Revista Postasul Martie 2015

Page 1


Actualitate

Şeful Concurenţei laudă performanţele Poştei

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a vorbit într-un interviu la Gândul Live despre cea mai recentă întâlnire care a avut loc la Bruxelles, cu reprezentanţii Poştei belgiene, în vederea privatizării Poştei Române, dar şi despre faptul că, după 5 ani de probleme financiare, Compania Naţională Poşta Română a înregistrat profit, la sfârşitul anului 2014.

Nicoleta Livezeanu

Şeful Concurenţei a transmis că întâlnirea de la Bruxelles este una firească în contextul privatizării Poştei Române. Revenit în ţară, Bogdan Chiriţoiu a explicat mai în detaliu ce s-a discutat cu reprezentanţii bpost şi cu cei ai Comisiei Europene din domeniul ajutorului de stat. Potrivit oficialului, Poşta Română are, în acest moment, norocul 6 ¦

MARTIE 2015

unui management care aplică strategii diferite celor găsite în alte companii de stat. „Cred că avem o companie de stat (Poşta Română, n.r.) cu hibele clasice ale unei companii de stat şi un mare angajator care are norocul să aibă o echipă de management diferită de ce vedem de obicei în firmele de stat. Şi aşa cred eu că se explică performanţa

ei financiară, mai bună din acest moment. Am văzut multe echipe de management la Poştă. Acum cred că e o oportunitate, dacă tot compania arată mai bine, şi nu mai e o piatră de moară. Poate e un moment bun să găsim un partener internaţional, care să vină şi cu capital, şi cu expertiza, şi care să păzească această companie de riscurile


pe care le implică sectorul de stat. Avem fermă. „Momentan şi-au exprimat doar ţită a trecutului Poştei este un exerciţiu punctul slab că avem un singur oferinteresul. Lor le este frică de trecutul ce poate fi folosit şi pentru un alt cumtant”, a declarat şeful Concurenţei. Poştei, de asta am mers la Bruxelles. părător sau pentru listarea la bursă, Acesta a amintit însă că, în 2013, când s-a «Vrem ca cei de la Comisia Europeană dacă nu cumpără belgienii. „Pentru oriîncercat privatizarea pentru prima dată, să se uite în tot trecutul Poştei şi să ne cine va dori să investească în Poştă, e nu a existat niciun ofertant. „Dacă nu se dea confortul că nu riscăm, peste câimportant să ştie că trecutul este curat vor derula bine negocierile cu ei, probaţiva ani, să ne trezim cu o amendă penşi lămurit. Cred că belgienii sunt intebil că alternativa este să încercăm, ca la tru ceva ce s-a întâmplat înainte de resaţi, pentru că altfel nu şi-ar petrece alte companii de stat, atâta timp cu noi, nu ar veni o listare. Deci, ca o cu atâtea întrebări şi n-am parte minoritară a consuma atâta timp în discucompaniei să fie vânţii. Ei au cerut această întâlPentru oricine va dori să invesdută pe bursă”, a mai nire la Bruxelles. Depinde de spus Chiriţoiu. Acesta ceea ce găsim acolo (la Poşta tească în Poştă, e important să ştie a explicat că, în acest Română, n.r.) şi cum vom recaz, există mai multe zolva ce găsim acolo, deci nu că trecutul este curat şi lămurit. dezavantaje: statul răe o garanţie că vom avea şi mâne acţionarul printranzacţia în acest an", a sucipal, cu riscurile de bliniat preşedintele Consiliurigoare, iar compania lui Concurenţei. În 23 martie, achiziţia de către noi a Poştei». Asta va nu atrage un partener cu expertiză. „Dar o delegaţie a Poştei Române, conduse trebui acum să analizeze Poşta cu ai ei tot aduci bani în companie, şi creşte de directorul general, Alexandru Peconsultanţi, dar şi cu cei ai poştei beltransparenţa. Vor fi nişte reprezentanţi trescu, a discutat cu reprezentanţi ai giene, să se uite puţin în spate, să vadă ai acţionarilor în consiliul de administraComisiei Europene, ai bpost şi ai Condacă există riscuri ca acele contracte ţie şi nu mai poate să facă managemensiliului Concurenţei, despre aspectele acordate Poştei de către statul român tul de stat orice trăsnaie”, a precizat concurenţiale legate de privatizare. să fi încălcat legislaţia Uniunii Europreşedintele Consiliului Concurenţei. Scopul discuţiilor a fost acela de a elipene. Iar dacă găsim astfel de situaţii să mina orice suspiciune privind ajutoavedem cum le putem rezolva, pentru rele de stat. Verificarea contractelor ca viitorul cumpărător să poată să aibă încheiate cu statul ar putea însă preLimpezirea trecutului Poştei încredere că nu are surprize neplăcute lungi procesul de privatizare, având în Întrebat dacă Poşta belgiană a făcut dacă dă banii pe Poşta Română”, a vedere volumul mare de documente o ofertă de preţ, Bogdan Chriţoiu a punctat şeful Concurenţei. Oficialul a care trebuie analizate şi birocraţia oblispus că nu s-a ajuns la faza de ofertă adăugat că această verificare amănungatorie în astfel de cazuri.

