Actualitatea creștină, nr. 7/2020 by Revista Actualitatea Crestina

Nr. 07/2020 * Anul XXXI * Serie nouă * 4 lei

GÂNDUL LUNII

HISTORIA, MAGISTRA VITAE Ce învățăm din pandemia de Covid-19? „Un semn de recunoștință pentru o vizită luminoasă” Fără bătrâni nu există viitor A se ruga înseamnă a mijloci pentru lume, a-și aminti că, Legendă imagine: desen tușaparține negru pentruîntotdeauna „La visite de pauvres”, ilustrată în ciuda tuturor fragilităților sale,înea luiediția Dumnezeu. (manuscris), 1923.

(Papa Francisc, @Pontifex, 17 iunie 2020) Statuie reprezentându-l Sf. Ignațiu de Loyola Prezența lui Dumnezeu înseamnă în același timppe puterea lui Dumnezeu, activitatea lui Dumnezeu și cu caracterul tot mai decisiv al clipei unice. www.vladimirghika.ro

Munca noastră cea de toate zilele

Programul Sfintelor Liturghii, duminica, la munte... Azuga – Str. Victoriei 30 Biserica Sfântul Nicolae Sf. Liturghie, D: ora 9.30 Brezoi – Str. Eroilor 61 Biserica Sfântul Anton de Padova Sf. Liturghie, D: ora 10.30 Predeal – Str. Căprioarei 12 Biserica Adormirea Maicii Domnului Sf. Liturghie, D: ora 11.30 Sinaia – Aleea Poștei 5 Biserica Preasfânta Inimă a lui Isus Sf. Liturghie, D: orele 11.00 și 18.00 Timișu de Sus – Șos. Națională 19 Capela Sfânta Tereza a Pruncului Isus Sf. Liturghie, D: ora 9.30

... și la mare Constanța – Str. Lăpușneanu 161 Biserica Sfântul Pius din Pietrelcina Sf. Liturghie, D: orele 10 și 18 Constanța – Str. N. Titulescu 11A Bazilica Sfântul Anton de Padova Sf. Liturghie, D: orele 9.00, 10.30, 12.00 și 18.00 Mangalia – Str. Libertății 2 Biserica Sfântul Apostol Andrei Sf. Liturghie, D: orele 10.30 și 18.00

Nu putem susține o spiritualitate care îl uită pe Dumnezeu atotputernic și creator. În acest mod, vom ajunge să adorăm alte puteri ale lumii sau ne vom situa în locul Domnului, până în punctul în care vom pretinde să călcăm în picioare realitatea creată de el, fără a cunoaște limite. Modul cel mai bun pentru a așeza ființa umană la locul său și a pune capăt pretenției sale de a fi un dominator absolut al pământului este a propune din nou figura unui Tată creator și unic stăpân al lumii, pentru că altminteri ființa umană va tinde mereu să vrea să impună realității propriile legi și propriile interese. (Enciclica Laudato si’, cap. II, nr. 75)

Sufletul nu are vacanță. Deci, când mergi în concediu, la mare sau la munte, nu uita să te ocupi și de sufletul tău!

Năvodari – Str. Constanței 23 Biserica Fericitul Ieremia Valahul Sf. Liturghie, D: ora 10.00 și 18.00 Lumina – Str. Narciselor 178 Biserica Sfinții Apostoli Petru și Paul Sf. Liturghie, D: ora 8.30 Techirghiol – Str. Zânelor 2 Biserica Sfântul Konrad Sf. Liturghie, D: ora 14.30

CUPRINS Actualitatea creștină • Publicație a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București • Anul XXXI, Nr. 7/2020

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

Historia, magistra vitae Ce învățăm din pandemia de Covid-19? VATICAN

5 6 7

@Pontifex Știri din Vatican L’Osservatore Romano FOCUS

8 10 11 12 13

Evenimente Sfântul Rozariu în mondoviziune Hirotonire de preoți Gânduri despre preoție Liturghia Crismei Știri ARCB Știri interne/externe

Biserică și societate

14 Social Fără bătrâni nu există viitor 16 Doctrină socială - DOCAT Munca noastră cea de toate zilele

Suflet tânăr

17 Educarea rațiunii Christus vivit Știri/Anunțuri UNIVERSUL FAMILIEI

21 ABC-ul credinței 22 Societate Sângele dragostei SPIRITUALITATE

23 Din catehezele Papei „Pâinea noastră cea de toate zilele” 24 Sfânta Scriptură - Psalmii Limitele răbdării 25 Minuni şi sfinţi Sfântul Ġorġ Preca 26 Lectură Restituiri 27 Pagina Ghika L-au cunoscut pe Vladimir Ghika (și reciproc). Magdalena Exarhu EVENIMENT

3 CULTURĂ

32 Pe drumurile Romei Început de normalitate, sub privirea Maicii Domnului 33 Credință și artă O madonnă coborâtă parcă din portalurile catedralelor, cu chip brâncușian 34 Idei pentru timpul liber 35 Sacralitatea în artă ETCETERA

28 „Un semn de recunoștință pentru o vizită luminoasă”

36 Anunțuri

COPERTA ACTUALITATEA CREŞTINĂ, NR. 7/2020

Mesajul redacției Numărul din luna iulie al revistei Actualitatea creștină se deschide cu editorialul în care ÎPS Aurel Percă ne adresează o provocare. Pornind de la faptul că „istoria este învățătoarea vieții”, ne transmite întrebarea: „ce învățăm din pandemia de Covid-19?” Și precizează în continuare: „În diferite ocazii la începuturile pandemiei de coronavirus şi apoi în perioada cât am stat închiși în casele noastre, au răsunat fraze ca «vom ieşi din această situaţie mai buni… această situație ne va schimba cu adevărat în mai bine…» Personal am manifestat un oarecare scepticism, fie pentru situații istorice (...) sau din diferite motivații biblice, şi chiar din experiență personală. Nimic nou sub soare!” Tot despre pandemie citim la rubrica L’Osservatore Romano, iar la paginile de Focus aflăm despre „Sfântul Rozariu în mondoviziune”, despre „Hirotonirea de preoți” și despre „Liturghia Crismei”. La rubrica Biserică și societate descoperim faptul că „Fără bătrâni nu există viitor”. Iar la Doctrina socială – DOCAT ni se vorbește despre „Munca noastră cea de toate zilele”. Paginile Suflet tânăr ne prezintă ce înseamnă „Educarea rațiunii”, și anume cum să respectăm principiul conform căruia „dacă dorim ca reacțiile noastre să fie mai bune, avem nevoie să ne educăm rațiunea să iubească”. La Universul familiei este vorba despre „Sângele dragostei”, cu referire la devoțiunea către Sângele lui Isus. Dosarul din acest număr ne prezintă evenimentul dezvelirii bustului dedicat Papei Francisc. Rubrica Credință și artă ne prezintă „O Madonnă coborâtă parcă din portalurile catedralelor, cu chip brâncușian”. Nici din acest număr nu lipsesc știrile din Vatican și din Arhidieceză, știrile interne și externe, ideile pentru timpul liber. Lectură plăcută!

EDITOR

Centrul de Comunicații Sociale Angelus Communicationis Redacție

Iulia Cojocariu Pr. Francisc Doboș Pr. Fabian Măriuț Pr. Tarciziu Șerban Pr. Francisc Ungureanu Corectură

Iulia Cojocariu Pr. Octavian Enache Crenguța Nicolae Colaboratori

Pr. Daniel Gheorghiță Benchea Pr. Marian Blaj Dănuț Doboș Pr. Andrei Dumitrescu Pr. Octavian Enache Liana Gehl Anca Mărtinaş Giulimondi Monica Râpeanu Layout GRAFIC

Angelus Communicationis Coperți

Roxana Elekes Distribuție și abonamente

Tereza Petreș Librăria Sf. Iosif Str. G-ral Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015457, libraria@arcb.ro www.librariasfiosif.ro Tipar

Tipografia Everest 2001 SRL www.everest.ro

Actualitatea creștină Publicație a Arhidiecezei Romano-Catolice de București Str. G-ral H.M. Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015470, 021/2015411 redactie@actualitatea-crestina.ro www.actualitatea-crestina.ro ISSN 1221 - 7700

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

Historia, magistra vitae ce învățăm din pandemia de Covid-19?

urtuna provocată de pandemia de coronavirus începe să se potolească, viaţa revine la „normalitate”. Dar care normalitate? Cea de înainte, frenetică, hedonistă, creată după planurile proprii sau pasiuni? Sau o normalitate pe care pandemia a făcut-o mai bună? Ce ne așteaptă după această „furtună”? Se spun diferite lucruri, se emit opinii, se trag concluzii uneori contradictorii… În mod obișnuit se spune că oamenii trebuie să înveţe din istorie (historia magistra vitae). Este adevărat? Probabil că va trece mult timp până vom uita această „furtună”,

deoarece vor rămâne multe răni de vindecat, nu numai cele economice sau sociale, dar cele care privesc viața directă a omului. În diferite ocazii, la începuturile pandemiei de coronavirus şi apoi în perioada cât am stat închiși în casele noastre, au răsunat fraze ca „vom ieşi din această situaţie mai buni… această situație ne va schimba cu adevărat în mai bine…” Personal am manifestat un oarecare scepticism, fie pentru situații istorice (istoria este învățătoarea vieţii – historia magistra vitae) sau din diferite motivații biblice, şi chiar din experiență personală. Nimic nou sub soare, nihil sub sole novum…!

În toată lumea se repetă că „nimic nu va mai fi ca înainte”. După un scriitor, noi „nu vom fi mai buni”: „Este istoria care nu ne învaţă sau sunt oamenii care nu învaţă? Cred că amândouă variantele sunt valabile. Este în natura omului să uite repede tragediile trecute pentru a relua viaţa de dinainte.” În schimb, cred că va fi primatul libertății ființei umane cel care va decide soarta omenirii, pentru că ne vom afla probabil la o bifurcație şi ne va reveni nouă misiunea de a alege, aşa cum remarca şi Papa Francisc într-o alocuțiune recentă: „după pandemie va fi necesară o alegere între binele oamenilor şi a cădea IULIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

în mormântul Banului.” O a treia cale nu există, ori oameni cu adevărat „umani” ori scufundați în lipsă de omenie. „Când nu-l slujim pe Dumnezeu, slujim pe Domnul Ban.” Pandemia de SARS-CoV-2 are oricum un primat: este prima pandemie care a izbucnit în era comunicațiilor sociale. Este un flagel care s-a abătut asupra unei societăți „îmbătrânite”, responsabile de „războaie şi nedreptăți planetare”, aşa cum a amintit Papa în acea alocuţiune de neuitat din Vinerea Sfântă a acestui an în Piața Sf. Petru. Este pandemia care a paralizat o societate obișnuită să alerge; este flagelul care a amintit tuturor că suntem muritori, dar cu toate acestea am voit să „militarizăm” acest eveniment pentru a-i da un caracter de excepționalitate şi să nu ne dăm seama de caracterul nostru limitat. Prima epidemie din istorie în care doliul împărtășit nu a fost posibil pentru multe familii, în care se dezvoltă noi concepte de viață şi de moarte. Dar dacă speranța este caracteristica specifică a creștinului, atunci trebuie să învățăm ceva din această „furtună”, să învățăm să avem grijă de alții, pe care să o numim „grijă integrală”. De aici întrebarea care a preocupat şi preocupă întreaga omenire începând cu sfârșitul lunii februarie până astăzi cu privire la coronavirus: cu breșele şi stările de urgență pe care le-a deschis pe întreaga planetă, Covid-19 a „îngropat” definitiv tema mediului înconjurător sau i-a dat un nou impuls? Întrucât sănătatea tuturor depinde de sănătatea fiecăruia în parte, şi întrucât suntem cu toții conectați într-o relație de interdependență, problema nu poate fi minimalizată. 4

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IULIE 2020

Dimpotrivă. Ar putea fi un progres. Experții spun că această pandemie nu va fi ultima şi deja ne imaginăm altele mai devastatoare. Ce înseamnă aceasta? Că pandemia pe care o trăim ne spune că nu există nici un sistem productiv practicabil fără un puternic sistem sanitar. Ne spune că alterarea echilibrului între om şi natură, care a dus la despăduriri masive, la pieţele de desfacere „sălbatice”, la încălzirea globală, la topirea ghețarilor şi alte maltratări ale naturii, au favorizat răspândirea epidemiilor. Lecția pe care o avem înaintea ochilor noștri este că trebuie să revizuim sistemul nostru „global”. Este clar că criza deschisă de Covid-19 va întări ideile conținute în „enciclica verde”, Laudato Si’ a Papei Francisc, care tocmai la 24 mai anul acesta a aniversat cinci ani de la publicare, care a atras atenția asupra pericolelor care pluteau asupra omenirii şi care oferă şi soluţii viabile pentru a evita alte catastrofe, solicitând angajarea creștinilor şi a oamenilor de bunăvoință la mobilizarea forțelor. Anul 2020 va ajunge să fie doar o „paranteză” înainte de a reveni la normal? Sau criza de sănătate va schimba liniile, provocând o conștientizare de durată a nevoii unei ecologii integrale? De mai bine de trei luni, lumea examinează cifrele de pandemie, uneori până la obsesie, în fața unui pericol pe care îl simte iminent. Dar dacă aceste cifre provoacă frisoane la nivelul coloanei noastre vertebrale, ele sunt doar copacul care ne împiedică să vedem pădurea cu atâtea alte lucruri care provoacă moartea. Malnutriția, poluarea, schimbările climatice și inegalitățile la nivel global ucid tot mai mulți oameni în fiecare zi. Programele internaționale

ambițioase nu sunt suficiente pentru a contracara aceste tendințe. Este necesară o „convertire” ecologică globală pentru toată lumea, pentru a asigura o dezvoltare durabilă. Papa Francisc nu obosește să ne amintească că omenirea trebuie să pornească din nou de la realitatea sa tangibilă. Lumea apare dezorientată, oamenii sunt în căutarea unui sens al vieții, este nevoie de o cheie de lectură pentru a înțelege situația pe care o trăim. Orice considerație ar trebui să plece de la siguranța că Providența divină are grijă permanentă de noi, şi privirea de credință ar trebui să ne ajute să vedem chiar dincolo de evenimentele dramatice, un spațiu creator al Duhului Sfânt, chiar şi atunci când suntem împiedicați să participăm fizic la Sfânta Liturghie sau la celebrarea celorlalte sacramente. Ne învață ceva această pandemie? Credem că pandemia de coronavirus ne constrânge la o grea încercare, dar dacă Providența a permis-o (departe totuși gândul că Dumnezeu vrea să ne vadă suferind!) este poate pentru faptul că prin ea putem învăța lucruri noi, printre care cel mai prețios ar putea fi perceperea substanțială a neputinței noastre. Într-o lume amețită de delirul atotputerniciei, cu toţii trebuie să acceptăm cu umilință propria neputință, pentru a lăsa în sfârșit loc numai Celui Atotputernic. Şi dacă El este Iubire, de ce trebuie să ne temem? (Inspirat şi prelucrat după articolul „Ripartire dall’invisibile”, Osservatore Romano, 12 mai 2020.) † Aurel Percă Arhiepiscop Mitropolit de București

VATICAN

@PONTIFEX

DIN CUVINTELE PAPEI

Mărturia se naște din întâlnirea cu Isus cel viu! Twitter: @Pontifex

Twitter: @Pontifex

Credința este un dar ce ține vie o siguranță profundă și frumoasă: că suntem copiii iubiți ai lui Dumnezeu.

Domnul ne dă fiecăruia o vocație, o provocare de a ne descoperi talanții și abilitățile pe care le avem și a le pune în slujba altora.

