Cum sărbătorim Anul European al Patrimoniului Cultural by prof.cornelia.bratu

Cum sÄ&#x192;rbÄ&#x192;torim Anul European al Patrimoniului cultural (proiect eTwinning)

Colegiul Național „Mihai Vitezul”, Alba-Iulia

Scurt istoric al legăturii Marelui Voievod Mihai cu Cetatea Bălgradului Înainte de îndeplinirea idealului românesc, de unire a teritoriilor de la nord și sud de Carpați, în 1600, în istorie a rămas glorioasa intrarea lui Mihai Viteazul în Alba Iulia, după victoria de la Şelimbăr asupra oştilor transilvane, conduse de cardinalul Andrei Bathory. Născut în anul 1558, Mihai Viteazul a fost ban de Mehedinţi, stolnic domnesc şi ban al Craiovei, apoi domnitor al Ţării Româneşti şi, pentru o scurtă perioadă, în 1600, conducător al celor trei ţări ce formează România: Ţara Românească, Transilvania şi Moldova. Până să ajungă domn al celor trei ţări româneşti, Mihai Viteazul a mai treacut de două ori prin Alba Iulia: prima dată în 1592, ca fugar după ce luase parte în calitate de ban al Olteniei la complotul boieresc împotriva lui Alexandru cel Rău, domn al Ţării Româneşti şi a doua oară, în 1596, ca învingător la Călugăreni. Cronicarul Szamosközy ne relatează că “boierul român a stat ascuns aici, în Ardeal în 1592, la curtea lui Sigismund timp de două săptămâni, timp în care Balthazar Báthory, vărul principelui, i-a furat toate lucrurile”, potrivit Dacoromania.ro. În contextul politic al pericolului destrămării coaliției anti-otomane, Mihai Viteazul a decis Unirea celor trei țări. În iulie 1599, a trimis o solie la Praga, pentru a cere încuviințarea împăratului Rudolf al II-lea. Primind un răspuns favorabil, la sfârșitul aceluiași an, a intrat în Transilvania prin pasul Buzău, cu o armată formată din români și mercenari de diferite etnii: unguri și secui din Ardeal, polonezi, sârbi etc. După victoria asupra lui Andrei Bathory – suveran al Transilvaniei (Bătălia de la Şelimbăr, 18/28 octombrie 1599), Mihai Viteazul şi-a făcut intrarea triumfătoare la Alba Iulia, pe 1 noiembrie 1599, primind cheile fortăreței de la episcopul Napragy. Pentru a consolida Unirea celor trei ţări, Mihai Viteazul a luat unele măsuri, cum ar fi adoptarea aceleiași steme pentru toate teritoriile, construirea unei

biserici ortodoxe la Alba Iulia şi acordarea anumitor înlesniri preoților și iobagilor români. Revenirea lui Mihai Viteazul în Cetatea Bălgradului, în 1 noiembrie 1599, este redată într-un adevărat „reportaj” fascinant de către Nicolae Bălcescu, în „Istoria românilor sub Mihai Vodă Viteazul“. „Apropiindu-se de Alba, locuitorii oraşului şi ai judeţului îl întâmpină cale de o leghe înainte cu multă cinste şi cu daruri. Convoiul domnesc, compus din Mihai, care mergea înainte pe un cal roib, purtând o tunică albă, iar pe deasupra o mantie tot albă şi pe cap având o căciulă cu pene de cocor prinse într-o agrafă de aur. Opt slujitori, îmbrăcaţi frumos, purtau opt cai cu frâiele şi şeile bogat ornamentate, urmaţi de trâmbiţaşi şi lăutari. Urmau apoi boierii călări şi şirurile de soldaţi. De o parte şi de alta a domnului erau steagurile cucerite la Şelimbăr, plecate spre pământ ca simbol al cuceririi Transilvaniei.” În „Românii supt Mihai-Voievod Viteazul”, istoricul Nicolae Bălcescu ne descrie în cuvinte alese fericitul eveniment. Mihai Viteazul, prin opera sa politică, devenise deja un laitmotiv pentru întreaga societate românească. Bălcescu a editat volumul în contextul revoluției de la 1848, pentru a sublinia relevața dorințelor naționale și de a-i însufleți pe toți cei care doreau eminaciparea românilor. “Într-aceea, Mihai-Vodă, ridicându-și tabăra de la Sibiu, înaintă cu încetul spre Alba-Iulia. Prin toate orașele pe unde trecu în cale, locuitorii alerga înainte-i cu daruri, slobozind puști în semn de veselie și primindu-l cu mare dragoste și entuziasm. Apropiindu-se de Alba, locuitorii orașului și ai județului îl întâmpinară cale de o leugă (2200 de metri) înainte cu multă cinste și daruri. În capul lor era episcopul catolic Dimitrie Naprasdi, încunjurat de tot clerul său. El felicită în numele poporului pe domn de sosirea sa, urându-i tot felul de fericiri, o domnie vecinică asupra țării Ardealului, ce el dobândise cu sabia, o viață îndelungată și izbânzi multe, care să se adaoge unile peste altele. În aceeași zi, luni 1 noiemvrie, 4

Mihai-Vodă intră cu mare pompă în capitala Ardealului. Dorința ce adesea avea da face întipărire popoarelor printr-o strălucită priveliște, adăogându-se la vesela îmbătare a unei izbânzi de atâta vreme dorită, făcu pe Mihai de puse în această intrare triumfală o podoabă neauzită în părțile noastre”. Iată ce spune istoricul și academicianul Ioan Aurel Pop despre făptuirile lui Mihai Viteazul în Ardeal: ”Mihai Viteazul, în Transilvania, a convocat patru diete. Trei s-au întrunit și, cu ajutorul Dietelor, ca să vedeți ce mentalitate modernă, a adoptat hotărâri, i-a pus pe deputații de acolo să voteze, fără nici un român în Dietă, numai el. Odată, s-a adresat Dietei și a zis că vrea ca turmele din satele românești să aibă drept de pășunat liber în hotarul satelor săsești și ungurești, fiindcă numai reciproca era valabilă. Deci turmele din satele săsești și ungurești intrau peste tot în satele românești, fără nici o problemă. Dacă se întâmpla invers, păstorul putea fi spânzurat. La 1548, în Ţara Făgărașului, un păstor care nu și-a păzit bine turma, că era ploaie afară și vânt, a fost spânzurat că a scăpat turma în hotarul unui sat săsesc. Și Mihai a zis <Nu! De acum încolo țăranul e țăran, oile sunt oi toate, indiferent de etnie>. În altă Dietă a hotărât că limba română devine limbă oficială în Transilvania – fără să desființeze latina şi maghiara. A zis: <Alături de limbile vechi, punem şi româna>. <Mărite Doamne>, i-a spus un nobil maghiar, <așa ceva nu a fost niciodată în țara noastră – limba supușilor să fie recunoscută>. <De azi, va fi!>, a spus Mihai”. Cum a petrecut Mihai Viteazul sărbătoarea Crăciunului la curtea Principelui Transilvaniei, din Cetatea Bălgradului

Cel care avea să ajungă primul domn al Moldovei, Ţării Româneşti şi Ardealului, Mihai Viteazul, şi-a petrecut Sărbătorile de Crăciun din anii 1596 şi 1599, în Cetatea Bălgradului (Alba Iulia). Pe lângă participarea la banchete şi serbări, a urzit şi planuri de încuscrire cu cancelarul de la curtea Principelui. Până să ajungă domn al celor trei Ţări româneşti, Mihai Viteazul a trebuit să treacă de două ori prin Alba Iulia, oraş care a fost timp de 17 decenii, între 1541-1711, capitala Principatului autonom al Transilvaniei. Este perioada în care iau amploare construcţiile care vor înfrumuseţa oraşul, Palatul Principilor, spre exemplu.Capitala Alba Iulia devine şi un important centru cultural. Mihai Viteazul vizitează Alba Iulia, pentru prima dată, în 1592, ca fugar, după ce luase parte în calitate de ban al Olteniei, la complotul boieresc împotriva lui Alexandru cel Rău, domn al Ţării Româneşti. Cronicarul Szamosközy ne relatează o întâmplare hazlie: „boierul român a stat ascuns aici, în Ardeal în 1592, la curtea lui Sigismund (Báthory-n.r.) timp de două săptămâni, timp în care Balthazar Báthory, vărul principelui, i-a furat toate lucrurile“, se spune în lucrarea lui Ioan Crăciun, „Cronicarul Szamosközy şi însemnările lui privitoare la români (1566-1608)“. Şi-a petrecut Crăciunul 1596 la curtea Principelui Transilvaniei Patru ani mai târziu, îl regăsim pe Mihai Viteazul tot la Alba Iulia, dar cu o altă titulatură, de învingător în cunoscuta bătălie cu turcii de la Călugăreni. La sfârşitul anului 1596, Mihai Viteazul se afla la Alba Iulia ca „un voievod cu drepturi suverane”, după cum scrie Nicolae Iorga în „Istoria lui Mihai Viteazul“. Cronicarii vremii consemnau că Mihai Viteazul a asistat alături de Sigismund Báthory la slujbele de Crăciun din marea Catedrală romano-catolică din Cetate,

dar şi în modesta

biserică a Mitropolie Ortodoxă a Bălgradului, care se afla într-o stare precară. „În cinstea lui s-au dat banchete, serbări şi s-au tras salve de archebuze (n.r. arme de 6