,,

Nominalizare la BR Awards Poşta Română a primit o nominalizare la cea de-a 10-a ediţie a Premiilor revistei „Business Review”, una dintre cele mai influente publicaţii economice autohtone. CNPR s-a numărat printre cele şase companii selectate la categoria„Best turnaround 2014”, alături de Cristim, Apulum Alba Iulia, Softelligence, Telekom şi Cemacon. Chiar dacă nu a câştigat premiul secţiunii respective, care a revenit Cemacon, performanţa operatorului public poştal de a reveni pe profit după cinci ani de pierderi

nu a trecut neremarcată. „Poşta Română a fost nominalizată într-o companie selectă, alături de cele mai importante organizaţii din peisajul business-ului românesc şi nu numai, lucru care demonstrează că în companie s-a muncit bine anul trecut. No-

minalizarea în sine este un succes şi faptul că CNPR intră pe radarul analiştilor din media economică în categoria «speranţă» ne spune, fără echivoc, că ne-am aşezat pe un drum bun. Ştiu însă că mai avem de parcurs cale lungă pentru a ajunge acolo unde

ne dorim”, a apreciat directorul general al CNPR, Alexandru Petrescu. Gala BR Awards 2015 s-a derulat pe 2 martie, la Hotelul Radisson Blu din Bucureşti şi la ea au participat persoane din managementul celor mai importante companii autohtone.

POªTAªUL435 ¦ 7


Actualitate

Amenzi de la ANCOM pentru sectorul poştal ANCOM a dat publicităţii o statistică referitoare la controalele şi amenzile pe care inspectorii autorităţii de reglementare în comunicaţii le-au aplicat anul trecut pe piaţa de servicii poştale şi cea de comunicaţii electronice. Poşta Română a fost cea mai controlată companie poştală, însă neregulile au fost minore.

În total, reglementatorul naţional pe piaţa comunicaţiilor a derulat aproape 5.400 de controale, iar în urma lor au fost transmise 305 notificări, au fost aplicate aproape 500 de avertismente şi s-au aplicat 93 de amenzi, în valoare de 450.500 de lei. În ceea ce priveşte sectorul poştal, în anul

8 ¦

MARTIE 2015

2014, ANCOM a făcut aproximativ 1.370 de acţiuni de control. Acestea s-au soldat cu o notificare, 121 de avertismente şi 14 amenzi, a căror valoare s-a ridicat la 62.500 de lei. De departe, Poşta Română a fost cea mai controlată companie poştală: 516 astfel de acţiuni au derulat angajaţii

ANCOM la operatorul naţional de servicii poştale, având în vedere calitatea acestuia de furnizor de serviciu universal. În urma acestor controale au fost aplicate 14 avertismente şi o amendă de 5.000 de lei. Cele mai frecvente nereguli întâlnite în cazul operatorului public poştal au fost cele refe-

ritoare la nerespectarea obligaţiilor impuse prin regimul de autorizare generală.

