HAY magazine

Page 1


contact@haymagazine.ro

www.haymagazine.ro

Orice material scris din această publicaţie nu poate fi reprodus sau transmis fără acordul scris sau telefonic al HAYmagazine.

REDACTOR-ŞEF Simona Vîjan simona.vijan@haymagazine.ro REDACTOR-ŞEF ADJUNCT Cristian Ursea cristian.ursea@haymagazine.ro REDACTORI Ovidiu Chelu Cătălin Cincu Irina Niţulescu Irina Şalamac Ana-Maria Tudor Mihaela Uretu Andreea Vasilescu Corina Vârlan DTP Cristian Ursea PR MANAGER Lucsandra Săndulescu lucsandra.sandulescu@haymagazine.ro


de la editor

Traditiile trec , ignoranţa rămâne

O

dată cu venirea primăverii, natura a renăscut, în aer plutelşte bucuria, iarna s-a terminat, iar soarele ne va invada camerele în fiecare dimineaţă. Nu cred că este o concidenţă faptul că există o armonie perfectă între natură şi partea spirituală a fiecăruia dintre noi. Chiar dacă suntem mai mult sau mai puţin religioşi, cu toţii ştim că în fiecare an, în acest anotimp, oamenii de pretutindeni celebrează Învierea Domnului. Cea mai importantă sărbătoare din istoria omenirii, Paştele, simbolizează atât Învierea lui Hristos, cât şi renaşterea întregii creaţii, astfel păstrându-se unele tradiţii păgâne, ce au fost transmise din tată în fiu. Nu este de mirare faptul că, deşi avem tradiţii frumoase legate de toate sărbătorile, cu fiecare an ce trece, românii tind să nu mai ţină cont de ele. Uităm semnificaţiile şi ne axăm pe lucruri superficiale. Românul ştie că de Paşte şi de Crăciun se bea şi se mănâncă, dar uită, de exemplu, că fiecare fel de mâncare de pe masă are o semnificaţie şi că din această cauză există bucate specifice fiecărei sărbători în parte. Pierderea tradiţiilor este egală cu dizolvarea poporului în masa umanităţii, însă în România, tradiţiile încă se mai păstrează, chiar dacă foarte puţini mai ştiu ce însemnătate au. Ouăle roşii, colorate astfel de sângele Domnului răstignit pe cruce, apar astăzi pe mese în diferite culori şi încondeiate cu diverse motive, rezultat al dorinţei gospodinelor de a contribui cu un plus estetic la tradiţiile de Paşte. Hainele noi, ce erau purtate în trecut în Duminica Învierii, ca simbol al purităţii, al primenirii trupului şi sufletului, reprezintă astăzi doar motiv de laudă. Ne înnoim pentru a defila cu “etichetele” la vedere şi pentru a demonstra celor din jur ce statut social avem. Devine din ce în ce mai evident faptul că oamenii nici măcar în noaptea Învierii, nu merg la biserică

pentru a se bucura de minunea pe care a făcut-o Dumnezeu ca noi să putem scăpa de păcatul stămoşesc, ci merg pentru a-şi expune ţinutele şi pentru a găsi noi subiecte de bârfă. În preajma Paştelui, biserica ia locul mallurilor, acolo se dezbat cele mai noi subiecte “mondene”, iar ultimele bârfe ajung astfel la toţi “credincioşii”. Şi de parcă n-am avea destule tradiţii pe care le putem învia, mai şi împrumutăm unele inventate de alţii. Cel mai bun exemplu este Iepuraşul de Paşte, varianta de primăvară a lui Moş Crăciun, care aduce daruri copiilor cuminţi. Iepuraşul de Paşte a fost inventat de germani, preluat de francezi şi transmis americanilor. Şi cum toate tradiţiile americanilor sunt minunate, le-am copiat şi noi. Măcar copiii sunt fascinaţi de existenţa lui. Toate sărbătorile au devenit un prilej foarte bun pentru comercianţi, de a-şi umple buzunarele. Sunt inventate tot felul de decoraţiuni atât pentru casă, cât şi pentru masa de Paşte, iar oamenii orbiţi de toate acestea investesc sume exorbitante pentru a crea o atmosferă cât mai plăcută. După cum spuneam, superficialitatea tronează, dar ar trebui să spunem stop. Hai să fie altfel anul ăsta! Să petrecem cu cei dragi Învierea Domnului, să ne cumpărăm haine noi şi să mergem la biserică pentru a ne curaţa sufletele, să înroşim ouă, nu să le îngălbenim, înverzim sau albăstrim, să fim modeşti, iubitori, să ne gândim la adevarata semnificaţie a acestei sărbători, să uităm de Iepuraşul de Paşte şi să ne amintim de sacrificiul pe care l-a facut Iisus pentru fiecare dintre noi.

REDACTOR-ŞEF


Cuprins 34 10

Moda

6 Blake Lively 8 Bărbaţi: Ce se poartă la primăvară? 16 Rujul de buze

Calatorie

20 Un colţ de Lună pe Pământ Vulcanii Noroioşi

37

Cover story

22 Cine sunt Radio Killer?

Vedete

26 Mama lui Katy Perry nu agrează cariera fiicei sale 26 Gaga lansează un nou single

26 Rihanna într-o nouă campanie UNICEF 26 Mariah Carey e cu burtica la vedere 28 Ne rugăm pentru Japonia 29 Interviu Wolfriders

Sport

34 FC Barcelona. Fotbal la un alt nivel


APRILIE 2011 Auto

36 Audi A8L Security

Sanatate

26

28 Film

38 Sfaturi pentru masa de Paşte

48 Chain Letter 48 The Lincoln Lawyer 48 Scufiţa Roşie

Interviu

42 Marian Pîslaru fotografia ca hobby

High-Tech

49 Ţintele atacurilor informatice

40

50

Horoscop

48 49


Blake Livel

de ANDEEA VASILE

1

ta) p a e r d ( 1 a Ţinutie Asos, 260 lei 1. Roch r, 499 lei e t t O fi o t n 2. Pa go, 75 lei 3. Inel Man

, sau SerBlake Lively n cum este r Woodse l”, ena van de i “Gossip Gir lu lu a ri e s i ii de fan tie cum să îş ş i ş ţ cunoscută e n z ra ind arele. estimentar m ar fi picio u c ţă n are un stil v e id v rţi. e ntaloni scu ţile fizice în a p tă i li ş a i c in ă n m u p fuste nează să e să poarte nu intenţio e k la B i, e Actriţa aleg uie d timită a mo ă moda treb ă c p re îm re ă o p te e s Deşi e cru, însă ce este d pus acest lu ner, deoare ro p ig s a e sd i ă ult ”M in v de ciez foarte m fesioniştilor. re ro p p a a şi n ă â d m o sunt eu entru m lăsată pe modă. Cine arte mare p e fo d t r c e to a sp re re c n e ine. am u Lagerfeld est , citată de onemagaz rl a K . iu n e ctriţa tofii acest dom el?” a spus a rinturi, pan u p c r u c a p le m e o in c a are, h să ma nele plin de culo nt doar puţi u u ă s s l ţe e lu ti n z S . ră ro înd aginea i accesoriile st aleasă im fo a e excentrici ş k la , B tru care vista Vogue re e tr ă c motive pen e d , fost numită răcate Chanel şi a ai bine îmb m le e c e tr una din me. femei din lu

6

3

2


MODĂ

ely

4

ESCU

Ţinuta 2

4. Geacă d 5. Rochie e piele Zara, 229 le 6. CardigaVero Moda, 130 lei i 7. Cizme S n Zara, 99 lei 8. Brăţară tradivarius, 99 lei Accesoriz e, 20 lei

5

6

7

8

7


MODĂBĂRBAŢI

Ce se la prim 1

sacou cu mân eca

întoarsă

2

t cardigan colora

piele sandale din

4 3

aki costum kh 5

ceas gri

1. Sacou Puma Blazer Team, 199 lei 2. Cardigan Lee Cooper, 79 lei 3. Sacou + pantaloni Zara, 708 lei 4. Sandale Zara, 219 lei 5. Ceas Billabong, 260 lei 8

6. Tricou po 7. şi 8. Panta 132 lei 9. Blugi Lev 10. Curea îm


~ p~oart~a mavara? de CRISTIAN URSEA

10

tă curea împleti 9

jeans gri

şort de tenis

7

6

top roşu 8

olo Tommy Hilfiger, 149 lei aloni scurţi Craghoppers,

vi’s, 236 lei mpletită, 153 lei 9


MODĂ


Fashion blogger

de ANDREEAVASILESCU

Denisa sau nookie cum este cunoscută de mai toţi cei care îi frecventează site-ul, fashioninmyeyes.com, este studentă în anul II la Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori din cadrul ASE. Este pasionată de modă încă din liceu, iar site-ul ei este o sursă de inspiraţie foarte bună când vine vorba de ţinute creative.

11


De când ai început să fii pasionată de modă? Întotdeauna mi-a plăcut moda, dar am devenit pasionată cam pe la 16 ani.

Care ai spune că este stilul tău caracteristic? Nu pot să afirm că am unul exact, mă îmbrac în conformitate cu starea de spirit sau în funcţie de ce am de făcut în acea zi. Smart casual, elegant, classic… you name it.

