NOMEN ARTIS – DINCOLO DE TĂCERE
10-sept. -2013 - N R.8 /25 -
nişte modele depăşite. Ce părere aveţi despre literatura de azi?
- La noi există câţiva mari scriitori care au dus greul literaturii române în condiţii foarte dificile iar, pe de altă parte, multe glorii fără acoperire. Ca să nu vorbim de telescriitorii pe care toată lumea îi citează fără să-i fi citit. Nu cred în literatura care ocoleşte marile adevăruri, marile teme ale romanului, aceleaşi de când există genul. Dacă nu te interesează libertatea, demnitatea şi tot ceea ce face dintr-o fiinţă un om, există prea puţine şanse ca textele să-ţi supravieţuiască. - Strigaţi ceea ce alţii nu aveau curajul să spună. Aţi trăit de-a lungul anilor momente de cenzură cumplită. Generaţia dumneavoastră a trebuit să-şi clădească o operă în interiorul universului conceput de ei. Scriaţi: „Dacă noi nu vorbim, tăcerea îşi va instaura întunecata ei stăpânire”.
- Adevărul este că mă şi simţeam în stare să înfrunt cenzura. Şi cred că am fost unul dintre scriitorii cei mai cenzuraţi. Pe atunci, însă, mă socoteam foarte util şi mă simţeam obligat să spun, ba chiar să strig ceea ce alţii nu ştiau sau nu îndrăzneau să strige! Curajoşii şi luptătorii împotriva comunismului şi a cenzurii au apărut abia după Revoluţie, când nu mai era niciun risc. Mai mult, în loc de operă era suficient să aibă un carnet de partid, un stăpân puternic şi nişte răni inventate pe care să le expună cu patetism în faţa patriei. Cu toate cenzurile, în unele perioade mai numeroase decât ştiu cei ce scriu astăzi despre ele, au apărut cărţi care ar putea să ocupe un loc de seamă în oricare altă literatură. Cărţi care, în ciuda timpului şi a schimbărilor istorice nu sunt depăşite. Cât despre România, ea nu a fost nici pe departe o „Siberie a spiritului”. Ignorând, însă, în continuare, spiritul, educaţia şi ştiinţa, poate să devină. Am scris zeci de ani despre moartea psihică, despre aducerea omului în situaţia de a nu cunoaşte demnitatea şi adevărul, de a fi un banal animal de turmă. Prin urmare ştiu ce vorbesc. Mă reîntâlnesc cu aceleaşi întrebări, dureri şi spaime la care, în urmă cu o jumătate de secol, credeam că există soluţii, răspunsuri. În zilele noastre există un alt tip de cenzură - cea economică. Dacă nu ai bani, eşti eliminat. „Cine mai vorbeşte azi despre cultură?” şi „Cine îşi mai pierde vremea cu cititul?”
Cu câinele său preferat, Sven
- Este exact ceea ce voiam să vă întreb, întrucât conduceţi o prestigioasă revistă literară, „Cul -tura”, sub auspicii private, unul dintre cele mai impresionante exerciţii gazetăreşti din cultura română. Cum vă descurcaţi?
- Mă întreb în fiecare săptămână dacă pot să scot următorul număr. - Ce vă nelinişteşte în societatea de astăzi, mărturisind că „există un malaxor naţional de distrus reputaţii”, adăugând: „Scriitori fără cărţi, poli -ticieni fără ideologii au sufocat România”.
- Comunişti, anticomunişti, filooccidentali şi filoamericani, antisovietici şi filosovietici, autonomi şi independenţi am ajuns materie primă pentru cel mai sinistru malaxor. Ne purtăm ca nişte fiinţe fără trecut, fără istorie, fără cultură, de parcă am fi paraşutaţi într-un loc necunoscut şi obligaţi să luăm totul de la început. Cine mai vorbeşte azi despre cultură? Cine îşi mai pierde vremea cu cititul? Modernizarea se traduce printr-o neîncetată schimbare a legilor, iar interesul pentru cătuşe este infinit mai mare decât cel pentru carte. Concursul nostru „Cine ştie câştigă” are ca temă: „Cine este cel mai slugă dintre slugi?” Indiferent cum este: de stânga, de dreapta sau de centru. Întrebarea pe care simt nevoia să o strig aparţine lui Mishima: „Cum este cu putinţă, oare, să vreţi doar să trăiţi acceptând o lume în care spiritul a murit?” - Scriaţi la un moment dat o frază înspăimântătoare: „în faţa morţii cuvintele se retrag”. Toată această luptă pe care aţi dus-o de-a lungul timpului, cu cenzura, cu structurile, cu oamenii poli-
Revistă de cultură universală, artă, creaţie, spiritualiate...
Page 11