Probleme la curierii privaţi Mult mai grav au stat lucrurile în cazul companiilor private de curierat. Acestea au fost verificate de 851 de ori, în urma controalelor fiind aplicate de peste opt ori mai multe avertismente, respectiv 107, şi 13 amenzi, cu o valoare totală de 57.500 de lei. Cel mai amendat operator poştal al anului 2014 a fost Total Post, care a primit o primă penalizare de 10.000 de lei pentru nerespectarea modalităţii de predare a trimiterilor poştale către destinatar şi o alta de 15.000 de lei pentru acelaşi lucru. Cele două amenzi au fost determinate de proasta gestonare a contractului pe care Total Post l-a semnat în cursul lunii august 2014 cu E.On pentru a distribui facturile de gaze naturale şi energie electrică. De altfel, pe 1 decembrie anul trecut, E.On a revenit la Poşta Română după ce s-a lămurit că firma privată de curierat nu a putut livra trimiterile la destinaţie. În ceea ce priveşte piaţa de comunicaţii electronice (telefonie, internet şi TV), ANCOM a aplicat anul trecut 79 de amenzi în cuantum de 388.000 lei, cele mai multe sancţiuni fiind aplicate operatorilor de cablu TV (CATV) - 46 de amenzi contravenţionale în valoare de 254.400 lei.


Paşapoartele, distribuite prin Poşta Română Compania Naţională Poşta Română începe, din 1 aprilie, să distribuie paşapoartele către persoane fizice, în urma câştigării unui contract cu o valoare estimată de 495.000 de lei (aproximativ 111.000 de euro). Astfel, operatorul naţional de servicii poştale va expedia la domiciliu până la 45.000 de documente de călătorie, pe durata a doi ani. Poşta Română a participat, la începutul lunii februarie a acestui an, la procedura de cerere de oferte organizată de Direcţia Generală de Paşapoarte. Acţiunea a avut ca obiect achiziţionarea de servicii de curierat, în baza HG 1087/2013, pentru distribuirea paşapoartelor către persoane fizice. Modalitatea de desfăşurare a procedurii a fost online, iar competitorii Poştei Române au fost două dintre cele mai mari companii private de curierat din România. „Poşta Română a arătat, încă o dată, că poate să concureze agresiv cu operatori de top pe piaţa de curierat, iar câştigarea acestui contract este încă un argument în acest sens. La începutul verii se va împlini un an de când o nouă echipă de management încearcă să pună această companie pe o linie strategică generatoare de profit, cu proiecte inedite pentru un operator de stat. Cred că este momentul ca Poşta Română să impună proiecte îndrăzneţe şi să intre, fără complexe, în competiţia cu firmele private. Planul de investiţii gândit pentru acest an, odată implementat, cu si-

guranţă ne va susţine în acest demers”, a declarat Alexandru Petrescu, Directorul General al Poştei Române. Potrivit acordului cadru ce va fi semnat, valabil pe o perioadă de 24 de luni, fiecare expediţie va fi asigurată, în procent de 100%, cu suma de 300 de lei. Poşta Română va pune la dispoziţia destinatarului o metodă de verificare online a statusului expedierii şi va trimite un mesaj telefonic cu data livrării. De asemenea, operatorul va informa destinatarul şi cu privire la tariful perceput pentru acest serviciu, respectiv 7,79 lei. Prin derularea acestui contract, Poşta Română respectă legislaţia privind protecţia datelor cu caracter personal, urmând să expedieze între 22.500 şi 45.000 de paşapoarte.

Procedura de distribuire Termenul de livrare este de maxim 48 de ore de la preluare, inclusiv sâmbăta. Curierul trebuie să se asigure că predă plicul doar titularului, unuia dintre pă-

Buzău: Poştaşii, instruiţi de poliţişti La începutul lunii martie, factorii poştali şi persoanele din conducerea Oficiului Poştal de Distribuire Buzău au fost învăţaţi de poliţişti cum să se ferească de hoţi sau tâlhari. De instruire s-au ocupat poliţişti din cadrul Compartimentului Analiză şi Prevenirea Criminalităţii şi Serviciului Ordine Pu-