Răspunzând la întrebarea explicită a discipolilor, Isus nu dă o definiție abstractă a rugăciunii, nici nu-i învață o tehnică eficientă pentru a se ruga. În schimb, El îi îndeamnă pe discipoli să trăiască rugăciunea, punându-i în comunicare directă cu Tatăl, suscitând în ei nostalgie pentru relația personală cu El. În aceasta constă noutatea rugăciunii creștine. Aceasta este […] un dialog bazat pe încredere, susținut de ascultare și deschis față de angajarea solidară. Rugăciunea „Tatăl nostru” este unul din darurile cele mai de preț lăsate nouă de Învățătorul divin. Prin această rugăciune Isus ne face să pătrundem în paternitatea lui Dumnezeu și ne indică modul de a intra într-un dialog de rugăciune și direct cu El, prin calea încrederii filiale. […] În vreme ce cerem, noi ne deschidem mâna pentru a primi. (Angelus, 28 iulie 2019)

Chemarea Domnului ne face purtători ai unei promisiuni și, în același timp, ne cere curajul de a risca împreună cu El și pentru El. În istoria oricărei chemări are loc o întâlnire […] și, în acel moment, am întrevăzut promisiunea unei bucurii capabile să sature viața noastră. Chemarea Domnului nu este o ingerință a lui Dumnezeu în libertatea noastră, nu este o „cușcă” sau o povară. Dimpotrivă, este inițiativa iubitoare cu care Dumnezeu ne vine în întâmpinare și ne invită să intrăm într-un proiect mare, la care vrea să ne facă părtași. Vocația este o invitație [...] de a-l urma pe Isus de-a lungul drumului pe care l-a gândit pentru noi, pentru fericirea noastră și pentru binele celor care sunt lângă noi. A îmbrățișa această promisiune cere curajul de a risca o alegere. (Mesajul Papei pentru Ziua Mondială de Rugăciune pentru Vocații, 12 mai 2019)

Twitter: @Pontifex Să nu construim o civilizație care se debarasează de persoanele ale căror vieți nu le mai consideră demne de a trăi: fiecare viață este valoroasă, întotdeauna.

Din păcate, periferiile existențiale ale orașelor noastre sunt dens populate de persoane rebutate, marginalizate, oprimate, discriminate, abuzate, exploatate, abandonate, sărace și suferinde. În spiritul Fericirilor suntem chemați să consolăm chinurile lor și să le oferim milostivire, [...] să le facem să simtă paternitatea grijulie a lui Dumnezeu. Sunt persoane, nu este vorba numai de probleme sociale! [...] În Isus Cristos legătura dintre pământ și cer este asigurată și accesibilă tuturor. Însă a urca treptele acestei scări cere angajare, trudă și har. Cei mai slabi și vulnerabili trebuie să fie ajutați. Este vorba de o mare responsabilitate, de care nimeni nu se poate scuti dacă vrem să ducem la împlinire misiunea de mântuire și eliberare la care însuși Domnul ne-a chemat să colaborăm. (Predica Papei la Liturghia pentru migranți, 8 iulie 2019) IULIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

VATICAN

Noi Sfinți și Fericiți

ȘTIRI DIN VATICAN

Ambulanță pentru săraci În dimineața zilei de 31 mai, înainte de celebrarea euharistică, Papa Francisc a binecuvântat o ambulanță destinată îngrijirii săracilor care nu au o locuință fixă.

Charles de Foucauld

mbulanța oferă servicii celor care trăiesc dificultățile unei vieți petrecute pe străzi și care caută refugiu în împrejurimile Vaticanului sau în adăposturile de furtună din Roma. Acest mijloc de prim-ajutor a fost pus la dispoziție de către Guvernoratul Statului Vatican și încredințat Elemosineriei Apostolice în mod exclusiv pentru a-i asista și ajuta pe cei mai săraci, care rămân aproape invizibili în fața instituțiilor statului. Proiectul a fost lansat în amintirea unei femei în vârstă fără adăpost, Modesta Valenti,

Trei Fericiți vor fi canonizați și mai mulți Slujitori ai lui Dumnezeu vor fi beatificați.

care a murit la 31 ianuarie 1983, după ce, simțindu-se rău și fiind chemată o ambulanță, nu a putut beneficia de acordarea de îngrijiri din cauza condițiilor de igienă precară. Ambulanța se va alătura celorlalte inițiative de asistență medicală ale Elemosineriei Apostolice, precum cea a Preambulatoriului mobil, folosit pentru a aduce îngrijiri celor mai săraci și marginalizați de la periferiile Romei, sau cea a Ambulatoriului Maica Milostivirii, care oferă o primă intervenție medicală celor fără adăpost sau persoanelor lipsite de asistență sanitară.

Î Becciu, în 27 mai, Papa Francisc

n audiența acordată Cardinalului

a autorizat decretele prin care sunt declarați trei noi Sfinți și mai mulți Fericiți, printre care și martiri. Printre ei se află și Charles de Foucauld, care va fi proclamat sfânt. De asemenea vor mai fi canonizați Cesare de Bus (1544-1607) și Maria Domenica Mantovani (1862-1934). Printre viitorii noi Fericiți se află Michele McGivney (1852-1890), Pauline Marie Jaricot (1799-1862) și martirii Simeone Cardon și 5 însoțitori uciși din ură față de credință între 13 și 16 mai 1799 și Cosma Spessotto (1923-1980).

Videoconferință La 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Sfântul Scaun a fost organizată o videoconferință.

otrivit AGERPRES, cu această ocazie Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun a organizat o videoconferință în cadrul căreia au fost prezentate emisiunea filatelică „România – Sfântul Scaun, 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice” și emisiunea de mărci poștale dedicată „Centenarului nașterii Sfântului Ioan Paul al II-lea”. Acestea au fost realizate de către Romfilatelia. Mai multe pe www.agerpres.ro.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IULIE 2020

VATICAN L’OSSERVATORE ROMANO

„Faleza de sticlă” Reflecţii post-pandemie despre reciprocitate L’Osservatore Romano, Suplimentul Donne Chiesa Mondo, iunie, p. 3-5

„F

aleza de sticlă” desemnează o teorie dezvoltată în 2004 de profesorii Michelle K. Ryan şi Alexander Haslam, conform căreia în perioadele de criză sau de recesiune este mai probabil ca în rolurile de conducere să fie aleasă o femeie. Reflectând din perspectiva învăţămintelor dobândite pe parcursul pandemiei, sociologii Chiara Giaccardi (C.G.) şi Mauro Magatti (M.M.) arată, într-un interviu pentru suplimentul Donne chiesa mondo din iunie 2020, că situaţiile de criză nu duc de fapt la o redistribuire a rolurilor, ci valorizează, prin trăirea reciprocităţii, caracteristici masculine sau feminine rămăse până atunci latente. Chiara şi Mauro sunt soţ şi soţie, predau la Università Cattolica di Milano, iar în 2019 au publicat împreună o carte mult discutată în Italia, La scommessa cattolica. C’è ancora un nesso tra il destino delle nostre società e le vicende del cristianesimo? Au şapte copii, cinci biologici şi doi adoptaţi, şi trăiesc în Como, în comunitatea Eskenosen, formată din familii italiene şi imigrante. M.M.: „Criza actuală ne poate împinge spre o lume mai rea, mai divizată. Sau poate lua un curs care ne transformă în bine, dacă vom doborî zidurile şi rezistenţele anterioare. Un punct-cheie este renegocierea între masculin şi feminin, între bărbat şi femeie. Ştim că figura masculină trece azi printr-o criză.

L’Osservatore Romano este oficiosul Sfântului Scaun, fondat în 1861. Este un cotidian politic religios. www.osservatoreromano.va

Alianţă pentru Roma

Ca bărbat, sper ca experienţele de leadership la feminin din timpul pandemiei să ne ajute să păstrăm şi să valorificăm aspectele nou descoperite. Sunt însă convins că, dacă ne bazăm doar pe lideri-bărbaţi şi pe lideri-femei care imită bărbaţii, ne vom întoarce de unde am plecat. Avem nevoie de reciprocitatea masculin/feminin atât în gestionarea vieţii publice, cât şi a celei private.” C.G.: „Reciprocitatea descrie o relaţie dinamică, fără roluri rigide. E un dialog între persoane diferite care trec împreună prin aventura transformării. Complementaritatea în schimb e statică, bazată pe separarea sarcinilor. Dar când staţi amândoi 24/7 acasă, cu copiii, vrând-nevrând revezi relaţia de cuplu. A fost nevoie de efort pentru a găsi noi ritmuri, noi ponderi între cuvânt şi tăcere, între a sta singur şi a fi cu ceilalţi, dar am învăţat ceva frumos.” Traducere şi adaptare de Liana Gehl

Pentru a atrage atenţia asupra demnităţii muncii, Papa Francisc a instituit recent fondul „Isus, lucrătorul divin”, destinat sprijinirii persoanelor cu o situaţie de muncă precară.

ulţi lucrători – a arătat Papa – acceptă să muncească cu ziua, sezonier, fără contract de muncă sau parttime, doar pentru a-şi putea susţine familiile. Prima tranșă a fondului, în valoare de un milion de euro, va fi gestionată de asociaţia diecezană Caritas. „Îmi place să cred – spune Papa – că acest fond va duce la crearea unei adevărate alianţe pentru Roma în care fiecare, cu mijloacele sale, se va simţi protagonist în renaşterea comunităţii noastre după criză.” (OR 10 iunie, p. 1) IULIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

FOCUS EVENIMENTe

Sfântul Rozariu în mondoviziune eveniment În data de 30 mai, în penultima zi a lunii dedicate Sfintei Fecioare Maria, a avut loc la Grota de la Lourdes din Grădinile Vaticane rugăciunea Rozariului pentru a invoca ajutorul Maicii Domnului în fața pandemiei. Evenimentul a fost organizat de Consiliul Pontifical pentru Noua Evanghelizare. La această inițiativă Papa Francisc a participat în mod direct.

uveranului Pontif i s-au alăturat credincioșii din casele lor prin intermediul transmisiunii în direct. Recitarea decadelor cu misterele Rozariului a fost făcută de către persoane active în perioada de pandemie: un medic și o infirmieră, în numele întregului personal sanitar implicat în prima linie în spitale; o persoană vindecată de Covid-19 și una care a pierdut o rudă din cauza virusului, pentru a-i desemna pe cei atinși 8

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IULIE 2020

direct de suferință; un preot capelan al spitalului Spallanzani și o soră infirmieră, pentru a-i aminti pe toți preoții și persoanele consacrate care sunt aproape de cei încercați de boală; un farmacist și un jurnalist, pentru a-i desemna pe cei care în timpul pandemiei au continuat să-și exercite slujirea în folosul altora; un voluntar al protecției civile împreună cu familia, pentru a-i reprezenta pe cei care s-au implicat pentru a face față acestei urgențe; o familie cu un

n centrul Grădinilor Vaticane există o mică reproducere a Grotei de la Lourdes, locul în care Fecioara Maria i-a apărut Sfintei Bernadeta Soubirous în 1858. Sub statuia Fecioarei se poate citi fraza cu care aceasta i s-a revelat Bernadetei: „Eu sunt Neprihănita Zămislire.” Originea acestei reproduceri a fost inițiativa Episcopului de Tarbes, Mons. FrançoisXavier Schoepfer, susținut de Papa Leon al XIII-lea. Proiectul micii grote s-a concretizat datorită donațiilor provenite din toată lumea. Toți Suveranii Pontifi s-au rugat și au organizat ceremonii religioase la grotă. Iar lui Ioan Paul al II-lea și lui Benedict al XVI-lea le plăcea mult să se roage în acest loc.

copil de o lună, născut în timpul pandemiei, ca semn al speranței și al victoriei vieții asupra morții. Tema întâlnirii a fost „într-un cuget și stăruind în rugăciune împreună cu Maria” (cf. Fap 1,14). De asemenea, aceasta s-a desfășurat în mondoviziune de la Grota de la Lourdes din Grădinile Vaticane și în comuniune cu principalele sanctuare de pe 5 continente. Printre cele peste 40 de sanctuare din diferite țări s-au aflat: Aparecida din Brazilia și Luján din

FOCUS

Argentina, un sanctuar din Coreea, Fatima, Lourdes, Częstochowa, Notre Dame de Banneux, Loreto, Padre Pio de la San Giovanni Rotondo, Pompei și multe altele. Grota de la Lourdes din Grădinile Vaticane este o reproducere după Grota de la Lourdes din Franța. În plus, în grotă se găsește altarul original din Grota de la Lourdes. Acest eveniment deosebit a fost transmis în direct de către postul Maria TV și de către Radio Maria, astfel și credincioșii români s-au putut uni cu credincioșii din alte țări și cu Sfântul Părinte la rugăciunea Rozariului. S-au recitat misterele de slavă, iar pentru fiecare mister în parte au fost exprimate intenții de rugăciune pentru anumite categorii de persoane: medici, infirmieri și tot personalul sanitar; militari, forțele de ordine, pompieri și voluntari; preoți și persoane consacrate; muribunzi și cei morți, familii aflate în suferință; cei care au nevoie să fie susținuți în credință și speranță, șomeri și cei rămași singuri și toți copiii care au venit pe lume. Recitarea Rozariului s-a încheiat cu o rugăciune rostită de Sfântul Părinte, rugăciune inclusă în scrisoarea pe care acesta a adresat-o credincioșilor pentru luna mai. „«Sub ocrotirea ta alergăm, Sfântă Născătoare de Dumnezeu.» În această situație dramatică, încărcată de suferințe și de neliniști care se instalează în lumea întreagă, ne îndreptăm spre tine, Născătoare de Dumnezeu și Mama noastră, și alergăm sub ocrotirea ta. O, Fecioară Marie, îndreaptă spre noi ochii tăi cei milostivi în această pandemie de coronavirus și întărește pe cei care sunt dezorientați și plâng pentru cei dragi ai lor răposați, înmormântați uneori într-un mod care rănește sufletul. Sprijină pe cei

care sunt neliniștiți pentru persoanele bolnave care, pentru a împiedica infectarea, nu pot să fie aproape. Revarsă încredere în cel care este în neliniște pentru viitorul nesigur și pentru consecințele asupra economiei și asupra locului de muncă. Mamă a lui Dumnezeu și Mama noastră, imploră pentru noi de la Dumnezeu, Tată al milostivirii, ca această încercare dură să se termine și să revină un orizont de speranță și de pace. Ca la Cana, intervino la Fiul tău divin, cerându-i să întărească familiile bolnavilor și ale victimelor și să deschidă inima lor la încredere. Ocrotește-i pe medici, pe infirmieri, personalul sanitar, pe voluntarii care în această perioadă de urgență sunt în linia întâi și pun viața lor în pericol pentru a salva alte vieți. Însoțește truda lor eroică și dăruieștele lor forță, bunătate și sănătate. Fii alături de cei care noapte și zi îi asistă pe bolnavi și de preoții care, cu grijă pastorală și angajare evanghelică, încearcă să ajute și să susțină pe toți. Sfântă Fecioară, luminează mințile bărbaților și femeilor de știință, pentru ca să găsească soluții juste pentru a învinge acest virus. Asistă pe responsabilii națiunilor, pentru ca să acționeze cu înțelepciune, grijă și generozitate, ajutând pe cei cărora le lipsește necesarul pentru a trăi, programând soluții sociale și economice cu clarviziune și cu spirit de solidaritate. Marie Preasfântă, atinge conștiințele pentru ca sumele uriașe folosite pentru a mări și a perfecționa armamentele să fie destinate în schimb pentru a promova studii adecvate ca să prevină asemenea catastrofe în viitor. Mamă preaiubită, fă să crească în lume sentimentul de apartenență la unica mare familie, având conștiința

„N

oi ne încredințăm ție, Vindecătoarea bolnavilor, care lângă cruce ai fost asociată la durerea lui Isus, menținând fermă credința ta. Tu, Mântuirea poporului roman, știi de ce anume avem nevoie și suntem siguri că vei avea grijă pentru ca, așa ca la Cana Galileii, să poată reveni bucuria și sărbătoarea după acest moment de încercare.” (Scrisoarea Papei Francisc către toți credincioșii pentru luna mai, 25 aprilie 2020)

legăturii care îi unește pe toți, pentru ca în spirit fratern și solidar să venim în ajutorul atâtor săraci și situații de mizerie. Încurajează fermitatea credinței, perseverența în slujire, statornicia în rugăciune. O, Marie, Mângâietoarea mâhniților, îmbrățișează pe toți fiii tăi suferinzi și dobândește ca Dumnezeu să intervină cu mâna Sa atotputernică pentru a ne elibera de această epidemie teribilă, așa încât viața să-și poată relua în seninătate cursul său normal. Ne încredințăm ție, care strălucești pe drumul nostru ca semn de mântuire și de speranță, o, milostivă, o, blândă, o, dulce Fecioară Marie. Amin.” La sfârșitul celebrării Papa Francisc a salutat în spaniolă în special sanctuarele din America Latină – dintre care a menționat pe cel de la Guadalupe – aflate în legătură directă. Le-a salutat în limba sa maternă, mulțumindu-le pentru apropiere și le-a transmis ca Sfânta Fecioară de la Guadalupe să le însoțească. Iulia Cojocariu IULIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

FOCUS EVENIMENTe

C Sebastian Anton

a preoți, fii și membri ai unui popor sacerdotal, ne revine să asumăm responsabilitatea pentru viitor și să-l proiectăm ca frați. Să punem în mâinile rănite ale Domnului fragilitatea noastră, fragilitatea poporului nostru, cea a întregii omeniri. Domnul este Cel care ne transformă, care se folosește de noi ca de pâine, ia viața noastră în mâinile Sale, ne binecuvântează, ne frânge și ne împarte.

