3. Persoana cu adicție din punct de vedere psihologic

3.1 Adicția, un fenomen complex

Din punct de vedere psihologic, dependențele reprezintă un subiect complex, deoarece atât factorii care duc la aceasta sunt foarte variați, cât și substanțele față de care se dezvoltă respectiva dependență. De asemenea, ariile în care aceste dependențe pot cauza probleme sunt foarte vaste, incepând de la sanatatea personală (vezi capitolul IV) și ajungând până la relațiile familiale si funcționarea interpersonală.

Dependența poate fi caracterizată ca având 3 stadii succesive, și anume: compulsia de a căuta și a obține substanța, pierderea controlului asupra cantității consumate, și apariția stărilor negative în urma perioadelor de abstinență. Acestea fac ca dependența să fie o problemă cronică, nu una acută, clar delimitată.

3.2 Cauzele adicției

Unul dintre cele mai ample modele prin care se poate conceptualiza adicția este cel bazat pe interacțiunea dintre vulnerabilitățile individuale și stresul survenit. Ce presupune acest model vulnerabilitate-stres mai concret? Fiecare persoană prezintă o serie de vulnerabilități si factori care o predispun la anumite comportamente sau care favorizează chiar apariția unor probleme de sănătate. Stresul resimțit de persoană este factorul declanșator care, practic vorbind, dă drumul problemei, pe fondul vulnerabilităților existente. Fiecare persoană prezintă diferite vulnerabilități, însă nu fiecare dezvoltă tulburări pe baza vulnerabilităților existente. De aceea, deși uneori circumstanțele din mediul înconjurător sunt aceleași pentru mai multe persoane, unele persoane vor dezvolta o tulburare, iar alte persoane nu. Vulnerabilitățile pe care le are o persoana pot ține atât de partea biologică și genetică (predispoziții către anumite probleme de sănătate sau tulburări psihologice), dar țin cont și de factori mediatori care pot fi reprezentați atât de aspectele sociale (grupul de prieteni, statut socioeconomic, relații familiale etc.), cât și de aspectele personale (reziliență individuală, nivelul de impulsivitate, toleranța la frustrare etc.). Cu toate acestea, dependența nu ține cont de profesia pe care o ai, de sexul pe care îl ai sau de vârstă, cu toții putem ajunge in acest punct. Din perspectivă genetică, cercetătorii au descoperit că există gene specifice care predispun spre dependență, ceea ce înseamnă că adesea vulnerabilitatea înspre comportamentele adictive poate fi transmisă din generație in generație. Nu s-au identificat însă diferențe majore intre sexe, bărbații fiind la fel de predispuși ca femeile înspre a dezvolta o dependență de alcool sau de substanțe. De asemenea, s-a observat ca unele gene pentru adicția de alcool sunt împărtășite cu adicția de nicotină, dar si cu tulburări psihologice precum tulburările de anxietate, depresie sau ADHD. Unele studii au făcut si legătura între tulburarea de panică sau fobia socială din adolescența și dezvoltarea dependenței de alcool la vârsta adultă. Cu toate acestea, genele reprezintă doar unul dintre factorii care sunt implicați în declanșarea dependențelor, după cum menționam și anterior, acestea se declanșează pe fondul mai multor aspecte la un loc (ex. Disponibilitatea alcoolului, sprijinul emoțional și social, influența grupului, statutul socioeconomic).

3.3 Tipul dependențelor

Când vine vorba despre clasificarea dependențelor, acestea sunt atât de natură fizică, cât și psihică. Dependența fizică se referă la apariția unor stări și simptome specifice atunci când organismul nostru simte lipsa substanțelor de care suntem dependenți. Dependența psihică reprezintă dorința acută, compulsivă, de a consuma respectivele substanțe care oferă o stare de bine și euforie. Adesea, substanțele sunt consumate și pentru a înlătura stări de anxietate, neliniște sau depresie. Aceasta se datorează unei toleranțe scăzute la frustrare și incapacitatea de a gestiona stările emoționale resimțite, individul ajungând la o stare inconfortabilă și de tensiune psihică accentuată, pe care simte nevoia să o amorțească sau sa o suprime in orice fel.