De unde obişnuieşti să îţi cumperi hainele? De peste tot, din second hand-uri, de la magazine outlet, de la târguri şi mai comand şi online. Nu am un brand preferat, dar dintre magazinele prezente la noi îmi plac foarte mult Depot96, H&M, Zara şi Parfois.

În afară de modă, în ce domenii îţi mai place să îţi exersezi creativitatea? Îmi place foarte mult să fac fotografii, în mare parte tot de moda, iar de curand am început un blog de design interior: DailyDreamDecor. Este mai mult o colecţie de poze cu interioare foarte frumoase, dar intr-o oarecare măsură îmi „exersez” creativitatea.

Dacă am cotrobăi prin dulapul tău, peste ce am da? 12

Momentan, am o mica obsesie cu sacourile, aşa că o să găsiţi foarte multe sacouri.

Dacă ar trebui să alegi între haine şi accesorii ce ai alege? Sunt complementare, nu prea poţi să alegi între ele. Eu investesc mai mult în accesorii, pentru că se

amortizează în timp.

Ai vreun idol în materie de modă? Nu, nu am. Mă inspiră foarte mult blogurile de personal style & street style.

Are vreo influenţă muzica asupra stilului vestimentar?


Playlist-ul meu conţine hard rock şi metal, dar muzica nu prea îmi influenţează preferinţele în materie de modă.

Ce trenduri îţi plac? Dintre trendurile actuale îmi plac foarte mult color blocking & 70’s revival.

Care este ţinuta ta preferată? mătase cu volane şi un cardigan. Din ultimele postate pe blog, asta (vezi pagina următoare). Cum ţi-a venit ideea pen-

Ai un interviu pentru un job. Cum alegi să te îmbraci? Depinde de job, dar cred că cu o pereche de pantaloni cu talie înaltă, cu o bluza din

tru fashioninmyeyes.com?

FashionInMyEyes a început în joacă. Îmi făcusem un cont pe polyvore.com şi voiam ca prietenele mele să îmi vadă seturile mai uşor, de aici şi numele.

Eşti o sursă de inspiraţie pentru foarte multe fete. În 2008, când ai scris primul tău post, te-ai gândi că o să fii apreciată de atâţia oameni? Ehhm, multumesc! Acum trei ani, nu erau foarte multe bloguri de moda, aşa că nu aveam prea multe aşteptări.

Te-ai gândit vreodată să urmezi o carieră în design vestimentar? Nu, este un domeniu care necesită un grad foarte ridicat de creativitate, nu aş ţine pasul.

În final, spune-ne cinci articole vestimentare de care nu te poţi dezlipi. De pantofii tip brogues de la Pixie Shoes & pantofii cu toc de lemn Topshop, de geanta corai Coach, de un sacou vintage Sonia Rykiel şi de un ceas Moschino Cheap & Chic. 13


1

2

fii puteţi găsi pe Mai multe fotogra

e y m in n io h s a .f w ww 1. Ţinuta preferată a Denisei 2. Geanta corai Coach 3. Ceasul Moschino Cheap & Chic


e blogul Denisei

yeyes.com

3


MODĂ

RU de IRINA ŞALAMAC

Rujul de buze sexului frumo sau razele UV gentuţa orică cuminte, dac cazul în care cu condiţia să

Cu siguranţă nici nu aţi bănuit că rujul a fost folosit pentru dată acum 5000 de ani. A luat naştere în anticul oraş Ur, lâ Babylon când pietrele semipreţioase erau zdrobite şi unse buze, drept ruj. Şi cum femeile sunt mereu inventive, mai egiptenele storceau din iod şi brom o substanţă roşie-vio însă le punea sănătatea în pericol. Şi nu doar a lor, ci şi a c care erau sărutaţi, practica fiind numită „Sarutul morţii”. În gina Cleopatra folosea o substanţă pe post de ruj, care era din cărabuşi carmin. În compoziţie se mai adăuga adesea furnici, henna şi solzi de peşte pentru strălucire.


UJUL

reprezentantele e d it b iu s u d ro p n u a n e a fost dintotdeau de aerul rece le ze u b ja te ro p e n a u tr os. Fie că îl folosim pen l este prezent în ju ru , ţă en id ev în e at o V, fie pentru a le sc udinea de la o fată it at a b im h sc e at o p j ărei fete cochete. Un ru adevărată vampă în o la ă ân p şi e is ch es d că folosim nuanţe sute de variante, in d e eg al m te u p i ăz avem buzele roşii. Ast eşte. ă ştim care ni se potriv

u primă ângă e pe târziu olet, care celora nsăşi Rea făcută a ouă de

Totuşi, rujul nu a cunoscut numai vremuri bune. În 1653, pastorul Thomas Hall a spus că rujul este opera diavolului. În 1770 , parlamentul englez a aprobat o lege împotriva folosirii rujului, spunând că femeile care seduc bărbaţii cu ajutorul machiajului sunt vrăjitoare. Chiar şi regina Victoria s-a impotirivit utilizării lui în 1880. În perioada Revoluţiei Franceze, numai doamnele de moravuri uşoare îl puteau folosi fără a fi privite acuzator. Dar odată cu apariţia filmului, rujul a revenit în atenţia fetelor cochete. Aceasta din cauză că vedetele lor preferate aveau buzele rujate în filme. În 1915 a apărut primul ruj pentru volum 15 ani mai târziu, Max Factor a inventat luciul de buze. Abia în 1950 chimistul american Hazel Bishop a creat primul ruj rezistent la transfer.

!

Pe parcursul vieţii, o femeie „consumă” până la 3 kg de ruj deoarece acesta se ia de pe buze în timpul mesei.

17


MODĂ

a t n a u n m e g Cum ale ? j u r e d a t i v potri zelor, cât şi de u b a e im ăr m e d ât ie să ţinem cont at u b e tr , d n râ l u m ri În p a părului. rile mai deschise u n To . e lin p le culoarea tenului şi ze u b e. nt potrivite pentru su e is ch în c să arate mai plin fa le ri le lo u ce C e ar o e d , ri tru buzele subţi schis, pentru că e d i lu u n te e it sunt potrivite pen iv tr o olatii ale nu sunt p ronzat, alegeţi b u sa is ch în l u n Nuanţele maro-cic ţi te ste rile feţei. Dacă ave u ăt ăs tr ural buzelor. Nu e e st at e n n ct râ e p at as n imb u ri fe o z. ale şi reci. Ele vor anţe de bej sau ro u n ţi rujurile în culori p e g e al b im h e oranj, în sc ruj. Li se potrivesc n u ă ag e al i potrivită nuanţa d îş să r poate, cel mai uşo rnice, cum ar fi roşu te u p le ce şi t Blondelor le vine, câ , fate . anţe deschise side u n cu le avantajează şi ele ri le ju e ru d u ât n at le ri lo cu , tenul mai închis mate. Pentru cele u sa te fa e d aprins. Dacă au şi si z, ro chis se pentru nuanţe de d la un ten mai în n câ Şatenele pot opta e p s, n ri ap l potrivit rozu cu pielea albă este pal. cele mate nu se şi tu To . şu ro e potriveşte un roz d anţă niu sau oranj. a bine cu orice nu şi ăt vi ar z, r ro vo e le d e te e ic n rn ru B pute pot folosi nuanţe ai M r. ro tu tu sc e potriv

18



CĂLĂTORIE

Dacă vă aflaţi din întamplare prin judeţul Buzău, merită să faceţi un popas la Vulcanii Noroioşi de pe raza localităţii Berca. Zona a fost declarată încă din 1924 monument al naturii, fiind singurul loc din Europa unde se poate admira acest fenomen. Rezervaţia geologică şi botanică incredibilă se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 30 ha şi te cucereşte imediat cu peisajul său ce pare rupt din Lună: arid, plin de cratere ce clocotesc neîncetat şi din care curge lavă rece zi de zi. Fenomenul apare datorită gazelor naturale care împing spre suprafaţă argilă amestecată cu apa provenită din pânza freatică. Aici nămolul rece formează structuri asemănătoare vulcanilor, de unde şi numele de vulcani noroioşi. Peisajul este în continuă schimbare, vulcani apar, alţii dispar şi printre ei şerpuiesc, mereu altfel, râuri mici de “lavă”. Solul sulfuros şi sărăturos nu permite plantelor să crească,

20

Un c

Vu


de CORINA VÂRLAN

colţ de Lună pe Pământ

ulcanii Noroioşi Comuna Berca, judeţul Buzău

singurele care îndrăznesc să sfideze aceste condiţii vitrege fiind Nitraria schoberi şi Obione verrucifera, unice în România.Mulţi nu ştiu că aceşti vulcani se găsesc în două puncte principale diferite numite, Pâclele Mici şi Pâclele Mari. De cele mai multe ori turiştii vizitează doar prima zonă, unde de câţiva ani se plăteaşte o taxă la intrare, fie că eşti copil sau adult, dar fără nici un beneficiu vizibil.Pâclele Mici, deşi cele mai spectaculoase, sunt adesea trecute pur şi simplu cu vederea pentru simplul fapt că nu există nimic care sa le indice existenţa.Acest fenomen este foarte rar în lume, zone similare găsindu-se în Siberia şi Australia, aşa că merită vizitat.