foc, asemănătoare cu puşca). A primit daruri scumpe, precum şi domeniul şi castelul de la Buia, drept răsplată pentru meritele sale şi loc de refugiu în cazul în care turcii ar invada Ţara Românească“, mai consemna cronicarul amintit mai sus. Responsabil de protocolul de primire şi cazare a viitorului domn al Ţării Româneşti şi al Ardealului şi Moldovei a fost cancelarul Principelui, nobilul de origine română Iosica, cu care Mihai a ţesut planuri de încuscrire. Din postura de oaspete al Principelui, a căutat să sprijine şi Mitropolia Ortodoxă din Transilvania. Reşedinţa Mitropoliei era în acea perioadă în afara zidurilor cetăţii Bălgradului, în zona actuală a străzii Vasile Alecsandri, unde exista şi funcţiona singura biserică a românilor din Alba Iulia. După întrevederea avută cu Mitropolitul Ioan de Prislop, Mihai Viteazul i-a cerut Principelui Sigismund Báthory consimţământul să ridice la Alba Iulia o nouă biserică mitropolitană pentru toţi românii din Transilvania, care să stea sub jurisdicţia Mitropoliei din Târgovişte. Aşa s-au pus bazele Mitropoliei Ortodoxe a Bălgradului, despre care Nicolae Iorga afirma că „a fost cel mai trainic şi mai de folos aşezământ al neamului românesc de peste munţi” . Participare la slujbele de Crăciun şi Anul Nou 1600, în clădirea nouă a Mitropoliei Bălgradului Domnitorul şi-a petrecut, pentru a doua oară, Crăciunul şi Anul Nou 1600, în Palatul Principilor din Alba Iulia, devenit reşedinţa sa. De la cronicarii vremii aflăm că a participat la slujbele religioase desfăşurate în ctitoria sa, clădirea nouă a Mitropoliei Ortodoxe a Bălgradului. Cancelaria voievodală de la Alba Iulia a emis sub Mihai Viteazul, pentru prima dată în Transilvania, acte oficiale în limba română, alături de cele în limba latină şi slavă. De la început s-a intitulat „Domn din mila lui Dumnezeu, al Ţării Româneşti şi al Ardealului”. Titulatura considerată cea mai completă a apărut la Alba Iulia, la data de 6 iulie 1600: „Io Mihai Voievod din mila lui Dumnezeu, Domn al Ţării Româneşti şi al Ardealului şi a toată Ţara Moldovei“. Voievodul a fost asasinat pe câmpia de la Turda în august 7

1601, prin trădare, în tabăra sa de către o mână de mercenari aleşi de generalul Basta, ce a văzut în Mihai un mare rival politic şi un mare conducător de oşti. Episodul domniei de 10 luni a lui Mihai Viteazul în Cetatea din Alba Iulia a stat la baza consituirii la 1918 a statului naţional unitar roman. Domnia de zece luni în Cetatea Bălgradului Chiar dacă a fost sfătuit de boierii şi de către unii din sfetnicii săi să nu rămână la Alba Iulia, voievodul n-a mai vrut să plece din Transilvania, pe care a considerat-o prielnică şi situată într-o poziţie strategică mai favorabilă decât Ţara Românească faţă de duşmanul tradiţional, Imperiul Otoman. Imediat după instalarea sa în Palatul Principilor din Alba Iulia(n.r. cunoscut în zilele noastre ca şi clădirea de la coada calului) de unde a pregătit expediţiile militare şi actele cancelariei voievodate, Mihai a trimis o solie împăratului de la Viena. În acest fel a început un capitol pe care istoricul Nicolae Iorga îl intitulează „Lupta cu oamenii împăratului” care a durat din noiembrie 1599 şi până în august 1600, când a fost ucis pe câmpia Turzii. Potrivit istoricului Gheorghe Anghel, mesajele transmise de voievod din Alba Iulia au fost: menţinerea în starea în care se află, adică stăpânul Transilvaniei, sprijin financiar pentru armată, iar ca titlu poate fi „cel mai mare de prinţ, duce şi chiar rege”. Mai cerea gardă personală de 2000 de nemţi, respectiv 2000 de unguri şi cehi. Încă de la început, a primit un răspuns negativ. Ardealul nu putea fi dat lui Mihai, întrucât fusese promis fratelui împăratului Austriei. În vara anului 1600, voievodul a convocat Dieta(n.r. adunare legislativă), la Alba Iulia. Pentru prima data, apar şi prevederi pentru populaţia românească a Transilvaniei: dreptul de păşunat; interzicerea maltratării iobagilor români şi scutirea preoţilor români de a presta muncă iobăgească. La Curtea de la Alba Iulia a fost întocmit Catastihul ţării, în care erau înregistrate, cu meticulozitate, în limba română veniturile şi cheltuielile ţării. Relaţii speciale cu Cetatea Bălgradului Mihai Viteazul a avut 8

relaţii speciale cu oraşul Alba Iulia şi înainte de vremelnica domnie de zece luni în Cetatea Bălgradului. O întâmplare amuzantă este prezentată de istoricul Ioan Crăciun, potrivit căruia cronicarul Szamosközy relatează că „boierul român (Mihai Viteazul-n.r.) a stat ascuns aici, în Ardeal în 1592, la curtea lui Sigismund timp de două săptămâni, timp în care Balthazar Báthory, vărul principelui, i-a furat toate lucrurile”. Între 1597-1599, Mihai Viteazul, a reuşit să construiască cu ajutorul Mitropolitului Ioan de Prislop o nouă clădire pentru Mitropolia Ortodoxă a Bălgradului care a fost ridicată la rang de Arhiepiscopie a Ardealului. În semn de preţuire şi respect, primul liceu românesc care a luat fiinţă în Transilvania după 1918, în Alba Iulia,

a primit numele voievodului. Cea mai importantă statuie a

domnitorului este amplasată în faţa fostului Palat princiar în care a locuit Mihai Viteazul.. Tot pe această clădire este aşezat un amplu basorelief care redă, în linii principale, ampla scenă a intrării triumfale a voievodului în Cetatea Bălgradului. Episodul domniei de 10 luni a lui Mihai Viteazul în Cetatea din Alba Iulia a stat la baza consituirii, la 1918, a statului naţional unitar roman. Portretul lui Mihai Viteazul Tot de la Bălcescu ne-a rămas o minunată şi emoţionantă pagină de portret a lui Mihai-Voievod Viteazul. „În acel timp de chin şi de jale, strălucea peste Olt, în Craiova, un bărbat ales şi vestit şi lăudat prin frumuseţea trupului său, prin virtuţile lui alese şi feliurite, prin credinţa către Dumnezeu, dragostea către patrie, îngăduiala către cei asemenea, prin sinceritatea, statornicia şi dărnicia ce împodobea mult lăudatul său caracter”. Pagina este completată cu episodul în care se evocă momentul când pronia cerească îi sporeşte tăria în faţa morţii, pe care o înfruntă, sfidând-o şi biruind-o: „Sosind în locul unde trebuia a primi moartea, gâdea, cu satârul în mână, cu inima crudă, cu ochii sângeroşi, se apropie de osândit. Dar când aţinteşte ochii asupra jertfei sale, când vede acel trup măreţ, acea căutătură sălbatică şi îngrozitoare, un tremur groaznic îl apucă, ridică satârul, voieşte a izbi, dar mâna îi cade, puterile îi slăbesc, groaza îl stăpâneşte şi, trântind 9

la pământ satârul, fuge printre mulţimea adunată împrejur, strigând în gura mare că el nu îndrăzneşte a ucide pe acest om”, scria Nicolae Bălcescu.

Imnul Colegiului Național Militar ”Mihai Viteazul” 10

PURTĂM UN NUME… Versurile: prof.Cioară Ioan Muzica: cpt. Honcaș Coriolan

Mihai Vitezul, erou între eroi, Din pagini de istorii vii astăzi către noi, Tu vii măreț și aspru pe aripe de timp Cu nimbul de lumină din românesc Olimp. Purtând ardent în suflet o ”pohtă” milenară Tu ai zidit aicea o națiune și-o țară… În Bălgradul în care intrai triumfător, Noi ne-mplinim prin vreme destin de luptători. Purtăm cu fal-un nume: al bravului bărbat Ce-o țară moștenire prin vremuri ne-a lăsat… Jurăm, plecați în fața măreților eroi, Să stăm de strajă țării în pace și-n război!

Mihai Viteazul, erou între eroi, Din pagini de istorii vii astăzi către noi, Tu vii măreț și aspru pe aripe de timp Cu nimbul de lumină din românesc Olimp. Noi ducem mai departe destinul țării noastre, Oricâte vremuri grele ne-ncearcă pe sub astre; Noi suntem viitorul, cum tu trecutul ești… Suntem legați, prin vreme, de plaiuri românești! Suntem legați prin viață de plaiul mioritic; Slujim armata țării sub steagul ei cel mitic Sub gerul aspru-al iernii, sub soarele de vară… Nimic mai sfânt pe lume ca numele tău ȚARĂ!

Cetatea Alba Iulia este alcătuită din şapte bastioane şi prezintă toate elementele de fortificaţie adaptate tehnicii militare ale timpului. Intrarea se face prin şase porţi, majoritatea decorate cu statui şi reliefuri. Gabriel Ristoiu, directorul Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, ne vorbeşte despre istoria bogată a locului, care începe însă cu mult înainte de perioada medievală. "În epoca romană, într-o anumită perioadă, în funcţie de împărţirea administrativă a Daciei, Apulum, anticul oraş Alba Iulia, a fost capitala Daciei Romane. Aici se văd urmele singurei legiuni romane care a stat în toată perioada dominaţiei romane în Dacia, Legiunea a XIII-a Gemina. Aceasta a lăsat în urma ei un castru, peste care s-a construit apoi cetatea medievală. Tot aici avem două oraşe romane ridicate la rang de colonia, un caz unic în România. Începând cu secolul al XII-lea este cel mai bogat oraş din Dacia, fiindcă aici se strângeau cele mai importante bogăţii ale Daciei pentru Roma. De altfel, la jumătatea secolului al III-lea apare o inscripţie care îi alocă oraşului Apulum epitetul de Crisopolis - Oraşul de Aur, tocmai datorită bogăţiei care exista aici."

