37 CĂUTĂRILE LUI WELLAN
Odată ce hotărârea fusese luată, în seara aceea, Wellan se culcă cu sufletul împăcat. Ştia că, odată ajuns pe pământul de gheaţă al Regatului Umbrelor, Fan n-avea să-l părăsească, întrucât, ca şi el, regina dorea ca micuţa Kira să trăiască mult ca să-şi poată împlini destinul. Şi, ca să-şi ajungă scopul, ei trebuiau să scape de Asbeth. Se sculă înainte de răsăritul soarelui să nu trebuiască să potolească altă serie de proteste din partea camarazilor lui. Ei înţelegeau că trebuie să plece, dar unii erau prea emotivi şi nu voia să le frângă inima. Se duse şi se purifică în baia caldă a palatului, apoi se opri în capelă să mai spună o ultimă rugăciune lui Theandras, zeiţa pe care învăţase s-o respecte încă de când era copil la casa părinţilor săi. Se-ntoarse după aceea în camera lui, îşi îmbrăcă platoşa, îşi puse centura de care atârnau sabia şi pumnalul, îşi încălţă cizmele şi-şi aranjă capa. Adună pătura şi blana cea călduroasă, care-au să-l ajute să supravieţuiască în climatul inospitalier al gheţurilor veşnice, şi le împături împreună. Părăsi aripa Cavalerilor în linişte şi se-ndreptă mai întâi spre bucătăriile regale, unde servitoarele