica blues. Specialiştii spun că este o formă şi un gen muzical vocal şi instrumental, derivat din cântecele de muncă, de sclavie (work songs şi prison songs) şi gospel, ale populaţiei afroamericane, născut la sfârşitul secolului al XIX-lea.

De-a lungul timpului, acest gen, derivat din folclorul muzicii afroamericane, s-a divizat în mai multe subgenuri muzicale, precum: delta blues, boogie woogie, country blues, electric blues, Texas blues, Chicago blues, Memphis blues, rhythm and blues (R&B) etc.

Pornind de la blues, imaginaţia oamenilor a transformat acest gen aparent simplu în soul, jazz, raggae, rockabilly, rock and roll, bluegrass, rock, hard rock, metal, punk, hip hop, rap, disco şi diferite fuziuni între aceste genuri muzicale.

Istoria blues-ului consemnează perioade distincte în care s-au făcut remarcaţi diverşi muzicieni, iar aceştia au adus încet-încet diversitate şi excelenţă într-un gen care, dacă ar fi fost atât de simplu, ar fi trebuit să dispară de mult, însă el a rezistat prin timp. Meritul acesta revine în primul rând unor mari chitarişti de excepţie, de la vedetă anilor '30, Robert Johnson la celebrii chitarişti ai anilor '60 Elmore James, Muddy Waters, Albert King, B.B. King, Duane Allman, F reddy King, Jimi Hendrix, Albert Colins, Buddy Guy sau, din mai apropiaţii ani '70, de la Eric Clapton, John Mayall, Stevie Ray Vaughan, Johnny Winter până la cei mai “pe val” chitarişti din zilele noastre: Joe Bonamassa, John Mayer sau Kenny Wayne Shepherd.

Cu toţii au ceva în comun fiindcă au înţeles că blues-ul reprezintă însăşi... viaţa... cu bunele şi relele... cu melancolii, cu bucurii sau privaţiuni, cu vise împlinite sau neîmplinite.

Let's play some blues!

Casa Artelor Nr. 4/2016

FOTOGRAF LA 50 DE ANI

V

ine o vreme când te întorci către tine şi te întrebi: tu omule, ce ai făcut pentru sufetul tău? Şi cu întrebarea asta în minte mi-am zis că e bine să am un hobby (trad. engl. activitate) ce să îmi limpezească gândurile. După o viaţă dedicată familiei, în care am alergat între şcoli şi activităţi zilnice, care să-mi permită libertatea de mişcare dar şi cea financiară, după ce am schimbat traseul carierei la fiecare cinci ani la 180 de grade, am ajuns ca din inginer constructor să fiu ba economist, ba croitoreasă, designer, cofetar... Acum pot spune că munca pe care o desfăşor ca şi planificator de evenimente sau cum s-ar spune în mediul afacerist freelancer şi blogger mă mulţumeşte şi se împleteşte foarte bine cu activitatea de la ceainăria pe care o deţin. În urmă cu cinci ani am decis să îmi urmez chemările lăuntrice... Îmi aduc aminte cu drag ziua în care am căutat pe internet cursuri pentru fotografie şi, în prima fază, am dat peste un curs on-line a lui Dinu Dan. Un curs bun, pentru începători, doar că eu nu aveam nici portofoliu, nici aparat. Şi totuşi nu am renunţat! Cu un aparat de împrumut am ieşit în iarnă, pe faleză să imortalizez câteva imagini ce urmau să reprezinte micul meu portofoliu. Şi cum legea atracţiei, atunci când îţi doreşti ceva, începe să se manifeste, am aflat că în Brăila există un curs de doi ani de Artă fotografică la “Vespasian Lungu”. Cu dorinţă, deschidere şi multă pasiune m-am prezentat la secretariatul Şcolii Populare de Artă “Vespasian Lungu” şi m-am înscris revăzând ca prin ceaţă momentele trecute din primii ani de şcoală. Peste câţiva ani, l-am întrebat pe Viorel Neagu, profu', dacă am

Galia Dan

Absolventă a clasei de artă fotografică (prof. Viorel Neagu) părut picată din altă lume când am intrat pe uşă şi am exclamat: “Uite care-i treaba, eu vrea să învăţ să fac fotografii. Am 50 de ani, e vreo problemă?“. Bineînţeles că n-a fost!

De ce la 50 de ani?! Pentru că viaţa mi-a demonstrat că se poate, pentru că drumurile pe care le alegem sunt întortocheate şi pentru că nicicând nu e prea târziu pentru orice început. De ce fotografie? Din dragoste! Din dragoste pentru natură, din dragoste pentru oameni, din dragoste pentru linişte şi reîntoarcerea către sinele meu.

Eu n-am avut niciodată probleme cu vârsta, în vremea aceea nici profu' (închipuiţi-vă că zâmbesc!) - deci deschisă-mi fu calea către răsărituri, apusuri, ieşiri la -10 grade, drumeţii prin Dobrogea şi prin Grădina Mare.

A fost o perioadă frumoasă - am cunoscut oameni faini, m-am simţit motivată, am simţit că mă desprind de cotidian şi, de ce nu, aş plusa spunând că m-am reinventat ca persoană şi

personalitate. Au fost doi ani bogaţi în evenimente, expoziţii ale cursanţilor motive de mândrie în oraş. Am plecat din şcoală cu Premiul II, obţinut la Concursul de Artă Fotografică "Obiceiuri de Iarnă” de la Cluj-Napoca (2014).

Cu mâna pe inimă pot spune că profu' mi-a dat curaj să merg mai departe, aş spune că e o mare calitate în zilele noastre, mai ales să găseşti sprijin şi susţinere de la cineva mult mai... tânăr că tine!