21


COVER STORY

rad


Radio Killer a luat naştere în octombrie 2010 şi a acaparat industria muzicală cu prima lor piesă - Voila. Până să se lanseze cel de-al doilea single - Be free - , nimeni nu a ştiut cine sunt componenţii şi producătorii implicaţi în acest proiect. Odată cu filmarea celui de-al doilea videoclip, aceştia s-au prezentat publicului, care a aflat că The real killer este Paul Damixie.

dio killer de ANA-MARIA TUDOR

23


alte voci, chiar si şi zi au ai m ţi ve r lo e el es pi pe Deşi principala solistă este Lee oiect. Reprezintă pr i tu es ac al l ica uz m ul or ăt uc cea a lui Smiley. El este şi prod ar mai fi acelaşi, nu r lle Ki o di Ra re ca de ră fă i, o parte importantă a trupe baţi de ce au ales o tre În t. ar He e Le şi ul Pa i, pe tru după cum spun membrii ce şi-au dorit de mici, şi ea ce te es că s un sp ră u -a ne carieră muzicală, aceştia top atât în România, dar în ă afl se r lo e el es Pi . că fa să asta ştiu cel mai bine , Olanda sau ca ar m ne Da u, pr Ci , ia ec Gr , ia an şi în ţări precum: Spania, Germ de public, suntem siguri că tip i aş ui el ac m să re ad ne că Ucraina. Si pentru multe direct de la ei! ai m i aţ afl să ţi sa re te in i eţ nt su Hay Magazine: De unde numele de Radio Killer şi ce semnificã acesta?

Radio Killer: Ne-am dorit un nume care să aibă exact forţa pe care urmau să o aibă single-urile noastre. Adică piese care ajung în topurile tuturor radiourilor deşi au ceva foarte distinct faţă de restul pieselor difuzate la radio.

Hay Magazine: Care dintre melodiile voastre consideraţi cã a avut cel mai mare success?

Radio Killer: Deşi “Voila” a fost cea mai mediatizată piesă, “Be Free” este piesa de bază a show-ului Radio Killer, iar Lonely Heart a fost licenţiată aproape în toate ţările cu o cultură de club în spate. Lumea ne ştie şi ne fredonează toate piesele… aşa definim noi succesul.

Hay Magazine: Cum vã simţiţi atunci când vedeţi cã tot mai multã lume vã fredoneazã hit-urile?

Radio Killer: Sentimentul este de nedescris şi ne bucurăm că ne putem simţi atât de bine împreună cu publicul. Noi considerăm publicul nostru ca făcând parte din proiect, iar după fiecare concert rămânem şi ne distrăm cu toţii în club. 24

Hay Magazine: Nu v-aţi gândit sã aveţi şi o trupã de dansatori cu voi pe scenã?

Hay Magazine: Pe când un nou single ? Ce le mai pregãtiţi fanilor?

Hay Magazine: Cui îi aparţine ideea piesei „Lonely Heart”?

Hay Magazine: Există posibilitatea lansãrii unui album?

Paul: Cătălina (Lee Heart) ia cu asalt scena aşa că nu mai rămâne loc şi pentru dansatori.

Radio Killer: Aşa cum spuneam, în proiectul Radio Killer sunt implicaţi 7 killer-producători HaHaHa Production. Ideile ne vin în echipă pentru că stăm foarte mult timp împreună.

Hay Magazine: Cum a fost la filmãrile clipului„Lonely Heart”?

Lee: A fost o adevărată petrecere, Paul chiar a pus muzică şi spre dimineaţă toată lumea se simţea ca la un party nebun. Am vrut să filmăm o petrecere reală, neregizată… şi chiar ne-a ieşit. Mulţi dintre cei pe care îi vedeţi în videoclip ne ascultă muzica, vin la concertele noastre, ne distrăm împreună.

Radio Killer: Viitorul single Radio Killer se va lansa la începutul verii şi credeţi-ne că veţi fi surprinşi.

Radio Killer: Bineînţeles că vom scoate şi noi un album, dar ne dorim ca acest lucru să vină firesc, astfel încât să ne mulţumim la maximum ascultătorii.

Hay Magazine: În ce oraşe urmeazã sã susţineţi concerte în urmãtoarea perioadã? Radio Killer: Suntem nerăbdători să ajungem la Timişoara, Sibiu, Iaşi...însă ne aşteaptă concerte şi în Franţa, Italia, Germania, Bulgaria.

şi pentru Hay Magazine: Aveţi un mesaj pentru fanii voştri cititorii Hay Magazine?

celor care ne Radio Killer: Atât cititorilor Hay Magazine cât şi că sunteţi cu noi, ascultă muzica vă mulţumim foarte tare pentru de primavară, de de asemenea vă dorim să vă bucuraţi foarte tare şi vă aşteptăm pe prieteni, să vă duceţi la cele mai tari petreceri… Facebook să mai chat-uim !



Mama lui Katy Perry nu agreează cariera fiicei sale

E T E D VE

Se pare că mama artistei, Mary Hudson vrea să lanseze o carte în care cariera fiicei sale, dar şi despre succesul acesteia, care a afectat într-o oa hia tatălui său. Se pare că mama artistei ar fi dorit ca aceasta să ajungă vindecătoare de genul Kathryn Kuhlman. De asemenea aceasta nu este extrem de provocatoare pe care le poartă Katy în timpul concertelor şi n melodii, ca de exemplu „I Kissed a Girl”. Pentru a afla mai multe picante Perry şi a soţului său nu ne rămâne decât să aşteptăm cartea ce urmează

FOTO: wallpaperpimper.COM

t.A.T.u s-a despărţit!

Cele două rusoaice, Lena Katina şi Yulia Volkova au hotărât să se despartă, considerând că este mai ok ca fiecatre să urmeze o carieră solo. „În ultimii doi ani fiecare şi-a văzut de treaba ei, şi există o singură concluzie. Este timpul să mergem mai departe”, a spus Katina, care-şi doreşte o carieră în stilul pop-rock şi să-şi scrie singură versurile. Fetele au devenit celebre în întreaga lume datorită piesei “All The Things She Said”, dar şi datorită imaginii pe care au adoptat-o la începutul carierei lor, atunci când se comportau în videoclipuri şi în spectacole ca două lesbiene.

Rihanna într-o nouă campanie marca UNICEF Cei de la UNICEF au ales-o pe Rihanna să apară în reclama pentru campania “Apa de la robinet”, o campanie care-şi doreşte să aducă apă curată copiilor din toată lumea. Cântăreaţa nu se află la prima colaborare cu aceştia şi se pare s-a alăturat altor vedete precum Selena Gomez, Adrian Grenier sau Taylor Swift care au apărut pe sticlele de apă, în ediţie limitată. Proiectul „Apa de la robinet” a fost lansat încă din 2007, la New York şi şi-a propus să-i convingă pe oameni cât de importantă este economisirea apei potabile, dar şi să sprijine asociaţia să furnizeze în toate colţurile lumii apă potabilă.

Gaga lansează un nou single

Fanii artistei de pretutindeni se pot declara fericiţi deoarece aceasta a postat pe pagina sa de YouTube un videoclip prin care anunţa că luna aceasta va lansa single-ul „Judas”, cel de-al doilea extras de pe albumul „Born This Way”. Gaga a anunţat pe Twitter că a fost filmat şi videoclipul piesei, videoclip ce cu siguranţă va fi aşa cum ne-a obişnuit.

26


Jessica Biel vrea să-l uite pe Justin Timberlake în braţele lui Gerard Butler

După relaţia de mai bine de trei ani pe care a avut-o cu Justin Timberlake şi despărţirea dureroasă de acesta se pare că actriţa a fost văzută în compania actorului Gerard Butler. Cei doi au fost văzuţi luând masa împreună, într-un restaurant japonez, ,,Când au ajuns acolo, se vedea clar că Gerard flirtează cu ea. Se comporta foarte atent cu Jessica”, a declarat o sursă. Pe de altă parte, nici Justin nu o duce rău la capitolul dragoste deoarece se zvoneşte că el şi colega sa de platou, Mila Kunnis formează un cuplu.

FOTO: desktopstars.ru

să vorbească despre arecare măsură paroă un lider spiritual, o de acord cu ţinutele nici cu versurile unor erii din viaţa lui Katy ă să fie lansată.

Mariah Carey e cu burtica la

Aceasta a pozat cu părul desfăcut pentru a-şi acoperi sânii, în ediţia de aprilie a revistei „Life & Style”. Diva a mărturisit că până acum s-a ferit să fie fotografiata, dar că în final a ajuns la concluzia ca aceasta este o mare oportunitate pentru a marca aceasta experienţă unică în viaţă. Pentru că mai are câteva zile până când o sa nască, “Mi-am dorit să împărtăşesc acest moment extrem de diva nu a putut să se abţină şi a ţinut neaparat să intre personal cu adevăraţii mei fani”, a mai declarat Mariah. în rândul vedetelor care au apărut nud şi însărcinate Se pare că artista în vârstă de 41 şi soţul său, Nick Cannon pe copertele diferitelor publicaţii. vor deveni fericiţii părinţii ai unor gemeni, respectiv o fată şi un băiat. pagină de MIHAELA URETU 27

vedere


Charlie Sheen a spus că va da şi el câte un dolar din fiecare bilet vândut la spectacolele lui care se vând mai repede ca painea caldă.