Cel mai adesea, atunci când trecem printr-un eveniment traumatic sau care ne marchează semnificativ negativ (ex. Violența fizică, accidente, viol, război) rămânem cu stări de iritabilitate, depresie sau anxietate, pe care căutam să le eliminăm sau sa le reducem la un nivel mai suportabil. Un fapt ce merită menționat este că uneori nici nu e nevoie sa trecem noi prin eveniment în sine, ci este suficient să fim martori la ce i se întâmplă altcuiva (spre exemplu vedem o persoană care este atacată și jefuită pe stradă) ca să se declanșeze o reacție puternică în interiorul nostru. Cu toate acestea, depinde mult de vulnerabilitățile noastre individuale dacă această reacție ne declanșează stări exagerate, dăunătoare și persistente in timp, sau dacă reușim să procesăm diferit respectiva trauma și să nu fim afectați în așa măsură. Astfel, unele persoane recurg la consum de alcool după evenimentul traumatic, atât pentru a-și reprima retrăirea amintirilor traumatice, cât și pentru a se destresa sau a-și scădea nivelul de tensiune resimțită. Pe termen lung, acest consum ulterior stresului devine un obicei și se poate generaliza (adică poate să se întâmple nu doar în urma evenimentelor de viață stresante, ci și a celor mai mici inconveniente), ducând astfel în timp la dependență. De aceea, pentru a trata dependența de alcool sau de substanțe nu este suficient să lucrăm doar cu aceasta in sine, ci trebuie adresată și eventuala tulburare de stres post-traumatic care poate exista (adesea sub formă mascată).

3.4 Impactul pandemiei COVID-19 asupra psihicului

Prin prisma acestui model al evenimentelor traumatizante putem privi și pandemia de Coronavirus ca fiind un asemenea factor declanșator, aceasta aducând cu sine foarte multe schimbări în ritmul de zi cu zi al oamenilor și în modul în care ne raportăm la activități pe care înainte le consideram uzuale. De asemenea, pandemia de COVID-19 a adus cu sine o distanțare foarte mare în ceea ce privește relaționarea interumană, oamenii fiind învăluiți de frică și preferând să se izoleze de cei apropiați; din păcate, această izolare nu s-a făcut doar fizic, ci și emoțional, iar multe persoane au descoperit că au rămas fără sprijinul social pe care credeau că se pot baza. A devenit mult mai ușor astfel sa fim acaparați de stări și gânduri negative, care să atragă după sine o dispoziție apăsătoare, greu de suportat chiar și de persoane care nu aveau dificultăți în a-și regla emoțiile de obicei. Este mult mai ușor să recurgi la un „ajutor” extern (alcool, droguri) pentru a face față unei zile grele, stresante, decât să cauți sprijin la distanță, fără să te simți cu adevărat conectat. De asemenea, este uneori mai ușor să consumi în intimitatea propriei locuințe (în special în cazul persoanelor care locuiesc singure) decât în public, unde poate exista persoane care să îți semnaleze cantitatea consumată, sau față de care să crezi că te-ai putea face de râs. Aceste aspecte se adaugă peste cele legate de teama și nesiguranța resimțită în ceea ce privește viitorul și evoluția, care deja ne scad din controlul perceput și limitează experiențele pe care le putem avea. Nu de puține ori anxietatea resimțită poate duce la atacuri de panică, care au manifestări fizice in organism (durere de cap, amețeli, senzație de leșin, transpirații, tremor, tahicardie, respirație accelerata, nod în stomac etc.), dar și manifestări psihice (teama de a înnebuni sau teama de moarte). Pentru că aceste momente sunt foarte greu de îndurat și de gestionat, unele persoane recurg la substanțe care să atenueze senzațiile resimțite și să „amorțească” întreg valul de manifestări neplăcute, creând astfel un ciclu vicios în care anxietatea și atacurile de panică devin asociate cu nevoia de consum.

