între dumnezeu şi femeie. întotdeauna by mircea crisan

mircea crișan

între și întotdeauna

mircea crişan

între și întotdeauna

Lector de carte: dr. Teodor ARDELEAN Tehnoredactare: Ada FONAI Foto coperta IV: Silviu GHEŢIE

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României CRIŞAN, MIRCEA Între Dumnezeu şi femeie. întotdeauna / Mircea Crişan . - Floreşti: Limes, 2013 ISBN 978-973-726-749-8 821.135.1-1

Tiparul executat la tipografia CECONII Baia Mare

mircea crişan

între și întotdeauna Postfaţă: Mircea Petean

Despre poet şi poezie

Toţi cei care l-au întâlnit sau l-au auzit vorbind îl consideră un sfânt. Puţini ştiu însă că, la fel ca şi marii duhovnici ai acestui Neam, Înalt PreaSfinţitul Justinian nu este numai un om cu o trăire spirituală înaltă, ci şi un om cu trăire raţională înaltă, cu o cultură imensă, din toate domeniile, dar mai ales un iubitor de artă, literatură, poezie, frumos. ÎPS Justinian m-a învăţat că omul se ridică la nivelul de fiu al lui Dumnezeu prin creaţie. De aceea, pentru mine, nu este numai omul care m-a zidit şi marcat sufleteşte, ci şi omul care mi-a marcat poezia, înălţând-o dinspre femeie, spre Dumnezeu. Multe dintre discuţiile şi gândurile Înalt PreaSfinţiei Sale mi-au dat inspiraţia şi starea de a scrie această carte. De aceea, a fost unul dintre primii oameni care au citit-o. Concluziile le puteţi citi în dialogul de mai jos, un dialog care nu este o recenzie, ci, la fel ca de fiecare dată când ÎPS Justinian vorbeşte, reprezintă un cuvânt de învăţătură. Acesta este motivul pentru care am decis să-l redau ca şi concluzie a acestei cărţi, sperând că îi va zidi sufleteşte şi pe cei care o citesc, şi îi va convinge că un om trăieşte cu adevărat şi devine nemuritor numai prin iubire.

î n t o t d e a u n a

Mircea Crişan: Acum câteva zile se vorbea la Aiud despre Înalt PreaSfinţia Voastră, că la un hram nu încăpeau oamenii în biserică iar afară ploua torenţial. Deşi preoţii au insistat să slujiţi în biserică, aţi decis să ieşiţi în faţa oamenilor. Iar în acel moment ploaia s-a oprit ca prin minune! ÎPS Justinian: Am văzut, domnu Mircea, multe semne de acestea în care mergeam pe timp foarte întunecos şi când începea slujba Dumnezeu ne lumina. Nu consider acest lucru ca pe un merit personal, ci ca un act din partea lui Dumnezeu că ţine cont de munca pe care o fac eu şi cu gândurile mele. Adică nu este meritul meu, aşa cum de obicei nu este meritul dumitale pentru lucrurile de mare valoare. Este contribuţia lui Dumnezeu 90%. Mircea Crişan: Numai lucrurile rele sunt de la noi, cele bune sunt de la Dumnezeu... ÎPS Justinian: Totdeauna am spus aşa. Adică numai greşelile le facem noi. Dar să ştii, domnu Mircea, că greşelile altfel sunt privite de Dumnezeu. 6

între

Dumnezeu şi femeie.

Lucrul se vede altfel de sus, şi altfel îl vedem de jos în sus. Noi de multe ori suntem micuţi şi ne speriem dacă este în drum un fir de nisip, şi ni se pare că-i Himalaya. Dar văzut de sus Himalaya este ca un muşuroi de furnici. Mircea Crişan: Am văzut recent o rugăciune a lui Rafael Noica, în care Dumnezeu este cel care se roagă de noi să-l iubim aşa cum suntem noi păcătoşi şi neputincioşi. Cum să se roage Dumnezeu de noi? ÎPS Justinian: Pentru că orizontul Lui este nemărginit. Ştie Dumnezeu cu ce scop ne-a făcut. Şi mai trebuie să ştim ceva: Dumnezeu e atotştiitor şi atotcunoscător. Înainte de a ne crea, de a-l crea pe om, Dumnezeu ştie ce vom face. Mircea Crişan: Şi ştie şi că-l vom dezamăgi? ÎPS Justinian: Absolut! Mircea Crişan Şi de ce ne mai dă o şansă, de ce are încredere în noi? ÎPS Justinian: Pentru că aşa a vrut să ne facă Dumnezeu. Ne putea face ca şi pe nişte roboţi, adică perfecţi. Dar nu de aşa ceva avea nevoie Dumnezeu de la noi. Avea nevoie de fiinţe libere, ca omul prin libertate să se ridice la nivelul lui Dumnezeu. Mircea Crişan: Dar noi din primul pas de libertate am dezamăgit, de la Adam. ÎPS Justinian: Da. Am abuzat de libertatea pe care ne-a acordat-o. El a acordat libertatea în primul rând îngerilor. Prima creaţie pe care a făcut-o Dumnezeu a fost Cerul şi Pământul. Nu se spune că a făcut Pământul şi Cerul. Deci prima creaţie a lui Dumnezeu a fost Cerul, lumea nevăzută de noi, celula supramaterială. Întâi a făcut puterile îngereşti cărora le-a dat libertate totală. Iar rezultatul a fost că îngerii, căpetenia îngerilor a spus către Oştile Cereşti: îmi voi pune scaunul mai presus de cel PreaÎnalt, de Dumnezeu. Şi în momentul acela a fost o mare catastrofă cosmică. Deodată s-a prăbuşit tot Cerul. Ceata Îngerilor era condusă de Lucifer, iar Lucifer s-a întunecat. Din înger de lumină a căzut în întunecime. Şi tot a început să se prăbuşească cu toată oastea lui. Oastea a doua a cărei căpetenie era Arhanghelul Mihail s-a ridicat deodată în faţa Cetelor Cereşti şi a spus: să î n t o t d e a u n a

stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte! Căderea s-a oprit, dar cetele întunecate au rămas. Unele au rămas în văzduh şi fac tulburări pe plan cosmic, altele au rămas în atmosfera pământească şi creează furtunile şi neregulile din activitatea din atmosfera pământească, altele s-au oprit în pământ şi fac perturbări în adânc gen cutremure, iar altele s-au prăbuşit în întunericul cel din afară, în Infern, şi de acolo luptă mereu împotriva luminii lui Dumnezeu. Dumnezeu a creat apoi omul. Compus. Îngerii erau numai spirit. Dar omul a fost creat compus, din trei elemente. Care sunt cele trei elemente? Mintea nu este printre acestea pentru că mintea înseamnă raţiune. Iar raţiunea este rodul sufletului. Deci, trup material. Dar trup material are şi lumea vegetală dar şi lumea animală are trup material. Dar şi omul are trup material. Vedeţi, suntem din aceeaşi materie. Când s-a spus că a creat Cerul şi Pământul înseamnă că a creat şi Pământul. Şi atunci a creat vegetaţie pe unicul corp din Univers care să aibă viaţa şi vegetaţia care există pe Pământ. Că celelalte planete sunt numai materie, viaţă nu au. Pământul are trei elemente. Vegetaţia are trup material, că iarba are trup şi viaţă. Viaţă domnule Mircea! A creat lumea animală care are trup material comun şi viaţă. Şi în al treilea rând a creat Omul, care are trup material şi viaţă, elemente de care dispune şi lumea vegetală şi animală. Dar omul a fost înzestrat cu al treilea element: sufletul nemuritor, de care nu dispune decât omul. Sufletul omului este de provenienţă divină. Când l-a creat pe om spune că a suflat duh din duhul său. Firul de iarbă are viaţă, animalele au viaţă. Este? Dacă tai iarba şi îi iei viaţa rămâne materie şi se face pământ. La fel şi copacii şi animalele. Nu rămâne nimic după acestea. Dar după om nu este aşa. Omul are trup material, are viaţă şi are suflet nemuritor care este de natură divină. Ştiinţa s-a luptat şi se luptă ca să creeze viaţă în mod artificial. S-a putut? S-a constatat că oricât s-a încercat nu se poate crea viaţă, pentru că viaţa este un dar de la Dumnezeu. Mulţi confundă viaţa cu sufletul. Este viaţa de care dispune şi lumea vegetală şi cea animală iar sufletul este al treilea element cu care suntem noi înzestraţi. Unde observăm sufletul? În raţiune sau minte. Sufletul este înzestrat cu raţiune, cu sentiment şi cu voinţă. Trei elemente. Acestea sunt trei manifestări spirituale ale sufletului nemuritor. Mircea Crişan: Dar apropo de suflet, se face distincţia că în Rai sunt sfinţi şi eroi. Eroismul nu prea are neapărat de-a face cu sfinţenia ci ţine de curaj. 8

între

Dumnezeu şi femeie.

ÎPS Justinian: Eroismul este tot un element spiritual. Că animalele au eroism, lumea vegetală are eroism? Eroismul este un element spiritual. Unde nu este suflet nu există eroism, nu există raţiune, nu există sentiment. Mircea Crişan: Dar şi sfinţii şi eroii provin din păcătoşi. ÎPS Justinian: Nu. Sunt oameni. Nu că-s păcătoşi. Ei au fost construiţi cu sufletele curate. Sufletele sunt de natură divină. Noi ne-am pervertit sufletul când nu am ascultat de Dumnezeu şi am ascultat de satana. Şi atunci, sufletul omului nemuritor a devenit pedepsit cu moartea. Pentru că dacă am fi rămas nemuritori cum ar fi? O monstruozitate extraordinară! Sunt care la 40 de ani sau la 85 de ani se satură de viaţă. Dar dacă Dumnezeu ar fi lăsat ca omul să rămână nemuritor? Mircea Crişan: Dar şi fără suferinţă am fi răi, deşi mulţi se întreabă de ce sunt necazuri? ÎPS Justinian: Suferinţa nu a creat-o Dumnezeu. Este efectul păcatului! Este rezultatul păcatului lui Adam pe care-l moştenim toţi care suntem din sămânţa lui Adam. Mircea Crişan: Dar omul este mai bun în suferinţă decât atunci când îi este bine. ÎPS Justinian: Este un element în starea de decădere. Noi spunem că-i o

î n t o t d e a u n a

pedeapsă dar nu-i adevărat. Omul din moment ce are starea aceasta de decădere, o dată cu căderea în păcat a căzut şi din punct de vedere moral. Este fructul păcatului. Răul nu este creat de Dumnezeu, este rezultatul păcatului, rezultatul neascultării, a răzvrătirii împotriva lui Dumnezeu. De aceea Hristos a venit să ne reabiliteze, să ne ajute să dobândim sfinţenia. Eroismul face parte din această frumoasă latură a omului. Sfinţenia este tot un act de eroism suprem. Pentru că eroul rămâne la nivelul pe orizontală. Adică oamenii eroi nu sunt sfinţi, sunt eroi, dar la un nivel înalt. Sfântul este la un nivel suprem. Sfântul ajunge la asemănarea cu Dumnezeu. Iar noi avem chip şi asemănare cu Dumnezeu. Chipul suntem toţi, chipul nostru este chipul lui Dumnezeu. Mircea Crişan: Adică eroul îi învinge pe ceilalţi şi învinge contextul, iar sfântul învinge păcatul şi pe sine? ÎPS Justinian: Da. Adică sfântul se îndumnezeieşte prin Hristos. Care a adus Harul lui Dumnezeu. Nu putem spune: sunt prin puterile mele ce sunt. Nu! Ci: sunt ce sunt prin Harul lui Dumnezeu. Mircea Crişan: Şi este adevărat că numai cine nu-şi doreşte nu se mântuieşte? Cine nu-l caută pe Dumnezeu? ÎPS Justinian: Da. Dumnezeu nu-l forţează pe om să intre în Rai. Ne-a păstrat liberul arbitru, ne-a păstrat libertatea voinţei. Am mai spus că n-ar putea Dumnezeu ca atunci când noi înjurăm deodată să ne pierdem graiul? Dar Dumnezeu ne-a lăsat libertatea. De aceea Dumnezeu ne roagă pe noi: nu abuzaţi de libertate! Nu călcaţi. Cu voia nu se poate face dragoste aşa cum spui în poezia dumitale. Dumneata mereu invoci elementul feminin. Doreşti ca să îl cucereşti. Aşa şi Dumnezeu. Dumneata, pe fiinţa care ţi-e dragă, oricât ai iubi-o, dacă nu răspunde cu dragoste poţi să realizezi ceva? Poţi să fii oricât de înflăcărat, dacă ea nu-ţi răspunde cu dragoste o poţi forţa să te iubească? Ăsta-i farmecul. Dumneata priveşti problema cum o privesc toţi bărbaţii şi toate femeile. O iubire căreia i se zice EROS. Dar nu-i tot una iubirea, Eros, iubirea trupească-pământească, cu AGAPI care înseamnă dragostea spirituală. Spirituală, sfântă este dragostea copilului faţă de părinţi şi a părinţilor faţă de copii, sfântă este dragostea prietenului faţă de prietenii lui, sfântă este dragostea de ţară, sfântă este dragostea de Dumnezeu. Erosul este o parte 10

între

Dumnezeu şi femeie.

