brosura_completa

Page 1


M-am născut într-un sat în care cred că Dumnezeu a lăsat un strop de noroc! Într-un sat aflat undeva pe valea Moldovei, într-o așezare în care oamenii și locurile, după ce le cunoști, sunt greu de uitat.

A

m venit pe lume la 10 februarie 1953, în satul Pildești din ținutul Neamțului, fiind singurul fiu al Mariei și al lui Ioan Chelaru - o familie romano-catolică de oameni simpli, care m-au crescut după câteva principii creștine și de viață. Tata a fost meseriaș-croitor, muncind din greu, iar mama casnică. Tata spunea întotdeauna că „Poți să ajungi om doar învățând carte”, iar părinții mei au avut grijă să am tot ce-mi trebuia ca să pot învăța. Păstrez amintirea unei copilării fericite, umbrită doar de decesul prematur al tatălui (1978).

Am urmat școala generală din Pildești, trăind în mijlocul oamenilor harnici și ambițioși ai localității. Ca orice copil de la țară, am trebăluit în gospodărie, am participat la muncile câmpului și am petrecut la sărbătorile locului: hora satului, bâlciul de la Sfânta Maria. Am avut parte de toate bucuriile copilăriei și mă simt modelat pentru toată viața de oamenii și rosturile locurilor natale.

La varsta de la grad

În mod paradoxal, deși în ultimii ani de școală generală mi-am descoperit pasiunea pentru lectură și cea pentru istorie, am urmat secția reală a Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri” din Săbăoani. Aici am avut norocul să fiu format de profesori de elită, am participat la olimpiade și am făcut, deopotrivă, sport de performanță – handbal. În liceu, pasiunea pentru istorie s-a transformat într-un ideal: acela de a deveni arheolog. Așa încât, începând cu anul 1972 am devenit student al Facultății de Istorie-Filozofie, secția istorie, al Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași. În 1976 am luat studenția de la capăt și, până în 1980, am urmat cursurile Facultății de Drept. Am trăit din plin viața

Ioan Chelaru


culturală a Iașului: spectacole de teatru, concerte simfonice, prelegerile muzicale susținute de profesorul Ștefan Pascu și profesorul Gheorghe A.M. Ciobanu, romașcanul nostru erudit și neobosit. Și, nu în ultimul rând, am fost pasionat de presa studențească, lucrând ca secretar general de redacție la revista universității - „Alma Mater” care, mai târziu, s-a numit „Dialog”.

e cinci ani, dinita

u cu parintii

Repartiția guvernamentală din 1980 m-a adus la Roman, unde soția mea era medic stagiar la Spitalul Municipal, iar eu mi-am început cariera de avocat, devenind la 1 august membru al Biroului colectiv de asistență juridică. Primii 15 ani am lucrat să-mi fac un nume în avocatură și să-mi completez studiile din punct de vedere profesional-științific. În 1996 am primit titlul de doctor în drept. Din aprilie 2007, îndeplinesc și funcția de Prodecan al Baroului de Avocați Neamț, iar din 2010 sunt Decan al acestui Barou. Dorința mea permanentă de a-mi lărgi domeniul cunoștințelor m-a determinat să continui studiile și după ce am devenit senator în Parlamentul României. Astfel că, în anul 2006 am urmat cursurile Colegiului Național de Apărare, în 2007 cele ale Colegiului Superior de Securitate Națională, iar în 2008 am absolvit Cursurile de Pregătire Diplomatică ale Institutului Diplomatic Român. Am marea mulțumire că activitatea politică și parlamentară nu m-au îndepărtat de la vechile mele pasiuni: dreptul și istoria. Dorința de a rămîne în Universitate, pe care am avut-o la absolvirea Facultății de Drept, s-a îndeplinit, acum: am devenit cadru didactic universitar, titular al cursurilor de drept parlamentar, de drept internațional privat și de drept constituțional european. De asemenea, sunt arbitru al Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Industrie a României. Ca specialist în drept, am publicat cîteva cărți de specialitate: „Căsătoria și divorțul – Aspecte juridice civile, religioase


