AVENTURILE LUI TOM SOWYER Capitolul 1 Tom se joacă, se bate, se ascunde
— Tom! Nu urmă nici un răspuns. — Tom! Aceeaşi tăcere. — Unde să se fi pierdut ştrengarul cela? Tom! Nici un răspuns. Bătrînica îşi potrivi ochelarii pe vîrful nasului şi privi prin odaie pe deasupra lor; apoi îi ridică pe frunte şi privi pe sub ei. Privea rar de tot prin ochelari, mai cu seamă cînd trebuia să-l caute pe mucosul de băiat, căci erau ochelari de zile mari, dragi sufletului ei: îi purta numai aşa, de podoabă, fiindcă s-ar fi putut întîmpla să vadă la fel de bine şi prin cercurile de plită. O clipă rămase parcă uluită, ca apoi, cînd îşi veni în fire, să spună fără prea mare supărare, totuşi destul de tare ca s-o poată auzi şi lucrurile din casă: — Stai că pun mîna pe tine... O să vezi... — T-o-o-o-m! Undeva, în spatele ei, se auzi un foşnet vag. Se întoarse agitată şi tot atunci îl prinse de poala hainei pe băiatul care avea de gînd să fugă afară. — Ei na-ţi-o bună... Cum de am uitat de cămară! Ce isprăvi ai mai făcut acolo? — Nimic. — Cum aşa nimic? Uite la mîinile tale, uite cît de murdare ţi-s buzele? Cu ce ţi le-ai murdărit? — Nu ştiu, mătuşă. — Dar eu ştiu. Cu dulceaţă, iată cu ce! De o mie de ori ţi-am spus să nu-ţi bagi nasul în dulceaţă. Ia dă vărguţa-ncoace! Vărguţa şuiera în aer, ceea ce însemna că bătaia e de neocolit. —Vai, mătuşă, ia te uită ce-i în spatele matale! Abea se răsuci pe loc bătrînica, strîngîndu-şi fusta ca să se ferească de primejdie, că băiatul o şi tulise sărind gardul şi apoi dispărînd după el. Mătuşa rămase încremenită o clipă, apoi surîse mărinimos: — Bată-te bucuria să te bată de copil ce eşti! Ei, cum de nu pot eu să mă învăţ minte odată şi odată! De parcă nu m-ar fi păcălit în viaţa mea. Bătaia-i ruptă din rai, spune sfînta scriptură. E feciorul răposatei mele surori, săracul băiat, şi nu mă lasă inima să-l bat. Iată azi nu s-a dus la şcoală şi va trage chiulul toată ziulica.
142
