Actualitatea creștină, nr. 2/2021

Page 26

SPIRITUALITATE SFÂNTA SCRIPTURĂ - PSALMII

Când cel sărman strigă, Domnul îl aude

Priviţi la el şi veţi fi luminaţi / şi feţele voastre nu se vor ruşina. / Când cel sărman strigă Domnul îl aude / şi îl scapă din toate necazurile sale. / Îngerul Domnului veghează lângă cei ce se tem de el / şi-i scapă din primejdie. / Gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul, / ferice de omul care se încrede în el. (Ps 34, 6-9)

Text: Pr. Tarciziu Șerban

T

răim zile agitate. Asupra noastră s-a abătut dihonia. Veștile care bântuie în jurul nostru, în loc să ne liniștească, creează în mințile noastre tot mai multă confuzie. Am ajuns să ne ducem zilele în spaime și îngrijorări, în neajunsuri și invidii. Ziua de mâine ne preocupă din ce în ce mai acut, iar bucuriile ne sunt tot mai puține și mai nesemnificative. Toată această atmosferă ne deprimă... ne abrutizează, iar cei de la care așteptăm o asigurare ori vreo încurajare dătătoare de speranță se bâlbâie. Într-o astfel de situație, cine ne poate oferi un licăr de speranță? De la cine putem reînvăța încrederea? În timpul său, autorul Psalmului 34 surprindea prin cântarea sa pe contemporanii săi cufundați în apatie și 24

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | FEBRUARIE 2021

în neliniști. Toată apatia și neliniștea societății timpului său îl marcaseră adânc și pe el, până în ziua în care și-a adus aminte de Dumnezeu, a îndrăznit să i se adreseze în rugăciune și să creadă că orânduirile Legii sale sunt cele de urmat. Și iată ce ajunge să exclame: Îl voi binecuvânta pe Domnul în orice timp, lauda lui va fi fără încetare în gura mea. Să se laude sufletul meu în Domnul! Să audă cei umili şi să se bucure! L-am căutat pe Domnul şi el mi-a răspuns şi m-a eliberat de orice teamă. Mai apoi îi îndeamnă și pe cei de lângă el, în care a secat toată speranța: Priviţi la el şi veţi fi luminaţi şi feţele voastre nu se vor ruşina. Când cel sărman strigă Domnul îl aude şi îl scapă din toate necazurile sale. Îngerul Domnului veghează lângă cei ce se tem de el şi-i

scapă din primejdie. Gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul, ferice de omul care se încrede în el. Condiția pentru a redescoperi bucuria vieții: Temeţi-vă de Domnul, voi, sfinţii lui, căci de nimic nu duc lipsă cei ce se tem de el... Cine este omul care doreşte viaţa, care vrea zile multe ca să vadă binele? Fereşte-ţi limba de răutate şi buzele de vorbe înşelătoare; fugi de rău şi fă binele, caută pacea şi urmeaz-o... Pe cel nelegiuit îl va ucide răutatea, iar duşmanii celui drept îşi vor primi pedeapsa. Domnul eliberează sufletele slujitorilor săi, nu vor fi pedepsiţi cei ce se încred într-însul. Așadar, șansa noastră de a ne regăsi pacea și bucuria vieții presupun întoarcerea la Domnul și împlinirea exigențelor sale.


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook

Articles inside

Idei pentru timpul liber

2min
page 36

Anunțuri

2min
pages 38-40

față de Mântuitorul Biserica Romano-Catolică

2min
page 35

Credință, artă și istorie

2min
page 34

ÎPS Aurel Percă - Un an de la înscăunare

10min
pages 30-33

micuța misionară

2min
page 29

Madre Giuseppina Vannini

2min
page 28

Cel Înviat

2min
page 26

Din catehezele Papei

2min
page 25

Societate

2min
page 24

Puterea și însoțitoarea ei Christus vivit Știri/Anunțuri

10min
pages 19-22

ABC-ul credinței

1min
page 23

Știri interne/externe

11min
pages 15-18

In memoriam

2min
page 13

Evenimente

6min
pages 10-11

Știri ARCB

2min
page 14

Pontifex

2min
page 7

L’Osservatore Romano

2min
page 9

la Botez? Rugăciune pentru

2min
page 12

Știri din Vatican

2min
page 8

Întâlnirile” lunii februarie

5min
pages 5-6
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.