Issuu on Google+

Nr 39 Mai 2011

Arta de a investi în viitor

Nr 39 Mai 2011 • TheInvestor


Petre Ispirescu – „Tinereţe fără Bâtrâneţe şi Viaţă fără de Moarte”

EDITORIAL

Motto: „Văzând palatele dărâmate şi cu buruieni crescute pe dânsele, oftă şi, cu lacrămi în ochi, cătă să-şi aducă aminte cât erau odată de luminate aste palaturi şi cum şi-a petrecut copilăria în ele...”

alea Plângerii, 2011

reviriment din interes, cu acord prenupţial suveran

Î

ntr-o ţară geografic periferică şi nefericit izolată prin atitudinea socialexplicabilă de lăcomie a grupurilor de interese care o conduc din 1947, primăvara pare să aducă cu sine liniştea de dinaintea revenirii. Influxurile de capital către România s-au reluat şi suntem în cărţi pentru o nouă creştere, mioritic pre-electorală. Ea ar fi mult mai rapidă dacă s-ar încuraja consumul (direct şi indirect prin investiţii stimulate corect), o veritabilă autostradă a economiei româneşti în perioada anterioară de boom. Cel puţin aşa cred optimiştii, în timp ce banca centrală se opune acestei idei, dezavuând-o ca nerealistă şi dăunătoare. Într-o ţară în care toată lumea ştie doar să vândă, cu o naţiune de vanzători şi gestionari de magazin (sales manageri), cum altfel creşti bunăstarea cetăţenilor şi firmelor pe care, până la urmă, îi reprezinţi? Revirimentul economiei are loc în ritm de melc, întrucât nimeni din cei născuţi pe plan local nu şi-ar asuma responsabilitatea investiţiei vreunui cent în propria ţară, probabil estimându-i valoarea prin echivalare cu incapacităţile proprii. Palatele zac în ţărână, lasă să le reclădească altul! Salvarea trebuie să vină de peste graniţă, de altundeva, de la „fraerii” dispuşi să creadă în gogoriţa privind creşterile pieţelor emergente în şase luni cât alţii în şase ani, ca Făt-Frumos.

Iar dacă investitorii vin, banii vor fi mai scumpi, de această dată riscul de ţară fiind foarte mare, iar efectele vor fi resimţite târziu. În acelaşi timp beneficiile în cazul unui nou posibil partaj (scenariu de recădere) vor fi drastic reduse. Nimeni nu vine să arunce banii în groapă, şi acum, mai mult ca oricând, investitorii străini şi-au luat măsuri de precauţie suplimentare de prevenire a riscului. Marii investitori „- Bine ai venit, că de mai spun că statisticile ne întârziai, şi eu mă prăpădeam”, sunt favorabile: ritmul industriale îi spune Moartea lui Făt-Frumos, producţiei s-a revigorat, comenzile întors în Valea Plângerii. O palmă îi externe cresc, iar optimiştii trase Moartea lui, care se uscase, de se văd chiar un avans al în cifră dublă facuse cârlig în chichiţă, şi căzu mort, şi produţiei în raport cu perioada îndată se şi făcu ţărână...” anterioară (peste 10% în T1 2011/T1 anterior). Însă atât timp cât statisticile sunt puse sub semnul îndoielii de fraţii mai mari din împărăţiile bogate, România rămâne o Vale a Plângerii în care timpul curge îndărăt. Revenirea va avea loc treptat. Abia când indicele sărăciei al lui Arthur Okun (sau al mizeriei sociale), care însumează inflaţia plus şomajul ar ajunge sub 10 procente, ar fi palpabilă o refacere la nivelul economiei reale. Diavolul se ascunde, însă, în statistică, în condiţiile în care cifrele sunt – şi au fost mereu, prietenii ştiu de ce - contestate. Să ne amintim că preţurile imobiliare nu au fost niciodată incluse în statistici, iar un proiect al BNR de a culege date de la notariate privind tranzacţiile imobiliare se află încă în curs de implementare (nu se ştie însă şi în ce măsură va fi inclus acest indice în inflaţie). Şomajul real este departe de a fi cel raportat, întrucât mulţi din cei concediaţi lucrau la negru sau pur şi simplu nu au avut cum să se înregistreze ca şomeri. De ce am crede în indicele producţiei industriale? Europa şi-a atins limitele şi pare pregătită de divorţ: avem muncitori în străinătate, însă ţări precum Olanda spun că România şi Bulgaria nu sunt europene şi, prin urmare, din iulie 2011 orice român trebuie să se întoarcă înapoi în Valea Plângerii. Aici domneşte încă neîncrederea, salariul mediu de 300 de euro, atitudinea „pro-activă” în favoarea statului degeaba, munca gratis pentru că, nu-i aşa, firma angajatoare trece prin criză: „Da’ gratis, e bine?!?”, şi nesiguranţa zilei de mâine, inclusiv prin perspectiva poverii sociale şi a serviciilor de pensii şi sănătate insalubre şi ischemice. Aici nu avem autostrăzi pentru a grăbi circulaţia banului în circuitul economic, dar avem scut antirachetă. Nu încurajăm nici munca, nici consumul. Am ajuns cu toţii să visăm la munca prin străinătate şi până şi Bulgaria ne fură din venituri, prin taxe: din pricina unui guvern cu idei suspect de verzi (ecologia are culoarea dolarului, „the greenback”), românii înmatriculează azi autovehiculele prin Bulgaria şi firmele prin Cipru, iar viaţa proprie – şi-o închiriază prin Occident. Din păcate, unii vor trebui să se întoarcă. TEXT DE BOGDAN TUDORACHE

1


SUMMARY

7 RED CARPET:

Adevărul durează o săptămână INVESTOR MEDIA GRUP www.theinvestormagazine.com www.theinvestor.ro office@theinvestormagazine.com

12 Financial Investor 2011 Primăvara quistei financiare

recon-

48

M&A CORNER: Competivitatea companiilor din Europa Centrală

50

POLITICS: Capitalismul românesc rămâne unul “bugetar”?

52 IT&C: Există comerț în .ro?

53 ENTREPRENEUR:

Extraordinarele aventuri ale investitorului agricol (I)

56 AFTERWORD: Pro și contra

Director Executiv Ovidiu Goga ovidiu.goga@theinvestormagazine.com Editorial Director Bogdan Tudorache bogdan.tudorache@theinvestormagazine.com Redactor-Șef Răsvan Roceanu rasvan.roceanu@theinvestormagazine.com Art Director Edi Coşcodan Consultanți de specialitate ASR Principele Radu Richard Scase - U.K.‘s Business Strategist Prof. Dr. Niels Schnecker - Managing Senior Partner, Schnecker van Wyk & Pearson Cristian Păsărică - PR &Marketing Officer SDC Sorin Marinescu - MBA Amaris Goldberg Stocks, Bonds & Forex Liviu Mureșan - Președintele Fundației EURISC Alexandru Mănăilă - Management Consultant Șerban Mestecăneanu - Consultant Raluca Mihăilă - Investment Vicepresident, Goldman Sachs Londra Teodora Migdalovici - Alchimist Migdale Amare Sorana Savu - Managing Partner Premium Communication Conf. Univ. Dr. Dumitru Borțun - SNSPA Cristiana I. Stoica - Partener Fondator Stoica și Asociații Petre Maran - GM, Maran Consulting Dan Tănăsie - Managing partner, AT Concepts Shely Roberts - Managing Director al FireBrand Mircea Deaca - Pictor Communication Manager Raluca Goga raluca.goga@theinvestormagazine.com Foto Art Foto M www.marianmocanu.ro Gogas Events Abonamente Georgiana Tănase georgiana.tanase@theinvestormagazine.com Tipărit de PUBLIROM SA

The Investor utilizează serviciul de ştiri NewsIn The Investor Media Grup nu îşi asumă răspunderea legală pentru textele editoriale şi opiniile exprimate de colaboratorii săi independenţi

2


FLASH NEWS

Peste 78.000 de noi contracte de muncă

Î

n primele patru zile de la intrarea în vigoare a noului Cod al muncii au fost înregistrate peste 78.000 de noi contracte de muncă, în vreme ce în perioada anterioară regimul de înregistrare zilnică nu depăşea 10-12 contracte. Domeniile în care s-au înregistrat contractele individuale de muncă sunt: construcţii, industria prelucratoare, comerţ, hoteluri şi restaurante, tranzacţii imobiliare, transport şi agricultură, sănătate şi asistenţă socială, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, învăţământ, distribuţia apei, salubrizare, activităţi de decontaminare, intermedieri financiare şi asigurări. “În acelaşi interval, s-au intensificat controalele şi acţiunile pentru eliminarea muncii la negru. Inspecţia Muncii, în colaborare cu Inspectoratul General al Poliţiei Române, Jandarmeria Română şi Garda Financiară va desfăşura în perioda 02 – 31 mai 2011 acţiuni intensive de control în vederea reducerii incidenţei muncii la negru, conform Planului Comun de Acţiune privind reducerea incidenţei muncii nedeclarate”, spune Dantes Nicolau Bratu, inspector general de stat la Inspecţia Muncii.

Opoziţia vs. FMI: războiul declaraţiilor

Pioneer Investments lansează un fond închis

F

ondul, axat pe investiţii în obligaţiuni corporatiste din pieţe emergente, speră să strângă “câteva milioane de euro de la investitorii din România”, a anunţat preşedintele executiv al Pioneer Asset Management, Florin Dolea. La nivel global, mărimea Fondului este estimată la aproximativ 500 milioane euro. Fondul are o dată de maturitate fixată la 30 decembrie 2016 şi plăteşte un dividend ţintă de 4,5% în euro în fiecare an până la scadenţă, dar managementul companiei îşi rezervă dreptul de a adapta valoarea dividendului în orice moment, dacă este necesar, în functie de condiţiile de piaţă. Perioada de subscriere în Pioneer Funds - Emerging Markets Corporate Bond 2016 este 25 aprilie –  6 iunie 2011, subscrierea realizându-se în România exclusiv prin UniCredit Ţiriac Bank. Portofoliul fondului va fi investit în proporţie de 25% în obligaţiuni corporatiste din pieţe emergente din clasa Investment Grade şi 75% în obligaţiuni corporatiste din pieţe emergente din clasa Non-Investment Grade. Suma minimă de subscriere este de 1.000 de euro, iar comisionul de subscriere este de 2,5%. Fondul percepe şi un comision de răscumpărare care este de 0% la maturitate şi 1,5% înainte de maturitate. Acest comision reintră în fond, în beneficiul investitorilor existenţi. Comisionul de administrare este de 1% pe an.

4

Când spui că ai făcut o operaţie bună şi pacientul moare, nu mai are rost să vorbim,” spune preşedintele PSD, Victor Ponta. Ponta a fost întrebat dacă a primit vreo invitaţie din partea delegaţiei FMI pentru a discuta despre situaţia economică a României, înainte de fi prezentat raportul de evaluare. “Eu nu am primit o asemenea invitaţie. (...) Între ceea ce spun ei, ei doar repetă. Nu ştiu dacă Guvernul Boc repetă ce spune delegaţia FMI sau delegaţia FMI repetă ce spune Guvernul. În momentul în care vii şi ne spui că ai făcut o operaţie foarte bună asupra pacientului român, dar pacientul român moare, deja eşti un medic cu care nu mai are rost să mai vorbim”, a comentat Ponta. Şeful delegaţiei FMI, Jeffrey Franks, a declarat după întâlnirea cu liderii UNPR, că PSD Şi PNL au ales să nu se întâlnească cu reprezentanţii insituţiilor financiare prezente în aceste zile la Bucureşti. “Din păcate, PSD şi PNL au ales să nu se întâlnească cu noi, au alt program”, declarat presei Jeffrey Franks.


I

NG Asigurări de Viaţă a afişat pentru primele trei luni din acest an prime brute subscrise de 133,5 milioane lei, în scădere cu 1,8% faţă de acelaşi interval din 2010, când acestea au înregistrat 135,9 milioane lei. În primul trimestru din 2011, ING Asigurări de Viaţă a obţinut un profit brut de 11,26 milioane lei, în scădere cu 28,7% faţă de  nivelul de 15,8 milioane lei înregistrat în aceeaşi perioadă a anului precedent. “Acest rezultat este unul previzionat, fiind influenţat pe de o parte de proiectele de creştere a beneficiilor şi serviciilor oferite clienţilor realizate în această perioadă, iar pe de altă parte de investiţiile pentru dezvoltarea canalelor de distribuţie şi creşterea profesionalismului forţei de vânzări”, spun oficialii ING. Valoarea activelor financiare în administrare a ajuns la 2,083 miliarde lei la sfârşitul primului trimestru din 2011, în creştere cu 8,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

FLASH NEWS

ING Asigurări de Viaţă şi-a redus afacerile cu 1,8% în T1 Vânzările de maşini noi în România, de trei ori mai mici

D

irectorul general Companiei Naţionale de Vânzări a Ford România, Henrik Nenzen, a declarat că vânzările de autovehicule noi în România sunt de trei ori mai mici decât nivelul normal şi a estimat o creştere de 10% în 2011 şi de 30% în 2012. “Vânzările de autovehicule noi în România s-au aflat la un nivel foarte scăzut în ultimii trei ani. Probabil, ar fi trebuit să fie de trei ori mai mari. Anul trecut, am ajuns la 95.000 de unităţi, un nivel mai normal ar fi fost 250.000. Cred că toţi producătorii auto şi dealerii au fost afectaţi de această criză. Obiectivul pentru acest an este o creştere de 10% şi, poate, de 30% în 2012, iar în câţiva ani să ajungem la un nivel normal de vânzări”, a declarat Henrik Nenzen. Potrivit acestuia, printre principalii factori care vor impulsiona creşterea vânzărilor de autovehicule se numără noua taxă de poluare şi programul guvernamental “Rabla”.

INS: Construcţiile au scăzut în primul trimestru cu 4,4%

V

olumul lucrărilor din construcţii a scăzut cu 4,4% în primul trimestru al acestui an, comparativ cu trimestrul I

2010. “Pe elemente de structură s-au înregistrat scăderi la lucrările de construcţii noi (-6,1%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-11,4%). La lucrările de reparaţii capitale, volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 22,7%”, se arată în comunicat. Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la clădirile nerezidenţiale cu 0,4%. La clădirile rezidenţiale şi la construcţiile inginereşti, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut cu 13,4%, respectiv cu 3,3%.

5


Ca să poţi să ai o anumită libertate de exprimare, de convingere, trebuie să ai în spate nişte “mărturii” care sunt lucrurile construite de tine şi care îţi dau o anumită autoritate care trebuie să domine conversaţia. Rubrica Red Carpet este susţinutã de


RED CARPET

a

l

devĂru dureazĂ o sĂptĂmÂnĂ

Pentru tineretul bucureştean din anii ‘70 și ’80 ai secolului trecut, Emil Barbu Popescu înseamnă creatorul şi “sufletul” faimosului Club A. Pentru microbişti, personalitatea lui Mac Popescu se suprapune peste o parte foarte importantă şi glorioasă din istoria Sportului Studenţesc. Pentru Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu, profesorul doctor Emil Barbu Popescu, fost rector, actual preşedinte, este un reper remarcabil al istoriei acestei instituţii de învăţământ, atât înainte cât şi după 1990. TEXT DE RĂSVAN ROCEANU

7


RED CARPET

Domnule Profesor, mai este Universitatea Ion Mincu “magnetul pentru tineri” care era înainte de 1990? Daca este să ne raportăm la evenimentele majore care sunt organizate de studenţi, ea continuă să fie. S-a schimbat, însă, puţin, raportul de forţe, oferta de dinainte de 1990 era diferită de oferta de acum. Se menţin, însă, elementele de vârf care erau importante şi înainte pentru studenţi: carnavalurile, marile festivaluri… Acum am trecut, însă, la un gen mai putin diversificat, care se adresează mai mult profesiei noastre, şi din acest punct de vedere suntem peste cota de dinainte de anii ‘90. Îmi aduc aminte că, înainte de 1990, expozitia de sfârşit de an a studenţilor de la arhitectură era un eveniment, o plăcere a ochiului…. Bineînţeles că menţinem expzitiile, dar acum acum ele sunt precedate de evaluarea pe internaţională pe care o facem din anul 2000 încoace. Anume, la comisiile de diplomă jumătate dintre examinatori sunt străini, profesori şi specialişti din toate colţurile lumii, iar restul sunt români. Anual, la comisiile din vară, vin treizeci şi şase de profesori şi arhitecti reputaţi din străinătate, care participă la evaluarea “produsului final” al şcolii care este arhitectul. Susţinerea proiectelor se face într-o limbă de circulaţie internaţională, de obicei engleza, şi dă o evaluare exactă a calităţii diplomei de architect. În ultimii ani au aparut şi în Bucureşti şi în ţară imobile foarte frumoase, unele chiar remarcabile. Se poate spune, pornind de la această realitate, că arhitecţii români au acum toate şansele de afirmare? Trebuie să spun că şi înainte existau şanse de afirmare, dar erau unele constrângeri. Şi acum continuă să fie uşoare constrângeri care vin din partea beneficiarului şi care, uneori, obligă arhitectul la concesii care nu sunt în limita bunului simţ, dar, în principiu, generatiile noi sunt altfel motivate şi sunt bine instruite. Când spun că sunt bine instruite mă refer la faptul că, în fiecare an, avem o sută de studenţi care studiază în străinătate timp de un an de zile şi care se intorc de acolo cu laurii şi cu laudele respective. Avem şi peste 80 studenti care, în fiecare an, fac practică

8

în birourile de arhitectură din toate colţurile lumii, iar, prin reciprocitate, sosesc în fiecare an studenţi străini care fac practică timp de câteva luni la birouri de arhitectură din România. Aceasta ne asigură o verificare a valorii studenţilor noştri pe timpul practicii profesionale ca şi a valorii studenţilor noştri pe durata învăţământului de un an de zile. Se spune şi se insistă că acum în România sunt prea multi absolvenţi de învăţământ superior. Absolvenţii de la Ion Mincu au ei suficiente debuşee pe piaţa muncii? Meseria noastră este una strâns legată de evoluţia economică a unei ţări aşa încât suntem primii afectaţi, ca profesie, într-o perioadă de criză. Până în 2008 puteam să vă spun că nu existau şomeri în arhitectura, ba chiar mai mult, era o nevoie teribilă de mână de lucru. Astăzi lucrurile

sunt puţin schimbate, există o penurie de proiecte de arhitectură pe piaţă, criza a adus modificări importante în strategia profesiei noastre, iar lucrurile nu stau atât de bine cum au stat în anii ’90. La vremea respectivă aş fi putut să vă spun că nu există nici un architect tânăr român care să dorească să se ducă să lucreze în străinătate. Erau doar cei care doreau să faca un master, dar apoi se întorceau în ţară. Astazi lucrurile sunt schimbate, dar sper într-o îmbunătăţire a situaţiei. Din fericire apare şi diversificarea utilizarii arhitectului şi în domeniul materialelor de construcţii şi în domeniul mobilierului, şi în decoraţiuni interioare, dar acestea nu oferă o piaţă continuă. Adică arhitectul are de lucru pe perioade determinate, două, trei sau patru luni, cât durează un proiect, după care urmează sincope.

în fiecare an, avem o sută de studenţi care studiază în străinătate timp de un an de zile şi care se intorc de acolo cu laurii şi cu laudele respective. există o penurie de proiecte de arhitectură pe piaţă, criza a adus modificări importante în strategia profesiei noastre, iar lucrurile nu stau atât de bine cum au stat în anii ’90


Exista, deci, chiar şi în stadiu incipient, un dialog între creator şi finanţator….. Acest dialog există permanent şi mai ales în perioada de creaţie a programului de arhitectură dar, bineînţeles că, în funcţie de rigorile pe care le are fiecare investitor, dialogul este mai profund, mai în detaliu, sau se lasă mai multă mână liberă arhitectului. Pentru că a fost o periodă în care, mai ales la proiecte de importanţă medie, dezvoltatorii nu-şi doreau neapărat calitate ci îşi doreau un architect care să nu fie pretentios, care să poată fi dirijat, iar aceste lucruri s-au văzut. Oricum, în arhitectură nu se poate spune că un creator este format înainte de vârsta de 40 de ani. Cine îşi închipuie că unui architect de treizeci şi ceva de ani i se poate da pe mână o investiţie de sute de milioane de euro greşeşte, pentru că şi competenţele vin odata cu vârsta, cu experienţa. Arhitecţii cu experienţă au în spate ani de proiectare şi de realizări şi de răspunderi materiale, pentru că nu putem ignora faptul că răspunderea materială intră şi în sarcina arhitectului, prin soluţiile pe care le alege şi prin coerenta proiectului. Sunteţi preşedintele Comisiei pentru Politici şi Strategii de Dezvoltare Urbană a Bucureştiului. S-a vorbit prea puţin despre activitatea acestei comisii. Dacă ne uităm la oraşele mari

şi mai ales la zonele din jurul oraşelor mari, vedem cartiere rezidenţiale noi care nu prea par deloc urbane… Sigur că această Comisie nu a ieşit prea mult în public pentru că nu acesta a fost scopul ei. S-a constituit în ideea de a sprijini intenţiile municipalităţii Bucureştiului, elaborează opinii care apoi se transmit Primăriei şi participă la evenimente internationale, cum ar fi “Bulevardul în context European” care s-a organizat la Bucureşti. Sigur că este loc de mai bine. Ar fi fost bine dacă am fi fost prezenţi mai des în societate, mai ales că la ora actuală consumatorul de arhitectură şi de urbanism nu este încă avizat, este un înotător cu stilul de începător, nerafinat. Există în România măcar un exemplu de cartier nou, pornit de la zero, care să poată fi considerat un model de urbanism modern? Cred că există eşantioane în această privinţă, dar noi nu putem să ne mândrim cu experienţa urbanismului

Un architect este “legat” de casa pe care a făcut-o tot timpul vieţii şi nu scapă de răspundere, de comentarii şi chiar de eventuale reproşuri, pe toată durata existenţei unei clădiri!

englez din anii ’60, cu oraşele satelit. La noi există încercari, unele bine intenţionate, dar finalizate anapoda, sunt incoerente. Aş zice că la ora actuală cea mai mare vină a noastră este incoerenta, iar acest lucru ne face să eşuăm în nişte experienţe. N-aş putea să dau un exemplu fericit de urbanizare la nivelul unui oraş, sau a unui cartier de mare amploare. În Bucureşti sunt încercări, unele sunt lăudabile, dar sunt prost finalizate. Foarte prost a fost gândită zona Băneasa-Pipera, începută în anii ’90, unde dezvoltarea a fost impetuasă, intempestiva, incoerenta, lucruri care se plătesc. În goana după profit terenul a fost extrem de agresat, spaţii de respiraţie nu există, sau sunt insuficiente, circulaţia stradală este incomodă, uneori aproape imposibilă… Din păcate asta a fost perioada noastră de început: goana dupa profitul imediat, exploatarea intensivă a terenului şi regim de înălţime extrem de “agresiv”, pe măsura creşterii preţului terenului. Cu cât creşte preţul la teren cu atăt creşte şi regimul de înălţime.