rinţi sau persoanei împuternicite care a depus cererea (în cazul minorilor sub 14 ani). În acest sens, la predarea plicului, curierul va solicita destinatarului prezentarea unui document de identitate valabil, iar în cazul în care destinatarul este un minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani, va solicita prezentarea unui document de identitate valabil al unuia dintre părinţi, precum şi certificatul de naştere al minorului, în original. Dovada calităţii de persoană împuternicită se va face prin prezentarea unei procuri speciale autentificate, în care va fi specificat că este mandatat să ridice documentul de călătorie. Mandatarul va fi identificat cu un document de identitate valabil. Dacă în 5 zile lucrătoare de la preluare nu se reuşeşte livrarea (vor exista minimum două încercări de livrare), plicul va fi returnat gratuit la sediul judeţean al serviciului public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple, pe a cărui rază de competenţă se află adresa de livrare, având înscris motivul returului pe awb.

blică, de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău. Instruirea este necesară, ştiut fiind faptul că factorii au căzut de multe ori victime infractorilor în timp ce distribuiau banii de pensii ori alocaţii. Întâlnirea a fost găzduită de Oficiul Poştal de Distribuire Buzău şi a urmărit conştientizarea celor 80 de factori poştali buzoieni cu privire la importanţa respectării unor măsuri de protecţie, ast-

fel încât să nu devină victime ale infracţiunilor de furt sau a celor comise cu violenţă. În cadrul discuţiilor s-au abordat teme legate de păstrarea, manipularea şi transportul valorilor monetare, precum şi prezentarea unor cazuri concrete de acţiune în situaţia în care ar fi implicaţi în evenimente negative ce ar pune în pericol siguranţa valorilor transportate.

POªTAªUL435 ¦ 9


Oficiul lunii

La cinci luni de la momentul în care a fost distrus de un incendiu, Oficiul Poştal Bucureşti 12 a căpătat o faţă nouă. Nimic din ce este acum la unitatea poştală nu mai aminteşte de evenimentul din luna septembrie a anului trecut.

Imediat după eliberarea spaţiului, managementul Poştei Române a decis ca OP 12 să intre într-un proces de reabilitare totală, mai ales că spaţiul din B-dul Gării de Nord aparţine companiei. Acest lucru a însemnat transformarea din temelii a subunităţii poştale de lângă vechea Gară de Nord şi amenajarea sa într-un oficiu poştal de tip business. „Am propus transformarea OP 12 în oficiu business ţinând cont de faptul că acesta realizează aproximativ 16% din totalul profitului înregistrat la nivelul sectorului 1, undeva la 1,4 milioane lei pe an. Este un mare pas Este un oficiu vechi, cu tradiţie, şi el oricum înainte pentru noi. era în planul de renovare capitală. IncenCondiţiile de diul căruia i-a căzut pradă n-a făcut decât muncă sunt imsă grăbească un pic acest proces”, ne-a preportante, iar acum cizat Mircea Tudosie, şeful OPMB Bucureşti. ele sunt ireproşaRezultatul? După cinci luni, mai exact pe bile, toţi salariaţii 16 februarie 2015, OP Bucureşti 12 a fost renoştri sunt de deschis, iar salariaţii, clienţii şi locuitorii din acord cu asta. zonă au fost plăcut surprinşi de felul în care arată. Cu excepţia tehnicii de calcul, totul Diriginta OP 12, Gabriela Stoenescu este nou: geamuri, birouri, parchet, uşi, ghişee, aparate de aer condiţionat. Lucrările de renovare au durat două luni. Din momentul acela, cei 42 de salariaţi ai oficiului au fost nevoiţi să se mute. Şi nu au existat probleme. Asta pentru că OP 12 are şi două ghişee exterioare foarte bine amplasate şi Spaţiu nou pentru factori care beneficiază de un spaţiu generos, în care au putut să-şi desfăşoare activitatea la parametri apropiaţi de cei normali. După cum ne spune Gabriela Stoenescu, diriginta oficiului, Primul ghişeu este situat chiar în interiorul Gării de Nord, iar toată lumea este încântată de modul în care a fost reabilitat cel de-al doilea, undeva pe Calea Plevnei. spaţiul. „Este un mare pas înainte pentru noi. Condiţiile de În noaptea de 15 spre 16 septembrie 2014, la OP 12 izbucnea un incendiu care a afectat o bună parte a subunităţii poştale şi a făcut imposibilă derularea activităţii în spaţiul Poştei Române de la Gara de Nord. Birouri, tehnică de calcul, diverse hârtii, aparate de aer condiţionat, pereţi înnegriţi, acesta a fost rezultatul scurtcircuitului care s-a produs la una din prizele din sala ghişeelor.