3.5 Persoana cu dependență și relațiile interpersonale

Perspectiva psihodinamică integrează dependența ca fiind o compulsie (un comportament care este necesar să fie făcut) ce îi oferă consumatorului ideea de control și elimina senzația de neajutorare. Astfel, comportamentul dependent devine o înlocuire a furiei resimțite de individ atunci când se simte neajutorat, fără control sau pierdut. Adesea, persoanele care abuzează de o substanță și ajung să dezvolte o dependență s-au descoperit că au abilitați de autoreglare emoțională deficitare și tind să formeze mai puține atașamente securizante. Astfel, atunci când relațiile nu sunt pe deplin sănătoase și nu pot oferi suficientă siguranță și un mediu în care individul să poată procesa emoțiile pe care le simte, persoana ajunge să recurgă la o substanță precum alcoolul sau drogurile pentru a-și reprima sentimentele negative (furie, tristețe, rușine, vină), care sunt resimțite ca fiind intolerabile și de neîndurat, deoarece nu există o „plasă de siguranță” suficient de sigură pentru a se putea desfășura din punct de vedere emoțional.

În ceea ce privesc recăderile, unele studii au observat că stările afective negative după dezintoxicare pot duce la o probabilitate mai mare a reluării consumului de alcool decât in cazul persoanelor care au avut mai multe stări afective pozitive. De asemenea, stigma asociată dependenței de alcool este o piedică suficient de mare în a cere ajutor specializat sau sprijin emoțional. Această stigmă face ca persoanele cu dependențe să fie văzute ca instabile, slabe sau periculoase, ceea ce poate chiar crește consumul și ducând la o așa-zisă profeție autoîmplinită (devenim ceea ce ni se spune că suntem). Acest mod în care ne pot privi ceilalți atunci când ne recunoaștem dependența și solicităm ajutor ne poate face sa ne simțim izolați sau înstrăinați de ceilalți, care nu înțeleg prin ce trecem sau care aruncă vina 100% pe alegerea personală; așa cum am discutat mai sus, dependența reprezintă un cumul de factori, nu e o alegere personală pe care o facem sau nu. Prin evitarea apelării la ajutor și percepția imaginii de sine ca fiind una proastă sau instabilă, scade și încrederea în forțele proprii și în faptul că ar putea exista alte căi de urmat. De asemenea, rușinea resimțită promovează consumul (pentru a ameliora acest sentiment și pentru a „scăpa” de el), dar consumul la rândul lui provoacă mai multă rușine, putând astfel fi observat un cerc vicios rușine-consum. Astfel, identitatea și modul în care ne percepem reprezintă un punct central în prevenirea recăderilor.