Ștefan Lenghen

Hirotonire de preoți

GÂNDURI DESPRE PREOȚIE

Pe 29 iunie au fost hirotoniți preoți, pentru Arhidieceza de București, doi diaconi, Ștefan Lenghen și Sebastian Anton, în cadrul unei Liturghii celebrate în Catedrala Sfântul Iosif. Cei doi noi preoți ne-au împărtășit câteva gânduri despre preoție.

Pr. Ștefan Lenghen:

Eu am auzit de multe ori aceste cuvinte: „De ce vorbești cu acea persoană? Tu nu vezi că nu are treabă cu Biserica, e un păcătos. Nu are rost să îți pierzi timpul cu el. Ai grijă să nu te strici!” Sunt cuvinte care dor, mai ales, dacă știi că persoana despre care vorbește este prietenul sau prietena cu care ai copilărit, e cineva din comunitatea ta. Îmi amintesc și acum cu mare drag, din timpul liceului, când un preot de la mine din sat pe când era seminarist venea acasă, iar după Sfânta Liturghie nu mergea direct acasă, ci stătea de vorbă cu 10

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IULIE 2020

noi, tinerii. Sfinția sa nu ținea cont cum era privit tânărul sau tânăra de ceilalți. Dacă ne întâlnea pe stradă ne saluta și intra în vorbă cu noi, fie că eram mai mulți sau o singură persoană. Mi-a rămas întipărită această imagine a părintelui care își făcea timp să discute cu noi. Sfânta Preoție este un mister. Poți citi multe cărți de teologie despre Sfânta Preoție și să ajungi să realizezi că nu trăiești acest dar pe care bunul Dumnezeu ți-l oferă. Când văd zi de zi cum aceste persoane, prin modul lor propriu, indiferent de dificultățile pe care le trăiesc, îl fac cunoscut pe Dumnezeu tuturor, ne ajută pe noi

să realizăm că Isus Cristos luptă pentru noi. Mă bucură că Preoția rămâne un mister al dăruirii și că nu este o știință despre dăruire.

Pr. Sebastian Anton:

Pentru mine personal, Sacramentul Preoției este un dar deosebit din partea Duhului Sfânt, care permite exercitarea unei puteri sacre în numele și cu autoritatea lui Cristos în slujirea poporului lui Dumnezeu. Prin hirotonire candidatul primește ungerea Duhului care îl însemnează pe prezbiter cu un caracter spiritual de neșters, îl configurează lui Cristos – Preotul și astfel este consacrat pentru a predica Evanghelia, pentru a celebra cultul divin, mai ales Sfânta Euharistie din care își trage forță slujirea sa, și cerând mereu harul de la Isus Cristos, ca să fie un păstor bun după inima sa. Preotul este, întâi de toate, ministru al cuvântului lui Dumnezeu. Rămânând în cuvânt, preotul va deveni discipol perfect al Domnului. În rugăciune uniți.

FOCUS EVENIMENTe

leiul este aşadar protagonistul acestei celebrări, totuşi nu în înţeles alimentar, ci în sensul de ungere care fortifică, care dă frumuseţe, care face ca trupul să strălucească; şi, în acelaşi timp, este balsam, medicament pentru răni. Uleiurile sfinte sunt într-adevăr destinate ungerii capului şi frunţii, pieptului şi mâinilor. Uleiul devine semn fundamental a două lucruri: consacrare şi misiune.

Liturghia Crismei

CATEDRALA „SFântul Iosif”

În data de 19 iunie a fost săvârșită în Catedrala Sfântul Iosif o Sfântă Liturghie solemnă, ocazie cu care preoții din Arhidieceza de București, prezenți în număr mare, au reînnoit promisiunile de la hirotonire și au fost binecuvântate uleiurile sacre și crisma.

ceastă celebrare a avut loc la data la care se sărbătoreau solemnitatea Inimii Preasfinte a lui Isus și Ziua de Rugăciune pentru sfințirea preoților. Cele două acțiuni liturgice, reînnoirea promisiunilor și sfințirea uleiurilor sacre, aveau loc de obicei în Joia Mare, în cadrul Liturghiei Crismei. Dar anul acesta, din cauza restricțiilor impuse de autorități pentru prevenirea infectării cu coronavirus, această celebrare nu a putut avea loc la vremea potrivită. În cadrul omiliei rostite cu acest prilej, ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, a spus că

această celebrare „este o ocazie importantă nu numai pentru noi preoţii, pentru a reflecta asupra caracterului preţios al slujirii noastre preoţeşti, dar este şi o invitaţie adresată tuturor credincioşilor, ca să fie conştienţi de ajutorul pe care trebuie să-l ofere păstorilor lor”. În continuare, ÎPS a mai spus că „preoţii sunt darul iubirii lui Dumnezeu”. Și a adăugat: „Iată marele mister al alegerii noastre, marea iubire care ne-a fost încredinţată, iată marele dar pe care ni l-a făcut Dumnezeu nouă şi, iată astăzi vrea să ne repete: «Nu vă mai numesc slugi, ci prieteni», colaboratorii Săi, cei chemaţi să răspândească în lume iubirea Sa

dumnezeiască, cuvintele Sale mântuitoare, Evanghelia Sa.” Vorbind despre importanța acestei zile, a precizat că „este ziua noastră, a celor consacraţi, ziua celor care sunt aleşi de Domnul şi trebuie să ne bucurăm că şi atâtea suflete, atâţia credincioşi s-au rugat şi continuă să se roage pentru noi, ca să rămânem fideli preoţiei noastre. Îi mulţumim Domnului pentru acest dar măreţ, Îi aducem recunoștință şi mulțumire.” Cât privește Liturghia Crismei „«recuperată» în această solemnitate”, Mons. Aurel Percă a amintit că aceasta „îşi ia numele de la binecuvântarea uleiurilor. În acest rit este semnificată atât originea vocaţiei noastre, cât şi finalitatea sa. De multe ori am întâlnit preoţi care doreau cu nostalgie să retrăiască Liturghia Crismei, pentru a reîmprospăta, spuneau ei, ungerea pe care au primit-o în ziua sfinţirii întru preot.” ÎPS a încheiat adresând un cuvânt de mulțumire preoților „pentru slujirea şi viaţa voastră preoţească ca dăruire şi ascultare faţă de voinţa lui Dumnezeu, pentru răspunsul vostru generos dat chemării lui Isus”. IULIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

FOCUS ȘTIRI ARCB

Câmpina

Hram

Pe 23 mai a fost celebrat hramul Mănăstirii Surorilor Augustiniene Contemplative ale Sf. Rita în cadrul unei Liturghii prezidate de ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, pe platoul din faţa mănăstirii din Câmpina. Alături de Arhiepiscop au fost mai mulți preoți. București

Mirul

ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, a administrat Sfântul Mir, duminică, 31 mai, în sărbătoarea Rusaliilor, în comunitatea romano-catolică de limbă spaniolă din Capitală. Ciofliceni

Aniversare Sâmbătă, 30 mai, s-au împlinit cinci ani de când a fost consacrat altarul Sanctuarului Sfintei Fecioare Maria de pe Muntele Carmel de la Ciofliceni. Cu această ocazie a fost celebrată o Sfântă Liturghie solemnă în aer liber, prezidată de către Arhiepiscopul Mitropolit de București, Mons. Aurel Percă.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IULIE 2020

Distincție

Binecuvântare Apostolică

Pr. Daniel Bulai a fost distins de către Sfântul Scaun cu Crucea Pro Ecclesia et Pontifice.

ecorația i-a fost înmânată Pr. Bulai, pe 16 iunie, de către Nunțiul Apostolic Miguel Maury Buendía, în cadrul unei ceremonii organizate la sediul Nunțiaturii cu ocazia aniversării unui an de la vizita Papei Francisc în țara noastră. Distincția a fost oferită pentru serviciul adus Bisericii și Sfântului Părinte de către Pr. Daniel Bulai cu ocazia vizitei Suveranului Pontif în România, din 31 mai – 2 iunie 2019, părintele fiind responsabil cu organizarea celebrărilor liturgice pontificate de Papa Francisc la București, Șumuleu-Ciuc, Iași și Blaj. Decorația Pro Ecclesia et Pontifice a fost instituită de Papa Leon al XIII-lea la 17 iulie 1888, cu scopul de a crea o distincție de onoare cu ocazia jubileului său sacerdotal. Distincția este o cruce pe care sunt reprezentați în relief Sfinții Apostoli Petru și Paul, iar panglica e în culorile Vaticanului: alb și galben.

Papa Francisc a răspuns la urările de Paști primite din partea Mons. Aurel Percă.

crisoarea este datată 22 aprilie și este semnată de Mons. Edgar Peña Parra. Papa Francisc spune că a primit cu plăcere urările pe care i le adresează ÎPS Aurel Percă și îl asigură de rugăciunile pentru persoana și slujirea sa. Sfântul Părinte ne îndeamnă să luăm aminte cum Cristos Înviat ne cheamă să ne ridicăm, să ne înălțăm la Cuvântul Său, să privim în sus și să credem că suntem făcuți pentru Cer și nu pentru pământ; pentru înălțimile vieții, și nu pentru josniciile morții. Suveranul Pontif încheie adresând cererea de a persevera în rugăciune și trimite ÎPS Aurel Percă și întregii Biserici locale Binecuvântarea Apostolică.

Întrunirea Consiliului Episcopal Pe 3 iunie a avut loc întâlnirea Consiliului Episcopal al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, convocat de ÎPS Aurel Percă.

n cadrul întâlnirii s-a discutat despre Statutul Curiei Arhiepiscopale, despre Vicarul General și Vicarii Episcopali. S-au prezentat competențele Vicarului General și s-au explicat, pentru fiecare Vicar Episcopal, misiunea și Oficiile subordonate. S-a mai vorbit despre Consiliul Prezbiteral, Colegiul Consultanților și Consiliul Pastoral. Aceasta a fost prima întâlnire a Consiliului Episcopal al ARCB, instituit de Arhiepiscopul Mitropolit Aurel Percă în data de 1 mai, prin decret arhiepiscopal.

FOCUS ȘTIRI INTERNE/EXTERNE

Un nou episcop auxiliar de Alba Iulia Arhidieceza Romano-Catolică de Alba Iulia are un nou episcop auxiliar numit de către Papa Francisc, ce urmează să fie consacrat.

Comemorare La 2 iunie sunt comemorați cei șapte Episcopi greco-catolici martiri beatificați de Papa Francisc.

a 2 iunie a fost prima comemorare liturgică a celor șapte Episcopi greco-catolici martiri beatificați de Papa Francisc anul trecut la Blaj. În mod anticipat, s-a celebrat o Liturghie pe data de 31 mai la Catedrala greco-catolică Sfântul Vasile cel Mare din București. Celebrarea a fost prezidată de PS Mihai Frățilă, Episcop greco-catolic de București, alături de care s-a aflat și PS Cornel Damian, Episcop auxiliar al Arhidiecezei Romano-Catolice de București. Liturghia a fost celebrată în prezența relicvei ex ossibus a Fericitului Episcop martir Vasile Aftenie.

apa Francisc l-a numit pe 26 mai pe Mons. László Kerekes Episcop auxiliar al Arhidiecezei RomanoCatolice de Alba Iulia. Mons. László Kerekes este al 27-lea episcop auxiliar care slujește în Arhidieceza de Alba Iulia. Data și locul consacrării sale episcopale vor fi stabilite ulterior. În decembrie 2019, Papa Francisc a acceptat renunțarea la oficiu a ÎPS György Jakubinyi, la acea vreme Arhiepiscop al Arhidiecezei de Alba Iulia, și a PS József Tamás, Episcop auxiliar al aceleiași Arhidieceze. Mons. Gergely Kovács a fost numit Arhiepiscop de Alba Iulia și a fost consacrat și înscăunat pe 22 februarie. Mons. László Kerekes s-a născut la 23 iulie 1968 în Ghelința

(Covasna). A fost hirotonit preot pentru Arhidieceza de Alba Iulia pe 16 mai 1993. A fost profesor la Seminarul Mare de la Alba Iulia și paroh în Târgu Secuiesc, fiind membru al Consiliului Prezbiteral și al Tribunalului Ecleziastic al Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia.

Venezuela

Portugalia

Uganda

„Gest de solidaritate”

Ziua Familiilor

Ziua Martirilor

Prin campania „Gest de solidaritate”, Caritas Venezuela a distribuit, din 30 mai până în 13 iunie, aproximativ 20 de tone de alimente în toate diecezele din țară. În această țară pandemia afectează o societate deja încercată de criza economică, politică și socială. Conferința episcopală venezueleană coordonează proiectul și a solicitat și alte organizații și societatea civilă să i se alăture. Mai mulți misionari, enoriași și mișcări catolice s-au implicat deja.

Pe 7 iunie, în duminica solemnității Preasfintei Treimi, Biserica din Portugalia a celebrat Ziua Familiilor. Cu această ocazie, Cardinalul Manuel José Macário do Nascimento Clemente, Patriarh al Lisabonei, a redactat o scrisoare prin care invită la „promovarea și ocrotirea familiilor”, mai ales în contextul actual al crizei sanitare și economice. De asemenea își exprimă convingerea că Duhul lui Dumnezeu acționează în familii și prin familii pentru binele societății.

