Ci spun ≪în zece ani am vrea să trăim într-un parc mare!≫” Alexandra Link ne dă doar o idee despre ceea ce urmează. Acest pod, lat de doi metri şi suspendat la o înălţime de 18 metri în sudul deluros al Singapore-ului, se extinde prin pădurea tropicală, prin coroane de copaci, peste autostrăzi cu opt benzi şi de-a lungul dealurilor împădurite. Dacă va merge conform planului – şi vă puteţi baza pe acest lucru – atunci această secţiune de drum pietonal de 1,6 kilometri va deveni foarte curând parte dintr-un sistem circular de aproape 150 de kilometri care acoperă toate zonele din Singapore. Va lega plajele şi sălile de concerte, pădurile şi zgârie-norii, spaţiile verzi şi zonele rezidenţiale. Arhitectura contemporană este o caracteristică la fel de importantă a acestei acţiuni ca şi îmbinarea vieţii de zi cu zi cu regiunea rurală. Toate proiectele sunt puse laolaltă ca şi concurente pentru ca doar cele mai bune idei să se materializeze. Alexandra Link a fost conceput de LOOK Architects, un birou de
BMW Seria1 în Dempsey Hill. Dreapta: Symphony Stage, un loc special amenajat în Grădinile Botanice pentru concerte în aer liber.
creaţie local. Echipa şi-a găsit inspiraţia în frunzele triunghiulare ale plantei “mile-a-minute” – care creşte la fel de nestăpânit ca şi iedera – pentru construcţia din aliaj uşor a acestui pod pe catalige. Lumini sunt încastrate în podea pentru a ghida alergătorii şi pe cei care apreciază o plimbare pe timp de seară, culoarea luminilor schimbându-se la fiecare 20 de minute. Stăm pe un pod curbat şi contorsionat pe 35 de metri deasupra autostrăzii cu opt benzi, Henderson Road. Structura podului, care uneşte Parcul Blangah Hill cu Parcul Mount Faber, este răsucită ca şi structura de spirală dublă a AND-ului. Familii, cupluri şi elevi se retrag aici în timpul liber, bucurându-se de apusul soarelui sau ascultând muzică. Zgârie-norii străpung cerul în orizontul de nuanţe roşii. De jur împrejur este o pădure deasă, dar aerul este în mod plăcut lipsit de ţânţari. Autorităţile municipale, în acest punct al ecuatorului, iau toate măsurile de precauţie pentru prevenirea febrei infecţioase tropicale virale.
Toate parcurile sunt pulverizate cu insecticid, în timp ce studiile continuă cu cercetări despre cum zumzetul aripilor unei insecte poate fi modificat genetic, astfel încât ţânţarii masculi să trimită semnale respingătoare când îşi caută perechea. Aproape toată vegetaţia din Singapore a fost importată – din motive pragmatice ale anilor trecuţi, dar mai recent din raţiuni estetice. În anii ’60, Lee Kwan Yew, fondatorul oraşului modern Singapore şi prim-ministru timp de câteva decenii, a călătorit prin lume în căutare de plante cu funcţii specifice pentru oraşul lui. De exemplu, copacii tropicali brazilieni – care subliniază liniile şoselelor oraşului de azi – îşi întind crengile peste bulevarde, acoperindu-le, şi le cad foarte puţine frunze. În Singapore conduci în umbră cea mai mare parte a timpului. “Plantele ne-au făcut să apreciem stilul”, spune Huaiyan Chang. “Ele ne controlează, şi nu invers!” Apreciatul proiectant de grădini îşi împarte compatrioţii în două grupuri: ”Bali-tropical” şi ”zen-green”. Până la începutul anilor ‘60, cei interesaţi de trenduri tindeau să favorizeze varietăţile tropicale, bogate – de la bananieri la banyan (specie de ficus) – care apar des în cărţile despre arhitectura din Bali. După care a venit invazia minimalistă, cu plante zen ca şi bambusul, bucida din Bahamas şi caesalpinia (o imitaţie a Crăciuniţei) din Mexic. BMWMagazin
67