Mihai Viteazul a fost ban de Mehedinţi, stolnic domnesc şi ban al Craiovei, apoi domnitor al Ţării Româneşti şi, pentru o scurtă perioadă, în 1600, conducător al celor trei ţări ce formează România: Ţara Românească, Transilvania şi Moldova. Prin intrarea la Alba Iulia, Mihai Viteazul stabilea reşedinţa celor trei ţări române unite sub sceptrul său în primul stat românesc, în vatra Daciei străbune.

Pentru a consolida Unirea celor trei ţări, Mihai Viteazul a luat unele măsuri, cum ar fi adoptarea unei steme unice, construirea unei biserici ortodoxe la Alba Iulia, acordarea unor înlesniri preoţilor şi iobagilor români, numirea ca mitropolit al Transilvaniei pe Ion de la Prislop.

bazorelief din bronz ce înfățișează momentul primirii solilor din Țările Române de către Mihai Viteazul. PALATUL PRINCIPILOR Bisericuta memorialã "Mihai Viteazul" se aflã în municipiul Alba Iulia, în vecinãtatea zidurilor cetãtii, la 500 m de Obeliscul închinat eroilor martiri Horea, Closca si Crisan. Pe locul actualei bisericute de lemn s-a aflat vechea ctitorie, din anul 1597, a voievodului unificator Mihai Viteazul. Centru al Mitropoliei Ardealului din veacul al XVII, unde au slujit sfintii ierarhi mãrturisitori Ilie Iorest si Sava Brancovici (pomeniti la 24 aprilie),vechea catedrala din acest loc avea ca hram Sfanta Treime, simbol al unitãtii de credintã si de neam al celor trei tãri românesti. Ea nu s-a pãstrat, fiind dãrâmatã în totalitate de regimul habsburgic în anul 1714. Însã, începând cu anul 1988, se reconstruieste noua bisericutã pe acelasi loc si cu acelasi hram, Sfânta Treime, sfintindu-se în anul 1992. În 26 noiembrie 2006 se sfinteste bisericuta si are ca ocrotitor pe Cuviosul Pãrintele nostru Sfântul Siluan cel de la Sfântul Munte Athos.

O parte din castru a fost restaurat, continuă Gabriel Ristoiu, directorul Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia. "Avem poarta Principalis Dextra, care poate fi văzută. Avem o parte din Via Principalis şi o parte din Principia Castrum, restaurată şi accesibilă pentru toţi turiştii. Bineînţeles, muzeul nostru rămâne gazda celor mai importante artefacte romane de la Apulum, dar şi din Dacia. Apoi, în Evul Mediu, într-o perioadă scurtă de timp, Alba Iulia a fost capitala voievodatului Transilvaniei şi, apoi, a Principatului Transilvaniei. În cetatea Alba Iulia putem vedea biserica romano-catolică cu hramul Sf. Mihail. Este cel mai reprezentativ monument de arhitectură medievală din Transilvania. Aici se poate vedea cel mai vechi element sculptural romanic din România, cea mai veche construcţie renascentistă din România. Practic, această catedrală este un curs complet de arhitectură medievală în Transilvania. Se pot vedea toate stilurile, de la romanic, la baroc. În interiorul catedralei se găsesc şi mormintele principilor Transilvaniei."

Mihai Viteazul şi-a făcut intrarea triunfală la Alba Iulia, prin poarta Sf. George, primind cheile fortăreţei de la episcopul catolic Dimitrie Naprasdi.

30 martie 1920, instituţia a primit denumirea Liceul Militar “Mihai Viteazul”

Stema Colegiului Național Militar ”Mihai Viteazul”

Modalități de cinstire a Marelui Voievod de către elevii, cadrele didactice și militare ale Colegiului Național Militar ”Mihai Viteazul”

Sărbătorirea intrării triumfale a Marelui Voievod Mihai în Alba Iulia

Elevii militari in cadrul ceremonialului militar-religios

Elevii ĂŽn faČ&#x203A;a monumentului din Colegiu

Mihai Viteazul ĂŽn muzeul Colegiului.

Colegiul Național „Mihai Viteazul”, București

Adresa: București, bd. Pache Protopopescu 62, 021414, sector 2 Telefon/fax: 021 2525700 / 021 6427331 E-mail: director@cnmv.ro Website: www.cnmv.ro Scurt istoric Colegiul Național „Mihai Viteazul” a luat ființă în anul 1865 prin apariția claselor gimnaziale divizionare desprinse din liceul Sfântul Sava, urmare a noii legi a învățământului promulgate de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. La 20 Noiembrie 1867, principele Carol semnează decretul prin care aceste clase divizionare devin unitate școlară de sine stătătoare cu denumirea Gimnaziul „Mihai cel Mare”. În anul 1892 27

gimnaziul este transformat în liceu. În timp a purtat mai multe denumiri : Mihai cel Mare, MihaiBravu şi Mihai Viteazul. În anul 1996 liceul primeşte denumirea actuală : Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”. În cei peste 150 de ani de funcționare s-au format pe băncile acestei instituții un număr mare de personalități din diferite domenii, dintre care : Constantin Coandă, Dimitrie Racoviță, Constantin Angelescu, Victor Antonescu, Nicolae Paulescu, P.P. Negulescu, Al. Tzigara

Samurcaș,

Constantin

Kirițescu,

Constantin

Nottara,

Dragomir Hurmuzescu, Ion Nonna Ottescu, Dimitrie Leonida, Horia Creangă, Petre Antonescu, Nicolae Bărbulescu, Mircea Vulcănescu, Șerban Țițeica, Liviu Ciulei, Florin Comișel. Situația actuală Colegiul Național „Mihai Viteazul” este una dintre unitățile de învățământ bucureștene al cărei renume, construit pe tradiția de peste un secol și jumătate, este puternic confirmat de rezultatele actuale. Renumele se reflectă și în concurența mare la admitere, care ne clasează între primele patru colegii din București. În

prezent

calitatea

educației

este

dovedită de rezultatele obținute de absolvenți la examenul de bacalaureat – promovați 100% din prima sesiune, de numeroase

premii

olimpiade

și

concursuri școlare, o paleta largă de activități extracurriculare (cor, trupă de teatru,

club

dezbateri,

echipe

sportive, participare / organizare conferințe internaționale Model United Nations, robotică etc.). Ca liceu teoretic, Colegiul Național „Mihai Viteazul” nu pregătește tinerii pentru a se integra direct pe piața muncii, ci în vederea unui nivel ridicat de calificare obținut prin studii universitare. Ne mândrim cu faptul că toți absolvenții noștri sunt admiși în învățământul superior, la cele mai prestigioase universități din țară și din străinătate. Dincolo de admitere, ei reușesc să parcurgă cu succes studiile universitare, confirmând calitatea instruirii dobândite în liceu. 28

Mihai Viteazul si legatura sa cu Bucurestiul In sânul Bucurestiului, ascunsă de blocurile inalte, se zăreste o frumoasa biserica ce parca te invita s-o vizitezi. Ctitorită în anul 1594 de voievodul Mihai Viteazul, în timpul în care era ban al Olteniei, biserica a fost amplasată pe vârful dealului din fața Podului Mihai Vodă, deal care mai târziu se va numi Dealul Mihai Vodă. Construcția a fost ridicată pe locul unei bisericuțe din secolul al XV-lea, construită din lemn de către Vlad Dracul (conform unor documente din 1696). În curtea acestei bisericii, sub un păr, a fost decapitat de către turci fiul lui Vlad Călugărul, Prințul Vlăduț, la vârsta de 16 ani, după doar 2 ani de domnie. Unele documente din 1433 numesc Biserica Sf. Niculae sau Sfântul Nicolae din Pâlcov. Între anii 1558-1559 aflându-se în ruină, bisericuța este refăcută de jupâneasa Caplea din Stănești, urmașă a boierului Mogoș, mătușă a boierilor Buzești. Jupâneasa dotează așezământul cu cele necesare rânduielilor bisericești și închină biserica ca metoh mănăstirii Simonopetra de la Muntele Athos. La moartea sa, în jurul anului 1585, va fi îngropată aici, iar mănăstirea primește numele de Mănăstirea postelnicesei Caplea sau Mănăstirea Sf. Nicolae al postelnicesei. La porunca lui Petru Cercel, fratele lui Mihai Viteazul, rămășițele trupești ale jupânesei sunt dezgropate și mutate la Mănăstirea Bolintin, iar așezământul este distrus și călugării alungați. La mănăstirea Bolintin datorită unor neînțelegeri ale călugărilor asupra drepturilor de proprietate, cedate de jupâneasa Caplea, aceștia au dezgropat-o și i-au împrăștiat oasele. Cândva înainte de anul 1591, mănăstirea refăcută de jupâneasa Caplea a fost reconstruită ca schit și a primit numele de Biserica Albă-Postăvari. Conform unor legende, aici ar fi existat o icoană făcătoare de minuni la care Mihai Viteazul s-a închinat și a făcut legământul construirii mănăstirii Mihai Vodă, ținând cont și de o tradiție a vremii conform căreia o mănăstire nouă trebuia construită pe ruinele uneia vechi. Există și o legendă, cu mai multe versiuni, care explică motivația construirii acestei mănăstiri, de către Mihai Viteazul. Conform acestei legende, într-o iarnă deosebit de geroasă, undeva între anii 1589-1591, Mihai, fiul vitreg al lui Pătrașcu Vodă cel Bun este prins din porunca lui Alexandru-Vodă cel Rău, pe motiv că ar fi uneltit pentru a 29

