PlayBook Nr. 1

Page 43

THE HUNT The Lie is spreading.

M-am trezit într-o frumoasă seară de vară contemplând complexităţile şi subtilităţile vieţii. Caravana Metropolis a poposit şi în Bucureşti, rulând filme de cea mai bună calitate, în aer liber, în parcul Tineretului. Nişte prieteni m-au invitat la film şi, auzind în prealabil despre pelicula ce rula în seara respectivă, am pornit încrezător. Ţin să spun că nu am fost dezamăgit. Povestea este una simplă. Accentul nu este pus pe naraţiune, tot efortul cinematografic fiind dedicat creării unei monografii a tragediei umane, a omului acuzat pe nedrept, a speranţei şi a pierzaniei. Lucas, interpretat magistral de Mads Mikkelsen (Casino Royale, Hannibal), un tată divorţat, fost profesor de şcoală, actualmente supraveghetor la o grădiniţă, este acuzat că ar fi molestat sexual unul dintre copiii din grija sa. Acţiunea nu se desfăşoară în stil poliţist, iar regizorul Thomas Vinterberg refuză să se joace cu misterul, nefiind loc de

niciun dubiu cu privire la vinovăţia sau nevinovăţia lui Lucas, şi bine face. Lucas nu este aruncat doar într-o luptă pentru reputaţia sa, ci chiar pentru viaţa sa, orăşelul în care locuieşte fiind cuprins de o isterie în masă la auzul acuzaţiilor. Filmul nu este unul de acţiune. Puţina violenţa existentă îmbracă şi ea straiele dramei excelent realizate. În mijlocul vârtejului de revoltă şi compasiune îşi au locul impecabile dovezi de virtuozitate actoricească. Mads Mikkelsen şi Thomas Bo Larsen sunt amândoi perfecţi. Scenariul este natural, minimalist, la fel şi cinematografia. Thomas Vinterberg nu este numai un regizor aclamat în repetate rânduri de către critici şi public, însă este şi un bun prieten al lui Lars von Trier, un alt monstru sacru al cinematografului modern. Împreună ei au fondat în anul 1995 mişcarea avant-garde intitulată Dogme 95, un manifest al minimalismului şi naturalismului în realizarea filmelor, bazat pe 10 reguli: fără platouri de filmare, muzica să apară în film doar dacă apare pe filmare, camera să fie ţinută în mână, luminarea de platou interzisă, filtrele speciale la fel; tot interzise sunt şi scenele superficiale de violenţă, iar acţiunea trebuie să fie congruentă cu timpul şi spaţiul actual; filmul trebuie să fie realizat la un standard înalt, filmat pe peliculă de 35 mm, iar regizorul să nu fie numit. Iar filmul actual se înscrie perfect în acest tipar. Acesta nu este doar un film de văzut. Este un film de savurat, precum şi un film de cumpărat şi adăugat la colecţie. Şi, în mod clar, de revăzut. MALADIQ

Distribuția: Mads Mikkelsen, Thomas Bo Larsen An: 2012 Durata: 115 min Regizor: Thomas Vinterberg

43


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.