3.6 Metode de terapie a dependenței

Din punct de vedere al psihologiei pozitive, starea de „flow”, adica un flux emotional si comportamental, in care persoana este complet captivata de o activitate chiar pana in punctul in care uita de nevoi fiziologice (sete, foame, somn), este un ajutor enorm pe parcursul abstinentei. Studiile desfasurate pe starile de flux au demonstrat ca acestea sunt benefice prin faptul ca deconecteaza individul de starile externe subiectului de flow si genereaza placere si satisfactie care pot fi direct legate de un comportament productiv al individului. Putem aici sa ne imaginam modul in care un artist reuseste sa petreaca ore in sir fara sa bea, sa manance sau sa aiba nevoie de toaleta ore in sir, fiind „alimentat” suficient de creatia sa artistica si de procesul in care se afla. In acest sens, cel mai simplu exemplu este acela in care suntem suficient de concentrati pe ceea ce facem si suficient de adanciti in sarcini, incat nici nu auzim daca cineva vorbeste cu noi. In cazul in care am reusi sa aducem un hobby sau o pasiune la nivel de comportament generator de un asemenea flux, substantele externe ar deveni inutile, satisfactia noastra si nevoia de a ne pierde in ceva ar fi indeplinite de un proces constructiv, prin care ne dezvoltam pe noi insine. Un aspect important de abordat in prevenirea recaderilor din cadrul terapiei pentru dependentele de alcool sau de substante se refera la autocompasiune si la iertarea propriilor scapari. Putem sa ne dam seama de greselile pe care le-am facut si sa invatam din ele, fara sa ne pedepsim constant si sa ne alimentam vartejul emotiilor si gandurilor negative. Este mai util sa ne oferim compasiunea si caldura de care avem cu totii nevoie ca specie umana, si sa ne putem baza pe noi insine chiar si atunci cand sprijinul din exterior este deficitar, deoarece in momentele dificile de multe ori suntem singuri si ar fi ideal sa ne putem alina si regla pe noi insine. Atunci cand stim ca putem fi vulnerabili fara ca asta sa reprezinte o rusine, ca putem cere ajutor si sa recunoastem ca nu suntem invincibili devine mult mai usor sa ne autoreglam starile in asa fel incat sa le putem gestiona si sa nu avem nevoie de factori externi care sa ne ajute sa le facem fata sau sa le ignoram; intr-adevar, atunci cand incepem sa ne acceptam vulnerabilitatile si sa intelegem ca nu putem fi stane de piatra, ci fiinte cu emotii, sentimente si probleme, ne putem privi intr-un mod onest si fara sa ne rusinam de punctele noastre, ci doar sa ne acceptam conditia umana si sa intelegem ca putem lucra la noi insine incat sa devenim o varianta mai complexa a noastra.

Un alt aspect relevant pe parcursul terapiei pentru dependente este implicarea familiei si a persoanelor de siguranta a individului; adesea familia sau persoanele apropiate din jur nu inteleg concret ce se intampla in cadrul dependentei si se distanteaza astfel de persoana care sufera de dependenta respectiva. Prin implicarea acestora in procesul de recuperare si de prevenire a recaderilor acestia pot invata atat multitudinea de factori implicati in adictii, cat si modul in care pot oferi ajutorul emotional (empatia, intelegerea, neinvinovatirea) de care persoana cu dependenta ar avea nevoie. Este ireal sa ne asteptam sa nu existe recaderi, deoarece intregul proces are loc pe parcursul vietii, nu este delimitat pe perioada a cateva luni sau ani, ci reprezinta mai degraba o munca individuala de dezvoltare. Cu toate acestea, in ziua de astazi (si in special in context pandemic) accesul la grupuri de sprijin si cercuri de persoane care trec sau au trecut prin acelasi tip de probleme sunt mai usor de accesat, majoritatea fiind in prezent desfasurate si in mediul online. Accesul la asemenea retele de sprijin s-a dovedit prin cercetari a fi benefic, deoarece consolideaza ideea ca individul nu este „defect” sau unic in trairile sale, oferind asadar un sentiment de apartenenta si de consolidare a identitatii. De asemenea, aderenta la un astfel de grup contribuie la scaderea stigmei asociate cu dependenta si este o sursa de crestere a autoeficacitatii si a abilitatilor de autoreglare, doua dintre aspectele importante in ciclul adictiilor. Un nivel crescut de autoeficacitate ii permite individului sa aiba mai multa incredere in fortele proprii si in faptul ca poate sa parcurga drumul dificil al abstinentei. Aspectul de constientizare a muncii care trebuie depusa si gradul de implicare necesar pentru a-si depasi dependenta pot fi dezvoltate in cadrul terapiei individuale, dar si in grupurile de suport, prin impartasirea povestilor individuale de viata si prin diferitele exercitii personale care trebuiesc parcurse. Este important ca individul sa gaseasca programul potrivit pentru el, in functie de valorile personale; unele grupuri sunt mai orientate pe partea spirituala, altele abordeaza din perspective psihologice, altele din punct de vedere umanist-social. Nu exista un program mai bun sau mai rau, ci doar mai potrivit pentru fiecare individ in parte.