ajunge la domnie. Mihai este dus spre Piața Sf. Anton, locul în care trebuia să fie executat prin decapitare. Drumul spre piață trecea pe lângă Biserica Albă Postăvari de sub Dealul Spirei, iar Mihai cu permisiunea gărzilor se oprește la Sfânta Liturghie a bisericii și se închină la icoana Sfântului Nicolae, făcând totodată și legământul de a construi o mânăstire pe dealul din apropiere, dacă va scăpa cu viață din această situație. Versiunile legendei oferă două variante prin care Mihai a scăpat de osânda pregătită de Alexandru-Vodă cel Rău. Prima vorbește despre o garanție depusă de 12 boieri, iar a doua accentuează calitățile fizice ale lui Mihai, ,,un bărbat falnic și deosebit de arătos”. La vederea lui Mihai, gâdele înspăimântat ar fi aruncat securea și ar fi fugit. Conform acestei variante Mihai ar fi fost eliberat la presiunea membrilor comunității, strânși la locul execuției. Eliberat, Mihai își ține promisiunea luată în fața lui Dumnezeu și construiește mănăstirea. Cea mai veche menționare documentară a Mănăstirii Mihai Vodă se găsește în grammata patriarhală din 1591 întocmită de egumenul Evghenie de la Mănăstirea Simonopetra de la muntele Athos. Conform acestui document Evghenie i-a cerut lui Mihai Viteazul să clădească o nouă mănăstire, cea veche, Biserica Albă-Postăvari, metoh al Mănăstirii de la Athos aflându-se în apropierea unei mlaștini aducătoare de boli. Conform documentului din 1591 ctitoria lui Mihai Viteazul avea statut de stavropighie patriarhală și era în jurisdicția canonică a patriarhiei de la Constantinopol. Ulterior bisericii i se vor adăuga turnul clopotniță, mai multe case domnești, case pentru stareți, o sală de mese (trapeză) și o bucătărie (cuhnie), pivnițe. Banul Mihai va înzestra mănăstirea cu mai multe moșii (13 sate dăruite de Mihai, dar și un sat dar din partea soției acestuia, doamna Stanca), cumpărate cu suma de 472.000 aspri. Podul peste râul Dâmbovița, care făcea legătura cu mănăstirea a fost construit tot în această perioadă, sub îndrumarea lui Mihai Viteazul. Conform unei inscripții de pe fronstispiciul bisericii: „La 1594 s-a zidit această biserică, iar ușa în anul 1711, pe timpul egumenului Iosif din Milos”, se poate deduce că înălțarea edificiul s-a finalizat în anul 1594. Cinci ani mai târziu (august 1599), Mihai, printr-un act păstrat până în zilele noastre, a închinat locașul sfânt Mănăstirii Simonopetra de pe Muntele Athos. 30

În anul 1595, lunile august-octombrie, armata lui Mihai Viteazu este atacată în interiorul mănăstirii de armatele otomane conduse de Sinan Pașa. În secolul al XVII-lea mănăstirea a primit donații din partea voievozilor Alexandru Iliaș, Alexandru al II Basarab și Antonie, iar acestea au permis celor care o administrau să o păstreze la adevărata sa valoare. În anii următori apar și vizitatori străini care au remarcat frumusețea deosebită a mănăstirii. Un astfel de călător a fost în anul 1654 Paul din Alepo. Acesta îl însoțea pe Macarie Zaim, Patriarhul de Antiohia într-o vizită la Mănăstirea Mihai Vodă. Paul descrie mănăstirea ca o construcție „splendidă, măreață, cu cele 3 cupole ale sale.” Statuia lui Mihai Viteazul din București este o statuie ecvestră din Piața Universității, operă a sculptorului francez Albert-Ernest Carrier-Belleuse(1824-1887) și este primul monument de această factură din Capitală. Materialul documentar necesar pentru realizarea lucrării i-a fost trimis sculptorului de către Alexandru Odobescu și Theodor Aman. În 1873, statuia de bronz finalizată și soclul de marmură au fost aduse de la Paris la București. Pe fiecare dintre cele patru cornișe ale soclului este plasată câte o stemă confecționata din bronz, două așezate în fața și în spatele acestuia, evidențiind simbolul heraldic al Țării Românești: vulturul. Pe cele două părți laterale sunt expuse Stema Moldovei, cu bourul și stema Transilvaniei.[1] Deoarece amplasarea statuii lui Mihai însemna, în optica guvernelor imperiale de la Viena și Istanbul, o manifestare de independență a României, guvernul conservator condus de Lascăr Catargiua trebuit să adopte o atitudine de tărăgănare a luării măsurilor în urma cărora statuia urma să fie inaugurată, pentru a evita o posibilă încordare diplomatică între România și cele două imperii.[1] După lungi controverse, statuia lui Mihai Viteazul fost dezvelită la 8 noiembrie1874, în ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, în piața din fața Academiei (în prezent Palatul Universității) pe locul altarului fostei mănăstiri Sfântul Sava[2](ctitorită în secolul al XVIlea de către Ștefan Cantacuzino), în prezența familiei domnitoare, a membrilor guvernului, a corpului diplomatic, a Mitropolitului Nifon, a primarului Gheorghe Manu, a unui numeros public. În timpul Războiului pentru cucerirea Independenței de Stat din anii 1877 – 1878, la 30 august 1877 a fost cucerită reduta otomană Grivița I și armata română a capturat un 31

drapel și trei tunuri. Prin Ordinul de zi din 5 / 17 septembrie 1877 dat și semnat de Domnitorul Carol I, a dispus ca două din tunurile capturate să fie amplasate lângă statuia lui Mihai Viteazul. La 11 / 23 septembrie, tunurile au fost amplasate lângă statuie, în prezența Principesei Elisabeta de Neuwied soția Domnitorului Carol I. În septembrie 2010, statuia lui Mihai Viteazul a fost mutată în Parcul Izvor, de lângă Palatul Parlamentului din București. Tot aici au fost mutate și celelalte trei statui de la Universitate, pentru a se putea realiza o parcare subterană în centrul Capitalei. După terminarea lucrărilor la parcarea subterană, statuia a fost reinstală la locul ei la 5 mai 2012. Bibliografie: https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Mănăstirea_Mihai_Vodă https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Statuia_lui_Mihai_Viteazul_din_București

Mihai Viteazul- opere prin care se cinsteste viata sa

Mihai Viteazul (n. 1558 Targu de Floci, d. 9/19 august 1601 Turda) a fost domnul Tarii Romanesti in perioada 1593-1600. Pentru o scurta perioada de timp acesta a fost conducatorul celor 3 mari tari medievale care formeaza Romania actuala., atat Tara Romaneasca cat si Transilvania

si Moldova. S-a facut remarcat prin campania

antiotomana, marcata prin luptele de la Calugareni (13/23 august 1595) si de la Giurgiu (15-20 octombrie 1595), dar mai ales prin unirea principatelor romane de la 1600.

Sculptura Ca urmare a faptelor vitejesti, Mihai Viteazul a inspirat multi sculptori care au creat numeroase sculpturi ce il infatiseaza. Printre acestea se numara statuile ecvestre de la Cluj-Napoca, Alba Iulia, Oradea, Ploiesti, dar si cea de la Bucuresti. Opera a sculptorului francez Albert-Ernest Carrier-Belleuse, aceasta se afla in Piata Universitatii si este primul monument de aceasta factura din capitala. Pe fiecare dintre cele patru cornise ale soclului este plasata cate o stema din bronz, pe cele din fata, evidentiind vulturul, simbolul heraldic al Tarii Romanesti, iar pe cele anterioare bourul, stema Moldovei si stema Transilvaniei. De asemenea, pe langa statuile ecvestre, au fost create si busturi ale marelui domnitor la Bretcu (judetul Covasna), comuna Valea Chioarului (judetul Baia Mare) si Ploiesti. Influenta lui Mihai Viteazul a ajuns si in Republica Moldova, aici gasindu-se bustul din bronz de la Cimislia si de la Cazangic, realizate de Eugen Petri in 2001. In cinstea lui, exista si cateva efigii, cum ar fi cele de la Calugareni, Moftinu Mic (Satu Mare) sau Giurgeni. In 1598, Ioan Orlandi a executat o gravura a lui Mihai Viteazul, aflata la Nicopole, plesuv, slab si ferm. In fundalul gravurii se vede batalia si stema cetatii Nicopole.

Pictura Mihai Viteazul se regaseste de altfel si in picturi. Poate fi observat la Tragoviste intr-o ipostaza in care nu apare in multe locuri din tara. Biserica Mare Domneasca, din cadrul cetatii istorice a Targovistei il infatiseaza cu coroana pe cap, aceasta fiind prima pictura care ni-l arata astfel pe domnul valah. Pictura se pastreaza bine si astazi si a fost realizata in perioada lui Constantin Brancoveanu, intre anii 1696-1698. In tabloul 33

votiv, realizat in plina epoca de supraveghere otomana, apar 9 domnitori: Matei Basarab, Neagoe Basarab, Constantin Brancoveanu si Petru Cercel in chip de ctitori (tin in maini macheta bisericii), apoi Mihau Viteazul urmat de Radu Serban, Constantin Carnu, Serban Cantacuzino si Radu Mihnea. Literatura Din punct de vedere al litearaturii, amintim mai multe opere, marturii ale faptelor lui Mihai Viteazul: “Romanii supt Mihai-Voievod Vitezul” si “Istoria Romanilor sub MihaiVoda Viteazul”, amadoua scrise de Nicolae Balcescu, “Mihai Viteazul si arta diplomatiei”, scrisa de Ion C. Petrescu in 2001, “Mihai Viteazul” de Petre P. Panaitescu in 1936. De asemenea, Mihai Viteazul se regaseste si in balada culta a lui George Cosbuc, “Pasa Hassan”. Aceasta evoca epsiodul luptei de la Calugareni dintre ostirea romana si cea otomana. Balada surprinde in principal momentul de apogeu al luptei si anume confruntarea directa dintre Mihai Viteazul si capetenia otomana, Pasa Hassan. Cinematografie Cu timpul, faptele marelui domnitor au condus si la realizarea unui film “Mihai Viteazul”. Este un film istoric românesc, regizat în 1971 de Sergiu Nicolaescu după scenariul lui Titus Popovici. El a fost realizat de Studioul Cinematografic București și este format din două părți intitulate “Calugareni” și “Unirea”, rolul domnitorului Mihai Viteazul fiind interpretat de actorul Amza Pellea. Acest film se numara printre cele mai vizionate filme romanesti din istorie. De asemenea, “Mihai Viteazul” a fost propunerea Romaniei la Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin în 1972. Asadar, Mihai Viteazul, personalitate marcanta pentru istoria romanilor si a Romaniei, a reprezentat si reprezinta in continuare un punct de referinta pentru artisti, un subiect intens abordat de-a lungul timpului, mai ales in 2018, anul Centenarului Marii Uniri. Bibliografie • www.wikipedia.org • www.smv.ro/monumente.html