»

18 ¦ MARTIE 2015


muncă sunt importante, iar acum ele sunt ireproşabile, toţi salariaţii noştri sunt de acord cu asta. Iar despre clienţi, ce să spun! Cei din zonă, care ne ştiu de ani de zile, când au intrat prima oară în oficiu după renovare au fost impresionaţi de cum arată acum”, a declarat Gabriela Stoenescu. În noua sală a publicului sunt prevăzute patru ghişee, din care funcţionează trei, în „sistemul scară”. Acest sistem presupune că un ghişeu funcţionează cu program 7-15, unul cu program 12.3020.30 şi cel de-al treilea cu programul cuprins între orele 10 şi 18, în aşa fel încât, la mijlocul zilei, fluxul de clienţi să fie preluat de trei ghişee. Însă, de departe, cei mai încântaţi de noul aspect al OP 12 sunt cei 17 factori poştali. În urma recompartimentării spaţiului de la parter, ei au fost „extraşi” din subsolul întunecat şi umed în care îşi desfăşurau activitatea până la momentul incendiului şi urcaţi la parter, într-o încăpere destinată lor, luminoasă, curată şi prevăzută cu ieşire separată de cea a sălii ghişeelor. Subsolul a fost reamenajat la rândul său, urmând a fi destinat arhivării documentelor OPMB.

Veniturile au rămas constante Salariaţii oficiului au reuşit ca pe parcursul celor cinci luni în care „sediul mamă” a fost în renovare să păstreze veniturile la un nivel apropiat de cel dinainte. „Toată lumea a înţeles că traversăm o perioadă mai delicată. Am avut şi norocul ca sediul Ghişeului Exterior din Gara de Nord să fie la doar 200-300 de metri de oficiu, iar clienţilor noştri fideli nu le-a fost greu să vină la noua locaţie”, spune diriginta. Efectele incendiului asupra activităţii au fost amplificate de faptul că el s-a produs chiar în momentul în care a demarat distribuţia cardurilor de sănătate. Factorii poştali au fost mutaţi la ghişeul din Calea Plevnei şi au reuşit să reintre rapid în ritm. „Toţi cei de aici sunt nişte salariaţi deosebiţi, dispuşi să se ajute unul pe altul. Întreg colectivul s-a mobilizat, am stat mult şi peste program şi am reuşit să trecem cu bine peste perioada extrem de dificilă a

Noul OP 12 pe scurt Suprafaţă utilă totală: 757,41 mp (parter 246,7 mp; subsol: 510,71 mp) Număr de salariaţi: 45 (un diriginte, 2 oficianţi superiori, 2 casieri, 17 factori, 3 agenţi, 20 de oficianţi) Valoarea lucrărilor de reabilitare: 399.950,30 lei (fără TVA); Valoare despăgubirilor primite de la asigurător: 61.178,82 lei (fără TVA)

distribuirii cardurilor de sănătate. Factorii au avut ceva mai mult de mers până să intre în traseu, dar s-au descurcat”, îşi aminteşte Gabriela Stoenescu. În ceea ce priveşte veniturile, cea mai mare parte a lor sunt aduse de scrisorile recomandate, de coletărie şi mandate. Printre marii generatori de trafic ai OP 12 se numără Ministerul Transporturilor şi CFR (care sunt peste drum), dar şi diverse bănci din zonă.

,,

Noul oficiu este foarte frumos. Acum este o adevãratã plãcere sã vin aici ºi sã-mi rezolv problemele cu facturile, pensia sau cele legate de corespondenþa personalã. ªi personalul este foarte amabil ºi ne trateazã aºa cum se cuvine. Iuliana Stroescu, pensionară & clientă fidelă a OP 12 şi locatar al blocului în care se află sediul subunităţi poştale

Factorii poştali de OP 12, alături de diriginta Gabriela Stoenescu şi de Mircea Tudosie, şeful OPMB (primul din dreapta)



Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.