a trupului. Dar întâi, oricare bărbat sau femeie este stăpânit de agapi, de iubirea sufletească. Şi după asta devine eros, se îndrăgostesc bărbatul şi femeia şi de trup. Mircea Crişan: Şi în poezia mea cât aţi simţit „eros” şi cât „agapi”? ÎPS Justinian: Sunt amestecate. Dumneata ai multe elemente din agapi, din dragostea de care vorbeşte Sfânta Scriptură unde se spune că Dumnezeu este iubire. Dar în acelaşi timp are şi elemente de eros, de iubire pământească. Poezia poate fi în proză sau clasică, cea cu ritm şi rimă. Dumneata nu ţii cont de stilul clasic. Ai un stil propriu de care eu nu pot vorbi fiindcă nu îl cunosc. Şi nu-l cunosc pentru că nu vreau să-l cunosc pentru că fac parte dintre cei care trăiesc în lume din agapi. Eu iubesc pe toată lumea din toată fiinţa mea, dar nu pentru trupul unui om iubesc eu omul. Eu iubesc şi creatura, şi lumea vegetală, şi lumea animală, iubesc şi copacii şi florile, iubesc şi iepurii şi păsările, le iubesc pe toate. Dumneata nu pui accentul pe forma poeziei ci pe poezie. Am mers pe parcursul cărţii aşa ca pe un fir roşu. Şi în poezia dumitale există poezie. Poezie! Dar există şi poezie de natură foarte pământească, lumească, carnală. î n t o t d e a u n a

Mircea Crişan: Doar nu se poate una fără alta. ÎPS Justinian: Ba se poate. Dar la dumneata, la voi la toţi nu se poate, că aţi rămas la nivelul orizontal. Încă nu aveţi aripi să zburaţi. Şi te mulţumeşti cu atât? Dacă te-ai lăsa de eros, de dragostea pământească te-ai duce în pustie şi te-ai face sfânt. Cu umilinţă spun că mă caută mulţi oameni pentru că ei caută să-şi însuşească pe lângă eros, pe lângă dragostea de trup, să-şi însuşească şi dragostea sufletească. Pentru că erosul, dragostea trupească nu este desăvârşită. Că atunci când vine boala te părăseşte dragostea trupească. Când trupul tău se răblăgeşte, îmbătrâneşte, te lasă ochii, auzul sau poate toate elementele acestea, iar atunci dragostea trupească, erosul dispare. Te părăsesc toţi când ai ajuns orb, surd, bătrân sau neputincios. Chiar şi copiii îşi părăsesc părinţii dacă nu au dragoste. Dar dacă au şi dragostea numită agapi, atunci şi la bătrâneţe te iubesc copiii, prietenii, şi la bătrâneţe omul îşi iubeşte soţia chiar dacă ea e foarte îmbătrânită şi dacă trupul ei este veştejit. O iubeşte pentru că a trecut vremea erosului şi atunci intri în categoria celor sfinte, dragoste sfântă. La bătrâni se manifestă dragostea spirituală, dragostea profundă şi nemuritoare. Că dragostea pământească, erosul dispare o dată cu îmbătrânirea, iar agapi este puternică şi în mormânt. Că se duc copiii la mormânt, deşi ştiu că acolo e ţărână, dar ştiu că-i ceva mai mult decât ţărână. În faza în care omul a fost dominat de eros a iubit numai „vasul” şi nu a iubit ceea ce există în „vas”. Voi nu ştiţi că trupul vostru este templul Sfântului Duh, după cum zice Scriptura? Dar când acest templu îmbătrâneşte atunci intervine moartea în mod normal şi natural. Dumneata, în poezie eşti „bolnav” rău de tot de eros. Mi-am explicat că scrii poezie pentru că pe lângă elementul mineral avem şi suflet nemuritor. Poezie găsesc eu şi în lumea vegetală, este multă poezie. Şoapta vântului care mişcă frunzele codrului este poezie clasică. În timp ce, unde rămâne numai dragostea de jos atunci înseamnă că ai căzut ca Lucifer. Mircea Crişan: Ce greşesc eu în poezie? ÎPS Justinian: Dintr-un punct de vedere este perfectă, dar din alt punct de vedere e imperfectă. Dar este poezie! Poetul e poet chiar dacă nu scrie o poezie după stilul clasic. Există poezie şi în „poezia albă”. Iar dumneata faci poezie albă, fără ritm şi rimă. 12

între

Dumnezeu şi femeie.

Eu nu preţuiesc numai ce-mi scrie cineva, ce vorbesc cu cineva. Eu preţuiesc şi ceea ce ai gândit când ai scris. Eu preţuiesc şi atunci când mă vizitează cineva nu numai ce vorbim. Discuţiile noastre sunt legăturile materiale, lumeşti, dar eu înţeleg mai profund. Uite care-i realitatea: când un om nu face poezie face păcate. Iar unui om când face poezie, oricărui om care scrie, care gândeşte, deja i se iartă păcatele. Că gândeşte frumos. Adică gândurile în acest caz sunt gânduri binecuvântate de Dumnezeu, ori în poezie, ori în literatură, ori în tehnică, oriunde. Nu scrie nimeni poezie dacă nu are o trăire intensă spirituală. Este rodul tău. Aşa cum mărul face roadele lui, poetul dă din suflet fructele spirituale pe care le are în gândul şi viaţa lui. Şi omul care ară pământul tot poezie face, muncitorii fac cea mai splendidă poezie prin care ei aduc slujire lui Dumnezeu. Pentru că omul când a fost creat de Dumnezeu, a fost pus stăpân în Eden şi i s-a spus munceşte şi păzeşte-o. Iar atunci tot ce facem noi, nu facem altceva decât să îndeplinim dorinţa şi porunca lui Dumnezeu muncind şi păzind natura să nu se pustiască. Mircea Crişan: Folosesc cuvinte prea simple? ÎPS Justinian: Nu sunt cuvinte simple, nu-i adevărat. E una ca poezia să fie simplă, şi altceva simplistă. Care este simplistă, aia nu e poezie. Dar a fi simplu, tot ce-i nobil este simplu. Uită-te în Evanghelia lui Iisus, nu vei găsi teorii complicate. Sunt simple dar la nivel divin. Doar dacă se vorbeşte simplist despre dragoste pare ceva perimat. Un poet îşi iubeşte poezia iar oamenii rezonează când intervine elementul spiritual. La fel şi muncitorul îşi iubeşte munca şi face poezie, un medic care îşi iubeşte meseria face poezie, oricine realizează ceva durabil face poezie. Se vede că poezia s-a închegat când ai scris-o pur şi simplu pentru dumneata, când nu te-a mai interesat cine o citeşte. Că ai încercat să exprimi ce ai dumneata în adâncuri. Pentru că nici tractoristul, nici plugarul dacă se exprimă simplist nu face poezie. Trebuie din adâncuri să vină, din profunzimile fiinţei tale de om, creat de Dumnezeu cu spirit nemuritor ca omul să ajungă la lucruri nemuritoare. Mircea Crişan: Dar nu-i o vulnerabilitate să „scormoneşti” în adâncuri? ÎPS Justinian: Nu, pentru că nu vorbeşti să te afli vorbind singur. Ci să faci poezie. Chiar şi pe scenă artiştii cei mai mari dacă alunecă într-o formă de î n t o t d e a u n a

exclamare, de manifestare teatrală, nu fac teatru. Artistul trăieşte intens rolul lui. Dacă are rol de împărat atunci ca un împărat trebuie să fie. Nu gândeşte numai, ci trăieşte! Dacă face teatru atunci nu-i bun de artist, că lumea iese afară. El trăieşte piesa lui. Un poet trăieşte „piesa” lui, un muncitor trăieşte munca lui. Când se muncea la Mănăstire mă uitam la muncitori şi, mă bucur că mi-am amintit, e atât de frumoasă faţa omului în momentul creaţiei! În timp ce bate cu ciocanul omul e cucerit de activitatea lui. Pe faţa unui muncitor, indiferent că lucrează la birou sau pământul, atunci e poezie, e viaţă, e dumnezeiesc, e dumnezeiesc! Eu toată viaţa am vrut să vă scot din banalitate, ca să gândiţi toţi frumos, pentru că ce-i frumos e sfânt. Iar ce-i sfânt este dumnezeiesc. Aici am vorbit despre cum s-a zămislit ce ai tipărit. Mare bucurie mi-aţi făcut domnule Mircea Crişan. 7 martie 2013

între

Dumnezeu şi femeie.

... noi cei care sângerăm te rugăm Doamne ajută-ne să ne fim şi mai dragi unul altuia

î n t o t d e a u n a

... întodeauna vreau să fiu între tine şi Dumnezeu pentru că am găsit acest flux continuu între iubire şi dragoste şi chiar nu mai vreau să scap din tine niciun răspuns la nerostita mea încrâncenare de a rămâne doar să adun forţa care mi te-a trecut din dor în ador ... ştiu să aştept să te aştept să îndrept sau să mă îndrept spre genunchiul tău dureros într-un vârf de trăire să-ţi fiu de ajuns când realizezi ce înseamnă întotdeauna şi de restul iubire ... nu cred că există accidente în dragoste este destul să te gândeşti cum te răstorni peste ultima ta şansă de fericire ... ce am ajuns să trăiesc nu am îndrăznit nici măcar să îmi doresc ce mi se întâmplă acum mă înţelegi tu 16

între

Dumnezeu şi femeie.

... ce ciudate mişcări are acest fior al pasului tău care îmi porneşte din călcâi spre ochi parcă ar fi iubire citită în oglindă sunt gata pentru tine să pot să mă laud că până şi dragostea mi-a făcut bătături ... uită-te în oglindă să vezi de ce eşti dimineaţa tuturor temerilor mele şi înainte să ieşi din casă aminteşte-ţi că tare îmi place cum îţi stă cu gândul la mine ... dacă la ceas de rugăciune şi de sărut stăm cu ochii închişi poate nu ar mai trebui să visăm că arma noastră nu este ce ni se poate întâmpla ci să ştim ce ni se întâmplă la ceas de sărut şi rugăciune ... nu întârzia să ne iubim de fapt şi dacă întârzii în dragoste oricum timpul nu arată cât ne-a rămas arată cât ne-am rămas până acum î n t o t d e a u n a

... nici eu nu ştiu cât este de bine să mă iubeşti de aceea cert cuvântul să semene cu tine şi mângâi litera să îţi simt mirosul ... când nu mai încerc să nu-mi fie dor de tine îmi răsucesc degetele să doară tot ce nu-mi pot descrie ... nu cer doar iubesc această teribilă îndrăzneală de a te cerceta de parcă ai fi strategie de război ... abia acum ai înţeles Doamne că trebuie să ne ţii de mână în această epuizare de respiraţie şi într-adevăr te simt deplin atunci când draga de ea mi se aşează pe pleoape cu tot cu sărut ... doar lângă tine pot să deschid cu o singură mână imaginaţia îngerilor ca pe-o fereastră doar lângă tine îmi pot asculta viaţa 18

între

Dumnezeu şi femeie.

cu tot cu suspin ... mi-ai arătat deja de prea multe ori că fericirea are imaginaţia mai mare decât noi ... numai în tine am încredere că îmi poţi da poezie intravenos şi numai tu poţi să îmi lipseşti când mi-e frică să nu uiţi că întotdeauna se macină ceva sublim pentru noi haiducii poveştilor din dragoste ... în acest prea mult bine de femeie oare mă aud cum strig să nu mă laşi vreodată? ... iubito aş cita un sfânt care a aflat că sudoarea frunţii este de fapt sângele nostru transparent dar tu m-ai văzut până unde sângerez după tine şi dacă îmi stai goală pe suflet de aceea aş vrea să-ţi fie clar: sudoarea e din efortul amorului î n t o t d e a u n a

... ai avut o idee genială să îmi arăţi cum se poate sta în genunchi pe scaun de aceea data viitoare când faci asta involuntar ia-mă de mână să ne înălţăm împreună ... eu nu pot obosi lângă tine femeie sau miros de lapte pentru că şi în ziua în care nu m-ai putea iubi dacă am să mai pot să mă uit în ochii tăi mă vei vrea înapoi măcar pe jumătate în oboseală sau dragoste unde raţiunea nu mai are sens pe sfârc de şoaptă ... de fiecare dată când te sorb din priviri am impresia că nu te-am văzut suficient de aici cred iubito că-i senzaţia asta că ne trăim insuficient ... nu prea avem timp hai să ne iubim repede că parcă aud că vine cineva să ne binecuvânteze

între

Dumnezeu şi femeie.

