FIZICA IMPOSIBILULUI MICHIO KRKU
ITER arată ca un toroid imens, în interiorul căruia circulă hidrogenul în stare gazoasă, iar în jurul suprafeţei sunt înfăşurate bobine uriaşe de sârmă. Bobinele sunt răcite până la punctul la care devin supraconductoare, moment în care sunt alimentate cu o imensă cantitate de energie electrică, creându-se astfel un câmp magnetic care izolează şi reţine plasma în interiorul "toroidului". Când înăuntrul toroidului este aplicat un curent electric, gazul este încălzit până la temperaturi stelare. Motivul pentru care oamenii de ştiinţă sunt atât de entuziasmaţi de ITER este perspectiva de a crea o sursă de energie ieftină. Combustibilul necesar pentru reactoarele cu fuziune este apa de mare obişnuită, care e bogată în hidrogen. Cel puţin pe hârtie, fuziunea ar putea să ne asigure o sursă inepuizabilă şi ieftină de energie . Atunci, d e c e nu avem în acest moment reactoare de fuziune? De ce a fost nevoie de atâtea decenii pentru a înregistra nişte progrese, după ce procesul de fuziune a fost descris şi proiectat încă din anii 1950? Problema a constituit-o dificultatea extraordinară de a comprima combustibilul hidrogen într-o manieră uniformă. În stele, gravitaţia comprimă hidrogenul gazos într-o sferă perfectă, în aşa fel încât gazul este încălzit uniform şi curat. În fuziunea cu laser NIF, fasciculele concentrice de lumină laser care incinerează suprafaţa pastilei trebuie să fie perfect uniforme şi este extrem de dificil să se atingă această uniformitate. În instalaţiile de izolare magnetică, câmpurile magnetice au atât poli nord, cât şi poli sud; prin urmare, comprimarea uniformă a gazului într-o sferă este extrem de dificilă. Cel mai bun lucru pe care-1 putem face este să creăm un câmp magnetic în formă de toroid. Dar comprimarea gazului seamănă cu strângerea unui balon.