Astfel, pot declara că de la timidul debut de la “Vespasian”, acum sunt cu adevărat fotograf! Au urmat câţiva ani încărcaţi de evenimente, am participat la zeci de work-shop-uri de peisaj, am cochetat cu toate tipurile de fotografie (portret, peisaj, fotografie de produs, eveniment, spectacole), doar fotografia sportivă n-am încercat-o. Au fost zile şi nopţi de editat, de studiu, de lucru cu oamenii.

A meritat? Cu siguranţă că DA şi de ar fi să-mi fie adresată întrebarea standard “Te-ai apuca de fotografie de-ar fi să te întorci în timp, câţiva ani?” aş răspunde: “Categoric DA, doar că aş mai devansa câţiva ani!”

Citatul lui Imogen Cunningham îmi place, îmi dă ghes, îmi dă emoţii de fiecare dată când mi-l aduc aminte! Sună cam aşa: “Care dintre fotografiile mele e preferata mea?

Cea pe care o voi face mâine.” Cu siguranţă voi continua şi voi face în aşa fel încât să se cunoască că am trecut pe aici cândva, pe Pământ, prin Brăila, pe la “Vespasian Lungu”, iar dacă cumva vreţi să descoperiţi cum şi ce e FOTOGRAFIA, vă spun scurt şi răspicat: încercaţi, pentru că fotografia poate aduce linişte şi ordine în haos!

23

Casa Artelor Nr. 4/2016

NESTEMATE DIN LADA DE ZESTRE A STRĂMOŞILOR Prof. coregraf Veta Gheorghe

V

iaţa la ţară are semnificaţii mai profunde, mai bogate decât oriunde, satul fiind leagănul spiritual religios, curat al poporului român.

Păstrarea şi perpetuarea obiceiurilor din perioada de iarnă constituie factorii determinanţi în formarea şi păstrarea conştiinţei naţionale, a culturii, a credinţei şi a tradiţiilor românilor.

Este obligaţia noastră, a cadrelor d i d a c t i c e , a i n s t r u c t o r i l o r, profesorilor care iubesc arta, de a stimula copiii şi tinerii în cunoaşterea şi preţuirea tradiţiilor populare specifice zonei în care trăiesc, în asumarea datoriei morale de a păstra şi valorifica tezaurul de valori etnografice.

Cultura populară românească are izvoare şi în vatra Dunării de Jos. Din acest tezaur s-a conturat şi Bărăganul brăilean care, sprijinit pe Dunăre, a stimulat şi a reuşit să dea adevărate nestemate folclorice.

Restrâns, acelaşi lucru se poate spune şi despre comuna Tufeşti.

Puţini au fost cei care au avut grijă şi pasiune, să adune şi să valorifice

24

Clasa de dans popular - secţia Tufeşti

materialul folcloric din cele două sate: Tufeşti şi Ţibăneşti. Învăţătoarea Anastasia Bălan (Agafiţei) tipăreşte la Iaşi în 1938 o mică plachetă de „Colinde populare”. Şi pentru că sunt pasionată de folclor de atâtea decenii, încerc să păstrez zestrea locală şi să mă implic cât mai mult în comunitate. Îmi revine obligaţia să revin asupra colindelor, să le studiez mai întâi cu partea literară şi muzicală pentru a le transmite copiilor.

Considerate sfinte, ele sunt o dovadă a continuităţii noastre româneşti şi creştineşti, ortodoxe, pe acest pământ al nostru, românesc, din moşi-strămoşi. Ele ne-au apărat limba, precum limba ne-a apărat colindele şi credinţa.

Colindele, Steaua, Vicleimul, alături de Pluguşor şi Sorcovă, ca şi baladele populare spun despre noi tot ceea ce lipseşte dintr-o carte de istorie.

La Tufeşti, tradiţia colindatului nu s-a schimbat. Însă, s-a redus repertoriul de colinde arhaice din vatra satului. La sfârşitul lui Noiembrie, în fiecare an, se începe

reorganizarea cetelor de colindători în cadrul Ansamblului folcloric „Ca pe baltă”, nu numai pentru perpetuarea tradiţiilor pe plan local, dar şi în vederea unor eventuale deplasări pentru onorarea unor spectacole sau festivaluri.

Formaţia colindătorilor bătrâni de la Căminul Cultural a reprezentat un model pentru cei tineri de-a lungul câtorva decenii. Valoarea colindelor constă în modalitatea interpretării lor în manieră antifonică şi nu la unison, cum tind anumite grupuri de colindători ai satului. Aşa am reuşit să formez o generaţie de performanţă în cadrul Ansamblului, de interpretare, de păstrare autentică a colindelor în forma lor originală, aşa cum este ea îndătinată.

Cu o ţinută impecabilă, cu recuzita lor ţărănească şi autentică, membrii Ansamblului sunt mereu prezenţi pe scenă, manifestând talent, entuziasm şi bucurie în interpretarea tradiţiilor şi obiceiurilor autentice din preajma Crăciunului şi Anului Nou: Bunădimineaţa!, Plugul mare, Pluguşorul, Sorcova etc.

Aducând în atenţie „Bunădimineaţa!” din Ajunul Crăciunului, co p i i i au ră m as s u p r i nş i de vechimea şi autenticitatea acestui obicei când, în revărsat de zori, bunii şi străbunii lor o spuneau la ferestrele gospodarilor, rugându-se să le aducă mai repede taţii plecaţi în război.

În ziua de Anul Nou, grupuri de copii străbat satul de la un capăt la altul pe la casele gospodarilor să ureze şi „să semene” belşug: băieţii cu grăunţe de grâu, iar fetele cu sorcovele lor frumos împodobite.