... dacă tot nu mai avem secrete acum e rândul tău Doamne să îmi spui despre ea ... eşti cel mai bun argument că Dumnezeu nu e contabil de când ne-am nelimitat iubito unul de altul totuşi în delimitarea aceasta de neiertat şi nici nu ştii iubito câte mai am de învăţat să spun despre noi şi despre zilele în care iubim cu şi fără păcat că Dumnezeu nu este contabil ... don quijote! chiar dacă n-o să mă crezi îţi pot spune şi răspicat că pentru o secundă pe sânul ei mi-am transformat viaţa dintr-o consolare în viteză într-un spasmatic proces de rezistenţă sentimentală ... pot avea răbdare să iubesc să ajung să fiu ca un degustător de tine nobila mea î n t o t d e a u n a

confruntare terestră cu cerul şi apropo dacă tot am primit atâta răbdare să te iubesc nu mă supăr dacă într-o zi o să-ţi aminteşti de mine iubitul tău aşteptător ... a început ziua noastră tornadă m-aş face şi surâs de-al tău să nu mai putem ajunge la capătul acestei imense iubiri intense ... am intrat în dragoste fără speranţă ca într-un duel dar la un moment dat te-ai întors cu spatele şi mi-au trebuit exact zece paşi să ajung să re-trag în piept parfumul tău şi tare ciudat a decurs tot de parcă nu mai suntem în duel ci într-o îmbrăţişare de alarmă … lasă-ţi obrazul în mâna mea dreaptă iar în stânga pune-mi un pumn de ninsoare apoi rămâi şi tot rămâi 22

între

Dumnezeu şi femeie.

că numai aşa pot să înţeleg dacă cerul îmi lasă pe degete lacrimă sau mi te lasă poezie … dacă nu te întâlneam poate nu mi-aş fi dat seama că omul poate fi uriaş şi să stea la taclale cu îngerii despre dragoste … incredibil în fracţiunea asta de gând a universului am găsit timpul şi femeia care să mă facă să mă simt etern … să nu poţi uita nicio clipă cât te iubesc imaginează-ţi cât de norocos se poate simţi Dumnezeu când vede în fiecare zi ce iese din întâlnirea noastră … îndur dragostea ca şi pe-o arsură să nu mi se lenevească sufletul … mulţumesc pentru tot ce-mi oferi dar diferenţa dintre noi este doar î n t o t d e a u n a

că stăm faţă în faţă cu aceleaşi emoţii … oricât mă întorc la tine parcă tot neatinsă îmi rămâi şi nu mă satur şi mi-e milă de cuvântul care nu te poate ajunge neatinsa mea regăsită din totdeauna … în rest nu mă risipesc pentru tine femeie eu şlefuitorul de cuvinte în lanţ spre tine să respir să-mi fii scorbură şi scut pentru moftul meu de-a te înţelege … pune-mi la loc păcatele şi convinge-mă că-s mâinile noastre trecute prin aripi cu spini la vedere … sunt doar un om care te iubeşte iar tu eşti trăire şi tresărire de poveste cu miros de mir în amorţirea asta pustie din mine unde te pot întreba dacă frigul e crem sau doar te chem 24

... între

Dumnezeu şi femeie.

poemul nostru nu-i trucaj noi suntem imposibil de iubiţi un fel de închipuire pentru cei care ţipă că nu-i răcoreşte lumina şi cuvântul … să nu tresari iubito dacă ţi se închină rând pe rând stropii din cer şi lava din mine că numai la tine poate ateriza în forţă şi Dumnezeu şi omul … de la tine încoace eu nu sunt umbră ci mirare că oriunde m-aş găsi te-am găsit … mă pun repede să te aştept să ne întâlnim enorm pe buze această pistă de alergare pentru emoţie să îţi dau chiar acum ce simt într-un îndemn de nerefuzat cu argument de aşteaptă-mă repede cu tot cu pasiune şi la categoria dragoste-ştafetă … fă-mi loc chiar şi la întâmplare dar întâmplarea aceasta să fie undeva peste tine î n t o t d e a u n a

ca un schimb cu haine de nuntă sau ca un fluture cu pete să mă uit la tine cu durerea irisului care încearcă dragostea pe filamentul acesta al nostru fixat între haos şi o vorbă cu părinţii … coboară femeie în acest mereu al meu şi şopteşte-mi umbreşte-mi rotirea aceasta apăsată de nerostirea acestui câteodată acestui eu cerşetor la fântâna eroticului tău nedeclarat … ai prea multe semne în mine am prea multe opriri ai prea multă lumină în mine am o pădure de şoapte pentru tine şi poţi să vezi şi tu cum creşte în noi infinitul ca o lună plină … dacă am fi o oglindă sigur am fi crăpat deja că totul e prea limpede în această prindere şi cuprindere în mii de bucăţi de bucurie … 26

între

Dumnezeu şi femeie.

am crezut multă vreme că într-un simplu fir de păr poate să încapă un scâncet de-al unuia dintre noi însă acum realizez că aroma spasmelor şi suspinelor nu este în cădere ci în retina sfinţilor care disting etapele dragostei noastre pe culori ... alunecă a început adulmecă-mă a promisiune până simt cum ies raze din buzele noastre nesătule de fuga aceasta de neşters de pe pământ ... avem cadrul perfect să ne iubim fără clişee şi fără înţelepciune cadrul perfect să ne iubim deplin şi neîncadraţi între atâtea trăiri şi dovezi că dragostea ne este de fapt singura înţelepciune ... oricum nu mi-e destul cât te simt oricum te iubesc ... femeie antrenorul meu personal î n t o t d e a u n a

într-ale versului în clipa în care mi te laşi pe umăr spune-mi dacă am făcut vreun progres să te iubesc spre Dumnezeu ... cuvintele ne salvează chiar şi atunci când nu se salvează în noi ca oameni ci în noi ca poezie ... întotdeauna ar mai fi ceva am mai putea să facem iubire şi rost de noapte în acest rond de îndumnezeire ... socotim literele după cuvinte ne scotocim trăirile de parcă ar fi gânduri şi ne explicăm prea mult când doare sau iubim de aceea mai bine rămânem nişte nesocotiţi pentru ochiul orb de taină ... păcat că atunci când spunem haită ne aşteptăm la un atac şi nu vedem sensul de împreună că şi dragostea este un fel de atac iar noi doi un fel de haită un fel de ceată spre îngeri ... mi-am ascuţit viaţa în numele tău femeie 28

între

Dumnezeu şi femeie.

şi uneori când nu mi te permit crede-mă pornit să promit că mi te-am pus între deget şi rană ... închide ochii şi ascultă câte îţi spun când îţi spun îmi văd de tine ... în dragostea mea nu-i comod să te linişteşti de aceea n-o să te întreb niciodată cum a fost ... să ne pierdem şirul cuvintelor dar să nu facem caz pentru că în dragoste iniţiativa vine şi pe căi divine când îmi dau seama dacă pot să mă ascund în tine cu revelaţie ... aşa este ea Doamne din senin să dureze … mă voi întreba întotdeauna dacă tu chiar exişti sau dacă eşti materializarea fidelă a tuturor dorinţelor mele î n t o t d e a u n a

… aşa sunt eu uneori profit de femeie ca de-o rugăciune de parcă nu mă aştept să primesc dovezi că am fericirea cu intrare liberă … poate era risipă de gânduri sau poate era destul să mulţumesc şi pentru ce nu îmi imaginam pe atunci când nu mi te imaginam … nu pot să fac gaură în cer dar când mă uit la ea ştiu că ai întinerit Doamne … nu intra în panică dacă nu mă vezi de această poveste a noastră care mă striveşte ca o statuie de marmură este destul să te gândeşti la mine dar ciopleşte în continuare acest bust al lui Dumnezeu pe care-l duc pe umeri ca într-o zi să putem înţelege că noi nu am iubit degeaba nu ne-am iubit cu povară dar ne-am iubit cu strivire şi nebunie … 30

între

Dumnezeu şi femeie.

ce bine că te-ai făcut timp pentru mine femeie căci altfel… … m-am uitat atent în femeie după ispite ca după un inamic dar mi s-a făcut ruşine că am putut să mă gândesc la aşa ceva când am înţeles de câtă iubire este capabilă draga de ea … aproape sus prin suspinul nostru văd ramificaţiile femeii sau poate sunt în mine ca un voal ca un somnifer pentru ce nu am învelit cu poezie de când am luat în mână urzică şi miracol … nu-mi eşti datorie ci dăruire şi nici săgeată ci răsplată pe acest te iubesc pe care mă proiectez spre tine cu tot secretul universului ca într-o ultimă suflare … după câte ni se întâmplă cred că Bunul Dumnezeu este un romantic incurabil î n t o t d e a u n a

… lacrima este un fel de bilet de intrare în lume iar în cazul nostru a fost biletul de asumare a acestei poveşti-catedrală … nu vreau să te iubesc toată viaţa pentru că aşa suntem noi dacă gândim pe termen lung ne consumăm proviziile chibzuit eu vreau să simt în fiecare clipă acest acum în care te iubesc pentru toată viaţa … mă arunc spre tine chiar dacă nu mi te întinzi plasă de siguranţă şi nu-mi trebuie coardă elastică pentru că cei în chingi nici nu cad dar nici nu se înalţă … mă corectez repede când îmi lipseşte ceva ce nu-ţi seamănă fac asocieri inclusiv cu firele de curent să uităm să ne oprim din acest bezmetic dor de noi unde de obicei ne presăm liniştea cu plăcere 32

între

Dumnezeu şi femeie.

… nu mă dau înapoi şi nu mă satur de tine femeie obişnuieşte-te să te iau în pieptul acestei tornade drept răspuns la cutremurul din mine … dragostea este cel mai impresionant manifest pus la presat în noi de însuşi Dumnezeu care ne calcă prea des prin bătătură, un fel de protest care ne arată că viaţa în doi nu este bătătură ci scriptură … abia acum m-am prins de ce stau în genunchi în acele momente de intimitate Dumnezeu îmi umblă prin încheieturi … cu toată forţa nu opun rezistenţă cu toată puterea mă predau cu tot ce am învăţat până acum te ador pentru că ştiu că nu o să mai simt niciodată că îmi aparţin şi mă închin ţie î n t o t d e a u n a

… fulgii şi pietrele au morala lor şi nu mă aşteptam să-mi fie femeia gard şi gardă în faţa acestui sens spre altceva spre aproape. de aceea caut încă morala din fulgi şi pietre şi din femeia care seamănă cu mine şi în mine retrageri şi tăceri … dragostea te forţează te formează şi te oftează ne provoacă sau ne face stingheri dar când iubesc nu cer nimic în schimb decât o baladă despre femeie şi să fiu lăsat să mă joc cu munţii … te mărturisesc iubito convulsiv să te păzesc în declaraţii de dragoste … să ieşim cu greu din dragoste dacă oricum ne ţinem unul de altul şi nu ştiu dacă e mai bine să nu mai putem ieşi 34

între

Dumnezeu şi femeie.

sau să ne uităm gustul acestei iubiri fără ieşire … dacă ar trebui să iau ceva din mine ceva care să mă caracterizeze sau să spună totul despre mine nu aş avea ce să arăt pentru că totul este la tine … femeie detaliul meu de cutremurare în faţa torţei eternului … am nevoie să-ţi spun că te iubesc la fel altfel acutizant agonizant am mare nevoie să te transform prin poezie în lumina din ochii lui Dumnezeu pentru că numai aşa mă pot gândi la judecata de a iubi … asta e ziua cea mare în care te iubesc şi mai mult … încă puţin iubito şi o să fim trofeul acestei lumi viscolite de sfinţi încă puţin iubito î n t o t d e a u n a

şi din îmbrăţişarea noastră se va încălzi omul pe umărul lui Dumnezeu … am în antet un te iubesc enorm şi mi s-au tatuat pleoapele pe interior cu tine cu noi că am nevoie de tine şi atunci când clipesc … primim numai cât putem duce chiar şi atunci când este vorba de cât suntem în stare să iubim iar dacă iubirea este porunca supremă înseamnă că putem fi judecaţi după cât am iubit … eu nu am riscat nimic atunci când m-am îndrăgostit. a fost un fel de furtună care s-a năpustit asupra mea şi abia acolo a fost marele risc unde s-a nimerit să fiu eu sau poate m-a ales că ştiam să tremur cu faţa spre ipotezele riscului din care poate nu am fost şi nu voi fi vrednic … 36

între

Dumnezeu şi femeie.

am prea mare încredere în cuvânt de când l-am văzut în tine cum stă încleştat să mă înveţe să mi te aduc mai aproape … de când te iubesc pot să trag cerul de capăt până văd că dincolo este numele nostru cu tot cu exaltarea întâlnirii noastre de dincoace de îmbrăţişări … abia mă aduc din gând de femeie abia mă ridic din urma pasului tău abia mă întâmpin din cât te strig abia mă trag din calea minunilor şi abia aştept să mă ştiu pornit să mă re-promit tie … doar tu mă ştii atunci când mă aştepţi port în ochi şi pe mâini mii de forme şi mii de nuanţe ale tuturor iertărilor pe care le-am primit până acum nemeritat când unul când altul probabil în ideea că trebuie să ne purtăm cu noi fără urmă de absenţă … î n t o t d e a u n a

sunt doar o încercare de a spulbera pregătirile pentru dragoste sunt doar o încercare de a te face fericită iată-mă iartă-mă … întoarce-mă pe sânul tău ca şi cum aş fi fost plecat apoi întoarce-mă spre Dumnezeu ca şi cum aş fi rămas cu tine … eşti misiunea mea întrupată măsura vascularizării imposibilului cu posibil al probabilului cu întotdeauna şi mă ţin de tine ca de o zi de post din care mă doare interdicţia de a te putea înţelege în fiecare clipă ca şi pe o poruncă încărcată cu lacrimi dar încălcată cu prea puţin din acest pot să-ţi arăt că te iubesc … m-am înrolat spre tine să regăsesc forţa să rostesc rostul din această redistribuire spre noi cu răspunsuri divine … de fiecare dată văd poezie după ce şterg de sânul tău 38

între

Dumnezeu şi femeie.