Cutremurul din Japonia le-a făcut pe vedete să îşi arate latura sensibilă şi să doneze milioane de dolari pentru dezastrul care a avut loc. Multe vedete nu au rămas indiferente şi au încercat prin diferite moduri să îi ajute pe niponi. De la brăţări cu mesaje de susţinere, la tricouri şi placarde, vedetele au fost inventive cand a venit vorba de ajutorarea oamenilor.

Gwen Stefani, o iubitoare a poporului şi culturii japoneze, a donat şi ea un milion de dolari şi a creat o ediţie limitată a unor tricouri „Harajuku Lovers” cu scopul de a dona câştigurile.

Nici Sandra Bullock nu a rămas indiferentă la dezastrul petrecut în Japonia şi a donat un milion de dolari pentru sprijinirea vitimelor cutremului.

28


VEDETE Clint Eastwood donează şi el o parte din încasările de la noul său film - „Hereafter: Dincolo de viaţă” Crucii Roşii din Japonia.

Şi Katy Perry este hotărâtă să doneze bani japonezilor. Ea i-a îndemnat pe fanii săi să cumpere baghete luminoase la următoarele sale concerte, iar suma strânsă va fi donată.

~ NE RUGAM PENTRU

Demi Lovato, vedeta din „Sonny with a Chance”, a donat 2.000.000 $. De asemenea, ea şi-a îndemnat fanii să ajute Japonia, ieşind în Los Angeles cu o placardă cu steagul Japoniei pe care scria „Please Help”.

JAPONIA

de ANDREEAVASILESCU Lady Gaga a lansat brăţări, cu mesajul ” Ne rugăm pentru Japonia” ,în valoare de 5 dolari bucata pentru a ajuta victimele cutremurului din Japonia. În doar două săptămâni, vedeta a reuşit să strângă peste 1.000.000 $.

29


VEDETE

Trupa Wolfriders este o apariţie destul de nouă pe piaţa muzicală din România, ea fiind compusă din patru membri :Ţane Mircea (student la Facultatea de Informatică a Universităţii din Bucureşti), Matei Vasilache (elev în clasa a-9-a la Colegiul German Goethe),Toma Popa (elev în clasa a-8-a în Colegiul German Goethe) şi Adi Petrică (student al Facultăţii de Limbi Străine ). Pasiunea lor comună este muzica, şi nu orice fel de muzică, cea rock. Mircea este solistul acestei trupe, dar cântă şi la chitară ritm, Matei este cel care se ocupă de tobe, Adi cântă la chitară solo şi Toma la bass. Echipa Hay Magazine a stat de vorbă cu solistul acestei trupe. Iată ce a răspuns acesta la întrebările care i-au fost adresate:

30

Hay Magazine: Bună Mircea. Spune-mi în primul rând cum ai ajuns să îi cunoşti pe ceilalţi membrii ai trupei? Mircea Ţane: Bună. Pâi eu i-am cunoscut prin intermediul unei prietene care învăţă în Colegiul German Goethe, membrii trupei fiind în acelaşi liceu. Ne-

am împrietenit şi baieţii m-au invitat să cânt cu ei, ştiind că am cântat în trecut în alte două formaţii, printre care şi Black Hat. Aşa a început totul. Am participat la o repetiţie, după care am fost nedespărţiţi. Nu a mai fost nevoie de cuvinte pentru a mă convinge să cânt în continuare alături de ei.


de CORINA VÂRLAN

Hay Magazine: Cine a avut ideea înfiinţării trupei Wolfriders?

primăvara anului 2010.

muzica rock a venit în perioada adolescenţei. În şcoala generală Hay Magazine: De ce tocmai nu ştiam ce înseamnă muzica, Wolfriders? De unde vine nu aveam o idee clară asupra Mircea Ţane: Ideea a fost a acest nume? acestui lucru, însa cu timpul baieţilor.Ei sunt foarte pasionaţi au început ascult melodii de muzică şi au încercat să Mircea Ţane: Numele a fost cunoscute ale unor trupe mari cânte în mai multe formule, dar propus de vechiul vocal al şi am devenit interesat. La ceva singura cu care au avut succes a trupei. Alegerea numelui a fost timp după am început să cânt fost cea finală -Wolfriders. inspirată de perioada în care şi la chitară şi asta m-a facut să rock-ul şi metal-ul erau în floare, îmi doresc enorm să cânt într-o Hay Magazine: Când a fost în urmă cu câţiva zeci de ani. trupa rock. Cam acelaşi lucru înfiinţată trupa? s-a întâmplat şi cu ceilalţi memHay Magazine: De unde pabrii Wolfriders. Mircea Ţane: Băieţii au pus pe siunea pentru muzica rock? picioare trupa în octombrie 2008. Eu i-am cunoscut în Mircea Ţane: Pasiunea pentru ... continuare 31


Hay Magazine: Ce trupe v-au influenţat stilul muzical? Mircea Ţane: Nu aş putea spune că suntem influenţaţi de o trupa anume, dar încercăm să ne ghidăm după greii rock-ului şi metal-ului precum Metallica, Guns’n’Roses şi Nirvana. Hay Magazine: Aţi făcut cursuri de muzică pentru a învăţa să cântaţi la instrumente? Mircea Ţane: Eu am studiat singur chitara şi am ajuns la un nivel, zic eu, destul de bun pentru un chitarist ritm şi am luat şi câteva lecţii de canto. Adi, chitaristul nostru solo, a studiat şi el chitara clasică câţiva ani. Hay Magazine: Unde a avut loc primul vostru concert?

32

Mircea Ţane: O să râdeţi… Primul nostru concert a avut loc la aniversarea tatălui toboşarului trupei, dar nu vă puteţi închipui câte emoţii am putut avea. Cred că a fost cel mai sever public dintre toate cele în faţa cărora am cântat până acum. Hay Magazine: Povesteşte-mi un moment care te-a impresionat de la un concert.

pe care o interpretezi a avut un anume impact asupra lor. Hay Magazine: Unde vă putem vedea în concert? Mircea Ţane: Ne puteţi vedea în concert pe data de 15 aprilie, în Clubul B52 la orele 21.00. Pe viitor sperăm să avem şi alte concerte, cât mai multe, vă vom ţine la curent!

Hay Magazine: Reuşiţi să vă Mircea Ţane: Momentul care împărţiţi timpul între studii şi m-a impresionat cel mai tare de muzică? la un concert a fost atunci când publicul a început să cânte cu Mircea Ţane: Desigur! Studiile mine şi să aprindă brichete pe au timpul lor alocat de luni melodia noastră. Este un senti- până vineri. Weekend-ul este ment unic, simţi cum ceva pro- dedicat în totalitate muzicii. fund creşte în tine şi realizezi că dacă ei au făcut asta ai reuşit să le transmiţi ceva şi că piesa


Hay Magazine: Ce vă mai încerci să te împarţi între studii place să faceţi în timpul liber? şi muzică şi vrei să le faci cât mai bine pe ambele, nu îţi prea Mircea Ţane: Sincer nu prea rămâne timp liber. avem cum să ne petrecem timpul liber împreună pentru Hay Magazine: Ce planuri de că programele noastre nu se viitor aveţi? potrivesc, de exemplu, în timpul săptămânii când cineva Mircea Ţane: Planuri de viitor.. termină cursurile celalalt intră Nu ştiu ce să spun. Momenla ore sau invers. În weekend tan nu aş putea să le numesc ne vedem la sala de repetiţii planuri, ci vise. Prin urmare câte 4-5 ore. Iar atunci când

visăm să scoatem un album, să compunem cât mai multe piese care să prindă la public şi să definim un stil nou şi frumos care să schimbe viziunea tuturor asupra muzicii din Romania. Hay Magazine: Îţi mulţumim pentru timpul acordat şi vă urăm mult success în continuare! Mircea Ţane: Vă mulţumesc şi eu şi ne vedem la concert!


SPORT

FC Barcelona fotbal la un alt nivel Fotbalul european a trecut de-a lungul anilor printr-o serie de schimbări. Generaţiile se schimbă, stilul de joc se schimbă, se joacă pe bani din ce în ce mai mulţi. Nu mai este de mirare că sportul rege a devenit o adevărată afacere. FC Barcelona este fără doar şi poate una din cele mai puternice echipe de fotbal la ora actuală. Catalanii se îndreaptă spre al treilea titlu consecutiv şi sunt priviţi drept principali favoriţi la câştigarea Ligii Campionilor. Sezonul 2010-2011 a început bine pentru Barcelona, deşi Juan Laporta i-a lăsat locul lui Sandro Rosell la preşedinţia clubului. De asemenea, pentru prima oară în istoria clubului, Barcelona a început să poarte pe tricouri numele unui sponsor care investeşte. Este vorba despre Qatar Foundation, care va plăti spaniolilor 170 de milioane de euro pe cinci ani. Barcelona a fost destul de activă în campania de transferuri din vara lui 2010, punctul culminant fiind transferul lui David Villa. Atacantul spaniol a venit de la Valencia în schimbul a 40 de milioane de euro. Pe Camp Nou a mai sosit Mascherano de la Liverpool, adus pentru 21 de milioane de euro să întărească mijlocul echipei blaugrana. Celelate două transferuri efectuate de catalani au fost Adriano de la Sevilla şi Afellay de la PSV Eindhoven. De cealaltă parte, printre numele importante care au părăsit Barcelona în vară se numără Ibrahimovic, Rafa Marquez, Thierry Henry, Yaya Toure sau Chygrinskiy.