Ugandezii au celebrat pe 3 iunie Ziua Martirilor, anul acesta prin celebrări discrete din cauza restricțiilor impuse de Covid-19. De obicei, Ziua Martirilor sărbătorită în sanctuarul de la Namugongo adună aproape un milion de pelerini într-un singur loc. Anul acesta, Arhiepiscopul de Kampala, Mons. Cyprian Kizito Lwanga, le-a propus credincioșilor să se roage o novenă la Martirii din Uganda. Ugandezii s-au rugat pentru bolnavi și pentru cei care îi îngrijesc. IULIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

Biserică și societate SOCIAL

Fără bătrâni nu există viitor Text: Iulia Cojocariu

omunitatea Sant’Egidio a promovat următorul Apel Mondial: „FĂRĂ BĂTRÂNI NU EXISTĂ VIITOR”. Acest apel vine ca urmare a preocupării pentru viitorul societăţii – în contextul crizei cauzate de coronavirus – și este tradus în diferite limbi și răspândit la nivel internaţional (a se vedea primii semnatari ai apelului mai jos). Apelul se adresează tuturor, cetăţeni și instituţii, pentru o schimbare semnificativă a mentalităţii, care să ducă la noi iniţiative, sociale și sanitare ce vizează persoanele în vârstă. Fără bătrâni nu există viitor. Apel pentru reumanizarea societăților noastre. Spunem Nu unui sistem de sănătate selectiv. 14

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IULIE 2020

În contextul pandemiei Covid-19, bătrânii se află în pericol în multe țări europene, ca, de altfel, pretutindeni. Numărul dramatic de decese în cadrul azilurilor de bătrâni ne dă fiori. Sistemele de sănătate publică, precum și bunele practici necesare pentru a oferi servicii de îngrijire propice tuturor vor trebui reformate, pentru a depăși instituționalizarea. Suntem îngrijorați din cauza situației triste legate de masacrul bătrânilor în aziluri. Începe să fie tot mai acceptată ideea că ar fi posibilă sacrificarea vieții lor în favoarea altora. Papa Francisc vorbește despre o „cultură a rebutului” care le ia bătrânilor dreptul de a fi considerați persoane, fiind văzuți, de fapt, ca niște numere și în anumite cazuri nici măcar atât. În multe țări care se confruntă cu nevoia de îngrijire se afirmă un model periculos care privilegiază un sistem de „sănătate selectivă”, ce consideră

reziduală viața bătrânilor. Cea mai mare vulnerabilitate a lor, vârsta înaintată, posibilele patologii preexistente ar justifica o formă de „alegere” în favoarea celor mai tineri și mai sănătoși. A ne resemna în fața unei asemenea stări de fapt este inacceptabil din punct de vedere uman și juridic. Este inacceptabil și din punct de vedere religios, chiar și din punctul de vedere al logicii drepturilor omului și al deontologiei medicale. Nu putem susține nicio „stare de urgență” care să legitimeze sau să codifice derogări de la aceste principii. Ideea conform căreia o speranță de viață redusă ar presupune o diminuare „legală” a valorii acestei vieți este, din punct de vedere juridic, o barbarie. Faptul că acest lucru se petrece prin intermediul unei impuneri (a statului sau a autorităților medicale), străină de voința persoanei, reprezintă încă o expropriere intolerabilă a drepturilor omului. Contribuția bătrânilor continuă să fie obiectul unor reflecții importante în toate civilizațiile lumii. Și este fundamentală pentru viața socială marcată de solidaritate între generații. Nu putem lăsa să moară generația care a luptat atâta împotriva dictaturilor, care a pus umărul la reconstrucția societății după război și a zidit Europa. Credem că principiile egalității de tratament și dreptului universal la îngrijire, câștigate de-a lungul secolelor, trebuie reafirmate cu putere. Este momentul să dedicăm toate resursele necesare pentru a salva cât mai multe vieți și pentru a umaniza accesul la tratament pentru toți. Valoarea vieții trebuie să rămână aceeași pentru toți. Cine nu apreciază viața fragilă și vulnerabilă a bătrânilor se pregătește să le devalorizeze pe toate. Prin acest apel, ne exprimăm durerea și îngrijorarea pentru numărul mult prea mare de decese în rândul

Biserică și societate

bătrânilor, din ultimele luni, și sperăm într-o revoltă morală care să schimbe sistemul de îngrijire a bătrânilor, pentru ca cei vulnerabili să nu mai fie considerați o povară sau, mai rău chiar, inutili. Pentru a adera la apelul nostru, puteți semna aici: https://www. santegidio.org/pageID/37740/langID/en/THERE-IS-NO-FUTUREW I T H O U T- T H E - E L D E R LYINTERNATIONAL-APPEAL-TOREHUMANIZE-OUR-SOCIETIESAGAINST.html Primii semnatari: Andrea Riccardi, istoric, fondatorul Comunității Sant’Egidio; Romano Prodi, fost premier al Italiei și președinte al Comisiei Europene; Jeffrey D. Sachs, director al Rețelei pentru Soluții de Dezvoltare Sustenabilă a ONU; Aleksandra Dulkiewicz, primarul municipiului Gdańsk, Polonia; Simonetta Agnello Hornby, scriitoare, Marea Britanie; Manuel Castells, Spania, profesor de sociologie la Universitatea Berkeley din California; Irina Bokova, fost director general al UNESCO, membru al Comitetului pentru Fraternitate Umană, Bulgaria; Mark Eyskens, fost prim-ministru al Belgiei; Hans Gert Pöttering, fost președinte al Parlamentului European, Germania; Felipe González Márquez, fost prim-ministru al Spaniei; Marie De Hennezel, psiholog, Franța; JeanPierre Denis, director al publicației săptămânale La Vie, Franța; Card. Matteo Zuppi, Arhiepiscop al orașului Bologna; Adam Michnik, eseist, director al Gazetei Wyborcza, Polonia; Michel Wieviorka, sociolog, președinte al Fondation Maison des Sciences de l’Homme din Paris, Franța; Giuseppe De Rita, fondator CENSIS; Stefania Giannini, director general adjunct al UNESCO; Maria Antónia Palla, jurnalist, Portugalia; Navi Pillay, judecător, președinte

ICDP, Africa de Sud; Annette Schavan, fost ministru federal german pentru educație și cercetare, Germania; Jürgen Habermas, filosof, Germania. Bătrânii care trăiesc în aziluri sunt cei mai vulnerabili la infecții virale, inclusiv la Covid-19, de aceea este necesar să beneficieze de o protecție specială. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, în 50% din cazurile de deces înregistrate care au fost cauzate de Covid-19 este vorba de bătrâni care provin din centre de îngrijire și asistență și case de bătrâni. Anul acesta, în timpul pandemiei de Covid-19, în timpul sărbătorilor pascale, s-a desfășurat campania #GanduriBunePentruBatrani, susținută de Comunitatea Sant’Egidio. Din cauza restricțiilor impuse pentru prevenirea îmbolnăvirii cu noul virus, întâlnirile care aveau loc săptămânal la căminul de bătrâni s-au

transformat în conversații telefonice săptămânale. Atenția față de bătrâni este o preocupare a Comunității Sant’Egidio, concretizată prin proiecte precum „Vacanța cu bătrânii”, care se derulează din anul 2003. Acest proiect constă în a petrece câteva zile, în timpul verii, împreună cu vârstnicii și persoanele cu dizabilități din Centrul nr. 1 din București. La 15 iunie a fost Ziua Mondială împotriva abuzului asupra persoanelor în vârstă. Cu această ocazie, Comunitatea a reafirmat cu tărie exigența unei revolte morale împotriva abandonului, a lipsei de îngrijiri potrivite, a sănătății selective, a instituționalizării, și a exprimat necesitatea existenței unor noi modele de asistență și de îngrijire, apărând posibilitatea de a locui la domiciliu și o politică de sănătate pentru toate teritoriile.

Comunitatea Sant’Egidio Comunitatea Sant’Egidio (www. santegidio.org) s-a născut la Roma în 1968, din inițiativa lui Andrea Riccardi, pe atunci elev al Liceului Virgiliu din Roma. De atunci, Comunitatea a crescut foarte mult, fiind prezentă în 74 de țări de pe 4 continente, cu circa 60.000 de membri. Acțiunile Comunității Sant’Egidio se desfășoară în mod voluntar, într-un spirit de solidaritate concretă cu cei săraci, promovând acțiuni în favoarea păcii și a dreptății, prin dialogul și prietenia cu toți. În România există două Comunități Sant’Egidio, una la București și alta la Satu Mare, formate din adulți și tineri studenți. La începutul anilor ’90 au venit pentru prima dată în România câteva persoane din Comunitate, la București și în câteva orașe din Transilvania, pentru a aduce ajutoare din Italia pentru populația afectată de inundații. Întâlnirea Internațională pentru Pace de la București, din septembrie 1998, a fost un eveniment important pentru București și pentru România, dar și pentru Comunitatea Sant’Egidio.

IULIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

Biserică și societate doctrină socială - docat

„D

Munca noastră cea de toate zilele Text: Pr. Daniel Gheorghiță Benchea

unca face parte din viață, dar nu este viața omului (DOCAT 138). Punctul spre care ne invită DOCAT să ne aplecăm privirea și atenția este realitatea muncii. Dezvoltarea însăși a doctrinei sociale a Bisericii a început odată cu răspunsul la provocările ce privesc chestiunea muncitorească. Astfel, prima enciclică socială, Rerum Novarum (Papa Leon al XIII-lea – 1891), vedea ca o lezare a demnității umane și a drepturilor sociale practica dominantă referitoare la salariu și muncă. Papa cerea să le fie dată muncitorilor partea lor dreaptă la bunăstarea economică crescândă și atrăgea insistent atenția privind pericolele unei lupte de clasă (DOCAT 141). Venind în zilele noastre, prima întrebare ce ne vine în minte atunci când ne gândim la muncă 16

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IULIE 2020

este: „Omul e mai degrabă leneș? Sau dornic, dependent și avid după muncă și rezultatele ei?” Oricât de bizar ar părea, există mulți oameni (poate mult prea mulți și din ce în ce mai mulți) care par să trăiască numai pentru munca lor: workaholics. Misiunea noastră, a fiecărui creștin, este să conștientizăm și să arătăm lumii avertismentul Domnului: „pericolul de a ne lăsa înrobiți de muncă ne paște la tot pasul, dar scopul vieții nu este acela de a aduna cât mai mulți bani sau glorie, ci acela de a obține de la Dumnezeu viața veșnică prin rugăciune, liturgie și o activă iubire față de aproapele” (DOCAT 138). Porunca referitoare la odihna duminicală, ne spune Biserica, este apogeul și sensul de excelență al învățăturii biblice despre muncă. Prin întreruperea muncii și celebrarea Sfintei Liturghii în zi de

acă ți se întâmplă în viață să mături străzi, atunci mătură străzile așa cum a pictat Michelangelo tablouri. Mătură străzile așa cum a compus Beethoven muzică. Mătură străzile așa cum a scris Shakespeare poezie. Mătură străzile atât de bine, încât cetele de îngeri din cer și cele de pe pământ să trebuiască să se oprească și să spună: «Aici a trăit un măturător de stradă care și-a făcut bine datoria».” (Martin Luther King)

duminică, privirea omului este îndreptată către scopul adevărat al vieții sale. Introducerea poruncii sabatului slujește următoarelor două scopuri: scutirea omului pentru serviciul religios, dar și protecția celor săraci în fața exploatării din partea „stăpânilor” (cf. DOCAT 139). „Duminica este duminică tocmai prin faptul că nu costă nimic și – în sens economic – nu aduce nimic” (Robert Spaemann). Lucrarea de față, pe care o parcurgem împreună, propune și alte subiecte importante referitoare la muncă, cum ar fi: proprietatea privată, dreptul la muncă, oamenii aflați în raporturi precare de muncă, poziția Bisericii referitoare la munca prestată de copii, de femei, fenomenul migrației muncii, codul muncii, salariul drept, sindicatele... și multe alte subiecte interesante pe care nu le putem cuprinde aici, dar vă invit să le citiți și să le aprofundați, căci „ne obosește munca pe care o părăsim, nu cea pe care o exercităm” (Marie von Ebner-Eschenbach).

SUFLET TÂNĂR

Pagini realizate de Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului

Educarea rațiunii

n mod obișnuit, un student ar spune: „parcă este altfel acum, că am intrat în vacanță”, însă gândindu-ne la experiența trăită în ultimele luni, aceea de a fi stat acasă, majoritatea dintre voi continuând să faceți cursuri online, cred că suntem împreună de acord că nu este foarte diferit, întrucât suntem deja obișnuiți cu același ambient. Am auzit și reacții precum că a fost mai dificil să faci școala de acasă. Sper că ați încheiat cu bine anul școlar/universitar. Cert este, dragi tineri cititori, că sunteți în vacanță și sper ca acest fapt să vă ajute să vă mai relaxați și să faceți lucruri care să vă ajute să vă regăsiți energia, până la noua experiență din toamnă. Chiar dacă tipul de activitate se schimbă, provocările de fiecare zi nu vor înceta să apară; ele nu depind de un singur tip de activitate, ci, mai degrabă, se pliază pe orice tip de activitate. Mă refer aici la acele situații în care trebuie să reacționăm, să interpretăm anumite gesturi ale aproapelui, să luăm decizii, să răspundem la

provocările care ne vin din exterior. Aici contează foarte mult care este reacția noastră, iar în articolul de luna trecută am vorbit despre aceasta („90/10”). Parafrazând cuvintele lui Isus (cf. Mt 15,17-19), reacția este rezultatul a ceea ce se întâmplă în inima noastră. Aș completa că nu doar în inima noastră, ci și în mintea noastră. Cugetăm și luăm decizii. Acolo este „centrul de comandă”. Prin urmare, dacă dorim ca reacțiile noastre să fie mai bune, avem nevoie să ne educăm rațiunea să iubească: să gândească posibilitatea iertării, efectul răbdării într-o anumită situație, să pună binele înaintea răului, să dea spațiu încrederii etc. Este posibilă educarea rațiunii în această formă? Nu știu exact, momentan sunt în teste, iar primele rezultate au ieșit afirmative. Nu e ușor, dar e frumos când observi rezultate bune. Dacă vrei, poți testa și tu! Pr. Marian Blaj, Responsabil diecezan pentru Pastorația Tineretului

Twitter: @Pontifex Dumnezeu a pus în creație și în inima noastră acest proiect: să-l iubim pe El, pe frații noștri și lumea întreagă, și să găsim în această iubire adevărata fericire. Papa Francisc

TINERII ÎNTREABĂ

Tu pentru ce vrei să-I mulţumeşti? Experienţa fragilităţii cauzate de răspândirea virusului ne-a adunat pe toţi împreună şi ne-a ajutat să ieșim din iluziile noastre de atotputernicie. Ni s-au încurcat planuri, au fost anulate călătorii sau întâlniri importante, nu ne-am putut vizita rudele sau prietenii, nu ne-am întâlnit la cateheză. Dar şi altele, pe care numai sufletul nostru le ştie. Pentru ce anume vreau să-i mulţumesc lui Dumnezeu? Vreau să-I mulţumesc pentru că planurile mi s-au dat peste cap ca să pot accepta un alt plan şi că El mi-a dat puterea să mă adaptez. Vreau să-I mulţumesc pentru că mi s-au anulat călătorii sau întâlniri, ca să văd uneori că fac prea multe drumuri sau că pot lucra online. Vreau să-I mulţumesc pentru că nu m-am putut întâlni cu multă lume, dar am adâncit cel puţin o relaţie. Vreau să-i mulţumesc pentru că nu m-am dus la cateheză, dar am urmărit cu interes cele mai frumoase liturghii din întreaga lume. Şi vreau să-i mulţumesc pentru că El scoate din orice rău un bine. Sr. Gabriela Lungu FCJ

IULIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SUFLET TÂNĂR Christus vivit

Maria, tânăra din Nazaret

una aceasta continuăm cu prezentarea unei tinere care a știut să facă față provocării divine într-un stil propriu. Poate te inspiră și pe tine! Papa ne vorbește despre Maria (art. 43-48 din Exortația apostolică Christus vivit). „În inima Bisericii străluceşte Maria. Ea este marele model pentru o Biserică tânără care vrea să-l urmeze pe Cristos cu prospeţime şi docilitate. Când era foarte tânără, a primit vestea îngerului şi n-a renunţat să pună întrebări (cf. Lc 1,34). Dar avea un suflet disponibil şi a spus: „Iată slujitoarea Domnului” (Lc 1,38). „Impresionează mereu forţa «da»-ului tinerei Maria. Forţa acelui «fie mie» pe care l-a spus îngerului. A fost un lucru diferit de o acceptare pasivă sau resemnată. A fost ceva diferit de un «da» ca şi cum ar spune: «Bine, să încercăm şi să vedem ce se întâmplă.» (...) A fost «da»-ul celei care vrea să se implice şi să rişte, al celei care vrea să parieze totul, fără altă garanţie decât certitudinea de a şti că este purtătoare a unei promisiuni. Şi vă întreb pe fiecare dintre voi: vă simţiţi purtători ai unei promisiuni? Ce promisiune port în inimă, de dus înainte? Maria, fără îndoială, avea să aibă o misiune dificilă, însă dificultăţile nu erau un motiv pentru a spune «nu». Desigur că avea să aibă complicaţii, dar nu vor fi aceleaşi complicaţii care există atunci când laşitatea ne paralizează din cauza faptului că nu este totul clar pentru noi sau asigurat cu anticipaţie. Maria n-a cumpărat o asigurare pe viaţă! Maria a intrat în joc şi pentru aceasta este puternică, pentru aceasta este influencer, este influencer al lui Dumnezeu! 18