și de drept comparat” (2003) și „Drept internațional privat” (2006), precum și articole de specialitate pe diverse tematici în Revista de Drept Public. Ca om politic și parlamentar, la sfârșitul anului 2008 am publicat cartea „Pe scena politicii - Discursuri parlamentare și nu numai”. M-am simțit onorat de faptul că lucrările mele au fost apreciate de către mari personalități de specialitate și, mai mult decât atât, în 2003, am primit unul dintre cele mai importante premii naționale în domeniul de activitate: Premiul special al Uniunii Juriștilor din România. În 2008, am fost distins cu premiul „Mihail Manoilescu”, acordat de Uniunea Juriștilor din România. Ca soț și tată mi-am respectat familia și am pus-o mai presus de orice interes profesional, făcând din casă un cămin și din fiecare zi una de sărbătoare. Soția mea, Doina Chelaru, pe care am cunoscut-o în timpul facultății, este medic oftalmolog. Avem o fiică, Ana Luisa, căsătorită Ursu, în prezent notar.

Impreună cu soția Doina, fiica Ana Luisa și ginerele Radu , într-una din prea puținele clipe petrecute cu familia.


Naţiunile diferite, dar egale ale Europei se vor replia fãrã îndoialã la creştinism, pentru cã este fundamentul şi legãtura care le ţine aproape în diferenţa lor. Este nuanţa proprie tuturor statelor care o compun şi cu aceastã culoare specificã, Europa va intra în peisajul mondial. Altfel, integrarea europeanã sau familia europeanã nu este cine ştie ce. Fãrã acest fundament, vom rãmâne mereu decuplaţi, exotici unii faţã de ceilalţi... Ştiu doar, şi istoria ultimului secol a demonstrat din plin, cã omul lipsit de Dumnezeu a creat ideologii ale crimei, intoleranţã, distrugeri în masã, masacre, egoism, tristeţe.

A

m crescut într-o familie creștină. Părinții mei, oameni cu frica lui Dumnezeu, au păstrat și au avut în sufletul lor această bucurie a rugăciunii pentru Dumnezeu, m-au crescut și pe mine în acest fel.

Audienţa personalã la Cetatea Vaticanului, întâlnirea cu Sfântul Părinte, Papa Ioan Paul al II-lea, mi-a marcat definitiv convingerile creştine și mi-a provocat o stare de beatitudine. În ziua aceea din aprilie (2003), în mijlocul acelei mulțimi din piața San Pietro, cred că am trăit poate momentul culminant al vieții noastre de creștini. Atingerea mâinii sale n-a fost atingere de carne şi sânge. Privirea sa n-a fost privire, ci iubire transfiguratã de iris. O bunãtate şi înţelegere infinite, care treceau prin mine, cum trece lumina prin sticlã. Am retrãit în memorie acele clipe iarãşi şi iarãşi, şi întotdeauna am regãsit înfiorarea de dincolo de simţuri. În ceasul acela binecuvântat, l-am întâlnit pe Dumnezeu şi m-a atins. Acolo, în faţa Papei, nevãzuţi şi fluizi, îngerii ne-au transmis o iubire nouã, o altfel de iubire, o altfel de lumină, care mã ţinea, parcã, îmbrãţişat.


Angajamentul omului creștin în lume, în 2000 de ani de istorie, a fost exprimat pe diverse căi. Una dintre aceste căi a fost concretizată prin participarea la acțiunea politică

Î

ncepînd din 1995, m-am implicat concret în viața politică și am devenit membru al PDSR. Am candidat pe lista de consilieri și am ajuns în Consiliul Local, unde am condus în permanență comisia juridică. Am fost simplu membru până în 1998, când am devenit vicepreședinte al organizației de la Roman a partidului. În 2000 am fost ales președintele organizației locale Roman și vicepreședinte al organizației județene Neamț. Din 2001 am devenit membru al Consiliului Național al PSD. La alegerile parlamentare din 2004, am fost ales senator în circumscripția electorală nr. 29- Neamț. De la începutul legislaturii 2004-2008, am avut responsabilități ca membru al Comisiei de Muncă, Familie și Protecție Socială până în septembrie 2005, ulterior acestei date fiind membru al uneia dintre cele mai importante comisii senatoriale: Comisia Juridică de Numiri, Disciplină, Imunități și Validări (din decembrie 2008).