RED CARPET

Apare evident că cel puţin unii investitori, dezvoltatori doresc să construiască ceva deosebit, dar cât sunt ei dispuşi să plătească pentru acest lucru ? Există investitori, dezvoltatori “mai darnici” cu creativitatea decât alţii ? Asta ţine de cultura fiecărui investitor, dezvoltator, de deschiderea lui spre lucrurile noi, dar nu putem omite factorul economic pentru că, indifferent de cât se va construi, este puţin probabil ca factorul economic să nu fie determinant în abordarea unei soluţii de arhitectură. Problema este să împăcăm dorinţa de creaţie a unei arhitecturi “convenabile”, să-i spunem, pentru că vorbim de convenabilitate mai curând decât despre dorinţa de a şoca. Evident sunt dezvoltatori care îşi doresc un anumit limbaj, un anumit mesaj, care ţine şi de imagine, de prestigiu, iar acesta ajută la apariţia unor moment, sau chiar monumente de arhitectură.

Se pune întrebarea: nu cumva migraţia creierelor afectează şi arhitectura, aşa cum afectează, de exemplu, medicina româneascâ? Nu! Generaţiile de arhitecţi români sunt încă doritoare să se exprime pe teritoriul ţării, fiind foarte conştienţi că numai aici se pot afirma. Faptul că ici-colo câte un reprezentant al şcolii româneşti lucrează în străinătate nu face decât să confirme că există o valoare, dar, în general, pentru arhitecţi există în România un climat favorabil de afirmare. Lipseşte deocamdată sustinerea financiară consistentă a profesiei, dar ceva totuşi există. Noi, de exemplu, în partenerait cu compania Lafarge, de mai multi ani organizăm un concurs internaţional pentru studenţi şi şcoli de arhitectură din lumea întreagă. La fiecare din cele patru ediţii de până acum ale concursului studenţii de la Ion Mincu au obţinut premii şi mentiuni, iar anul acesta chiar câştigătorul competiţiei a fost un student de la noi. Acest lucru e o confirmare a valorii internaţionale a Universităţii de Arhitectură. Atât timp cat eşti conectat, ca şcoală, la circulaţia internaţională a acestei

9


RED CARPET

profesii, este foarte bine! Pot să vă spun că diploma de la Ion Mincu era recunoscută internaţional dinainte de anul 2000, dar acum noi avem şi acreditarea RIBA, din partea Institutului regal de arhitectură al Marii Britanii, Royal Institute of British Architects, care este cel mai reputat organism de validare a educaţiei în arhitectură. Publicul ştie mai puţin că la fiecare cinci ani noi suntem evaluaţi şi suntem pe lista şcolilor acreditate de RIBA. De asemenea, în 2008, la un an după ce România a intrat în UE, diploma de la Ion Mincu a fost validată, cu felicitări, de către Comitetul European pentru recunoaşterea calificşrilor profesionale (organism al Comisiei Europene – n.r.). Pentru că trăim într-o economie de piaţă, este firesc să întrebam: Cât câştigă, sau cât poate câştiga un architect în România? Dacă este vorba de câştiguri, trebuie să ne raportăm la câştigurile existente în general în România, pentru că nu putem să facem notă discordantă faţă de ansamblul economiei. Un architect câştigă dacă are mult de lucru. El poate să ia bani mulţi pe o lucrare, iar apoi doi ani de zile să nu mai aibă de lucru, deci să nu aiba din ce trăi dacă nu a acumulat. Deocamdată nu există exemple de arhitecţi care să acumuleze foarte, foarte mult, pentru că piaţa este de acest fel. Sunt câteva nume

mai bine cunoscute pe piaţă, care au şi lăsat creaţii remarcabile, dar a câştiga mai mult înseamnă şi răspundere mai mare. Un architect este “legat” de casa pe care a făcut-o tot timpul vieţii şi nu scapă de răspundere, de comentarii şi chiar de eventuale reproşuri, pe toată durata existenţei unei clădiri! Am pus întrebarea precedentă pentru că nivelul câştigurilor ar trebui să-i asigure arhitectului o independenţă a convingerilor sale în raport cu pretenţiile proprietarului, sau dezvoltatorului …. Indiscutabil! Spuneam mai devreme despre acumulările care se fac în timp. Ca să poţi să ai o anumită libertate de exprimare, de convingere, trebuie să ai în spate nişte “mărturii” care sunt lucrurile construite de tine şi care îţi dau o anumită autoritate care trebuie să domine conversaţia. Sigur că, din acest punct de vedere, cei care sunt afirmaţi pe piaţă sunt şi cei care pot să imprime o notă de seriozitate în exprimarea volumului de arhitectură. Vorbeaţi ceva mai devreme despre “consumatorul de urbanism”, ce rol îl joacă arhitecţii în noua educaţie estetică? Mă gândesc la omniprezentele “case cu popice” din cartierele noi …… Acestea sunt tarele educaţiei primare a unora dintre beneficiari, care impun, sau doresc să impună, prostul gust. Apar din ce în ce mai rar asemenea exemple. Aici ţine şi de zona în care acţionează arhitectul. Bucureştiul are la ora actuală peste 3600 de arhitecţi, în vreme ce în tot restul ţării sunt mai puţin de 3000! Vă daţi seama că în Bucureşti, este o competiţie uriaşă între ofertele care există, între capacităţile care există. La acesta se mai adaugă şi lipsa de concursuri, pentru că promovarea valorilor reale de arhitectură depinde şi de organizarea de concursuri, care la noi lipsesc de cele mai multe ori, ca să nu spun că lipsesc cu desăvârşire. Concursul de arhitectură ar putea valida mai lesne o valoare. Pe de altă parte şi sistemul de licitatii pe care le organizează

statul, de “design & build”, în realitate ignoră compet designul! Se ia in calcul palmaresul unităţii prestatoare de servicii, constructorul, care are, sau nu un anumit palmares şi un buget, şi se ignoră faptul că o creaţie de arhitectură nu trebuie să fie apreciată după potenţa materială a constructorului. Acesta este marele pericol: în “combinaţiile” respective nu au fost atraşi cei mai buni şi mai calificati profesionisti, iar “design & build” este un fel de port-parolă din care beneficiar este constructorul! Revenind la urbanism: se pune acum a noi mare accent pe unitatea arhitecturală a unor zone din oraşe. Scandalul Cathedral Plaza, de exemplu, se învârte tocmai în jurul faptului că o clădire ultra-modernă este construită lângă o catedrală veche, dar sunt aceste polemici relevante ? În general aceste dezbateri nu sunt create de arhitecţi. Cei care le creaza sunt factori de influenţă din afară, din societatea civilă, care sunt nepregătiţi, în necunoştinţă de cauză şi puţin dispuşi să asculte. Polemicile sunt pasionale, sunt de prea multe ori subiective, iar elementul de profesie este lăsat deoparte. Trec ani până situaţia se clarifică şi între timp se opreşte o construcţie…. Urbanismul nu este chiar matematică, dar ,totuşi, regulile care guvernează în urbanism sunt dincolo de pasiuni. La noi, însă, o să mai avem elemente pasionale şi subiective care vor gestiona polemicile, cu efecte de multe ori negative. Avem măcar un exemplu în România de re-desenare a unor zone vechi din oraşe, aşa cum s-a produs, de exemplu, la Londra, în St. Catherine Docks, sau la Paris, la Hale? Bucureştiul nu poate fi nici Paris, nici Londra. El va rămâne Bucureşti, cu elementele lui de sincopă, cu eclectismul formelor de arhitectura şi al volumelor. Bucureştiul va fi întotdeuna supus unui proces de modernizare ţinând cont de oferta locală. Sigur că,

Ca să poţi să ai o anumită libertate de exprimare, de convingere, trebuie să ai în spate nişte “mărturii” care sunt lucrurile construite de tine şi care îţi dau o anumită autoritate care trebuie să domine conversaţia.

10


atunci când lumea va înţelege că există niste principii de stabilitate, de estetică şi de compoziţie, poate se va trece cu mai multă uşurinţă peste faptul ca vor exista construcţii mai înalte lângă construcţii mai joase. Dacă mă duc cu gândul în urmă mulţi cu ani de zile, atunci când s-a început discuţia despre Bulevardul Magheru, a fost o mare tragedie : “Cum să distrugem “sătucul” Bucureşti şi să facem construcţii înalte cum sunt marile hoteluri?”. A fost o dezbatere uriaşă, politicienii epocii au fost împărţiţi în jumătate, opinia publica la fel, nu se putea accepta ideea că se poate face un traseu modern. Sigur că şi o clădire înaltă are rolul ei, are avantajele şi defectele ei. Trebuie să le accepti pentru că nu putem să ne întoarcem faţa de la evoluţia normală a civilizaţiei. Urbanismul trebuie să se impună, este o meserie nouă. Înainte de 1989 se practica “sistematizarea”, dar acum este nevoie de o gândire care ţine de alţi parametri, despre care nu se vorbea înainte. Sigur că mai apar şi greşeli, din greşeli se învaţă, dar nu sunt greşeli capitale. Dau un exemplu: atunci când s-a discutat despre imobilul BRD, construit lângă sediul CEC, a fost considerat o oroare, o agresivitate. Acum mai spune cineva ceva? Timpul estompează totul, lumea îşi dă seama că a exagerat….. Imobilul este acum o construcţie care coexistă bine cu sediul CEC, care este o capodoperă. Arhitectura este artă şi ştiinţă. Pentru studenţii de dinainte de 1990, cel

puţin, Institutul de Arhitecturâ însemna şi “Club A”, care era o oază de creativitate artistică şi libertate de exprimare. Cum aţi reuşit să creaţi şi, mai ales, cum aţi reuşit să menţineţi acest club în viaţă în timpul comunismului? De multe ori mă întreb şi eu asta! Ideea mi-a venit în 1967 - eram student la Arhitectură - când am câştigat un concurs care s-a finalizat cu o excursie în Polonia. Acolo era un climat cultural destul de avansat în comparaţie cu noi, în special în domeniul artelor grafice şi exista şi această idee de “grup”. M-am întors hotărât să fac un club pentru arhitectură, am lansat ideea, am facut o subscripţie printre studenţi pentru a găsi fonduri, am cautat un spaţiu, am găsit mai multe oferte cu ajutorul colegilor nostri care aveau parinţi care ocupau poziţii mai importante, ceea ce mi-a permis să găsesc actualul sediu al Clubului, de pe strada Blănari. Apoi, timp de un an de zile, am gândit, împreună cu mai mulţi colegi, cum să funcţioneze clubul. Eu, de la început, eram de părerea că trebuie să fie “fructul oprit”. Ca să traiasca, el trebuia să fie foarte dorit şi, ca să fie dorit, trebuia să intre intr-un context de organizare pur studenţeasc, fără nici un fel de imixiune. Mă bucuram de o anumită autoritate în rândul studenţilor şi asta a mi-a permis să creez un club “englezesc”, cu stricteţea respectivă, cu regulile care guvernează şi se pot transmite. Ca să atragă mai mulţi studenţi am

RED CARPET

Atunci când lumea va înţelege că există niste principii de stabilitate, de estetică şi de compoziţie, poate se va trece cu mai multă uşurinţă peste faptul ca vor exista construcţii mai înalte lângă construcţii mai joase.

hotărât, de asemenea, ca fiecare zi să aibă specificul ei: luni teatru, marţi politică, miercuri cinematecă …şi tot aşa. Era perioda mişcărilor studenţeşti din Franţa din 1969, aveam deschidere către ambasade, ambasadele, centrele culturale străine ne-au ajutat cu filme, deci exista o emulaţie de care am profitat şi care şi-a pus amprenta pe situaţia clubului. De aici au ponit festivalurile de muzică pop şi rock pe care le-am organizat apoi la Sala Palatului in 1969. Există vre-un lucru pe care aţi fi vrut să-l faceţi şi nu aţi reuşit? Sunt un om realist, cred că mi-am propus să fac ceea ce pot să fac şi, în general, am repere foarte clare, intervale de timp foarte clare, aşa sunt eu structurat. Cred că m-am structurat aşa prin experienţa mea de la clubul Sportul Studenţesc, pe care l-am format şi l-am condus timp de 30 şi ceva de ani, unde am învăţat că adevarul dureză o săptămâna, regulile sunt valabile până la primul meci! Asta m-a condus şi în tot ce am facut ca rector, ca preşedinte. Etape şi etape în care pierzi, sau câştigi, sau faci meci nul. Am, însă, un mare necaz: partea veche a Universităţii de Arhitectură s-a construit, atunci când s-a construit, în 3 ani. În schimb, acum, de 11 ani nu reuşesc să reconsolidez şi sa reformulez spaţiile din ea şi am din ce în ce mai puţine speranţe că voi reuşi să termin. Asta chiar dacă, în paralel, construiesc şi un bazin de înot pentru facultate. Deci,necazul meu este să nu termin ce am început!

11


FINANCIAL INVESTOR

2011

Primăvara Reconquistei financiare Criza s-a sfârşit şi chiar dacă efectele sale se vor vedea pentru încă ceva timp, acestea vor fi dublate şi chiar anihilate de schimbarea vitezei investiţiilor în economie. Investitorii spun că România poate creşte în viitorul apropiat chiar şi cu câte şase procente anual, iar piaţa locală face parte din ţinta regională a managerilor de fonduri, care se îndreaptă timid spre pieţele cu economii aşa-numite emergente. În timp ce devalorizarea activelor a atras reticenţa investitorilor vis-a-vis de pieţele riscante, preţul aurului continuă să crească. Portofoliile private de investiţii sunt din ce în ce mai mult axate pe pieţe lichide şi ies treptat din monedele de rezervă, iar aurul ar părea că trece printr-un moment de „bubble”(balon investiţional gata de spargere). Doar în ultimii doi ani preţul aurului a crescut cu cifre duble în fiecare an, iar în 2011 a avansat cu peste 8%, însă nu s-ar putea spune că participarea la acest activ e de masă- una din caracteristicile unui potenţial „bubble burst”. Investitorii se feresc de monedele riscante şi intră „cu banii pe aur”, dar, în acelaşi timp, câştigurile mari pot fi aduse de risc şi de intrări rapide în special în portofolii administrate de profesionişti. În acelaşi timp, piaţa în scădere a creditului a împins preţul banilor în partea de jos a marjelor bancare, în paralel cu programul Prima Casă şi în mare parte datorită implementării unor noi standarde în creditare în urma adoptării Ordonantei Creditării (OG 50-2010), inspirată din Directiva Europeană a Împrumuturilor. Băncile şi-au revizuit profiturile în scădere, în aşteptarea vârfului de insolvenţe anunţat pentru acest an de aproape toţi analiştii, precum şi a unui vârf de întârzieri în rambursarea creditelor persoanelor fizice. Între timp, bancherii deplâng sistemul defectuos al insolvenţelor firmelor, care întârzie foarte mult executarea sau restructurarea datorinicilor. Motivul sau pretextul întârzierilor din instanţe este şi cauza pentru care instituţiile de credit nu-şi doresc vreo lege a falimentului persoanelor fizice, în forma curentă, ne-actualizată a proiectului de lege propus de parlamentari dornici de electorat şi respins de bancheri anul trecut. Totodată, lupta pentru finanţarea clienţilor aduce în piaţă produse şi servicii mai eficiente, mai ieftine, mai accesibile. Iar de la creditele de refinanţare şi până la leasingul operaţional, toată piaţa creditului înregistrează creşteri uşoare în lunile martie şi aprilie, faţă de anii anteriori de criză, chiar dacă per total soldul creditului neguvernamental pare să indice o scădere, cauzată de scoaterea din portofoliu a unor împrumuturi vechi.

TEXTE DE BOGDAN TUDORACHE

12


B

ancherii sunt pregătiţi de ‚resurecţia’ pieţei financiare: pe piaţă au apărut fonduri de investiţii şi titluri noi, cu activ-suport variat, de la acţiuni şi până la opere de artă, iar investitorii şi deponenţii au la dispoziţie o paletă mai accesibilă şi mai vastă de produse pentru a-şi plasa surplusul financiar. După ce a reuşit să atragă circa 20.000 de clienţi, Raiffeisen Bank a investit recent în prima agenţie din Bucuresti cu spaţiu exclusiv dedicat clienţilor de premium banking, cea de-a patra după cele lansate în Piteşti, Braşov şi Constanţa. Următoarele oraşe în care se vor inaugura astfel de zone dedicate clienţilor sunt Iaşi şi Timişoara. Noile servicii dedicate clienţilor cu venituri medii, sau “de premium banking” sunt disponibile şi în spaţiile special amenajate în 71 de agenţii ale băncii din ţară. „Raiffeisen Bank pune la dispoziţia clientului de Premium un bancher personal, consultanţă financiară completă, servicii personalizate, recomandări financiare, soluţii care ţin cont atât de situaţia actuală cât şi de aspiraţiile sale. Această abordare ne-a adus în 2010 de aproape patru ori mai mulţi clienţi şi de trei ori mai multe active în administrare”, susţine Vladimir Kalinov, vicepreşedintele Diviziei Retail, Raiffeisen Bank. Serviciul de premium banking se adresează clienţilor cu disponibilităţi investiţionale începând de la 15.000 euro şi celor care au încasări lunare regulate de minim 2.000 euro prin contul curent deschis la Raiffeisen Bank. O pondere importantă în rândul acestor clienţi o au persoanele cu vârste cuprinse între 25 şi 55 de ani care locuiesc în oraşe cu peste 100.000 de locuitori.

Premium banking vs. private banking

P

rofilul tipic al clientului de premium banking: angajat sau liber-profesionist cu un venit mediu de 1.500-2.000 de euro lunar constant, „avocaţi, medici, sau oameni pe poziţii de management, care sunt dedicaţi carierei lor”, spun oficialii Raiffeisen. „În prezent administrăm un portofoliu de aproximativ 480 de milioane de euro pe divizia de premium banking, iar împreună cu serviciile de private banking, ajungem la un total de un miliard de euro în administrare”, spune Kate McGrath, director al Diviziei Clienţi de Top a Raiffeisen. Divizia de private banking administrează conturile ale aproximativ 17.000 clienţi. Diferenţele majore dintre premium banking şi private banking constau în pragul de intrare în investiţie: primul necesită sume cuprinse între 15.000 şi 250.000 de euro, iar cel de-al doilea, de peste 250.000 de euro.

„Piaţa de premium banking va creşte constant, nu va fi o creştere masivă la început , însă este extrem de greu să faci estimări azi despre tendinţele pe termen scurt”, spune McGrath. În 2011, schimbările majore de portofoliu vor fi determinate de un apetit crescut al clienţilor pentru noi instrumente diversificate. „Dacă până de curând accentul cădea pe depozite, în prezent portofoliile devin mai diverse. Clienţii se îndreaptă din ce în ce mai mult către fondurile mutuale, pentru că acolo randamentele sunt un pic mai mari şi nu există restricţii de timp în scadenţă, aşadar sunt mai flexbilie”, spune McGrath. Mulţi investitori din partea superioară a portofoliului de clienţi sunt interesaţi de segmentul obligaţiunilor municipale sau de stat. Există un interes şi pentru piaţa de capital. „Lumea e interesată de piaţa de capital, pe care sperăm să o vedem crescând în curând. În special, clienţii se arată

FINANCIAL INVESTOR

Primele investiţii în portofolii de premium banking

„Băncile care sunt mai eficiente, au produse mai simple şi sunt mai aproape de client vor fi câştigătorii anului 2011 şi aceasta este şi ambiţia noastră”, - Vladimir Kalinov.

„Mizăm pe un potenţial de 100.000 de clienţi de premium banking în ţară. Ambiţia noastră este să atingem 40.000 de clienţi peste un an-un an şi jumătate, faţă de aproximativ 20.000 în prezent”, spune Kalinov.

13


FINANCIAL INVESTOR

interesaţi de Fondul Proprietatea”, a adăugat McGrath. „Oamenii trebuie să investească în portofolii care le sunt confortabile. Randamentul depinde foarte mult de apetitul la risc al clientului, iar noi nu luăm banii şi pur şi simplu şi investim, ci oferim consultanţă clientului pentru a determina care sunt opţiunile sale reale. Dacă un client vine cu o sumă oarecare, vom petrece ceva timp pentru a înţelege dacă este vorba despre o investiţie pe termen scurt, mediu sau lung, dacă se urmăresc profituri mari şi rapide sau mai mici dar

mai sigure”. Totodată, investiţiile depind de persoană. Unora le poate plăcea riscul, investiţiile pe piaţa valutară, sau aurul, în funcţie de personalitate, confortul personal general vis-a-vis de expunerile la pieţele intrenaţionale, sau de apetitul faţă de risc. „Am venit în România în urmă cu doi ani şi pot să spun că a crescut interesul pentru investiţiile internaţionale, pentru diversificarea dată de pieţele externe. În acelaşi timp, cred că şi faptul că ratele dobânzii tind să se alinieze în timp va determina mai mulţi investitori să aprecieze activele externe, între România şi restul lumii existând o mare discrepanţă pentru atât de multă vreme”, a mai spus McGrath.

„Oamenii trebuie să investească în portofolii care le sunt confortabile. Randamentul depinde foarte mult de apetitul la risc al clientului, iar noi nu luăm banii şi pur şi simplu şi investim, ci oferim consultanţă clientului pentru a determina care sunt opţiunile sale reale”.-Kate McGrath.

