Actualitatea creștină, nr. 2/2021

Page 34

CULTURĂ CREDINȚĂ, ARTĂ ȘI ISTORIE

Fidelitatea față de Mântuitorul

A

treia întâlnire din Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor a avut loc miercuri, 20 ianuarie, la Catedrala Episcopală Armeană Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, ocazie cu care cuvântul de învățătură a fost ținut din partea Bisericii Romano-Catolice de către PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de București. Preasfinția Sa a făcut mai întâi referire la „expresia «distanțare socială»” pentru a spune că aceasta nu trebuie „să-i distanțeze pe credincioșii practicanți de bisericile lor, de preoții/ păstorii lor, de episcopii lor sau să adâncească distanțarea dintre Bisericile creștine în așa fel încât să ne întâlnim cât mai puțin în rugăciune comună și în dialog fratern”. Și în continuare a afirmat că „acest lucru este cu neputință, atâta timp cât în noi se află iubirea de Dumnezeu exprimată în iubirea lui Cristos”. 32

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2021

„Iată-ne, așadar, reuniți în rugăciune comună în Catedrala armeană din București, animați de sentimentul că, potrivit motoului Octavei de Rugăciune pentru Unitatea Tuturor Creștinilor din acest an, noi vom aduce acele roade pe care Domnul nostru Isus Cristos le așteaptă de la fiecare ucenic, doar atunci când vom rămâne în iubirea lui”, a mai spus PS Cornel Damian în cuvântul său. Și a continuat: „Sigur că fidelitatea față de Mântuitorul ne determină să identificăm, în funcție de voința exprimată de El în Evanghelie, care este atitudinea pe care o avem de adoptat în diferitele situații ale vieții, pentru a rămâne în iubirea lui și a produce roadele mântuitoare. În acest sens, fragmentul evanghelic pe care l-am auzit acum pune în evidență, mai întâi, un gest surprinzător săvârșit de Isus, acela de a-și fi lepădat haina și de a fi spălat picioarele fiecăruia dintre ucenici, pentru ca, imediat după, să-și

reia haina – gest care, după cum știți, anticipă «lepădarea» pe cruce a vieții, pentru a o recupera plină de slava învierii, după ce va fi trecut prin moarte. Cu alte cuvinte, prin gestul său, Isus a încărcat atitudinea de slujire umilă, a celui din urmă dintre sclavi, cu toată puterea înnoitoare a Morții și a Învierii sale, pentru ca, mai apoi, să le explice ucenicilor semnificația și valoarea gestului săvârșit de El (...) Prin aceasta Cristos ne sugerează că lucrarea înnoitoare a Jertfei de sine se face prezentă în lume prin slujirile simple, cotidiene, pe care ucenicii le vor înfăptui unii față de alții.” Și a mai precizat: „Isus a voit ca iubirea reciprocă să reprezinte trăsătura caracteristică a celor care alcătuiesc Biserica pe care a întemeiat-o. Într-adevăr, Isus spunea la sfârșitul fragmentului evanghelic de azi: prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii mei, dacă vă veți iubi unul pe altul.” Mai departe, a subliniat faptul că „este esențial ca noi să ne reunim, să citim și să medităm împreună aceste pagini ale Sfintei Scripturi, pentru ca să redeprindem gesturile și atitudinile pe care Isus Cristos le-a poruncit ucenicilor săi. Într-un context ecumenic, cum este această Octavă de Rugăciune pentru Unitatea Tuturor Creștinilor, cuvintele Mântuitorului ar trebui să trezească ecouri noi în sufletele noastre și să ne inspire atitudini de îngăduință și de respect reciproc, precum și dorințe de colaborare în timpurile de față în care este nevoie, mai mult decât oricând, de o mărturie conjugată a valorilor creștine”. În încheiere, PS Cornel Damian a exprimat următorul îndemn: „Să-l rugăm pe Duhul Sfânt să ne inspire gândurile și atitudinile voite de Domnul și Învățătorul nostru Isus Cristos pentru timpurile de azi. Amin!”


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook

Articles inside

Idei pentru timpul liber

2min
page 36

Anunțuri

2min
pages 38-40

față de Mântuitorul Biserica Romano-Catolică

2min
page 35

Credință, artă și istorie

2min
page 34

ÎPS Aurel Percă - Un an de la înscăunare

10min
pages 30-33

micuța misionară

2min
page 29

Madre Giuseppina Vannini

2min
page 28

Cel Înviat

2min
page 26

Din catehezele Papei

2min
page 25

Societate

2min
page 24

Puterea și însoțitoarea ei Christus vivit Știri/Anunțuri

10min
pages 19-22

ABC-ul credinței

1min
page 23

Știri interne/externe

11min
pages 15-18

In memoriam

2min
page 13

Evenimente

6min
pages 10-11

Știri ARCB

2min
page 14

Pontifex

2min
page 7

L’Osservatore Romano

2min
page 9

la Botez? Rugăciune pentru

2min
page 12

Știri din Vatican

2min
page 8

Întâlnirile” lunii februarie

5min
pages 5-6
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.