În 2010 am fost ales vicepreședinte al PSD.

În prezent sunt vicepreședinte al PSD la nivel național, președintele Comisiei speciale de revizuire a Constituției din partea PSD, vicepreședinte al Senatului României în perioada 2010-2012 și sunt, în continuare, membru al Comisiei Juridice din Senat.


De asemenea, sunt membru al Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României, al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, al Comisiei speciale comune pentru dezbaterea în fond, în procedura de urgenţă, a Codului penal, a Codului de procedură penală, a Codului civil şi a Codului de procedură civilă, al Comisiei speciale comune pentru dezbaterea în fond, în procedura de urgenţă, a Codului penal, a Codului de procedură penală, a Codului civil şi a Codului de procedură civilă, al Subcomisiei de Cod civil şi Cod de procedură civilă, precum și al Comisiei de anchetă privind abuzurile semnalate în activităţile desfăşurate de autorităţile şi instituţiile publice în cazul votului de la referendumul din 29 iulie.

Activez în cadrul unor organizaţii de cooperare parlamentară internaţională. Astfel, din februarie 2010, sunt Președintele delegației României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei, iar din martie 2009 am devenit membru al Uniunii Interparlamentare și al comisiilor de prietenie cu Parlamentele statelor Liban, Norvegia și Franța. M-am implicat din ce în ce mai mult în politică și mi-am dat seama că, de fapt, ca să faci cu adevărat politică trebuie să privești politica așa cum îți privești profesia. Altfel ești doar un amator sau un diletant. Să faci politică asemeni unui profesionist înseamnă să reușești! Să ai puterea să le spui oamenilor ceea ce poți tu sau poate partidul tău să facă și ceea ce nu poate să facă.


Nu este suficient să câștigi alegerile. Trebuie să și guvernezi. Iar o guvernare democratică presupune un exercițiu transparent al puterii, deci care poate fi în permanență apreciat de către cetățeni.

S

unt unul dintre cei care “meșteșugesc” legile în Parlamentul României. Este un domeniu în care se lucrează cu principii juridice, idei și cuvinte care, odată aprobate în Parlament, statornicesc viața poporului român și pot decide destine. Rezultatele muncii mele nu se văd imediat. Legile trebuie aplicate corect și rapid în domeniile pentru care au fost realizate, trebuie urmărită respectarea lor de zi cu zi și instaurată o stare de drept corectă și sănătoasă, iar efectul lor benefic se vede abia după o perioadă de timp destul de lungă.

Înainte de a deveni parlamentar, m-am implicat de la ajutorarea unor romașcani fără posibilități materiale, până la stimularea unor minți luminate nemțene și premierea unor copii eminenți, nu numai la carte, dar și la sport. Am făcut-o în nume personal, ca avocat și ca om politic. Am contribuit financiar la dezvoltarea vieții culturale și artistice romașcane, precum și la construirea unor biserici, indiferent dacă sunt catolice sau ortodoxe. M-am implicat în obținerea fondurilor pentru asfaltarea unor drumuri și pentru introducerea gazului metan în câteva localități rurale din zona Romanului.

Timp de două legislaturi, am făcut demersuri pentru rezolvarea cazurilor multor nemțeni cu probleme financiare și de familie, ale unor oameni cu