34

Însă Barcelona are o echipă completă. Posedă una din cele mai bune academii de fotbal din lume, care dă jucători pe bandă rulantă. Sergio Busquets şi Pedro sunt ultimii doi jucători de la tineret care joacă meci de meci în tricoul roş-albastru. Li se alătură Bojan, Messi, Iniesta, Valdes, Xavi sau Puyol. Se adaugă super jucători precum Pique, Dani Alves, Villa sau Abidal şi se obţine o echipă perfectă. „Leo” Messi este de departe cheia echipei din Catalunia. Messi a debutat la Barcelona în 2004, sub tutela lui Frank Rijkaard, la numai 17 ani. În 2005 a marcat şi primul gol pentru echipă. Acum, Messi a ajuns la 158 de goluri marcate în 241 de meciuri la Barcelona. A câştigat Balonul de Aur, Jucătorul anului ales de FIFA şi este primul câştigător al FIFA Ballon D’Or, premiu creat anul trecut şi care reuneşte cele două trofee menţionate anterior. Un alt jucător cheie al Barcelonei este Xavi. Mijlocaşul spaniol este jucătorul cu cele mai multe apariţii în tricoul blaugrana, deocamdată 565 la număr. Xavi este campion mondial şi european cu Spania şi este recunoscut pe plan mondial drept unul din cei mai buni fotbalişti la momentul actual. În 2011 se pare că Barcelona are parte de cea mai bună echipă din istorie. Mulţi specialişti consideră că această generaţie se clasează peste „dream team”-ul creat de Johan Cruyff între 1988 şi 1996. Şi să nu uităm că atunci pe Camp Nou se perindau jucători precum Guardiola, Romario, Kuman sau Laudrup. Nici generaţiile lui Kluivert, Rivaldo şi Figo, respectiv Ronaldinho şi Eto’o nu aveau sclipirea şi stilul de joc a lui Messi şi compania.


Ianis Zicu,

pagină de C ĂTĂLIN

CINCU

maşina de gol a Timişoarei t dinamoMulţi microbişti şi-l amintesc pe Ianis Zicu drep des. Însă, vistul care rata incredibil de mult şi se accidenta tanţa Cons în ut în sezonul 2010-2011, fotbalistul născ are parte parcă a renăscut sub culorile alb şi violet. Zicu luna marde un sezon fantastic la Poli Timişoara şi încheie at. pion cam de tie cu 14 goluri marcate în 19 meciuri sion Zicu şi-a început cariera de fotbalist profe ilor” pe ist la Dinamo Bucureşti. A debutat în tricoul „câin iaş. Med n Meta Gaz la 14 aprilie 2001, împotriva celor de îmfost a După 20 de meciuri disputate la Dinamo, Zicu a sezonului prumutat la FCM Câmpina în a doua jumătate s în 2001-2002. În sezonul următor, fotbalistul s-a întor sub tot l, Faru oraşul său natal, Constanţa, pentru a juca la la Dinaformă de împrumut. În vara lui 2003 se întoarce mo şi reuşeste 6 goluri în turul campionatului. La nici 20 de ani împliniţi, Zicu a fost observat de presa din patronul lui Inter Milano, Massimo Moratti, iar a finalizat Italia îl numea deja „noul Hagi”. În 2003, Dinamo bul schim în tratativele cu Inter, iar Zicu pleca la Milano

a 2,5 milioane de euro. Însă „machido nul” s-a dovedit prea firav pentru ec hipa ce-i avea în of ensivă pe Recoba Adriano sau Vieri. , Astfel, Ianis nu a pr ins niciun meci în tricoul „Nerazzuri” . Însă aventura în Ita lia nu se terminas împrumutat la Pa e. Zicu a fost rma între 2003 şi 20 04, unde a jucat doar 9 meciuri. La începutul lui 2004 se întoarce în ţară echipa care l-a co la nsacrat, Dinamo Bu cu reşti. Petrece un sezon şi jumătate în „groapă”, marcâ nd 12 goluri în 40 meciuri. În 2007, pl de eacă la rivala din Gi uleşti, Rapid, tot sub împrumut de la Inter Milano. Ar e parte de un sezo destul de bun, cu n 13 reuşite în 30 de meciuri. Din 2007, Zicu revi ne pe Ştefan cel M petrece 3 sezoane are şi la gruparea alb-ro şie. Joacă 39 de meciuri şi marchea ză doar 5 goluri, fii nd indisponibil în mare parte din ca uza accidentărilor. În vara lui 2010, Zi cu a semnat pe ci Timişoara, iar Dinam nci ani cu Poli o a primit în schim bul lui 500.000 euro. S-a dovedit o mişcare inspirată pentru gruparea de pe Bega. Ianis trece prin cel mai bun sezon al său, în 19 meciuri a mar iar cat de 14 ori, ocup ând deocamdată locul întâi în topu l golgheterilor Ligi i I. Pe 29 martie, Zicu a marcat primul să tricoul naţionalei u gol în României, împotr iva Luxemburgului fost meciul cu num .A ărul 10 pentru „mac hidon” la echipa naţională. Oare la cei 27 de an i ai săi, Zicu va pu Timişoara spre prim tea duce ul titlu din istorie? Sau va contribui la calificarea Român iei la Campionatul European din 2012 Rămâne de văzut ? dacă forma constă nţ eanului va fi una la fel de bună şi pe vi itor.


AUTO

Audi A8L Security

ofortăreațăpe4roți

Pentru unii oameni o simplă mașină de lux nu este de ajuns. Iar pentru cei preocupați excesiv de siguranța lor, utilizarea unui tanc prin oraș ar fi puțin cam exagerat. Ar fi ciudat să vezi în fața unei clădiri de birouri un nene la costum care încearcă să parcheze lateral un M1 Abrams. Păstrând aparențele, schimbând proprietățile, Audi vine cu soluția, un A8 neschimbat vizual dar care poate ține piept unei mici armate. Conceput în cel mai mare secret la fabrica Audi din Neckarsulm, Germania, A8 L Security atinge cele mai înalte standarde în materie de securitate. Atât de sigură încât poate rezista fără probleme la muniție utilizată de NATO. Automobilul este fabricat dintr-un aliaj special de aluminiu, ceramică și sticlă pluristratificată. Podeaua, realizată din aluminiu, poate rezista grenăzilor sau încărcăturilor explozive iar parbrizul, luneta și geamurile laterale sunt îmbrăcate în policarbonat, un fel de vestă antiglonț pentru sticlă. Deși conceput pentru a oferi cât mai multă siguranță, acest A8 rămâne o limuzină, și în limuzine, de obi-

36

cei, pasagerii nu sunt muritori de rând. Acest automobil este destinat elitelor, și pentru a se ridica la aceste standarde interiorul nu a fost neglijat. Foarte spațios, îmbrăcat în piele, interiorul vine de asemenea cu climatizare in 4 zone și sistem audio Bose, că doar un șef de stat trebuie să-și asculte muzica la cel mai înalt nivel. Pentru a fi convinși că nici un client nu va fi nemulțumit cei de la Audi au pus la dispoziție o gamă de extraopțiuni cum ar fi: scaune cu masaj și două monitoare de 10.2 inchi pentru locurile din spate. Ca măsuri de siguranță la interior, Audiul este dotat cu un sistem de extinctoare conectat la senzori de căldură dar care poate fi activat și prin

apăsarea unui buton. Sistemul de ventilație elimină fumul din interior iar cu ajutorul a două rezervoare de oxigen pasagerii pot respira liniștiți până când mașina iese dintr-o zonă periculoasă. Acestei combinații de siguranță și lux i se adaugă o motorizare pe măsură. Un motor de 6.3 litri W12 de 500 de cai care atinge suta de kilometri pe oră în 7.3 secunde. Prețul pentru această fortăreață pe roți nu a fost anunțat dar modelul precedent se vindea cu 685.000 de dolari. Ca orice model din domeniul auto și A8 L Security are competitori și anume pe conaționalii de la Mercedes. Aceștia au aruncat în luptă încă din 2009 modelul E-Guard. Un E Class care a primit un tratament asemănător cu A8-ul celor de la Audi. În concluzie cei foarte bogați și paranoici, își pot servi cafeaua în drum spre birou în cea mai mare siguranță.


În 2008 Sub de design și aaru a tăiat în carne vie. Imp au revenit la fopierdut protbagajul undereza a suferit mari schim sedan. Altă ve rma care a consacrat ac va pe drum. În 2011 nipobări ea ste bună, elero n nul masiv desptă sportivă, varianta ii e portbagaj re vine și el.

