să se schimbe; adică, dacă la început, plângeam când tata venea beat, acum parcă nu îl mai auzeam. Dar mă simt foarte calmă şi parcă, în sfârşit, am şi eu ceva doar al meu, pe care nu poate să mi-l ia nimeni. Încă nu am spus părinţilor că sunt musulmană, mai mult de frica reacţiei tatălui meu, dar nu îmi pare rău. Alhamdulilleh că am
văzut Lumina şi nu vreau să dau niciodată înapoi. Şi chiar dacă mă rog pe ascuns, mă simt împlinită, alhamdulilleh. Nu regret şi nu voi regreta niciodată pasul pe care l-am făcut! Allahu Akbar!