Imaginea lui Mihai Viteazul in literatura romana „Romanii supt Mihai-Voievod Viteazul” – Nicolae Balcescu Figura lui Mihai Viteazul ocupă centrul cărţii, autorul venerandu-l pe Mihai Viteazul pentru patriotismul său, pentru vitejia şi curajul de pe câmpul de luptă, pentru abilităţile de strateg militar, pentru idealul său de a uni Ţara Românească, Moldova şi Transilvania. Mihai se distinge prin „credinţa către Dumnezeu”,

prin

patriotismul

înflăcărat

(„dragostea către patrie”), prin omenia cu care se comportă atât faţă de cei egali cu el, cât şi faţă de cei umili. Spirit justiţiar, sincer, cinstit şi darnic sunt alte însuşiri morale ale lui Mihai, care conturează „mult lăudatul său caracter”. Trăsăturile morale, ale banului Mihai reies în continuare prin naraţiune, prozatorul povestind o întâmplare sugestivă pentru măreţia personajului. Faptele vitejeşti şi firea blândă a banului Craiovei au făcut să fie îndrăgit de popor, care şi-a pus nădejdea în curajul şi înţelepciunea lui. În acel timp, Ţara Românească era cârmuită de „crudul” Alexandru-Vodă şi viaţa românilor era plină „de chin şi de jale”. Voievodul era invidios pe succesele şi calităţile lui Mihai şi plănuieşte uciderea acestuia. Banul descoperă la timp complotul şi încearcă să fugă la Constantinopol, dar oamenii domnitorului îl prind şi îl duc la Bucureşti, unde îl întemniţează. De teamă ca poporul să nu se revolte şi să se ridice în apărarea banului Mihai, voievodul îl condamnă la moarte. La locul osândei, gâdele (călău) nu are tăria să-i reteze capul şi, aruncând satârul (securea călăului), „fuge prin mulţimea adunată”, strigând că el nu-l poate ucide „pe acest om”. Mulţimea este înflăcărata de această întâmplare, consideră că a fost un semn ceresc şi cere cu „un glas detunător” milă şi iertare pentru banul Mihai. Spre sfârşitul secolului al 35

XVI-lea, în 1594, banul Craiovei devine domnitorul Ţării Româneşti, numele fiind urmat de un epitet caracterizator şi foarte sugestiv pentru gloria sa: Mihai Viteazul. „Pasa Hassan” – George Cosbuc Balada cultă ,,Pașa Hassan” are ca subiect momentul decisiv al bătăliei de la Călugăreni, evidetiand provocarea la luptă a conducătorului turc, Hassan, de către voievodul român. Portretul domnitorului nu este realizat direct, ci este prezentat din perspectiva stării de spirit a adeversarului turc. Atacul oștirii române, avându-l drept îndrumător pe Mihai Viteazul, este impetuos. Domnitorul trece printre dușmani ,,...cu fulgeru-n mână”, metaforă ce sugerează, indirect, măreția acestuia, în comparație cu dușmanii săi, întrucât ,, Turcimea-nvrăjbită se rupe deolaltă/ Şi cade-n mocirlă, un val după val”. Descrierea decăderii progresive a armatei otomane are rostul de a arăta puterea și iureșul celei române. Ritmul este alert, precum derularea evenimentelor, prin realizarea imaginilor dinamice cu ajutorul unor verbe, precum ,,rup”; ,,saltă”; ,,cade”; ,,izbit”. Hiperbola predomină in text, culminând cu portretul fizic și moral al domnitorului. Trăsătura dominantă a acestuia este curajul. Se mișcă pe câmpul de luptă ,,ca volbura toamnei” și își învinge dușmanii rând pe rând, părând de neoprit. Frica îl determină pe Pașa Hassan să-l vadă pe domnitor în proporții ireale: ,,Sălbaticul vodă e-n zale și fier”; ,,zalele-i zuruie crunte. Pe frunte, poartă o cupolă gigantică, vorba îi este puternică precum tunetul, răsufletul amarnic precum gerul, iar barda din mâna stângă îi ajunge până la cer, așa încât ,,Vodă-i un munte”. Totodata, antiteza dintre cei doi adversari scoate în evidență trăsături antagonice: curajul voievodului român și frica pașei, hotărârea pentru a castiga și dorința de a supravietui, spiritul de sacrificiu și lașitatea. De altfel, dispariția conducătorului otoman, precum și starea de neliniște a acestuia sunt întemeiate, deoarece domnitorului român pare că nu i se poate opune nimeni: ,,Căci vodă ghiaurul în toți a băgat/ O groază nebună”. Imaginea lui Mihai Viteazul in „Legende istorice” In seria de povestiri istorice culese de Dimitrie Bolintineanu, voievodul Mihai Viteazul este prezentat in diferite contexte, construindu-i-se un portret moral complex. 36

In „Mihai revenind de la Dunare” domnitorul este prezentat intr-o lumina stralucitoare, intrucat acesta este un invingator, biruind in toate luptele sale „Domnul Romaniei catre tara vine/ Stralucit de-nvingeri de prin tari straine”. Totodata, acesta este precaut si prevazator, cunoscand deja planurile dusmaniilor „Lasa sa purceaza corpu-i de soldati/ Si ramane-n urma cu sase barbati”. In „Mihai scapand stindardul”, voievodului i se evidentiaza numeroase trasaturi morale, printre care indrazneala sa se evidentiaza cel mai bine „Un erou in nopate inca se mai bate./ Singur el se lupta cu acele vai/ Unde mana mortii a culcat pe-ai sai.” Spiritul sau puternic patriot se observa in versurile „Trece printre unguri fara ca sa-l vaza:/Si stindardul tarii el infasurand/ Catre san il strange inapoi cantand”. Pe de alta parte i se oberva necugetarea sau chiar nesabuinta in actiuni, intrucat, manat de curaj, acesta se arunca in situatii primejdioase „Cei ce il preurma se opresc pe maluri;/ Dar Mihai cu calul se arunca-n valuri,”. Insa el nu uita sa aprecieze ajutorul care i se ofera, fiind milos si darnic „Apoi scoate fraul inca alb de spume/ Si ii zice: „Liber mergi de-acum in lume!””. In „Mihai si ucigatorul” se observa, mai ales spiritul sau pentru dreptate si asprimea sa, intrucat acesta nu lasa nicio crima nepedepsita, desi este facuta in binele patriei: „-Crima cand se face chiar spre-al nostru bine,/ Ea ramane crima, merita asprime./ Cela ce o iarta este vinovat/ Pe cat cel ce-o face este degradat.” Elevi:Draghici Maria, Mihai Amelia, Mihalache Luca, Sandu Mihai, Nita Denisa

Opere inspirate de figura lui Mihai Viteazul Mihai Viteazul este considerat unul dintre cei mai importanți domnitori ai Țărilor Române. Totuși el se detașează de ceilalți voievozi prin realizarea sa remarcabilă de unire a celor trei Principate. Datorită acestei realizări majore figura sa a inspirat nenumărate opere de artă din domenii diverse precum literatura, pictura sau sculptura. Cele mai importante și mai cunoscute au început să apară odată cu secolul al XIX-lea după apariția faimoasei opere a lui Nicolae Bălcescu, “Românii supt Mihai Voievod Viteazul”. Astfel, cercetările noastre au pornit pe drumul literaturii. În cadrul acesteia am descoperit numeroși autori ce și-au dedicat timp pentru a scrie despre Mihai Viteazul. Scrierile acestora datează încă de pe vremea domnitorului. Printre cei mai importanți se numără: Teodosie Rudeanu, Ştefan Samosközy, Petru Grigorovici Armeanul și Stavrinos.

Un merit deosebit îi revine lui Teodosie Rudeanu, logofătul lui Mihai. Când Mihai pleacă în campania din Moldova, el rămâne conducătorul Ardealului, ceea ce arată încrederea de care se bucura în ochii domnitorului. Cronica lui Teodosie nu s-a păstrat decât întraduceri incomplete sau în prelucrări incluse în alte lucrări. Silezianul Baltazar Walter, care se afla la Târgoviște în 1597, publică doi ani mai târziu, în limba latină, o prelucrare intitulată “Scurtă și adevărată descriere a faptelor săvârșite de Ion Mihael, voievodul Țării Românești”. Autorul mărturisește că a scris având în față o versiune polonă tradusă “după un scurt text alcătuit în limba română la curtea din Târgoviște”. Cronica lui Walter este de o mare importanță fiind citată frecvent de Nicolae Bălcescu, ea surprinde mai ales Bătălia de la Călugăreni. O altă sursă de informații despre Mihai Viteazul se află în cadrul “Letopisețului Cantacuzinesc”, cu titlul “Istoira lui Mihai-Vodă sin Pătrașcu-Vodă, carele au făcut războaie cu turcii pentru creștinătate”. Întrucât s-a demonstrat că aparține unui boier din familia Buzeștilor lucrarea s-a denumit “Cronica Buzeștilor”. Stavrinos scrie “Vitejiile prea piosului și prea viteazului Mihai Voievod” în care relatează, în versuri, cu multe amănunte, despre luptele domnitorului. Poemul s-a bucurat de multă popularitate. Autorul începe cu descrierea sufeințelor poporului și ridicarea la luptă sub conducerea lui Mihai. Lupta de la Călugăreni este văzută ca o izbândă strălucitoare. Trecând de perioada contemorană cu Mihai Viteazul cercetările noastre ne duc în secolul al XIX-lea la mai sus menționata creație a lui Bălcescu, “Românii supt Mihai Voievod Viteazul”. Subiectul cărții îl formează lupta românilor pentru independență și unitate națională sub Mihai Viteazul și are șase capitole urmărind principalele momente ale domniei lui Mihai Viteazul: libertatea națională, Călugărenii, Robirea țăranului, Unitatea națională, Mirăslău și Gorăslău. Imaginea lui Mihai Viteazul, faptele lui eroice și pline de patriotism au constituit pentru Nicolae Bălcescu posibilitatea de a oferi contemporanilor săi un model pe care să-l urmeze. Realizarea independenței și unității naționale erau obiective esențiale ale generației de la 1848, ale revoluției burghezodemocrate. O altă operă foarte cunoscută ce îl surpinde pe Mihai Viteazul este balada “Pașa Hassan” a lui George Coșbuc publicată în anul 1904. Inspirată din opera lui Nicolae Bălcescu, capitolul Călugărenii, balada cultă evocă artistic o secvenţă a bătăliei de la 39