14

Retailul, depăşit de Corporaţii & IMM

Î

n prezent, dat fiind sfârşitul crizei, bancherii pregătesc noi produse de retail, dar este, oare, piaţa pregătită, printr-o cerere solvabilă, să le facă faţă? „Cred că 2011 este mai mult un an dedicat corporaţiilor şi sectorului IMM. De aici porneşte motorul economiei, în mod normal. Probabil în a doua parte a anului vom fi martorii unei creşteri a creditării persoanelor fizice, care e dependentă de doi factori: în primul rând economia reală trebuie să producă bani care să fie distribuiţi oamenilor sub forma veniturilor, şi apoi, creditarea depinde foarte mult şi de nivelul de încredere pe care îl are fiecare consumator în viitorul propriu. Dacă persoana în cauză nu crede că mâine îi va fi mai bine decât astăzi, niciodată nu o să ia un împrumut”, spune Kalinov. Sentimentul încrederii este încă negativ în România, spre deosebire de alte ţări ale Uniunii din Europa Centrală şi de Est. „Deşi în creştere, sentimentul românilor este încă negativ şi de aceea nici creditarea nu merge la fel de bine ca în alte ţări precum Cehia sau Slovacia. Observăm însă tendinţe pozitive în anumite sectoare din România şi pregătim produse pentru acele sectoare, cum ar fi de pildă pentru mobile banking”, spune Kalinov. O mare parte din clienţi se îndreaptă către o consolidare a datoriilor şi către creditul de refinanţare. A crescut interesul pentru clienţii care îşi primesc salariul prin conturile băncii creditoare, iar ofertele sunt mai ieftine pentru astfel de clienţi. „Partea din portofoliul de credite care este ‚reamenajată’, să spunem, ajunge undeva la 20%”. Creşterea riscului de ţară poate afecta costurile creditelor, însă nu şi pe termen mediu şi lung. „Costul riscului de ţară rămâne cu o volatilitate pe termen mediu şi lung scăzută. Chiar dacă Euribor creşte şi pe termen lung va fi volatil, pe termen mediu se va ajunge la o stabilitate de care depinde economia locală”, spune Kalinov. În ceea ce priveşte segmentul cardurilor de credit, în 2011 se va înregistra o tendinţă de creştere deja observată în 2010. „Se va observa o tendinţă mult mai agresivă a băncilor în acapararea clienţilor pe carduri de debit cu conturi de salarii şi pensii şi eu cred că o să vedem o ofertă mult mai rafinată pe segmente”, a conchis Kalinov.


FINANCIAL INVESTOR

Băncile trebuie să plătească factura crizei

P

rofiturile bancare au fost aspru pedepsite de criză. Pe de-o parte, profiturile au scăzut din cauza rău-platnicilor, care au determinat o creştere a provizioanelor bancare şi au generat pierderi la nivelul portofoliilor neasigurate, iar pe de alta, prin îngheţarea creditării şi micşorarea marjelor de câştig. Creditele reprezintă pentru bănci o parte esenţială în formarea profitului iar în criză majoritatea instituţiilor de credit au cunoscut o expansiune pe operaţiuni de piaţă, o alternativă la formarea acestuia, deşi nu tot atât de consistentă. În acelaşi timp, lipsa creditării noi determină o scădere abruptă a soldului creditului privat, numit şi credit neguvernamental, parţial recuperată prin creditul nou acordat companiilor şi persoanelor fizice. Volumul total al acestuia s-a apreciat nesemnificativ în luna martie a anului curent atât pentru componenta în lei, cât şi pentru cea în valută, în termeni reali, în timp ce soldul creditelor acordate firmelor de stat a fost uşor negativ. Bancherii au însă motive de bucurie, întrucât creditele ajunse la maturitate au fost parţial re-balansate de creditele noi. În schimb, restanţierii îngroaşă

16

„Cred că sistemul bancar românesc a înţeles că nu se mai pot obţine profituri ca înainte de criză. Costurile se vor schimba prin reducerea marjelor, nimeni nu trebuie să se mai gândească la return-urile din 2006-2007. Trebuie să ne mulţumim cu marje de profit mai mici, în toate domeniile de activitate” rândurile. Creditele restante au atins 10,7% din portofoliu pe componenta în lei şi 7,44% pe cea în euro în martie 2011, spun datele BNR, fără a lua în calcul dobânzi şi penalizări, ci doar principalul unui împrumut şi fără a lua în calcul creditele restante deja înstrăinate de bancheri firmelor de recuperare sau alt gen de credite extrabilanţiere. Dacă şi ultima clasă de credite ar fi luată în calcul, probabil nivelul restanţelor ar fi mai bine de dublu. Bancherii au făcut numeroase referiri în ultimul timp la un vârf al datoriilor firmelor la mijlocul lui 2011, care ar putea forţa instituţiile de credit să reducă o parte din debitele restante. Astfel, o parte a împrumuturilor restante ar putea fi „absolvită”, prin aşanumita „tunsoare” sau reducere (haircut sau write-down) sau chiar lichidare a debitului restant (write-off), în principal în contul împrumuturilor care au ca

garanţie un activ devalorizat în criză. „Băncile trebuie să plătească factura crizei. Trebuie să-şi asume acele credite care nu s-au întors, în timp, care se vor întoarce, poate, într-o perioadă îndelungată, şi care trebuie scoase acum din bilanţ”, spune Radu Gheţea, preşedintele CEC Bank şi al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB). „Cred că sistemul bancar românesc a înţeles că nu se mai pot obţine profituri ca înainte de criză. Costurile se vor schimba prin reducerea marjelor, nimeni nu trebuie să se mai gândească la returnurile din 2006-2007. Trebuie să ne mulţumim cu marje de profit mai mici, în toate domeniile de activitate”, a mai spus Gheţea. El spune că băncile se luptă pentru a oferi în prezent condiţii cât mai atractive clienţilor, atât prin refinanţări cât şi pentru a atrage contracte noi. „Cred că sistemul bancar a reuşit să treacă de criză şi în acest moment îşi poate permite, cu lichidităţile de care dispune, să finanţeze afaceri noi, sau afaceri atrase de la altă bancă”. În fapt, sistemul bancar se autocanibalizează, mai ales pe portofoliile de retail, iar băncile îşi fură clienţi unaalteia prin oferte de refinanţare mai atractive.


FINANCIAL INVESTOR

„E un fapt real că facem credite de refinanţare, e o perioadă normală şi sper să nu dureze foarte mult. Cu toţii încercăm să vânăm clienţii altor bănci, sper ca această perioadă de încălzire să se termine cât mai repede”, a mai spus preşedintele ARB. Pe partea de pasive, economisirea a înregistrat o uşoară scădere în termeni nominali pe parcursul lunii martie şi de la începutul anului. Scăderea soldului total al depozitelor către populaţie şi firme a fost de aproximativ 3,4% din decembrie şi până în martie, în paralel cu o scădere a veniturilor populaţiei şi firmelor. Faţă de martie 2010, însă, economiile au crescut. Pe măsură ce consumul se stabilizează, şi economiile ar putea trece printr-o expansiune spre finalul anului. Băncile nu duc lipsă de lichiditate, însă printre sursele atrase s-ar putea număra tot mai des instituţiile financiare internaţionale, alături de băncile-mamăpentru sucursalele unor instituţii străine. „Economisirea are un trend bun, a crescut, dar trebuie să fim conştienţi că masa monetară rămâne constantă, BNR

Ruşii de la Sberbank vor să cumpere pachetul majoritar al grupului austriac Volksbank (în România pe locul al şaselea în clasamentul activelor nete, la finalul lui 2010), iar BC Carpatica s-a aflat pe lista de posibile achiziţii a OTP. „Personal nu cred că se vor produce răsturnări majore în ierarhiile băncilor”, spune Gheţea. El crede că nu vom fi martorii unor schimbări precum cele anterioare crizei, când unele bănci au trecut pe poziţiile fruntaşe rapid în clasamentul activelor nete. „Cred că în Top 10 ierarhiile se vor păstra. Sigur, poţi ajunge foarte uşor din locul al treilea în locul al optulea, fiindcă diferenţele sunt foarte mici. Asta nu înseamnă că nu vor exista fuziuni şi achiziţii, ci doar că ele nu vor schimba ierarhii”.

„Nu cred că se va găsi uşor o soluţie de limitare a creditului în valută prin măsuri administrative. Sunt convins că BNR se uită în piaţă....dar cred că e bine să lăsăm piaţa să funcţioneze liber”, nu tipăreşte bani şi trebuie să vedem dacă instituţiile financiare internaţionale sunt dispuse să vină cu plasamente noi în contul băncilor”, a mai spus Gheţea.

Un nou val de fuziuni

O

altă consecinţă a crizei este faptul că piaţa va trece printrun val de fuziuni şi achiziţii. De pildă, OTP Bank (în afara top 10 în clasamentul activelor) intenţionează să cumpere sucursala locală a Royal Bank of Scotland (RBS - care ocupă locul al 13-lea în clasamentul activelor nete), bancă deţinută de statul britanic în urma împrumuturilor guvernului convertite în acţiuni – consecinţă directă a expunerilor găunoase la active toxice, devalorizate de criză.

18

Problemele bancherilor

A

nul 2010 a fost extrem de dificil pentru comunitatea bancară, care s-a văzut confruntată cu implementarea normelor europene ale creditării cuprinse în Directiva europeană 48/2008 privind contractele de credit, în legislaţia românească, prin intermediul deja celebrei Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului (OUG) 50/2010. „Practic, în 2010 nu trecea săptămână fără o vizită a preşedintelui băncii la guvern sau parlament”, spune un bancher. În primul rând, bancherii au fost nevoiţi să trimită clienţilor mii sau chiar sute de mii de scrisori prin care să le solicite semnarea noilor anexe

indicele dobânzii Euribor nu reflectă situaţia exactă a României. „Ar fi mai bine să fie (luat în calcul) Euribor plus riscul de ţară.” În cele din urmă, bancherii nu au putut contacta toţi clienţii pentru a semna anexe la contractele de credit însă a fost luat în considerare şi acceptul tacit, întrucât reducerea comisioanelor s-a efectuat în beneficiul clienţilor. „Cei care au acceptat explicit au fost trataţi în egală măsură ca şi cei care au acceptat tacit, nu am făcut diferenţe între actele adiţionale”, explică van Groningen. În momentul implementării OUG 50, indicele după care sunt calculate ratele în euro, dobânda Euribor, se afla la un minim istoric. Azi el se află într-o continuă creştere, pe măsură ce Banca Centrală Europeană


(BCE) majorează propria dobândă Noi măsuri de intervenţie. La ultima sesiune, de limitare a însă, BCE a păstrat constant indicele dobânzii, la 1,25%, însă toţi analiştii creditării? previzionează creşterea acestuia spre finalul anului. ancherii iau în calcul „Am atras atenţia, la momentul astăzi noi obstacole: respectiv, că modul în care se va eventualitatea înăspririi implementa OUG 50 va duce la politicii monetare, prin creşterea ratelor. Iată că Banca introducerea unor noi măsuri ale Centrală Europeană a dat drumul la BNR de limitare a creditării în normalitate, lucru care s-a transpus valută. Oficialii băncii centrale ratei şi care nu s-ar fi întâmplat pentru au declarat că împrumutul de creditele vechi”, a explicat Gheţea. nevoi persoanle fără ipotecă În plus, băncile au trebuit să va fi cel afectat, întrucât are o convingă guvernul să nu impoziteze poziţie pe termen scurt. Cei mai afectaţi depozitele retroactiv. au fost clienţii creditaţi în monede aşa„Prin iunie 2010 am avut de tranşat numite exotice, volatilitatea acestora o problemă foarte delicată, pe care am fiind impredictibilă. Ar fi fost mai bine tranşat-o în favoarea clienţilor noştri, dacă nu ar fi existat credite în valută? referitoare la impozitarea depozitelor „Probabil că ar fi mai bine, însă constituite înainte sau după data de 1 privind către creşterea economică a iulie”, spune Gheţea. ultimilor 10 ani, ea probabil ar fi fost Bancherii au reuşit să obţină, printr-un lobby „Practic, în 2010 nu trecea săptămână puternic la guvern, impozitarea câştigurilor din depozite şi fără o vizită a preşedintelui băncii la conturi de economii cu 16% ulterior acestei date. „Aşa guvern sau parlament” cum apăruse iniţial legea, cineva care făcuse un depozit începând cu data de 30 mai mică”, spune van Groningen. iunie 2009 ar fi fost impozitat chiar „Am spus dintotdeauna că e bine să dacă scadenţa începea cu avem o creditare a persoanelor fizice şi 1 iulie 2010”, a mai spus chiar a celor juridice în funcţie de cum preşedintele ARB. li se realizează veniturile şi cash-flow-ul,” spune Radu Gheţea. Dacă veniturile sunt realizate în valută, expunerea celor creditaţi la f luctuaţiile cursului de schimb

B

FINANCIAL INVESTOR

la contractele de credit, care aduceau modificări atât din punct de vedere al calculului anuităţilor, cât şi al comisioanelor. Problema principală ridicată de implementarea Ordonanţei 50 a fost eliminarea comisionului de rambursare anticipată a împrumuturilor prin acte adiţionale contractului de credit, ce trebuiau semnate sau acceptate tacit de clienţi. Practic, această prevedere a deschis larg uşa refinanţărilor creditelor, iar bancherii ştiau că şiar putea pierde din clienţi odată cu adoptarea ei. Pentru băncile mari, costurile implementării OUG 50 au fost imense, numărul clienţilor care trebuiau să primească notificări scrise fiind de ordinul milioanelor. În plus, OUG 50 forţează bancherii să respecte marjele proprii trecute în contractele de credit, chiar dacă riscul de ţară scumpeşte sursele atrase. „Impactul negativ (al OUG 50) pentru noi e de mai puţin de 10 milioane de euro. Băncile sunt acum obligate să urce dobânzile, pe măsură ce dobânda de referinţă Euribor creşte. E de aşteptat ca Euribor să crească cu un procent până la sfârşitul anului şi atunci şi băncile vor mări dobânzile creditelor. Chiar dacă riscul de ţară creşte, noi nu putem să îl punem înapoi...Sper să învăţăm din ceea ce s-a întâmplat cu OUG 50”, spune Steven van Groningen, preşedintele Raiffeisen Bank (România). Van Groningen consideră că

19


FINANCIAL INVESTOR

este minimă, în timp ce pentru cei ce realizează venituri sau primesc salarii în lei, un credit în valută, oricare ar fi aceea, prezintă un grad mare de risc, întrucât poate diminua veniturile respectivei persoane considerabil. Un exemplu în acest sens a fost pierderea de curs din anii anteriori în raport cu moneda unică, dar şi întărirea cursului francului elveţian. „Nu cred că se va găsi uşor o soluţie de limitare a creditului în valută prin măsuri administrative. Sunt convins că BNR se uită în piaţă....dar cred că e bine să lăsăm piaţa să funcţioneze liber”, adaugă Gheţea.

Lipsa de încredere şi provizioanele

G

roningen spune că una din cele mai mari probleme ale bancherilor constă în lipsa de încredere a consumatorilor. „Cel mai important factor este încrederea consumatorului. Cineva care nu are încredere în viitorul propriu nu cumpără nimic, nici măcar pe credit. În România încrederea consumatorului a scăzut cel mai mult faţă de alte ţări din Uniune. Acum pare să-şi revină, deşi se situează încă foarte jos”, a adăugat preşedintele Raiffeisen. „Raiffeisen Bank România a înregistrat creştere pe toate zonele în 2010, poate că e bine să explic şi că nu am externalizat nimic - poate creşterea ar fi fost alta. O parte din creditele noi sunt de refinanţare”, a mai spus van Groningen. În acelaşi timp, provizioanele nu vor scădea prea curând. Sunt mai mulţi factori care influenţează provizioanele, explică van Groningen. „Dacă ne uităm la ce factori influenţează provizioanele, atunci aceştia sunt: 1. Calitatea portofoliului; 2.Când începi să provizionezi, unele

bănci se grăbesc să facă provizioane, iar altele speră ca situaţia să se îmbunătăţească. Noi am fost printre primele bănci care am făcut provizioane, practic le-am luat mai devreme, iar acum, comparativ cu piaţa, avem mai puţine; 3. Ce faci când un client are probleme? Trebuie să dispui de sisteme de avertizare timpurie (n.r. early warning systems), să pui la punct situaţia şi asta o faci mai uşor când o faci din timp...Sunt mai multe elemente care arată că avem o cultură a riscului mai bună”, spune preşedintele Raiffeisen. Riscul băncilor din România a fost mai mic, instituţiile de credit locale nefiind expuse activelor toxice. O singură bancă a suferit de pe urma asumării unor politici de creditare ipotecară agresivă, care au dus la o majorare a raportului dintre credite şi depozite la 500%, însă pariul Volksbank cu piaţa a fost pierdut din cauza devalorizării activelor imobiliare aduse în garanţie de clienţii rău-platnici, mai mult decât din cauza unui risc speculativ. Iar diferenţierea băncilor în funcţie de riscuri se va vedea mai greu în timp, pe plan local. „La noi nimeni nu şi-a permis elemente neconcurenţiale, băncile din România au dat dovadă de o conduită bună în ceea ce priveşte agresivitatea din piaţă”, spune Gheţea.

Cel mai important factor este încrederea consumatorului. Cineva care nu are încredere în viitorul propriu nu cumpără nimic, nici măcar pe credit. În România încrederea consumatorului a scăzut cel mai mult faţă de alte ţări din Uniune. Acum pare să-şi revină, deşi se situează încă foarte jos”

20

Ce-i sperie cel mai tare pe bancheri?

T

axarea băncilor, sau, mai precis, suprataxarea, sau dubla impozitare, a fost utilizată de unele guverne pentru a restitui către stat o parte a împrumuturilor şi granturilor virate în contul instituţiilor financiare cu pierderi generate de pe urma activelor toxice. În România băncile nu au primit nici un ajutor din partea statului, în mod direct. Există, însă unii politicieni care au propus o suprataxă în contul bancherilor, principala motivaţie- spun gurile rele-, (dealtfel, nedovedită) fiind utilizarea împrumuturilor luate de la FMI pentru asigurarea stabilităţii financiare. ARB are în lucru o „luare de poziţie”(Position Paper) referitoare la taxarea suplimentară a băncilor locale. „O asemena lege în România...ar avea efectul scumpirii creditelor şi blocării activităţii. E cu totul de neacceptat. În România, sistemul bancar nu a avut nevoie de contribuţii din partea statului”, susţine Radu Gheţea. „Respingem acest proiect. Atâta vreme cât statul român nu a plătit nici un cent pentru sistemul bancar...cum s-a întâmplat în Olanda, Austria, Grecia – nu cred că trebuie impusă vreo taxă care s-ar traduce printr-o creştere de costuri pentru clienţi”, spune preşedintele ARB. În acelaşi timp, trecerea la standardele de raportare contabilă internaţionale (IFRS) începând cu ianuarie 2012 va scoate din buzunarul băncilor din România câteva milioane de euro în training şi modificarea sistemelor informatice. „E un proiect extraordinar de greu. Comunitatea bancară, BNR şi Ministerul Finanţelor lucrează la acest proiect de cel puţin doi ani. Sperăm să avem totul pe masă la jumătatea lunii iulie”, a mai spus şeful ARB. În fine, bancherii au pus la punct un


sistem de plată a taxelor şi impozitelor cu ajutorul cardurilor, şi vor să implementeze un sistem de plată similar celui european SEPA (Single Euro Payments Area – sistem de plăţi unice paneuropean) pentru lei începând cu luna august- sistem premergător adoptării monedei unice în România. Până la adoptarea euro, însă, educarea populaţiei în noţiunile elementare financiar-bancare a adus bancherii în şcoli. „Aici avem o discuţie destul de timidă cu Ministerul Educaţiei”, spune preşedintele ARB, admiţând că deja unele instituţii de credit predau în şcoli noţiuni economicofinanciare simple.

Trecerea la executorii judecătoreşti – pe spatele clienţilor

O

problemă majoră pentru bancheri o preprezintă majorarea termenului de recuperare a creanţelor datornicilor prin eliminarea executorilor bancari. Renunţarea la executorii bancari va majora şi costurile băncilor, dar şi ale clienţilor, în condiţiile în care băncile vor trebui să apeleze la executorii judecătoreşti pentru valorificarea garanţiilor aduse la creditare de rău-platnicii ratelor bancare. “Recuperarea creanţelor prin valorificarea garanţiilor va avea de suferit,... va încetini ....Clienţii care sunt proprietarii acelor bunuri aduse în garanţie vor avea şi ei de suferit pentru că la nivel de costuri cu executarea, în cazul executorilor judecătoreşti sunt mult superioare costurilor pe care le avem noi acum cu executorii bancari, şi pe toate aceste costuri trebuie să le suporte în final clientul”, a spus Gheţea.

„Comisionul cerut de executorul judecătoresc va fi mare, în timp ce banca nu percepe un astfel de comision. În plus, în foarte multe cazuri executorul bancar este în măsură de a convinge clientul că nu este bine să se execute garanţia şi că este mai bine să găsească o soluţie”, a explicat Gheţea. Totodată, el a declarat că se poate ajunge la situaţii în care să nu fie acoperită datoria în urma executării garanţiei. „Banca propune restructurarea creditului, novaţia, tot felul de scheme de ajutorare a clientului. Aşa, executarea e executare. Ştiu un caz în care mai multe bănci au executat un bun care era adus în garanţie pentru acoperirea a 800.000 de lei. Bunul în cauză s-a vândut cu 84.000 de lei, nu s-au putut acoperi nici măcar cheltuielile de executare silită, iar clientul a rămas în continuare dator”, a mai spus Gheţea.  Conform noului Cod de procedură civilă, care va intra cel mai probabil în vigoare în septembrie 2011, executorii bancari actuali au posibilitatea să se transforme în executori judecătoreşti, sau să devină simpli jurişti în cadrul băncilor. În prezent, există aproximativ 350 de executori bancari şi încă 200-250 de executori judecătoreşti. „Insolvenţa să rămână într-un sertar la Parlament”

FINANCIAL INVESTOR

„Forma propusă ar fi dus la o recuperare foarte greoaie a creanţelor şi lăsa loc unor abuzuri”,

Forma actuală a proiectului noii legi a insolvenţei sau falimentului personal al persoanelor fizice este dezavuată de bancheri. Proiectul propus anterior şi-a încetat dezbaterea publică anul trecut. „Dorim ca insolvenţa (persoanelor fizice) să rămână întrun sertar la Parlament. România nu este pregătită pentru o astfel de modificare legislativă...nici din punct de vedere juridic, nici al educaţiei oamenilor”, a spus Gheţea. Dacă în alte ţări insolvenţa sau falimentul individual funcţionează după principii clare şi bine puse la punct, în România nu ar face decât să încetinească, odată în plus, procesul de recuperare a creanţelor, susţine Sergiu Oprescu, preşedintele Alpha Bank şi fost vicepreşedintele ARB (actualmente membru ARB). „Forma propusă ar fi dus la o recuperare foarte greoaie a creanţelor şi lăsa loc unor abuzuri”, a explicat Oprescu. „Exista pericolul ca, din cauza lipsei de experienţă a instanţei să asistăm la o declarare a insolvenţei doar de dragul reducerii unor datorii”, afirmă Gheţea. „Repet, în acest moment nu suntem pregătiţi pentru aşa ceva. În Anglia, de pildă, există o structură clară şi o responsabilitate a celui care îşi declară insolvenţa. Noi am respins în totalitate promovarea acelei propuneri, însă, când se va relua discuţia, vom fi gata să o reluăm”, a conchis Gheţea.