Dezvoltat sub deviza ”Cel m ai rapid STI construit vre odată” , mod La dispoziția e lu l 2011 vine cu delicii pentru șoferului stau fanii mărcii, su o multitudine de setări care spensii noi, garda la sol m modifică sem ai scăzută și ja nificativ comportame nte mai ușoa Din punct de ntul dinamic re. sunt M vedere al desi a l mașinii. Acest ulti-Mode Dri gnului accen ea a fost pus pe ver Controled tul Differe sportivitate și C e n n ti te a a r l (DCCD) care gresivitate, cu alte cuvin oferă 6 setări te, mai lată și ale diferenția mai joasă. Gri radiatorului a lu lu i și Multi-Mod la fost redesena Dynamics Co e Vehicle tă iar caroseri primit un bod n tr o l (VDC) care o a a 3 setă y-kit mai îndră fe ră șoferului ri pentru a se zneț. După cum am juca cu stabili spus mai sus, co n tatea și tr o lu l tracțiunii. U niponii au vrut să creeze n al treilea sist cel mai rapid S u b a ru em, Intelligent Dri STI, și au reuși Pilotată cu m ve (SI-Drive), t. de 3 se ăiestrie de cv dispune tări (Intellige adruplul cam mondial de ra nt, Sport și Sp pion care liuri Tommi M o p rt re Sharp) g ă a tesc mașina p kinen, Impre WRX STI 2011 za de șofa entru diferite a parcurs faim t. moduri osul circuit d la Nurburgrin e g (G de secunde. M ermania) în 7 minute și 55 Pentru interior opțiunile su ai exact, cu 4 nt multe: conexiue Blu secunde mai rapid decât fo etooth, navig stul record Su a ție, scaune și volan îmbrăca baru. Sub capotă se te în piele, CD află clasicul m Player, port USB și contro otor boxer în cilindri, 16 va l pentru iPod 4 spațiul lve, turboalim . D e asemenea este generos entat și dotat intercooler, ca iar sportivul S cu transf re furnizează TI se poate orma lejer într 305 cai putere este conecta -o mașină de și Cam așa t la o transmis fa milie. ie manuală în se prezintă n rapoarte. oul samurai d 6 Subaru, rapid e la , agil și adapta bil. STI 2011 d mai departe uce tradiția unei mașini sport iubite. foarte

Subaru Impreza

W R ojapon X STI

ezăcutradiție

pagină de OVIDIU CHELU


SĂNĂTATE

Sfaturi pentru

masa de Paste , de ANA-MARIA TUDOR

Dacă data trecută am vorbit despre sosirea primăverii, renunţarea la hainele groase şi despre veselia care pluteşte în aer, acum vom vorbi despre Învierea Domnului. Este una dintre cele mai aşteptate zile din an, când toţi purtăm haine de sărbătoare şi încercăm să fim mai buni unii cu alţii. Creştinii de pretutindeni merg la biserică şi respectă tradiţiile cunoscute din strămoşi, sau cel puţin aşa ar trebui.


Consumul excesiv de mâncare

alături de familie şi de cei dragi, putem servi mâncare gustoasă şi în acelaşi timp Gospodinele se întrec în sănătoasă. Pentru a nu exagprepararea de bunătăţi penera cu bunătățile, specialiştii tru masa de Paşte, care la recomandă un pahar cu apă români este tot mai bogată înainte de masă. de la un an la altul : ouă înÎn locul aperitivelor concondeiate diferit, după zona sistente şi bogate în calode provenienţă, rulouri cu rii, putem pune pe masă şuncă umplute cu ciuperci mai multe legume: roşii, sau brânză, ciuperci umplute, castraveţi, ridichi, salată drob sau friptură de miel, verde, salate de crudităţi sau salată beof, borşuri, supe sau de ton, peşte marinat. Leciorbe de peşte, cartofi sau gumele sunt recomandate slănină afumată, sarmale, în cantităţi mari deoarece frigărui, cozonac sau iepuraşi elimină toxinele şi ajută digestia.

de ciocolată. Tocmai pentru că ne place mâncarea bună şi în cantităţi mari, există posibilitatea să nu avem parte de o sărbătoare reuşită. Consumul ridicat de mâncare şi băutură duce adeseori la diverse probleme ale sistemului digestiv: intoxicaţie alimentară, balonare, constipaţie, indigestie sau probleme mai grave care necesită spitalizare.

Cum să prevenim? Cazurile cele mai grave ajung direct pe masa de operaţie. Pentru a preveni aceste afecţiuni şi pentru a sărbători Învierea Domnului aşa cum se cuvine,

brânză sau salată de fructe. Te poţi bucura şi de un pahar cu vin sau apă plată, dar sucurile acidulate nu sunt recomandate.

Consumaţi fructe

Persoanele care au consumat multe fructe şi vegetale în timpul postului, au eliminate toxinele din organism. De aceea, nu este indicată schimbarea bruscă a alimentaţiei uşoare cu una bogată în calorii. După un prânz bogat, este ideală o plimbare în aer liber, iar dacă faceţi exces de mânMielul - mâncarea care, a doua zi ar trebui să tradiţională consumaţi multe fructe, în special mere. Mielul este mâncarea După toate aceste sugestii, tradiţională de Paşte a româ- sperăm că îţi imaginezi deja nilor. Poate fi preparat şi la cum va arăta masa gustoasă cuptor, cu multe legume fişi sănătoasă de Paşte, pentru erte: roşii, ardei, fasole verde, a petrece o zi perfectă alături morcov, ceapă. Acestea vor de familia ta. Echipa Hay aduce un aport important de Magazine îţi urează un Paşte vitamine, reprezintă o mânplin de căldură, lumină, şi care sănătoasă şi uşoară. iubire, ţie şi apropiaţilor tăi!

Şi cum o masă delicioasă se termină cu un desert pe măsură, cozonacul preparat la tine acasă este recomandat în locul celui din comerţ. Ar fi bine să eviţi prăjiturile cu frişcă, bogate în calorii şi să le înlocuieşti cu plăcintă de

39


LOVE&SEX


iubire vs. sex de IRINA NIŢULESCU

Cât de important este sexul într-o relație? Într-un top al priorităților unui cuplu îndrăgostit, pe primele locuri vor fi întotdeauna iubirea, respectul, comunicarea, încrederea. Sexului nu îi va fi atribuit niciodată un rol foarte important într-o relație serioasă.

ergând pe principiul ”pentru bărbați e la fel cu orice femeie, iar femeile se lasă influențate de sentimente, deci vor fi mereu mulțumite de partenerul lor cât timp îl iubesc”, sexul nu ar avea cum să influențeze prea mult cursul unei relații. Dar principiul nu este mai niciodată aplicabil. Compatibilitatea sexuală poate decide viitorul unei relații. Deși entuziasmul de început poate face lucrurile să pară mai roz, când sexul nu merge, urmările nu vor întârzia să apară. Lipsa sexului, a atracției fizice sau nepotrivirea în pat duc, inevitabil, la frustrări ale partenerilor, frustrări care vor afecta, mai departe, întreaga relație. Certurile vor fi mai dese, partenerii fiind mai stresați – sexul este cel mai bun remediu anti stres, dar în același timp, sexul prost este cel mai puternic stresor pentru orice cuplu. Încet, încet, comunicarea nu va mai fi la fel de bună, încrederea va dispărea, odată cu ea și iubirea... În același timp, la fel de ”periculos” pentru o relație este și sexul foarte bun.

Sexul oral poate duce la sarcina?

M

O compatibilitate magică în pat poate face alte aspecte ale relației sa pară mai puțin importante. De la clasica relație bazată pe sex, unde nu se acordă atenția cuvenită dezvoltării pe plan sentimental sau cunoașterii partenerului, până la genul de relație în care partenerii sunt atât de orbiți de partidele interminabile și de atracția de nestăpânit, încât devin mult mai permisivi în ceea ce privește nepotrivirea pe alte planuri. Sexul nu va înlocui niciodată iubirea. Poate doar temporar, când pasiunea arzătoare va fi ușor de confundat cu sentimente mai profunde de atât. Când sexul în relație merge, e doar un bonus, un semn ca totul e bine. În schimb, când nu merge, cântărește mult mai mult. Nici sexul nu este înlocuibil, iubirea nu va umple golul lăsat de lipsa unei vieți sexuale fructuoase. Dar, prin comunicare, prin discuții deschise cu partenerul/a, există o șansă ca acea compatibilitate sexuala, deși nu a apărut din prima ”încercare”, să se dezvolte în timp, prin stabilirea unei legături mai puternice între cei doi, prin descoperirea corpului celuilalt, prin ajungerea la o anumită intimitate.

Da! ...indirect, ce-i drept. Sexul oral, ieșit de ceva vreme din categoria subiectelor tabu ale zilelor noastre, se află printre preferințele tinerilor, nu numai datorită plăcerii incomparabile, dar și pentru că este considerat o metodă contraceptivă absolută. Profesorul Gustaaf Dekker din Australia a făcut un studiu dovedind contrariul. Se cunosc proprietăți benefice ale spermei asupra organismului feminin, având rol de antidepresiv, lăsând pielea mai fină, protejând chiar de riduri. Dar studiul prof. Dekker înaintează o teorie nemaiauzită: femeile care oferă sex oral cu regulariate rămân însărcinate mai ușor și au sarcini mai sigure. Majoritatea problemelor legate de sarcină apar pentru că organismul feminin respinge sperma masculului, considerand-o un corp străin. Cu cât femeia este mai des expusă acestor “corpuri străine”, cu atât șansele ca ele să fie acceptate de către corp cresc. Expunerea regulată la spermă înainte de sarcină, în special pe cale orală, ajută sistemul imunitar al femeii să se familiarizeze cu sperma partenerului.

