„consolidase“ în prealabil concepţia. Pentru moment se găsesc soluţionări care mai ales nouă ne inspiră o mare încredere; de acum înainte ele vor fi numite poate „convingerile“ noastre. Mai târziu vom vedea în ele doar nişte urme pe calea ce duce spre cunoaşterea de sine, indicatoare ce ne ghidează înspre problema care suntem noi înşine, - sau, mai bine zis, înspre marea neghiobie care suntem noi înşine, înspre fatumul nostru spiritual, înspre acel lucru ineducabil de acolo, din „profunzime“. - După aceste amabilităţi pe care mi le-am adresat din plin mie însumi, îmi va fi poate îngăduit să spun pe şleau câteva adevăruri despre „femeia în sine“: presupunând că se mai poate şti de acum înainte în ce măsură sunt ele - adevărurile mele.
Femeia doreşte să-şi cucerească independenţa: pentru aceasta, ea se porneşte să-i lămurească pe bărbaţi în privinţa „femeii în sine" - iată unul dintre cele mai funeste progrese pe calea urâţirii generale a Europei. Câte şi mai câte nu vor să scoată la iveală aceste neîndemânatice încercări de ştiinţificitate şi exhibiţionism feminin! Femeia are atâtea temeiuri pentru a se ruşina! În ea e atâta pedanterie, superficialitate, sâcâială şcolărească, îngâmfare meschină, desfrânare meschină şi lipsă de modestie meschină - uitaţi-vă numai la comportamentul ei faţă de copii -, toate acestea fiind de fapt înăbuşite şi înfrânate până acum mai ales prin teama faţă de bărbat. Vai de noi dacă într-o bună zi „eternul plictis feminin“ - şi se găseşte din belşug! - se va încumeta să iasă la iveală! Vai, dacă femeia va începe să se dezveţe radical şi principial de subtilitatea şi arta ei, arta gratiei, a jocului, a alungării grijilor, a alinării, a nepăsării, când îşi va uita delicata disponibilitate de a răspunde plăcutelor dorinţi! Se fac de pe-acum auzite voci feminine care, pe sfântul Aristofan! ne umplu de spaimă; pe un ton ameninţător şi cu o francheţe medicală, ni se aduce la cunoştinţă ce anume pretinde înainte de toate şi la urma urmei femeia din partea bărbatului. Nu-i oare aceasta dovada celui mai prost gust, că femeia se pregăteşte astfel să se iniţieze în ştiinţă? Până în prezent, din fericire, astfel de clarificări erau treburi bărbăteşti, privilegii ale bărbaţilor ele se discutau „între noi, bărbaţii“; citind toate cele scrise de femei despre „femeie“, ne putem întreba în cele din urmă, cu o doză bună de neîncredere, dacă femeia vrea oare într-adevăr să se clarifice asupra ei însăşi - şi dacă o poate voi... În cazul în care femeia nu-şi caută prin aceasta o nouă găteală - căci găteala face parte, nu-i aşa, din eternul feminin? ei bine, înseamnă că ea vrea să inspire teamă: - sau să obţină poate dominaţia. Dar nu încape nici o îndoială, ea nu vrea adevărul: ce-i pasă femeii de adevăr! Nu există nimic m străin, mai potrivnic, mai ostil naturii feminine decât adevărul, - marea ei artă e minciuna, suprema ei îndeletnicire e aparenta şi frumuseţea. S-o recunoaştem, bărbaţilor: în femeie noi preţuim şi iubim tocmai această artă, tocmai acest instinct: noi, cei care o ducem greu şi care ne găsim alinarea lângă aceste fiinţe ale căror mâini, priviri şi gingaşe nebunii fac ca seriozitatea, gravitatea şi profunzimea noastră să ne pară tot pe atâtea rătăciri. În sfârşit, mă întreb: a recunoscut vreodată o femeie profunzimea unei inteligenţe feminine, justeţea unui sentiment feminin? şi nu-i oare adevărat că, privind lucrurile în mare, „femeia“ a fost mai cu osebire desconsiderată tocmai de către femei - şi nici pe departe de către noi? - În ceea ce ne priveşte, noi bărbaţii am dori ca femeia să înceteze de a se mai compromite prin clarificarea ei: din grijă faţă de bărbaţi şi din cruţare faţă de femei s-a întâmplat că biserica a decretat: mulier taceat in ecclesia! În folosul femeii s-a întâmplat că Napoleon a dat de înţeles mult-prea elocventei Madame de Staël: mulier taceat in politicis! - iar eu îl consider un adevărat feminist pe cel care le strigă astăzi femeilor: mulier taceat de muliere!
233 E un indiciu al corupţiei instinctelor - nemaivorbind despre faptul că este şi un indiciu al prostului gust -, când o femeie o invocă tocmai pe Madame Roland sau pe Madame de Staël sau pe Monsieur George Sand, de parcă ele ar constitui un argument în favoarea „femeii în sine“. În ochii bărbaţilor, mai sus amintitele sunt trei femei comice în sine - nimic mai mult! - ele fiind de-a dreptul cele mai bune contraargumente involuntare împotriva emancipării şi suveranităţii feminine.
234