Călugăreni, în care oştirea română, condusă de Mihai Viteazul, a învins armata otomană, aflată sub comanda lui Sinan Paşa. Poetul imaginează, în această poezie, scena în care Mihai Viteazul, alergând „într-o parte şi într-alta prin tabăra turcească, căutând pe Sinan, îl zăreşte pe Hassan-Paşa, se ia dupe dânsul strigându-i să stea de e viteaz, să se lupte cu dânsul piept la piept”. „Dar Hassan-Paşa fugea înspăimântat şi nu se putea ţine pe picioare de groază.” Tot o lucrare în versuri ce îl are în centrul atenției pe voievod este “Mihai Viteazul și turcii” scrisă de George Topârceanu. Spre deosebire de “Pașa Hassan” aceasta prezintă un eveniment ficțional ce are loc înaintea Bătăliei de la Călugăreni. Ea surprinde momentul în care un sol otoman îi cere, în numele sultanului său, să plătească birurile promise. După îndemnurile soției sale, Mihai Viteazul dă verdictul și anunță că se va opune Porții. Trecând de la literatură la sculptură, Mihai Viteazul este reprezentat în nenumărate lucrări, cel mai adesea călare, calul având un picior anterior ridicat ce simbolizează faptul că Mihai Viteazul a murit asasinat, și cu barda sa iconică în mâna stângă. Cea mai cunoscută statuie este probabil cea din Piața Universității din Municipiul București. Ea este o operă a sculptorului francez Albert-Ernest Carrier-Belleuse (18241887) și este primul monument de această factură din Capitală. Materialul documentar necesar pentru realizarea lucrării i-a fost trimis sculptorului de către Alexandru Odobescu și Theodor Aman. În 1873, statuia de bronz finalizată și soclul de marmură au fost aduse de la Paris la București. Pe fiecare dintre cele patru cornișe ale soclului este plasată câte o stemă confecționata din bronz, două așezate în fața și în spatele acestuia, evidențiind simbolul heraldic al Țării Românești, vulturul. Pe cele două părți laterale sunt expuse Stema Moldovei, cu bourul și stema Transilvaniei. Deoarece amplasarea statuii lui Mihai însemna, în optica guvernelor imperiale de la Viena și Istanbul, o manifestare de independență a României, guvernul conservator condus de Lascăr Catargiu a trebuit să adopte o atitudine de tărăgănare a luării măsurilor în urma cărora statuia urma să fie inaugurată, pentru a evita o posibilă încordare diplomatică între România și cele două imperii. După lungi controverse, statuia lui Mihai Viteazul fost dezvelită la 8 noiembrie 1874, în ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, în piața din fața Academiei (în prezent Palatul Universității), pe locul 40

altarului fostei mănăstiri Sfântul Sava, în prezența familiei domnitoare, a membrilor guvernului, a corpului diplomatic, a Mitropolitului Nifon, a primarului Gheorghe Manu și a unui numeros public. Alte astfel de statui se mai găsesc lângă Catedrala Încoronării și Reîntregirii din Alb Iulia creată de Oscar Han în 1968 sau în Oradea făcută de Vasile Gheorghiță în 1995. Ultimul dintre domeniile cercetate de noi este pictura și implicit orice formă grafică de reprezentare. Au rămas mai multe portrete înfăţişîndu-l pe Mihai Viteazul, unele contemporane, altele postume. Într-o ipostază mai tânără este prezentat la mănăstirea Căluiul, apoi şi la Biserica Domnească din Târgovişte. Ambele prezintă costumul domnesc în întregime. În 1598 Ioan Orlandi a executat o gravură a lui Mihai Viteazul aflat la Nicopole. El este pleşuv, slab şi ferm, îmbrăcat într-o platoşă şi acoperit de o blană miţoasă. În mâna dreapţă ţine un baston de comandant, iar mîna stîngă şi-o ţine sprijinită pe sabia terminată cu un cap de lup.

În ziua de 23 februarie 1601 Mihai Viteazul ajunge în Praga, la curtea împăratului Rudolf al II-lea. Primit cu entuziasm i se realizează un portret în aramă de către gravorul curţii, Aegidius Sadeler. Acesta este cel mai cunoscut portret al domnitorului român, fiind răspândit în numeroase copii. Aproape două secole şi jumătate mai tîrziu, în 1847, Nicolae Bălcescu şi A. G. Golescu redescoperă acest portret, împreună cu alte cinci ale aceluiaşi, la cabinetul de stampe al bibliotecii regale din Paris. De la Mihai Viteazul au rămas şi două criptoportrete, ambele realizate de către Franz Francken II. Într-unul dintre ele, aflat la muzeul Prado din Madrid,

apare

Irod,

avînd

căciula

transformată în turban şi lanţul şi medalia dăruite de împăratul german. În celălalt, mai cunoscut, aflat la Kunsthistorisches Museum din Viena, apare alături de fiica sa Florica într-o reprezentare a alaiului lui Cresus (împăratul Rudolf al II-lea). Aici pot fi văzute întregile costume ale lui Mihai şi ale fiicei sale la curtea pragheză.O serie de tablouri cu Mihai Viteazul au fost pictate în secolele XIX-XX de artişti precum Gheorghe Tattarescu, Theodor Aman, Mişu Popp sau Constantin Lecca. Dintre aceștia Theodor Aman are cele mai multe opere, precum: “Solii turci aduc daruri lui Mihai Viteazul”, “Ultima noapte a lui Mihai Viteazul ”, “Bătălia de la Călugăreni” și altele. După cum se poate observa din cercetările noastre, figura lui Mihai Viteazul a reprezentat o sursă majoră de inspirație în multe domenii de artă. El a constituit un model de urmat pentru generația pașoptistă ce urmărea să înfăptuiască încă o data unirea românilor, dar și un erou național pentru generațiile ce aveau să vină.

Bibliografie 42

- Moceanu, Ovidiu “Literatura română veche”, Editura Universității “Transilvania”, Brașov, 2002 - http://www.autorii.com - http://crispedia.ro - http://www.versuri-si-creatii.ro - https://ro.wikipedia.org - http://www.istoria.md

Eseu realizat de: - Călin David - Radu Lucian Rădulescu - Radu Wagner

Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul”, Ineu Scurt istoric 1954- Şcoala Medie Mixtă 1960- Liceul de Cultură Generală 1974 -Liceu Real -Umanist 1977- Liceul Industrial Ineu 1991 -Grupul Şcolar Industrial Ineu 1994- Grup Şcolar Industrial ‘Mihai Viteazul’ Ineu 2000 -Grupul Şcolar ‘Mihai Viteazul’ Ineu 2011- Liceul ‘Mihai Viteazul’ Ineu 2017 -Colegiul ‘Mihai Viteazul’ Ineu

Se află în Oraşul Ineu, un oraş cu aproximativ 10.000 de locuitori, situat în partea de vest a României, în judeţul Arad, pe cursul mijlociu al văii Crişului Alb, între Munţii Zarandului şi Munţii Codru Moma, la latitudinea de 46° 26’ N şi longitudinea de 21° 50’ E.Localitatea a fost prezentată întâia oară iî lucrarea SEYAHATNAME a vestitului călator turc EVLIA CELEBI, care a vizitat-o în vara anului1660. Propunerea ca Şcoala din Ineu sa poarte numele de “MIHAI VITEAZUL “ îi aparţine regretatului profesor Todincă Ioan, acesta aducând următoarele argumente:

Pentru ca raporturile ineuanilor cu Mihai Viteazul au fost deosebite:

Luptătorii din împrejurimile Ineului au fost alături de domnitor in 1595,la

Călugăreni;

Dintr-o scrisoare adresata marelui vizir Ibrahim de Andrei Bathory(17 august

1599) rezulta ca eliberarea Ineului (si Lipovei)au fost de la început in atenţia lui Mihai Viteazul; 44

După bătălia de la Şelimbăr, mai exact la 23 noiembrie 1599,el instalează la Ineu

o garnizoanã credincioasã, având în frunte un căpitan care pretinde ca adunările comitatense sa se þina la Ineu, sub supravegherea directa a Voievodului; d.

După alungarea turcilor şi apoi a tătarilor, care făcuseră mari pagube, luând multe

animale si o mulţime de robi din părţile Ineului, Mihai si cei devotaţi lui fac semnificative eforturi de a scoate aceste ţinuturi de sub stăpânirea austriecilor. Pe de o parte Gaspar Kornis intervine pe lângă împăratul Rudolf, iar voievozii din Botfei, Hãşmaş, Clit şi alţii se rup de cetatea de la Oradea, aflată sub jurisdicţia habsburgică şi se adresează căpitanului instalat de Mihai la Ineu şi <<Înălţimii sale Voievodului Mihai>>; e.

