Info nr238

Page 3

Pagina 3

ACTUALITATE

Informaţia de Hunedoara

Șova a dat liber pe autostradă În prezența lui Dan Şova, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, joi după amiază a fost deschis oficial circulației tronsonul de autostradă Simeria Veche - Orăştie, în lungime de 18 kilometri. El completează întregul traseu de autostradă între Deva și localitatea Gelmar din zona Orăștiei. Un prim segment de 15 kilometri, de la Deva la Simeria, a fost finalizat la sfârșitul anului trecut. La eveniment au mai participat Mircea Pop, director în cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, prefectul județului, Sorin Vasilescu, șeful poliției hunedorene, comisar șef Liviu Gabriel Dumitru, vice-

primarul Devei, Marius Surgent, reprezentanți ai constructorului și alte oficialități și invitați. Momentul de joi marchează finalul realizării tronsonului de autostradă prevăzut în zona noastră și finanțat, prin Programul ISPA al Uniunii Europene, dar și de statul român, cu 195 de milioane de euro. El face parte din Coridorul IV Pan European, Nădlac - Constanţa, şi are o lungime de 32,5 kilometri. Acest tronson de autostradă cuprinde 21 de poduri și pasaje. O realizare de excepție este prezența unui spectaculos pod rutier peste Mureș, lung de 720 de metri. Mihaela Petroșan

Un șef de firmă din Certeze nu renunță la munca la negru nici amendat Deși a fost prins de ITM Hunedoara, cu mai puțin de două săptămâni în urmă, folosind două persoane la muncă fără contract legal, administratorul unei firme din Certeze, județul Satu Mare, care are de făcut lucrări pe traseul autostrăzii Deva-Orăştie, nu s-a cumințit. Astfel, un alt control al inspectorilor de muncă l-a prins cu încă 7 persoane care lucrau la negru pentru firmă. La controlul anterior, firma a fost sancționată de ITM cu 20.000 de lei. De această dată, administratorul sătmărean s-a ales și cu plângere penală, depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Orăştie. S-a constatat, pe lângă aspecte de natură penală, faptul că angajatorul nu avea nici certificate medicale pentru cele şapte persoane găsite la muncă, și că, deşi s-au lăsat măsuri pentru instituirea evidenţei timpului de muncă şi odihnă, acestea nu au

fost duse la îndeplinire. Inspectorii au mai descoperit că muncitorii nici măcar nu știau pentru cine lucrează. Controalele ITM din ultima perioadă au dus la identificare și a altor firme care ocolesc legea și fac bani din munca la negru. Astfel, au fost identificate două întreprinderi individuale, una din Brad şi una din Petroşani precum şi o societate cu răspundere limitată din Petrila care foloseau câte o persoană la negru de mai mult timp, încercând astfel să evite plata contribuiţiilor către bugetele de stat. Celor trei angajatori li sa aplicat câte o sancţiune contravenţională de 10.000 lei. Un alt angajator depistat că practica munca nedeclarată a fost o societate comercială din Bucureşti, cu domeniul de activitate „pază şi protecţie” şi care avea organizate puncte de lucru în Şoimuş şi Peştiş. Cele 4 persoane identificate se regă-

seau în registrele de predare –primire a serviciului de pază, dar nu şi în registrul de evidenţă a salariaţilor. Două persoane lucrau încă din data de 29 noiembrie 2012 fără contracte de muncă, iar celelalte două din data de 14 martie, respectiv 1 aprilie 2013. Angajatorul nu a putut prezenta nici evidenţa timpului de muncă, a orelor suplimentare, orele lucrate în zilele de sâmbătă sau duminică sau pe timp de noapte. „Deşi administratorul nu a binevoit să se deplaseze la sediul ITM Hunedoara pentru finalizarea controlului, acesta a fost sancţionat în lipsă cu amendă de 40.000 lei pentru primirea la muncă a patru persoane fără forme legale de angajare.”, se arată într-un comunicat oficial al ITM Hunedoara.

Mihaela Petroșan


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.