Poveste macroeconomică cu influenţe micro-pozitive

T

oate fundamentele economice par să indice o revenire, spune preşedintele Alpha Bank, Sergiu Oprescu. O accelerare a productivităţii care depăşeşte 10% anual şi un nivel al exporturilor care aproape a egalat pe cel al importurilor – iată premisele pozitive pentru a crede puternic într-o revenire a creditării. „Deficitul de cont curent e foarte, foarte mic, iar indicele încrederii industriale a ajuns azi în teritoriu pozitiv pentru prima oară. Este pentru

21


FINANCIAL INVESTOR

Odată ce investitorii străini vor remarca România, ei vor dori să intre în active la începutul perioadei de creştere, explică Oprescu. Conform BNR, deja se constată un revers al fluxurilor investiţionale către România şi Ungaria, inexistent înainte de criză. Totodată, profitul băncilor, aspru sancţionat de criză, îşi va reveni odată ce volumul creditării va creşte. Deocamdată, însă, el este afectat de devalorizarea activelor aduse în garanţie, în principal imobiliare, dar şi de întârzierile în declararea de către judecători a falimentului şi executarea silită. „Cred că profitabilitatea nu trebuie să se explice prin marjă, ci prin provizioanele ultimilor ani. Avem nevoie de un cadru legal care să ne ajute la accelerarea executărilor. Legea insolvenţei are puncte debalansate: nu e normal să se intre

prima oară (după criză) când analiştii preiau această poveste macroeconomică şi o dezbat şi o pun în studiile lor către investitori”, susţine Oprescu. În acelaşi timp, este pentru prima oară când indicele care măsoară capacitatea de producţie industrială trece de 77%, în ultimii trei ani. Prin urmare, firmele vor solicita noi credite de investiţii pentru creşterea capacităţii de producţie, în special pe segmentul dedicat exporturilor. „Este ceea ce sesizăm şi în practică: sunt semne care încep să arate că există nevoie de creditare. Am înregistrat o creştere a cererii pentru creditele de investiţii din partea clienţilor”, afirmă preşedintele Alpha Bank. În cazul firmelor, supravieţuitorii crizei au nevoie de credite pentru a creşte producţia, serviciile, exporturile, fapt ce se va vedea în întreg sistemul bancar, iar companiile vor domina în ponderea clientelei noi a anului 2011. „Finanţarea va fi focusată în 2011 pe segmentul investiţional şi nu neapărat pe capital pe termen scurt, sau capital de lucru - acest segment generază creştere în România. Iar după 9-12 luni, vom vedea o creştere a încrederii persoanelor fizice şi un avans pe creditele noi dedicate acestui segment”. În schimb, împrumuturile acordate persoanelor fizice vor înregistra o

22

„Cred că toate aceste premise creează un optimism moderat, precaut. Nimeni nu vrea să fie de un optimism exuberant. Nu cred că se va mai ajunge la nivelurile de exuberanţă de dinaintea crizei....Însă analiştii străini ne preiau povestea şi dacă România iese din recesiune în perioada următoare, dacă şi economia mondială creşte, atunci există posibilitatea ca şi România să se înscrie într-o serie de creşteri.” dinamică mai lentă. „Deşi în cazul persoanelor fizice există o tendinţă de creştere, ea este încă pe teritoriu negativ. Consumul este relativ scăzut, iar indicele de încredere al persoanelor fizice în economie îl urmăreşte pe cel industrial cu o întârziere de 9-12 luni,” a mai spus Oprescu. Cu alte cuvinte, finanţarea persoanelor fizice va accelera abia spre finalul anului curent, însă, „chiar dacă statistic vorbind este probabil să se întâmple acest lucru, nu înseamnă neapărat că se va şi întâmpla”, a explicat Oprescu. În schimb, preşeditele Alpha Bank a constatat o creştere pe segmentul împrumuturilor ipotecare în primele luni ale anului curent, faţă de perioada similară a anului 2010. „Cred că toate aceste premise creează un optimism moderat, precaut. Nimeni nu vrea să fie de un optimism exuberant. Nu cred că se va mai ajunge la nivelurile de exuberanţă de dinaintea crizei....Însă analiştii străini ne preiau povestea şi dacă România iese din recesiune în perioada următoare, dacă şi economia mondială creşte, atunci există posibilitatea ca şi România să se înscrie într-o serie de creşteri.”

în insolvenţă după cinci zile la cererea debitorului, însă după şase sau nouă luni la cererea creditorului. Legea nu trebuie să ia partea nici unuia”, a adăugat Oprescu. Bancherii ar putea să cureţe din portofoliile afectate de restanţe prin reduceri ale principalului, prin aşanumitele „haircut-uri” sau „writedowns”(reduceri de datorii) sau chiar write-offs (ştergerea creanţelor). Depinde, însă, de structura creditului. Dacă există o supracolateralizare pe credit, nu există nici o intenţie de reducere a datoriei, întrucât se recurge la executare silită, şansele de recuperare a creanţelor fiind mai mari. „Noi, sistemul bancar, credeam că putem executa într-un an, un an şi ceva. Dar, din cauza hibelor, executarea are loc pe perioade mai mari, cu costuri mai mari. Valorile activelor imobiliare scăzând constant, dacă am fi putut executa în 2009, clientul n-ar fi rămas dator, faţă de o executare în 2010”, spune Oprescu. Iar în perioada următoare, bancherii vor continua să creeze premisele pentru accelerarea creditului, dar şi pentru maximizarea gradului de recuperare a creanţelor, a conchis preşedintele Alpha Bank.


FINANCIAL INVESTOR

Numărul falimentelor înregistrate în 2010 a crescut cu aproximativ 18% faţă de numărul de falimente din 2009, când se înregistrau 18.421 de dosare de insolvenţă, reiese dintr-un studiu*realizat de Coface România. Primele trei poziţii ale clasamentului – comerţ cu ridicata, comerţ cu amănuntul şi construcţii – rămân neschimbate pentru al treilea an consecutiv, din punct de vedere al sectoarelor reprezentative şi concentrează cea mai mare parte a numărului de insolvenţe înregistrate în 2010, respectiv aproximativ 54%, ceea ce reprezintă o stabilizare a nivelului înregistrat în 2009, de aproximativ 53%. În schimb, în primul trimestru din 2010 au intrat în insolvenţă 5.081 de companii, în scădere cu aproximativ 17,2% faţă de anul precendent.

Numărul falimentelor tinde să scadă în 2011 24


Î

viitoare pentru a putea susţine un trend relevant. Pentru anul 2011, ne aşteptăm la o creştere economică între 1%-1,5%, bazată pe creşterea exporturilor şi evoluţia producţiei industriale”, spune Cristian Ionescu, Country Cluster Manager al Coface România, Bulgaria şi Slovacia.

n primele trei luni ale anului 2011, un număr total de 5.081 companii au intrat sub incidenţa „Numărul insolvenţelor înregistrat Legii falimentelor (Legea 85/2006), în primul trimestru din anul curent aflându-se în diverse stadii ale procedurii este cu 17,21% mai mic comparativ cu de insolvenţă. Acest număr, în scădere aceeaşi perioadă a anului trecut. Această cu aproximativ 18% faţă de numărul evoluţie poate fi apreciată sub mai multe insolvenţelor înregistrate în perioada aspecte şi trebuie privită în similară a anului trecut, cu perspectivele anunţă temperarea „Vedem economia corelaţie macroeconomice şi semnalele ritmului de creştere a actuală într-o etapă din piaţă care se transmit la insolvenţelor în 2010. Astfel, pe fondul recesiunii de  stabilizare mai nivel microeconomic. Astfel, tendinţa de creştere şi provocărilor financiare degrabă decât o continuă a insolvenţelor multiple, companiile relansare certă, în ultimii cinci ani este care au rezistat şi şi-au restructurat/ eficientizat considerând evoluţia întoarsă pentru prima dată prin schimbarea de trend activitatea, cunosc acum uşor pozitivă din înregistrată în primul o îmbunătăţire graduală ultimul trimestru trimestru 2011 comparativ a cifrei de afaceri şi perioadă similară a anului a profitabilităţii, în al anului trecut de cu trecut. Schimbarea de trend condiţiile în care costurile 0,1% care îmbracă era oarecum anunţată de au fost deja reduse. o semnificaţie mai temperarea ritmului de D i s t r i b u ţ i a insolvenţelor pe sectoarele mult statistică şi care creştere a insolvenţelor în 2010. Astfel, creşterea insolvenţelor de activitate pentru trebuie confirmată în 2010 comparativ cu 2009 primul trimestru al anului curent relevă că de evoluţiile viitoare este de 17,76%, sub 27,19%, primele zece sectoare pentru a putea susţine înregistrată în 2009 faţă de 2008. care înregistrează cel mai un trend relevant. „Este un prim semnal mare număr al firmelor aflate în insolvenţă Pentru anul 2011, ne că, pe fondul recesiunii şi provocărilor financiare rămân neschimbate, singurele modificări ce aşteptăm la o creştere multiple, companiile care au economică între rezistat şi şi-au restructurat se cer detaliate sunt în domeniul comerţului cu 1%-1,5%, bazată pe şi eficientizat activitatea cunosc acum o îmbunătăţire amănuntul şi al industriei alimentare şi a băuturilor. creşterea exporturilor graduală a cifrei de afaceri şi Primul sector dintre şi evoluţia producţiei a profitabilităţii, în condiţiile în care costurile au fost deja acestea revine în top, industriale”, reduse,” spun oficialii Coface. ocupând un loc fruntaş, Creşterea continuă a după ce a “cedat” această insolvenţelor în ultimii cinci ani a indicat poziţie în clasament pentru ultimii în aceeaşi măsură capacitatea economiei doi ani de zile comerţului cu ridicata româneşti de a se regenera şi a face loc şi distributiei. Industria alimentară şi unor companii noi, mai competitive a băuturilor a urcat trei poziţii în top. şi care pot contribui la consolidarea Confirmăm astfel că scăderea încrederii lanţului financiar între companii şi consumatorilor este una de fond în mediului economic în general. Privită revenirea economiei româneşti din din această perspectivă, scăderea recesiune. numărului de insolvenţe înregistrate „Vedem economia actuală într-o în primul trimestru al anului curent etapă de   stabilizare mai degrabă decât comparativ cu aceeaşi perioadă a anului o relansare certă, considerând evoluţia trecut poate fi un semnal al faptului că uşor pozitivă din ultimul trimestru al majoritatea firmelor slab competitive au anului trecut de 0,1% care îmbracă fost deja eliminate, urmând o perioadă de o semnificaţie mai mult statistică şi consolidare a pieţei şi a concurenţei între care trebuie confirmată de evoluţiile

agenţii economici. Rămâne de văzut în trimestrele următoare dacă schimbarea de trend îşi va continuă evoluţia şi se va dovedi sustenabilă. Aceste aprecieri şi capacitatea de regenerare a economiei trebuie de asemnea, analizate în relaţie cu numărul de companii nou înfiinţate, confirmând astfel procesul de “distrugere creativă”. Totodată, schimbarea de trend vine în condiţiile în care primul trimestru din anul anterior a înregistrat un vârf al seriei de date a insolvenţelor cumulate cu frecvenţă trimestriala, în condiţiile în care România a cunoscut una dintre cele mai severe contracţii ale PIB din zonă. În fine, nu trebuie să omitem schimbările legislative care au favorizat schimbarea de trend menţionată. Astfel, vârful insolvenţelor din primul trimestru al anului trecut a fost influenţat şi de greva magistraţilor din toamnă anului 2009, greva care a generat amânări în pronunţarea dosarelor şi pronunţarea acestora în primele luni din 2010. Acest văl a generat astfel o medie lunară de 2.045 insolvente înregistrate pentru primul trimestru 2010, cu 16% mai mare decât media pentru întreg anul 2010. Iar temperarea insolvenţelor din primul trimestru al anului curent a fost într-o oarecare măsură influenţată şi de cadrul legislativ, prin modificările aduse de legea 169 din 14/07/2010, care modifică cuantumul minim al creanţei necesare pentru a putea fi introdusă cererea creditorului de la 30.000 lei la 45.000 lei, iar creanţa trebuie să fie eligibilă de mai mult de 90 de zile.

FINANCIAL INVESTOR

2011: un prim trimestru promiţător

În 2010, primele trei sectoare au peste 50% din numărul de falimente

L

a sfârşitul anului 2010, un total de 21.692 companii se aflau în diverse stadii ale procedurii de insolvenţă. Dintre acestea, 10.377 de firme se aflau în procedură generală de insolvenţă, 5.104 în procedură simplificată de insolvenţă, 5.482 în faliment, 702 în insolvenţă şi 27 în reorganizare judiciară.

25


FINANCIAL INVESTOR

Similar studiilor precedente propus şi un obiectiv ambiţios, şi anume privind situaţia insolvenţelor, că vânzările Mic.Ro să le depăşească situaţia globală a anului 2010 pe cele ale magazinelor Metro Cash & nu aduce surprize majore în Carry. Pe fondul intensificării agresive ceea ce priveşte primele 10 a concurenţei pentru micile magazine sectoare, acestea înregistrând care activează în sectorul comerţului cel mai mare număr al cu amănuntul, este foarte probabil că firmelor aflate în insolvenţă în primele două trimestre ale anului şi rămânând neschimbate ca următor să observăm o tendinţa de poziţie, singurele modificări creştere mai accelerată a numărului fiind la nivel de ordine în de insolvente înregistrate în domeniul cadrul topului. comerţului cu amănuntul comparativ Astfel, comerţul cu ridicata cu distribuţia şi comerţul cu ridicată. şi distribuţia sunt pentru Astfel, am putea asistă la un scenariu de al doilea an consecutiv pe rocadă între cele două sectoare, comerţul prima poziţie, confirmându-se cu amănuntul fiind mai expus riscului astfel persistenţa dificultăţilor de ordin de a înregistra un număr de falimente financiar cu care se confruntă firmele mai mare în perioadă ce urmează. din aceste sectoare, din cauza orientării accelerate a pieţei de consum către Construcţiile hypermarketuri şi retaileri. ocupă locul terţ Poziţia a doua a clasamentului conform numărului de insolvenţe este în 2010 ocupată de comerţul cu amănuntul, totalizând un număr de 4.178 de firme onstrucţiile întregesc topul în insolvenţă. Deşi numărul companiilor primelor trei sectoare cu insolvente din acest sector a fost sensibil cele mai multe insolvenţe. mai mic în 2009 decât cel înregistrat în Acest sector a înregistrat o 2008 (3.501 companii faţă de 3.553), creştere constantă a numărului de volumul firmelor insolvente a cunoscut insolvenţe, astfel că numărul firmelor o creştere de 19% în 2010 comparativ în imposibilitate de a-şi acoperi datoriile cu 2009 datorită scăderii cererii, care curente a crescut de şase ori comparativ nu a fost suficient de convingătoare şi cu soldul înregistrat la sfârşitul anului eficientă pentru depăşirea provocărilor 2006. Principalele probleme cu care s-au ridicate de criza financiară. confruntat constructorii Principalele În pofida unui apetit mai în anul care s-a încheiat au scăzut al consumatorului fost scăderea cererii, sistarea probleme cu care şi o reducere a puterii proiectelor şi a lucrărilor s-au confruntat de cumpărare, a doua de investiţii din lipsa jumătate a anului 2010 a constructorii în anul fondurilor, scăderea puterii fost marcată de o extindere care s-a încheiat au de cumpărare şi deteriorarea agresivă a numărului de comportamentului de plată magazine deţinute de fost scăderea cererii, al partenerilor. Pentru sistarea proiectelor următoarea marii retaileri, care au perioadă, mizat pe o expansiune mai principalul motor de creştere şi a lucrărilor de ieftină pe timp de criză. acest domeniu l-ar putea investiţii din lipsa în Investiţiile au fost orientate constitui proiectele de în principal pe formatele fondurilor, scăderea infrastructură, în aceste mari de magazine, vedetele puterii de cumpărare condiţii asociaţiile din inaugurărilor fiind Cora domeniul construcţiilor şi deteriorarea (Franţa), care şi-a reluat solicitând autorităţilor cu această ocazie procesul comportamentului de măsuri pentru reducerea de extindere după trei corupţiei din achiziţiile ani de pauză, Kaufland plată al partenerilor. publice, susţinerea creditării (Germania), Metro Cash firmelor prin reducerea & Carry şi Real Hypermarket. De dobânzilor la credite şi un nou program asemenea, fondatorul Rompetrol a privind construcţia de drumuri şi lansat şi noua ofensivă în peisajul autostrăzi. retailului românesc, anunţând investiţii Analiza evoluţiei cazurilor de de peste 250 de milioane de euro într-o insolvenţă pe rol în ultimii cinci ani reţea de peste 3.000 de băcanii Mic. indică o tendinţă de consolidare a Ro (fixe şi mobile). Dinu Patriciu şi-a gradului de concentrare a volumelor în

primele trei, respectiv cinci sectoare. Astfel, ponderea primelor trei sectoare care au înregistrat cele mai multe dosare pe rol în insolvenţă în cifre absolute, a reprezentat în ultimii cinci ani ponderi între 48%-56%, iar primele cinci sectoare ponderi de aprox. 65% (ca medie a ultimilor cinci ani). De asemenea, deviaţia absolută a numărului de insolvenţe înregistrat în 2010 comparativ cu situaţia anului anterior este de 3.271 şi este generată în proporţie de 79.76% de top cinci în clasamentul insolvenţelor pe 2010 (creşteri consolidate de 2609 firme în top 5). Iar evoluţia distribuţiei cazurilor în insolvenţă aflate pe rol în ultimii cinci

C

26

ani cu structura Produsului Intern Brut pe capitole de cheltuieli relevă creşterea dependenţei economiei de domeniul construcţiilor şi comerţului, care înregistrează un vârf de 32.91% la sfârşitul anului 2008. Se confirmă astfel modelul de dezvoltare a României pe perioadă 2000 - 2009 care a fost pe bază de consum, sprijinindu-se în cea mai mare măsură pe importuri, ceea ce a condus după 2008 la deficite majore ale balanţelor comerciale anuale, în final nesustenabile, creând dificultăţi suplimentare României în afara efectelor crizei economice mondiale. Ritmul consumului final a fost în medie crescător în perioadă analizată, componenţa să privată având o dinamică superioară consumului administraţiei publice. Dinamică mai sus amintită, costurile accesibile de a deschide o asemenea afacere precum


Transporturile şi serviciile conexe, în top cinci

Î

n 2010, domeniul transporturilor înregistrează un număr ridicat de cereri de insolvenţă (1.555) aflânduse, ca şi la sfârşitul anului 2009, pe poziţia a patra a clasamentului. Aflate într-o strânsă legătură cu nivelul de dezvoltare al industriei, transporturile din România au cunoscut în ultimii ani o deteriorare constantă a performanţelor financiare, urcând patru poziţii în acest clasament comparativ cu 2007. Companiile care au prestat servicii conexe întreprinderilor au cunoscut de asemenea, o înrăutăţire continuă a situaţiilor financiare, pe fondul scăderii cererii şi a presiunii asupra preţurilor oferite, exercitate de către

clienţi. Confruntate cu creşterea costului finanţării şi reducerea marjelor comerciale, tendinţa generală a firmelor a fost să reducă prioritar bugetele alocate publicităţii, activităţii de cercetare a pieţei şi reorientarea către gestiunea internă a serviciilor externalizate (contabilitate, juridice, resurse umane, urmărirea încasării creanţelor). Cele mai afectate sectoare sunt industria extractivă, activităţile recreative şi sportive, sănătatea şi asistenţa socială, intermediere financiară, activităţi conexe prestate întreprinderilor şi tranzacţiile imobiliare. Sectoarele cu cele mai agresive creşteri procentuale ale firmelor aflate în diverse stadii de insolvenţă sunt: industria extractivă (+87,04%); activităţi recreative şi sportive (+65%); sănătate şi asistenţă socială (+ 48,94%); intermediere financiară (+41,73%); activităţi prestate întreprinderilor (+36,87%) şi tranzacţii imobiliare (+30,25%).

La polul opus, singurele excepţii: agricultura şi salubritatea

D

intre aceste domenii, se remarcă evoluţia favorabilă a agriculturii, ce trebuie interpretată în primul rând prin reorientarea activităţii economice către domeniile mai puţin afectate de criza financiară, observându-se deja semne ale creşterii investiţiilor în acest sector. Totuşi, o reducere a riscurilor în sectorul agricol este de natură conjuncturală. Deşi există un potenţial imens şi o treime din populaţia ţării este angrenată în agricultură, nu ne putem

baza pe acest sector măcinat de lipsa subvenţiilor şi a asigurării recoltelor, inexistenţa sistemelor de irigaţii, divizarea proprietăţii şi importurile masive.

Cele mai afectate judeţe în 2010: Dolj, Iaşi, Botoşani şi Alba

FINANCIAL INVESTOR

şi barierele reduse de intrare în piaţă au antrenat creşterea numărului de companii mici şi mijlocii deschise în domeniile comerţ cu amănuntul, cu ridicată şi distribuţie, construcţii şi transporturi. Însă, o data cu limitarea factorilor care au susţinut cererea de consum (accesibilitatea surselor de finanţare, creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă, creşterea câştigurilor salariale că efect al introducerii cotei unice de impozitare, dar şi al majorării salariului brut pe economie etc.) şi înăsprirea concurenţei prin extinderea reţelei de acoperire a hypermarketurilor, companiile din sectoarele mai sus amintite au întâmpinat dificultăţi majore în acoperirea datoriilor curente. Principalele puncte slabe ale acestora: stocuri ridicate, marje operationele mici, capitalizare şi investiţii limitate, dependenţa crescută faţă de creditori.

