Confuzia valorilor. Mahalaua românească
95
nilor le-a fost retrocedat pământul, dar, lipsiţi de toate cele (pământul le fusese luat cu tot inventarul agricol, dar înapoiat fără nimic pe el) şi în condiţiile unei fragmentări extreme a proprietăţii, au ajuns să se mulţumească cu o agricultură de subzistenţă. Tinerii abandonează satele şi pleacă în masă la lucru în străinătate. Satul s-a destructurat şi a ajuns să semene tot mai mult cu o margine de oraş. Doar colţuri răzleţe mai amintesc de ce a fost cândva civilizaţia rurală. Dacă satul nu mai e sat, nici populaţia oraşelor nu s-a integrat decât parţial în cultura de tip urban. În spaţiul acesta de „tranziţie“, de anevoioasă, de nesfârşită tranziţie, se întinde, triumfătoare, mahalaua. Ea riscă să acopere o bună parte a României. Incultura şi prostul gust sunt păcatele minore ale acestui mediu social. Mai rău e când se instalează acolo jungla, cu legea ei, adică fără nici o lege. Virtuţiile cele mai preţioase ale unui anume individ de mahala sunt şmecheria şi agresivitatea. Iar ultima lui grijă, respectul pentru celălalt şi pentru binele comun. Nu lipseşte nici fondul muzical: melodia inconfundabilă a manelelor, pe cale de a deveni un soi de muzică naţională. Jungla a invadat până şi aeroportul Otopeni, în principiu locul cel mai supravegheat şi mai controlat din ţară. De ani de zile, acţionează aici, nestingherită, o mafie a transporturilor: falşi