hârtia curată pe care nu mă încumet să o încep cu vreun cuvânt despre noi … ia-mă la tine pe coloana ta vertebrală pe care am împodobit-o cu poveste în timp ce tu silabiseai despre întotdeauna în timp ce eu îngenunchiam spre tine … dacă tot iubim insuficient măcar să credem şi să ne imaginăm cât de aproape suntem de Dumnezeu cu această distorsionată reîntoarcere în deplin … eşti creşterea mea sentimentală un fel de radiografie lirică a irisului meu pomenit de aici încolo de parcă s-a poleit de bună voie cu spectaculosul noi … iubito nu transforma dragostea în om fă invers î n t o t d e a u n a

apel la greşeală şi rugăciune pentru fiecare întoarcere nedeclarată din iubire … noaptea nu împietresc literele din te iubesc doar dorm cu tine … da te învăţ pe de rost să fii rugăciunea mea oricând şi în orice condiţii pentru că vreau la tine să îmi pun potcoave de litere să se zguduie pământul când păşesc să depăşesc dragostea înţelegi? … eşti toată a mea şi datorită ţie pot să percep mai uşor dragostea lui Dumnezeu ca un bum personalizat … suntem doi iubiţi marcaţi puşi într-un fel de ştanţă a emoţiei carnale că noi am reuşit să trecem spre îngeri pe sub sigiliul păcatului … am intuit bine că numai în tine pot să am garanţia că aranjez natural în pagină 40

între

Dumnezeu şi femeie.

dorinţa mea de a mă simţi voievod în braţe de femeie şi nădejdea că vom ajunge pe panoul de onoare al drepţilor îndrăgostiţi … hai să ne liniştim un pic să ne luam de la început cu gura lipită de poezie spasmele întâlnirii noastre şi să ne punem pe iubit curajul nostru de a ne linişti unul în braţele celuilalt cu intensitatea literei care te împinge spre mine ca dragostea unui duhovnic … mi-s pline venele de mărturisiri despre tine mi-s pline zilele de întoarceri spre tine mi-s curate gândurile de când nu am nimic în afară de tine în această întrecere spre desăvârşirea noastră … nu are ce să te mire la mine pentru că eu nu am timp să îmbătrânesc. sunt prea ocupat să te iubesc … când îţi dezlănţui buzele iubito asupra mea î n t o t d e a u n a

parcă s-au zăvorât porţile infernului şi un singur lucru mi se pare cu adevărat greu că nu ştiu dacă trebuie prima dată să îţi spun cât eşti de frumoasă sau să te privesc … mi-ai îngrijit buzele la sân şi s-a făcut linişte … femeie paradoxul vieţii mele de pe pieptul tău îmi iau toată libertatea de care am nevoie să nu mai plec … mă tem că am ceva cu tine şi chiar îmi imaginez că îngerul meu este un pistruiat simpatic şi răsfăţat care roşeşte când îţi spun că poate suntem pistruii celei mai reuşite poveşti de dragoste din care de fapt nu mă tem că am atâtea cu tine … îmi plimb mâna peste tine să mă dau de gol că eu chiar nu sunt gol atâta timp cât te pot cuprinde înainte şi după culcare fără contra-indicaţii … 42

între

Dumnezeu şi femeie.

iubita mea atentă la detalii eu ştiu ce am tu ştii că mă ai chiar dacă definiţia iubirii este incertă şi tratatele de specialitate îi spun simptomele ca unei boli dar eu ştiu ce am tu ştii că mă ai şi chiar vreau să ne tratăm şi în continuare în detaliu şi în această specialitate a noastră de a tânji unul după celălalt … orice se întâmplă ţine-mă strâns de tine cu înfometare să fiu eu primul care află cât iubeşti nu de alta dar orice se întâmplă nu poate fi mai bun decât dragostea pe care ţi-o port cu înfometare … ascunde-mă Doamne în femeie să pot spera că ai să găseşti ceva bun după mine … daţi-mi un punct fix dar acel fix să fie în ochii iubitei mele pentru că aici lângă femeie pot să ridic universul … te pot iubi muuuult î n t o t d e a u n a

în acest trebuie în care mergem uneori până foarte departe de unde îmi pot înţelege tonalitatea şi totalitatea dorinţelor ce seamănă cu tine iubita mea atentă la detalii … eşti femeia pentru care rămân singur cu Dumnezeu să îmi vorbească despre poezie … dacă ştiam că într-o zi o să mă iubeşti te rugam mai de mult să trasezi în mine tranşee de rugăciune … nu are de ce să vină ziua în care nu o să fii cu mine că atunci i s-ar face şi mai milă de noi Bunului Dumnezeu … chiar te vreau să mă repet pe tine ca un crivăţ care mă izbeşte de imperativul tu nu mi-ai trecut şi nu o să-mi treci cu un crivăţ cu două pentru că în ger de dragoste pot să gem şi să mă lipesc de tine cu spaimă 44

între

Dumnezeu şi femeie.

poate există şi mai mult sau poate nu mi te dau destul că nu pot lipsi de la butoanele iubirii când se întăresc în noi urme de sfinţenie … parcă ne ştim dintr-o părere dintr-un regret sau o dorinţă spusă pe pândite într-o noapte de iubire să nu mai ştiu a cui e gândul spaima şi vântul că o să vină ziua în care nu o să mai pot deloc fără tine şi nu ştiu ce mă fac atunci … în faţa trăirilor din femeie am întotdeauna senzaţia aceea care te încearcă atunci când stai în faţa orchestrei cu mâinile întinse şi îţi dai seama că nu poţi să faci sunetul să ţi se oprească la nivelul pieptului ei bine în dragoste lucrurile stau exact pe dos sunt tot în faţa unei orchestre imense pe care nu o aude nimeni iar eu trebuie să duc o luptă infernală să reproduc măcar o parte din sunetul pe care îl aud … î n t o t d e a u n a

numai eu ştiu cum trece ziua în care te iubesc pentru totdeauna … mă întreb ce se întâmplă în frumos cum funcţionează pe dinăuntru dacă este nevoie şi de altceva în afară de duh sfânt ca în femeie … nici dacă aş putea înţelege cum să pun mâner sentimentului nu mi-ar trebui să te ţin atât în braţe în tot acest vino că te iubesc şi sunt fericit că mi-ai propus să îmi arăţi dragostea până dincolo de regăsirea noastră de cursă lungă … la marginea mea nu este cădere este femeia o promisiune că lumina cerului porneşte din scânteia ochilor ei şi că buzele mi-ar crăpa ca un suflet dacă nu mi le-ar fi îmbrăcat cu ciorchini de sărut … te-am găsit nu din invenţia mea ci din intenţia cuvântului care mi te-a lăsat fără explicaţie cu şansa să ne convingem 46

între

Dumnezeu şi femeie.

că iubirea este un fel de amân-doi … uneori dragostea ne dă frisoane de fericire alteori ne îmbrăcăm de bună voie unul cu celălat de parcă ne-ar aştepta o primejdie şi mai mare … femeie sceptru al meu în această domnie sentimentală … eu nu ascult în tine decât dorinţa surdă de a te smulge din ceea ce nici nu am visat dar vreau apoi să te întind goală pe această vreme de sinceritate … uite că se poate inclusiv o operaţie estetică pe suflet fără anestezie atunci când e vorba de tine draga mea … în noaptea asta uşoară sau uriaşă să mă amâni asupra ta mult că tare am nevoie de asta şi de tot ce ţine de tine

î n t o t d e a u n a

… eu nu visez pentru că oricum nu ascult de ceea ce mi se pare neclar aşa că mi-a rămas un singur trebuie să te trăiesc … te dai prin mine iubito cu usturime apoi mă dai cu sărutul tău vecin cu tot ce ţin mai strâns şi în final parcă îţi arăt dacă sunt pregătit să ard lumina să pot ridica din noi o respiraţie adâncă pe care să o înalţăm ca pe un fum de jertfă parfum peste pământ să se vadă că nu ni s-a umplut încă paharul cu noi … arată-mi toate semnele la care răspunzi când te doresc apoi dă-mi toate semnele să ţi le sărut că sunt sigur că mai întâi ai să îmi dai semnul crucii … din când în când mai bat câte un cui pe unde trec nu pentru a mă fixa ori pentru a lăsa urme 48

între

Dumnezeu şi femeie.

ci să îmi amintesc de femeie că aşa mă bat şi de tine iubito de parcă vreau să las găuri prin care să uit şi să mă uit cum ne priveşte Dumnezeu ca printr-un fel de rană … eşti femeia de pus pe viaţa mea din clipa în care am depus armele din cauză că am dedus că nu am altceva de dus cu mine în afară de nevoia de a te iubi … nu am luat meditaţii să ştiu cum trebuie să te iubesc de aceea hai să facem dragoste din tot ce mai avem de descoperit … de fapt nu mai e nimic al meu şi dacă stau aşa pot să văd cât de ciudat am devenit al tău şi cu cât drag am de venit la tine că mă sileşte dragostea să mă ţin de oftatul tău ca de o ofrandă pe care ţi-am lăsat-o pe prag atunci când m-ai sărutat de plecare spre noi … mă lansez spre tine femeie în fiecare zi cu agresivitatea din î n t o t d e a u n a

nevoia sălbatică de a te asimila sau cu subtilitatea biblică de a te re-trăi … am ştiut că m-am îndrăgostit de tine în ziua în care am ajuns să mulţumesc pentru câte mi-au fost date prin şansa de a te avea şi uite că am învăţat cum să îmi şterg de tine iubito toată curiozitatea despre Dumnezeu … într-o dimineaţă am să îţi caut genele draga mea am să mă uit atent pe obrazul tău şi am să îţi cercetez chiar şi perna pentru că sunt sigur că şi atunci când dormim stă lângă noi Dumnezeu şi ne şterge ochii să ne putem uita încă o zi cu sete unul la celălalt … prin scutul acesta de femeie chiar nu mă mai poate atinge nimic din ce-i omenesc … cred că şi în rai o să întrebe Dumnezeu cu generozitate dacă ne sărutăm destul 50

între

Dumnezeu şi femeie.

… se trezeşte lumea dacă nu ne iubim destul şi parcă se crapă de ziuă dacă nu ne iubim pasional aşa-i că pare periculos? … nu ştiu să cer şi nici să primesc dar crede-mă iubito mă ţin cu dinţii de tot ce ai atins şi în mine nu-i întâmplător că nu termin să te întorc pe toate părţile … am înhăţat femeia cu toate braţele că aşa a vrut Dumnezeu să nu mă destram … dezordonează-mă dezvinovăţeşte-mă sau dezbracă-te iubita mea să-ţi văd ochii de dincolo de sânge până ne atingem ca şi cum am reporta spre noi faptele bune sau ca şi cum am raporta unui sfânt că prea doare dacă stăm separaţi î n t o t d e a u n a

… nici nu ştiu până unde te pot iubi nemăsurata mea dar oriunde deschid povestea noastră ca biblia ştiu că nu te-aş putea niciodată preţui la întâmplare ci la maxim … dacă mi-ai fi crescut sufletul în palmă de mult l-aş fi uitat undeva pe tine nu pentru că m-ar fi încurcat să te ating dar din dar se face raiul … să nu-ţi facă impresia că nu ştiu despre tine că stăpâneşti energia gândului meu despre noţiunea ideală de femeie ştiu despre tine şi că mă stăpâneşti şi că după atâta transfer din poezie în erotic ar fi vremea să îţi spun să nu-ţi facă impresia că nu mă gândesc la buclele tale şi la diamantul cu lumini de front care-ţi creşte în ochi atunci când capitulez doar cât să te recapitulez … pune-ţi la poartă coji de nucă să nu alunec dacă vin la tine 52

între

Dumnezeu şi femeie.

pe vremea gerului să fie forma ta subtilă să îmi spui dacă noi am trecut proba timpului iar acum între noi fie vorba nimic nu-i mai uşor decât să înţelegem că inclusiv binele are nelimitarea lui iar eu nu alunec în tine din spirit de aventură ci ştiu că-i nevoie să simt întâi sub talpă cojile tale de nucă să îmi aminteşti în felul tău să le strivesc cu sfială să nu ştiu dacă trebuie să le aud cum crapă sub greutatea noastră de îngenunchiaţi sau pentru că prea de tot povestea noastră are ceva cavaleresc să ne permitem să ne promitem … de ce mi-ai aratăt muntele iubito dacă oricum urcam spre tine de ce ne-am sărutat în genunchi dacă oricum ştim sărutul ca rugăciunea ştii doar că şi mâinile îmi miros ca tine iar eu oricum voi fi al tău … am câştigat şansa să îmi poată fi foarte dor de tine … î n t o t d e a u n a

te rog crede-mă eu nu mă joc cu cuvintele atunci când îţi spun cât te iubesc nu mă joc cu sufletul tău pentru că ştiu că acolo este partea mea de Dumnezeu … mă re-semnez pe sânii tăi şi nu mă epuizează cât nu te pot iubi ci cât de incapabil sunt să cuprind tot ce-i frumos din tine ca din noi până cad din noi lacrimi să ne promitem unul altuia pentru totdeauna pentru Dumnezeu doar ştii că te ador … dă-mi îngerul meu din femeie puterea să mă pierd în tine dă-mi puterea sfinţilor care se ascund dar mie dă-mi doar punerea lângă tine că nu degeaba m-ai întrebat din fereastră dacă paşii sunt un fel de refren pentru adevărata noastră răbdare sau fericire … nu pot să îţi arăt cât te iubesc pentru că asta ar presupune să 54

între

Dumnezeu şi femeie.

