4
A nul S fintei P reoþii
19 iunie 2009 - 11 iunie 2010
CRISTOS, UNICUL PREOT (III) “Fraþilor, nimeni dintre noi nu trãieºte pentru sine ºi nimeni nu moare pentru sine. De fapt, dacã trãim, pentru Domnul trãim, ºi dacã murim, pentru Domnul murim.” (Rom 14,7-8)
Acest cuvânt al Apostolului Paul este de un realism tulburãtor. Poate cã nu vã aºteptaþi sã-l vedeþi pomenit într-un articol dedicat Sfintei Preoþii. Este adevãrat cã într-un astfel de context poate suna sau apãrea anacronic acest Cuvânt. Însã lucrurile nu stau deloc aºa. ªi veþi înþelege acest lucru citind ºi reflectând la cele ce urmeazã sã vã împãrtãºesc. Este vorba de o experienþã personalã ºi, în felul ei, unicã. Citiþi-o cu atenþia cuvenitã ºi în maniera cea mai optimistã posibil. Pentru cã tot ceea ce voi exprima, în continuare, este caracterizat de optimism ºi nu de pesimism. Relaþia cu Cristos, o relaþie de viaþã viaþã. Viaþa, însã, înseamnã confruntare cu situaþiile concrete, unele chiar surprinzãtoare. O astfel de situaþie surprinzãtoare m-a copleºtit pe mine la un moment dat. Considerând situaþia în sine, ea poate sã fie interesantã, ca relatare sau povestire. Confruntarea cu realitatea concretã a fost, însã, de-a dreptul dramaticã. Dramatismul a fost legat de experienþa morþii iminente. Când moartea îþi „cântã la ureche”, înseamnã cã situaþia este cu adevãrat serioasã. Aceasta a fost experienþa trãitã de mine, acum o sãptãmânã. Inima nu mai putea accepta solicitarea obiºnuitã. Oare
de ce? Mi-au trebuit douãzeci ºi patru de ore pentru a înþelege. Mai exact, dupã starea de comã pe care am avut-o, mi-a trebuit mai mult timp sã pricep cele întâmplate. ªi am priceput. Inima mea nu mai putea sã facã faþã solicitãrii la „iubire”. Sau, cu alte cuvinte, ea „crãpa” de iubire. O iubire oreientatã, fãrã îndoialã, faþã de Domnul, dar ºi o iubire orientatã faþã de misiunea mea ºi faþã de oameni. Altfel spus: iubirea poate ucide? Se pare cã da. Cristos este Iubire ºi îºi exprimã iubirea în manierã totalã, adicã, prin moarte. Moarte care înseamnã iubire. Amintiþi-vã de cuvântul sãu: „Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva sã-ºi dea viaþa pentru prietenii sãi” (In 15,13). Aºadar Aºadar,, Cristos, Unicul Preot Dupã experienþa unei morþi iminente, meditând ºi scriind despre Cristos, Unicul Preot, nu pot sã spun decât aceste lucruri: este admirabil sã-L poþi iubi pe Cristos ºi sã simþi prezenþa lui în întreaga ta fiinþã; este admirabil sã poþi rãspunde la porunca Lui de a-i iubi pe ceilalaþi, aºa cum El ne-a iubit pe noi; este admirabil sã-L recunoºti pe El ca pe Cel care conduce paºii vieþii noastre ºi care constituie unicul motiv de speranþã sigurã. Continuând pe aceastã idee, îmi dau seama cã experienþa trãitã m-a condus spre cunoaºterea adevãratei liniºti ºi a adevãratei pãci, care-ºi are fundamentul
doar în abandonarea în „braþele Domnului”. ªi atunci, când vorbim despre Cristos Unicul Preot, despre ce vorbim? Vorbim despre: - autorul vieþii fiecãruia dintre noi; - cel care reabiliteazã condiþia noastrã de fiinþe greºitoare; - cel care, prin jertfa sa, ne transpune în posibilitatea de a trãi, din nou, condiþia de copii ai Domnului; - cel care înnobileazã condiþia noastrã, pânã la a ne face pãrtaºi de condiþia fiilor lui Dumnezeu. Concluzionând: a muri nu este altceva decât a te putea bucura de tot ceea ce Dumnezeu, în iubirea Lui, ne-a pregãtit, în manierã admirabilã, pentru noi copiii sãi. Iar acest lucru, prin Cristos, Fiul Sãu, Unicul Preot, care ne-a oferit mântuirea prin jertfa Sa. Noutatea ºi surpriza argumentului Nu era în plan o astfel de abordare. Ineditul situaþiei, însã, m-a fãcut sã înclin balanþa spre un astfel de argument tocmai datoritã autenticitãþii ºi unicitãþii sale. ªi cu siguranþã, pe mine, care am trãit o astfel de experienþã, mã ajutã sã înþeleg ºi sã simt cât de important este sã ne raportãm la Cristos, Unicul Preot, pentru cã doar cu El ºi prin El putem sã aducem, ºi noi, adevãrata cinstire ºi slavã lui Dumnezeu Tatãl. Pr eniamin AENêOAE Pr.. dr dr.. V Veniamin