J. D. Salinger, Franny și Zoey

spui rugăciunea, nici măcar nu-i nevoie să crezi în ccea ce faci. Adică, dacă te simţi teribil de jenat, nu-i nimic.

Vreau să spun că nu insulţi pe nimeni şi nimic. Cu alte cuvinte, nu-ţi cere nimeni să crezi cîtuşi de puţin la început. Nici măcar nu trebuie să te gîndeşti la ce spui, după cum zicea stareţul. La început nu-i nevoie decît de cantitate. Apoi, mai tîrziu, ea se transfbrmă singură în calitate. Prin propria ei putere, sau cam aşa ceva. Stareţul spune că orice nume a1 hu Dumnezeu - absolut oricare - are această putere proprie, deose-bita, de a lucra prin sine însuşi, putere care începe să se manifeste o dată ce ai declanşat-o, ca să zicem aşa.

Lane stătea aproape tolănit pe scaun şi fuma, mijind ochii ca să scruteze chipul lui Franny. Era încă palidă, dar, de la venirea lor acolo, existaseră momente cînd fusese şi mai palidă.

— La drept vorbind, e foarte uşor de înţe-les, spuse Franny, pentru că cei din sectele budiste nembutsu repetă întruna cuvintele „Namu amida Butsu" - care înseamnă „Lău-dat fie Buddha", sau cam aşa ceva - şi se întîmplă acelaşi lucru. Exact acelaşi...

— Uşurel. la-o uşurel, o întrerupse Lane. în primul rînd că o să-ţi arzi degetele acuşi-acuşi.

Franny aruncă o privire Bumară în jos, la mîna ei stîngă, şi azvîrli în scrumieră mucul de ţigară încă aprins.