Miting USL la Roman


Cu Victor Ponta, la mitingul USL de la Piatra Neamț

40 de inițiative legislative 10 declarații politice 12 întrebări și interpelări 80 de luări de cuvânt în Plen 12 moțiuni Sute de audiențe Mii de kilometri parcurși prin localitățile Colegiului 2

operații pe inimă a căror viață depinde de un aparat, ale persoanelor cu probleme ale dreptului de proprietate nerezolvate și ale persoanelor cu handicap lăsate fără asistenți personali salarizați. Am susținut inițiativa legisativă menită să atenueze problemele generate de criza economică și financiară care au îngenunchiat mii de societăți comerciale aflate în incapacitatea de a-și achita obligațiile fiscale către bugetul de stat, bugetul de asigurări sociale și bugetele locale sub povara dobânzilor, majorărilor de întârziere și a penalităților. Am solicitat sprijinul Ministerului Transportului și Infrastructurii și a Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale pentru a fi urgentate lucrările de amenajare a intersecției existente între drumul național DN2 și drumul de acces uzinal către SC ArcelorMital Tubular Products Roman SA – agent economic de importanță vitală pentru comunitatea romașcană. M-am adresat direct Primului Ministru și Ministrului Economiei semnalând numeroasele probleme legate de calitatea serviciilor E-On Moldova și a consecințelor grave care decurg de aici, ajungându-se până la punerea în pericol a investițiilor făcute pentru comunitățile locale. În acest sens, am ridicat problema lipsei investițiilor pentru dezvoltarea rețelelor de energie electrică în pofida dezvoltării continue a localităților, ceea ce atrage subdimensionarea rețelelor, a posturilor de transformare și furnizarea energiei electrice la o tensiune necorespunzătoare. Am formulat interpelări parlamentare pe tema situației dezastruoase a sistemelor sanitar și de învățământ românesc, cu referiri concrete la județul Neamț.


In mijlocul locuitorilor unor comune din zona Roman

Ca membru al Comisiei de anchetă având drept scop investigarea condițiilor de legalitate și de oportunitate privind construirea imobilului „Cathedral Plaza”, în imediata apropriere a Catedralei romano–catolice „Sfântul Iosif” din București, am fost preocupat în edificarea aspectelor legate de problematica în discuție, precum și în conceperea și redactarea celor două rapoarte și a celor două hotărâri ale Senatului care au conchis lucrările comisiei. Cea mai recentă inițiativă legislativă vizează reducerea evaziunii fiscale – a cărui aplicare va stimula şi consumul, ceea ce înseamnă venituri mai mari la bugetul de stat, contribuind în acelaşi timp şi la eliminarea, cel puţin în parte, a muncii la negru. De asemenea, am formulat inițiativa legislativă privind degrevarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru asigurarea rolului de unificare a practicii judiciare şi pentru transformarea acesteia într-o veritabilă instanţă de casaţie – astfel încât actul de justiție să coboare, pe anumite domenii, cât mai aproape de cetățean, atât în ceea ce privește chestiunile administrative, scoase de pe rolul instanțelor, cât și în ceea ce privește accesul la justiție. Mi-a făcut o deosebită plăcere să organizez și să primesc vizita la Parlamentul României a primarilor și consilierilor locali PSD, a președinților organizațiilor locale și ai organizațiilor de femei ale PSD, precum și a elevilor din organizațiile de tineret.

Vizita la Parlament a primarilor din județul Neamț.


Eu – în general - nu am făcut promisiuni care nu depindeau de mine, iar în măsura în care cele făcute de partid, la nivel național în program, nu au putut fi îndeplinite în totalitate, îmi asum răspunderea și eu, pentru că sunt membru al unui partid și trebuie să-mi asum această răspundere.

N

u pot trece cu vederea faptul că nu am reușit să rezolv încă problema podului de la Oșlobeni, comuna Bodești. Întreaga mea activitate parlamentară se subsumează unei situații speciale, știut fiind că, din păcate, am fost membru al grupului parlamentar PSD, aflat în Opoziție în tot acest timp.

” În 2006, inspectând podul de la Oșlobeni împreună cu primarul Ioan Macovei

Așa arată acum podul de la Oșlobeni


A trecut vremea circarilor, au fost demascaţi cei care au folosit funcţiile publice ca pe o trambulină sau au stors bani din lucrări inventate doar pentru a le aduce lor profit. Parlamentul României nu este arenă sportivă, nici teatru de revistă, legile ţării se cer făcute de specialişti, oameni integri şi responsabili. Cu dreaptă măsură a lucrurilor, vă invit ca la noi, aici, acasă, să depunem jurămînt de credinţă părinţilor, copiilor, prietenilor cunoscuţi şi celor necunoscuţi şi să le promitem că împreună vom reclădi speranţa.