Cu acest repertoriu lăsat moştenire de moşi şi strămoşi, Ansamblul folcloric „Ca pe baltă” a participat la Festivalul-concurs Interjudeţean de datini şi obiceiuri

Din nefericire, prea puţini mai apostolim real, deplasându-ne să urăm, să Nr. 4/2016 colindăm după rânduială strămoşeasca datină. Pare că uităm ob ârşia lor de su b s treaşina bisericuţei sau de pe prispa căsuţei bunicilor, din lada de zestre a

Apoi, în ajun de Anul Nou, ca şi colindătorii, alaiurile de plugari aruncă grăunţe de grâu, „seamănă” în casele gospodarilor pentru ca anul să fie mănos, aşa cum au făcut demult din strămoşi.

de iarnă „Cununiţa satului” – comuna Lieşti, judeţul Galaţi, ediţia a III-a, pe 3 decembrie 2016, unde a obţinut Premiul al II-lea, din multitudinea de ansambluri prezente.

sufletului lor!

Provocaţi şi de valul modernismului agresiv, va trebui să ne aplecăm cu modestie şi răbdare asupra zestrei noastre de nestemate, frânturi din sufletul pur românesc.

Cu ele vom redeştepta demnitatea, credinţa, bucuria de a fi români.

Să învăţăm copiii şi tinerii să se bucure şi să spere, să moştenească şi să transmită mai departe comoara de spiritualitate a neamului românesc.

O bătrână colindă, veche de când sunt creştinii pe acest pământ strămoşesc, aminteşte că Dumnezeu a pus trei inele la hotarele neamurilor care l-au cunoscut pe Iisus-fiul de timpuriu: „Unul în ŢARA NILULUI / altul în a IORDANULUI / altul în ŢARA ROMÂNEASCĂ / Aşezare strămoşească / Unde DOMNUL va să nască !”.

Casa Artelor

25

Casa Artelor Nr. 4/2016

PORTUL POPULAR DIN ZONA BRĂILA Coregraf Marian Rusu Preşedinte, Asociaţia Culturală ART ZONE Brăila

Portul românesc, ca trăsături generale, este asemănător pe tot cuprinsul ţării, existând, însă, şi deosebiri în privinţa formei, croielii sau doar în modul de realizare a pieptănăturii şi de purtare a podoabelor. El are ca trăsătură esenţială unitatea în varietate, diferitele costume fiind caracteristice regiunilor şi zonelor respective.

Portul popular românesc îşi găseşte rădăcinile în cel al strămoşilor noştrii traci, geţi, daci şi se aseamănă cu cel al popoarelor din Pensinsula Balcanică, desigur cu deosebirile care constau în amănunte decorative şi colorit.

Pornind de la creaţiile artistice realizate cu materii prime produse în gospodăriile ţăranilor, portul popular românesc a evoluat de-a lungul secolelor, dovedind o bogată măiestrie a săteanului român, atât în ornarea ţesăturilor şi a broderiilor, cât şi în obţinerea culorilor vegetale. Portul popular se diferenţiază în funcţie de anotimp, ocazii festive, vârstă şi sex, adaptându-se ocupaţiilor specifice fiecărei zone. În rândurile ce vor urma vă vom prezenta portul popular românesc din zona Brăilei.

COSTUMUL BĂRBĂTESC se compune din: cămaşă, ismene, brâu (brână), ilic (sau ghiobec), caciulă şi ochinci, oghele de lână.

Cămaşa este lungă, asa zisa cămaşă naţională, simplă cu clini drepţi şi mâneci largi. Este cusută, mai ales, cu culoare roşie pe guler, în jurul gâtului cămăşii şi la încheieturile de la umeri, jos la mâneci şi pe poale.

Vara se poartă ismene albe largi, din cânepă sau bumbac, iar iarna şalvari din aba. În jurul taliei se încinge brâna - brâu lat de cca. 15-20 cm de culoare roşu sau alb.

Vara se umblă numai în cămaşă, iar când se răcoreşte se poartă vestă sau ghiobec.

Ghiobecul este un ilic din aba larg, drept, decorat în modele variate pe guler şi la buzunare.

Căciula de oaie este specifică zonei de câmpie.

Ochincile se confecţioneau din piele netăbăcită şi se leagă cu nojiţe din piele. În ochinci se poartă oghele de lână.

26

COSTUMUL FEMEIESC se compune din: ie sau cămaşă, poala sau fustă, două fote sau şorturi, maramă şi în picioare ochinci şi ciorapi de lână.

Ia de borangic sau bumbac este încreţită la gât fără guleraş, strângându-se la gât cu un şiret terminat cu doi canafi. Mânecile pleacă din creţătura de la gât, sunt largi şi sunt cusute motive decorative dispuse în altiţă (porţiunea de broderie care acoperă umărul) şi râuri sau şireturi pe mâneci, piept şi spate, precum şi pe băntuţele de la gât şi mâneci. În josul taliei se prinde fusta sau poala confecţionată din acelaşi material ca ia şi are pe poale cusături.

Fotele sunt două şorţuri de lână ce se prind simetric în faţă şi în spate alese în război. Câmpul este negru şi în jumătatea inferioară se disting 2, 3 colţuri mari de obicei de culoare albă. Pe poale au motiv colţuri colorate încadrate de benzi cu motive. Fotele se prind cu brăcile lungi şi înguste ţesute din lână colorată.

Marama se poartă pe cap şi este confecţionată din borangic sau in. În picioare se poartă ciorapi de lână şi opinci (ochinci) strânse cu nojiţe sau cu aţe de cânepă.

(Se mai identifică şi ilicul confecţionat din aba, decorat tot în faţă cu găitane negre după moda turcească).