Distribuţia teritorială a cazurilor de insolvenţă pe 2010 a suferit, în linie cu variaţiile similare din trecut pe acest indicator, modificări importante faţă de situaţia existentă la sfârşitul anului 2009. Din primele 10 judeţe ca număr de insolvenţe înregistrate la sfârşitul anului 2010, opt se regăsesc şi în topul primelor 10 de la sfârşitul anului anterior, iar dintre acestea doar cinci se regăsesc în aceeaşi categorie la sfârşitul anului 2008. Judeţele care nu şi-au păstrat poziţiile în top 10 comparativ cu 2009, înregistrând astfel o evoluţie descrescătoare a numărului insolvenţelor sunt Prahova şi Arad, locul acestora fiind ocupat de Dolj şi Iaşi. De remarcat că acestea din urmă au înregistrat şi cele mai agresive urcări în topul general. Astfel, Dolj a urcat 8 poziţii (de pe locul 11 pe locul al treilea, înregistrând o dublare a numărului insolvenţelor) şi Iaşi 17 poziţii (de pe locul 27 pe locul 10, cu aproape o triplare a numărului insolvenţelor) ceea ce indică o deteriorare rapidă a situaţiei economice din acest judeţ. Alte judeţe care au înregistrat o creştere masivă a insolvenţelor sunt Botoşani, Alba (ambele urcări de 12 poziţii în top), Brăila şi Mureş cu urcări de nouă, respectiv cinci poziţii în top. * Studiul Falimentelor a fost realizat de Coface România pe baza datelor furnizate de Registrul Comerţului despre situaţia firmelor insolvente în anul 2010 şi în primul trimestru din 2011. În studiul realizat de Coface au fost luate în evidenţă firme care şi-au deschis procedura de faliment, firme aflate în reorganizare judiciară şi firme pentru care a fost închisă procedura de faliment din lipsă de active, indiferent de anul deschiderii acestor proceduri.

27


FINANCIAL INVESTOR

“Cred cu tărie că industria minieră din România are viitor” Interviu cu Dragoș Tănase, Director General Roșia Montană Gold Corporation

În ultima perioadă s-a vorbit mult de ieșirea României din criză. Ce părere aveți despre acest subiect? Este adevărat că s-a oprit declinul economic? Putem vorbi despre revenire și creștere în viitorul apropiat? Nu cred că putem vorbi, momentan, de revenire economică, deoarece acest lucru înseamnă în primul rând efort. Creșterea economică nu se întâmplă pur și simplu ci este nevoie de mult efort pentru a o stimula și pentru a o menține. De aceea, cred că discursul public referitor la criza economică nu e întotdeauna cel mai potrivit. Noi, ca societate, nu ar trebui să ne întrebăm dacă a trecut sau nu criza, ci ce putem face pentru a readuce România la creștere economică. Cred că întreaga abordare referitoare la criză ține mai mult de atitudine și consider că vom ieși cu adevărat din criză doar când vom fi capabili să creăm, din nou, valoare. În primul rând, trebuie să ne gândim la ce înseamnă reconstrucția și, abia după aceea, să ne așteptăm ca ea să se întâmple.

A

fectată de o criză economică lungă și dureroasă, ce șanse are România de a reveni, din nou, pe un trend crescător? Cum putem face trecerea, în perioada următoare, de la supraviețuire la dezvoltare? Ce industrii ar putea determina recuperarea economică și ce industrii nu mai pot ține pasul cu timpurile? Am discutat cu Dragos Tănase, director general Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), despre riscurile și oportunitățile existente într-o perioadă atât de dificilă. Dragoș Tănase a acumulat o experiență îndelungată în management financiar, lucrând în consultanță financiară și de afaceri, prima oară în cadrul Ministerului Finanțelor și, ulterior, alături de Arthur Andersen, oferind consultanță pentru cele mai importante sectoare din industria românească. S-a alăturat companiei Roșia Montană Gold Corporation în 2008, după ce ocupase timp de 7 ani funcția de Chief Financial Officer în cadrul UPC România.

28

Care sunt, din punctul dumneavoastră de vedere, soluțiile pentru revenire economică? Eu cred că actuala situație economică a țării nu a fost în întregime generată de criză. Lipsurile noastre sunt fundamentale și problemele au început cu mult înainte de declinul economic. României îi lipsesc două elemente de bază, o infrastructură bună și o legislație funcțională, elemente care ar putea impulsiona investitorii locali și străini, adică principalii actori ai creșterii economice și ai profitului. Una dintre soluțiile revenirii economice ar putea fi identificarea celor mai importante surse de dezvoltare stabile, care ne-ar putea oferi resursele necesare pentru a susține un plan de recuperare pe termen lung. Țin să adaug că acum este momentul în care trebuie să acționăm. Am putea fi tentați să așteptăm un moment economic mai favorabil, dar există posibilitatea ca


Referitor la puterea de a schimba lucrurile, cine ar trebui să fie principalul responsabil pentru revenirea economică a țării? Cred că este o responsabilitate împărțită între sectorul public și cel privat. Responsabilitatea statului este de a crea un cadru legal funcțional, în timp ce agenții economici ar trebui să genereze activități care să respecte această structură. Este crucial ca sectorul privat să investească și să creeze servicii și produse, dar în același timp este necesar ca statul să îl ajute cu legislație potrivită și măsuri adecvate. Vorbind despre investiții, este România, în acest moment, o destinație atrăgătoare pentru investitori? Care sunt, din punctul dumneavoastră de vedere, principalele avantaje și dezavantaje pe care le-ar putea resimți posibilii investitori? România se bucură de anumite avantaje competitive care pot fi puncte de atracție pentru investitorii străini. Pornind de la poziția geografică strategică și resursele naturale până la faptul că este membră a Uniunii Europene, România este un punct de atracție pentru aceștia. Desigur, nu toate lucrurile decurg ușor și lejer, iar investitorii ar trebui să se înarmeze cu multă răbdare înainte de a veni în România, însă statul face eforturi să încurajeze investițiile, prin urmare suntem pe calea cea bună. Puteți să dezvoltați acest subiect? Cum ar trebui să arate, la modul ideal, relația dintre stat și investitori? Investitorii sunt cei care impulsionează puternic economia, de aceea influența lor este pe deplin recunoscută. Investițiile înseamnă locuri de muncă noi, creare de produse și de servicii, posibilități de dezvoltare de business complementar. Aceste lucru generează valoare adăugată nu doar pentru compania care investește, ci mai ales pentru țară și pentru oameni. Orice stat ar trebui să aibă o strategie coerentă de a atrage investitori și principii clare și simple pentru a le susține inițiativele. Aș vrea să dau un exemplu din industria pe care o cunosc cel mai bine, industria minieră. Legislația este complexă și deseori

confuză, lucru deloc plăcut. România ar trebui să se decidă dacă are nevoie de investitori care să-i crească forța economică și, plecând de la această decizie, ar trebui să simplifice legislația. RMGC a intrat în procedura de avizare de mediu în 2006 și nici până în acest moment această procedură nu a fost finalizată. Acest lucru nu e normal. Deci da, ne-am dori ca procedura de autorizare să fie mai rapidă. Activitatea noastră în această industrie este foarte complexă, de aceea avem nevoie de reglementări clare și transparente care să îi ofere statului posibilitatea de a face evaluări și de a lua decizii într-un timp scurt. Nu e normal și profitabil nici pentru stat și nici pentru investitor să țină blocat un proiect care ar crea mii de locuri de muncă și care ar avea o contribuție financiară substanțială la bugetul statului și în economia românească. Ați menționat anterior că în România există anumite sectoare de activitate care reprezintă o oportunitate unică de investiții. Ați putea să ne dați câteva exemple? Care credeți că sunt sectoarele economice care pot plasa din nou România pe un trend de creștere economică? Un exemplu bun în acest sens este industria mineritului aurifer, direct legată de piața metalelor prețioase, care a cunoscut o constantă evoluție ascendentă în ultimii ani. Conform statisticilor World Gold Council, 2010 a fost un an extraordinar pentru aur, având în vedere nu numai dinamica prețului, ci și evoluția cererii, care a înregistrat o creștere de 9%. Întrucât există o legătură directă între cerere și ofertă, prețul aurului este acum cu 20% mai mare decât a fost în ultimele zile din 2010. Asistăm așadar la un moment istoric pe piața aurului, prețul acestuia depășind 1.500 de dolari/uncie. Dat fiind acest nivel al prețului, cele 300 de tone de aur de la Roșia Montană reprezintă o oportunitate pe care țara noastră nu poate să o piardă, din moment ce proiectul minier ar plasa România pe primul loc printre producătorii europeni de aur. Un astfel de avantaj poate fi tradus în îmbunătățiri pe mai multe domenii: economie, creșterea standardelor de viață pentru comunitatea locală, îmbunătățirea condițiilor de mediu și dezvoltarea sustenabilă a zonei după încheierea proiectului minier. În concluzie, cred cu tărie că industria minieră are un viitor sigur în România și că va aduce beneficii pe termen lung țării noastre. Chiar și așa, sunt necesare anumite

schimbări pentru ca industria minieră să fie funcțională din nou. Cred că proiectul Roșia Montană este acela care are puterea de a relansa întreaga industrie minieră din România pe baze moderne și responsabile.

FINANCIAL INVESTOR

acesta să nu mai vină, decât dacă îl creăm. Am avut, până acum, suficient timp de reflecție, am avut timp să învățăm lecțiile crizei, dar acum este momentul în care trebuie să acționăm. Și când zic “noi” mă refer atât la societate, în general, cât și la actorii economici care au puterea de a schimba lucrurile.

Nu este riscant să investești atât de mult într-un domeniu numai pentru că situația actuală este una favorabilă? Ce s-ar întâmpla dacă atât cererea de aur, cât și prețul acestuia și-ar opri creșterea? Ar mai fi atunci aurul profitabil? Aurul va rămâne întotdeauna profitabil, pentru simplul motiv că piața aurului este una stabilă, în timp ce alte industrii pot fi serios afectate de criză. Piața aurului nu numai că promite siguranță și un înalt randament al investițiilor, dar și îndeplinește aceste promisiuni. În plus, există multe industrii care utilizează aurul în tehnologia lor. Aurul nu se referă numai la etalonul aur sau la bijuterii, ci și la microcipuri, conductori industriali, în domeniul stomatologiei, dermatologiei și multe altele, ca să menționăm doar câteva dintre domeniile în care se folosește aurul. Revenind la impactul economic al proiectului Roșia Montană, atunci când l-am calculat inițial, am avut în vedere un preț al aurului 900 de dolari/uncie. Chiar și la acest nivel, care este cu 600 de dolari/ uncie mai mic decât prețul actual, proiectul încă aduce beneficii foarte mari pentru economia României, care ating suma de 4 miliarde de dolari în mod nemijlocit, fără să luăm în calcul efectul de multiplicare, deloc de neglijat. Compania pe care o conduceți a investit foarte mulți bani în România până acum. Intenționați să investiți în continuare până când proiectul primește aprobarea finală? Până acum am investit aproximativ 450 de milioane de dolari și vom continua să investim, pentru că sunt multe lucruri de făcut la Roșia Montană. De exemplu, anul acesta, în timp ce pregătim toate informațiile necesare pentrua obține avizele proiectului, investim în același timp bani pentru reabilitarea clădirilor istorice din Roșia Montană. Mai mult, am creat deja noi locuri de muncă în comunitate de la începutul acestui an (chiar dacă proiectul este, în continuare, în procedură de evaluare) și vom mai genera alte mii de locuri de muncă, o dată ce vom începe construcția minei.

29


FINANCIAL INVESTOR

Inflexibilitatea întârzie recuperarea creanţelor

Creditorii au de recuperat aproximativ 13 miliarde de euro în contul firmelor intrate în insolvenţă, iar acest lucru nu se va face uşor, întrucât toate părţile implicate sunt suficient de inflexibile încât să întârzie în mod fatal procesul recuperării de creanţe, susţine Arin Stănescu, preşedintele Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România (UNPIR). Pe biroul judecătorilor din România sunt aproximativ 900 de dosare de reorganizare ale unor firme intrate în insolvenţă, dintr-un total de aproximativ 24.000 de dosare pe rolul instanţelor, ceea ce demostrează că majoritatea companiilor preferă falimentul. Alte 10.000 de dosare sunt la Registrul Comerţului, cu firme spre radiere. Iar tendinţa este de creştere, acest an fiind estimat şi de bancheri ca un vârf al insolvenţelor. În 2009 şi 2010, numărul dosarelor noi de insolvenţă a crescut aproape constant, cu câte aproximativ 21.500 de dosare, în medie. Iar creditorii trebuie să fie fericiţi dacă recuperează mai mult de 15-20% din debite. În acelaşi timp, necesitatea legii insolvenţei persoanelor fizice, temporar întârziată, se va face resimţită în 2012, la presiunea Uniunii Europene.

30


SPV-uri (special purpose vehicle, fonduri speciale de active) şi să preia în contul creanţelor lor bunurile, să le „parcheze” şi să aştepte vremuri mai bune.

FINANCIAL INVESTOR

Bancherii spun că avem nevoie respiro şi poate să se reorganizeze. Cele de un cadru legal care să ne ajute 24.000 de dosare la 31 decembrie pe rolul la accelerarea executărilor. Legea instanţelor şi-ar putea mări numărul insolvenţei are puncte debalansate: pe parcursul acestui an. Singura şansă nu e normal să se intre în insolvenţă a unei companii este redresarea, dacă după cinci zile la cererea debitorului, este viabilă. Sunt companii din toate însă după şase sau nouă luni la cererea domeniile de activitate, mari retaileri, creditorului. din industrie, etc. Interesul major este În cazul cererii debitorului, în lege este legat de companiile mijlocii şi mari, prevăzut un termen maxim de cinci zile, în timp ce pentru firmele mici sau însă în cazul creditorilor, întrucât nu microîntreprinderi interesul pentru este nimic prevăzut în lege, instanţa dă reorganizare este redus, şi acestea de termen aşa cum poate. Până anul trecut, obicei îşi dau obştescul sfârşit. termenul în ultimul caz era de un an. Sunt dosare pentru care s-a depus cerere Bancherii vorbesc despre reducerea de deschidere a procedurii de insolvenţă debitelor firmelor (write-downs, în noiembrie - decembrie 2010 şi care haircuts) sau chiar write-offs. Până au primit termen în 2012. E adevărat unde poate merge reducerea, din că în foarte multe din acestea s-a depus masa credală? cerere de preschimbare a termenului. Write-down-ul...sunt cuvinte pentru Această operaţiune a avut mult timp loc care m-am „certat” în ghilimele cu mulţi cu citarea părţilor şi astfel s-a umplut bancheri...Concepţia în România este: rolul instanţelor cu peste 1.000 de cea mai mare nenorocire care se poate dosare în care trebuiau citate părţile şi întâmpla este să ajungi să faci writefăcută o muncă inutilă - de obicei se şi down sau write-off, sau haircut, lucru admiteau cererile de preschimbare... absolut inacceptabil pentru majoritatea după care, după schimbarea Codului acţionarilor majoritari ai băncilor de procedură, cererile din România. În de preschimbare a Aproape că nu există ţară străinătate nu avem termenelor se judecau problema asta. în camera de consiliu în Uniunea Europeană care Nimănui nu-i face fără citare, mult mai să aibă o lege a insolvenţei plăcere să renunţe la simplu, iar judecătorul persoanelor fizice. Nu se o parte din sumele ce lua o decizie rapid i se cuvin, dar, atunci după cum considera poate fără asta, va trebui să când nu ai încotro, că este cazul. chiar nu ai. Cum se ne aliniem. Această diferenţiere face asta? Se face o are un dublu rol: să evaluare a activelor stimuleze societăţile aflate în dificultate date în garanţie şi creditorul este înscris să intoducă cât mai devreme cererea de ca şi creditor garantat numai până la deschidere a procedurii şi să-şi declare limita maximă prevăzută de evaluator. intenţia de reorganizare. Instanţa de Au existat cazuri în care s-au redus fond este Tribunalul, iar instanţa de datoriile şi cu peste 60%, dar reduceri apel este Curtea de Apel, tocmai pentru totale nu au existat. Reducerile depind celeritatea procesului. de garanţii, care constau în active imobiliare într-o proporţie covârşitoare, De ce evită majoritatea firmelor iar acestea s-au devalorizat în anii de reorganizarea, în favoarea criză. Mai constau şi în bunuri mobiliare, falimentului? într-o mai mică măsură, maşini, utilaje. Nu evită majoritatea firmelor...O bună De aici şi discuţia dificultăţii căii de parte din firmele care au probleme ales: eu susţin încă din 2008 că în astfel financiare au înţeles că una din tehnicile de momente trebuie să alegi pe cât poţi de apărare care pot fi folosite mai calea reorganizării, pentru că şansa de ales în criză financiară este aceasta, a a recupera este mai bună acolo. Însă deschiderii procedurii de insolvenţă şi şi în reorganizare trebuie să mergi pe a declarării intenţiei de reorganizare. lucruri foarte clare. Nu poţi să pretinzi În momentul deschiderii procedurii să valorifici 100%. La faliment este mai de insolvenţă se instituie o protecţie clar, se valorifică ce se valorifică. Vai absolută asupra capitalului firmei şi toate de capul nostru, din punctul ăsta de procesele pecuniare şi toate solicitările vedere: se valorifică extraordinar de greu de bani, toate executările se suspendă de în momentul de faţă, de aceea multe drept, automat. Compania are o clipă de instituţii de credit preferă să folosească

Poate fi 2011 un vârf al reducerilor de datorii şi un vârf al insolvenţelor, aşa cum spun unii bancheri? Fără nici un fel de îndoială. Eu vorbesc despre lucrul ăsta şi cu bancherii, încă din 2009. Vine o vreme când nu mai are rost, când nu mai poţi să ţii pe prelungiri tehnice tot felul de credite neperformante. Cum se procedează? Avem un credit, care este de pildă prelungit, încă trei luni, încă şase luni, încă...fără a se tăia din el. Dar cât poţi face treaba asta? Ajungi la momentul adevărului, când îţi dai seama că nu-ţi poţi recupera creanţa. Şi Banca Naţională ţine sub control chestiunea. Să nu credeţi că Banca Naţională n-a cerut – în tăcere, în linişte – BNR ştie exact care este valoarea creditelor neperformante, şi atunci a spus: „Ia, daţi voi şi pe alea pe care le ţineţi aşa... pe care nu le transformaţi în neperformante pentru că le daţi tot felul de prelungiri...”Ajungi, însă, la momentul în care nu mai poţi da nici un fel de prelungiri, societatea nu mai are nici o şansă să se redreseze şi nenorocirea este că atunci, chiar nu mai are nici o şansă şi intră în faliment. Este ca la o boală gravă, cu cât se înaintează în boală, cu atât e mai greu de recuperat pacientul. S-a vehiculat vreun pic instituţia iertării de datorii? Noi de-abia discutăm despre write-offs. Aici este şi o chestiune a BNR, care nu permite write-off până nu ai epuizat toate procedeele necesare recuperării sumei. Este exact ca în cazul bugetului. Trebuie să epuizezi toate căile ca să recuperezi banii datornicilor. În acest caz, văd că BNR se mişcă în direcţia asta, şi vorbea viceguvernatorul Bogdan Olteanu despre o chestiune care extrem de importantă: debt to equities swap (preschimbarea creanţelor în acţiuni). Au loc discuţii la nivelul BNR, şi din câte am înţeles, este aproape gata... Am putea fi martorii unui val de fuziuni şi achiziţii în urma acţionării acestei pârghii? Nu direct, însă selectiv ar putea să existe societăţi în care băncile să

31


FINANCIAL INVESTOR

prefere să intre. După aceea ar putea să vândă către un investitor strategic, să se folosească de această tehnică de care fondurile de investiţii o folosesc de mai multă vreme, de a ieşi din investiţie, de a face exit în profit. Cât se recuperează, în medie, din totalul creanţelor? Noi avem un grad de recuperare destul de redus. Pe primul loc sunt creditorii garantaţi, care recuperează mai mult decât alţii. Sunt urmaţi de creditorii bugetari, care au o poziţie preferenţială în distribuirea sumelor obţinute în procedura de lichidare, după care urmează creditorii chirografari, care sunt ...vai de ei, pentru că, de obicei, nu recuperează mai nimic. Putem, deci, vorbi de creditorii bugetari, de cei garantaţi şi salariaţi. Se recuperează 10-15%, maxim 20% pe medie, nu putem vorbi de mai mult. Asta vreau să spun: te fereşti de haircut, de writeoff, însă dacă ajungi în procedura falimentului n-ai să recuperezi mai mult de 30-40%. Statul este destul de inflexibil în reorganizări... Statul este absolut inflexibil. Nu este de acord cu reorganizarea decât dacă îşi recuperează înteraga sumă de bani. Singura concesie pe care o face este că votează un plan de reorganizare dacă i se plăteşte întreaga creanţă, chiar dacă nu i se plăteşte pe loc, ci într-o perioadă oarecare de timp. Nu există nici un proiect de lege care să schimbe această cutumă a statului? Statul s-a opus dintotdeauna şi se va opune în continuare ...să existe un astfel de proiect de lege...din motive... Nu cred că va fi repusă în discuţie chestiunea prea curând. Care este nemulţumirea cea mai mare a bancherilor? Cea mai mare nemulţimire este legată de faptul că sunt obligaţi să provizioneze, dar n-ai ce face, asta e.

. Cele mai multe dosare de reorganizare vin din 2009 şi 2010, aşa încât reprezintă aproape 5% din total. Ani de zile ne-am aflat sub 2%. De fapt, sunt mai multe dosare, dar unele se află la Registrul Comerţului şi nu are rost să discutăm despre ele, întrucât sunt „dosare moarte”.

