ARTEART Michaël Borremans: Maria Rus Bojan n Michaël Borremans -"Automat" (I), 2008 (foto: Peter Cox)
P
ână în luna august a acestui an, Muzeul de Arte Frumoase din Bruxelles - BOZAR - găzduieşte expoziţia retrospectivă a faimosului artist belgian Michaël Borremans. Sugestiv intitulată, „As Sweet As It Gets” expoziţia reuneşte mai mult de o sută de lucrări, pictură, desen şi video, realizate în ultimele două decade, fiind de departe cea mai amplă prezentare a creaţiei artistului de până acum. Curatoriată de Jeffrey Grove, de la Muzeul de Artă din Dallas, unul dintre puţinii curatori americani cu un program centrat pe pictura figurativă europeană, expoziţia urmăreşte direcţiile importante în creaţia artistului, incluzând, pe lângă binecunoscuta sa operă picturală, şi o selecţie de desene şi lucrări în alte medii, instalaţii video sau mini asamblaje sculpturale. Cunoscut pentru referirile la marii clasici ai picturii universale: Velázquez, Goya, Manet sau Magritte şi, de asemenea, pentru abordările sale inspirate de literatură, fotografie, și film, Michaël Borremans ne provoacă, prin această expoziţie, la un exerciţiu de dezocultare a temelor majore ce străbat contemporaneitatea noastră. Demersul său se articulează la confluenţa dintre 90 SINTEZA # 5, mai - iunie 2014
direcţia marcată de efortul de înţelegere al actualei paradigme vizuale, văzute ca rezultat al acumularilor succesive de abordări artistice (prin referinţe directe la istoria artei) şi direcţia subversivcritică ce are în vedere chestionarea noţiunii însăşi de reprezentare vizuală (figurativă). În consecinţă, referirile la cromatica rafinată a lui Velázquez, tehnica picturală a lui Manet, umanismul inspirat de pictura lui Francisco de Goya, impulsurile suprarealiste moştenite de la Rene Magritte, respectiv tactilitatea şi micile înscenări de studio inspirate de Johannes Vermeer, au reprezentat pentru artist adevărate pietre de încercare artistice și conceptuale. În opinia acestuia, doar intrând în dialog cu istoria reprezentărilor artistice a epocilor anterioare, se poate ajunge la o formulă cu adevărat contemporană care să exprime atât dilemele epocilor trecute, cât şi provocările prezentului. Formula artistică asumată de Michaël Borremans este una care merită toată atenţia, deoarece transcende expresia personală, având un caracter greu de definit, eminamente universal. Deopotrivă inteligibile și ambigue, lucrările sale sunt compoziţii deschise, menite să inducă stări de spirit contradictorii şi să creeze un
maxim disconfort vizual. Dimensiunea teatrală sfidează privitorul prin jocurile şi înscenările de situaţii învăluite într-o aură de mister, plasând întreg discursul într-o zonă care e pe rând nostalgică, întunecat comică, tulburătoare, și pe alocuri chiar grotescă. Virtuozitatea, stăpânirea perfectă, în special a tehnicilor picturale clasice, sporeşte gradul de seducţie vizuală creând impresia vizitatorului că se află în faţa unor capodopere ale picturii universale şi nu în faţa unei opere realizate acum. Subiectul însă este unul prin excelenţă contemporan, fiind orientat spre investigarea relaţiilor „patologice” dintre subiectivitate și hipervizibilitatea epocii noastre - care creează un nou set de limitări existenţiale şi noi condiţii de viaţă. Poate chiar mai mult decât în pictură, unde semnificaţiile sunt ușor atenuate de virtuozitatea execuţiei picturale, desenele evocă o înţelegere profundă a logicii paradoxale care guvernează lumea contemporană, și face acest lucru cu o claritate remarcabilă. Artistul ia ca punct de plecare pentru reflecţia lui, ideea că mutaţia „calitativă” recentă, datorată proliferarii tehnologiilor bazate pe imagine şi instalării panopticonului global deasupra noastră în sateliţii
TEARTEARTE “As Sweet As It Gets” n Michaël Borremans -"The Angel", 2001 (foto: Peter Cox)
care, pe lângă comunicare, asigură o supraveghere eficientă ascunde în fapt matricea noii ordini mondiale. Lumea noastră a trecut deja pragul vechii paradigme panopticiste- supravegherea ca un nou regim de vizibilitate și o formă de control social - așa cum a fost ea postulată de Foucault, şi a evoluat într-o „zonă de indistincţie vizuală”, care, așa cum spune Giorgio Agamben, contribuie la realizarea şi generalizarea stării de excepţie. Michaël Borremans a înţeles că această stare de indistincţie vizuală nu se poate exprima sau ilustra uşor, recurgând astfel la o abordare ce utilizează toate mijloacele figuraţiei artistice, în ideea de a face vizibile toate acele noile conţinuturi derivate din noile condiţii de viaţă. Situată în sala care este considerată de mulţi ca element central al expoziţiei, domină o lucrare din 2013 intitulata „Îngerul”: un portret de mari dimensiuni al top modelului belgian Hannelore Knuts, faimoasă pe scena catwalk-urilor newyorkeze. Îmbrăcată cu o rochie ce semnifică puritatea şi inocenţa, „Monalisa” lui Borremans priveşte în jos, vinovat, şi poartă o mască neagră – ascunzând identitatea modelului şi contrariind masiv privitorul. În aceeaşi sală este expusă o altă pictură iconică a artistului 91 SINTEZA # 5, mai - iunie 2014
intitulată„Rochia diavolului”, care ilustrează un bărbat încarcerat într-o „rochie” ce poate fi uşor asociată cu un coşciug. Paradoxurile lumii în care trăim capătă viaţa în aceste două lucrări ce se potenţează reciproc creând o stare de bulversare intensă. Dacă„Rochia Diavolului” face referire directă la limitările şi condiţionările despre care am vorbit mai devreme,„Îngerul” demască toate iluziile create de agresivele campanii de marketing capitalist, întorcând pe dos şi chestionând mesajul lor. Chiar dacă ambele figuri ne apar la prima vedere ca fiind eminamente statice, ceea ce surprinde este tensiunea enormă care se degajă prin asocierile de elemente şi mesaje contradictorii. „Picturile şi desenele mele ar putea fi doar frumoase şi atrăgătoare, dar atunci nu ar mai provoca”, spune artistul. „O operă de artă, în opinia mea, trebuie neapărat să conţină o contradicţie”. În opinia mea, dincolo de contradicţiile evidente înscenate în cadrul fiecărei lucrări parte, idiomul vizual subversiv al lui Michaël Borremans revizitează nişte concepte esenţiale, subliniind urgenţa de a înţelege că expunerea masivă a umanului la provocările epocii pe
care o trăim are consecinţe personale majore. Borremans ne anunţă că lumea s-a schimbat fundamental, şi, ca să o pătrundem, poate nu ar strica să încercăm cel puţin o data „Rochia diavolului”. Dar, nu în ultimul rând, marele merit al lui Borremans constă în analizarea realităţilor paralele create de reprezentarea figurativă realistă. Asemeni lui Magritte, Borremans se foloseşte de dimensiunea metafizică ca să demaşte„minciuna adevărată” şi proiecţiile servite zilnic pe post de realitate. Dar, spre deosebire de Magritte, care şi-a cantonat discursul exclusiv în metafizic, Borremans dovedeşte cu această expoziţie că este un dublu maestru: mai întâi în ce priveşte înţelegerea profundă a problematicilor contemporane şi apoi în ce priveşte construcţia şi manipularea de semnificaţii şi sens prin intermediul reprezentării figurative. Maria Rus Bojan trăieşte şi lucrează la Amsterdam, este curator şi art advisor specializat în arta contemporană est europeană. Este membru al Comisiei de Achiziţii pentru Rusia şi Europa de Est al Muzeului Tate Modern, (REEAC) Londra.
n MichaĂŤl Borremans "The Swimming Pool", 2001 (foto: Felix Tirry) 92 SINTEZA # 5, mai - iunie 2014