Berea si mancarea Știaţi că berea este considerată aliment? Fiind supranumită în trecut “pâine lichidă”, ea este catalogată drept cea mai complexă băutură din punct de vedere al varietăţii compușilor aromatici pe care îi poate dezvolta.
Așadar, eu consider berea ca fiind vrednică de a sta la masă lângă cele mai sofisticate produse culinare și la dineurile cele mai pretenţioase. Deci cum alegem berea potrivită mâncării? Principiul intensităţii Intensitatea produsului culinar (gust, aromă, senzaţie) să nu depășească intensitatea berii pe care vrem să o asociem și nici invers. Altfel, aromele berii vor fi acoperite de cele ale mâncării și le vom pierde: - dacă asociem o salată ușoară cu brânză mozzarella cu o bere belgiană dulce, corpolentă și cu alcoolemie ridicată, berea va domina cu totul salata; - iar dacă la o bere germană de stil Hefe-weizen, destul de puternic aromată, dar cu gust mai fin, ușor acrișor, asociem o ciocolată albă, atunci ciocolata ne va împiedica să mai simţim mesajul berii; - dar, dacă încercăm salata cu brânză împreună cu berea Hefe-weizen, iar berea belgiană împreună cu ciocolata albă, vom descoperim un fabulos “curcubeu” pe cerul gurii :) Principiul armoniei Armonia este un rezultat al asocierii elementelor comune sau al celor complementare: - asociem deci o bere blondă, ușoară la o mâncare cu gust mai blând pentru o complementaritate a elementelor; - asociem o bere neagră la o ciocolată cu concentraţie ridicată de cacao pentru o armonie a elementelor comune. Principiul echilibrului și contrastului La acest principiu trebuie să ţinem cont de interacţiunea dintre bere și mâncare. Unele elemente se amplifică reciproc, iar altele se temperează: - berea amăruie cu mult hamei cu gust puternic este echilibrată fie de o mâncare dulce, fie de una cu conţinut ridicat de grăsimi (vegetale sau animale); - tot așa, un preparat cu conţinut ridicat de grăsimi poate fi tratat cu o bere de stil german Pilser cu conţinut ridicat de CO2 pentru a “curăţa” limba de grăsime; - dacă dorim să atenuăm senzaţia de ardere cauzată de o mâncare picantă, avem nevoie de o bere mai dulce și mai corpolentă.
Aceste principii reprezintă un ghid pentru asocierea dintre produsele culinare și bere, însă nu există o reţetă infailibilă. “Judecătorul” final al unei asocieri reușite este fiecare dintre noi și singura reţetă a succesului este încercarea continuă a cât mai multor asocieri, pentru a identifica gustul propriu. Articol semnat de Odorhean Flaviu, sommelier de bere
Lager Pilsner Pale Ale Amber Ale Porter Stout
11