5 minute read

De 4 ani corigenți la examenul PPA

După aproape un an de la cel mai recent audit al Comisiei Europene, prin divizia de sănătate animală, pe problema Pestei Porcine Africane în România, ajunge în spațiul public raportul cu concluziile sale. Ce spun autoritățile „bruxeleze”!

Un prim comentariu ar fi că NICIODATĂ nu a durat atât de mult finalizarea unui raport de audit, întârzierea neavând nicio justificare plauzibilă. Cu atât mai mult cu cât dezastrul provocat sectorului de producție a cărnii de porc, în acest interval, a ajuns la cote pe care nici cei mai pesimiști analiști nu și le-ar fi putut imagina!

Advertisement

ANSVSA SE VREA BASMA CURATĂ

Ca și în precedentele rapoarte, autoritățile de control „bruxeleze” și-au pus mănușile politice pentru redactarea documentului și au adoptat o tonalitate finuță în argumentație, semn că întârzierea publicării se datorează negocierilor dure cu ANSVSA, care și-a dorit să iasă basma curată dintr-o situație pe care, în mod cert, a scăpat-o demult de sub control. De altfel, ANSVSA a și ieșit în presă în urmă cu câteva săptămâni, anticipând aprecierile pozitive de care se bucură în raportul care nu era încă public, în tentativa de a-și farda o imagine care a devenit catastrofală!

Și, așa cum îi stă bine unui raport de audit care ar fi trebuit să fie eminamente tehnic, începe frumos și laudativ în privința progreselor înregistrate, dar nu se ferește să expună și ceea ce nu s-a făcut în cei patru ani de la începutul pandemiei PPA în România.

Ca să fim echidistanți față de autorități, cu toate că nu merită, vom începe cu aspectele pozitive prezentate în rezumatul raportului.

3 SEMNALE POZITIVE

1. Primul ar fi că „autoritățile veterinare au înregistrat progrese importante în ceea ce privește actualizarea bazei de date naționale pentru porcine. Pentru prima dată, ele sunt în măsură să furnizeze informații fiabile cu privire la dimensiunea și la distribuția exploatațiilor necomerciale (nonprofesionale) de porci, în cadrul cărora se regăsește aproape 50% din populația de porcine la nivel național, reprezentând aproximativ 4,1 milioane de capete”.

Frumos, însă e un succes supraevaluat având în vedere că baza națională de date oferă informații doar fiabile - finuț termen!- nu certe, așa cum există în majoritatea țărilor din UE. Am convingerea că s-a negociat mult pentru cuvântul “fiabil”! Și, oricum, în lipsa unui recensământ corect, nimeni nu poate afirma dacă informațiile sunt, cu adevărat, fiabile. 2. Al doilea element pozitiv evidențiat ar fi că “aproape 3.000 de medici veterinari autorizați au semnat de curând contracte pentru monitorizarea respectării cerințelor sanitar-veterinare în cadrul exploatațiilor necomerciale”.

Din nou interesant, însă trebuie precizat că fiecare dintre acești medici veterinari încasează lunar, de la noi, contribuabilii români, suma de 10.000 lei, doar pentru a-și face datoria pe care o aveau și până acum, în virtutea jurământului profesional. Mai mult, chiar și în aceste condiții, sunt încă sute de circumscripții veterinare care nu au personal veterinar. Deci, practic, nu are cine să facă monitorizarea respectării cerințelor! 3. Al treilea aspect pozitiv se referă la faptul că s-a îndeplinit planul cifric la probe analizate și la anchetele epidemiologice. Util, însă…fără finalizare, pentru că ANSVSA nu a publicat nici un studiu care să facă publice principalele cauze ale răspândirii bolii, nici după 4 ani de la apariția acesteia. Celor peste 6000 de cazuri le corespund peste 6000 de anchete epidemiologice! Munți de hârtie sub care stă îngropată realitatea și cauzele care ne-au

un articol de IOAN LADOȘI

mai multe pe această temă www.revista-ferma.ro

››› 14 ... adus în situația catastrofală în care ne aflăm.

