episcopul ioan ploscaru
biografie - II
(...continuare din numărul precedent) Arestarea Episcopului Ioan Ploscaru În timpul acestor tulburări mulţi preoţi Greco-catolici au fost arestaţi. Episcopul Ioan Ploscaru se aştepta să fie arestat, deoarece trebuiau găsiţi cei care opuneau rezistenţă comunismului. Acest lucru s-a întâmplat la data de 29 august 1949, fiind dus împreună cu un grup de preoţi greco-catolici din Lugoj: Pr. Ştefan Bălan, Pr. Ştefan Turcu, Pr. Patriciu Tufescu, şi Pr. Vasile Albu. Ploscaru a fost reținut după-amiaza când a ieşit din Biserica Romano-catolică din Lugoj, fiind invitat să meargă la securitate, unde se afla Maiorul Kling, care era comandantul securităţii din Lugoj. Începând cu 29 august 1949 vor urma pentru Episcopul Ioan Ploscaru 14 ani petrecuţi prin închisorile comuniste. Detenţia Arestarea Episcopului Ioan Ploscaru şi a celorlalţi ierarhi greco-catolici împreună cu o parte din elita sa: canonici, protopopi şi profesori la instituţiile de învăţământ teologic, funcţionari superiori din cadrul Eparhiilor a fost doar începutul. Fiecare a început să cunoască închisorile pornind din celulele Miliţiilor unde au fost arestaţi, pentru a ajunge cu toţii în beciurile Ministerului de Interne. Aceasta a fost o primă concentrare în condiţii vitrege de privare a libertăţii. Au fost supuşi de la început unui regim sever de detenţie; luaţi pe rând la interogatoriu li s-a cerut acelaşi lucru: să treacă în rândurile Bisericii Ortodoxe şi toţi au reacţionat printr-un refuz unanim. Constrângerile, ameninţările şi pedepsele aplicate în toate închisorile comuniste, au fost primite într-o pioasă tăcere de către oamenii Bisericii Române Unite. Unii au dus amintirea acestora cu ei în mormânt. Primul contact al Episcopului Ploscaru cu Securitatea a avut loc la data de 29 august 1949 când a fost abordat de Securitatea din Lugoj. De la Securitatea din Lugoj se perindă pe la toate închisorile mari din România: Securitatea din Timişoara, Ministerul de Interne, Jilava, Sighetul Marmaţiei, din nou la Jilava, şi apoi la Timişoara, până
24
noiembrie - decembrie 2011
în 25 septembrie 1955. Este lăsat o perioadă în libertate, până în 15 august 1956. Este încarcerat din nou la Timişoara, pentru a treia oară; se perindă apoi la Cluj–Napoca, la Ministerul de Interne, Malmaison, Uranus, Gherla, Piteşti şi Timişoara. Episcopul Ploscaru a stat în închisori
în prima perioadă 6 ani (1949-1955), iar în cea de-a doua perioadă de detenţie 8 ani (1956-1964). Cumulat, a fost lipsit de libertate 14 ani, în nouă locuri de detenţie, în unele dintre ele revenind de mai multe ori. Libertatea provizorie Arhiepiscopul Ploscaru a fost eliberat în 27 septembrie 1955, conform ordinului nr. 610/1955, până în 15 august 1956, când a fost arestat de către UM 0232 Timişoara conform ordinului nr. 609/1956 pentru instigare publică. Înainte de libertatea provizorie a fost anchetat, procesele verbale de interogatoriu de la aceste anchete au fost întocmite în: 13 iunie 1955, 14 iunie 1955, două procese verbale de interogatoriu 15 iunie 1955, două procese în 16 iunie 1955, 17 iunie 1955, 20 iunie 1955, 28 iunie 1955, trei procese în 30 iunie 1955, două procese în 1 iulie 1955, două procese în 7 iulie 1955, 13 iulie 1955, 18 iulie 1955. La aceste PV de interogatoriu s-a pus problema legăturii lui Ioan Ploscaru cu Nunţiatura din Bucureşti. La PV
de interogatoriu din 14 iunie 1955, Episcopul Ioan Ploscaru a afirmat că prima vizită la Nunţiatură a fost prin decembrie 1948, însoţit de preotul Vasile Borda deoarece îi era frică să nu fie arestat pe drum, a doua vizită a fost în perioada februarie – martie 1949, din proprie iniţiativă pentru a primi instrucţiuni cu privire la preoţii trecuţi la ortodoxie. În acest proces verbal de interogatoriu se mai menţionează că Ploscaru avea domiciliul la Lugoj pe strada Făgetului nr. 19 şi a stat împreună cu preoţii Dumitru Sălăjan şi Vasile Tiut, precum şi că avea o maşină de scris „Bady Stat”. La PV de interogatoriu din 16 iunie 1955 Ploscaru afirma că a fost a treia oară la Nunţiatură, la sfârşitul lui iunie 1949, ca să predea lista preoţilor trecuţi la ortodoxie şi a celor rămaşi în Biserica Greco-Catolică, dar această listă nu a fost scrisă pentru ca, în cazul arestării sale, să nu se întâmple ceva cu acei preoţi de pe liste. Din PV de interogatoriu din 16 iunie 1955 aflăm că Ioan Ploscaru a fost pentru a patra oară la Nunţiatură în iulie 1949, pentru diferite instrucţiuni, şi că a primit suma de 150.000 de lei pentru întreţinere. Din acest interogatoriu mai aflăm că membrii Corpului Diplomatic nu au voie să se deplaseze decât până la Constanţa sau până la Braşov. La aceste interogatorii Ploscaru a afirmat că a reuşit să facă să retracteze 78 preoţi, iar în altele afirma că a retractat 10 preoţi, în orice PV de interogatoriu a refuzat să le dea numele (când a fost întrebat cine sunt persoanele care au retractat, Ioan Ploscaru a răspuns frontal: refuz să răspund la această întrebare). Reîntors la Lugoj, după ce foarte greu şi-a găsit o locuinţă, a continuat să activeze în Biserica Romano-Catolică. A cerut Episcopului Romano-Catolic de Alba Iulia, Márton Áron, să-l primească în clerul romano-catolic, dar acest Episcop nu era de acord să primească preoţi greco-catolici în ritul latin pentru că, afirma Márton Áron: „mai târziu Biserica Greco-Catolică îşi va câştiga libertatea, iar atunci vor fi persoane care să acuze că romano-catolicii şi ortodocşii au sfâşiat şi împărţit Biserica