ştiu şi altceva pentru a putea face comparaţie mai ales că nu-mi mai eşti de mult contemplaţie … ideea este cât se poate de simplă să punem două covoare peste olaltă ca cei romantici să îşi imagineze că vrem să ne luăm zborul dar să nu se vadă că lipsim iar cei care nu îşi imaginează că ne iubim să creadă că de fapt noi ne-am găsit o ascunzătoare atipică nu de alta dar când suntem împreună nu mai contează dacă putem fi călcaţi în picioare … spune-mi într-o zi dacă poţi cât vrei să te iubesc şi cât să opresc pentru mine din paharul acesta că de cele mai multe ori în dragoste nu contează învierea ci drumul gol de lacrimi cu gândul gol-gotei … cât de adânc pot merge cu gândul la tine din moment ce tot ce-i legat de tine mă înalţă şi până unde mă pot înălţa î n t o t d e a u n a

din moment ce sunt legat de ceva dumnezeiesc … speram să te văd pe nuanţe în condiţiile în care nu eşti o simplă incizie ci o tăietură în mine pe care trebuia să o fac pentru că nu am nicio îndoială te iubesc … dragostea nu este nici pe departe o decizie este o sentinţă asumată în doi suma a tot ceea ce aş putea să fiu când eu nu ştiu că tu vezi în mine inclusiv defectele îndreptate şi îndreptăţite … la absolut orice întrebare pot să răspund cu te iubesc iar ţie nu ţi se pare anormal dacă eu nu ştiu să ascult ca şi tine cum cresc frunzele că acum de fapt îmi eşti mai importantă decât însăşi iubirea … 56

între

Dumnezeu şi femeie.

numai Bunul Dumnezeu m-ar putea opri să te iubesc dar sunt sigur că nu ar face asta pentru mine păcătosul îndrăgostit deşi nu îi dau decât slava că te-am întâlnit … nu vreau să fie uşor să îţi spun cât sunt de al tău nici să îmi simt picioarele pe pământ în prezenţa ta şi apropo dacă nu am avea instinct pentru minuni tu crezi că ne-am fi întâlnit … ce-ai zice dacă ne-am putea descrie cum ne topim unul după altul şi să ne sucim de dragul unei idei gâtul spre cer. într-un fel mi s-ar părea tentant să nu mai văd cum nu se găsesc oamenii când se tem să greşească iar noi să ne spunem ca după o zi grea că ne iubim negreşit … uneori sunt atât de uşor de înfiorat încât chiar mă uit în dreapta mea dacă nu ai apărut din senin î n t o t d e a u n a

sau din ne-spusa mea insistenţă de a ne înviora până la capăt cu fapta spre răsărit şi cu certitudinea că realitatea nu poate duce în raritatea ei lirică mai mult de doi … nu o să pricep niciodată cum reuşeşti să mă chemi la tine fără cuvinte îţi imaginezi atât de multe de parcă nu mai înţeleg cum de ne întâmpină atâtea de aceea atunci când suntem împreună nu ne mai rămâne decât să ne uităm uimiţi unul la altul ca într-o confesiune … este adevărat te-am văzut în multe feluri dar în felul tău ai feliat binele să-mi fie stare şi mi-ai întins într-un fel princiar alt fel de felinar numai bun pentru a nu-mi ocoli plăcerea că este ceva normal să te văd altfel felurita mea felicitare meta-fizică … 58

între

Dumnezeu şi femeie.

sunt curios iubito iar tu exact pe asta te bazezi să îmi aperi sufletul ca o privire din vecini şi te rog mai vino înaintea mea cu tot cu sărut şi cu ochii numai pentru mine pentru că aşa eşti tu o minune şi într-un vis scurt … orice ai face în seara asta nu ieşi din mine şi o să mă înţelegi mai târziu dacă am să te ţin la pat ca plânsul de reîntâlnire … parcă nici nu eram în mijlocul drumului ci în mijlocul unui sărut vital că acolo în mijlocul drumului dintre noi unde buzele cresc doar gândul dinspre Dumnezeu parcă nici nu m-a mai interesat dacă vede cineva că nu îmi permit să spun vreodată dacă lângă tine m-am odihnit sau m-am oferit … acolo unde am sări unul la altul crezi că aş putea să îmi imaginez ce îţi imaginezi tu din moment ce de la tine am aflat că î n t o t d e a u n a

şi sărutul are lumină iar noi altfel strălucim atunci când din belşug ne iubim să stăm exact pe locul în care mesteca Dumnezeu în paharul nostru ca apoi să ne aşezăm pe cel mai bun şi iubitor prilej de a te cunoaşte drept cea mai fericită fată de pe pământ că sunt al tău ca o idee din care ne-am pomenit într-o altă lume … hai să stăm piept în piept sărut în sărut şi să ne invidiem cu presupuneri că celălalt trăieşte mai intens acest acum … da în sfârşit am trăit din plin şi nu pot să nu îmi explic de ce simt atât de relaxat în mine ceva mai sfânt decât noi deşi acum te vreau atât de tare la prezentul continuu … îmi trimit şi mâinile pe tine să lupte cu fiorii tăi că oricum mi-ai încorporat de mult 60

între

Dumnezeu şi femeie.

în tine toată fiinţa şi neputinţa de a înţelege de ce suntem atât de “cu noi” în timp ce ne iubim … rezistă iubito să vedem împreună ziua în care Dumnezeu nu va mai rezista doar să ne asculte … te-am pus la suflet şi totuşi nu te iubesc cum aş vrea să te iubesc e ca şi cum mie mi se pare că nu te iubesc destul ţie ţi se pare că tu mă iubeşti mai mult dar de fapt ne iubim la fel şi doar temerile noastre sunt pe dos … ai ezitat când te-am întrebat ce ai cerut printre lacrimi şi nu ştiu de ce mi-a trebuit atâta să văd că de fapt era vorba de iubire adevarătă da e sublim cum se întâmplă totul dar şi şocant să îmi spui ca într-o rugăciune că m-ai aşteptat şi aşa mă ia cu fierbinţeli când pentru tine văd că într-adevăr pot î n t o t d e a u n a

să asamblez câte un întotdeauna într-o singură secundă de-a noastră … tot ce ţine de tine şi tot ce ţin de tine te vrea lângă mine şi te vreau lângă mine pentru a ne trimite unul celuilalt parte-n parte toate zilele fără economie de spasme … în acest mister în care mă duc sau te duci de obicei scriu până dincolo de poftă până dincolo de atât să vezi cum rabdă odihna cătuşele ca îngerii pâinea … asupra ta mi-am surpat demult poftele din dreapta mea tot acest degrabă l-am sălbăticit în tine încredinţându-te că numai împreună putem slobozi slava uimirea sau umilinţa din neajunsul copilăriei … adânc în tine am găsit cum se sfarmă acest amândoi ca într-o vindecare de aceea sileşte-mă să-ţi arăt cum se obişnuieşte 62

între

Dumnezeu şi femeie.

pe litere tot ce nu-i pierdut din noi sau din intrarea în biserică … te-aş lua de fiecare dată când mi-e frică de dragoste să mă întrebi dacă te iubesc că numai aşa mă pornesc în afirmaţii categorice din care pot să te am să te iubesc şi să te iau sigur că noi nu suntem într-o situaţie logică ci o situare antologică … vreau să facem dragoste din fiecare zi pe care o trecem dar să facem dragoste din aproape în aproape sau chiar din aproape în demult să se simtă din adânc până în răsărit că vreau dragostea ta din orice ca şi cum mi-ar trebui să învăţ să simt în planul nostru fără margini că trebuie să ducem dragostea asta fenomen până să nu vrem să ne revenim din acest dincolo de te vreau … nu pot fără tine iar asta m-a întristat puţin dar ăsta-i adevărul şi m-am adunat î n t o t d e a u n a

să te trăiesc până la abia mă concentrez la tot din jur că te iubesc … deplinul e în tine iubito şi doar de tine depinde până unde îl îndeplineşti când mă priveşti când mă doreşti … o să fie bine oricât de în alb şi negru iubim doar tot noi suntem crede-mă femeie sau furtună de fericire de nu mai ştiu ce-i în mine de nu mă repet nici în rugăciune nici în re-găsirea ta … până nu demult am crezut că departe ascunde ceva abstract dar departe nu are nicio legătură cu noi că doar se vede limpede că amândoi suntem de partea noastră … putem face orice extrem 64

între

Dumnezeu şi femeie.

atunci când simţim că povestea noastră se întinde cât să acopere extremităţile pornirii noastre din credinţa şi cine ştie cât te visez sau câtă nevoie de extraordinar îmi eşti tu exemplu de iubire cu mulţi de trebuie … eşti femeia pe care atunci când o văd goală nu pot să am garanţia păcatului sau a mântuirii … ciudată mai eşti iubito că timpul pe care îl investeşti în mine îmi tremură în picioare de parcă sunt într-o continuă campanie de ţintuit femeia în afara clepsidrei şi a răului de aceea de fiecare dată distilez din mirosul tău pe care mi-l dai pe braţe majuscule pentru te ador … ţi-e prea preţioasă privirea să mi-o arunci de aceea mai bine convinge-te că mă ştii pe de rost şi hai să luăm de restul simţurilor noastre î n t o t d e a u n a

iubirea la pachet pentru nopţile geloase că numai noi nu ne terminăm poveştile … iubirea nu era aşa de a noastră dacă Dumnezeu nu ne-ar fi lăsat cu fiori unul în braţele celuilalt … poate e complicat să ne exteriorizăm poate e cumpătat cât ne iubim dar niciodată nu am comunicat atât de bine cu Dumnezeu despre tine iubito … dacă ar fi nevoie aş putea să te deranjez draga mea cu alte noi re-construcţii de iubire şi sunt de aceeaşi părere că din plăcere nu-i destul să tânjesc atât după tine … din această urgentă nevoie de a te demonstra că nu-mi lipseşti pot în acelaşi timp să o iau la fugă şi să mă întorci nerăbdătoarea mea şi sincer nu realizez încă ce nu pot să cred că e adevărat sau ce suntem 66

între

Dumnezeu şi femeie.

din toată puterea aceasta pe care am primit-o şi chiar îmi place să ştiu că despre noi exact asta am vrut să îţi spun când realizez că dragostea ne-a transformat într-o cutie de rezonanţă la icoane … nu mai am temeri am doar întemeieri pe tine … oare cât eşti de necuprinsă iubita mea de s-a hotărât tocmai acum momentul nostru de parcă nu te merit de parcă suntem făcuţi să fim studiaţi din cele mai complicate unghiuri cu impresia că până la tine dragostea nu prindea viteză halucinantă de aceea să nu te mire că nu îţi mai dau niciodată drumul din momentul acesta al nostru în care am urcat ca într-un blindat care virează singur acolo unde putem să ne iubim mai mult ca orice pe lumea asta … chiar aşa este nu ştiam că se poate mai tare din moment ce nu am dat niciodată cu pumnul în ceva ce mi s-a părut ciudat î n t o t d e a u n a

dar dacă tot te iubesc incasabil lasă-mă măcar s-o fac din toată fiinţa cum ştiu eu mai complicat dacă oricum am un cult pentru tine şi pentru ce avem noi mai ciudat … eşti femeia care nu mi-a tăiat niciodată calea fără rost-ire în faţa căreia nu sunt de ajuns de în culise şi nu-i o impresie ci o stare că aştept în continuare să te întâlnesc să rămân cu rost şi pe de rost ca primul sărut … nu mă mai frământă nimic nu mă mai chinuie şi nici eu nu mă înţeleg cât mă aştept la tine … nu sunt doar vorbe cu adevărat sau tragedie sau porţie de fericire sunt al tău şi nu îmi trece … te iubesc nu glumă de aceea hai 68

între

Dumnezeu şi femeie.

să nu facem din asta o chestiune de concentrare ci o concentraţie … din măruntaiele pietrei noi doi de-am fi ieşit ostentativ nu ar fi durat mult să vrem înapoi că şi aşa ne iese perfect fiecare tentativă să ne trezim că ne percepem unul pe altul inclusiv după mirosul şoptit … aşa plouă draga mea aşa-i normal să nu ne oprim nici atunci când ni se pare perfect pentru că senzaţia asta că nu ne atingem este mai înfocată decât tălpile care duc spaima plecării … tu cum ai descrie plastic să alunec la tine sau ce formă ai asocia când e vorba de caldură sau ce culoare ai da ochilor închişi sau de ce te-ai ţine între mine şi vocale ? aşa-i mai bine să nu-mi răspunzi … î n t o t d e a u n a

din toate adâncurile tale de unde nu m-am întors înseamnă iubito pentru mine şi ce nu apuc să îţi spun apoi încruntă-mă spre tine să te asimilez mai atent … din moment ce îmi tresare carnea la cuvântul tău ar fi o inconştienţă să nu admitem că saltă cerul la iubirea noastră … de atunci dragostea este în noi ca febra musculară adică îţi permite să faci orice dar nu te lasă să uiţi că este aici … mi-ai dat încă un semn de exclamare şi m-ai băgat de tot în ceaţă Doamne cu această femeie frumoasă. am ajuns să nu ne fie de ajuns pasiunea la nivel de rostire ci chiar să se întâmple imediat ce te rostesc iar uneori mă sperie în sensul bun să văd realitatea din premoniţie despre tine altfel spus exact ca şi atunci când ajunge să clipeşti şi să te simţi odihnit 70

între

Dumnezeu şi femeie.