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IULIE 2020

«Da»-ul şi dorinţa de a sluji au fost mai puternice decât îndoielile şi decât dificultăţile.” (...) Era cea neliniştită, cea pregătită să plece, care atunci când a aflat că verişoara sa avea nevoie de ea, nu s-a gândit la propriile proiecte, ci s-a îndreptat „în grabă” (Lc 1,39) spre zona muntoasă. Şi când este nevoie de a-l proteja pe copilul său, iat-o mergând cu Iosif într-o ţară îndepărtată (cf. Mt 2,13-14). Pentru aceasta a rămas în mijlocul ucenicilor reuniţi în rugăciune, în aşteptarea Duhului Sfânt (cf. Fap 1,14). Astfel, cu prezenţa sa, s-a născut o Biserică tânără, cu apostolii săi în ieşire pentru a face să se nască o lume nouă (cf. Fap 2,411). Acea tânără este astăzi Mama care veghează asupra copiilor, asupra noastră, copiii săi, care mergem în viaţă adesea obosiţi, nevoiaşi, dar cu dorinţa ca lumina speranţei să nu se stingă. Asta este ceea ce vrem: ca lumina speranţei să nu se stingă. Mama noastră priveşte acest popor

pelerin, popor de tineri pe care ea îi iubeşte, care o caută făcând tăcere în propria inimă, cu toate că de-a lungul drumului este atâta zgomot, sunt atâtea conversaţii şi distrageri. Însă în faţa ochilor Mamei este loc numai pentru tăcerea plină de speranţă. Şi astfel Maria luminează din nou tinereţea noastră.”

SUFLET TÂNĂR

Proiect

ragi tineri, doresc să vă împărtăşesc un proiect drag mie şi care sper să vă placă şi vouă şi să vă fie util. Pornind de la cărţi ce mi-au atras atenţia, m-am gândit să vă transmit şi vouă gânduri şi sfaturi ce reies din acestea şi care vor fi structurate pe diferite teme ce pot suscita interesul vostru. Fără să facem uitat faptul că Dumnezeu trebuie să fie centrul existenţei noastre și să ghideze dezvoltarea noastră, cărţile sunt cele care ne ajută să creștem şi să înţelegem ce este cu viaţa noastră, ce anume ne motivează să răzbim în tumultul de informaţii şi situaţii ce

CINEMATECA apar în viaţa noastră, cum putem să facem astfel încât să putem stăpâni setea noastră de viaţă şi fericire. Cum să vindecăm rănile din iubire (Valerio Albisetti) este una dintre acele cărţi ce mi-au atras atenţia în mod deosebit şi care tratează subiecte precum: Timiditatea, Simpatia, Amânarea, Idealizarea, Distracţia, Transformarea, Seducţia, Nesiguranţa, Trădarea, Gelozia, Abandonul şi alte teme sensibile. În speranţa că v-am captat măcar un pic atenţia, următorul articol va fi despre timiditate şi implicaţiile ei în viaţa noastră. Georgiana Nechita

Reflexie

Schimbare

iața are un obicei specific de a se prezenta pe sine în secvențe. Fiind mult fațetată, aceasta reușește foarte des să ne surprindă. Nu există două zile la fel, două persoane la fel, doi copaci la fel. Din păcate, noi, nefiind mereu niște avataruri ale înțelepciunii și ale prudenței, cădem mereu întro capcană evidentă. Mereu credem că deja le-am văzut pe toate, sau cel puțin pe toate cele care au semnificație. În acel moment, începem să ne facem planuri inflexibile și scheme infailibile. Ceea ce urmează variază mereu între trist și tragic. Inevitabil, viața ne arată că mai are un iepure în pălărie și ne demolează planurile cu eleganța unui rinocer în magazinul de porțelanuri. Iar cioburile vor avea potențialul să creeze răni și infecții. Soluția la această problemă este

simplă, nu pentru că este ușoară, ci pentru că este necesară. Va trebui să ne mișcăm orizontul dinspre exterior spre interior. Acest lucru necesită o schimbare de paradigmă în viața noastră – de la „ce vreau să devin?” la „cum vreau să devin?”. Acest salt ne va face să ne acceptăm viitorul cu seninătate. În esență, un fel de schimbare a baremului după care ne evaluăm viața. Un om care crede că a făcut ceea ce e corect nu își va regreta niciodată deciziile, indiferent de rezultat. Există un risc evident de a ne schimba dinamic valorile pentru a avea rezultate cât mai bune. De aceea, a-ți lua ca sursă de valori un depozit imutabil este mereu decizia cea mai bună. Rafael Ropotă

Courageous (2011)

entru a-ți urma adevărata chemare, este nevoie de curaj, mai ales când fiecare zi este o nouă provocare. Sinteză: Patru ofițeri de poliție au o misiune grea, cea de a apăra străzile, dar pe lângă această muncă, ei sunt părinți cu normă întreagă, trebuind să lupte cu fricile zilnice și să încerce să își păstreze credința. În lupta lor zilnică cu răul, aceștia fac față provocărilor, pentru a le crea un viitor mai bun copiilor lor. Despre film: Filmul prezintă povestea a patru tați ce luptă pentru bine, dar în momentul în care lucrurile se tulbură în casele lor, este nevoie ca aceștia să ia niște decizii importante pentru viitorul lor și al familiei. Dar pentru a face asta, au nevoie de CURAJ, iar acesta vine din interior, din credință, din El. Recomandare: Câștigător al premiului Epiphany pentru „Cel mai inspirat film” și a două premii Grace pentru „Cea mai inspirată interpretare”. Alexandra Iacoban

IULIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SUFLET TÂNĂR ȘTIRI/ANUNȚURI

Întâlnirea Diecezană a Tineretului se amână

vând în vedere motivele prezentate mai jos și cu permisiunea ÎPS Aurel Percă, Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului - București anunță că Întâlnirea Diecezană a Tineretului Catolic, programată pentru luna aceasta (23-26), la PopeștiLeordeni, se amână pentru o altă perioadă, care va fi anunțată ulterior. Printre motivele care sunt invocate și care împiedică desfășurarea unui asemenea eveniment pot fi amintite: reticența participanților de a participa la eveniment în contextul pandemiei cu Covid-19; riscul de a contacta/duce virusul în mijlocul participanților sau

al familiilor gazdă; incertitudinea măsurilor favorabile pe baza directivelor venite din partea autorităților pentru perioada următoare sau cea din timpul evenimentului; imposibilitatea de a organiza atelierele de lucru conform măsurilor cerute de autorități; insuficiența spațiului pentru a asigura distanțarea socială; cheltuieli suplimentare pentru asigurarea măsurilor de prevenție. În tot acest timp, echipa de organizare a continuat pregătirea evenimentului de acasă și, astfel, asigură că pregătirile realizate deja sunt într-un stadiu avansat. Când va fi posibilă desfășurarea evenimentului, se va anunța din timp.

ROMÂNIA - Cluj

Pakistan

Săptămâna spiritualității

Bancă de alimente

În perioada 1-7 iunie, tinerii din asociația ASTRU Cluj au avut parte de o săptămână specială în care au aprofundat mai bine spiritualitatea. Săptămâna a avut tema „Prietenia cu Domnul – un dar gratuit!” și activitatea principală a fost un concurs de compus rugăciuni. Concursul s-a adresat atât copiilor, cât și tinerilor, care au compus individual sau în grup. O inițiativă plină de creativitate și spiritualitate, ce ne poate aduce mai aproape în acest timp de „distanțare”.

Tinerii din parohiile și asociațiile din Pakistan au creat o bancă de alimente pentru nevoiași. Zilnic ajută peste 100 de oameni ai străzii, cât și familii sărace. Mai mult de 800 de familii primesc astfel de ajutoare zilnic, iar acțiunea nu va lua sfârșit până nu se va încheia această pandemie. Alături de creștinii care sunt voluntari s-au alăturat și tineri musulmani și hinduși, iar împreună ajută, de asemenea, persoane de orice religie, fără discriminare. (Bianca Bîlha)

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IULIE 2020

Activitatea CDPT În perioada lunilor iulie și august, membrii CDPT sunt în vacanță. Noutățile din acest timp pot fi urmărite în mediul online pe căile de comunicare deja cunoscute: www.cdpt.ro și Facebook/Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului – București.

Suflet tânăr

Colectiv de redacție Bianca Bîlha Diana Benchea Pr. Marian Blaj Theodora Bratu Alexandra Iacoban Sr. Paula Iosif Sr. Gabriela Lungu, FCJ Georgiana Nechita Emanuel Ropotă Foto: cdpt.ro

UNIVERSUL FAMILIEI

POVESTIRI BIBLICE

Sosirea lui Iacob în Egipt (Gen 46,1-6.28-34)

srael a plecat împreună cu tot ce avea. A ajuns la Beer-Şeba şi a adus jertfe Dumnezeului tatălui său, Isaac. Dumnezeu i-a vorbit lui Israel într-o viziune de noapte: „Iacob, Iacob!” El a răspuns: „Iată-mă!” El a zis: „Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul tatălui tău! Nu te teme să cobori în Egipt, căci acolo voi pune să fie din tine un neam mare! Eu voi coborî cu tine în Egipt şi tot eu te voi face să urci. Iar Iosif îşi va pune mâna peste ochii tăi.” S-a ridicat Iacob de la BeerŞeba. Iar fiii lui Israel i-au dus pe Iacob, tatăl lor, şi pe copiii şi soţiile lor în carele pe care le trimisese Faraon ca să-i aducă.

Au venit, în Egipt, Iacob şi toată descendența sa cu el. Şi au ajuns în ţinutul Goşen. Iosif şi-a legat carul şi a urcat să-l întâmpine pe Israel, tatăl său, în Goşen. Îndată ce l-a văzut, a căzut pe grumazul lui şi a plâns pe grumazul lui îndelung. Israel i-a spus lui Iosif: „De acum pot să mor, căci ţi-am văzut faţa şi că mai ești încă viu.” Iosif a zis fraţilor săi şi casei tatălui său: „Voi merge, îi voi face cunoscut lui Faraon şi-i voi spune: «Fraţii mei şi casa tatălui meu, care erau în ţara Canaan, au venit la mine. Oamenii aceştia sunt păstori de turme, căci ei se ocupă cu creşterea animalelor; ei şi-au adus turmele, cirezile şi

„Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul tatălui tău!” (Gen 46,3)

tot ce au.» Şi, când vă va chema Faraon şi vă va întreba: «Cu ce vă ocupați?», voi să răspundeţi: «Servitorii tăi au crescut vite din tinereţea noastră până acum, atât noi, cât şi părinţii noştri.» În felul acesta veţi locui în ţinutul Goşen.”

De colorat:

Atunci Iosif a trimis ca să fie chemat tatăl său şi toată rudenia: cu totul, şaptezeci şi cinci de persoane. (Fap 7,14)

IULIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

UNIVERSUL FAMILIEI SOCIETATE

Sângele dragostei În cea de-a treia invocaţie din binecunoscuta rugăciune „Sufletul lui Cristos” spunem: „Sângele lui Cristos, aprinde-mă de dragoste.” Mai mult ca în tot restul anului, luna iulie este dedicată Preţiosului Sânge al Mântuitorului. Text: Pr. Fabian Măriuţ

n 1849, Papa Pius al IX-lea, la sfatul lui Giovanni Merlini, un călugăr din rândul ordinului Preapreţiosului Sânge al lui Cristos, a instituit o sărbătoare universală dedicată Sângelui Mântuitorului în prima duminică din iulie. Sărbătoarea marca încheierea asediului la data de 2 iulie 1849 şi întoarcerea papei din exil. Ulterior sărbătoarea a fost mutată în prima zi din iulie. Odată cu reforma liturgică săvârşită de Conciliul Vatican II, această sărbătoare a fost desfiinţată, recomandându-se de-a lungul lunii iulie celebrarea la alegere a Sfintei Liturghii în cinstea Preţiosului Sânge. În spiritul invocaţiei mai sus amintite, sângele devine semnul dragostei fără de margini a lui Isus. Pentru mulţi dintre sfinţi, Sângele

lui Cristos a fost un izvor de înaintare spirituală. Sfânta Ecaterina de Siena, care îşi începe mereu epistolele cu expresia „vă scriu în preţiosul sânge al lui Cristos”, i se adresa unuia dintre preoţi: „Înecaţi-vă în sângele lui Cristos cel Răstignit, lăsaţi-vă pironiţi cu el pe cruce, ascundeţi-vă în rănile sale, îmbăiaţi-vă în sângele lui Cristos cel Răstignit.” Acesta este limbajul care încălzeşte inimile misticilor. Cuvintele marii mistice mă duc cu gândul la o expresivă imagine luată din spiritualitatea germană, aceea a mirilor înveșmântaţi într-o picătură de sânge. De fapt, Crucea lui Isus este asemenea unei balanţe. Pe de o parte este talgerul pe care se află Euharistia şi pe de altă parte este talgerul pe care se află mirii cu mâinile împreunate a rugăciune,

Această devoţiune înflăcărează inimile, aprinde iubirea, stimulează dărnicia şi dăruirea reciprocă de sine a soţilor, asemenea lui Cristos care s-a dăruit până la ultima picătură de sânge.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IULIE 2020

contemplând coasta străpunsă de suliţă din care ies sânge şi apă, semn al Bisericii. De o parte şi de alta a crucii atârnă, rămânând în echilibru, Euharistia, noul şi veşnicul legământ, şi Cununia, legământul de iubire dintre un bărbat şi o femeie. Şi în una şi în alta se află sângele, semnul vieţii care se dăruieşte, al iubirii care se revarsă. Sângele este de culoarea roşu aprins, semn că e plin de oxigenul care întreţine viaţa. La fel şi Sângele lui Cristos, semn al dăruirii totale şi al gratuităţii iubirii, întreţine viaţa duhovnicească. Devoţiunea faţă de Preţiosul Sânge al Mântuitorului îi ajută pe soţii creştini să înţeleagă cu inima şi cu mintea că legământul lor de iubire este un izvor de har.