32

Cât durează un proces de reorganizare? Există vreo tendinţă în scăderea intervalului? Un proces de reorganizare durează trei ani, conform legii, plus unul cu care se poate prelungi. Ar fi o mare prostie să se scadă intervalul, în SUA nu există nici o limită, iar în Franţa limita este de 10 ani, ce să mai scădem? A fost o discuţie în 2010, când s-a pregătit proiectul de lege prin care s-a adoptat Legea 169 - s-a adoptat la cererea finanţatorilor, mai ales la cererea Uniunii Europene, care dorea să se accelereze procedura - şi cineva a venit cu ideea să se accelereze procedura prin scurtarea perioadei de reorganizare, lucru la care m-am opus categoric, pentru că şi aşa, perioada este foarte scurtă. În cazul falimentului, lucrurile durează în medie sub un an. Noi chiar avem o statistică bună la lucrurile astea, acum ne strică statistica faptul că se acordă termene atât de lungi pentru deschiderea procedurilor de judecată. Care este volumul total al creanţelor ce ar trebui recuperate? Cât aparţin băncilor şi, mai ales, este real indicele de solvabilitate prezentat de bancheri? Volumul total nu ne dă o indicaţie prea bună, dar este unul foarte mare, de circa 13 miliarde de euro. Aici sunt cuprinse toate dosarele, inclusiv unele din 1999 şi 2000. Multe debite sunt în defavoarea băncilor. Solvabilitatea băncilor este calculată de BNR după creditele neperformante, pentru că în momentul în care s-a trecut de 90 de zile în România (debitul restant poartă o întârziere mai mare de 90 de zile), sau s-a intrat în procedura falimentului, automat, compania respectivă a intrat în defalut (incapacitate de plată), iar creditul respectiv trebuie provizionat. În momentul în care activele sunt externalizate într-un vehicul special, sau SPV, bilanţul nu pare mai curat decât trebuie? Aici lucrurile stau altfel. Ei fac SPVul, iau activele, curăţă bilanţul, dar, per grup- că Banca Naţională de aia nu este foarte îngrijorată, pentru că ei îţi dau solvabilitatea unei instituţii financiarbancare per grup, adică şi pe SPV-uri, care sunt 100% deţinute de bancă, şi atunci analiza se face 100% per grup şi din punct de vedere al solvabilităţii nu are nici o importanţă. Are importanţă din punct de vedere al băncii, că-şi curăţă bilanţul şi apare un bilanţ foarte bun şi poate să-şi publice un bilanţ mai frumos.


mea, e rău, dar nu noi suntem cei care să dăm sfaturi...Auditul este efectuat de adiminstratorul judiciar, care îşi poate da seama şi trebuie să fie suficient de calificat să vadă care este situaţia companiei, dacă are şanse de reuşită, care este planul de reorganizare şi dacă sunt respectate în

Până atunci persoanele fizice cu debite restante sunt în bătaia vântului... Persoanele fizice sunt în bătaia vântului, însă teama băncilor este inutilă, întrucât ce era să se întâmple, s-a întâmplat deja. Pe creditele de consum au luat-o peste cap foarte rău, pentru că nu găsesc să le dea nici cu 10% din valoare...iar pe partea de credit ipotecar, acolo problema n-a fost aşa de mare, acolo defaultul a fost extrem de mic, oamenii s-au dat peste cap pentru a-şi plăti ratele. Câte firme sunt în insolvenţă şi cine le trasează reorganizarea? În România sunt aproximativ 900 de dosare de reorganizare ale unor firme intrate în insolvenţă, dintr-un total de aproximativ 24.000 de dosare pe rolul instanţelor. Cele mai multe dosare de reorganizare vin din 2009 şi 2010, aşa încât reprezintă aproape 5% din total. Ani de zile ne-am aflat sub 2%. De fapt, sunt mai multe dosare, dar unele se află la Registrul Comerţului şi nu are rost să discutăm despre ele, întrucât sunt „dosare moarte”. Majoritatea dosarelor sunt de faliment. Reorganizarea presupune ca societatea respectivă să fie viabilă şi insolvabilă. Una dintre marile probleme ale companiilor în reorganizare constă în faptul că nu îşi schimbă administratorul cu care au intrat în starea de insolvenţă. Câteodată e bine, câteodată e rău. De cele mai multe ori, şi după părerea

Una dintre marile probleme ale companiilor în reorganizare constă în faptul că nu îşi schimbă administratorul cu care au intrat în starea de insolvenţă. Câteodată e bine, câteodată e rău. De cele mai multe ori, şi după părerea mea, e rău, dar nu noi suntem cei care să dăm sfaturi..

totalitate cerinţele legii, care nu sunt puţine. Administratorii judiciari sunt membri ai UNPIR, sunt numiţi în mod provizoriu de către instanţă, în anumite dosare şi în mod definitiv de către adunarea creditorilor. Acum UNPIR are 2.300 de membri activi, organizaţi în cabinete individuale, după modelul de organizare al avocaţilor şi identificaţi prin intermediul unor întreprinderi unipersonale cu personalitate juridică şi răspundere limitată şi societăţi profesionale cu răspundere limitată.

FINANCIAL INVESTOR

Cât de necesară ar fi introducerea unei legi a insolvenţei persoanelor fizice? Asociaţia Română a Băncilor (ARB) susţine că legea zace de un an într-un sertar, la Parlament dar că, în forma ei actuală, ar fi mai bine să rămână în acel sertar... Iese, dacă se promulgă legea – care va trebui să iasă, e dată numai o amânare. Dacă ARB-ul spune că zace într-un sertar, are perfectă dreptate, este la Comisia de Finanţe-Bănci a Camerei Deputaţilor, că de Senat a trecut. Stă acolo, în sertar, la cererea...Băncile au pisat FMI-ul, şi FMIul a spus: „Nu acum!”. Aproape că nu există ţară în Uniunea Europeană care să aibă o lege a insolvenţei persoanelor fizice. Nu se poate fără asta, va trebui să ne aliniem. Dar au spus: „Nu acum, nu în criză,”...Da, trebuia făcută înainte de criză cu doi-trei ani...Şi Legea Concordatului a ieşit în plină criză, şi de-aia nici nu s-a pus în aplicare. Eu cred că în 2012 va fi discutată legea insolvenţei persoanelor fizice. Şi va fi adoptată, pentru că trebuie s-o avem, cu sau fără modificări.

Au administratorii judiciari experienţa necesară pentru a face faţă cerinţelor economice ale unei companii? Unii au experienţa necesară pentru a face faţă reorganizărilor, alţii nu, depinde de dosar. E la fel ca la avocaţi, unii dispun de cunoştinţele necesare şi au competenţa necesară, alţii nu. Adiministratorul judiciar iniţial este numit fie la cererea creditorului, dacă un creditor, atunci când depune cererea de deschidere a procedurii solicită acest lucru, iar dacă cererea se deschide la cererea debitorului, administratorul este numit tot de judecător, dar la cererea acelui debitor, iar numirea finală, confirmarea, este făcută de adunarea creditorilor, care poate să-l confirme pe cel iniţial sau să numească un altul. Deci, primul administrator judiciar sau lichidator în cazul deschiderii procedurii simplificate a falimentului este numit provizoriu, urmând a fi confirmat ulterior. Onorariul său este de două feluri: unul fix şi unul variabil. Majoritatea dosarelor sunt de faliment, deci vorbim de lichidatori, şi majoritatea sunt dosare fără bunuri, cu societăţi care au eventual un scaun, o masă... şi mai nimic...Pentru aceste dosare fără bunuri în execuţie, există un fond constituit conform Legii insolvenţei, care se află sub controlul UNPIR, şi din acest fond sunt achitate onorariile administratorilor juriciari şi mai ales lichidatorilor. Onorariul este fix, de maximum 3.000 de lei, pentru toată perioada. În cazul în care se recuperează creanţe care îi asugură sume mai mari de 3.000 de lei, nu se mai achită nimic din fond. Există, însă, şi situaţii în care companiile au bunuri, iar onorariul se stabileşte de comun acord între creditor şi administratorul judiciar.

33


FINANCIAL INVESTOR

istemul de pensii:

ub riscul naţionalizării Decizia naţionalizării sistemului de pensii private obligatorii din Ungaria a fost de ordin politic şi reflectă o gândire economică pe termen scurt, pro-ciclică. România nu se află, deocamdată, în pericolul naţionalizării sistemului de pensii, însă nu se ştie ce vor aduce anii electorali viitori. Sistemul de pensii private obligatorii şi facultative creşte şi pare să asigure, chiar în plină criză, randamente medii peste inflaţie şi dobânzile bancare, iar administratorii de fonduri redistribuie riscul către active şi titluri variate, dar cu risc redus şi în limite bine stabilite de lege, pe măsură ce curba randamentelor titlurilor de stat româneşti scade. Totodată, finanţarea deficitului creat la bugetul de stat de sistemul de pensii private obligatorii rămâne o problemă nerezolvată, în timp ce deductibilităţile pe pilonul facultativ îi sporesc din ce în ce mai mult atractivitatea, spune Mircea Oancea, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

34

Ce libertate de investiţie are un administrator, vis-a-vis şi de investiţii pe pieţele externe? Fiecare administrator este obligat prin lege să-şi definească o politică de investiţii, care să fie prevăzută în prospectul schemei de pensii. Acolo sunt prevăzute regulile de administrare, inclusiv limitele investiţiilor. Odată cu aderarea la Uniunea Europeană, nu se mai face diferenţă între piaţa românească şi cea europeană, astfel încât noi facem diferenţa şi spunem că avem investiţii în ţară şi în străinătate, asta, însă, numai statistic, pentru că administratorii pot merge cât le permite legea pe piaţa europeană...În momentul de faţă se investesc cam 12% (din active) pe piaţa externă - din care preponderent pe piaţa europeană- şi restul de 88% în România. Investiţiile în străinătate sunt în acţiuni şi în obligaţiuni corporative. Acest tip de


de investiţii de un volum important, pe investiţiilor în fonduri sub o care l-ar accesa investitorii instituţionali anumită limită, să zicem, până de tipul fondurilor de pensii. M-am la 20% din investiţiile totale. referit la Fondul Proprietatea ca mod de Avem nevoie de diversificare administrare, este administrat privat, sectorială, la nivel de tipuri de fără implicarea statului. Am vrut să fac investiţii pe piaţa de capital şi de legătura între genul de fonduri suverane diversificare regională. Nu poţi care funcţionează şi în străinătate şi care să investeşti numai în România, Devine o problemă ratingul ţărilor sunt înfiinţate ca vehicule pentru investiţii e un risc major să investeşti doar care au ajuns la nivelul de junk, sau în general, în dezvoltarea infrastructurii, în România, trebuie să investeşti sub investment grade, în investiţiile a proiectelor energetice sau de alt gen. şi în alte ţări, aşa încât regula de fondurilor? Dar fondul respectiv să fie administrat aur a investiţiilor, diversificarea, Sigur, ratingul este privat, iar titlurile sale să funcţioneze. un element în decizia să fie achiziţionate de Dezvoltarea sistemului fondurile de pensii. Iar de investiţii, noi avem Spuneaţi că guvernul nu se prevederi stricte în de pensii nu trebuie să stea fondurile de investiţii implică suficient pe Pilonul II, normele secundare... sub semnul întrebării în să se asocieze cu statul care este privit ca un „copil din flori” şi pentru a respecta în diverse proiecte, nevoia de finanţare a deficitului creat principiile investiţionale: fiecare an, în funcţie de o în diverse zone – la buget de sitemul de pensii privat prudenţă, siguranţă, decizie politică de susţinere nu-i exclus şi în zona obligatoriu nu a fost reglemenată. Ce ar transparenţă, risc întreprinderilor mici trebui să mai facă Guvernul? controlat. Un risc sau nu, pentru că asta şi mijlocii (IMM, de Nu am spus că nu s-ar implica guvernul, controlat înseamnă generază neîncredere pentru genul investiţiilor de am spus că din cauza problemelor de să cunoşti foarte bine investitori, generază lipsă private equity – de finanţare a deficitului, riscăm ca sistemul tipul de investiţie, să exemplu s-a asociat de pensii, care cel puţin pe moment este ştii să-l defineşti, să-l de eficienţă în administrare Fondul European de reprezentat de Pilonul II, să nu se dezvolte evaluezi, să ştii cum şi lipsă de rezultate pentru Investiţii ca vehicul suficient şi să nu aibă rezultatele scontate faci investiţia dar şi participanţi, pentru că, până al Băncii Europene întrucât nivelul de contribuţie este redus. dezinvestirea-exitul. de Reconstrucţie Şi că ar fi nevoie ca majorarea nivelului Asta este problema în la urmă, ei sunt beneficiarii şi Dezvoltare cu contribuţiei, măcar până la 6% cât prevede piaţă – dacă apare o sistemului. Ministerul de Finanţe legea, să se întâmple până în 2016. Legea situaţie gravă pe piaţă şi şi cu un manager privat prevede să se majoreze nivelul contribuţiei nu ai lichiditate, atunci din România pentru cu 0,5% în fiecare an. S-a stopat întrrămâi blocat şi te alegi cu pierderea. De a aduna nişte bani şi a investi în diverse un an, suntem cu un an în urmă, dar e aceea, preponderenţa, cerinţa, mai ales în start-up-uri sau afaceri care au nevoie suficient să se majoreze o dată cu încă un sistemul pensiilor private, este ca marea de dezvoltare şi trebuie să se finanţeze. an pentru a se reveni la calendar. Dar asta majoritate a investiţiilor să se facă pe pieţe A fost un exemplu prezentat de curând nu este suficient: am spus că este nevoie să reglementate care au un preţ de piaţă clar – fondul n-a fost încă înfiinţat, dar va fi se înţeleagă că asta este o politică pe termen şi unde intrarea şi ieşirea să aibă loc foarte administrat de 3TS Capital Partners, care lung, o politică a statului de reformare a uşor. Atunci intervine managementul activ se va ocupa de atragerea sistemului de pensii şi când constaţi că apare o situaţie, vinzi şi administrarea în general, şi nu Trebuie să ne obişnuim vorbim doar de pensii repede şi previi pierderea, sau te protejezi. capitalului. Mai avem o situaţie care spune că putem să trăim cu riscul ăsta în private, ci şi de cele folosi derivative, operaţiunea de hedging, În afară de titlurile publice şi este nevoie tocmai pentru a proteja investiţiile. de stat, nu prea mai permanenţă, în Pilonul II. ca, indiferent de cine Operaţiunea de hedging se face doar există, în România, Trăim cu riscul ăsta, cu atât este la guvernare, pentru activele din portofoliu - nu faci din instrumente de mai mult cu cât nu pare să fie să-şi asume această hedging o opţiune investiţională, ci doar investiţii... politică şi să pentru protejare împotriva riscului. Asta Fondurile de pensii, de la nivelul societăţii un acord adopte măsurile se face, de exemplu, şi pentru gestionarea acum înainte, vrem sau asupra necesităţii susţinerii lui. necesare pentru riscului valutar, pentru investiţiile din nu, trebuie să găsească Sunt divergenţe, păreri diferite susţinerea acestei străinătate, deşi multe emisiuni din investiţii alternative. Iar reforme. Susţinerea străinătate s-au făcut în lei. noi, la CSSPP, vrem să privind calea de urmat în reformei înseamnă definim, să încurajăm, reformarea sistemului de pensii. şi indentificarea Aţi declarat că o mare parte a să susţinem iniţiative Şi atunci se poate întâmpla ceea resurselor de capitalului ar putea fi îndreptată către de dezvoltare a unor finanţare a deficitului fonduri cum ar fi Fondul Proprietatea, investiţii alternative, pe ce s-a întâmplat în Ungaria creat de sistemul de ar putea fi create nişte fonduri cu care să le reglementăm pensii prin transferul tematică sectorială... împreună cu autorităţile contribuţiilor către Declaraţiile respective au fost făcute care au competenţe în domeniu – Comisia sistemul privat. Asta se va întâmpla până la un seminar despre dezvoltarea peiţei Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), intră în plată pensiile din sistemul privat – de capital şi am dat un exemplu de fond Bursa de Valori. Noi le putem asimila nu mai devreme de 15-20 de ani, când cei

FINANCIAL INVESTOR

titlu, obligaţiunea corporativă, din păcate cam lipseşte de pe piaţa românească, iar majoritatea emisiunilor externe au oferit pe lângă dobânzile ridicate în criză şi garanţii explicite din partea statului. Deci s-au investit bani cu randamente superioare şi în condiţii de risc destul de reduse.

35


FINANCIAL INVESTOR

care au intrat la limita de vârstă acum în sistemul privat vor ieşi la pensie din sistemul public, la 6365 de ani. Dezvoltarea sistemului de pensii nu trebuie să stea sub semnul întrebării în fiecare an, în funcţie de o decizie politică de susţinere sau nu, pentru că asta generază neîncredere pentru investitori, generază lipsă de eficienţă în administrare şi lipsă de rezultate pentru participanţi, pentru că, până la urmă, ei sunt beneficiarii sistemului.

Sunteţi de acord cu finanţarea deficitului prin împrumuturi la organismele financiare internaţionale, cum ar fi Banca Mondială? Iniţial mi s-a părut o idee bună, am vorbit pe tema asta şi cu fostul ministru şi actualul preşedinte UNPR Marian Sârbu, care a lansat ideea la un moment dat. Mie mi s-a părut o idee bună, numai că după consultări cu Ministerul Finanţelor am înţeles că e nerealizabilă, în condiţiile de datorie externă curente. Însemna un împrumut pe termen lung pentru un scop precis, pentru o politică publică – nu era vorba de fonduri care să meargă în consum. Până la urmă, însă, soluţiile ar trebui să vină din zona veniturilor din privatizare sau a împrumuturilor de stat pe 15-20 de ani – fondurile de pensii însele ar cumpăra astfel de titluri. Vă temeţi de posibilitatea renaţionalizării sistemului de pensii private, aşa cum s-a întâmplat în Ungaria?

Trebuie să ne obişnuim să trăim cu riscul ăsta în permanenţă, în Pilonul II. Trăim cu riscul ăsta, cu atât mai mult cu cât nu pare să fie la nivelul societăţii un acord asupra necesităţii susţinerii lui. Sunt divergenţe, păreri diferite privind calea de urmat în reformarea sistemului de pensii. Şi atunci se poate întâmpla ceea ce s-a întâmplat în Ungaria: după ce 10 ani de zile societatea, forţele politice au adoptat un sistem şi l-au susţinut, s-a schimbat guvernarea şi, justificat de situaţia de criză, s-a stopat Pilonul de pensii private obligatorii. A fost o decizie politică, dar motivată exclusiv economic ca o decizie care să rezolve problema pe termen scurt a deficitului, dar nu şi pe termen lung. Acesta este riscul: în orice moment, o decizie politică vine şi justifică faptul că pe moment rezolvă problema, acoperă o gaură, dar ce se întâmplă peste 10, 15, mai mulţi ani – asta nu se mai ia în calcul. Activele nete ale fondurilor de pensii au crescut pe Pilonul II cu aproape 82% sau 1,95 miliarde lei în ultimul an, iar pe Pilonul III, activele au crescut de patru ori în ultimii doi ani, iar numărul participanţilor, cu 50%. Cărui fapt se datorează aceste creşteri? Pe Pilonul II creşterea activelor este generată de contribuţiile noi intrate în sistem, la care se adaugă rezultatele din investire. În fiecare lună sunt virate contribuţii reprezentând 3% din salariul brut al angajaţilor şi asta din 2011, când a crescut nivelul contribuţiei, de la 2,5% anterior. Şi asta se întâmplă în fiecare lună. La Pilonul III sunt contribuţii noi, din surse proprii de data asta, sau contribuţiile angajatorilor pentru angajaţi. Dacă la Pilonul II nu ne costă nimic, se virează din bugetul asigurărilor sociale partea care s-ar vira la buget, pe Pilonul III contribuţia e individuală. Situaţia conturilor goale se îmbunătăţeşte, numărul conturilor deschise dar fără virament a scăzut de la 7,93% în septembrie 2009, când

existau 4,84 milioane de participanţi pe Pilonul II, la 5,23%, în martie 2011, când se înregistrau 5,27 milioane de participanţi. Se datorează cumva acest fapt şi ieşirii din economia gri a unor angajaţi? În plus, care este situaţia contribuţiilor la Pilonul II din structurile speciale? Sigur, s-a simţit o creştere după aplicarea de la 1 iulie 2010 a reglementărilor care includeau în sistem şi pe cei care obţin venituri din drepturi de autor sau ca persoane fizice autorizate. Creşterea a fost, însă nesemnificativă. Această creştere a venit poate să compenseze înasările mai reduse ca urmare a nedepunerii declaraţiilor sau şomajului de pe tot parcursul anului 2010. Iar aplicarea Legii 263/2011 a pensiilor publice de la 1 ianuarie 2011 prin intrarea în sistem ca eligibilitate a cadrelor militare sau din structurile militare nu are loc, deocamdată. Deşi s-au înfiinţat casele de pensii sectoriale, ele nu sunt funcţionale şui nu au o regulă de evidenţă. Sistemul de pensii private, prin modul transparent al colectării a fost şi este ca o oglindă a modului de colectare din domeniul public. Până în 2008, practic, puţini ştiam care sunt contribuţiile noastre la sistem. Prin crearea sistemului privat, participanţii au fost informaţi despre viramentele lor. Oamenii au început să-şi pună întrebări: „Eu am fost angajat, de ce nu am viramente?”, şi „Asta înseamnă că angajatorul n-a depus declaraţia de asigurat pentru a se calcula contribuţia la sistemul de pensii private!” La momentul creării sistemului, existau în jurul a 900.000 de conturi goale, nealimentate, însă faţă de acel moment, azi numărul conturilor goale a scăzut până în jurul a 275.000, care reprezintă 5,23% din total. Ne aşteptăm ca în următorii trei ani numărul conturilor goale să se înjumătăţească. Avem 9 fonduri de pensii pe Pilonul II şi 10 administratori în 13 fonduri pe Pilonul III. Credeţi că vor mai putea trece printr-un nou val de fuziuni şi achiziţii? Cred că perioada consolidărilor prin fuziuni şi achiziţii a fost în 2009 şi 2010.

Sistemul de pensii private, construit pe sistemul contribuţiilor definite, este un sistem pe conturi individuale şi care presupune garanţii foarte stricte, care sunt date de modul de organizare: administratorul fondului de pensii are active separate de acel fond din punct de vedere al evidenţei şi al raportărilor.