CONCURSURI NAŢIONALE organizate de Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu“ Brăila

Casa Artelor Nr. 4/2016

21 ediţii

8

ediţii

7

ediţii

27

Casa Artelor

Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu“ Brăila

EVENIMENTE IANUARIE

Nr. 4/2016 IANUARIE:  Spectacol muzical „Unire-n cuget şi-n simţiri”  Proiect educaţional „Muzica lumii între sunet şi suflet” – acţiunea „Şcoala muzicală italiană de la Antonio Vivaldi la Giuseppe Verdi”  Gala premiilor culturale brăilene, ediţia a V-a; expoziţie de fotografie „Studiu de portret”, absolvent Victor Coman, coordonator prof. Viorel Neagu FEBRUARIE:  Atelier de improvizaţie „Învăţăm să iubim teatrul”, ediţia a treia trupa „Kortina”, coordonator prof. Cătălina Nedelea  Spectacol muzical-coregrafic de folclor „Dragobete la noi acasă” – Clasa de dans popular Tufeşti, prof. Veta Gheorghe; coparticipanţi: Clasa de canto popular, prof. Marieta Ion, Clasa de orgă electronică şi acordeon, prof. Nicolae Mircea şi Clasa de orgă electronică, prof. Gigi Mîţă  Spectacol folcloric „Dragobetele sărută fetele!”; Ansamblul folcloric „Românaşii de Roşiori”, coordonator prof. Georgeta Lungu; invitat special Nicoleta Ghelase  Proiect educaţional „Muzica lumii între sunet şi suflet” – acţiunea „ Şcoala muzicală franceză între Rameau şi Ravel” – spectacol de muzică şi poezie  Audiţie muzicală „Mărţişoare pe portativ” - Clasa de orgă electronică şi acordeon, prof. Nicolae Mircea  Participare la Concursul Naţional de Artă Plastică „Ion Irimescu” Suceava, ediţia a IX-a MARTIE:  Audiţie muzicală „Mărţişoare folclorice” - Clasa de dans popular, prof. Georgeta Lungu; Clasa de orgă electronică şi acordeon, prof.

Nicolae Mircea; Clasa de canto popular, prof. Marieta Ion  Spectacol „Sărbătoarea primăverii” - Clasa de canto, prof. Mariana Iordache; la pian, prof. Raluca Ciucă  Audiţie muzicală „Mărţişoare pentru mama” – Clasa de canto popular, prof. Marieta Ion  Spectacol muzical „Ghiocei de ziua ta!“; lansarea numărului 3 (2015) al Publicaţiei anuale „Casa Artelor“  Spectacol folcloric „8 martie – ziua femeii”; Ansamblul folcloric „Românaşii de Roşiori”, coordonator prof. Georgeta Lungu  Spectacol muzical „Un cântec pentru mama mea” – Clasa de orgă electronică, prof. Gigi Mîţă  Spectacol muzical „Dedicaţie pentru mama” – Clasa de orgă electronică, prof. Viorel Toader  Proiect educaţional „Muzica lumii între sunet şi suflet” – acţiunea „ Femeia în poezia clasică rusă” – spectacol de muzică şi poezie  Audiţie muzicală „Mărţişoare muzicale” – Clasa de canto, prof.

Florentina Soare  Participare la Concursul Naţional de Grafică „Anuala de grafică”, ediţia a VII-a, „Puzzle figurativ”  Organizarea Concursului Naţional de Muzică Uşoară pentru Copii „Armoniile Dunării”, ediţia a VII-a APRILIE:  Participare la Concursul Naţional de Interpretare Pianistică „Pianul fermecat”, ediţia a II-a  Participare la evenimentul dedicat Zilei Internaţionale de Conştientizare a Autismului „Te invit la ziua mea”, ediţia a III-a  Organizarea Concursului Naţional de Pian „Virtuozii”, ediţia a VIII-a

28

C

A

2016

DE REFERINŢĂ IUNIE

Casa Artelor Nr. 4/2016

  



  

Recital de pian Ioana Maria Lupaşcu „Petale de iubire” Participare la Concursul Judeţean de muzică populară "Bucuria cântecului popular", ediţia a IV-a, Brăila, 16 aprilie 2016 Participare la Proiectul educaţional „Muzica lumii între sunet şi suflet” – acţiunea „ Bucuria muzicii sacre” – spectacol de muzică şi poezie Activitatea “Cum gestionăm comportamentele indezirabile ale preșcolarului?”, din cadrul proiectului “Descoperă frumusețea interioară a copilului tău” Participare la Târgul pascal & Festivalul florilor de primăvară Spectacol muzical „Cu evlavie, să cântăm” – Clasa de orgă electronică, prof. Gigi Mîţă Concert pascal „Colinde ... de Florii” – Corul mixt Trison

MAI:  Concert pascal „Hristos din morţi a Înviat” – Corul mixt Trison  Evenimentul „9 Mai – Ziua Europei”  Participare la Concursul de interpretare vocală „Lied Art”, ediţia a IV-a, 2016, Târgovişte  Participare la Festivalul Naţional de Muzică Populară „Meleaguri Brâncuşiene”  Participare la Festivalul Internaţional al Păstoritului, ediţia a XIV-a  Concursul naţional de pictură şi grafică „Vespasian Lungu” Brăila, ediţia a XXI-a  Participare la Festivalul Concurs de Muzică Folk „Seară de Mai”, ediția a VII-a  Spectacol folcloric închinat Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena „Tradiţia este viaţa bisericii în duhul sfânt!”  Participare la „Brăila ReAct“ – eveniment urban în cadrul proiectului “LABORATOR BRĂILA – Abordări alternative ale periferiilor urbane în cadrul unui oraș cu creșterea stagnată (BLAB)”  Participare la Zilele oraşului Însurăţei - Festivalul „Floare de salcâm”, ediţia a XI-a  Participare la Festivalul de coregrafie populară şi cânt tradiţional „Opincuţa” Focşani

