că mi-am reușit într-un fel cariera și viața și nu-mi pare rău că am rămas aici. Străinii cât de mult au contribuit la dezvoltarea Bucureștiului? Au contribuit mult, în general, la dezvoltarea României. Străinii care, fie se aflau deja printre români și -poate nu e frumos să le spunem străini- străini care au venit aici, ei au venit destul de mulți. Unii au plecat și s-au integrat și chiar s-au românizat. Au venit mulți pentru că era nevoie, românii au fost un popor rural, de boieri și de țărani, cu preocupările respective. Țăranii se ocupau cu muncile câmpului și boierii cu ce se ocupau, dar nu cu îndeletniciri industriale, comerciale ș.a.m.d. Modernizarea României s-a făcut prin alții. Sigur, și românii au participat, dar ponderea e mare, a fost, începând dintr-o perioadă veche, de greci... și aristrocrația, și burghezia au sânge grecesc în bună măsură. Mai erau și armeni și evrei, foarte mulți în secolul XIX. Și unguri și germani și italieni. Chiar personalități reprezentative: Carol Davilla, care a organizat tot învățământul medical românesc, este venit din alte părți în România. Anghel Saligny, care a construit podul de la Cernavodă, era dintr-o familie de francezi. România a atras foarte mult pentru că erau foarte multe de făcut. Vă întreb și de maidanezi, că tot e subiectul săptămânii. Era o poveste cum că numărul atât de mare al maidanezilor din București e datorat și demolării cartierului Uranus, pentru că acei câini de acolo, ținuți la case, n-au avut unde să se ducă. Așa e? Și în secolul XIX călătorii străini se mirau de mulțimea câinilor de pe străzile de la noi. Acest lucru ține de lipsa de organizare românească, dar cred că problema s-ar putea rezolva și altfel. Poziția istoricului față de problema maidanezilor o găsiți aici. Aveți un loc preferat în București? Mai întâi unde locuiesc eu și am toate cărțile și obiectele care mă înconjoară și e cercul meu personal. Îmi place... nici nu pot să spun dacă-mi place sau nu Bucureștiul. Nu pot să spun, pentru că m-am născut și am trăit toată viața aici. Ceva îți place sau nu, dacă 36 Bucureștiul meu drag
îl compari cu ceva. E locul unde nu mă simt nici bine, nici rău, mă simt normal. Îmi place centrul Bucureștiului, mai puțin Centrul Vechi... așa, ca aspect, nu mi se pare strălucit faimosul Centru Vechi. Dar, în rest, partea asta centrală a Bucureștiului, o bat mereu cu piciorul. De ce credeți că a devenit așa de iubit Centrul Vechi? E simpatic acolo, eu mă refeream la aspect; dacă te uiți bine, sunt chiar dărăpănate clădirile și unele nu-s așa minunății de arhitectură. Era cândva partea mai modestă a centrului. Nu știu, cred că, în termeni sociali, e un loc unde multă lume se simte bine, mai ales tineretul, nu pot să analizez pe loc cauzele. Dacă ar fi să aleg, îmi place partea de Mic Paris a Bucureștiului, adică clădirile de sfârșit de secol XIX, început de secol XX, de factură pariziană, în cea mai mare parte. Sunt mai multe, clădirea CEC-ului, Biblioteca Centrală Universitară, Ateneul Român- am dat câteva exemple. Genul Micul Paris... Bucureștiul, de altfel, nu seamănă și nu a semănat niciodată cu Parisul. Sunt clădirile astea de factură pariziană, pe care le-am pomenit, dar care sunt prinse în țesătura unui oraș care-i cu totul altfel decât Parisul. Parisul e un oraș geometric, ordonat, cartezian, Bucureștiul e dezordonat, nicio casă nu seamănă cu alta, la noi nu sunt două case, nici una lângă alta, care să semene. I s-a spus Micul Paris, dată fiind asemănarea punctuală a construcțiilor de tip parizian și dată fiind și elita românească, care împrumutase limba. România devenise o țară foarte francofonă, poate cea mai francofonă din Europa. Și modul de viață, bucătărie, îmbrăcăminte, toate astea adunate duc la Micul Paris, ceea ce-i adevărat pentru un segment, dar, în ansamblu, nu e deloc adevărat, pentru că românii nu seamănă deloc cu francezii. Francezii sunt mândri că sunt francezi. Da, pentru că francezii au amintirea unei istorii mari, pe când românii au amintirea unei istorii mici. Francezii sunt mai mândri decât e cazul și românii sunt mai puțin mândri decât ar fi cazul. Asta este, e presiunea istorică. http://www.b365.ro/bucurestiul-meu-lucianboia-bucuresti-lucian-boia-romani-lucian-boiainterviu_194533.html