îmi vin cuvinte de nu ştiu unde Doamne să fiu probabil pregătit pentru trecerea din idee în minune … când o vezi că începe să i se apropie sprâncenele când o vezi că îşi fixează privirea într-un singur punct te rog Doamne concentrează-te un pic să îi dai puterea să ştie că o iubesc înainte să plângă … eşti exact ce mi-am dorit să întâlnesc eşti exact ce nu am crezut că există de aceea când stau în genunchi parcă nu mai am ton de rugăciune ci de petrecere … termină de trei ori m-am răsucit deja pe degetul tău să vezi că nu contează sensul ci calea prin care ajungem unul la altul că eu doar aşa ştiu să te am nespus şi cu răsuciri dur-abile … un pic de foc şi un înţelept cuţit în os îmi eşti î n t o t d e a u n a

tot spre bine verigă existenţială de care mă agăţ cu credinţă … mi-ai venit că nu mai aveam ce face cu mine să îmi dau seama de lucrarea lui Dumnezeu … m-am obişnuit să fug la tine de parcă numai acolo în acea parte din mine nu trebuie să mă lămuresc în raport cu ispitele să nu înţeleg ce lucrează sau ce păzeşte plânsul în noi în tine profesionista mea într-ale smereniei … nu ştiu cum poate exista o asemenea femeie care poate dezvolta un gând credibil până şi în Dumnezeu aproapele nostru la care ne spunem temerile şi tot ce-i mai bun pe lume când e vorba de femeie … eşti toată viaţa mea de acum înainte aşa cum te ştiu alături şi dorinţă aşa cum vin lovit de gânduri. trebuia neapărat să mă împărtăşesc cu tine 72

între

Dumnezeu şi femeie.

şi să ţi se pară ceva nebunesc dar eşti intenţia mea să nu mai murim după ce se termină ultimul sunet care nu spune sau ne supune când te iubesc … urma mi-am auzit-o tot mai încet de parcă brusc mi-ai venit în minte femeie cu zâmbet în loc de dispoziţie de suflet pereche … la început mi s-a părut prea mult să ajung să cred cât suntem de asemănători până la diferenţa dragostei ca definiţie a prea puţinului … după poezia noastră ţi s-au conturat sânii şi ai început să ai simptome de întoarcere la Dumnezeu dar oricât de ciudat pare numai la bine ne ruşinăm de ce-i divin … ce-ai păţit iubito de am ajuns să ne nivelăm cu dragoste şi nu te mai sperie ce este în noi de săvârşit … î n t o t d e a u n a

de prea multă vreme recapitulez ordinea clipelor trăite împreună şi te duc parcă de mână de când mi-ai indus ideea să fiu singura acoperire din viaţa ta care se termină în punctul unde a început totul de aceea să nu mă laşi iubito să închid cercul … oricum e de bine să fii acoperită de cuvinte şi de ordinea clipelor împreună care mi se rulează în faţa ochilor fără să te merit iar după atâta bine îmi vine să încerc să te aduc de cealaltă parte a vieţii mele în care îi mulţumesc lui Dumnezeu că eşti parte din mine … vreau să-ţi fiu tot mai bun să îţi spun zilnic ce munte de dragoste te-ai ridicat în mine să înţeleg de ce mă simţeam atât de gol … aşa ceva nu am mai primit nu-i nici lanţ ci înlănţuire nu-i nici nod ci rod 74

între

Dumnezeu şi femeie.

iar în tine văd imaginea perfectă a tot ceea ce nu-mi este niciodată de ajuns de cât de ajunsă în braţe mi-ai devenit … te-am recapitulat iubito de ştiu demult pe dinafară tot ce ai spus şi îţi ştiu până şi gesturile dar pe urmă am realizat cât e de interesant şi nu mă aşteptam să îţi placă aşa tare această evadare a noastră rămasă în poezie istorie şi Dumnezeu drept concluzie: nu a mai ajuns nimeni până acolo … făptură neliniştită îmi eşti uneori femeie sculptură îngreunată sub învolburarea consoanelor dure binecuvântări ale spiritului tău rebel vulcanic şi pasional pe care parcurg şi curg drumuri şi întoarceri spre căldura noastră de incredibili goi în jurul şoaptelor nebune … spune-mi ce îţi doreşti ce să pun în locul meu să fie tot timpul cu tine cum să fac din iubire poruncă personalizată î n t o t d e a u n a

să împlinesc prorocirea poeziei şi să îţi răspund continuu prezent cu ardoare re-dus la ard oare … braţele tale au memoria mesajului profund, memoria lui vreau sau ia-mă, împăcarea bucuriei sau a cutremurului care aşează lucrurile la loc de aceea acum poţi să nu mai întrebi înainte de culcare de ce numai tu mă re-setezi pentru posibil şi fericire … poate e prea mult ce am spus dar aşa se întâmplă să mi te doresc şi vin pur şi simplu cuvintele cu îmbărbătare de fiecare dată în tine iubito şi sunt mândru de tine şi când te visez de aceea chiar îmi doresc de multă vreme să fii singura concluzie a vieţii mele … numai pentru tine numai alături de tine numai dragostea noastră contează !!! nu mai pot concepe nu mai pot realiza 76

între

Dumnezeu şi femeie.

să nu te simt într-o zi să nu te ştiu în vreo chemare … acum ştiu ce ai face pentru mine şi sunt parcă un alt om dar dragostea nu cere şi nu aşteaptă nimic doar eu te aştept să îmi duci până la capăt sufletul lângă al tău … e mai important ce ai zis nu ce ai face nu de alta dar dragostea este credinţa că poţi să pricepi taina celuilalt fără să te forţezi să înţelegi până unde stai cu sufletul lângă Dumnezeu … totul e altfel în jurul meu de când nu mai privesc lucrurile aşa cum m-am născut totul e altfel de când mi-ai dat încrederea să văd totul cu încă o pereche de ochi de la tine … nu îţi mai pune niciodată mâinile pe trotuar oricât ai vrea să îmi simţi pasul eu am făcut asta de prea multe ori şi nu funcţionează mai bine decât rugăciunea î n t o t d e a u n a

… crezi că dacă nu reacţionez nu îmi amintesc dacă nu te văd nu îţi vorbesc dacă nu îţi spun nu eşti tot ce îmi doresc de la o femeie de aceea vin cu tine să punem cu faţa la perete ce nu seamănă cu un final încins de poezie … în dragoste nu se mulţumeşte. nici ţie nu ţi se pare potrivit să fac asta deşi simt nevoia. des … în fiecare clipă am nevoie de tine dar acum e mai intens să spun cu voce tare poate am ajuns să îmi strig ce îmi doresc sau poate m-am blocat nu de alta dar uneori îmi zbori în minte cu liniuţă cu ce e bine şi rău să fii doar a mea alteori îmi auzi gândurile de parcă dacă nu cer nu primesc dar cererea asta Doamne nu se încadrează aici este despre ea despre noi şi facă-se voia Ta de parcă am rămas doar o continuare a femeii un fel de analiză a apropierii din aproape în aproape şi apropo 78

între

Dumnezeu şi femeie.

acum pot să îţi spun draga mea că de mult te iubesc mai mult decât pe mine însumi … unde era farmecul dacă nu descopeream de unul singur că femeia nu se aşteaptă cu resemnare ci cu frica să poţi ajunge dincolo de ce poate fi mai bun în tine … te-am întâlnit de parcă aş fi cel mai norocos om şi te iubesc de parcă se termină dragostea după noi dar nu-i aşa de fapt te iubesc de parcă de aici începe dragostea să acopere lumea … acum înţeleg cum faci de nu te irită povestea noastră: dacă nu ştii să trăieşti clipa nu vei şti nici să trăieşti veşnicia … timpul tău se măsoară în râvna de a fi identici şi chiar dacă facem lucrurile pe dos precis imaginea noastră e clară la nivel de oglindire de aceea nu trebuie să înlocuim nimic î n t o t d e a u n a

din ce poate să ni se pară frântură sau firimitură de adulaţie reciprocă … Doamne femeia asta a crescut de mică stânci în grădină şi vine acum la mine să mă iubească de aceea îţi dai seama Doamne ce e în mine când văd munţii … din toate puterile în coborâre sau în urcare nu mai contez pe mine dacă tot este ceva firesc să fii identica mea … dacă nu ai un scop nu ai puterea să lupţi şi nu-i gând steril nici compresă sentimentală dar chiar eşti tot ce am aşteptat de la viaţa asta şi fără tine sigur nu îmi plăcea să adun adevărul despre femeie de aceea de mult nu vreau să ştiu nimic de nimeni să apuci să te aduni cât mai mult în mine … aş putea să iubesc la comandă însă vreau să fie doar comanda ta Doamne 80

între

Dumnezeu şi femeie.

ea să fie singura certitudine din partea mea de suflet iar de restul care îi aparţine să fie tăvălug de confirmări să văd toate gesturile acelea mărunte cu uimirea micului prinţ care ajunge la tine iubito la tine unde totul e altfel unde nu există un maxim pentru dragoste din moment ce întotdeauna mai este loc de fiori de aceea numai la comanda lui Dumnezeu pot să fiu chiar lângă tine şi ţi-am adus laudă pentru acest deplin te iubesc pentru acel chiar de care ziceai fără de comandă … nu m-am gândit dacă tu iubito ai putea fi varianta originală a raiului şi nu aş putea să şterg nimic din cât ne dăruim unul altuia vezi draga mea ? toate simţurile noastre se supun uneori între realitate şi durere să ne fie decor pentru cealaltă clipă în care voi fi cu tine … hai să facem un târg să ne convingem ce nu ne-a convins dragostea î n t o t d e a u n a

dacă poate să ne dea altfel de dăruire şi dăinuire înafară de ceea ce avem unul de la altul cu smerenie … femeia nu se trăieşte cu mintea limpede ci cu stare de rugăciune cu şocul unei rigori nu de alta dar când iubeşti nu vezi lucrurile pe care le faci şi ţi se pare firesc să nu înţelegi o raţiune simplă: m-ai marcat iubito … linişteşte-mă şi învaţă-mă să mă bucur de tine cu speranţă fortificată nu de alta dar lucrurile bune le întâlneşti când le poţi aprecia de aceea spre tine fortăreaţa mea de femeie începutul nu s-a diluat cu diferenţa dintre deplin şi gând dintre a face şi a vrea dar număr zilele şi mă mir cum mă aşezi în toate descrierile de interior vigilenta mea baricadă din înaintarea spre mântuire ... până la urmă doar în dragoste rămâne 82

între

Dumnezeu şi femeie.

adevărata sângerare şi inspiraţie şi cel mai liniştitor atac pentru sufletul nostru lovit din toate părţile de reîntoarcerea la Dumnezeu ... ştiu de unde ne-a pornit fiecare cuprindere şi uneori încerc să îmi amintesc dacă ai ajuns de mult deşi m-am mai uitat din când în când şi nu-mi erai cu aceste trăiri simetrice să nu poţi să te desprinzi de şansa noastră vascularizată în binele care nu se banalizează ... ai dat startul premierelor din viaţa mea şi totuşi ce am cu tine nu-i o iubire senzorială sau strict asistată de cuceritorul Dumnezeu care mi-a câştigat credinţa atunci când mi te-a scos înainte şi la fel de ciudat cum nu putem percepe Creatorul pornit în cucerirea unui suflet te promit astăzi iubito în faţa răstignirilor şi înălţărilor reprimate ... parcă ne lipseşte ceva când e altfel din tine îmi iau pofta î n t o t d e a u n a

de viaţă şi mă iau cu încredere în numele tău să nu mai fac atâta caz dacă cea mai lucidă oră a nopţii nu îmi vorbeşte despre tine nu de alta dar îţi conturez deja singur crochiul pe burghiul pe care mă bazez să ne ascundă ochii precipitaţi în nedumerire ... nu te mai gândi te rog crede-mă nu mi-a trecut şi nici nu o să-mi treci vreodată de aceea dacă tot ne iubim cu nelinişte până la sfârşit să găsim măcar un loc vicios pe care să îl sfinţim cu îmbrăţişările noastre ... şoaptele sunt de două feluri unele se îndreaptă sau ne îndreaptă spre cer altele se ţintesc sau mă ţintuiesc spre tine dar oricum tot despre tine îmi sunt de aceea ar trebui să fie materie de studiu să învăţăm să vorbim despre femeie cu şoaptă ... absolut apar-ţin de tine şi nu m-a luat valul ci am luat varul 84

între

Dumnezeu şi femeie.

de pe pereţii unde mi-ai spus că mă iubeşti să fac la un moment dat un nor sau ceaţă sau atmosferă de amor peste lume să fie totul alb un fel de balizaj pentru toate pornirile mele neidentificate din care nu pot să-ţi arăt cât apar-ţin de tine ... ce bine este să nu pot să mă sparg chiar dacă uneori trăiesc de parcă mă pierd iar alteori iubesc de parcă se pulverizează totul din mine şi chiar dacă sunt atâtea care se sparg de noi iubito suntem prea compartimentaţi cu gesturi sublime să nu fim zăvorâţi în zvonul despre oamenii care îşi pot aminti pentru ce au venit pe pământ ... orice gest adevărat porneşte dintr-o nebunie dintr-un impact necontrolat între realitate şi mă întorc repede cu sângele în muşcare despre noi şi despre rostul nostru de a începe liniştea ... eu nu mă opresc între femeie şi taină şi nici nu îţi imagina dacă încap î n t o t d e a u n a

să spun despre greşeala de a ne explica senzorial dragostea deşi este evident ceva oarecum paranormal ... nu îndrăznesc să mă închipui cum aş fi fost fără tine la fel cum nu am îndrăznit să te cer şi nu îndrăznesc să mi te imaginez la ceas de rugăciune cât de natural stăpâneşti instinctul de a iubi şi frământarea depărtării de aceea abia acum îndrăznesc să atac în tine noua variantă de dragoste ... poate mi-ai plâns în braţe din premoniţie poate m-am îndrăgostit pentru pre-muniţie ... pe unde am trecut împreună mi-ai lăsat mesaje de dragoste să îmi traduc din spaţialitate în spiritualitate intenţia de a te cerceta cu generozitate şi cu îngrijorare drept neconsumata mea stare de bine ... gesturile fiecăruia stau în dragoste de parcă ar fi nişte creaturi 86