C

A

IUNIE:  Audiţie muzicală Clasa Canto Muzică Uşoară, prof. Liliana Chiriţă  Participare la Concursul Judeţean de Muzică Uşoară „Vreau să fiu o stea” Chiscani, jud.Brăila  Participare la Concursul Interjudeţean de Interpretare „Noelia Prisecaru” Focşani, ediţia a VIII-a, Secţiunea Formaţii instrumentale - pian la patru mâini  Audiţie muzicală Clasa Canto Muzică Uşoară, prof. Gabriela Vizuroiu  Participare la Festivalul naţional de folclor „Cânt şi joc de la moşii noştri”  Audiţie muzicală Clasa Pian, prof. Laura Vermeşan  Audiţie muzicală Clasa Canto Muzică Uşoară, prof. Raluca Bobe  Participare la Concursul Naţional de Muzică Uşoară „Ceata lui Piţigoi”  Participare la Concursul Interjudeţean de Interpretare „Noelia Prisecaru” Focşani, ediţia a VIII-a, Secţiunea Solişti instrumentişti – pian  Audiţie muzicală Clasa Orgă Electronică, prof. Viorel Toader  Audiţie muzicală Clasa Orgă Electronică, prof. Gigi Mîţă  Expoziţie fotografică cu tema „I love Danube”, realizată de elevii clasei de artă fotografică – coordonator prof. Viorel Neagu

29

Casa Artelor

Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu“ Brăila

EVENIMENTE IULIE

Nr. 4/2016 IULIE:  Participarea Corului mixt „Trison” la Festivalul Coral Internaţional de la Preveza – Grecia, ediţia a XXXIV-a, în cadrul căruia a avut loc cea de-a XXII-a ediţie a Concursului Coral Internaţional de Muzică Sacră.  Participare la Festivalul internaţional de muzică populară "Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării", ediţia a X-a  Expoziţie realizată de clasa de artă fotografică în cadrul proiectului de promovare a zonei cu specific pescăresc  Microrecital în cadrul Taberei de Creaţie şi re-Creaţie „Brăila – oraşul frate cu Dunărea”, evenimentul „Valori etnografice şi etnomuzicologice” AUGUST:  Participare la Zilele Brăilei cu: Spectacol de teatru pentru copii „Învăţăm, învăţăm, învăţăm...”; Expoziţie foto „Albastru – oriunde, oricum”, dansuri populare cu Ansamblul folcloric „Ca pe baltă”  Participare la Festivalul Naţional de Teatru pentru Copii „Cărăbuş” Brăila, ediţia a III-a SEPTEMBRIE:  Expoziţie foto „Ipostaze brăilene” - absolvenţi ai Şcolii în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului 2016  Participare la Târgul Naţional de Agricultură “AgriCultura” cu un recital de folclor  Participare la Festivalul de cântec popular „Dor de cântec românesc”, Buzău, ediţia a V-a OCTOMBRIE:  Participare la Festivalul florilor de toamnă, Brăila  Participare la Festivalul-concurs internațional de folclor „Cântecele Neamului”, ediţia a IX-a, Suceava  Eveniment dedicat Zilei Educaţiei - „Educaţia – drumuri, căutări, descoperiri“  Spectacol organizat cu prilejul deschiderii oficiale a anului şcolar 2016-2017 - „Toamna se numără bobocii“  Participare la Proiectul educaţional „Muzica lumii între sunet şi suflet” – acţiunea „Sunetul – concept, producere, propagare”  Participare la Festivalul naţional de muzică populară pentru copii şi tineret, ediţia a II-a, Oneşti NOIEMBRIE:  Participare la Festivalul şi Concursul Naţional al Liedului Românesc, Bucureşti  Participare la Proiectul educaţional „Muzica lumii între sunet şi suflet” – acţiunea „Producerea şi recepţionarea sunetului de către organismul uman”  Participare la Festivalul-Concurs Naţional „Ileana Sărăroiu”, ediţia a IV-a, Târgovişte

C

A

30

2016

DE REFERINŢĂ DECEMBRIE

Casa Artelor Nr. 4/2016

DECEMBRIE:  Participare la Festivalul Concurs Interjudețean de datini şi obiceiuri de iarnă „Cununiţa satului”, ediţia a III-a, Lieşti  Festivalul Național Coral de Muzică Religioasă „Cu noi este Dumnezeu”, Orăștie, jud. Hunedoara  Participare la Concursul Naţional de Interpretare pentru Pian Solo „Magic Piano”, ediţia I  Spectacol organizat cu prilejul sărbătorilor de iarnă „E vremea colindelor!“ 

Audiţii muzicale: Pian – prof. Niculescu Marilena Orgă electronică şi acordeon – prof. Mircea Nicolae Canto muzică uşoară – prof. Chiriţă Liliana Orgă electronică – prof. Toader Viorel Chitară – prof. Lazăr Florin Canto muzică uşoară – prof. Teodoru Raluca Orgă electronică şi acordeon – prof. Şonea Cristian Canto muzică uşoară – prof. Soare Florentina Canto muzică uşoară – prof. Vizuroiu Gabriela Orgă electronică – prof. Mîţă Gigi Pian – prof. Vermeşan Laura Pian – prof. Ciucă Raluca Dans modern - prof. Stan Liliana Canto muzică populară – prof. Ion Marieta

C

A 31

Casa Artelor

Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu“ Brăila

PREMII ŞI

Nr. 4/2016 LUNA

PREMIU Diplome de participare

FEBRUARIE

Diplome de participare

MARTIE

Premiul I Premiul II Premiul II Menţiune Premiu special Trofeul concursului Premiul I Premiul II Premiu special Diplomă de participare Premiul III (cat. III) Premiul III (cat. III) Premiul I (cat. IV)

APRILIE

EVENIM ENT Concursul Naţional de Artă Plastică „Ion Irimescu” Suceava, ediţia a IX-a

Prof. Cristian Radu

Concursul Naţional de Grafică „Anuala de grafică”, ediţia a VII-a, „Puzzle figurativ”, Cluj-Napoca Concursul Naţional de Muzică Uşoară pentru Copii „Armoniile Dunării”, ediţia a VII-a, Brăila

prof. Iordache Mariana prof. Chiriţă Liliana prof. Iordache Mariana prof. Iordache Mariana prof. Iordache Mariana prof. Raluca Ciucă prof. Raluca Ciucă prof. Niculescu Marilena prof. Raluca Ciucă prof. Niculescu Marilena prof. Niculescu Marilena prof. Niculescu Marilena prof. Ciucă Raluca

prof. Marieta Ion

Premiul II Premiul III Menţiune Premiu special Trofeul Festivalului

Bulancea IoanaAlexandra Drăghici Lavinia-Maria Ansamblul folcloric „Florile Bărăganului” şi Ansamblul folcloric al Comunei Gemenele Anghel Camelia-Violeta Ioanides Andrei Leu Sara Adriana Tudor Gabriela-Andreea Marina Elena