41


INTERVIU

Marian Pîs

Marian Pîslaru are 21 de ani, este student la Facultatea de Medicină din Consta pasiunea lui este fotografia. Când vorbeşte despre ea, zice că n-a fost dragoste vedere. „În«relaţia»astaammuncitşimuncimamândoi” . M lăsat vrăjit imediat ce n-a mai fotografiat pisici şi floricele, adică prin 2008 – 20

42


slaru

anţa şi e la prima Marian s-a 009.

de CRISTIAN URSEA


Cum ai defini stilul în care fotografiezi? Nu am un stil anume. Îmi place să fiu aproape de subiectul meu, să dăm unul peste altul şi să ne călcăm pe picioare. Poate şi de aceea am pornit proiectul cu autobuzul. Îmi plac aglomeraţia, oamenii, interacţiunea cu ei.

Ce anume doreşti să transmiţi prin fotografiile tale? Vreau ca privitorul să simtă exact ce simţea subiectul meu în momentul în care l-am pozat, să fie teleportat în pielea acestuia, să simtă acelaşi aer, să trăiască aceleaşi sentimente. Dacă subiectul meu are o durere de măsea, dacă e fericit, dacă se gândeşte la amantă, dacă îi întârzie salariul – lucrurile astea vreau să le simtă şi cei care privesc fotografia respectivă.

Până unde ai merge de dragul artei? Sunt destule lucruri mai rentabile decât arta din multe puncte de vedere, deci pot spune că am mers chiar departe şi am făcut multe sacrificii de dragul ei. Un vis de-al meu ? mi-aş dori să dovedesc că imposibilul este posibil şi vice-versa, în domeniul fotografiei bineînţeles.

Povesteşte-ne despre proiectele tale fotografice. Care a fost cel mai important? Toate proiectele mele sunt importante. Unele poate necesită mai multă muncă decât altele, poate sunt mai profunde, cu un mesaj mai puternic, dar absolut toate mă ajută să devin mai bun.

Care este reacţia oamenilor la vederea aparatului? Te-ai certat vreodată cu vreo persoană surprinsă în fotografiile din autobuz? 44

U p 5 al lucr nuntteop oţi despăurilor de ca rţi: re 1. marea

si soarele 2. filmel e si muzi ca buna 3. oamen ii interes anti 4. muza mea 5. si bine înteles... camera d fotografi e at


Oamenii se feresc de aparatul foto din lipsa încrederii în sine. Întorc capul, se uită pe geam, nu mai sunt naturali. Din fericire, uită repede de el. N-am avut parte de incidente neplăcute, poate şi pentru faptul că nu sunt chiar atât de agresiv.

Te-ai gândit vreodată să faci business din fotografie? M-am gândit. Voi face business din fotografie când se va fi consumat toată arta din aceasta. Absolut tot ce fac este din plăcere, iar în business nu poţi face asta în totalitate, trebuie să-ţi mulţumeşti mereu clientul care nu va fi întotdeauna pe aceeaşi lungime de undă cu tine. Desigur, când voi deveni foarte bun şi oamenii vor fi interesaţi de lucrările mele, banii vor veni de la sine.

Ai vreun model de urmat în viaţă? În ceea ce priveşte fotografia, cine te-a inspirat / te inspiră? Nu am un model după care mă ghidez. Pot spune că încerc să mă modelez singur, să fac din mine un model de urmat. Fotografi, îmi plac mulţi: Robert Doisneau, Henri Cartier-Bresson, Matt Stuart, Vivian Maier şi alţii.

Numeşte o celebritate pe care ai vrea s-o fotografiezi. Spunene şi de ce. Dragoş Bucur, după părerea mea, cel mai bun actor din generaţia lui. Îi admir foarte mult munca. Din păcate, din câte ştiu, nu îi place să fie fotografiat.

logul lui Marian b e p i ăs g ţi te u p i fi Mai multe fotogra

om .c s s e r p d r o .w e r u t onecap

Dacă ai putea fi invizibil pentru o zi, doar tu şi camera de fotografiat... ...m-aş duce în cel mai aglomerat loc din lume şi aş surprinde expresiile reale, naturale ale oamenilor ce nu ar putea exista în prezenţa aparatului de fotografiat. 45


1

1 In my heart 2 Accidental Artists


INTERVIU

2

47


FILM

ACUM LA CINEMA :

Regia: Deon Taylor Cu: Betsy Russell, Nikki Reed Gen film: Horror, Thriller Durata: 96 min Unde: Movieplex Cinema Plaza, The Light Cinema, Hollywood Multiplex, Cityplex, Cinema City Sun Plaza, Cinema City Cotroceni.

IRINA ŞALAMAC

Se pare că poveştile sunt iubite nu doar de copii, ci şi de adulţi. Astfel, povestea preferată din copilărie devine un film în toată legea. Nu lipseşte nimeni. Avem şi o scufiţă roşie, un lup şi, evident, un vânător. Mica Scufiţă Roşie-Valerie (Amanda Seyfried) se transformă dintr-o fetiţă într-o femeie frumoasă şi atrăgătoare. Şi cum frumuseţea nu lasă indiferent pe nimeni, Valerie este curtată de doi bărbaţi odată. Cu toate că inima îi aparţine tăietorului de lemne, Peter (Shiloh Fernandez), părinţii ei o forţează să se căsătorească cu un bărbat înstărit, Henry (Max Irons). Ca nişte veritabili Romeo şi Julieta, Valerie şi Peter iau decizia să părăsească satul pentru a fi împreună şi fericiţi în altă parte. }n În plus, vârcolacul ce vieţuieşte de ceva timp în comună urmează să omoare un om în lună plină. De data asta, victima devine sora lui Valerie. Şi aici apare Vânătorul, vânătorul de vârcolaci Solomon (Gary Oldman). Odată cu venirea acestuia un lucru devine clar: vârcolacul poate fi

Fast Five

Regia: Brad Furman Cu: Matthew McConaughey, Marisa Tomei, Josh Lucas Gen film: Dramă Durata: 119 min Unde: Movieplex Cinema Plaza, Hollywood Multiplex, The Light Cinema, Cinema City Sun Plaza, Cinema City Cotroceni

48

După ce Dom evadează cu ajutorul lui Brian şi a Miei Toreto, aceştia au pe urmele lor nu doar autorităţile, ci şi pe băieţii cei răi. Cei trei se ascund în Rio de Janeiro, dar înţeleg că pentru a-şi recăpăta libertatea ei trebuie să îl înfrunte pe acel care îi vrea morţi. Ei îşi adună echipa de piloţi, fiind conştienţi că au o singură şansă şi nu trebuie să o reteze. Pe de altă parte, agentul federal Luke Hobbs (Johnson) primeşte misiunea să dea de urma lui Dom şi Brian. Cu toate că are de partea sa „artileria grea” pentru a-i captura, acesta îşi dă seama că nu mai poate să-i deosebească pe cei buni de cei răi. El trebuie să îşi captureze „prada” înainte ca altcineva să i-o „sufle” de sub nas. În distribuţie: Vin Diesel, Dwayne Johnson, Paul Walker, Jordana Brewster, Tyrese Gybson, Ludacris, Matt Schulze, Don Omar. Fast Five va avea premiera în România pe 29 aprilie.

oricare dintre locuitori, chiar unul dintre bărbaţii de care Valerie este legată. Mantia roşie purtată de personajul principal feminin a fost cusută manual de 14 croitorese. Acţiunea se petrece într-un sătuc, Daggerhorn, care a fost construit în Vancouver, Canada. Regizorul filmului este Catherine Hardwicke , cunoscută pantru regizarea primei părţi a filmului „Twilight”. Se pare că de aici se şi explică „relaţia” ei specială cu varcolacii. Probabil de aceea, iniţial era preconizat ca rolul lui Peter să fie interpretat de Taylor Lautner, vârcolacul din Twilight. De asemenea, Shiloh Fernandez (Peter ) a dat probe pentru rolul lui Edward, pe care, în final, l-a obţinut Robert Pattinson. Un alt actor din Twilight, Billy Burke, tatăl Bellei, joacă unul dintre rolurile centrale în povestea despre Scufiţa Roşie. Leonardo Di Caprio, care este producătorul filmului, a fost acela care a propus ca lupul să „devină” vârcolac în această poveste.