între

Dumnezeu şi femeie.

menite să ne arate ce puţin trebuie să insistăm pentru a ne decripta unul altuia ... de la tine am înţeles cum putem să ne sărutăm cu ochii să pliez spre respiraţie tot ce am trăit împreună până acum şi să încerc să mă îndrept dar să ştii că în acele zile în care parcă îţi lipseşte ceva deplin mi-au rămas ochii pentru tine ... când nu o să mai pot să îţi spun nimic te voi purta cu mine să mă aduni din linişte să pot să te simt cât trebuie şi să reacţionez când la greu când la tine ... iartă-mă am nevoie de foarte multă dragoste şi încă nu ştiu ce rezolv cu asta dacă mă ierţi ... într-o zi o să-ţi spun dacă nu pot să fiu tare când e vorba de noi dar nu se anulează entuziasmul sau idealul deşi î n t o t d e a u n a

nu te-am descoperit prin revelaţie ci mi-ai ajuns în suflet prin ochii aceştia ancoraţi de varianta ta carnală iubita mea în care dospeşte tot ce pot avea vreodată mai de preţ iubita mea despre însuşi Dumnezeu ... femeia nu se reduce la gesturi şi nu anuleză nimic în ea dacă plânge la fel cum o cutie de valori este tot o cutie de valori şi când e goală de aceea când reuşesc să îmi văd neputinţa mă smeresc în faţa ta iubito şi dacă îmi stai goală cu îngăduinţa de a-mi arăta ce-i cu adevărat valoros în noi ... aş vrea să văd în timp real cum porneşte arderea în tine şi cum te mângâie traducerea fidelă a întrecerii noastre terestre spre blândeţea verbului neinventat încă de a mă regăsi în tine ... era numai a mea era parcă prima scufundare în mine de până atunci era o eră întreagă despre ceva ce nu ştiu nici acum dar continuarea îmi rămâne tot la tine eterna mea numai a mea 88

între

Dumnezeu şi femeie.

să îmi fii cel puţin consolată pentru tot ce nu am trăit degeaba să mai putem să ne spunem te iubesc şi cu faţa spre noi înşine ... când nu-mi eşti în braţe am acea senzaţie de sete de parcă de fiecare dată mă pierd în sensul tău în sensul lui mâine sau în această creştere spre tine iubito unde gravitez cu doar două păcate eu şi tu neîmpărtăşiţi ... nu schimba finalul Doamne chiar dacă avem idei preconcepute despre dor doar ştii aşa închid eu ochii dacă cer prea mult sau dacă găsesc metoda de ancorare să mă predau femeii ... sărutul în somn nu-i o garanţie să te opreşti la mine din vis dar acum mă simt dator să-ţi dau ceva în schimb de aceea îţi las umărul dar îţi iau sânul î n t o t d e a u n a

să am şi eu un încărcător de armă cu de-prinderi de apropiere ... un fel de zâmbet mi-am dorit să fie ziua în care te-am logodit cu încrederea mea în dragoste şi intenţionat te-am înclinat puţin spre ideea de a ne aminti într-o zi cât de goi suntem când trebuie să iertăm cât de goi trebuie să iubim şi cât de goi suntem să ne fie uşor iar acum doar tu îmi eşti atitudinea corectă şi dependentă să-ţi fiu ultimul raid de ne-răbdare să îmi arăţi cât de goi trebuie să ne trimitem minuni neterminate pentru zile nedeteminate ... nu ne iubim pentru impresia artistică ci mai degrabă să ne descreţim de imperfecţiune de aceea mă scutur de gând când intru la tine de parcă am trecut prin ninsoare să te găsesc drept cea mai argumentată dovadă pe care mi-am luat-o din aceasta deschidere sau ocazie să nu apăs ce-i curat în tine ci să apar curtat 90

între

Dumnezeu şi femeie.

de cât îmi vine să ne iubim ... m-ai ajutat foarte mult să nu fiu liniştit în mine dar nu judeca sufletul omului după zbateri sau dorinţe lasă-mă să mă zdruncin şi să mă împart cu tine pe lumea asta unde mi se rupe gândul după tine iar în clipele când nu sunt aşa tare cum văd alţii chiar dacă nici eu nu ştiu motivul adevărat pentru care ne-am întâlnit iartă-mă şi încearcă-mă dacă mă întind spre tine cu nelinişte ... este o adevarată provocare să existe un suflet de femeie care să fie al tău să poţi să probezi pământul cu fruntea şi cerul cu unghiile iar azi când mă stăpâneşte laolaltă sângele şi dorul las mărturie cum mă frige fiecare atingere de-a ta ce-i adevarată pildă despre dragoste şi dacă tot te ridici de mii de ori în mine într-o zi păzeşte-mă iubito să mă răstorn înfrânt spre tine chiar dacă nu o să pot să îţi arăt cât m-ai împodobit prin fiecare cuvânt î n t o t d e a u n a

... m-am străduit să mă lansez într-un legământ să am mai mult loc lângă tine dar mi se pare cel mai incomplet gest pentru noi atâta timp cât fiecare pas firesc de-al meu este de fapt o promisiune spre nefirescul pe care mizez să te iubesc fără constrângere de legământ ... am simţit numai cât a vrut Dumnezeu din aceasta în-trecere la tine şi nu mai văd nimic vag nici măcar atunci când merg paralel cu dragostea de dorul umbrei tale şi nu-i reţinere ci menţinere în nerăbdarea instinctului meu de a ne împrospăta mirarea carnală fără control spiritual dar cu autocontrol infernal ... fără lămurire m-ai ajutat să trec la murire de greşeli de disperare să te iubesc de tot ... te iubesc de parcă m-ai băgat în forjă acolo unde 92

între

Dumnezeu şi femeie.

am încălzit marginile tresăririlor noastre să se lipească să fie un cerc incandescent fără sfârşit ... dacă am putea iubi fără dar-uri de prea multe ori ar radia în noi taina sau bucuria de a nu fi la pământ ci în limita unei invitaţii ancestrale prin care am radia orice şansă de a mai avea nevoie de altceva în afară de a fi împreună ... să nu ne scoatem la capăt nici în ziua în care ar trebui să improvizăm un distanţier pentru buze pentru adevărul nostru sau pentru re-trage-te mai repede în mine iubito chiar dacă sunt neputincios între tine şi căldura sărutului nesăturat ... stau pe o nevoie nebună care mă propulsează spre orice are legătură cu tine de parcă toată puterea se adună acolo unde ne aşteptăm cu spirit de sacrificiu oricât de neajutoraţi ne reţintim unul spre celalălt î n t o t d e a u n a

să primim deodată iertare sau înţelepciune ... te vreau să nu mă mai cunoască nimeni aşa cum mă cunoşti când mă liniştesc pe umărul tău să te acopăr cu prăbuşiri fortificate şi să nu mă înţelegi greşit dar când îţi doreşti ceva atât de mult până la urmă devine al tău de parcă nu există ceva mai valoros decât acest acoperământ de femeie unde vin întotdeauna cu exaltări de pelerinaj ... mi-ai dat cea mai importantă lecţie despre dragoste mi-ai arătat statornicia ei şi în felul acesta m-am lămurit de ce te-am întâlnit însă îmi era prea la îndemână să-ţi răspund din prima şi sincer nici acum nu-mi vine să cred cum poţi să faci constant acelaşi lucru dar să şi evoluezi iar de acum şi mai mult mă voi gândi la Dumnezeu când simt cât te iubesc la El 94

între

Dumnezeu şi femeie.

cel mai statornic în dragoste la El cel care constant ne iartă şi ne iubeşte fără toane şi fiţe de moment şi strig după tine să vezi ce bine m-ai învăţat iubito să pot să mă uit cât de interesant mergem în aceeaşi direcţie dacă amândoi vedem dragostea pe linia orizontului ... mi se şterg gândurile şi parcă sunt într-o stare de contemplaţie absorbit total când te văd poezia mea întrupată minunea mea în faţa căreia sunt una cu mirarea creierului care parcă nu cuplează realitatea din moment ce ştie că logic e imposibil să fii tu chiar aici dincoace de rugăciune ... practic doar două anotimpuri dintre care unul este al trupului tău iar celălalt al întrupării noastre un fel de re-clamaţie cu dublură între cerere şi plăcere şi nu-ţi ştiu destul carnea dar îţi ştiu gândul care dacă stă cu amprentele mele la vedere î n t o t d e a u n a

precis ne rămâne ceva ne-descris ... nu m-am gândit vreodată să te iau pentru zilele calde şi lungi ci pentru zilele în care să te simt în mână de dragul de a avea profilul exact al universului de aceea niciodată nu te voi săruta din joacă pentru mai apoi sau mai încet nu de alta dar tare îmi doresc să te ştiu iar şi iar a mea până chiar nu mai poţi de câte ne leagă ... iată-mă al tău îţi spun din nou de dragoste de parcă tot mai am ceva de văzut şi am prea multe detalii care mi te re-dau cu reacţie un fel de absurd pentru toţi cei din jur dar pentru mine un nesfârşit prilej de împărţit sufletul de exemplu şi mie mi s-ar părea absurd să văd cum cineva ronţăie din unghia unei femei dar când mi se întâmplă mie 96

între

Dumnezeu şi femeie.

şi ştiu că îţi simt unghia iubito de parcă ar fi a mea nu mă mai interesează că doar noi avem concluzia reacţiilor necamuflate ... am impresia că a trecut mai multă neexprimare decât confirmare şi chiar dacă gândim la fel dragostea noastră la scară largă sper să o fac şi mai bine pentru tot ce m-a marcat din tine atât de realizabil ... nu o să te schimbi chiar dacă nu o să mă mai întrebi ce am văzut când mi te-am imaginat şi până unde am ajuns dacă m-ai învăţat că trebuie să mă rog mai mult pentru o clipă în plus în patul tău de armă necontrolată fără îmbrăţişări ... este zguduitor să asculţi o rugăciune şi nu ştiu dacă mi te-aş putea explica iubito din formula gândului tău unde pur şi simplu mi-e foarte greu să mă transpun de când am aflat despre cât de cutremurător se poate ruga Dumnezeu de noi î n t o t d e a u n a

să iubim fără pretenţii de desăvârşire ... sufletul are multe colţuri să avem pe unde ascunde femeia să ne lumineze aşa cum o inimă incandescentă ia hotărârea să aştepte întunericul să se vadă fioros în piept de armurier sentimental ... mi s-a împlinit în tine chiar şi neîncrederea dar suntem aşa înrădăcinaţi iubito încât orice s-ar întâmpla recad tot în dragostea ta de aceea dă-mi puterea în orice moment sa râvnesc să împrumut din tine ce a creat Dumnezeu cu spaimă şi chiar dacă uneori avem motive să murim de dragoste cu timpul promit să mă adâncesc în tine iubito până o să ajung să te hrănesc pe dinăuntru cu inimă şi smerenie ... puteam să-mi uit ideea dar niciodată nevoia de tine de când ştiu cât de interesant curăţă femeia inclusiv 98

între

Dumnezeu şi femeie.

tentaţia să ţi se pară ceva greu şi nu mă întreba ce-mi doresc sau de ce sunt slab când stai deoparte ci apropie-te fără motiv sau chiar cu un fier înroşit dar cu dragoste ... se poate arde durerea în propria odihnă iar atunci tu vei fi fericită nu numai pentru mine ci pentru cât te-ai îngrijorat dacă mă iubeşti şi tot atunci aş putea să-ţi fiu slugă să te încrezi în mine doar să mai am ceva de-al tău să te interpretez drept ultima comandă de iubire dată de Dumnezeu înainte să plătesc viaţa cu poezie iar acum când te vreau fără motiv sunt gata să-ţi strecor sub pernă un capăt de Biblie să vezi cât de la îndemână ne este linia de demarcaţie dintre sărut şi sfinţenie ... acum poţi să îmi dai drumul din braţe cât mă spăl pe faţă apoi hai să te miri când o să îţi spun te iubesc prea mult şi chiar dacă te gândeşti să-mi deschizi ochii spre atacul dintre pasiune şi mâine î n t o t d e a u n a

ar fi o frământare inutilă atâta timp cât eşti singura mea stare de şoc pentru care nu am nevoie de ajutor sau să mă încred în altceva în afară de tine iar acum când te descriu cu lumină şi sânge primeşte-mă să-ţi dau cât o prigoană acest planton spre cursul tău de neurmărit nu de alta dar nu-i corect să încerc pentru tine bătăi ci rafale de inimă ... ce bine-i să mă dezorientez cu tine draga mea şi să nu trec până să ne aducem sufletul cu targa minunii noastre care ne intră prin carne dezorientat şi fără drept mă agăţ de tot ce poate să-mi rămână tentant din tine pentru o nouă dezorientare tot cu tine draga mea ... uneori îmi iese şi chiar te fac să înţelegi totul să mă poţi iubi iar când nu reuşesc mă consolez că am făcut linişte în tine şi în loc de închipuire te-am însămânţat cu întâmplări 100

între

Dumnezeu şi femeie.

să te aştepţi la dragoste când altceva nu-ţi rămâne şi să îţi dai circumstanţe atenuante de vrei să laşi să curgă urmele noastre din mijlocul cerului dar întâi de toate lasă să treacă totul prin noi şi nu te aştepta să poată iubi în locul meu nici măcar mâna mea şi orice s-ar întâmpla sunt pentru tine în acest fel des strâns să îmi devii sfântă pentru re-trăire re-găsire şi re-tragere din iubire în iubire ... cu tine aproape nu-mi dau seama până unde iese Dumnezeu să ne împingă să ne fie bine şi te spun fără rezerve în rugăciune să te pun mai presus de mine ... munţii s-au ascuţit din cauza privirilor atâtor sfinţi care s-au uitat dacă ne ascundem să iubim ... acum du-te cu mine de parcă niciodată î n t o t d e a u n a

101

n-a putut fi mai stropită lumea asta cu iertare pentru toate lacrimile celor care nu au apucat să iubească destul ... metoda de abordare a lui Dumnezeu prin femeie este cea mai tremurândă şi nesigură pentru mine restanţierul într-ale rugăciunilor de tandreţe dar numai eu ştiu ce asimetric îmi place şi mă doare să mă leg de tot ce ricoşează în mine din versificarea iubitei care îmi transferă temerile din linie continuă în întoarcere sigură spre mandatul de îndrăgostit ... un fel de foc automat eşti draga mea atunci când mi te arunci în braţe şi vreau să ţin piept acestui test cu femeie din care nu mă abţin să pre-vin cuvântul de tot ce pre-văd în tine fără să dramatizez dar să ţin cu inverşunare piept de femeie ... nu şansa impresionează când te întâlnesc ci dragostea 102

între

Dumnezeu şi femeie.