Premiul II Premiul III Premiul I

Grupul „Quantum” Chirilă Ştefania-Casiana Drăghici Lavinia

prof. Florin Lazăr

Premiul special

Roman Andreea

Premiul II (peste 14 ani) Premiul III (până la 14 ani)

Formaţia de dansuri „Ca pe baltă” Tufeşti

prof. Marieta Ion prof. Gheorghe Veta prof. Veta Gheorghe

Menţiune (cat. V) Premiul II (cat. VI) Premiul I (cat. VI) Premiul I (cat. VI) Premiul II (cat. VI)

Premiul III (cat. IX) Premiul I (cat. XI) Premiul I Premiul I Premiul I Premiul II Premiul II Premiul II Premiul III Menţiune Premiul II Premiul II Premiu special Menţiune Diplomă de excelenţă şi trofeu de participare

32

ÎNDRUM ĂTOR(I) Prof. Cristian Radu Prof. Nela Constantinescu

Ghinea Alin-Costinel Dabija Alexandra Ghinea Alin-Costinel Dorobăţ Mara Elena Dabija Alexandra Dorobăţ Mara-Elena Gheorghe BiancaŞtefania Leu Sara-Adriana Andreev Ileana-Alexia Ghinea Alin-Costinel Rusu Nicoleta-Narcisa Cotlerenco-Medeleanu Bogdan Marin Luca-Alexandru Suarez-Furcilă SarethAndreea Balaban Ana-Maria Manea Andrei Creţu Diana Mumjiev Bianca Panait Alexandra Ţigănuş Diana Roman Andreea Nuţu Diana Stan Alexia Iujă Mary-Elen Drăgoi Felix (acordeon) Burlan Raluca-Elena

Premiul I (cat. VIII) Premiul III (cat. VIII)

MAI

CÂŞTIGĂTOR(I) Anghel Camelia-Violeta, Avarvari Daria, Bălănică Andreea-Mălina, Dragostin MariaGeorgiana, Tudor Andreea-Gabriela Staicu Cristina, Crăciun Dragoş, Bălănică Mălina-Andreea Voicu Ana-Maria Bănică Bianca Florentina Anton Monica Giurgea Lorina- Iuliana Voicu Andreea-Florina Marin Luca-Alexandru

Concursul Naţional de Interpretare Pianistică „Pianul fermecat”, ediţia a II-a, Galaţi

Concursul Naţional de Pian „Virtuozii”, ediţia a VIII-a, Brăila

prof. Niculescu Marilena prof. Vermeşan Laura prof. Ciucă Raluca prof. Vermeşan Laura prof. Gheţ Leonarda prof. Ciucă Raluca prof. Ciucă Raluca prof. Vermeşan Laura prof. Niculescu Marilena prof. Marieta Ion

prof. Cristian Şonea prof. Mariana Iordache

Concursul Judeţean de muzică populară "Bucuria cântecului popular", ediţia a IV-a, Brăila

Concursul de interpretare vocală „Lied Art”, ediţia a IV-a, Târgovişte Festivalul Naţional de Muzică Populară „Meleaguri Brâncuşiene”, Târgu-Jiu Festivalul Internaţional al Păstoritului, ediţia a XIV-a, Tulcea

prof. Cristian Radu prof. Nela Constantinescu

Concursul naţional de pictură şi grafică „Vespasian Lungu” Brăila, ediţia a XXI-a, Brăila

prof. Mariana Iordache

Festivalul Concurs de Muzică Folk „Seară de Mai”, edi?ia a VII-a, Brăila

prof. Marieta Ion

Zilele oraşului Însurăţei - Festivalul „Floare de salcâm”, ediţia a XI-a

2016

DISTINCŢII

Casa Artelor Nr. 4/2016

LUNA

PREM IU Diplomă de onoare

CÂŞTIGĂTOR(I) Formaţiile mare şi mijlocie ale Ansamblului folcloric „Ca pe baltă” Balaban Denisa Bloju Miriam Bobici Bianca Iancu Diana Puţanu Iulia Balaban Ana-Maria Gheorghe Dragoş Ghinea Alin-Costinel Marin Luca-Alexandru

ÎNDRUMĂTOR(I) prof. Veta Gheorghe

EVENIM ENT Festivalul de coregrafie populară şi cânt tradiţional „Opincuţa” Focşani

prof. Raluca Bobe

Concursul Judeţean de Muzică Uşoară „Vreau să fiu o stea” Chiscani, Brăila

Premiul I Premiul II Menţiune

Marin Luca-Alexandru Ghinea Alin-Costinel Negoiţă Denysa

prof. Raluca Ciucă

Trofeul festivalului Premiul I

Nuţu Diana Diana Ţigănuş

prof. Marieta Ion prof. Marieta Ion

Medalia de bronz

Corul mixt „Trison”

prof. Marcica şi Ştefan Lupu

Premiul pentru popularitate

Ghelase Nicoleta

prof. Marieta Ion

Diplomă de participare

Trupa de teatru „Spiriduşii”

prof. Cătălina Nedelea

Locul III

Stan Maria-Alexia

prof. Marieta Ion

Locul III

Nicoleta Ghelase

prof. Marieta Ion

Locul I

Grupul de dansuri populare „Românaşii de Roşiori” Grupul „Româncuţele” Roşiori Panait Alexandra-Ioana (11-12 ani) Bordei Mirabela (13-14 ani) Creţu Diana-Elena (9-10 ani) Panait Alexandra-Ioana Mezzosoprana Florentina Soare Ghelase Nicoleta

prof. Georgeta Lungu

Premiul II, secţiunea „Obiceiuri de iarnă”