SPIRITUALITATE DIN CATEHEZELE PAPEI

„Pâinea noastră cea de toate zilele” Pâinea s-a aflat în centrul unei cateheze a Papei Francisc despre rugăciunea „Tatăl nostru”. „Pâinea noastră” de la începutul celei de-a doua părți a rugăciunii ne învață să nu fim egoiști, ci să o împărțim și cu ceilalți. Text: Iulia Cojocariu

ncepând cu cateheza din 27 martie 2019, Papa Francisc a trecut la analizarea celei de-a doua părți din rugăciunea „Tatăl nostru”, cea în care îi prezentăm lui Dumnezeu nevoile noastre. Rugăciunea lui Isus pornește de la o cerere presantă, care seamănă cu implorarea unui cerșetor: „Dă-ne nouă pâinea noastră cea de toate zilele!” Adesea uităm că nu suntem creaturi autosuficiente și că avem nevoie să ne hrănim în fiecare zi. Sfânta Scriptură ne arată că pentru multe persoane, întâlnirea cu Isus s-a realizat pornind de la o cerere. Fiecare existență umană, cu problemele ei cele mai concrete și cotidiene, poate deveni rugăciune. În Evanghelii, găsim o mulțime de cerșetori care cer să

obțină eliberarea și mântuirea. Unii cer pâine; alții, vindecare; unii, curățirea, alții, vederea; sau chiar ca o persoană dragă să poată să trăiască din nou... Isus nu trece niciodată cu indiferență pe lângă aceste cereri și aceste dureri. Isus ne învață să cerem de la Tatăl pâinea noastră cea de toate zilele. Și ne învață să facem aceasta în unire cu atâția bărbați și femei pentru care această rugăciune este un strigăt – adesea păstrat în interior – care însoțește anxietatea fiecărei zile. Nici cei mai mari mistici creștini nu pot face abstracție de simplitatea acestei cereri. „Tată, fă ca pentru noi și pentru toți să existe astăzi pâinea necesară.” Iar „pâine” înseamnă și apă, medicamente, casă, muncă... A cere necesarul pentru a trăi.

Dacă Dumnezeu este Tatăl nostru, cum am putea să ne prezentăm înaintea Lui fără a ne lua de mână?

Pâinea pe care creștinul o cere în rugăciune nu este „a mea”, ci este pâinea „noastră”. Isus ne învață să o cerem nu doar pentru noi, ci pentru toți frații din lume. Dacă nu ne rugăm astfel, „Tatăl nostru” încetează să fie o rugăciune creștină. Această rugăciune conține o atitudine de empatie, de solidaritate. Isus educă astfel comunitatea Sa, Biserica Sa, ca să-i prezinte lui Dumnezeu nevoile tuturor. Să ne gândim la copiii care sunt flămânzi. Să ne gândim la copiii care sunt în țările care se află în război: copiii înfometați din Yemen, copiii înfometați din Siria și din atâtea țări, unde nu există pâine. Pâinea pe care o cerem Domnului în rugăciune este aceeași cu cea care, într-o zi, ne va acuza. Ne va reproșa de a nu a fi avut obiceiul de a o frânge cu cel care este aproape de noi, de a nu fi avut obiceiul de a o împărtăși. Pâinea este oferită pentru întreaga omenire. Hrana nu este o proprietate privată, ci o providență de împărtășit, cu harul lui Dumnezeu. Adevărata minune săvârșită de Isus atunci când a înmulțit pâinile este împărtășirea. El însuși, înmulțind pâinea oferită, a anticipat oferirea de Sine însuși în pâinea euharistică. Numai Euharistia este în măsură să sature foamea de infinit și dorința de Dumnezeu care îl iubește pe fiecare om, și în căutarea pâinii celei de toate zilele. IULIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SPIRITUALITATE SFÂNTA SCRIPTURĂ - PSALMII

Scoală-te, Doamne Dumnezeule, / ridică-ţi mâna şi nu uita de cei sărmani! / De ce să-l dispreţuiască cel nelegiuit pe Dumnezeu, / spunând în inima lui: „Nu va cere socoteală”? / Dar tu vezi, tu iei în seamă truda şi indignarea şi le iei în mâinile tale. / În tine se abandonează cel nenorocit; tu îl ajuţi pe cel orfan. (Ps 10,12-14)

Limitele răbdării Text: Pr. Tarciziu Șerban

ulți oameni care s-au familiarizat cu psalmii și fac apel la ei pentru ca, în rugăciunea lor, să-și exprime sentimentele ori trăirile cele mai variate manifestă o preferință pentru Psalmul 10. Preferința lor e dictată de acele experiențe dureroase provocate adesea de semenii lor răuvoitori. Îndeosebi atunci când resimt în mod acut durerea provocată de viclenia, înșelăciunea, abuzul, aroganța disprețuitoare, asuprirea, nelegiuirea, indiscreția intruzivă, violența în vocabular și în gesturi, cei căzuți victime își înalță glasul către Singurul care mai poate face ceva pentru ei: Pentru ce, Doamne, stai departe la vreme de restrişte? Cel rău în mândria lui asupreşte pe cel sărman, care cade în cursele pe care acesta i le întinde. Căci 24

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IULIE 2020

nelegiuitul se laudă în orgoliul său, iar cel lacom de câştig se consideră binecuvântat. La fiecare pas îi merge bine întotdeauna... Gura lui e plină de blasfemii, de înşelăciune şi asuprire; sub limba lui este răutate şi violenţă. Stă la pândă, ca să-l ucidă pe cel nevinovat: ochii lui îl iscodesc pe cel asuprit. Revoltător este pentru omul corect, care se străduiește să trăiască în respect față de legile țării și de cele ale lui Dumnezeu, să vadă disprețul pe care nelegiuiții îl arată față de Dumnezeu și față de Legea Lui, atunci când zic în sinea lor: Nu va cerceta Dumnezeu; nu este Dumnezeu! Nu mă clatin, ... nu mi se va întâmpla niciun rău! Dumnezeu... nu vede nimic. Nu cere socoteală. Și mai revoltător este pentru omul corect să aibă de suferit din partea

celor care ar trebui să-i ia apărarea: conducătorii țării, instituțiile care trebuie să-i apere bunurile și să-i garanteze drepturile. Nu de puține ori omul de rând simte că tocmai aceste structuri îl pândesc, îl iscodesc, îl trag în cursă, îl înșală, abuzează de neatenția și de buna lui credință, îl jefuiesc cu nonșalanță, îl zdrobesc ca pe un vierme atunci când își caută dreptatea. Sfâșiat de durere, psalmistul i se plânge Domnului: Dar tu vezi truda şi durerea şi le iei în mâinile tale. În tine se încrede cel nenorocit... Zdrobeşte braţul celui păcătos şi al celui nelegiuit... până nu va mai fi. Ultimele versete ni-l arată pe psalmist încântat de faptul că rugăciunea lui a fost ascultată de Domnul. Dumnezeu nu înșală niciodată așteptările celor care își pun încrederea în El.

SPIRITUALITATE Minuni şi sfinţi

Sfântul Ġorġ Preca

BIOGRAFIE

preotul care a salvat un nou-născut

E Sfântul Ġorġ Preca Canonizare: 03.06.2007 Beatificare: 09.05.2001 Venerabil: 28.09.1999 Procesul: 13.03.1975 Moartea: 26.07.1962 Nașterea: 12.02.1880

ra luna iulie a anului 2001 în Malta. Trecuseră 2 luni de la vizita Papei Ioan Paul al II-lea, în timpul căreia fusese beatificat Dun Ġorġ, după cum îi spuneau localnicii. S-a constatat că ficatul unui copil născut pe 15 iunie 2001 nu era capabil să îl susțină în viață pe micuț. Copilul a fost dus la Spitalul Sf. Luca și apoi la King’s College Hospital în Londra, unde a fost internat la terapie intensivă. Aici s-a constatat că doar un transplant de ficat poate ține copilul în viață. După câteva zile s-a găsit un donator, dar ficatul nu ar fi fost compatibil cu trupușorul nou-născutului, care l-ar fi respins. Familia a apelat atunci la mijlocirea miraculoasă a Părintelui Preca. Au așezat pe trupul băiatului o mănușă folosită de preoți la exhumarea Fericitului maltez. După câteva zile copilul a început să dea semne de însănătoșire și, pe 24 iulie 2001, medicii de la spitalul englez au confirmat că nu mai era nevoie de transplant. Copilul se vindecase complet și este acum un adult sănătos. Experții medici au fost de acord că vindecarea băiețelului nu poate avea o explicație științifică și, după o atentă cercetare, s-a putut declara că miracolul s-a datorat intervenției Fericitului Ġorġ. Astfel că procesul a ajuns la final și Papa Benedict al XVI-lea a putut să înscrie în rândul Sfinților pe primul maltez, mijlocitor și model pentru conaționali și nu numai.

Mic dicționar al acestei pagini * Numele MUSEUM vine de la primele litere ale frazei latine: Magister, utinam sequatur evangelium universus mundus („Învățătorule, fie ca lumea întreagă să urmeze Evanghelia”). În absolută fidelitate față de Magisteriul Bisericii, laicii formați la centrele MUSEUM în toate parohiile au renăscut la credință credincioșii din insulele Maltei, dar și din Australia, Cuba, Kenya, Peru, Marea Britanie, Polonia și Albania. Scanând codul QR se poate ajunge la pagina de internet a Societății, care poate deveni inspirație.

Al doilea apostol al Maltei, după Sfântul Apostol Paul

eorge s-a născut în Malta, fiul lui Vincenzo și al Natalinei Ceravolo. Era un băiat foarte energic și curajos, dar și cu iubire mare față de Sfânta Fecioară Maria de pe Muntele Carmel. Va fi un terțiar carmelitan și apoi afiliat ordinului. Intră în Seminar și devine preot în 22 decembrie 1906. În primii ani de preoție adună în jurul lui un grup de tineri cu care formează Societatea Doctrinei Creștine. Aceasta poartă numele MUSEUM* și își propune să educe tinerii și copiii la credință. După 25 de ani de activitate, Societatea a fost aprobată oficial de Biserică. Va scrie multe cărți și chiar va face o editură și o tipografie pentru a ajuta la creșterea intelectuală, spirituală și morală a credincioșilor. Ulterior, Conciliul Vatican al II-lea va demonstra că acest apostol a fost un precursor al înnoirii pastorale.

IULIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

SPIRITUALITATE lectură

Restituiri Text: Liana Gehl

arele gânditor Mahatma Gandhi spunea odată că „un mic grup de spirite hotărâte, înflăcărate de o credinţă neabătută, pot schimba cursul istoriei.” Trei publicaţii recent intrate în spaţiul editorial românesc vin să ne prezinte tocmai astfel de spirite, implicate în lupta cu istoria tulbure a secolelor XIX-XX. Poate că, privind strict la durata limitată a vieţii lor, destinele din aceste pagini ne vor apărea drept înfrângeri – mulţi au murit în închisoare, alţii au îndurat ani lungi de domiciliu forţat; alţii, în fine, au luat drumul exilului ori au purtat pe umeri umilitoare ambigutăţi şi compromisuri, într-o perioadă în care tot ce construiseră se prăbuşea, iar decizia de a fi/rămâne catolic putea fi o alegere pe viaţă şi pe moarte. Credinţa lor nu a rămas însă fără rod – acest 26

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IULIE 2020

lucru îl vedem acum, după ce istoria şi-a luat suficientă distanţă. Tocmai de aceea, efortul de restituire depus de autorii lucrărilor este unul deosebit de salutar. În primul volum, Biserica şi şcoala: din istoria învăţământului catolic în România (Sapientia, 2020), autorii Dănuţ Doboş, Petru Ciobanu şi Iosif Gabor (+) oferă pe parcursul a 461 de pagini o viziune vastă şi documentată asupra a ceea ce au însemnat pentru România două veacuri de învăţământ catolic. Strâns împletită cu acest volum este biografia Alexandru Theodor Cisar – Arhiepiscopul martir (Ed. ARCB, 2020), în care Dănuţ Doboş face o evocare profund umană a acestui mare ctitor – între altele – al şcolii catolice din România Mare. Ambele volume sunt prefaţate de ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop de Bucureşti,

care salută iniţiativele arătând că vin „într-un moment cu totul special din viaţa noastră, când avem nevoie cu toţii de mult curaj, dar şi de mici bucurii spiritual-culturale, aşa cum [sunt] şi aceste lucrări istorice”. Al treilea volum de restituiri, apărut în luna iunie, este numărul dublu 17-18 al revistei Pro memoria, editată de Centrul „Biserica şi istoria” al Arhidiecezei de Bucureşti. Cele 288 de pagini ale revistei cuprind trei secţiuni de articole axate pe două perioade istorice majore, cu puternice înrâuriri asupra vieţii catolice din România: Marea Unire din 1918 şi prigoana comunistă. Secţiunea „Din istoria Arhidiecezei” cuprinde studii de: Petru Ciobanu, „Alexandru Theodor Cisar, păstor şi părinte pentru catolicii din Basarabia”; Alexandru Ciocîltan, „Corespondenţă Raymund Netzhammer”; Daniela Mare, „M. Clementine Meyer IBMV, martiră în închisorile comuniste” şi „Nunţiul John Bukovsky, un diplomat care a rămas om”; Radu Ciuceanu, „Pace martirilor, slavă eroilor! Egon Francisc-Xaveriu Haider”; Dănuţ Doboş, „Catolicii din Câmpina” şi „Părintele Egon Xaveriu Haider”. În secţiunea „Vladimir Ghika” scriu: Luc Verly, „Vladimir Ghika şi naţionalismul. Chestiuni despre rolul jucat de Vladimir Ghika în formarea României Mari” şi „Vladimir Ghika în 1918: între acţiune şi diplomaţie”; Iulia Cojocariu, „Vladimir Ghika. Activitatea publicistică”; Narcis Ispas, Luc Verly, „Catolic, român, prinţ Ghika”. Revista se încheie cu recenzii semnate de Andrei Dumitrescu având ca teme istoria Bisericii „Sfânta Elena” din Bucureşti, figura preoţilor Rafael Friedrich şi Ivan Sebastian Petre, precum şi a franciscanilor închişi în perioada persecuţiei comuniste.

SPIRITUALITATE PAGINA GHIKA

L-au cunoscut pe Vladimir Ghika (și reciproc)

Astăzi:

Magdalena Exarhu Text: Luc Verly (traducere Iulia Cojocariu)

n seara vieții ei, Magdalena Exarhu, într-o scrisoare către vechiul ei prieten Vladimir Ghika, își amintește: „Prima noastră conversație intimă a avut loc la Regina [Elisabeta1], în 1904, în momentul plecării dumneavoastră la Salonic. Se cânta un cvartet de Schubert care v-a inspirat o compoziție.”2 Apoi a fost opera Surorilor de Caritate, la care Magdalena Exarhu a avut un rol foarte activ. La dispensarul Sorei Pucci, a avut ocazia de a discuta îndelung despre religie cu Vladimir Ghika, dar poate și despre fratele lui, Alexandru, de care, se spune, era îndrăgostită. Apoi vine separarea, Vladimir Ghika găsindu-se la Roma, apoi la Paris, uneori în România, dar la București sau la Bozieni, în timp ce ea s-a retras, cu bătrânul ei tată, în conacul său de la Epureni (Vaslui). „Unul din regretele mele, îi scrie ea, va fi mereu acela de a nu putea îmbătrâni în același oraș cu dumneavoastră; ar fi atât de bine, cel puțin pentru mine, să vorbim seara la gura sobei. Dar prietenia dumneavoastră îmi rămâne și este deja mult.”

La țară, viața este grea. A trecut vremea în care toată academia de la Bârlad, începând cu Alexandru Vlahuță și terminând cu Victor-Ion Popa, venea să o viziteze. Între cele două războaie în România nu este ușor pentru toată lumea. Trebuie să vândă seturi de cărți din frumoasa ei bibliotecă pentru a se putea încălzi iarna. „Am vândut iarăși multe cărți, toate frumoasele ediții au dispărut, fără a socoti multe cărți ale bunicului meu3. Sper că nu mă învinovățește, căci nu pentru mine am vândut. Nu mă plâng nici nu mă supăr. Știu bine că toți avem ceva de ispășit. M-ați învățat marea lege a compensării... Totuși, nu am putut să-i asigur tatălui meu o bătrânețe agreabilă, dar mi-ați spus că avem partea noastră în odihna morților noștri; că îi putem ajuta potrivit cu frumoasa credință catolică”, scrie ea vechiului ei prieten de 40 de ani. „Frumoasa credință catolică” la care, cu toate acestea, Magdalena Exarhu refuză să se convertească. „Voi merge probabil eu însămi în purgator pentru că nu m-am făcut catolică, cu toate acestea mi-ar fi imposibil să părăsesc biserica pe care am ridicat-o din ruină, în amintirea

Magdalena Exarhu (1876-1949)

morților mei.”4 Faptul că folosește termenul „purgator” dovedește că acceptă dogma catolică. Magdalena Exarhu este legată de trecut. Astfel, în amintirile ei, scrie că, în tinerețe, întrebase în legătură cu Partidul Conservator: „Ce sunt conservatorii?” I se răspunsese: „Acei care ţin la trecutu. – Atuncea voiu fi şi eu conservatoare.”5 Încheie astfel una din scrisorile ei către Vladimir Ghika: „există între noi prea multe amintiri și prea multe morminte ca să putem vreodată să devenim străini. Din cauza acestor amintiri nu vă veți supăra dacă vă spun: Nu veniți să mă vedeți.” Moare de cancer, departe de toți, la 18 august 1949. Dar deja de mult timp renunțase la toate.

1 Mama ei era doamnă de onoare a Reginei. 2 Toate citatele provin din corespondența dintre Magdalena Exarhu și Vladimir Ghika (Arhiva Vladimir Ghika). 3 Manolache Costache Epureanu (1823-1880), care a fost de două ori prim-ministru al României. 4 A pus tot ce îi rămăsese din averea ei în această restaurare. 5 Elena Monu, Familia Kostaki, Editura Sfera, Bârlad, 2013, p. 223. A se vedea de același autor: Familia Costache – Istorie şi genealogie, Editura Sfera, Bârlad, 2011, pp. 181-183. IULIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

„Un semn de recunoștință pentru o vizită luminoasă” Text: Iulia Cojocariu

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IULIE 2020

EVENIMENT

a data de 16 iunie a fost dezvelit la București un monument dedicat vizitei Papei Francisc în România, vizită desfășurată între 31 mai și 2 iunie 2019 la București, Iași, Șumuleu Ciuc și Blaj. Pe soclul bustului care îl reprezintă pe Sfântul Părinte este scris: „Papa Franciscus in Dacoromania, XXXI Maii – II Iunii MMXIX”. Bustul de bronz pe un soclu de piatră a fost ridicat de Arhiepiscopia Romano-Catolică de București, în colaborare cu Primăria Municipiului București și Nunțiatura Apostolică din România. Acesta este așezat la intersecția străzilor Sfântul Constantin și Grigore Cobălcescu și a fost dezvelit de Mons. Miguel Maury Buendía, Nunțiu Apostolic, de Mons. Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, de Daniel Tudorache, primarul sectorului 1, și de Oana Zaharia, director al Administrației Monumentelor și Patrimoniului Turistic. La ceremonie, bustul a fost binecuvântat cu apă sfințită de către Arhiepiscopul Mitropolit RomanoCatolic de București, Aurel Percă, și, de asemenea, au fost intonate cele două imnuri, al Statului Vatican și al României. Bustul este o lucrare a artistului plastic Darie Dup, care l-a reprezentat

pe Papa Francisc zâmbind și care a afirmat că „Papa Francisc este un om cu mult umor și am dorit să obțin asta. Asemănarea se obține ușor, dar starea din interior este un lucru mult mai greu de redat; asta m-a preocupat și mă bucur că am reușit.” Președintele României, Klaus Iohannis, a trimis un mesaj cu ocazia acestui eveniment, prezentat de către consilierul prezidenţial Sergiu Nistor. În acest mesaj, președintele afirmă: „Vizita de stat, pastorală și ecumenică a Suveranului Pontif în România, desfășurată sub îndemnul «Să mergem împreună!», are o semnificație majoră pentru relațiile României cu Sfântul Scaun, anticipând aniversarea din acest an a 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice bilaterale. În fața provocărilor contemporane, cetățenii români au primit vizita Sanctității Sale ca pe o încurajare de a se împlini prin înfăptuirea binelui comun, de a contribui la o societate a dreptății și la o lume a iubirii dintre oameni. Beatificarea la Blaj a episcopilor martiri ai Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, săvârșită pe istorica Câmpie a Libertății, a consacrat izbânda societății noastre împotriva «unui sistem ideologic tiran și coercitiv în ceea ce

privește drepturile fundamentale ale persoanei umane».” De asemenea, președintele a mai amintit că „Papa Francisc a chemat umanitatea la solidaritate și la depășirea fracturilor economice și sociale.” Și a continuat: „România, «Grădina Maicii Domnului», așa cum o botezase cu două decenii înainte Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, a fost locul ales de către Sfântul Părinte pentru a pleda pentru o societate care să-i cuprindă pe toți membrii săi, oferindu-le șansa unei contribuții creative, participative și solidare la construirea binelui comun.” În încheierea mesajului său, președintele a spus: „Bustul pe care-l inaugurăm astăzi nu este un monument, căci el nu rememorează trecutul. Mai degrabă ne aflăm într-un loc al întâlnirii cu noi înșine și cu celălalt, pentru a simți și învăța că, așa cum spunea Sfântul Părinte, «noi aparținem unii altora, iar fericirea personală se realizează făcându-i fericiți pe ceilalți».” Mons. Miguel Maury Buendía, Nunţiu Apostolic în România, a spus despre inaugurarea monumentului dedicat Papei Francisc: „Este pentru mine o bucurie şi o onoare să îl reprezint pe Sfântul Părinte Papa Francisc la inaugurarea acestei piaţete-monument ce îi este dedicată IULIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

EVENIMENT

ca amintire permanentă a vizitei sale istorice în România, în urmă cu un an. Aş dori să mulţumesc sculptorului Darie Dup pentru nobilul bust pe care îl dezvelim astăzi. De asemenea, aş dori să mulţumesc Arhiepiscopiei Romano-Catolice şi Primăriei Municipiului Bucureşti pentru promovarea iniţiativei de a-l ridica şi de a-l amplasa în această frumoasă piaţetă, ce în viitor va fi dedicată Papei, astfel încât să ne rămână mereu prezent mesajul pe care el l-a adresat tuturor românilor: «Să mergem împreună.» În cele din urmă, aş dori să transmit un gând de recunoştinţă din partea Sfântului Scaun şi a mea celor care au lucrat pentru realizarea acestui monument comemorativ şi a ceremoniei de astăzi şi să doresc tuturor o grabnică şi bună revenire la normalitate, după această lungă carantină.” Înalt Preasfinția Sa, Mons. Aurel Percă, a reamintit în mesajul său cuvintele rostite de Papa Francisc înainte de sosirea sa în România: „«Vin în România, țară frumoasă și primitoare, ca pelerin și frate… Vin la voi pentru a merge împreună. Mergem împreună când învățăm să păstrăm rădăcinile și familia, când avem grijă de viitorul copiilor și al fratelui care ne stă alături, când trecem dincolo de teamă și suspiciuni, când lăsăm să cadă barierele care ne separă de alții.». Și a continuat: „Da, Papa Francisc a venit în România «ca un pelerin și frate», într-o «țară frumoasă și primitoare», și a plecat foarte edificat, încărcat cu multe impresii și amintiri frumoase, pe care deja le-a evocat în câteva rânduri. Iar credincioșii-pelerini au putut să trăiască adevărate momente de har: credința lor puternică i-a făcut să reziste eroic pe ploile torențiale care au fost abundente în timpul vizitei, credincioși care nu s-au speriat nici 30

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IULIE 2020

atunci când i-a lovit grindina. Iar răsplata a fost pe măsură: «minunea» soarelui strălucind din nou pe cer și în inimi a făcut ca mulțimile să fie mai bucuroase, mai pline de emoții la întâlnirea cu urmașul lui Petru, o întâlnire, o celebrare și o sărbătoare a credinței, pecetluită în final de apariția curcubeului la plecarea Papei Francisc de pe aeroportul din Sibiu.” Mons. Aurel Percă a mai spus că „amintirea vizitei Papei Francisc în țara noastră este una foarte proaspătă. Încă mai vorbim despre ea, încă mai persistăm în acel spirit de încântare amestecată cu uimire, care ne copleșea pe toți în zilele peregrinării lui prin România. Călătoria Papei Francisc în România s-a bucurat de un mare succes popular. Episcopul Romei a călătorit pentru a întâlni diferitele realități ale țării: Biserica Catolică Latină și Biserica Greco-Catolică, Biserica Ortodoxă, biserica majoritară care l-a primit cu respect și simpatie. Pelerinajul Papei în România, dincolo de mișcarea geografică, a fost și o invitație la un pelerinaj interior, o inimă la inimă, la o întâlnire cu ceilalți. Călătoria Papei a fost ocazia unei invitații adresate tuturor românilor la fraternitate, la simplicitate, la prețuirea celuilalt, fără a se lăsa paralizați de diferențele comunitare sau confesionale.” Referindu-se apoi la ceremonia dezvelirii și binecuvântării monumentului dedicat Papei Francisc, Mons. Aurel Percă a precizat că „astăzi suntem aici pentru a aminti un eveniment istoric, dar poate este mai corect să spunem, pentru a pecetlui această pagină de istorie din viața țării și a capitalei noastre prin inaugurarea acestui bust dedicat Papei Francisc”. De asemenea, a mai spus că acesta este un moment „deosebit cu amintirea încă vie a vizitei Papei Francisc în București și în țară.

Pentru a nu uita această vizită istorică și pentru a transmite generațiilor viitoare memoria acestui eveniment, sunt bucuros că astăzi putem așeza aici acest monument.” Iar în încheiere, Înalt Preasfinția Sa a adresat mulțumiri tuturor celor care s-au implicat în realizarea monumentului și a evenimentului. PS Mihai Frățilă, Episcop grecocatolic de București, a adresat salutul său către cei prezenți: „Împrejurările mi-au permis să fiu prezent la toate cele patru momente ale vizitei în țara noastră a Papei Francisc de acum un an. Ca Episcop greco-catolic de București, delegat din partea Conferinței episcopale pentru organizarea vizitei, am simțit evident o realitate mult mai nuanțată. Vizita pastorală i-a oferit Papei Francisc șansa de a percepe comunități de credință bine reprezentate, trecute prin aspre persecuții, dar conștiente de harul de a putea duce ștafeta credinței mai departe. Imortalizarea vizitei pontificale prin acest bust în centrul Bucureștiului ne inspiră, așadar, speranța. Și ne invită, în același timp, la recunoștință. Recunoștința față de toți aceia care au făcut posibil un asemenea eveniment. Prezența Papei Francisc a constituit o mărturie specială în favoarea bunătății. Dezinvoltura lui spontană, simplă n-a avut nevoie de exegeză, de traducere și nici de publicitate. Acest dar al firescului Episcopului Romei a fost urmărit cu prețuire de societatea românească. Înainte de partajări de tot felul sau de supremații nebănuite, gustul pentru bunătate și cinste ni se revelează inevitabil din existența universului în care trăim, ne situăm unii față de alții și învățăm să ne respectăm. Bunătatea readuce la Lumină mai mulți oameni decât retorica sau moralismul, care nu

EVENIMENT

pot oricum schimba pe nimeni fără ca bunătatea să le fi fost prin preajmă. A fi bun înseamnă să-i pui pe ceilalți în locul tău și să te uiți spre Dumnezeu. Ne revedem după un timp de izolare care, dincolo de recunoașterea precarității noastre, ne-a făcut să redescoperim bucuria fraternității. Familia, cuviința vieții, cumpătarea, generozitatea și răbdarea sau grija față de semeni, șansa de a observa comuniunea, dar și riscurile ne-au pus la încercare existența amenințată. Dezvelirea bustului Papei Francisc sub aceste auspicii ne comunică și mai mult, începând de azi, sensul unei fraternități de care avem nevoie. De la București, la Blajul Micii Rome, prin Iași și Șumuleu, vizita pontificală a permis realității românești să primească o consacrare memorabilă a unei demnități sufletești care a căpătat încă o dată chemare și valențe universale. Să putem, așadar, merge cu toții împreună!” Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul a transmis mesajul Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Daniel. În acest mesaj se consideră că ceremonia de dezvelire a bustului Sanctității Sale Papa Francisc se dorește a fi „inaugurarea unui semn de recunoștință pentru o vizită luminoasă”, cu referire la vizita efectuată de Sfântul Părinte în România, între 31 mai și 2 iunie 2019. Vorbind în continuare de această vizită, Preafericirea Sa a amintit în mesajul său momentele vizitei care au marcat vizita la Patriarhia Română, la Palatul Patriarhal și la noua Catedrală, ceea ce „a reprezentat un moment memorabil pentru credincioșii din țara noastră, atât catolici, cât și ortodocși”. Vizita la Palatul Patriarhiei în sala Conventus rememora o altă vizită desfășurată în aceeași sală, în care s-au întâlnit Papa Ioan Paul al II-lea

și Patriarhul Teoctist. Vizitele pe care le-a efectuat Papa Francisc „reprezintă expresii solemne ale cooperării noastre practice de până acum și ale celei prezente. Totodată, ele sunt și semne de speranță pentru viitor, în ceea ce privește misiunea noastră comună în societatea contemporană, atât de profund marcată de secularizare și individualism.” În finalul mesajului său, Patriarhul Daniel a spus: „Am fost impresionați de frumoasele cuvinte de apreciere pe care Papa Francisc ni le-a adresat nouă, personal, precum și ierarhilor, clerului și credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române, atât în timpul vizitei în România, cât și la întoarcerea Sanctității Sale la Vatican.” Oana Zaharia, directorul Administrației Monumentului și Patrimoniului Turistic, a arătat în discursul său că „acest monument dedicat Sanctității Sale Papa Francisc este un simbol care va dăinui multe veacuri de aici înainte, este o dovadă a gratitudinii noastre față de Sfântul Părinte. Inaugurarea acestui bust este un pas important în demersul de a păstra intactă recunoștința noastră față de Sfântul Părinte.” Victor Opaschi, secretar de stat pentru culte, a subliniat în discursul său faptul că anul în care a avut loc vizita Papei Francisc în România a

fost „un an cu multiple semnificații pentru țara noastră. Se împlineau trei decenii de la Revoluția Română din decembrie 1989, eveniment care a marcat fundamental destinul cultelor religioase din țara noastră.” O altă semnificație remarcată de secretarul de stat pentru culte este aceea a împlinirii a trei decenii „de la reînființarea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, desființată abuziv de regimul comunist în anul 1948”. Și cea de-a treia semnificație se referă la împlinirea a 20 de ani de la vizita istorică a Papei Ioan Paul al II-lea. În încheierea discursului său, a spus: „Pe parcursul celor 3 zile, Papa Francisc a transmis un puternic mesaj de pace, de armonie și fraternitate, de coeziune și incluziune socială, atrăgând atenția, mai ales, față de cei aflați în nevoi: copii, bătrâni sau bolnavi; a știut să arate cât de importante sunt pentru societate, în general, promovarea coeziunii și a solidarității sociale, ca valori fundamentale. Vizita Sfântului Părinte a fost un succes nu doar pentru Biserica Catolică, ci și pentru întreaga societate românească, care l-a primit pe Papa Francisc ca pe un mesager al păcii și al dialogului spiritual. Trei zile, sub cerul României, au domnit pacea, armonia, fraternitatea, respectul reciproc.” IULIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

CULTURĂ Pe drumurile Romei

Început de normalitate, sub privirea Maicii Domnului Text: Anca Mărtinaş Giulimondi

n vârful picioarelor, temătoare, ezitantă. Normalitatea revine pe străzile Romei cu precauţie, cu măşti de protecţie respiratorie, cu mănuşi şi sticluţe de dezinfectant la îndemână. O revenire lentă, progresivă, atentă. Pentru unii, primele semnale de normalitate s-au prezentat odată cu posibilitatea de a bea o cafea la bar, în ciuda regulilor rigide privind dezinfectarea mâinilor, respectarea distanţei interpersonale şi utilizarea măştilor de protecţie până în momentul în care se serveşte cafeaua. Pentru alţii, normalitatea are parfumul sărat al mării, sub razele unui soare din ce în ce mai decis să-şi reia rolul de lider pe timpul verii. Pentru mine, senzaţia de normalitate a stat – fără să am vreun merit – 32

