Consultarea şi implicarea autorităţilor administraţiei publice locale în procesul identificării şi clasificării aşezărilor informale din România

 Respectarea principiilor unei bune guvernanţe, cum ar fi nediscriminarea, egalitatea, transparenţa şi responsabilitatea în ceea ce priveşte asigurarea securităţii proprietăţii, serviciile publice şi infrastructura;  Dezvoltarea politicilor şi programelor eficiente de facilitare a legalizării durabile a aşezărilor informale pe baza următoarelor principii: • Crearea securităţii proprietăţii, asigurarea de servicii publice şi îmbunătăţirea managementului urban, • Descentralizarea informaţiilor privind terenurile, înregistrarea şi managementul responsabilităţilor, • Aspecte de integrare a cadrului juridic, a proprietăţii şi funcţionalităţii urbane.  Sprijinirea activităţilor de construire şi formare a capacităţilor privind managementul urban la nivel naţional şi local, în primul rând al autorităţilor locale, care se vor afla în prim-planul managementului urban;  Schimbarea periodică a informaţiilor ce privesc bunele practici şi monitorizarea progreselor în atingerea obiectivelor de mai sus prin reuniuni (bianuale) de evaluare regionale şi rapoarte regionale la întâlniri la nivel mondial privind habitatul, cum ar fi

Forumul Urban Mondial.

Organizaţia Naţiunilor Unite împreună cu organismele subsidiare şi alte organizaţii internaţionale, recunosc şi susţin faptul că siguranţa ocupării unei locuinţe este un drept fundamental al oricărui cetăţean. Soluţionarea provocării aşezărilor informale este critică pentru atingerea Obiectivelor de Dezvoltare a Mileniului, în special ţinta 11 privind cartierele sărăcăcioase. Infrastructura fizică şi socială insuficientă şi lipsa implicării guvernamentale pentru ameliorarea condiţiilor de viaţă pentru o serie de aşezări informale sunt factori care determină sărăcia extremă, rate crescute ale mortalităţii infantile şi condiţii urbane deteriorate (UNHABITAT, 2003).

2. Conceptul de aşezare informală

Conceptul de aşezare informală constituie obiectul de analiză al principalelor studii ale organismelor în domeniu (UNECE, WHO, UE). Trebuie făcută totuşi, o distincţie foarte clară între locuinţa informală şi locuirea informală, ultima definită ca modul ilegal de ocupare a unei locuinţe cu un statut cert al proprietăţii şi legal construită (fenomenul de squatting).