
2 minute read
Știri ARCB
șTIRI ARCb
ROVInARI
Advertisement
HRam Pe 28 noiembrie, comunitatea romanocatolică din Rovinari (GJ) a celebrat hramul parohiei, biserica fiind dedicată Sfântului Andrei. La celebrare au participat preoții din decanatul de Craiova. Pr. Damian Cimpoeșu oMI, preot colaborator la Parohia din Mioveni, a ținut omilia.
nEHOIU
VIzITĂ PASToRALĂ Pe 29 noiembrie, Înalt Preasfinția Sa Aurel Percă a vizitat Parohia Adormirea Maicii Domnului – Nehoiu (BZ), unde a celebrat Sfânta Liturghie. A concelebrat Pr. paroh Maricel Martin Baciu.
MAnGALIA
HRam ÎPS Aurel Percă a vizitat la 30 noiembrie comunitatea romano-catolică din Mangalia, în ziua în care aceasta celebra hramul (Sf. Andrei). Mons. Percă a prezidat Sfânta Liturghie solemnă a hramului și a ținut omilia, în care i-a îndemnat pe credincioși la urmarea lui Cristos, după modelul sfântului lor patron.
Telegramă adresată Papei Francisc
Episcopii Arhidiecezei au adresat o telegramă Papei Francisc prilejuită de
Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului.
Misterul Întrupării Fiului Unulnăscut al lui Dumnezeu strălucește şi în acest an asupra tuturor creștinilor şi ne aduce atâta bucurie spirituală şi atâta speranță, mai ales în acest timp de mare încercare pentru întreaga omenire din cauza pandemiei de coronavirus.
Trăind în acest zile bucuria Nașterii Domnului, credincioșii laici, persoanele consacrate, preoţii şi noi episcopii Arhidiecezei de București, în timp ce îi mulțumim
Tatălui veșnic pentru marele Dar al Fiului său, ne punem în comuniune cu Sanctitatea
Voastră, pentru a intona același imn de bucurie, proclamat la Betleem, în noaptea de
Crăciun: Gloria in excelsis Deo et in terra pax hominibus!
În comuniune de credință cu întreaga Biserică, ne unim în jurul Dumneavoastră,
Sfinte Părinte, pentru a exprima în numele întregului popor al lui Dumnezeu al
Bisericii noastre locale, încredințat slujirii mele pastorale, urarea de Crăciun şi un
An Nou fericit, cu dorința plină de încredere să aveți o sănătate puternică şi să fiți copleșit de bogate daruri cerești, asigurându-Vă de rugăciunea noastră constantă.
Vă suntem foarte recunoscători, Sfinte Părinte, pentru slujirea apostolică neobosită pentru Biserică şi pentru orice în acest an de mare încercare şi pentru că ne-aţi propus pe Sfântul Iosif pentru a ne călăuzi în anul special dedicat lui.
Cu sentimente filiale şi cu multă smerenie Vă cerem şi așteptăm paterna
Binecuvântare Apostolică. † Aurel Percă Arhiepiscop Mitropolit † Cornel Damian Episcop auxiliar
HRAM LA PLoIEŞTI
Pe 22 noiembrie, ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de bucurești, s-a aflat în mijlocul comunității din Ploiești cu ocazia hramului.
Parohia Cristos, Regele Universului a sărbătorit hramul, de față fiind ÎPS Aurel Percă, care a prezidat Sfânta Liturghie. La omilie, Arhiepiscopul Percă a accentuat importanța raportului pe care fiecare dintre noi îl are cu Regele Universului, precum și semnificația imaginilor lui Isus Cristos ca Regele Universului, dar și însemnătatea judecății finale în viața creștinilor. După omilie, patru copii au depus adeziunea lor la Copilăria Misionară Pontificală, de față fiind și Pr. Eugen Blaj.