Cam atât cu elementele pozitive. Să le vedem și pe celelalte, care ne-au adus în situația disperată de azi.

BILE NEGRE

•Începem cu următoarele: “Pe de altă parte, autorităților veterinare le lipsește în continuare competența de a pune în aplicare cerințele de biosecuritate în cazul acestor exploatații (n.b. necomerciale). Prin urmare, aceste exploatații rămân în continuare la fel de vulnerabile ca și până acum față de posibila introducere a bolii!”...Adică s-au făcut progrese, dar cam degeaba, pentru că nu pot fi implementate și respectate.

Și continuăm cu constatarea că “legislația națională permite exploatațiilor necomerciale să crească animale pentru reproducție și să vândă progeniturile acestora. În practică, aceasta înseamnă că în multe dintre aceste exploatații se depășește cu mult densitatea maximă de efective stabilită prin normele naționale aflate în vigoare”. Adică, nici una dintre structurile oficiale ale statului, inclusiv parlamentul, nu și-au făcut datoria, pentru legiferarea unei recomandări pe un subiect atât de grav! • Dar să continuăm și cu următoarea sentință. “Controalele în trafic organizate periodic de autoritățile veterinare indică o neconformare persistentă la normele privind circulația porcilor vii și a produselor provenite de la aceștia. În aceste cazuri, autoritățile veterinare aplică amenzi și emit avertismente, însă nu întreprind măsurile subsecvente necesare pentru a identifica originea acestor animale și produse astfel încât să întrerupă aprovizionarea de la sursă”. Fără comentarii! • În privința menținerii sub control a răspândirii bolii la mistreți verdictul e la fel de transparent: “autoritățile veterinare nu au interzis hrănirea pe timp de iarnă și nici activitățile de vânătoare în zonele afectate de cazuri de infecții…, fiind astfel puse sub semnul întrebării relevanța și corectitudinea controalelor veterinare privind activitățile de vânătoare”. Ce poate fi mai clar, nu-i așa? • Dacă n-ar fi fost deja suficient, raportul ne mai spune că “lipsa - nesoluționată! - a unui mecanism de impunere a unor restricții vizând dimensiunea fermelor și a unor cerințe de biosecuritate pentru exploatațiile necomerciale (nonprofesionale) înseamnă că riscul de răspândire a bolii la porcii domestici rămâne mare”. • La care mai adaugă și bomboana de pe colivă: “lipsa unei strategii coerente și convenite la nivel național cu privire la gestionarea efectivelor de mistreți, împreună cu aplicarea neuniformă a abordării strategice a UE, favorizează răspândirea bolii în populația de mistreți”.

RECOMANDĂRILE ADRESATE ANSVSA

Extrem de clare, dar, din păcate, aproape identice cu cele de acum 2 și 3 ani, recomandările UE sunt: • “Autoritatea veterinară să întreprindă acțiuni specifice pentru a asigura respectarea normelor Uniunii privind identificarea și înregistrarea animalelor și a cerințelor naționale de biosecuritate în sectorul creșterii porcilor în scopuri necomerciale, concentrându-se în special pe exploatațiile situate în zone cu risc înalt, care desfășoară activități comerciale în afara localităților…” • “Autoritatea veterinară să identifice și să urmărească în mod activ mișcarea la animalele vii, produsele provenite de la acestea, persoanele și vehiculele care ar fi putut să răspândească virusul PPA în localitate sau în afara acesteia, ca parte a anchetelor epidemiologice efectuate în cazurile de suspiciune de boală sau de boală confirmată în exploatațiile necomerciale de mici dimensiuni”.

Când cineva îți spune, în mod repetat ce ai de făcut, înseamnă un singur lucru: că nu ai făcut nimic! Acesta este tragicul adevăr!

This article is from: