DEST INE
Margit Şerban se ocupă de secţia de hematologie din Spitalul de Copii Timişoara
a început o altă etapă profesională pentru mine. I-am cunoscut pe colegii din Germania, apoi pe cei din Austria și am început să clădesc relaţii frumoase”. A venit 5 iunie 2001. „Transplantul de măduvă efectuat în premieră în România, unui băiat de 12 ani din Hunedoara, a fost considerat reușit de medicii timișoreni care l-au realizat, investigaţiile clinice și de laborator confirmând că măduva perfuzată a început să producă celule sangvine. După zece zile de aplazie severă, începând din 16 iunie, au apărut primele semne ale grefării transplantului. Au urmat trei zile de creștere consecutivă a leucocitelor și trombocitelor, de aceea medicii au declarat intervenţia reușită. Transplantul a fost efectuat de o echipă de medici condusă de profesor doctor Margit Șerban, seful Clinicii 3 de Pediatrie a Spitalului «Louis Turcanu», pacientul fiind un copil care suferea de boala Hodgkin. Afecţiunea băiatului nu a răspuns tratamentului convenţional cu citostatice, prezentând două recăderi, ceea ce impunea efectuarea transplantului”. Treisprezece ani mai târziu, băiatul Alex din Hunedoara este bine, sănătos, a plecat la muncă în străinătate, iar doamna Margit Șerban conduce mai departe Secţia de oncohematologie de la Spitatul de Copii din Timișoara. Operează copii bolnavi de cancer, a efectuat și transplant de celule stem, a extins cercetările și are internaţi cam 40-50 de copii cu cancer pe care-i tratează în secţia sa. Spitalul este înghesuit în curţile unor clădiri mai vechi, cu alură comunistă, dar el e într-o clădire nouă, complet reabilitată. A fost făcută în cea mai mare parte 145 SINTEZA # 4, aprilie - mai 2014
În cabinetul doamnei doctor Șerban găsim fotografii cu prietenii spitalului, oameni care au ajutat, au donat și s-au implicat ani la rând. Doamna Barbara Stamm, profesorul Helmut Gardner, doctorul Wolfgang Schromm, Kalman Nagy sau Yutgen Schweiger. Doctorul Schweiger a venit timp de 11 ani la rând, de două ori pe an cu medicamentele de care aveau nevoie.
din bani donaţi de nemţi, de austrieci, de elveţieni. În cabinetul doctorului Șerban găsim fotografii cu prietenii spitalului, oameni care au ajutat, au donat și s-au implicat ani la rând. Este vorba de doamna Barbara Stamm, profesorul Helmut Gardner, doctorul Wolfgang Schromm, Kalman Nagy și Yutgen Schweiger. Doctorul Schweiger a venit timp de 11 ani la rând, de două ori pe an cu medicamentele de care aveau nevoie. Acum lucrurile sunt într-o pace relativă, spectrul lipsei de medicamente plutește în aer, iar moartea unuia dintre prietenii care au sprijinit ani la rând spitalul aducând medicamente de sute de mii de euro de două ori pe an, a sporit îngrijorarea. Margit Șerban a ţinut permanent legătura cu Germania și Austria, a întreţinut sentimentul de încredere pe care europenii îl au în spitalul de la Timișoara și a reușit, mai mult decât alţii, în lupta cu cancerul la copii. Dar reușita lor mai depinde și de noi. De ce n-a plecat din România? „Ca să vă explic, pentru că am tot fost întrebată m-am gândit la asta. Eu provin dintr-o familie mixtă. Mama unguroaică, tata neamţ, dar s-au despărţit repede și pe mine m-au dat la bunica dinspre tată, ea m-a crescut. În satul circular, la Șarlota, am copilărit, în casa de vizavi de biserică. Nu mai era niciun român în sat, așa că nu știam o boabă de română! Mai târziu, mama și-a luat un bărbat evreu, s-a nimerit un înţelept. A venit la Șarlota și a zis: Măi, voi ce aveţi de gând cu copilul ăsta? Ce șanse va avea în viaţă dacă nu știe limba ţării lui? Și m-a dus la școală la Arad. Acolo, diriginta mea, când m-a cunoscut, a spus: