1 minute read

Arta devine o parte din mine”

realizat pe tema iubirii care transcende limitele umanului și se înfrățește cu sacrul dincolo de Cuvânt. O grafică prin care a înțeles el dorul după ființa sortită și refacerea androginului, într-o cosmogonie din care nu lipsesc elementele primordiale, simbolurile yin și yang, forța generatoare a iubirii, această nesfârșită coloană a universului...

Ultima dată când l-am întrebat dacă mai pictează, mi-a răspuns: ”Întotdeauna”.

Advertisement

Mi-a trimis trei pânze pe care le-a intitulat simplu: ”Liniște”, ”Licărire”, ”Setea”. Trei muguri de artă care au ieșit la lumină în momente de inspirație pe care le are între două teme la matematică, fizică sau chimie...

Și totuși, Ian, ce este arta pentru tine?

”Ce este arta? Arta este, conform Dicționarului, o activitate a omului care are drept scop producerea unor valori estetice și care folosește mijloace de exprimare specifice. Însă, pentru mine, arta este mai mult de atât. Arta este o cale prin care pot exprima inefabilul. Este o unealtă indestructibilă. Este sursa indispensabilă vieții. Arta mă ține treaz. Arta mă ține în viață. Cu cât desenez, cu atât vreau să desenez mai mult, cu atât trebuie să desenez mai mult. Arta mă copleșește, dar eu nu ripostez. Arta devine o parte din mine. În loc să mă zbat, eu o îmbrățișez.”

This article is from: