EDITORIAL Ilie Stoian
Materiale de construcții
pag 122 Zece materiale de construcții inovatoare
Crize peste crize Deºi, pânã în acest moment, nu au lipsit veºtile bune, în domeniul Industriei de Construcþii, nu putem spune cã vom termina anul 2017 cu un bilanþ pozitiv. E drept, dezvoltarea imobiliarã a continuat, în unele luni, chiar accentuat. E drept, marile proiecte industriale, îndeosebi în zona parcurilor logistice, nu au lipsit. E drept, în þarã se construiesc peste tot mari centre comerciale. În rest? În rest, absorbþia de fonduri europene pentru infrastructurã a fost în acest an cvasi-inexistentã. Nu s-a investit nimic, nici în construcþia de autostrãzi, nici în reabilitarea infrastructurii de cãi ferate, nici în marile proiecte de irigaþii, asta, ca sã dãm doar câteva exemple. Iar, dacã ne gândim ºi la proiectele urbane, lucrurile stau la fel de rãu. Iatã, metroul din Drumul Taberei nu a fost finalizat nici acum.
Finisaje
pag 139 Tendințele anului 2017 în finisajele exterioare
Echipamente electrice
pag 168
Ce burghiu cu acumulator să alegi?
Primãria Generalã a Capitalei de abia a anunþat, dupã ani de zile, organizarea unei licitaþii pentru demararea construcþiilor pentru magistrala spre Aeroportul Otopeni. Lucrãrile de reabilitare termicã a blocurilor stagneazã în multe sectoare ale Bucureºtiului ºi în multe alte oraºe. Lucrãrile de reabilitare a sistemelor de canalizare stagneazã ºi ele ori, în multe locuri, nici mãcar nu au fost demarate. Iar exemplele, din pãcate, pot continua. Mai gravã, însã, pare o altã crizã, cea a forþei de muncã. În acest caz, cauzele sunt multiple. Pe de o parte, legislaþia actualã nu a conturat un mediu de afaceri cu adevãrat favorabil antreprenoriatului, fapt care determinã angajatorii sã nu poatã oferi salarii acceptabile. Drept pentru care, mulþi muncitori, dar ºi specialiºti, pleacã în strãinãtate. Criza forþei de muncã este atât de mare, încât, unii antreprenori se vãd puþi în situaþia de a refuza lucrãri, de a refuza contracte, de a pierde bani. Chiar ºi în situaþia în care, strângând cureaua profitului, oferã salarii oarecum echivalente cu cele din strãinãtate, cnstructorii români cautã calea occidentului. Iar, dacã ne referim la lipsa de specialiºti, sã spunem cã Industria Construcþiilor din România are nevoie urgent de cca 30.000 de ingineri constructori! Pot fi acuzaþi antreprenorii de aceastã situaþie? În niciun caz, nu, fie cã vorbim despre salarii, fie de pregãtirea oamenilor. Statul are întreaga responsabilitate iar ultimele mãsuri de fiscalitate ºi de legislaþie a muncii, în loc sã îndrepte lucrurile, par a le complica ºi mai mult. Ce va fi? Cu siguranþã, vom vedea, dar perspectiva e întunecatã.
Utilaje
pag 178 Top 10 producători de echipamente de construcții
infoCONSTRUCT | nr. 38 | 2017
5