Nr2ro2019

Page 31

TEHNICI DE CREŞTERE A CALITĂŢII APEI POTABILE Camelia BĂDULESCU* Rezumat: Apa naturală/brută captată din orice sursă nu poate corespunde din punct de vedere calitativ tuturor exigenţelor reclamate de domeniile în care este utilizată, astfel încât se impune ca o necesitate de prim ordin o monitorizare permanentă a parametrilor ei; atunci când unii dintre aceşti parametri nu corepund domeniului în care apa este folosită, se intervine prin intermediul staţiilor de tratare, astfel încât, la finalul procesului respectiv, apa să corespundă standardelor calitative în vigoare. În acest context, lucrarea de faţă îşi propune să analizeze, comparativ, mai multe metode de tratare a apei potabile. Cuvinte cheie: tratare ape, clorinare, ozonizare, UV 1. Introducere Apa, element indispensabil vieţii şi activităţii omului, se constituie într-un important indicator al aprecierii gradului de civilizaţie şi al posibilităţilor de dezvoltare pe care o comunitate le oferă locuitorilor săi. În prezent, apele ca şi întregul mediu înconjurător sunt supuse unui impact agresiv generat de dezvoltarea societăţii pe baza unor tehnologii poluante, ca de altfel întreaga activitate umană. De aceea protecţia calităţii apelor a devenit astăzi una din preocupările majore ale omenirii, de realizarea ei depinzând însăşi viaţa pe planeta noastră. Cercetările au pus în evidenţă faptul că, alături de deficienţele cantitative în alimentare cu apă a localităţilor, există şi mari deficienţe calitative (fizice, chimice şi bacteriologice), ale apei potabile cu repercusiuni asupra sănătăţi populaţiei. Unii dinte factorii de risc ai contaminări apei potabile sunt: - eficienţa scăzută a procedeelor de tratare; - lipsa de protecţie sanitară a surselor de apă; - lipsa de calificare adecvată a personalului operaţional la nivelul staţiilor de tratare a apei. Aşa cum am precizat, unul dintre factorii de risc ai contaminării apei potabile este eficienţa scăzută a procedeelor de tratare. Această eficienţă scăzută se datorează în primul rând tratării apei cu clor care are dezavantajele şi limitele ei. Cercetările ştiinţifice demască efectele adverse ale prezenţei clorului în apă în detrimentul sănătăţii publice şi a mediului. De asemenea, clorinarea duce la corodarea conductelor metalice şi afectează mirosul şi gustul apei. O altă mare problemă ar fi că, unii agenţi patogeni au căpătat deja rezistenţă la clorinare, ceea ce duce bineînţeles la o calitate necorespunzătoare a apei potabile. *

Prof.dr.ing. Universitatea din Petroșani

ISSN-L 1220-2053 / ISSN 2247-8590 Editura Universitas, Petroşani, Romania

2. Metode avansate de tratare a apei potabile 2.1. Generalități Metodele convenţionale de tratare a apei sunt: sedimentarea, coagularea, filtrarea (fizică sau biologică), apoi dezinfecţia. Se mai folosesc opţional procedee de mineralizare, demineralizare, deferizare, etc. Dezinfecţia se face de regulă prin clorinare (cu clor, dioxid de clor, cloramină), dar şi prin ozonizare, iodurare sau bromurare, sau cu argint, permanganat de potasiu etc. Principalele tehnologii de dezinfecţie a apei potabile, utilizate în prezent, sunt: Dezinfecţia cu clor și derivați ai acestuia; Dezinfecţia cu dioxid de clor; Dezinfecţia cu compuși ai bromului; Procedee electrofizice de dezinfecţie (ioni de 2+ Cu şi Ag+) Procedee de dezinfecţie prin separare cu ajutorul membranelor; Procedee de dezinfecţie cu PHMB (Polihexametilen biguanida); Procedee de dezinfecţie cu ajutorul radiatiilor ultraviolete (UV); Procedee de dezinfecţie cu ozon. În analiza acestor tehnici trebuie urmăriţi câţiva parametri de bază precum: - eficienţa tehnologiei de dezinfecţie; - uşurinţa în exploatare; - impactul asupra mediului; - impactul asupra utilizatorului uman; - gradul de apariţie a produşilor secundari de reacţie; - costurile de exploatare În majoritatea cazurilor suntem nevoiţi să epurăm, nediscriminatoriu, clase întregi de componenţi ai apei, nu doar cei toxici, ceea ce duce şi la îndepărtarea unor substanţe dorite, şi mai ales la costuri mari, consum mare de reactivi, schimbare frecventă de filtre etc. În România, prin HG 100/2002 de aprobare a normei de calitate a apelor NTPA 013, s-au definit 29


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.