Ansamblul „Ca pe baltă”

prof. Veta Gheorghe

Premiul III

Corul mixt „Trison”,

prof. Marcica şi Ştefan Lupu

Premiul I – categoria Hobby Premiul de excelenţă – categoria Hobby Premiul II

Ghinea Alin-Costinel

prof. Raluca Ciucă

Marin Luca-Alexandru

prof. Raluca Ciucă

Marin Luca-Alexandru

prof. Raluca Ciucă

MAI Premiul I Premiul I Premiul II Premiul II Premiul II Premiul III Menţiune Premiul I IUNIE

prof. Gabriela Vizuroiu

prof. Raluca Ciucă

IULIE

AUGUST SEPTEM BRIE

OCTOMBRIE

Locul II Locul II Locul II Locul III Diplomă de excelenţă Locul II

NOIEMBRIE

DECEMBRIE

Locul II

prof. Marieta Ion

Concursul Interjudeţean de Interpretare „Noelia Prisecaru”, ediţia a VIII-a, Focşani, Secţiunea Formaţii instrumentale - pian la patru mâini Concursul Interjudeţean de Interpretare „Noelia Prisecaru”, ediţia a VIII-a, Focşani, Secţiunea Solişti instrumentişti – pian Festivalul naţional de folclor „Cânt şi joc de la moşii noştri”, Tîrgu-Ocna Festivalul Coral Internaţional de la Preveza – Grecia, ediţia a XXXIVa, Concursul Coral Internaţional de Muzică Sacră, ediţia a XXII-a Festivalul internaţional de muzică populară "Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării", ediţia a X-a, Brăila Festivalul Naţional de Teatru pentru Copii „Cărăbuş”, ediţia a III-a, Brăila Festivalul de cântec popular „Dor de cântec românesc”, ediţia a V-a, Buzău Festivalul-concurs internaţional de folclor „Cântecele Neamului”, ediţia a IX-a, Suceava Festivalul naţional de muzică populară pentru copii şi tineret, ediţia a II-a, Oneşti

Festivalul şi Concursul Naţional al Liedului Românesc, Bucureşti Festivalul-Concurs Naţional „Ileana Sărăroiu”, ediţia a IV-a, Târgovişte Festivalul Concurs Interjudeţean de datini şi obiceiuri de iarnă „Cununiţa satului”, ediţia a III-a, Lieşti, Galaţi Festivalul Naţional Coral de Muzică Religioasă „Cu noi este Dumnezeu” , Orăştie, Hunedoara Concursul Naţional de Interpretare pentru Pian Solo „Magic Piano”, ediţia I, Bucureşti Concursul Naţional de Intepretare Muzicală „Dimitrie Cuclin”, ediţia a XVI-a, Galaţi

33

Casa Artelor Nr. 4/2016 PERIOADA

Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu“ Brăila

CALENDAR CULTURAL ACTIVITATEA “Dor de Eminescu” - spectacol literar-muzical, omagiind poetul naţional M ihai Em inescu.

IANUARIE “Unire-n cuget şi-n simţiri” - spectacol literar-muzical, evocator, aniversării a 158 de ani de la Unirea Principatelor Române.

FEBRUARIE

„Întâlnire cu dragostea” – spectacol muzical – coregrafic, dedicat Zilei Îndrăgostiţilor “Valentine’s day”, cu participarea unor personalităţi artistice. „Cântând de Dragobete” – spectacol tradiţional românesc de muzică şi dans dedicat “Zilei dragostei la români” cu participarea unor personalităţi artistice.

Expoziţie de Artă Fotografică „Flori” Expoziţie de Pictură „Picătura de... culoare”

M ARTIE

APRILIE

M AI

IUNIE-IU LIE

AUGUST SEPTEM BRIE OCTO M BRIE

NO IEM BRIEDECEM BRIE

PERM ANENT

PERM ANENT PERM ANENT

34

2017

Lansarea num ărului 4 al publicaţiei anuale “CASA ARTELO R” realizată de Şcoala Populară de Arte « Vespasian Lungu” Brăila, publicaţie cu caracter cultural-artistic şi educaţional. „Ghiocei de ziua ta !” – spectacol muzical dedicat Zilei Internaţionale a Femeii.

Concursul Naţional de M uzică Uşoară pentru Copii “Armoniile Dunării”, ediţia a VIII–a cu participarea unor personalităţi artistice.

Expoziţie de Icoane pe sticlă “Suflet şi credinţă” cu ocazia Sfintelor Sărbatori de Paşte.

Spectacol muzical-coregrafic “9 M ai - Ziua Europei” Concursul Naţional de Pian “Virtuozii”, ediţia a IX- a, cu participarea unor personalităţi artistice; recital de pian Ioana-M aria Lupaşcu.

Concursul Naţional de Pictură şi Grafică “Vespasian Lungu” ediţia a XXII-a, cu participarea unor personalităţi artistice. Ve “A sosit vacanţa mare!” - Spectacol festiv al Şcolii Populare de Arte “Vespasian Lungu” cu ocazia încheierii anului şcolar. „Zilele porţilor deschise” - eveniment de promovare a ofertei educaţionale pentru anul şcolar 2017-2018.

Tabără de creaţie artistică cu participarea elevilor şi profesorilor şcolilor populare de artă din ţară şi a unor personalităţi artistice.

Participarea la diverse proiecte şi schimburi culturale organizate în parteneriat cu instituţii publice, alte organizaţii / operatori culturali Deschiderea festivă a noului an şcolar 2017-2018 - spectacol muzical-coregrafic. „Festivalul Florilor de Toamnă” - spectacol muzical-coregrafic, expozitie de fotografii şi picturi. „Poveşti la gura sobei” expoziţie de pictură şi artă decorativă a miciilor artişti plastici – cursanţi ai claselor de pictură.