36


Pilonul II

FINANCIAL INVESTOR

de acumulări, care trebuie să se finalizeze prin plata efectivă a pensiilor. • La sfârşitul trimestrului I 2011 68,65% din participanţi înregistrau o valoare a contului Există două legi primare care cel mult egală cu valoarea medie de 926,51 lei (225,20 euro). 39,28% dintre participanţi trebuie să definească modul aveau în conturi sub 100 euro (inclusiv conturile goale), în timp ce 10,70% acumulaseră cel de administrare şi ulterior, puţin 500 euro. modul de plată. Şi avem, în • La sfârşitul primului trimestrului 2011, un număr de 5,27 milioane de persoane perioada de acumulare- vorbim participau la fondurile de pensii administrate privat - Pilonul II, în creştere cu 5,35% faţă numai despre Pilonul II- Legea de martie 2010 şi cu 1,65% faţă de decembrie 2010. Dintre aceştia, aproximativ 5 milioane 411/2004 privind fondurile de de participanţi erau înregistraţi cu cel puţin o contribuţie virată de la începutul funcţionării pensii administrate privat, însă sistemului de pensii administrate privat, în mai 2008. pentru a avea un cadru legal complet trebuie să avem şi Legea • Valoarea activelor nete aferente celor 9 fonduri de pensii administrate privat a fost de de organizare, funcţionare, plată 4.884,65 milioane lei (1.187,29 milioane de euro, BNR - curs de schimb 31 martie 2011), în a sistemului de plată a pensiilor, creştere cu 12,76% faţă de trimestrul IV 2010 şi cu 64,62% mai mare decât în martie 2010 care este în proiect, în dezbatere (creştere cu 63,89% raportat la moneda euro). publică lansată de Ministerul Muncii şi aşteaptă ca până la sfârşitul anului să • În condiţiile unei cote de contribuţie de 3% din venitul brut realizat, în luna martie fie adoptată de guvern şi transmisă la 2011 au fost virate către fondurile de pensii administrate privat 154,80 milioane lei (37,63 parlament. Pentru ca acest cadru legal de milioane euro), în creştere cu 16,92% faţă de decembrie 2010 şi cu 14,43% faţă de martie să fie complet, trebuia să se înfiinţeze 2010. În total, în ultimele 12 luni au fost virate contribuţii în valoare de 1.645,44 milioane şi fondul de garantare, printr-o lege lei, cu o medie lunară de 137,12 milioane lei. specială. În consecinţă, avem trei legi de bază plus legea de înfiinţare a autorităţii • În trimestrul I 2011, pentru a profita de oportunităţile investiţiilor pe piaţa de capital, de supraveghere care definesc sistemul fondurile de pensii administrate privat şi-au diminuat valoarea sumelor plasate in depozite de pensii private obligatorii. Legea de bancare pentru a creşte investiţiile în acţiuni (14,89%). La sfârşitul trimestrului I 2011, înfiinţare, organizare şi funcţionare a 87,5% din activele fondurilor de pensii administrate privat erau plasate în ţară, iar restul de fondului de garantare se estimează a fi 12,5% erau investiţii externe. adoptată până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare – până la 30 iunie, aşa încât fondul de garantare să devină funcţional Pe Pilonul II numărul fondurilor a scăzut de asigurări sociale de pensii – (nu şi de până la sfârşitul acestui an. El va avea un la jumătate, de la 18 la 9, iar Pilonul III, sănătate şi şomaj), care ating în condiţii rol suplimentar de consolidare a încrederii deşi s-au înfiinţat noi fonduri, s-a oprit normale de muncă 31,3% din total, în în sistem şi a singuranţei funcţionării aici şi nu s-a mai dezvoltat foarte mult. vreme ce în condiţii speciale sunt şi de peste administrării banilor în acest domeniu. În 2011 şi 2012 aşteptăm modificări 40%...E vorba de contribuţii cumulate de Legea fondului de garantare specifică faptul doar în Pilonul III de pensii, care să 44% care şi cu impozitul pe venit ajung la că în orice situaţie de lipsă a performanţei fie reprezentate de posibile fuziuni- şi peste 60%, care sunt costuri suplimentare în administrare sau chiar de fraudă în motivaţia este dată în primul rând de unui venit salarial, suportate de obicei sistem, fondul de garantare intervine cerinţele legislative. Noi avem o prevedere angajator, or, noi vrem să clarificăm în ultimă instanţă care spune că în termen de maximum 2 legislaţia: dacă un şi acoperă aceste ani de la înfiinţarea unui fond de pensii angajator vine cu 100 Începând cu 2012, mă aştept pierderi pe care le-ar facultativ el trebuie să aibă minimum 3 de lei pentru pensii, milioane de lei în administrare. Dacă nu nu-l costă nimic şi la înfiinţarea unor noi suferi participanţii. vorba de a acoperi are, îşi pierde licenţa. Nu poţi să rezişti pe suplimentar. fonduri de pensii facultative, ca Egaranţiile oferite de piaţă cu un volum mic de active, pentru urmare a creşterii economice pe lege, care sunt, în ceea că ai făcut nişte investiţii, iar costurile de Care sunt efectele administrare se raportează la o bază fixă. noilor legi aflate care noi o sperăm şi ca urmare ce priveşte pensiile valoarea Aşa încât ori renunţă ei, ori persoanele acum în Parlament, a deductibilităţilor fiscale facultative, la zi, nominală, a sunt repartizate la alte fonduri. Începând începând cu majorate suplimentar, care au contului individual cu 2012, mă aştept şi la înfiinţarea unor Legea Fondului noi fonduri de pensii facultative, ca de Garantare a rolul să stimuleze participarea al participantului la momentul în care se urmare a creşterii economice pe care noi pensiilor? angajatorilor la sistemul privat cere despăgubirea. o sperăm şi ca urmare a deductibilităţilor Cred că în primul fiscale majorate suplimentar, care au rolul rând trebuie să Vor fi suficiente contribuţiile pe care să stimuleze participarea angajatorilor vorbim despre cadrul legal complet care le aduc administratorii la acest fond? la sistemul privat. Mă refer la faptul că, defineşte sistemul de pensii private ca Legea prevede trei tipuri de contribuţii. pe lângă deductibilitatea de 400 de euro nou segment al pieţei financiare. Sistemul Contribuţia iniţială la înfiinţarea fondului pentru fiecare angajat din impozitul pe de pensii private fiind şi guvernat de o va fi egală pentru toţi administratorii profit al angajatorului, sau cea de 400 de politică publică de pensii, se derulează pe pensiilor private în număr de nouă pe euro din impozitul pe venit al persoanei termen lung. Pentru asta, contribuţiile Pilonul II şi 10 pe Pilonul III, şi furnizorii fizice, acum contribuţiile pentru pensii trebuie încasate, investite, administrate de pensii- când vor fi fonduri în plată, sunt deductibile şi la calculul contribuţiilor pe o perioadă şi acum suntem în perioada

37


FINANCIAL INVESTOR

atunci vor fi şi cei care plătesc pensii. Contribuţia iniţială este de 1% din valoarea capitalului social minim prevăzut de lege pentru înfiinţarea unui administrator: pe Pilonul III capitalul iniţial minim este de 1,5 milioane de euro, pe Pilonul II este de 4 milioane de euro. Când se vor înfiinţa fondurile de plată şi se vor autoriza administratorii, capitalul minim va fi de cel puţin 5 milioane de euro. O a doua contribuţie va fi cea anuală la fond, care se va calcula pe baze actuariale, de către actuari, care vor lua în calcul volumul de active din sistem şi riscurile asociate portofoliului. Nu putem şti, astfel, care va fi suma nominală concretă, asta se va face pe baza unor norme de calcul actuarial, în fiecare an. Aceste contribuţii anuale vor completa provizioanele tehnice, rezervele pe care trebuie să le facă oricum administratorii, pentru fiecare fond în parte. O a treia contribuţie este cea „majorată” – este aceea la care s-ar apela în situaţiile nefavorabile de piaţă, în care ar fi nevoie de o suplimentare a capitalului fondului, provenind tot de la administratori. Aşadar, capitalul fondului de garantare este asigurat numai din resurse proprii ale companiilor de administrare a fondurilor de pensii. Există şi o a patra situaţie, în care, dacă se ajunge la crah financiar şi sunt falimente în lanţ, statul este ultimul garant. Fondul de garantare poate solicita, în acest caz, împrumuturi de stat. Sistemul de pensii private, construit pe sistemul contribuţiilor definite, este un sistem pe conturi individuale şi care presupune garanţii foarte stricte, care sunt date de modul de organizare: administratorul fondului de pensii are active separate de acel fond din punct de vedere al evidenţei şi al raportărilor. Astfel încât, avem exemplul ultimilor ani de când funcţionează fondurile de pensii administrate privat, în care se poate vedea că firmele de administrare încă nu şiau recuperat investiţiile iniţiale, sunt pe pierderi şi vor mai fi un an-doi cel puţin, în vreme ce fondurile de pensii au o evidenţă distinctă, au majorat valoarea sumelor administrate prin investire. Fondurile de pensii au profit: randamentul anual al ultimilor trei ani a fost de aproape 15%, faţă de inflaţia medie anuală care a fost în medie în jurul a 6%.

38

Pilonul III  La finalul trimestrului I 2011, activau 13 fonduri de pensii administrate de 10 administratori.   • La sfârşitul trimestrului I 2011 55,47% din participanţi înregistrau o valoare a contului cel mult egală cu valoarea medie de 1.575,85 lei (383,04 euro). 29,98% dintre participanţi aveau în conturi sub 100 euro, în timp ce 34,25% acumulaseră cel puţin 500 euro. • Numărul participanţilor, la sfârşitul trimestrului I 2011, a fost de 230.586, cu 4,06% mai mult faţă de decembrie 2010 şi cu 18,99% peste nivelul din martie 2010. În martie 2011 un număr de 4.239 de noi participanţi au ales să adere la unul din fondurile de pensii facultative, numărul acestora fiind cu 9,90% mai mic decât al persoanelor care au aderat în luna decembrie 2010. • Activele nete au fost de 363,37 milioane lei (88,32 de milioane de euro), în creştere cu 10,79% faţă de trimestrul anterior şi cu 47,65% mai mare comparativ cu martie 2010 (46,99% raportat în euro). • În cazul în care analizăm implicarea angajatorilor în sistemul pensiilor facultative, în martie 2011, pentru 53,19% dintre participanţi contribuţiile au fost plătite de către angajatori, 34,81% dintre participanţi au plătit singuri contribuţiile, iar 12,00% dintre participanţi au plătit contribuţiile împreună cu angajatorii lor. • În trimestrul I 2011, pentru a profita de oportunităţile investiţiilor pe piaţa de capital, fondurile de pensii facultative şi-au diminuat valoarea sumelor plasate in depozite bancare pentru a creşte investiţiile în acţiuni (17,59%). La sfârşitul trimestrului I 2011, 90,85% din activele fondurilor de pensii facultative erau plasate în ţară, iar restul de 9,15 % erau investiţii externe.

Cum explicaţi un randament mediu pe 2010 de peste 10%, în condiţii de criză? În 2010, randamentul mediu anual pe Pilonul II a fost de 15%, iar pe pilonul III a fost între 11-12%. Companiile de pensii au în portofolii titluri de stat şi certificate de trezorerie pe scadenţe diferite, care variază de la trei-şase luni şi până la 15 ani.

Au existat depozite bancare negociabile pentru care s-au dat dobânzi şi de 25%. Profiturile se evidenţiază la momentul scadenţelor. Sigur, noile titluri sunt cumpărate la dobânzi de cel mult 6-7%, dar se înregistrează profiturile pentru scadenţele din deţinerile anterioare, care au randamente mai mari.


Creditele în lei şi-au coborât costurile pentru prima oară în ultimii şapte ani sub cele în euro, iar comisionul de acordare a creditului a fost eliminat sau micşorat. Astfel, luna martie a fost cea mai bună din ultimii doi ani şi jumătate din punct de vedere al avansului creditelor noi acordate şi nu doar al cererii, spune Anca Bidian, directorul general (CEO) al Kiwi Finance (o companie a fondului de private equity Oresa Ventures), broker de credite ce are aproximativ 20 de bănci în portofoliu. Dacă în 2010 aproape 80% din credite au fost de refinanţare a unor datorii mai vechi şi mai scumpe, în 2011 se constată creşterea proporţiei creditelor noi. Iar volumul creditării primului trimestru din 2011 este egal, în cazul Kiwi, cu întreg anul 2009 şi reprezintă mai bine de jumătate din cel al anului 2010.

FINANCIAL INVESTOR

2

011

, anul marilor refinanţări

Care sunt noutăţile majore ale rambursare anticipată a deschis larg anului 2011? uşa refinanţărilor. Sigur, corelat şi Din punct de vedere al ofertei, din 3 cu reducerea costurilor dobânzilor la ianuarie 2011 s-au publicat normele creditele noi, care au urmat o tendinţă de aplicare ale Ordonanţei Creditelor descrescătoare până anul acesta. Astfel, OUG 50, sub forma Legii 118, prin care acum există în piaţă credite ipotecare s-au limitat comisioanele de acordare de achiziţie cu condiţii sensibil egale cu ale creditelor. Acestea variau, în funcţie cele oferite de programul Prima Casă, de bancă, înainte de adoptarea acestor respectiv dobânda anuală efectivă norme, între 1 şi 3%. Legea prevede (DAE) a coborât, de pildă, pentru un că aceste taxe trebuie percepute în credit de 50.000 de euro pe 25 de ani, sumă fixă pentru fiecare tip de credit între 6 şi 7%, faţă de 8-9% - media şi, la început, cele mai multe bănci anului 2010. au anunţat că au În cazul creditelor eliminat acest Programul Prima Casă IV poate să de consum, de comison, aşadar asemena costurile ţină mecanismul în funcţiune sau creditele se acordă s-au redus constant, chiar să-l extindă, cu adresabilitate în cu un comision de special pe către un segment nou al populaţiei moneda naţională analiză a dosarului nul. Sunt şi bănci şi am ajuns să care poate ar fi vrut să cumpere o unde comisionul avem, astfel, locuinţă nouă, dar erau blocaţi de de acordare a oferte la creditele faptul că deţineau deja o locuinţă. negarantate în lei la rămas în sumă fixă, de ordinul fel de ieftine, sau, în zecilor de euro, însă mult mai mică unele cazuri, mai ieftine decât cele în decât cea dinainte care era stabilită euro, în premieră absolută pentru piaţa ca procent din credit, iar majoritatea locală. Aceste mişcări pe piaţa bancară băncilor a decis să elimine cu totul – reducerea marjelor, eliminarea acest comision. Acest lucru, împreună celor trei comisioane, au deschis cu eliminarea comisionului de larg uşa competiţiei pe segmentul


FINANCIAL INVESTOR refinanţărilor, cu ajutorul căruia confortului locativ: să plece de la două, clienţii obţin economii substanţiale la trei camere, sau de la garsonieră aferente ratelor lunare dar şi aferente la două camere, sau, dintr-o zonă sumei de plată la soldul final. periferică într-o zonă mai centrală. Începând din 2011 am remarcat şi Programele anterioare şi-au atins o creştere a cererii pe creditele noi – scopul, în sensul că au reuşit să pună achiziţii noi sau credite personale noi, un reper şi un preţ pe piaţa imobiliară fără componenta refinanţării. Iar luna atunci când în piaţă nu exista vreun martie a fost cea mai bună din ultimii reper. Apoi, au beneficiat de acest doi ani şi jumătate, ca număr de cereri program aproape 40.000 de familii. noi de creditare şi Trebuie să socotim volum de credite în primul trimestru s-au epuizat aici că aceşti 40.000 plafoanele acordate de stat acordate. de clienţi ar putea fi Apoi, tot în primul băncilor pentru programul Prima în mare parte dublaţi trimestru s-au epuizat Casă III iar principalele bănci au pe piaţa tranzacţiilor plafoanele acordate lansat produse care să înlocuiască chiar de vânzătorii de stat băncilor apartamentelor astfel programul pentru clienţii care pentru programul achiziţionate, care, aveau deja cereri înregistrate Prima Casă III iar la rândul lor, s-au principalele bănci au lansat produse care să înlocuiască programul pentru clienţii care aveau deja cereri înregistrate dar nu au mai prin ultimul plafon alocat, în condiţii absolut similare din punct de vedere al costurilor. În prezent aşteptăm programul Prima Casă IV, din această lună, şi să vedem şi care vor fi băncile care îl vor adopta. Principalul beneficiu adus prin modificarea programului Prima Casă IV constă în eliminarea restricţiei de vârstă, care era de 35 de ani în programele anterioare, împreună cu posibilitatea de a accesa acest credit garantat oferită şi persoanelor care deţin un imobil cu o suprafaţă mai mică de 50 de metri pătraţi. Este important, pentru că deja este atins un alt segment de clienţi noi, care vor săşi îmbunătăţească, în mare, calitatea

40

mutat în locuinţe noi. Astfel, cumva mecanismul a fost pus în mişcare, iar efectele au fost pozitive. Or, programul Prima Casă IV poate să ţină mecanismul în funcţiune sau chiar să-l extindă, cu adresabilitate către un segment nou al populaţiei care poate ar fi vrut să cumpere o locuinţă nouă, dar erau blocaţi de faptul că deţineau deja o locuinţă. Aici mai intervine şi faptul că pentru Prima Casă IV, băncile îşi pot vinde între ele alocările...asta nu creşte costul? Da, practic înainte nu exista o astfel de prevedere...nu, costul nu va creşte, pentru că este menţionat expres în Ordonanţă să rămână la nivelul programelor anterioare. Pe de altă parte, ceea ce a mai făcut programul Prima Casă – a tras dobânzile în jos, spre plaja nouă de costuri, care implică o marjă de 4-5%. Dacă poţi să acorzi credite cu garanţie suverană pe un cost, evident că alte produse fără granaţie suverană vor avea un cost de risc mai mare, dar nu dublu, aşa cum se întâmpla când au fost lansate programele Prima Casă – în 2009 diferenţa era de la 5% până la 10%. Competiţia a dus costurile creditelor deja pe un prag cu 2-3 procente mai jos decât acum doi ani, ceea ce este foarte important, mai ales la un credit ipotecar. Din punct de vedere al cererii, şi aceasta s-a situat pe un trend crescător, sigur, pornind de la valori mici, pentru că cererea s-a contractat foarte mult în ultimii doi ani. S-a oprit însă contracţia şi cifrele arată că


Cât de mult au crescut vânzările de credite în 2011? În trimestrul întâi din 2011 am înregistrat o activitate aproape agală cu a întregului an 2009, şi ca volume acordate şi cifră de afaceri. Încă există bănci care percep taxe Ca tendinţă, băncile vor să crească şi comisioane în plus în contul volumul refinanţărilor. Cât de creditelor ipotecare, au apărut mult poate însă continua această comisioane de administrare lunare tendinţă? în sumă fixă, de câteva zeci de euro, Cred că anul acesta va continua să fie chiar... anul refinanţărilor, cu specificaţia că vor Conform Ordonanţei, băncile pot creşte şi creditele percepe un noi, şi atunci s-ar comision lunar. Cred că acum am ajuns la un nivel putea să vedem Condiţia este, rezonabil al gradului de îndatorare, şi o creştere a însă, următoarea: depinzând, desigur, de profilul soldului creditului acest comision nu neguvernamental cleintului şi de veniturile sale, şi anume se poate schimba înregistrat de între 40 şi 70%. La creditele garantate pe parcursul BNR. Practic, contractului cu ipotecă, în continuare mai mult de după cum sunt şi cât i s-a 90% sunt în euro. comunicate acum perceput omului la BNR, finanţările la început, atât sunt în sumă nulă, pleacă de la o bancă rămâne. Comisionul poate fi perceput şi apar la alta; nu putem să măsurăm în sumă fixă, sau ca procent din şi creditele noi. Cred astfel că în 2011 credit, cum ar fi 0,2% lunar, dar, acest vor creşte suficient de mult creditele comision intră în calculul DAE, care noi pentru a marca o schimbare de este în medie pe întreg sistemul bancar tendinţă pe întreg sistemul bancar. mai mic cu câteva procente faţă de

FINANCIAL INVESTOR

se reia un trend crescător ca şi intenţie de cumpărare din partea clienţilor. Oferta imobiliară este mult mai accesibilă, este mult mai uşor pentru o familie din România să-şi cumpere un apartament faţă de situaţia de acum doi-trei ani. Ceea ce implusiona acest lucru va fi revenirea treptată a încrederii populaţiei, cu efecte directe în revigorarea consumului. Care, după cum arată ultimele opinii şi cifre, dacă nu se întâmplă ceva deviant anul acesta, va fi şi validată ca o revenire.

DAE de anul trecut. Această structură de cost aduce un beneficiu în contul clientului, care va avea de rambursat o sumă mai mică la finalul perioadei de creditare. Comisionul lunar se aplică doar la principal, dar poate fi cumulat dobânzii pentru calculul DAE. Un client care are structura comisionului lunar plăteşte mai puţin decât dacă acesta ar fi fost ascuns în dobândă. În piaţă există o percepţie negativă dată de toate discuţiile legate de Ordonanţa 50, însă clientul trebuie să se uite la costul total. Creditele cu comision lunar, fără excepţie, au marjele mai mici decât celelalte. Costurile sunt tot pe-acolo, cu specificaţia că clientul rambursează mai repede din principal când are acest comision, în comparaţie cu un cost integrat în dobândă. Care este media de venit a familiilor care cer credite acum? În contul creditelor de nevoi personale sunt venituri medii şi puţin sub medie – între 1.000 şi 1.500 de lei, la credite negarantate. La creditele ipotecare, sunt familii cu venituri peste medie care vor să achiziţioneze o locuinţă. Asta, după ce în 2010, de exemplu, erau venituri mult peste medie – mari şi foarte mari. Cum s-a schimbat scoringul bancar din perspectiva gradului de îndatorare? Cred că acum am ajuns la un nivel rezonabil al gradului de îndatorare, depinzând, desigur, de profilul cleintului şi de veniturile sale, şi anume

41


FINANCIAL INVESTOR

între 40 şi 70%. La creditele garantate cu ipotecă, în continuare mai mult de 90% sunt în euro. Trebuie luată în considerare şi evoluţia cursului care a luat-o în jos momentan, dar, pe de altă parte, clienţii care au luat acum credite au beneficiat de un prag mai scăzut al veniturilor. Există însă şi bănci care oferă credite la lei mai bune decât cele la euro. În general, băncile mari au ieşit în piaţă mai agresive pe lei la creditele negarantate – numai în acest caz.