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IULIE 2020

sub semnul Maicii Domnului, protectoarea cartierului roman în care locuiesc, invocată cu numele „Santa Maria Liberatrice” (Sfânta Maria Eliberatoare). În fiecare an, în ultima duminică a lunii mai, dedicată Fecioarei Maria, statuia Preacuratei este purtată în procesiune pe străzile cartierului roman Testaccio. Anul acesta, din cauza restricţiilor împotriva răspândirii noului coronavirus, nu a putut fi organizată procesiunea clasică, însă bunul şi temerarul nostru paroh, Părintele Ernesto, a ţinut ca statuia Maicii Preacurate să fie totuşi purtată pe străzile cartierului, în semn de mulţumire pentru ocrotirea maternă din timpul pandemiei. În procesiune ar fi mers doar el, însoţit de cei câţiva preoţi din parohie, în vreme ce credincioşii ar fi

trebuit să salute de la ferestre trecerea statuii. Însă locuitorii din cartier n-au rămas să privească de la ferestre, ci au ieşit din case cuminţi şi distanţaţi. Desigur, n-au mers în procesiune în urma statuii, însă au întâmpinat imaginea sacră a Preacuratei la colţurile şi de-a lungul străzilor din cartier, strigând, potrivit obiceiului, „Viva Maria!” Cu o seară înainte, în biserica parohiei, am avut parte şi de un concert marian, susţinut de Orchestra Filarmonică din Testaccio. Nu a lipsit lectura unor versuri închinate Maicii Domnului, precum „Ave Maria” a poetului Trilussa (Carlo Alberto Salustri) care spune, în dialect roman: „Quann’ero ragazzino, mamma mia me diceva «Ricordate, fijolo, quanno te senti veramente solo, tu prova a recità ‘n’ Ave Maria. L’anima tua, da sola, spicca er volo e se solleva, come pe’ maggìa»…” Versurile s-ar putea traduce: „Când eram băiețel, mama îmi spunea: «Aminteşte-ţi, fiule, când te simţi cu adevărat singur, încearcă să reciţi un „Bucură-te Marie”. Sufletul îţi porneşte deodată în zbor şi se înalţă ca prin minune»…” Sub privirea Maicii Domnului. Astfel a început, pe străzile din cartierul meu, revenirea la normalitate, după lunile de carantină în care am traversat un adevărat deşert, din care n-au lipsit momentele de fragilitate, de neîncredere, de tristeţe, de sete spirituală. Însă a fost şi un timp de reflecţie, în care am început să înţelegem oarecum că libertatea nu înseamnă doar posibilitatea de a ieşi din casă, de a merge unde şi când vrem, de a întâlni persoane, ci înseamnă mai ales posibilitatea întâlnirii cu Isus, dătătorul de apă vie a Spiritului, singurul în măsură să ne potolească arşiţa din suflete.

CULTURĂ FILE DE ISTORIE CREDINȚĂ ȘI ARTĂ

O madonnă coborâtă parcă din portalurile catedralelor, cu chip brâncușian Text: Mons. Ieronim Iacob

e 80 de ani, Sfânta Fecioară Maria „de la Lourdes” își așteaptă credincioșii la ușa bisericii din Dobrevo (AliAnife, pentru români; Kalfa, pentru germani), în Bulgaria. Între anii 1840 și 1890 au migrat în Dobrogea, venind din vecinătatea orașelor Odessa și Cherson (Rusia) în trei etape succesive, mii de țărani germani (șvabi) în căutare de libertate și pământ rodnic pentru numeroasele lor familii. Ei au fondat sate noi sau le-au întărit pe cele deja existente, în care trăiau români, turcotătari, bulgari etc. În 1935 numărul „nemților” din Dobrogea era de circa 13.000, răspândiți în aproape 50 de comunități, de religie romano-catolică și evanghelică. La extremitatea sudică a Dobrogei, aproape de Bazargic (astăzi Dobrich, în Bulgaria) se afla Parohia Romano-Catolică Ali-Anife Kalfa, Decanatul de Constanța, Arhidieceza Romano-Catolică de București. Germanii catolici au sosit la AliAnife pe la 1890. Între anii 1913 și 1940 satul a aparținut județului Caliacra, din Cadrilaterul Regatului României. Din punct de vedere bisericesc, începând din anul 1904 catolicii din Ali-Anife au fost vizitați, sporadic, de preotul romano-catolic din Șumla (azi Șumen), Pr. François Krings. Parohia a fost fondată în 1909, doi ani mai târziu construindu-se și biserica cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”. Primul (și singurul!)

paroh, în perioada 1909-1940, a fost Pr. Alexis Schoenemakers, călugăr pasionist de naționalitate olandeză. Parohia, aparținând inițial Diecezei bulgare de Nicopole, a trecut sub jurisdicția Arhiepiscopiei de București după Primul Război Mondial. În multele lor pribegii, catolicii germani au fost întăriți de „prezența” Maicii Domnului pe care au cinstit-o mereu cu o afecțiune specială. Arhiepiscopul Netzhammer, cu ocazia vizitei pe care o face la Ali-Anife la 5 mai 1914, notează: „La biserica din sat am asistat la devoțiunea din luna mai și am fost mișcați să auzim cântându-se atât de departe de țări germane cântecul «Maria, wir Dich grüssen, oh Maria hilf!».” Cu ocazia misiunilor populare din anul 1932, catolicii din Ali-Anife s-au hotărât, in corpore, să recite în fiecare seară Rozariul Maicii Domnului în familie. Tot în această perioadă s-a amenajat, în curtea bisericii, Grota Maicii Domnului de la Lourdes. În primăvara anului 1938 în grotă va fi așezată noua statuie a Madonnei de Lourdes, operă a sculptorului bucureștean Francisc Durcovici, fratele Fericitului Anton Durcovici, episcop martir. Sculptorul Francisc Durcovici a realizat, la începutul lui 1938, două statui ale Maicii Domnului „de la Lourdes”, de circa 1,40 m înălțime. Una dintre ele era destinată grotei așezământului catolic de la Timișu de Jos, jud. Brașov, ulterior ajungând la

Seminarul catolic din Iași. Cea de-a doua, pentru care s-au plătit 4.800 de lei, cu transportul inclus, a avut ca destinație grota de la Ali-Anife. Statuile lui Durcovici, de culoarea calcarului, realizate din mozaic fin turnat, par a fi desprinse din portalurile catedralelor medievale. Fața Madonnei, de un oval care amintește de sculpturile lui Brâncuși, cu trăsături estompate ce trimit către mister, prin solemnitate și măreție sugerează profunzimea mesajului de la Lourdes: „Eu sunt Neprihănita Zămislire.” Prevestind parcă tragedia ce va urma, în partea a doua a anului 1939, până spre iarnă, grupuri de copii și vârstnici s-au rugat în fiecare seară Rozariul în fața grotei. În vara anului 1940, catolicii germani au plecat din nou, în mare grabă, în pribegie, asemenea strămoșilor... Biserica a intrat în posesiunea micii comunități ortodoxe, iar statuia Madonnei, după ruinarea grotei, a fost așezată pe un șubred strat de ciment, la intrarea în biserică. Cu trecerea timpului, în cătunul ce-a ajuns acum înfloritorul Ali-Anife din perioada interbelică, statuia pare a prinde rădăcini în pământul pe care atât de mult l-au iubit cinstitorii ei și de care i-au îndepărtat vitregiile istoriei. Nu! Maica Domnului nu ne părăsește niciodată! Cel mult, noi... IULIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

CULTURĂ IDEI PENTRU TIMPUL LIBER

Carte

Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia, de Selma Lagerlöf, trad. Andreea Caleman, Ed. Arthur, 2020, 167 p., 13x19 cm. Una dintre cele mai îndrăgite cărți pentru copii, o poveste emoționantă despre curaj și prietenie.

Carte

Cum deschide Dumnezeu fereastra atunci când o ușă se închide, Ep. Mihai Frățilă, episcop greco-catolic de București, Ed. ARCB, București, 2020, 48 p., 11,5x20 cm. Cartea a fost scrisă în perioada de izolare provocată de pandemia de Covid-19 și reprezintă mărturia unui real dialog online.

Minunile.

Supranaturalul invizibil devine vizibil Sapientia, Iaşi 2020

olumul de faţă, coordonat de PS Mario Zanchin, Episcop emerit de Fidenza, apare în limba română prin traducerea realizată de Leonard Netedu. Această carte ne ajută să înţelegem mai bine, din punct de vedere pluridisciplinar, „semnele” vieţii publice a lui Cristos, adică minunile Sale. Învăluite în mister, nu întotdeauna înţelese corect şi primite în lumina credinţei, faptele Domnului sunt acum analizate într-o lumină nouă şi accesibilă prin această carte, prin care cititorii pot descoperi „în El pe cel mai mare prieten, capabil să dea un sens vieţii lor”. În analiza complexă propusă de această carte, se pleacă de la premisa următoare: „Creştinul... nu crede din cauza minunilor, ci este ajutat în mod puternic în credinţa sa de către acestea.” În centrul atenţiei stă întotdeauna Persoana lui Cristos Domnul, a

Format: 14x20 cm, 263 de pagini

cărui divinitate devine mai accesibilă tocmai prin minunile Sale, iar umanitatea Sa capătă şi ea o nuanţă deosebită prin raportarea la gesturile şi cuvintele Sale, ele însele adevărate minuni (cf. Mc 1,40; 2,11; Lc 7,14 sau In 11,43). Lucrarea de faţă a fost gândită „tocmai pentru a ne invita la a crede şi a trăi în lumina credinţei... ducând lumina Domnului şi reflexul fericit al iubirii Sale” în cât mai multe inimi. Pr. Andrei Dumitrescu

Carte

Creștini în fața lui Israel, slujitor al lui Dumnezeu, de Michel Remaud, trad. Monica Broșteanu, Ed. Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuș, 2018, 161 p., 13x20 cm. Scrisă în 1983, cartea lui Michel Remaud înfățișează o reflecție teologică bine fundamentată, argumentată și nuanțată. 34

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IULIE 2020

carte

Tereza de Ávila, Cartea vieţii

ereza de Ávila, Cartea vieţii, traducători: Marius Ciprian Dinu, Nicoleta Prodan, Editura Carmelitană, Colecția Horeb – Autori carmelitani – Doctori ai Bisericii, 2020, 440 p., 15 x 23 cm. Cartea vieții (Viața Sfintei Tereza a lui Isus scrisă de ea însăși) a fost redactată între 1562 și 1565. Această autobiografie se încheie cu întemeierea primei mănăstiri din Ávila. Cartea Întemeierile constituie continuarea biografiei.

CULTURĂ SACRALITATEA ÎN ARTĂ

Necredinţa Apostolului Toma Text: Pr. Andrei Dumitrescu

Necredinţa Apostolului Toma (cca 1601)

de Caravaggio Pictură în ulei pe pânză Dimensiune: 106,9x146 cm Tabloul se află în colecţiile de artă ale Palatului Sanssouci din Potsdam (Germania).

n limbajul curent, colocvial, folosim uneori şi această expresie: Nu fi Toma necredinciosul! Această sintagmă, care desemnează ironic atitudinea cuiva care se îndoieşte de o anumită afirmaţie şi vrea să se convingă de adevărul ei, face referinţă directă la un moment din viaţa Apostolului Toma, care îşi exprimă deschis dorinţa de a vedea semne care să confirme cele spuse de ceilalţi Apostoli (cf. In 20,24-29). După ce dorinţa îi este îndeplinită chiar de Cristos, acesta îl îndeamnă să nu fie „necredincios, ci credincios” (cf. In 20,27), ceea ce nu înseamnă că Apostolul nu ar fi crezut în cuvintele lui Cristos, ci că dădea o mai mare importanţă raţiunii decât impulsului interior al inimii. Tabloul lui Caravaggio care reprezintă acest moment este realizat pe linia realismului dezarmant al tablourilor sale, prin utilizarea unui contrast dramatic de clarobscur. Cele patru personaje evidenţiate de tablou sunt reprezentate cu o atitudine încordată; s-ar părea că nu doar Toma este „necredincios”, ci şi alţi Apostoli aveau sentimente de îndoială (cf. Mt 28,17). Artistul surprinde

foarte bine spiritul raţional al lui Toma, înclinat spre cercetarea concretă a celor spuse. Nevoii sincere de certitudine a lui Toma Isus îi răspunde cu blândeţe şi îngăduinţă: el însuşi ia mâna Apostolului şi o introduce în rana din coastă, ceea ce sporeşte şi mai mult uimirea acestuia, sugerată prin fruntea de om matur, brăzdată de riduri, precum şi de mâna pusă în şold. Se observă contrastul dintre Cristos, spiritualizat şi înveşmântat în alb, şi Apostoli, cu trupurile amprentate de trecerea anilor. Toma a dus mai târziu Vestea cea bună până în India, unde se pare că a murit martir, pecetluind astfel cu viaţa sa credinţa (reînnoită) în Cristos.

Caravaggio

geniul novator al stilului baroc

ichelangelo Merisi (1571-1610), cunoscut mai bine prin supranumele de Caravaggio (după orașul său natal), a fost un pictor italian considerat precursor al stilului baroc şi unul dintre cei mai importanţi artişti din istorie, fiind maestru al clarobscurului şi al naturalismului în pictură.

Caravaggio

IULIE 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

ETCETERA ANUNȚURI

Noi apariţii editoriale

ditura ARCB a publicat recent meditaţia Preasfinţitului Mihai Frăţilă, Un Paşte memorabil: cum deschide Dumnezeu fereastra atunci când o uşă se închide. De asemenea, cu titlul Sufletul meu e însetat de Dumnezeu, au apărut în volum colectiv un document al Conferinţei Episcopale Spaniole şi un dialog al Claudiei Stan cu Pr. Victor-Emilian Dumitrescu, având în centru relaţia dintre viziunea creştină şi noile „spiritualităţi” orientale.

Liturghia hramului

Revista Actualitatea creștină poate fi achiziționată de la Librăria Sf. Iosif Str. G-ral H.M. Berthelot 19, 010164 – Bucureşti, sector 1 Tel.: 021 201 54 57 Email: libraria@arcb.ro Website: www.librariasfiosif.ro Persoană de contact: Tereza Petreş

www.librariasfiosif.ro

âmbătă, 18 iulie, ora 11, se va celebra hramul Sanctuarului diecezan „Sfânta Fecioară Maria de pe muntele Carmel” de la Ciofliceni printr-o Sfântă Liturghie solemnă.

ASCULTĂ RADIO MARIA Onomastică

uni, 20 iulie, cu ocazia zilei onomastice a ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, va avea loc o celebrare liturgică la care vor participa toți preoții Arhidiecezei și la care sunt îndemnați să participe și credincioșii.

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IULIE 2020

O RAZĂ DE LUMINĂ PENTRU SUFLETUL TĂU!

DIGI: 12687 MHz

www.radiomaria.ro

Sufletul nu are vacanță. Deci, când mergi în concediu, la mare sau la munte, nu uita să te ocupi și de sufletul tău!

Nr. 07/2020 * Anul XXXI * Serie nouă * 4 lei

GÂNDUL LUNII

Munca noastră cea de toate zilele

Actualitatea creștină, nr. 7/2020

Articles inside

Anunțuri

Pe drumurile Romei

Minuni şi sfinţi

ABC-ul credinței

Un semn de recunoștință pentru o vizită luminoasă

cu chip brâncușian

Restituiri

Credință și artă

Sfântul Ġorġ Preca

Sfânta Scriptură - Psalmii

Educarea rațiunii Christus vivit Știri/Anunțuri

Din catehezele Papei

Fără bătrâni nu există viitor

Societate

Social

Știri interne/externe

Evenimente

Liturghia Crismei

L’Osservatore Romano

Știri ARCB

Hirotonire de preoți

Știri din Vatican

Pontifex