Pionier al artei fotografice.
D e Emanel Bădescu Biblioteca Academiei Române, Cabinetul de Stampe
76 Bucureștiul meu drag
În mod inexplicabil, Ludwig Angerer, unul dintre pionierii artei fotografice, - deşi a avut merite incontestabile, - nu s-a bucurat de interesul istoricilor acestei arte, mai cu seamă austrieci, dar şi slovaci (s-a născut la 30 km de Bratislava). Acum, la 135 de ani de la moarte, biografia lui este sumară, lipsită de acele detalii care servesc cercetătorului de aiurea, de pildă, din România, avid să afle împrejurările care l-au determinat să imortalizeze oraşul Bucureşti în timpul Războiului Crimeii, el lăsând posterităţii primele fotografii cunoscute până astăzi ale capitalei Ţării Româneşti! Cunoştea Angerer arta fotografiei înainte de sosirea în Bucureşti sau şi-a însuşit-o aici? Este una din întrebările majore, chiar primordiale, întrucât dă naştere la o serie de speculaţii care de care mai fanteziste, generate de întrebarea: cine i-a fost mentorul? Pe de altă parte ar fi fost interesant de ştiut dacă a fotografiat oraşul din proprie iniţiativă sau din ordin, această nelămurire conducând şi ea la speculaţii. Mai mult, opera sa „bucureşteană” ar fi şi de interes strict istoric, fiindcă, dacă a lucrat din ordin, „vedutele” sale pot fi clasificate ca „documente iconografice” şi considerate ca un adaos la cele scrise. Am enumerat doar câteva dintre multiplele întrebări pe care le ridică fotografiile din acea perioadă executate de Angerer şi pe care istoricii Războiului Crimeii şi ai capitalei de astăzi a României şi le pun de un secol, de când le-au descoperit în colecţia lui Henry Zweifel, industriaş bucureştean retras ulterior la Viena. Răspunzând solicitării lui Al. Bogdan, ziarist la Gazeta Municipală, colecţionarul a povestit în anul 1942 cum a intrat în posesia fotografiilor, dovedind în plus o excepţională cunoaştere a vechiului Bucureşti prin detalii rare şi încă nefructificate. Ca o curiozitate, primul care le-a semnalat, publicând selectiv din ele, a fost savantul astronom Spiru Haret în Revista Comisiunii Monumentelor Istorice, al doilea fiind colonelul Popescu-Lumină. La distanţe apreciabile în timp, Margareta Savin, Laura Tomicek şi Anton Holzer, de ultimul aflând dintr-un extras oferit cu nobleţe de istoricul Adrian Silvan Ionescu, mare şi pasionat specialist al secolului al XIX-lea, au căutat să răspundă întrebărilor de mai sus, rezultatele cercetărilor conducând la o creionare mulţumitoare, frustrantă, totuşi, pentru amatorii de abordări detaliate.