Chiar după bătălia de la Miraslău, garnizoana ineuană îi rămâne credincioasă. El

trece pe la Ineu în drum spre împăratul Rudolf; f.

Tradiţia orala a păstrat amintirea şederii lui Mihai Viteazul sub un vechi arbore de

tisa din zona actualului parc;

Cronicarul Gheorghe Brancovici, născut la Ineu in 1645, se face ecoul amintirii lui

Mihai, scriind cu admiraţie şi regret :"Cu vitejie vrednică ocârmuind a lăţit puterea neamului românesc şi în fericire stăpânind Maria-Sa câte trei ţări, adică Ardealul, Moldova şi Ţara Româneasca, pe urmă după câţiva ani a pierit la Turda”. Cu admiraţie scrie despre domnitorul unificator şi în cronica în limba sârba, spre deosebire de Miron Costin care n-a înţeles gestul lui Mihai.

Prin tratatul de la Alba-Iulia din mai 1595, Mihai Viteazul a obţinut ca toate

bisericile ortodoxe din Transilvania să depindă de mitropolia Tarii Româneşti. La consecinţe directe pentru ineuani, putem nota plecarea la mănăstirea Comana in 1640 a episcopului Longhin Brancovici, pentru a scăpa de prigoana calvină. Acolo va merge şi Simion, nepotul lui Longhin Brancovici, viitorul Sava II Brancovici mitropolitul de mai târziu, care va reveni în Ţara Românească şi pentru a fi ridicat, la Târgovişte, la rangul 45

de mitropolit. Şi fratele său, Gheorghe, va avea puternice legături cu Ţara Românească, unde şi-a scris de altfel şi cronica în limba română. 3.

Se poate spune că în vremea lui Mihai Viteazul se atribuie Ineului în cea mai mare

măsura importanţă strategică pentru spaţiul etnic românesc. Gestul unificator al lui Mihai Viteazul a creat o impresionantă tradiţie unionistă la românii ineuani şi la cei din împrejurimi (Vasile Goldiş, dr. Ioan Suciu, delegaţia din 1918 sunt exemple la indemna oricui).

Ineul avea în trecut o deosebita valoare strategică şi militară, astăzi odată cu

integrarea în structurile NATO aceasta fiind mult diminuată. 5.

Liceul din Ineu pregăteşte si viitori ofiţeri si subofiţeri, copiii acestora si chiar dintre

copiii de trupa ai unităţilor, iar aceste unităţi sunt de multa vreme aspectul cel mai reprezentativ si mai cunoscut in tara al localităţii noastre. 6.

Nu exista nici un liceu cu acest nume la graniţa de vest, deşi acest lucru s-ar

impune prin semnificaţia cu totul deosebita a personalităţii lui Mihai Viteazul in istoria romanilor. A fost înfiinţat in urma demersurilor făcute pe lângă demnitarul comunist, Lucretiu Pătrăşcanu, aflat in campanie electorala, in anul 1953. Prima promoţie a absolvit in 1957 si primele clase au funcţionat in localul actualei Scoli Generale cu clasele I-IV. Din septembrie 1964 s-a dat in folosinţa clădirea actualei Scoli Generale cu clasele V-VIII, unde s-au desfăşurat cursurile liceale si ale unor clase de gimnaziu, iar din aprilie 1978 s-a dat in folosire clădirea actuală de pe Calea Traian nr. 7; din ianuarie 1979 s-a separat de gimnaziu ca instituţie. A funcţionat sub diferite denumiri : Şcoala Mediu Mixta (la început), Liceul Teoretic, Liceul Industrial, Grupul Şcolar Industrial, din 1994, Grupul Şcolar Industrial " Mihai Viteazul ". iar 46

în prezent Grupul Şcolar "Mihai Viteazul". Are anual numeroşi elevi

distinşi la concursurile şcolare, faza judeţeana si elevi cu premii si menţiuni la faza naţională şi chiar la olimpiada internaţională de fizică. Aproximativ douăzeci de absolvenţi au devenit doctori in ştiinţe si doctoranzi, cadre didactice universitare si cercetători de prestigiu. Spre acest liceu gravitează absolvenţii gimnaziilor din împrejurimi, cei mai buni venind chiar şi din localităţile , unde există de mai mulţi ani licee: Beliu, Cremei, Sebiş, Gurahonţ, Pâncota şi chiar din apropierea Aradului.

din anul 1953 funcţionează sub denumirea de Şcoala Medie Mixtă

în anul 1957 a absolvit prima promoţie

din anul 1958 se trece la învăţământul de 11 clase.

din anul 1960 funcţionează sub denumirea de Liceul de Cultură Generală

din anul 1964 funcţionează în localul din str. Republicii nr.3 (unde în prezent

funcţionează actuala Şcoală Generală cu clasele V-VIII)

din anul 1968 se trece la învăţământul de 12 clase.

în anul 1974 devine Liceu Real -Umanist

în anul 1977 devine Liceu Industrial

în anul 1978 s-a dat în folosinţă actuala clădire de pe Calea Traian nr.7

din anul 1979 s-a separat de Şcoala Generală Ineu, funcţionând în continuare in

actuala clădire sub denumirea de Liceul Industrial Ineu

din anul 1991 funcţionează sub denumirea de Grupul Şcolar Industrial Ineu

în 1994 şi-a schimbat denumirea, în cea de Grup Şcolar Industrial „Mihai

Viteazul” Ineu, conform Ordinului Ministrului Învăţământului nr. 6562/16.04.1994

în Ianuarie 1999, fuzionează cu Grupul Şcolar Agricol Şicula conform Ordinului

ministrului educaţiei nr. 5 049/17.11.1998 sub aceeaşi denumire , Grupul Şcolar Industrial „Mihai Viteazul” Ineu

Colegiul Național „Mihai Viteazul” Turda Scurt istoric 1908-1909 Se pune piatra de temelie şi apoi se ridică impunătoarea clădire a actualului liceu.

1909-1911 Se finalizează lucrările la instalaţiile pentru curentul electric, apă, gaze şi încălzire.

1911-1912 Se desfăşoară primul an şcolar în noua clădire. Din anuarele şcolii rezultă că frecventau cursurile elevi maghiari dar şi români, ca o consecinţă a faptului că şcoala funcţiona într-o zonă cu populaţie majoritar românească (clase I-X).

1918

La numai 19 zile de la Marea Unire, Consiliul Dirigent a emis ordinul 17/1918 prin care resortul instrucţiunii aducea la cunoşţinta Inspectoratelor Şcolare că, în conformitate cu Decretul Regal nr. 3632, a preluat funcţia de coordonator al învăţământului românesc din întreaga Transilvanie.

1919 Liceul este preluat de statul român, printr-o comisie anume constituită, sub conducerea profesorului PETRE SUCIU, primul director român al liceului. La data respectivă frecventau cursurile 314 elevi (clase I-X). 1920-1947

După ce în mod neoficial liceul a purtat aproape un an numele voievodului român Mihai Viteazul, în urma unei serbări organizate la mormântul marelui voievod, serbare la care a participat şi Regele Ferdinand, Oficialităţile au conferit liceului numele de Regele Ferdinand, nume purtat până în 1947 (clase I-X). Adevărat centru de spiritualitate în cultura românească, mai ales în vremurile de restrişte ale Dictatului de la Viena, liceul devenise în perioada celui de-al doilea război mondial un refugiu al învăţământului românesc, numărul de elevi înscrişi într-o clasă ajungând până la 67.

1947-1957 Liceul îşi schimbă numele de doua ori, mai intâi în „Liceul de băieţi” apoi în „Şcoala Medie de băieţi nr. 1 „, având clase de învăţământ primar, gimnazial şi liceal. Începând din 1957, liceul devine mixt, adică la cursuri participa alături de baieţi şi fete (clase I-X) 1957, 8-9 mai În baza ordinului M.I.C nr. 265A/1957, liceului i se decernează numele de „Şcoala Medie Mihai Viteazul”.

1958, 11 mai Au loc festivităţile de decernare a noii denumiri a liceului.

1959, 12 septembrie

Are loc unificarea liceului maghiar din Turda, cu sediul în strada Dr. I. Ratiu nr. 42, cu Şcoala Medie „Mihai Viteazul” (clase I-X cu limba de predare română şi maghiară).

1960-1961 51

Din acest an şcolar, clasele I-VII au trecut la Şcoala generala nr. 5, nou înfiinţată. Clasele IX-XI cuprindeau 888 elevi – limba de predare română şi maghiară.

1967 Pe baza unui decret al Consiliului de Stat, durata învăţământului de cultură generală a crescut de 11 la 12 ani. Începând cu acest an, până în 1977, şcoala s-a numit simplu Liceul „Mihai Viteazul”. 1400 de elevi frecventau cursuri de zi, cursuri serale şi fără frecvenţă în limbile de predare română şi maghiară.

1977 Este anul în care învăţământul devine strâns legat de cercetare şi producţie. Liceul se transformă din unul teoretic în unul industial, schimbându-şi numele în Liceul Industrial „Mihai Viteazul”. În cele 6 cabinete moderne, 3 laboratoare, 4 ateliere şcolare şi numeroase săli de clasă îşi desfăşurau activitatea la momentul respectiv 1189 de elevi la cursuri de zi, serale, profesionale şi de maiştri.

1991 Începând din acest an, reconsiderându-se rolul şi locul liceului teoretic în structura învăţământului românesc, liceul devine Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” (cursuri de zi, limba de predare română şi maghiară). 1999

În semn de recunoaştere a situării instituţiei noastre în elita învăţământului românesc, prin Ordinul Ministerului Educaţiei Naţionale nr. 044/17.11.1998, s-a schimbat denumirea Liceului Teoretic „Mihai Viteazul” în Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”, începând cu semestrul II al anului şcolar 1998/1999, respectiv cu data de 01.02.1999.

