Dragostea, cununa tuturor faptelor bune

Ieroschimonahul Paisie Olaru | Cuvinte duhovnicesti

Tot ce faceti, faceti cu dragoste, ca sa aveti plata pentru toate, ca dragostea este coroana tuturor faptelor bune! Ultima si cea mai mare virtute a celor ce cred in Hristos Cel inviat din morti este dragostea crestina, adica sa iubeasca fara deosebire pe toti oamenii si toata zidirea creata de Dumnezeu. Dragostea le rabda pe toate pentru Domnul, pentru mantuire.

Dragostea duhovniceasca biruieste durerea. Fii cu dragoste si fa pace acum, cand poti, ca tare este greu la urma cand te mustra constiinta si cand nu mai poti face nimic! Ca timpul trece si nu-l mai gasim. Ravniti la faptele bune, cele mai de pret si cele mai usor de dobandit, precum dragostea, rugaciunea, mila si smerenia. Sa primim toate cu dragoste si cu bucurie: boala, ocara, ispite, ori de unde ar veni. Sa nu invinuim pe nimeni, ci sa ne invinuim numai pe noi. Racirea dragostei si imputinarea ravnei pentru cele sfinte, si mai ales pentru biserica, este semnul pustiirii noastre.

(Arhimandritul Ioanichie Balan, Parintele Paisie Duhovnicul, Editura Trinitas, Iasi, 1993, p. 19)

Ieroschimonahul Paisie Olaru

Oul de Pasti

M-am gandit sa-I daruiesc lui Hristos, Domnul meu, Dumnezeul meu si Mantuitorul meu, un ou de Sfintele Pasti.

E ziua Invierii Sale, ziua cand lumina Lui lumineaza tuturor, vine de doua mii de ani la Ierusalim si adie peste lume in Duminica Sfintelor Pasti ca o matase de lumina.

In fata acestei maretii oul meu de Pasti va fi mai mic chiar decat un graunte si totusi trebuie sa fie si romanesc, si incondeiat pe deasupra. Adica „pictat” c u condeiul astfel, incat din cateva imagini alese pe spranceana dintre cele pastrate in inima mea, Domnul sa vada ca romanii, neamul acesta, pe care El l-a alcatuit intr-un chip minunat si pe care tot El l-a sadit aici, pe un picior de plai, pe o gura de rai, inca Il iubeste cu inima si a pazit cuvantul Sau si nu a tagaduit numele Sau, de la Apostolul Andrei incoace si pana azi. Si asta in pofida tuturor vicleniilor satanei care-l munceste in fel si chip prin pacat, ca sa-l rupa de Hristos si sa-i fure mantuirea. Dar Tu, Doamne, ocroteste-i pe romani!

Acum sa trecem la treaba. Mai intai se cuvine a impodobi oul romanesc de Pasti cu Icoana Maicii Domnului, la care neamul acesta are adanca evlavie si in a carei purtare de grija isi pune toata nadejdea.

De aici incolo va invit sa pictam impreuna. Eu caut in inima mea, iar dumneavoastra, fiecare in inima sa. In felul acesta ne vom afla in bucuria comuniunii, iar Iisus, Mantuitorul nostru va primi de Pasti nu un singur ou romanesc, ci atatea cate poate cuprinde inima plina de dor si omenie a acestui vechi neam crestinesc.

Din inima mea eu propun chipul parintelui Iustin Parvu si cuvintele lui: „eu asa am mers prin viata, cu Evanghelia inainte si poporul roman dupa mine!” Apoi chipul parintelui Zosim Oancea pe fundalul bisericii din Sibiel si al muzeului de icoane pe sticla, lasat pretioasa mostenire noua, celor asezati de Dumnezeu pe mirificele meleaguri ale Sibiului si margini- mii sale.

Mai propun imaginea bisericii de lemn din Dretea de Cluj, sfintita intr-o zi de vara in Muzeul satului din Sibiu de vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania, in zumzet de albine, mireasma de otava si cantarile romancelor, aidoma unor regine in distinsul lor port in alb - negru, pastrat cu sfintenie din vremea dacilor strabuni.

Atunci ne-a spus si o poveste: pe o corabie cuprinsa de furtuna oamenii alergau inspaimantati de colo-colo, numai o fetita cu ochi luminosi sedea linistita intr-un loc mai ferit. Atunci oamenii au intrebat-o: „dar tie nu-ti e frica?”

Ea a raspuns cu un zambet cald: „nu, caci la carma e Tatal meu cel ceresc!” Si a incheiat povestea cu un sfat: „numai cu acea corabie sa calatoriti, care are Sfanta Cruce la catarg si pe Hristos la carma. Atunci sigur veti ajunge la destinatie!” De atunci, de cate ori trec prin Muzeul satului pe langa bisericuta din Dretea, o vad ca pe Corabia lui Hristos.

Mai am de propus aici chipuri de tarani, printr- unul anume: Elisabeta Rizea, dintre multi pe care-i port cu dragoste si profund respect in inima si in pomelnicele mele si prin care am avut prilejul sa cunosc finetea borangicului din care Creatorul a tesut sufletul romanesc. Dupa cum spunea marele erudit roman Ilie Badescu: „...omul romanesc a aparut in istorie dintr-o alcatuire de natura cristica.”

Cine vrea sa inteleaga aceasta alcatuire, s-o caute in „Memorialul durerii” al doamnei Hossu-Longin pe Elisabeta Rizea din Nucsoara, cand povesteste ce batai crunte a incasat de la brutele securiste ca sa- si tradeze consatenii. „Si ma rugam” – spune ea in interviu –„Doamne, ajuta-ma sa nu spui. Doamne ajuta-ma sa nu spui. Si n-am spus!”

Pe oul de Pasti e momentul sa conturam acum un locsor special, ca o inimioara, in care fiecare sa se poata cuibari cu bunicii, parintii, copiii, nepotii, ba chiar si cu stranepotii sai, traditionala familie romaneasca luminata de chipul mamei crestine, prin care Dumnezeu a lucrat destinul etnic al neamului, precum a lucrat si destinul sau cosmic prin preotii, monahii si monahiile pe care aceste mame i-au nascut si i-au afierosit Lui.

Iar semnatura pe lucrarea noastra propun sa o punem cu o rugaciune, pe care am auzit-o rostita la icoana de o dascalita, intr- o casa maruntica, de sub munte, care mi-a ramas in minte pentru cel mai insorit si plin de muscate pridvor vazut vreodata si care suna cam asa: „Doamne, Tu toate le poti, cate le voiesti. Intoarce neamul nostru romanesc la frumusetea lui cea dintai.”

Hristos a Inviat!

Doina Jalea

Sursa: Revista Viata Ortodoxa www.viataortodoxa.ro