Allan kardec cartea mediumilor

Page 172

diferitele lor existenţe şi de dorinţa lor de a se reîncarna ca să-şi răscumpere trecutul? - În lumea spiritelor se petrec lucruri pe care vă este foarte greu să le înţelegeţi. Nu aveţi printre voi oameni foarte neştiutori în privinţa anumitor lucruri şi alţii care au mai mult spirit decât judecată? Nu ştiţi că unor spirite le place să-i ţină pe oameni în ignorantă, având în acelaşi timp aerul că-i instruiesc, profitând de uşurinţa cu care sunt crezute? îi pot seduce pe cei care nu merg în profunzimea lucrurilor, dar, când sunt înghesuiţi de raţionament, nu-şi mai susţin mult timp rolul. Mai trebuie ţinut cont şi de prudenţa cu care spiritele comunică, în general, adevărul: o lumină prea puternică şi prea bruscă te orbeşte şi nu „luminează” nimic. Prin urmare, în unele cazuri, pot să considere util să nu-l transmită decât treptat, în funcţie de timp, loc şi persoane. Moise nu a spus tot ceea ce a spus Hristos, iar Hristos a spus multe lucruri a căror înţelegere este rezervată generaţiilor viitoare. Vorbiţi de reîncarnare şi vă miraţi că principiul nu este amintit în unele părţi. Dar gândiţi-vă că, într-o ţară unde prejudecata culorii pielii e suverană sau sclavia adânc înrădăcinată în obiceiuri, spiritismul a fost respins doar pentru faptul că susţinea reîncarnarea. Deoarece ideea că acel care este stăpân ar putea să devină sclav şi invers ar fi părut monstruoasă. Nu era mai bine să se accepte mai întâi principiul general şi să ne ocupăm mai târziu de consecinţe? O, oameni, cât de scurtă este vederea voastră ca să puteţi judeca intenţiile Domnului! Aflaţi că nimic nu se face fără permisiunea lui şi fără un scop pe care deseori nu-l puteţi înţelege. V-am spus că în credinţa spiritistă va apărea unitatea, iar disidenţele, deja mai puţin profunde, vor dispărea treptat, pe măsură ce oamenii se vor lumina, şi vor dispărea complet, deoarece aceasta este voia Domnului, unde nu poate să existe eroare. SPIRITUL ADEVĂRULUI - Doctrinele eronate, care pot fi transmise de unele spirite, nu au drept efect întârzierea progresului adevăratei ştiinţe? Aţi vrea să aveţi totul fără nici o strădanie. Să ştiţi că nu există câmp unde să nu crească buruieni, pe care agricultorul trebuie să le smulgă. Aceste doctrine eronate sunt o consecinţă a inferiorităţii lumii voastre. Dacă oamenii ar fi fost perfecţi, nu ar fi acceptat decât adevărul. Erorile sunt ca pietrele preţioase false, pe care numai un ochi exersat le poate distinge. Prin urmare, aveţi nevoie de o ucenicie ca să deosebiţi falsul de ceea ce e adevărat. Ei bine, doctrinele false au drept scop să vă exerseze în dobândirea capacităţii de a face această deosebire. - Cei care adoptă eroarea nu sunt întârziaţi în progresul lor? - Dacă adoptă eroarea, înseamnă că nu sunt îndeajuns de avansaţi ca să înţeleagă adevărul. 302. - Până când se va realiza unitatea, fiecare crede că el are dreptate; iluzie pe care o întreţin spiritele înşelătoare. Pe ce se poate baza omul imparţial şi dezinteresat ca să poată face o evaluare? - Lumina cea mai pură nu este alterată de nici un nor; diamantul fără pată e cel mai valoros. Judecaţi spiritele după puritatea învăţăturii lor. Unitatea se va realiza acolo unde binele nu va mai fi niciodată amestecat cu răul; şi aici se vor ralia oamenii prin forţa împrejurărilor, deoarece vor considera că acesta este adevărul. De altfel, remarcaţi faptul că principiile fundamentale sunt peste tot aceleaşi şi trebuie să vă unească printr-un gând comun: iubirea de Dumnezeu şi săvârşirea binelui. Indiferent de modul de progres presupus pentru suflete, scopul final este acelaşi şi mijlocul de a-l atinge este şi el acelaşi: a face bine. Şi, în privinţa asta, nu există două moduri de a-l face. Dacă există păreri radical opuse chiar în privinţa principiului doctrinei, aveţi o regulă precisă pentru a le evalua. Această regulă este: Cea mai bună doctrină este cea care satisface cel mai bine inimia şi raţiunea, cea care are mai multe elemente ca să-l conducă pe om spre bine; şi va fi cea care va prevala. SPIRITUL ADEVĂRULUI

172/190


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.