2009 În perioada 8-10 mai 2009, cu prilejul manifestărilor de sărbătorire a centenarului liceului, au fost organizate la Teatrul Municipal Turda festivitatea solemnă COLEGIUL

NAŢIONAL

,, MIHAI

VITEAZUL” TURDA

la 100 de ani

şi

spectacolul Timp regăsit printre flori de castan, spectacol susţinut de elevi ai Colegiului Naţional „Mihai Viteazul”.

Dialogul generaţiilor organizat de Asociaţia Collegium a absolvenţilor Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” s-a desfăşurat în sala festivă, sală care de acum înainte se va numi SALA FESTIVĂ ,, OVIDIU IULIU MOLDOVAN” în memoria marelui actor, absolvent al liceului, al cărui basorelief a fost dezvelit cu această ocazie. La data de 9 mai 2009 a fost lansată monografia şcolii şi de asemenea filmul Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” Turda – 100 de ani – , film realizat de Ovidiu Cosac şi prof. Cristina Moldovan pe muzica lui Alex Malschi. Astăzi când ne gândim la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” vedem o şcoală ardeleană cu figuri ilustre de dascăli, care ne sunt şi astăzi modele, şi cu tinere vlăstare care îşi deschid mintea şi sufletul să culeagă din efervescenţa trudei

intelectuale a dascălilor şi din spiritul şi lumina bătrânului mereu tânăr colegiu.

Eleva, Cosma Irina Maria, din clasa a X-a D a intervievat 3 colegi din liceu. Iată răspunsurile primite:

Cum este reprezentată figura lui Mihai Viteazul în liceul

nostru ? Diana: Există un portret în fața sălii profesorale, iar pe scările principale, există un bust al lui Mihai Viteazul.

Ce monumente dedicate lui Mihai Viteazul există în

județul nostru? Maria: La Turda există un monument – Mormântul lui Mihai Viteazul; de asemenea, tot în acel parc există Mănăstirea Mihai Vodă. În localitatea Mihai Viteazu, în fața Primăriei, există un bust al domnitorului. În Cluj-Napoca este statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul, în piața care îi poartă numele. 55

În ce context a a vut loc uciderea lui Mihai Viteazul, la

Turda? Radu: El se îndrepta spre Alba-Iulia, după victoria de la Guruslău împotriva ungurilor, iar la Turda şi-a stabilit tabăra. Generalul austriac Basta a pus la cale asasinarea lui Mihai Viteazul.

Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul”, Oradea Scurt istoric Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul” este o instituţie de învăţământ care s‐a cuplat de la început la elementele de reformă a învățământului romanesc. Şcoala s‐a înfiinţat prin Ordinul nr. 53/1968 al Ministerului Industriei şi Construcţiilor de Maşini şi Ordinul nr. 2173/1968 al Ministerului Învăţământului ca şcoală profesională pe lângă Uzina „Înfrăţirea” Oradea, pentru pregătirea muncitorilor calificaţi. Nou înfiinţata instituţie şcolară s‐a dezvoltat puternic în anii următori, ca dotare, număr de elevi, profile. Din anul 1976 şcoala a primit denumirea de Liceul de Mecanică nr. 2, având primele clase de liceu, iar în 1978 a marcat prima promoţie a Liceului Industrial „Înfrăţirea”. După 1989, grupul şcolar cunoaşte o restructurare profundă, pentru a se putea adapta noilor cerinţe de pe piaţa muncii. Au fost realizate şi au început cursurile claselor cu profil economic, informatică (liceu zi, seral, şcoală postliceală) iar şcoala profesională a fost orientată pe profile noi: ospătari, bucătari, frizeri‐coafori, mecanici‐auto, etc.

Din 1993, Grupul Şcolar „Înfrăţirea” îşi schimbă numele în Grup Şcolar „ Mihai Viteazul” Oradea, iar din 2001 devine Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul”. 57

Denumirea iniţială a şcolii a pornit de la ideea de „înfrăţire”, de unitate. După 1989, când şcoala a început procesul de schimbare, s‐a decis menţinerea ideii iniţiale de unitate. De data aceasta, însă este vorba de „unitatea tuturor”, spre atingerea scopului educaţional. Pentru că în mintea oricui , cuvântul „unitate” se asociază automat cu numele lui Mihai Viteazul, acesta a devenit patronul spiritual al şcolii. Idealurile de unitate spirituală au rămas şi sunt promovate în continuare pentru că fac parte din fondul ancestral al tuturor. Valorile spiritualităţii româneşti sunt tot mai importante şi trebuiesc cultivate mai cu seamă în perspectiva integrării intr‐o Uniune Europeană al cărui principiu de bază este unitatea prin diversitate. În condiţiile unei unificări economice şi geografice, este vital pentru o naţiune să‐şi conserve şi să‐şi promoveze autenticele valori naţionale. Şcoala noastră, în spiritul idealurilor patronului său spiritual îşi propune să cultive şi să promoveze valorile naţionale, şi să dezvolte sentimentul de apartenenţă la o naţiune care de‐a lungul veacurilor a ştiut să ţină piept tuturor vicisitudinilor istoriei. În acest context, ideea unităţii este esenţială şi la fel de importantă ca şi cultivarea sentimentului de preţuire a adevăratelor valori româneşti.

Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Ploiești Scurt istoric

MIHAI VITEAZUL (1558-1601) Domnul Țării Românești între anii 1593-1600; 1600 - conducător de facto al celor trei mari țări medievale care formează România de astăzi: Țara Românească, Transilvania și Moldova; Înainte de a ajunge pe tron (ca boier) a deținut dregătoriile de bănișor de Strehaia, stolnic domnesc și ban al Craiovei ;

Figura lui Mihai Viteazul a ajuns în panteonul național românesc după ce a fost recuperată de istoriografia românească a secolului al XIX-lea ; Mihai Viteazul: precursor important al unificării românilor. Portrete inspirate de chipul lui Mihai Viteazul •

Franz Franken: Mihai Viteazul și domnița Florica, detaliu

din tabloul «Croesus arătându-și comorile lui Solon ».

•

Ipostază mai tânără - la mănăstirea Căluiul si la Biserica

Domnească din Târgoviște-fresca

•

Cel mai cunoscut portret al domnitorului român -

Portretul in arama de la Praga -1601 creatie a gravorului curții, Egidius Sadeler.

•

1598 - Ioan Orlandi a executat o gravură a lui Mihai

Viteazul aflat la Nicopole. El este pleșuv, slab și ferm, îmbrăcat într-o platoșă și acoperit de o blană mițoasă. În mâna dreapță ține un baston de comandant, iar mâna stângă și-o ține sprijinită pe sabia terminată cu un cap de lup. În fundalul gravurii se vede bătălia și stema cetății Nicopole, iar dedesubt apare inscripția „Michel Vaivoda della Vallachia, il qvale prese la cità di Nicopoli nella Bvlgaria l'anno 1598”. •

Au rămas și două criptoportrete, ambele realizate de

către Franz Francken II. Într-unul dintre ele, aflat la muzeul Prado din Madrid, apare ca Irod, având căciula transformată în turban și lanțul și medalia dăruite de împăratul german. În celălalt, mai cunoscut, aflat la Kunsthistorisches Museum Vienna (Muzeul de Istorie a Artei din Viena), apare alături de fiica sa Florica într-o reprezentare a alaiului lui Cresus 61

(împăratul Rudolf al II-lea). Pot fi văzute întregile costume ale lui Mihai și ale fiicei sale la curtea pragheză. •

Mihai Viteazul mai apare și în gravuri din secolele XVI-

XVII ce prezintă momentul uciderii sale, însă de cele mai multe ori are o înfățișare imaginată. •

Mihai Viteazul a fost reprezentat în tablouri pictate în

secolele XIX și XX :

Sculpturi / Statui înfățisându-l pe Mihai Viteazul •

Statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul din Cluj, dezvelită în

17 decembrie 1976 operă a sculptorului Marius Butunoiu

•

Statuia lui Mihai Viteazul din București este o statuie

ecvestră din Piața Universității, operă a sculptorului francez Albert-Ernest Carrier-Belleuse și este primul monument de această factură din Capitală-1873. •

Statuia lui Mihai Viteazul – Alba Iulia 1968

•

Statuia lui Mihai Viteazul – Ploiesti marcheaza implinirea

a 400 de ani de existenta a orasului. Dezvelirea statuii a avut loc la data de 1 decembrie 1997.

Opere literare inspirate de personalitatea Mihai Viteazul •

“Pașa Hassan“ de G. Coșbuc

•

“Românii subt Mihai-Voievod Viteazul“ de Nicolae

Bălcescu 63

•

“Mihai și călăul“ de Dumitru Almaș

•

“Cântecul lui Mihai Viteazul“ cules de Vasile Alecsandri

•

“Mihai Viteazul și Turcii“ - poezie de Dimitrie

Bolintineanu •

“Moartea lui Mihai Viteazul“ - poezie de Dimitrie

Bolintineanu •

“Articolul Proiectul de lege apărut în Timpul, VII, nr. 51

din 6 martie 1882, Mihai Eminescu •

ISTORIOGRAFII:

Aaron Florian

Nicolae Bălcescu

Nicolae Iorga

A.D. Xenopol

Ioachim Crăciun.

De asemenea, filmul inspirat de personalitatea, care-i poarta si numele: “Mihai Viteazul“- regia: Sergiu Nicolaescu (1970). Totodată, în fiecare județ din țară există câte un liceu al cărui patron spiritual este Mihai Viteazul.

Surse : Enciclopedia Romaniei online; Wikipedia; cultura generala. Referat realizat de Ana Zett, elevă în clasa a IX-a M1 la Colegiului Național “Mihai Viteazul“ Ploiești 64