HIGH-TECH

Ţintele atacurilor informatice Telefoanele mobile şi reţelele de socializare au devenit în ultimul timp o ţintă predilectă pentru atacurile cibernetice, informează antena3. ro. Conform unui raport realizat de compania Symatec,dezvoltator de software pentru protecţia datelor, acestea sunt folosite pentru a ajunge la informaţiile personale ale utilizatorilor cu ajutorul unor aplicaţii malware. Aplicaţiile accesează conturile bancare ale persoanelor care utilizează telefonul sau reţeaua de socializare şi pot încarcă factura telefonică a utilizatorului prin apelarea unor numere premium. Persoanele care folosesc des reţelele Facebook şi Twitter sau sistemul Android sunt cele mai vulnerabile la astfel de atacuri cibernetice, unul din şase link-uri având ataşat şi un conţinut de tip malware. Nici telefoanele Apple nu sunt mai sigure chiar dacă App Store verifică toate aplicaţiile, pentru că există posibilitatea ca unele dintre acestea să poată ocolii sistemele de securitate. Symatec recomandă de asemenea evitarea accesării adreselor cu URL prescurtat pentru că acestea pot ascunde tipul paginii la care conduc. Atacurile cibernetice au crescut cu peste 90% în ultimii doi ani, fapt ce se datorează în principal apariţiei unor programe speciale uşor de folosit de orice personă nu numai de hackeri.

Consola de jocuri care dă dureri de cap Consola de jocuri Nintendo 3DS a început să fie criticată de utilizatori pe motiv că acesta le-ar provoca dureri de cap şi chiar ameţeli, informează The telegraph. Nintendo a avertizat însă de la început clienţii că aceştia nu ar trebui să se joace mai mult de 30 de minute fără pauză pentru că experienţa 3D poate fi foarte solicitantă, datorită faptului că această consolă foloseşte în locul clasicilor ochelari 3D, imagini separate pentru fiecare ochi, ce se succed foarte rapid. Utilizatorii au posibilitatea de a diminua sau chiar de a opri efectul 3D creat de consolă în cazul în care vor să se bucure o perioadă mai mare de timp de jocurile alese, ce pot fi rulate de asemenea şi în 2D. Există mai multe jocuri compatibile cu Nintendo 3DS dintre care: Super Street Fighter IV, PilotWings Resort, Nintendogs + cats şi SIMS 3.

Consola ol analog are contr n tactil, ecra complet, ri de mişcare senzo cameră, acesteia e, preţul ir c u s ră i ş ativ aproxim fiind de

1300lei

CORINA VÂRLAN

49


HOROSCOP În viaţa amoroasă traversezi o perioadă mai puţin plăcută în prima jumătate a acestei luni. Nu ai răbdare cu partenerul, însă, în a doua parte din aprilie se poate să fii ceva mai flexibil. Numai de tine depinde să consolidezi relaţia. Dacă eşti singur, vei primi multe semnale de la admiratori şi cel mai probabil vei da curs invitaţiilor făcute. Însă tot ceea ce vrei este să trăieşti clipa şi în niciun caz să începi o nouă relaţie.

În aprilie te comporţi altfel decât în mod obişnuit, în ceea ce priveşte viaţa profesională. Dacă în mod normal nuţi stă în fire să te ocupi de detalii, de data aceasta chiar te vei opri asupra amănuntelor. Este un lucru bun, mai ales dacă în proiectul în care lucrezi este necesar să fii atent la tot. Nu te grăbi şi fă lucrurile ca la carte. În plan amoros traversezi o perioadă destul de promiţătoare. Dacă oferte ai destule, nu înseamnă neapărat că vei începe o nouă relaţie, dar, cel puţin, te vei distra.

Pentru tine, luna aprilie reprezintă o perioadă promiţătoare în plan profesional şi financiar. Se poate să ajungi într-o poziţie privilegiată şi, de asemenea, vei putea câştiga mai mulţi bani. Cu toate acestea, noua poziţie nu este lipsită de riscuri, aşa că este recomandat să fii diplomat şi prudent, mai ales în ceea ce priveşte persoanele cu care intri în contact. Chiar dacă situaţia financiară este stabilă, nu trebuie să faci o gaură în buget doar pentru că îţi permiţi.

În plan amoros, depinde de tine, în mare măsură, de felul în care decurg lucrurile. Trebuie să fii sincer cu partenerul de viaţă, să asculţi ce are de spus şi să faci acele lucruri pe care i le spui că ai de gând să le faci. Altfel vei provoca confuzie şi frustrări. Dacă eşti singur, ai putea începe o nouă idilă cu o persoană din anturajul tău obişnuit. În plan profesional se poate să fie o lună cu mari provocări. Analizează bine situaţia. S-ar putea să descoperi că o foarte mare flexibilitate este aducătoare de succes.

Te simţi destul de constrâns la locul de muncă în această perioadă. Dacă însă lucrezi pe cont propriu, lucrurile sunt mult mai simple. Este bine să profiţi de ocaziile care se ivesc pentru a face ceea ce-ţi place. Cu banii nu stai foarte bine. Ceea ce câştigi, cîştigi cu greu şi se ştie cât de uşor pot fi banii cheltuiţi. Tocmai de aceea nu ar strica să-ţi faci un plan de cheltuieli. Ar fi bine să-ţi rezervi mai mult timp pentru tine, astfel încât să te îngrijeşti de sănătate.

În plan amoros, aprilie reprezintă o perioadă destul de bună. Te apropii mai mult de partenerul de viaţă şi reuşeşti să elimini acele lucruri care tulbură armonia din relaţie. Se poate chiar să ai parte de momente deosebite, care îţi dau senzaţia unui nou început. Dacă eşti încă singur, vei avea şansa de a întâlni chiar persoana potrivită. Este important să nu te grăbeşti în nimic din ceea ce faci. În activitatea profesională este o perioadă cu realizări importante şi cu concretizarea unor planuri pe care le aveai de ceva vreme. Se poate să faci chiar şi schimbări esenţiale.

Ai o perioadă bună la locul de muncă. Apar oportunităţi de realizare şi tot ce trebuie să faci este să ai încredere în tine şi să acţionezi. Dezvoltă-te şi împlineşteţi visele. Cu banii însa nu stai excelent şi acest lucru nu pentru că nu ai câştiga suficient, ci pentru că nu eşti tocmai chibzuit. Poate ar trebui să-ţi rezervi timp pentru a face ordine în acest domeniu, astfel încat să nu te trezeşti ceva mai tarziu că trebuie să scoţi din buzunar mai mult decât ai putea să dai în acel moment.

Dacă ai planuri de schimbări majore în ceea ce priveşte activitatea profesională, în aprilie sunt mari şansele să le concretizezi. În proiectele în care lucrezi poţi avea succes datorită creativităţii şi unicităţii modului tău de gândire sau de acţiune. În plan amoros se poate să fii implicat într-o iubire secretă. Dacă ai deja o relaţie, se poate să traversezi una dintre cele mai proaste perioade. Nu acţiona la nervi, chiar dacă îţi vine câteodată să pui capăt acestei relaţii sau chiar căsniciei. Gândeşte-te că şi în cazul în care eşti îndreptăţit să optezi pentru despărţire, o relaţie de ani de zile nu ar trebui să fie ruptă într-un moment de furie.

Pentru tine luna aprilie aduce o perioadă foarte bună în plan profesional. Fă tot ceea ce este posibil pentru a profita de oportunităţile apărute acum. Lucrurile chiar merg în direcţia dorită şi te vei bucura de fiecare reuşită. Până spre sfârşitul perioadei poţi să ajungi într-o poziţie mai bună sau cel puţin pui bazele pentru o avansare. Şi în viaţă sentimentală ai parte de surprize frumoase. Dacă eşti singur se poate să întâlneşti persoana potrivită. Ieşi în lume, socializează şi nuţi pierde zâmbetul de pe buze.

Pentru tine luna aprilie este destul de complicată în toate planurile. În primul rând trebuie să faci eforturi foarte mari să te temperezi deoarece tinzi să-ţi pierzi răbdarea uşor şi să iei decizii regretabile. Imunitatea îţi este scăzută, aşa că un stil de viaţă mai sănătos ar fi o alegere înţeleaptă. Cu banii stai acceptabil, dar uneori tinzi să pleci urechea la promisiuni fără acoperire şi să faci investiţii în lucruri inutile. Gândeşte-te de două ori înainte să scoţi banii din buzunar. În dragoste, în masura posibilului, rămâi cu picioarele pe pământ şi nu te implica într-o idilă care îţi aduce mai multe prejudicii decât satisfacţie.

În plan profesional ţi se cere să fii diplomat, lucru care nu te caracterizează neaparat. Pe de alta parte, o nouă strategie ar putea să fie aducătoare de avantaje neaşteptate. Aşa că nu mai pierde vremea cu judecăţi pro şi contra şi încearcă să faci lucrurile altfel decât până acum. Este o perioadă bună pentru a începe un proiect nou, pentru o perioadă lungă de timp. În viaţa sentimentală pluteşti pe norişori roz, într-un paradis îndepărtat, desprins de pământ. Savurează aceste momente de graţie, deoarece nimic nu este permanent, aşa că nu trebuie să pierzi o astfel de experienţă.

În luna aprilie este bine să te ocupi de situaţia ta profesională şi de poziţia pe care o ai. Ai posibilitatea să-ţi consolidezi statutul, dar pentru acest lucru este nevoie de puţin efort. Se poate să auzi în jurul tău tot felul de zvonuri sau să fii criticat. Nu este cazul să pierzi vremea cu aşa ceva. Acţionează cu diplomaţie, dar, în acelaşi timp, este important să fii ferm acolo unde trebuie.

50




Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.