PROVERBE ŞI ZICĂTORI. GHICITORI Provebele şi zicătorile ocupă un loc important în istoria tututror popoarelor. Ele se prezintă ca rezultat al unor bogate tradiţii naţionale, exprimînd într‑o formă concisă experienţa de veacuri a maselor de oameni ai muncii, înţelepciunea şi principiile lor morale. Proverbele sînt o carte de înţelepciune populară, în care găsim sfaturi cum să ne comportăm în viaţă, cum să acţionăm în diferite împrejurări. În fiecare proverb şi zicătoare, de obicei într‑o formă metaforică, poporul surprinde anumite situaţii din viaţă, îşi exprimă părerea sa despre ele, face concluzii, le redă plastic. Zicătorile şi proverbele au un caracter general: ele sînt creaţii ale poporului şi aparţin lui. «După definiţia poporului, zicătoarea este floarea, proverbele sînt fructul ei.» (V.Dali) Cuvîntul proverb provine din limba latină — proverbum, ceea ce înseamnă dicton (expresie proverbială, proverb). Termenul zicătoare derivă de la verbul a zice în latineşte: dicere, sinonime fiindu-i zicală, zicere, vorbă înţeleaptă, vorba ceea. Între proverbe şi zicători sînt atît asemănări, cît şi deosebiri. «A răvăşi focul cu mîinile altuia» este zicătoare, pe cînd «E uşor a răvăşi focul cu mîinile altuia» este proverb. Şi proverbul, şi zicătoarea constată un fapt. Zicătoarea constată şi generalizează faptul, iar proverbul dă nemijlocit o învăţătură. Proverbul are forma unei propoziţii dezvoltate, zicătoarea este o expresie care se introduce în propoziţie. De exemplu, zicătoarea «a vorbi între patru ochi» (în taină) poate fi întrebuinţată numai în componenţa unei propoziţii: «Vom vorbi între patru ochi.» Însă proverbul «Cine ştie carte are patru ochi» exprimă un gînd sfîrşit, singur fiind o frază. Proverbul este o creaţie populară orală scurtă care conţine o învăţătură sau un îndemn. Zicătoarea este o expresie figurată, care numai constată un fapt din viaţă, fără a face concluzii. Ca şi moldovenii, toate popoarele lumii îşi au proverbele şi zicătorile lor. Transmise pe cale orală, din gură în gură, de la generaţie la generaţie, de la om la om, din tată-n fiu, ele au străbătut secole. Poate pentru aceasta întîiul poet al lumii, orbul Homer, le vedea cu aripi, numindu-le «cuvinte înaripate». În orele de odihnă, în afară de poveşti, proverbe, zicători, cîntece, istorioare hazlii, oamenii compun şi ghicitori.
22