Spectacol de muzică tradiţional românească prilejuit de Ziua Naţională a României.

“E vremea colindelor!”- Spectacol muzical-coregrafic de tradiţii şi obiceiuri româneşti.

Participarea la diverse proiecte şi schimburi culturale organizate în parteneriat cu instituţii publice, alte organizaţii / operatori culturali (Zilele Brăilei, Festivalul florilor de toamnă, festivaluri de folclor, festivalul etniilor, aniversări ale unor localităţi din judeţ etc.)

Participarea cursanţilor, formaţiilor, ansamblurilor instituţiei la diferite concursuri, festivaluri, expoziţii, spectacole etc. cu caracter judeţean, naţional, internaţional.

Participarea la evenimentele şi aniversările şcolilor populare de artă din ţară prin participarea cursanţilor, profesorilor şi reprezentanţilor instituţiei la schimburi culturale, tabere de creaţie, workshop-uri etc.

LO CAŢIA Şcoala Populară de Arte «V espasian Lungu » sau alte locaţii Şcoala Populară de Arte «V espasian Lungu » sau alte locaţii Şcoala Populară de Arte «V espasian Lungu » sau alte locaţii M uzeul Brăilei / Şcoala Populară de Arte «Vespasian Lungu » Şcoala Populară de Arte «V espasian Lungu » sau alte locaţii Şcoala Populară de Arte «V espasian Lungu » sau alte locaţii Şcoala Populară de Arte «Vespasian Lungu » Şcoala Populară de Arte « Vespasian Lungu » Instituţia publică de spectacole « Lyra » Şcoala Populară de Arte «Vespasian Lungu » Şcoala Populară de Arte «Vespasian Lungu » sau alte locaţii Şcoala Populară de Arte « Vespasian Lungu » / Teatrul „M aria Filotti” Brăila Galeriile de Artă Şcoala Populară de Arte «Vespasian Lungu » / Esplanadă Şcoala Populară de Arte «Vespasian Lungu » Şcoala Populară de Arte «Vespasian Lungu » Local, judeţean, naţional, internaţional Şcoala Populară de Arte « Vespasian Lungu » Grădina publică Şcoala Populară de Arte « Vespasian Lungu » Şcoala Populară de Arte «Vespasian Lungu » Şcoala Populară de Arte «Vespasian Lungu » Local, judeţean, naţional, internaţional Local, judeţean, naţional, internaţional Naţional şi internaţional

Cadrele didactice şi personalul de specialitate din cadrul Şcolii Populare de Arte „Vespasian Lungu“ Brăila, în anul şcolar 2016-2017

Casa Artelor Nr. 4/2016

SECŢIA MUZICĂ: Canto clasic: Mariana Iordache, Liliana Chiriţă, Ionela-Florentina Soare Canto muzică uşoară: Mariana Iordache, Ionela-Florentina Soare, Raluca Bobe, Gabriela Vizuroiu Canto muzică populară: Marieta Ion, Raluca Bobe Pian: Raluca-Daniela Ciucă, Leonarda Gheţ, Marilena-Viorica Niculescu, Laura-Vioara Vermeşan Vioară şi violă: Gheorghe Vasile Ansamblu coral: Marcica Lupu Chitară (clasică, folk, electrică, bas): Florin Lazăr, Gheorghe Vasile Orgă electronică: Nicolae Mircea, Gigi Mîţă, Cristian Şonea, Viorel Toader Acordeon: Nicolae Mircea, Cristian Şonea, Viorel Toader Teorie şi solfegii / Istoria muzicii: Laura-Vioara Vermeşan SECŢIA ARTE PLASTICE: Pictură şi grafică: Cristian Radu, Nela Constantinescu Artă decorativă / Iconografie: Nela Constantinescu Grafică publicitară şi webdesign: Cristian Morozan SECŢIA COREGRAFIE: Dans modern: Liliana Stan Dans popular: Georgeta Lungu, Veta Gheorghe Mişcare scenică: Liliana Stan SECŢIA TEATRU: Actorie copii: Cătălina Nedelea SECŢIA ARTE VIZUALE: Artă fotografică: Viorel Neagu

Manager: Cristian Morozan Personal de specialitate: Contabil şef: Rodica Buţincu Şef birou: Mariana Chitaru Consilier juridic: Lenuţa Done Secretar: Silvia-Luminiţa Cărbunaru Referent de specialitate: Ionică Popescu Referent de specialitate: Nicu Sava Referent de specialitate: Vasile Apostu Îngrijitor: Mioara Mănoilă „Casa Artelor“, nr. 4, anul IV - fondată în anul 2013.

Publicaţie culturală anuală realizată de Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu“, instituţie subordonată Consiliului Judeţean Brăila ISSN 2344 - 6463 Editura PROILAVIA Fondator: George-Romeo Bunea Autorii articolelor îşi asumă deplina responsabilitate cu privire la conţinutul acestora.

Coordonator şi tehnoredactor: Cristian Morozan

Colaboratori: Nicoleta Alexe-Chirilă, Liviu Andronic, Adriana Burlacu, Mircea-Ştefan Cărbunaru, Silvia-Luminiţa Cărbunaru, Maria Cogălniceanu, Galia Dan, Veta Gheorghe, Ioana-Maria Lupaşcu, Ioan Munteanu, Loreta Nicolcea, Marilena-Viorica Niculescu, Olguţa Pâţu, Cristian Radu, Marian Rusu, Mihai Şerbănescu, Laura-Vioara Vermeşan

Redactor: Silvia-Luminiţa Cărbunaru

Fotograf: Viorel Neagu

Str. Mărăşeşti nr. 1, Brăila tel./fax: 0239/612.104 e-mail: vespasianlungu@yahoo.com web: www.vespasianlungu.ro fb: scoalapopularadearte.vespasianlungu

35

f