P

ornim în această luptă electorală cu proiecte, soluții și propuneri concrete pentru Roman și zonă. Alegătorii trebuie să vadă în fiecare dintre candidații noștri omul potrivit așteptărilor sale. Pentru că oamenii așteaptă de la noi fapte, nu vorbe! Nu putem uita răul făcut țării și implicit zonei noastre de guvernarea Boc-Băsescu. Tăierea salariilor, schilodirea pensiilor, pseudo-reformele din sănătate și învățământ, împărțirea bugetelor național și local pe criterii clientelare și multe altele nu vor fi uitate ușor. Nu cred că romașcanii și nemțenii pot uita sărăcia și umilința la care au fost supuși aproape patru ani. De aici trebuie pornit! De fapt, am pornit deja, atât timp cât a trebuit să restituim salariile tăiate, pensiile ciuntite, să reașezăm pe criterii normale ajutoarele pentru mame, pentru cei cu dizabilități – ca să dau doar câteva exemple. În ultimii patru ani am inițiat acte normative și voi continua, în viitorul mandat, să mă implic în această acțiune pentru simplul motiv că toate aceste inițiative legislative au ca scop final restabilirea vieții normale a oamenilor și a bunăstării lor. Aceste acte normative se referă la măsuri de scădere a evaziunii fiscale, măsuri de ajutorare a deținătorilor de terenuri prin acte normative care să vizeze cadastrul funciar cu tarif redus sau chiar gratuit, sau taxe succesorale reduse pentru proprietarii de terenuri agricole.


Toate inițiativele legislative ale senatorului Ioan Chelaru au ca scop final restabilirea vieții normale a oamenilor și a bunăstării lor

Nu ne putem permite să educăm generații de medici, profesori, ingineri și enumerarea poate continua - și să le pierdem apoi peste granițe. Militez pentru restabilirea unui cadru legislativ, administrativ și organizatoric care să aducă sistemele de sănătate și de învățământ – vitale pentru poporul român – în stare de normalitate, astfel încât să devină performante cît mai repede cu putință. M-am implicat deja în mod direct în inițierea unor proiecte aflate în derulare folositoare comunităților locale: investițiile de la Corpul B al Colegiului Național „Roman Vodă”, finalizarea lucrărilor de la noul Club al Elevilor, digul de la Gâdinți de pe Siret sau rezervoarele de captare a apei de la Pildești. Voi urmări în continuare evoluția tuturor acestor proiecte, până la finalizarea lor.

Mereu în contact direct cu oamenii și problemele lor

Consider că este deosebit de importantă urmărirea și analiza permanentă a actualei crize financiare și economice, deoarece implicațiile sale sociale sunt profunde.


Inițiativele și proiectele actuale și viitoare trebuie să fie adaptate la contextul acestei crize și să preîntâmpine efectele sale cu efect negativ. În condiții de criză economică, accesarea fondurilor europene reprezintă soluția problemelor noastre economice, sociale, administrative etc. Voi susține în Parlament inițiative legislative menite să simplifice birocrația specific românească astfel încât obținerea de fonduri europene să stimuleze întreprinzătorii autohtoni. Pe de altă parte, voi identifica în zona Romanului oportunitățile de afaceri care se pot dezvolta pe baza acestor fonduri și care pot crea locurile de muncă atât de necesare pentru oamenii zonei.


Ioan Chelaru este un caracter puternic, un politician integru, cu experiență, pe care te poți baza. Respectă adevăratele valori și iubește oamenii și locurile natale.”

Victor Ponta

Apreciez în mod deosebit experiența politică și parlamentară, echilibrul și seriozitatea senatorului Ioan Chelaru. Sunt elemente esențiale care stau la baza colaborării noastre în cadrul USL

Crin Antonescu


Echipa câștigătoare a USL în zona Roman: Ioan Chelaru, candidat pentru Senat, alături de Ioan Munteanu, Dorin Ursărescu și Liviu Brătescu, candidați pentru Camera Deputaților


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.