... regret doar un singur lucru din ziua în care te-am întâlnit: nu ţi-am făcut un mulaj al sufletului să văd evoluţia nu de alta dar acum chiar e prea târziu pentru a putea decripta în tine cât este vorba de ceva ce are legătură cu noi şi cât este dragoste neprotejată cu poveşti sau pur şi simplu este instinctul de conservare a ceea ce avem sfânt în noi care din ziua în care te-am întâlnit îmi reaminteşte continuu mulajul sufletului tău prin noi şi noi tentaţii de sărut ... astăzi te-am trezit de două ori cu scop de apărare şi de validare. prima dată am vrut să mă apăr de limitele mele de a te bloca pe sensul meu corect apoi să îmi confirmi cu ochii un fel de elixir care ne duce din frumos în abundenţă de îmbrăţişări ... eşti culmea acum când e imposibil să-mi pleci îmi trebuie o perioadă de acomodare î n t o t d e a u n a

103

să-ţi prioritizez proiecţia pe tot ce înseamnă asemănare între noi şi nu mai ştiu dacă eu m-am ataşat ţie sau invers sau dacă tu mă atragi sau în vers ne limităm la un nou stil de modelare a scopului în viaţă prin percuţie adică am început să ne batem gândurile unul de celălalt de parcă fabricăm lanţuri doar pentru un singur sunet magic sunetul dezlănţuirii din abia aştept să îţi spun şi mâine despre noi Doamne! ... eu nu mă împotrivesc înflăcărato să mă aduci în starea ta de realitate dar şansa asta de a-ţi simţi puterea chiar nu am visat-o cum nimeni nu-şi imaginează parfumul din săgeata cu două terminaţii ... ştim atât de multe unul despre celălalt încât acum parcă şi dacă trag o simplă linie deschid un nou drum pe care ai putea să-mi dai mâna să-mi simţi sărutul dintre prindere şi aprindere 104

între

Dumnezeu şi femeie.

fără să luăm cu noi ce poate fi drept din această linie dreaptă în care eşti a mea ... te am pe suflet cu biruinţă pentru ce-i stâncos în iubire iar dacă am sta în genunchi unul în faţa altuia ochi în ochi precis ne-am mira neîntrerupt sau am plânge dar măcar am înţelege de ce atunci când cerem ceva trebuie să ne comportăm de parcă totul s-a întâmplat deja ... în loc să mă liniştesc trag după mine dragostea să-i găsesc vreun defect sau măcar punctul maxim de tensiune în care nu-mi lipseşte ziua ce trece ci esenţialul din mâine iar acum când stau cu gândul la tine mi te doresc de parcă stau la colţ să ascult ce are Dumnezeu pe suflet ... în cel mai netrăit mod posibil femeia îmi întinde concluzia perfectă să îmi doresc un filtru pentru î n t o t d e a u n a

105

gata, nu mai trebuie să spun cu voce tare nimic despre ce urmează în mine ... la câte ai văzut şi ai simţit mai trebuie să adaugi multe până să-ţi vină să-mi sângerezi de parcă ai sări în ajutor ultimului răsărit de astăzi şi crede-mă îmi gestionezi incredibil sentimentele chiar dacă nu îţi dai seama iar eu nu fac nimic în afară să-ţi atrag atenţia cât mă iubeşti înainte să ne rotim să treacă prin noi un nou început în care să nu ne aşteptăm la concluzii ...

106

între

Dumnezeu şi femeie.

m-am îndrăgostit de parcă ne-a aruncat Dumnezeu de pământ, la sacrificiu, să spargem dogmele. şi nu mai iubesc cum trebuie ci cum Îl înţeleg. mi-ai arătat iubito că nu trebuie să ne batem joc de şansele de a fi fericiţi, pentru că nici Dumnezeu nu este cumpătat în iubire. nu pot nici să iubesc raţional pentru că nici Dumnezeu nu respectă echilibrul între cât ne-a dat şi cât primeşte. şi de multe ori cred că-i mai bine să ne bazăm pe ce am putea noi să fim şi pe ce crede Dumnezeu că putem fi, chiar dacă în majoritatea clipelor noastre El ne supraestimează. că ne-a dat toată această iubire în avans. de aceea, draga mea sunt dator să-ţi dau tot ce pot, că precis Dumnezeu şi-a asumat că ne iubim. şi sunt sigur iubito că fără pasiune nici Dumnezeu nu ar fi ceea ce este azi. de aceea o să te iubesc în continuare că am auzit că în rai sunt eroi şi sfinţi care au avut curaj să meargă până la capăt. şi să ştii iubito că dragostea noastră e sfântă, iar cea mai mare dorinţă a mea este să te pot iubi eroic …

î n t o t d e a u n a

107

108

între

Dumnezeu şi femeie.

O viziune pan-ortodoxă asupra iubirii

În toamna anului tecut prietenul meu Teodor Ardelean, cel mai vrednic director de Bibliotecă de pe plaiul mioritic, m-a rugat să mă uit peste poemele unui tânăr băimărean, pe care el îl preţuieşte foarte mult, şi chiar să scriu o prefaţă, o postfaţă, ori măcar un text de prezentare pentru coperta a patra, dacă voi găsi de cuviinţă. Am citit şi am scris mintenaş un comentariu, într-atât de puternică fu impresia stârnită de discursul despre iubire al unui tânăr îndrăgostit până peste marginile firii. Nu bine am intrat în iarnă şi Mircea Crişan – acesta e numele tânărului poet – pe care, între timp, l-am întâlnit faţă către faţă, rămânînd cât se poate de plăcut impresionat de alura sa de sportiv de înaltă performanţă, volubil, deschis, hotărât să răzbească într-o lume atât de haotică, de opacă la poezie, de bulversată, cum este lumea românească a zilelor noastre, s-a înfăţişat cu proiectul unei noi cărţi de poeme. Naş la cea de a doua sa carte, nu aveam cum să nu-l însoţesc şi de această dată. E multă retorică în discursul amoros al lui Mircea Crişan. Pe cât de mare e pasiunea sa pentru fiinţa iubită, pe atât de mare e verva sa retorică. La o analiză, chiar şi succintă, a limbajului său, vom detecta o înclinaţie vădită înspre colocvialitate. Fragmentele discursului său amoros sunt presărate cu expresii preluate din conversaţia cotidiană. Această înclinaţie înspre oralitate denotă, pe de o parte, o renunţare programatică la artificiile poetizante, în favoarea firescului şi simplităţii, iar, pe de altă parte, mizează î n t o t d e a u n a

109

pe credibilitate, adică dau o notă în plus de credibilitate mesajului său poetic. Sare în ochi, apoi, tentaţia calchierii unor enunţuri cu caracter didactic, de parcă subiectul îndrăgostit ar fi îmboldit mereu să explice, să exemplifice ori să demonstreze ceva. Adevărate şocuri scripturale produc împrumuturile din jargonul economico-financiar. În fine, e de remarcat aspectul ludic al artei sale, o irepresibilă pornire spre jocurile de cuvinte, de la cele literale, precum plăcerea de a rupe cuvintele, silind lectorul să le perceapă, să le guste şi ca părţi separate înainte de a contura un întreg, la cele lexicale, ori la dezlănţuirile dictatorialei fantezii... În acelaşi timp, în noua sa carte poetul încearcă din răsputeri să se apropie de fervoarea rugăciunii. De altminteri, poemul liminar este chiar o rugăciune: noi/ cei care sângerăm/ te rugăm Doamne/ ajută-ne/ să ne fim şi mai dragi unul altuia. O fi făcând-o tocmai ca replică la avântul retoric care poartă bărcuţa sa cu versuri ca pe o corabie beată pe marea pasiunii? Dacă e aşa, atunci e musai să semnalăm curajul său de a intra în conflict cu sine chiar în interiorul textului. Da, năzuinţa spre şoapta fierbinte a rugăciunii pure poate veni din furia şi revolta împotriva risipei de cuvinte, a poftei de a le manipula cu autogrederul. Dar, mai degrabă, înclinăm să credem că este vorba despre altceva, şi anume despre o viziune mai profundă asupra iubirii. Sunt destule semne în carte că dimensiunea senzorială a iubirii păleşte încet, încet în favoarea celei mistice. Să urmărim doar evoluţia metaforelor prin care el îşi invocă iubita. Ea este numită când “fortăreaţă”, când “baricadă”, când adversar într-un duel pătimaş, veritabile metaforice războinice, pentru a se ajunge la “stăpână”, o figură din arsenalul medieval al lui ars amandi, ori la cele cu iz freudian precum “scorbură” şi “scut”. De aici la “dimineaţa tuturor temerilor mele” e o cale uriaşă, pe care poetul a străbătut-o într-o clipită, pentru a ajunge la imaginea sublimă a… sfintei. Iată-l căutând înfrigurat linia de demarcaţie dintre/ sărut şi sfinţenie! Căci el nu face parte din categoria celor ce nu au apucat să iubească destul, ci este unul dintre fericiţii care au parte de un prisos de iubire. Sfântul şi eroul sunt figurile emblematice ale panteonului său liric: şi să ştii iubito că dragostea noastră e/ sfântă iar cea mai mare dorinţă a mea este să/ te pot iubi eroic. Poetul nu clamează “reîntoarcerea la Dumnezeu” ca pe o simplă temă lirică, ci ca pe piatra de temelie a unui program existenţial. E un Dumnezeu personalizat în bună tradiţie ortodoxă: abia acum ai înţeles Doamne/ că trebuie să ne ţii de mână/ în această pauză de respiraţie/ şi întradevăr te simt deplin atunci când/ draga de ea mi se aşează pe pleoape/ cu tot cu sărut. Şi, desigur, nu lipsesc îngerii din această viziune pan-ortodoxă 110

între

Dumnezeu şi femeie.

asupra iubirii: dacă nu te întâlneam/ poate nu mi-aş fi dat seama/ că omul poate fi uriaş/ şi să stea la taclale cu îngerii/ despre dragoste. Discursiv, fragmentat, colocvial, textul lui Mircea Crişan din această nouă carte a sa de poeme, se constituie treptat într-un episod cu puternice conotaţii religioase dintr-un joc spiritual început sub bune auspicii şi care are toate şansele să continuie în acelaşi chip, deşi o schimbare, chiar dacă nu majoră, s-ar impune, căci suntem convinşi că el ştie să ciupească şi alte corzi ale poemului pentru a elibera nebănuite sunete din cutia sa magică.

Mircea Petean Floreşti - Cluj, 27 martie 2013

î n t o t d e a u n a

111

... m-am îndrăgostit de parcă ne-a aruncat Dumnezeu de pământ, la sacrificiu, să spargem dogmele. şi nu mai iubesc cum trebuie ci cum Îl înţeleg. mi-ai arătat, iubito, că nu trebuie să ne batem joc de şansele de a fi fericiţi, pentru că nici Dumnezeu nu este cumpătat în iubire. nu pot nici să iubesc raţional pentru că nici Dumnezeu nu respectă echilibrul între cât ne-a dat şi cât primeşte. şi de multe ori cred că-i mai bine să ne bazăm pe ce am putea noi să fim şi pe ce crede Dumnezeu că putem fi, chiar dacă în majoritatea clipelor noastre El ne supraestimează. că ne-a dat toată această iubire în avans. de aceea, draga mea sunt dator să-ţi dau tot ce pot, că precis Dumnezeu şi-a asumat că ne iubim. şi sunt sigur iubito că fără pasiune nici Dumnezeu nu ar fi ceea ce este azi. de aceea o să te iubesc în continuare că am auzit că în rai sunt eroi şi sfinţi care au avut curaj să meargă până la capăt. şi să ştii, iubito, că dragostea noastră e sfântă, iar cea mai mare dorinţă a mea este să te pot iubi eroic.

ISBN 978-973-726-749-8