5-li

Page 69

O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

Poveşti arabe (fragment) Sindbad — marinarul

...Şi iaca soarta ne-a adus la o cetate cu case mîndre şi se numea ea cetatea maimuţelor. Cînd cobora noaptea, oamenii care sălăşluiau în cetate se urcau în luntre, ieşeau în larguri şi înnoptau acolo, căci, odată cu căderea nopţii, veneau maimuţele din munţi şi-i ucideau pe-un cap. Şi am coborît pe ţărm, să cercetez cetatea, dar norocul mi-a stat împotrivă căci corabia a plecat în larguri; şi iar am prins a mă căina, că am coborît pe ţărmuri, şi mi‑am adus aminte cîte am avut de tras din pricina maimuţelor şi întîia, şi a doua oară. Şi cum şedeam amărît din cale-afară şi plîngeam de la rărunchi, s-a apropiat de mine un om şi m-a întrebat: «O, stăpîne, au nu cumva eşti străin şi sărac.» «Am coborît de pe corabie să cercetez cetatea şi, cînd m-am întors la schelă, n-am mai zărit corabia pe nicăieri».»Scoală, m-a îndemnat omul, urcă în luntre cu noi, că, dacă ai să stai noaptea în cetate, maimuţele o să-ţi facă de petrecanie». Nu m-am abătut din cuvîntul lui, ci, mai iute decît ai gîndi, m-am urcat în luntre şi am plecat în larguri. Şi am stat toată noaptea acolo, iar la ieşirea zorilor s-au învîrtejit neguţătorii cu luntrele spre cetatea de baştină şi s-au dus în rostul lor, că aşa era îndătinat din moşi — strămoşi. Căci dacă rămînea vreunul noaptea în cetate, îi făceau felul maimuţele, iar ziua ele-şi luau tălpăşiţa şi cutreierau grădinile, astîmpărîndu-şi foamea cu poame şi făcîndu-şi povara de somn. Iar cînd se înnegura, se întorceau în cetate. Da cetatea aceasta se afla pe pămînturile unui neam de oameni negri la chip ca tăciunele. O, cinstiţi oaspeţi, să vă spun acum ce păţanie nemaipomenită am păţit eu în cetate. Un om dintr-acei cu care am petrecut noaptea în luntre a cuvîntat aşa: «O, stăpîn al meu, după cîte îmi dau cu presupusul, eşti străin. Cunoşti vreun meşteşug, ca să-ţi poţi ţine zilele?» «Nu, pe Alah, n-am deprins nici un meşteşug, am răspuns eu, ci află că-s neguţător şi că am avut avere cît lumea şi o corabie încărcată cu bani grei şi mărfuri scumpe, dar

66


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook

Articles inside

COMUNICAREA

8min
pages 196-201

Dicţionar elementar explicativ

8min
pages 202-207

Autoevaluare

1min
page 195

Eroul liric

1min
page 194

Vasile ROMANCIUC. În limba păcii

1min
page 193

Trofimaş

12min
pages 186-192

Subiectul. Elementele subiectului

6min
pages 182-185

Ion DRUŢĂ.Vînătorii de raţe

21min
pages 172-181

LITERATURA PLAIULUI NATAL

1min
page 166

Opera literară în versuri. Rima

4min
pages 168-171

Autoevaluare

3min
pages 164-165

Mark TWAIN. Aventurile lui Tom Soier

35min
pages 145-163

Pastelul. Descrierea în versuri. Comparţia

2min
pages 135-136

Lectură. Oaspeţii primăverii

1min
page 137

Vasile ALECSANDRI. Sfîrşit de toamnă

2min
pages 131-132

Iarna

2min
pages 133-134

Epitetul. Descrierea în versuri. Imaginea artistică

1min
page 130

Citirea expresivă

3min
pages 128-129

Mihai EMINESCU. Freamăt de codru

1min
page 127

NATURA ŞI OMUL

1min
page 126

Autoevaluare

1min
page 125

Privighetoarea

15min
pages 117-124

peştişorului de aur

7min
pages 100-108

Planul de caracterizare a unui personaj literar

2min
pages 91-92

Hans Hristian ANDERSEN. Crăiasa Zăpezilor

16min
pages 109-116

Munchausen

11min
pages 93-99

ION CREANGĂ. Fata babei şi fata moşneagului

13min
pages 82-88

Mihai EMINESCU. Făt-Frumos din lacrimă

15min
pages 74-81

Sindbad-marinarul

8min
pages 69-72

Autoevaluare

2min
pages 34-35

Inelul fermecat

11min
pages 63-68

Lectură. La vînătoare. Păcală şi Tîndală

1min
page 33

Snoava. Păcală şi boierul

2min
pages 31-32

Povestea populară.Elemente reale şi fantastice. Hiperbola

4min
pages 50-52

POVEŞTI POPULARE

1min
page 36

Preafrumoasa Vasilisa

18min
pages 53-62

Zicători

1min
page 28

FOLCLORUL CALENDARISTIC

1min
page 13

Lectură. Ştefan cel Mare. Colinda

1min
pages 23-24

Colinda. Florile dalbe

1min
pages 20-21

Proverbe

1min
page 27

LITERATURA ARTISTICĂ — ARTĂ A CUVÎNTULUI

2min
pages 11-12

Cîntec de stea . Trei crai

1min
page 22

Pluguşorul

5min
pages 14-18

PROVERBE ŞI ZICĂTORI. GHICITORI

3min
pages 25-26
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.
5-li by sloven - Issuu