Creştere cu peste 130% a volumului de credite intermediate T1/T1 IWI Finance a înregistrat o creştere cu 170% a volumelor de credite acordate în 2010 faţă de anul 2009. Cifra de afaceri pe Trimestrul I (T1) 2011 a atins cifra de afaceri de pe tot anul 2009. Valoarea înregistrată reprezintă 53% din cifra de afaceri a anului 2010, cu o creştere de 132% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. „Evoluţia descrescătoare a dobânzilor, stabilizarea preţurilor pieţei imobiliare, stabilitatea cursului valutar cât şi semnalele pozitive din economie au condus la o creştere a cererii de credite noi cu 40% în primele luni ale anului. Creşterea ratei de succes şi a creditului mediu au condus la o creştere a volumului de credite acordate cu peste 130% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Pentru acest an ţintim o creştere cu 50% a volumelor de credite acordate faţă de 2010 şi cu 30% a cotei a piaţă pe segmentul creditelor pentru populaţie”, spune Anca Bidian. Din analiza structurii portofoliului rezultă o creştere a ponderii creditelor garantate cu ipotecă la început de 2011. Din total portofoliu, în primele patru luni din 2011, 84% reprezintă credite garantate cu ipotecă, în timp ce creditele de nevoi personale fără garanţii imobiliare reprezintă 16%. În ceea ce priveşte valuta de împrumut, clienţii creditelor garantate cu ipotecă au preferat anul acesta fără excepţie euro ca monedă de împrumut, în timp ce numai 11% dintre clienţii creditelor de nevoi personale au solicitat împrumuturile în moneda europeană. „Cu excepţia anului 2008, rezultatele pe primul trimestru din acest an sunt cele mai bune din istoria de opt ani a KIWI Finance” a conchis Bidian.

K

42

Care este politica băncilor vis-a-vis de foştii datornici, care între timp au depăşit perioada de cinci ani a unui istoric negativ la Biroul de Credite şi se află acum în afara evidenţei acestuia? Au început bancherii, cu alte cuvinte, să reia creditarea către aceste persoane? Da, există o schimbare în stabilirea profilului de risc a unui client cu înregistrări în Biroul de Credite. Aici nu există o reţetă universală, însă, să spunem că băncile, acum, şi-au ajustat mai mult încadrarea şi dimensionarea riscului, luând în considerare şi ultimii doi ani de criză prin care România a trecut, şi comportamentul clienţilor în această perioadă. Respectiv, un istoric de plată este analizat şi judecat pe întreaga sa perioadă, ca să oferim un exemplu, dacă sunt clienţi care au un istoric de creditare de cinci-şase ani şi sunt bugetari, trebuie luat în considerare momentul în care lor li s-a diminuat salariul de către guvern în 2010. Dacă aceea este o perioadă punctuală în care ei au înregistrat întârzieri la plata creditului, atunci ele pot fi justificate. Observăm o schimbare a atitudinii băncilor din acest punct de vedere, faţă de o rigiditate şi o stricteţe necorelată cu realitatea, înainte. Nu se simte, cumva, nevoia unei instituţii a insolvenţei, chiar dacă bancherii nu sunt de acord cu aceasta, pentru că în lipsa acestei instituţii se tărăgănează ieşirea din situaţia de debitor şi se dau frâu liber abuzurilor din partea firmelor de recuperare în majorarea debitelor? Şi apoi, nu ar fi bine să introducem instituţia iertării de datorii, după model american, acolo unde este cazul? O astfel de nevoie, a insolveţei persoanelor fizice, se simte, însă există multe ţări din Europa care nu au o astfel de instituţie. Apoi, nu ştiu dacă


îi spun că nu am venit, după care îi spun că am un venit,... sau, nu încerc să mă angajez şi să încerc să-mi iau salariul prin alte mijloace, fiindcă am poprire pe cont...se întâmplă tot felul de lucruri, mai puţin ortodoxe, în piaţă. Trebuie să ne gândim totuşi la o cale de echilibru. Noi trecem întotdeauna cu abuzul dintr-o extremă, în alta. Nu e firesc. Aceste creanţe pot fi reeşalonate. Dacă facem iar o comparaţie cu America, apropos de societăţile de colectare, acolo ai o legislaţie foarte clară vis-a-vis de ce au voie şi ce nu au voie recuperatorii să facă, inclusiv frecvenţa cu care te sună şi tonul vocii, pentru că nu au voie să te streseze, de exemplu.

FINANCIAL INVESTOR

trebuie să luăm în considerare faptul putea să abuzeze...în America sunt că la persoane fizice noi avem în spate instituţii multe, tribunale speciale, un istoric real de numai vreo şapte ani un mecanism care funcţionează...nu de zile. Nu putem să ne comparăm doar dacă nu mai ai chef să plăteşti... cu SUA, care are peste 50 de ani... Sunt instituţii legate informatic care Dacă introducem instituţia iertării de îţi văd analiza chiar a întregului tău datorii, aceasta s-ar putea să facă mai comportament: de exemplu, dacă eu mult rău decât bine. Pe de altă parte, mă declar în insolvenţă şi mâine mă duc dacă nu ai instrumente şi informatizare să-mi cumpăr un Ferrari, americanul a sistemului în spate, întotdeauna e mă vede, pe când aici în România pot rost de fraudare a sistemului şi abuzuri. să fac lucrul ăsta, ceea ce este, clar, Să nu uităm totuşi, o anomalie. Nu cred că, în ultimii doi ani că este oportun să ne Un istoric de plată este instituţia insolvenţei gândim la aşa ceva. persoanelor juridice analizat şi judecat pe întreaga sa perioadă, ca să oferim un Cu a fost şi abuzată, în toate astea, foarte multe cazuri. Eu exemplu, dacă sunt clienţi care banca poate să-ţi nu cred că e momentul au un istoric de creditare de pună în cârcă toate oportun pentru cinci-şase ani şi sunt bugetari, penalităţile posibile, insolvenţa persoanelor dacă nu ai fost trebuie luat în considerare fizice. Nu cred că angajat trei ani de momentul în care lor li s-a suntem pregătiţi şi nu pildă şi ai cumulat diminuat salariul de către ştiu dacă statul poate restanţe, dobânzi şi să pună resurse în aşa guvern în 2010. Dacă aceea penalităţi... ceva, dacă românii este o perioadă punctuală în Ţi le poate pune, dar au educaţia necesară clientul trebuie să fie în pentru lansarea care ei au înregistrat întârzieri permanent contact cu insolvenţei. Nu ne la plata creditului, atunci ele banca respectivă. Dacă putem compara cu pot fi justificate. Observăm o alege să nu-i răspundă americanul, care învaţă schimbare a atitudinii băncilor la telefon şi să zică că ce e un credit card din din acest punct de vedere, faţă poate, cineva, uită, va clasa întâi de şcoală. Şi avea cu siguranţă de de o rigiditate şi o stricteţe atunci, dacă ar putea fi plătit mai târziu. Dacă necorelată cu realitatea, privită ca o portiţă de sunt în permanenţă înainte. iertare sau îngheţare în contact cu banca, de datorii, oricine ar mi-am pierdut job-ul,

De cele mai multe ori, recuperatorii încearcă să ţină prelegeri de etică şi morală debitorilor ... Acolo lucrurile sunt mult mai binereglementate, şi nu puţine sunt cazurile în care clienţii îi dau în judecată şi câştigă, dacă cineva îşi depăşeşte atribuţiile. Care este situaţia curentă a segmentului brokerilor de credite? După ce în 2009 piaţa s-a contractat foarte mult, în 2010 şi anul acesta cei care au ales să înfrunte perioada dificilă şi au rămas în piaţă acum îşi revin, şi, de asemenea, ceea ce este îmbucurător este faptul că au apărut companii noi. Unii manageri noi sunt foşti angajaţi din bănci, care au ales să intre în antreprenoriat în industria asta, pe care o cunosc foarte bine. Sunt şi companii fără legătură cu industria, care au în acţionariat sau printre executivi persoane care au avut tangenţă cu industria. Iar Asociaţia Brokerilor de Credite, care a fost îngheţată din 2009, odată cu falimentul unor brokeri mari, va fi reactivată începând cu vara acestui an. Vom anunţa acest lucru, vom primi noi membri şi vom continua cu scopul pentru care am înfiinţat Asociaţia, acela de a valida o meserie – a brokerului de credite, un cod de etică. Mai ales că acum activitatea e reglementată de nişte directive europene transpuse prin norme ale Băncii Naţionale. Sigur, acum este şi o barieră de intrare, însă acum piaţa poate fi mult mai clară decât în trecut, când era foarte atomizată.

43


FINANCIAL INVESTOR

C

Cardurile pot fi utilizate pentru combaterea evaziunii ardul fiscale, dar şi pentru înghite controlul strict şi stimularea evaziunea angajaţilor, spune Cosmin Vladimirescu, director de ţară fiscală pentru România şi Moldova, MasterCard.

44

Cât de deraprte suntem de un sistem NFC (near field communication, comunicare de câmp de interferenţă apropiat)- Google, Citi şi MasterCard au dezvoltat acest sistem ca un echivalent al portofelului electronic pentru telefoanele cu sistem de operare Android- când l-am putea vedea implementat în România? Prima implementare similară, primul proiect PayPass a fost implementat în noiembrie 2008 şi îi aparţine băncii Garanti, şi a fost urmat la o săptămână sau două distanţă de un proiect foarte frumos al ING, care a constat în emiterea unui astfel de produs - un portofel electronic legat de un card Maestro, pe


Există comercianţi unde pot plăti cu portofelul electronic în România? Sigur că da, ultimul comunicat de presă al unei bănci- al BRD, am impresia, care a lansat deja al treilea proiect în domeniu anul trecut, spunea că au deja 1.500 de terminale, de amplasamente. Deja se poate plăti cu PayPass la metrou, direct la turnicheţi. Din nou, este o premieră regională – nu trebuie să te mai duci la casă să cumperi bilet, ci poţi plăti direct la poarta de intrare. Eu, de exemplu, realizez 15-20 de tranzacţii pe lună cu acest sticker. Călătoresc cu metroul şi în loc să-mi cumpăr cartelă prefer să folosesc acest sticker, care este legat direct la cardul meu de credit, apoi, mai fac cumpărături în reţeaua mic.ro, la Inmedio, în reţeaua de farmacii Helpnet, în Carrefour...Acest terminal nu este, însă, legat de telefon, însă proiectul ING a fost legat de telefon. În Stockholm, totul se plăteşte cu cardul, până şi o gumă de mestecat...când am putea vedea aceeaşi atitudine transparentă şi la noi? E o problemă de educaţie la nivelul deţinătorilor de carduri, comercianţilor, personalului bancar care se ocupă de vânzarea cardurilor. Asta este una din iniţiativele noastre – toate programele noastre au o componentă educaţională, mai mult, am lansat o platformă – Educard, care va creşte nivelul educaţional vis-a-vis de toate produsele bancare, pentru că, din ce am constatat noi, un client care are un comportament corect cunoaşte toate produsele bancare – când poate utiliza un card de debit, unul de credit, un PayPass, când are nevoie de un cont curent, când trebuie să folosească online bankingul pentru a achita facturi, să seteze direct debitul fie pe cardul de credit, fie pentru plata facturilor, să-şi plătească taxele online cu cardul – are nevoie de o grămadă de facilităţi, de produse financiare complementare, care lucrează foarte bine, sunt roţile unui angrenaj. Şi trebuie să cunoşti angrenajul ăla, ca să pui toate rotiţele la locul lor şi să beneficiezi la maximum de ceea ce-ţi pot oferi ele.

În alte ţări există totuşi carduri pentru reduceri turistice, pe orice tip de transport, la muzee, hoteluri, parcuri de distracţie. Cui ar trebui să-i aparţină o iniţiativă de genul ăsta? În primul rând cardurile noastre purtând sigla MasterCard pot fi folosite oriunde în lume există această siglă, şi sunt aproximativ 27-28 de milioane de amplasamente unde poţi plăti cu cardul, inclusiv câteva milioane de ATM-uri – însă principala funcţie este cea de plată la comercianţi, şi acolo ţi se oferă beneficiile majore.

Apropos de discounturi şi beneficii speciale, noi avem o iniţiativă de genul ăsta dedicată cardurilor premium – Gold Platinum, carduri corporate şi alte produse de acest tip, există ceva creat în România, se numeşte MasterCard Elite şi constă în parteneriate cu comercianţi de top, platformă cu ajutorul căreia toţi posesorii de astfel de carduri MasterCard beneficiază de discounturi şi experienţe unice. E o platformă de răsplătire a

FINANCIAL INVESTOR

un telefon NFC. Deci, am avut deja un astfel de proiect la o distanţă foarte scurtă de primele implementări din lume, şi, mai mult decât atât, asta a fost o premieră mondială pentru că permitea alimentarea portofelului electronic – a fost prima implementare de acest gen pe un card Maestro.

cu carduri Tranzacţiile la POS efectuate 2010 sc au cre ut cu 30% în din România au MasterCard în România ard 2010 posesorii de carduri MasterC

MasterCard Europe a anunţat că în la comercianţi, comparativ cu 2009. De asemenea, efectuat cu 30% mai multe tranzacţii Maestro au înregistrat o creştere de 16%. Compania tranzacţiile efectuate la POS cu carduri iilor în comerţul electronic cu carduri MasterCard şi estimează că în 2010 numărul tranzacţ Maestro a înregistrat o creştere de 49%. ilă nu doar în mediul real, ci şi în comerţul online”, „Evoluţia pozitivă a tranzacţiilor este vizibManager pentru România şi Regiunea Balcanilor, a declarat Denisa Mateescu, General MasterCard MasterCard Europe. zacţiile în comerţul electronic cu carduri „În 2010, conform estimărilor noastre, tran brut al tranzacţiilor în comerţul electronic a avut o electronic din şi Maestro au crescut cu 49%, iar volumul aceste cifre se referă la întreg comerţul creştere de 37%. Trebuie menţionat că rilor de carduri emise în ţară. Cifrele vin în completarea România, privit din perspectiva deţinăto exemplu, RomCard –, care sunt axate pe comercianţii altor rapoarte despre comerţul online – de analizele noastre, marea majoritate a tranzacţiilor de locali ale căror tranzacţii le procesează. Din , iar prin adăugarea acestei perspective avem, de fapt, e-commerce au loc pe site-uri din afara ţăriierţ electronic din România”,a mai spus Mateescu. pe tehnologiile o vedere de ansamblu asupra pieţei de com nciare partenere, a mizat anul trecut MasterCard, alături de instituţiile fina itate şi pe segmentul cardurilor de debit. Realizările de inovatoare, cardurile co-branded şi de afin business pe plan local în 2010 includ: ilor contactless O premieră europeană în domeniul plăţ dezvoltarea la nivel naţional a programului pilot • MasterCard Europe a susţinut iété Générale, pe parcursul anului 2010. Lansat în ass, a PayPass de către BRD Groupe Soc tehnologia inovatoare MasterCard PayP ul timp martie, proiectul Instant Pay, bazat pe în nute s, pe baza rezultatelor obţi de fost implementat la nivel naţional în avan borarea cu Metrorex pentru instalarea cola nă, proiectului pilot. În plus, în toam staţii de metrou bucureştene, la 12. terminale PayPass, s-a extins de la două iile financiare partenere instituţ 19 noi programe de carduri lansate de MasterCard pe segmentul co-branded şi de afinitate sigla sub 0 201 lui Bank, • Lansările anu z Air, Băneasa BonusCard de la Garanti au inclus cardurile de credit BCR Wiz nce şi Alpha Bank Cosmote. Din categoria ul de Altex şi Media Galaxy de la BRD Fina debit şi credit, noile produse sunt card cardurilor cu dublă funcţionalitate – Bank – primul card al UNICEF în România. afinitate UNICEF de la UniCredit Ţiriac ul card de afinitate eco de pe piaţa locala – Tot anul trecut, GarantiBank a emis prim WWF Bonus Card. oferta sa Europe şi MasterCard, a introdus în • În 2010, Carrefour, alături de Rev aid. Acesta este primul card preplătit pentru cardurile preplătite MasterCard Prep pe segmentul business compania Edenred a Carrefour în Europa. De asemenea, ul Compliments, primul card preplătit de dezvoltat împreună cu MasterCard card. cadouri adresat companiilor din România sa San de produse şi pe palierul premium – Inte • În anul 2010 au continuat lansările cardul MasterCard Platinum, iar BCR, varianta ul Paolo a introdus în portofoliul său asemenea, MasterCard a lansat program Gold a cardului de credit Powercard. De MasterCard Elite.

45


FINANCIAL INVESTOR

acestor clienţi. În paralel, poţi beneficia şi de programul de reduceri şi beneficii al băncii emitente. De pildă, pe un card Platinum de la Bonus Card beneficiezi şi de facilităţile pe care ţi le oferă Garanti Bank (n.r. emitentul Bonus Card-un card de reducere la cumpărături) şi, complementar, şi de cele oferite de MasterCard. Am început anul trecut cu 25 de comercianţi din Bucureşti, acum avem 50, în şase oraşe.

Tehnologia cip vs. non-cip: Visa spunea că 44% din carduri sunt cu cip, însă 90% din sumele tranzacţionate prin ATMuri şi 70% din cele tranzacţionate prin POS-uri aparţin cardurilor cu cip. Care este situaţia în cazul MasterCard? Nu aş putea să spun exact care este procentul de migrare la cip, variază foarte mult în funcţie de bancă. Sunt unele bănci care au pornit de la început cu cip, iar altele în diverse stadii ale procesului de migrare. Pot să spun că toate băncile au terminat proiectul de migrare la EMV (n.r. Europay, MasterCard & Visa, program de interoperabilitate pe circuite integrate) al platformelor pe care le folosesc, dar nu au schimbat încă toate cardurile. Cum am putea scoate o parte a economiei din zona gri cu ajutorul cardurilor, care ar fi paşii de urmat, având în vedere că deja se pot plăti amenzile şi taxele şi impozitele locale cu cardul? Deja bancherii au reuşit să rezolve problema confidenţialităţii excesive ridicate vis-a-vis de utilizarea CNP-ului de către sistem... Până la urmă, trebuie să te găndeşti în felul următor: platforma trebuie să fie uşor de folosit, trebuie să fie accesibilă, tu trebuie să ajungi la cât mai mulţi clienţi. Trebuie s-o folosească şi cei extrem de sofisticaţi din punct de vedere al cunoştinţelor IT, cât şi cei care sunt la

46

început şi poate asta este prima lor că nu este vorba de o unealtă de creditare, interacţiune cu un card ca instrument ci de una de economisire. Pentru că poţi de plată, cu mediul online, au numai plăti cu cardul de credit din banii băncii, amintirea neplăcută a cozii de 100 de timp în care beneficiezi de o perioadă de persoane pe care au experimentat-o cu graţie, şi de o dobândă, pentru că ţii banii un an în urmă şi au zis: ‚Ok, dacă am în cont şi faci plata integrală la sfârşitul posibilitatea asta, să stau acasă şi săperioadei de graţie şi rămâi şi cu nişte bani. mi beau cafeaua în timp ce-mi plătesc Oamenii care înţeleg aceste mecanisme impozitul, de ce să nu o fac?!’ Dar trebuie vor pune presiune pe comercianţi să poată să fie simplu, şi pentru client, şi pentru plăti cu cardul, drept pentru care se va autorităţi să identifice „albi” economia. corect clienţii. Iar cheia, CNP-ul, a fost metoda Poţi plăti cu cardul de credit Ce dinamică au avut cea mai facilă cale de din banii băncii, timp în cardurile de credit şi identificare a lor. Nu care beneficiezi de o perioadă business în criză, s-au ştiu dacă din perspectiva de graţie, şi de o dobândă, înregistrat scăderi securităţii este un lucru majore? rău sau bun, eu cred că pentru că ţii banii în cont şi N-am avut niciodată o nu prea există riscuri aici, faci plata integrală la sfârşitul încetinire a creşterii pe trebuie să ne gândim cu perioadei de graţie şi rămâi şi cardurile de credit şi toţii că este o iniţiativă cu nişte bani. Oamenii care de business - au crescut la început, şi, ca orice înţeleg aceste mecanisme vor de la an la an, numai lucru aflat la început, este pune presiune pe comercianţi că trebuie să priveşti perfectibil, dar, oricum, situaţia în ansamblu: cred că e un lucru foarte să poată plăti cu cardul, dacă priveşti strict la bun pe care l-am realizat drept pentru care se va „albi” numărul de carduri, o şi cred că asta este calea pe economia. să vezi că, într-adevăr, care trebuie să o urmăm. numărul de carduri de Asta, vis-a-vis de plata credit a scăzut şi există taxelor şi a impozitelor, aici evaziune două motive principale pentru acest fiscală nu există. Avem astfel de iniţiative lucru: în primul rând, este vorba de o de „albire a economiei cu diverse instituţii falsă scădere. Începând cu trimestrul al şi comercianţii, către care mergem şi doilea din 2009, băncile şi IFN-urile au încercăm să-i convingem să intre în reţea. început să facă curat în portofolii, pentru că au realizat că aveau un număr mare La un moment dat a fost făcut şi un studiu, de conturi inactive pentru care plăteau o prin care se demonstra că evaziunea fiscală groază de taxe către procesator, sau simpla ar putea fi redusă cu câteva procente din menţinere a lor în sisteme genera nişte PIB, dacă toate tranzacţiile s-ar face pe costuri operaţionale, şi atunci s-au văzut carduri... nevoite să le închidă. Acestea nu generau Cu siguranţă nu o să dispară economia nici măcar un leu în tranzacţii, erau neagră mâine, 100%, dar, pot să spun că nefolosite. Însă ca număr de tranzacţii principiul după care ar dispărea este ca şi volum al tranzacţiilor se înregistrează un bulgăre de zăpadă: emiterea cardurilor creştere de la an la an. Creşterea numărului generează acceptare, iar acceptarea de tranzacţii la POS pe portofoliul generează emitere. Deci, cu cât va creşte MasterCard se situează undeva în jurul a numărul de comercianţi care acceptă 30%, în 2010 versus 2009, ceea ce este o carduri, cu atât o să crească şi numărul de creştere extrem de bună. Vorbim deja de carduri, şi, după aceea, va veni presiunea o piaţă matură – nu mai sunt 100.000 de posesorilor de carduri către comercianţi, carduri în piaţă, ci 2,5 -2,8 milioane de care vor dori să achite cu cardul. Este un carduri. Iar când te raportezi la numărul nivel de securitate mult mai mare decât ăsta, să ai o creştere de 30% - este uriaş... atunci când te plimbi cu numerarul Pe de altă parte, au existat în piaţă nişte în buzunar. Niciodată nu stai să te bănci care aveau în protofolii carduri gândeşti: ‚Oare am scos suficenţi de debit care erau raportate ca fiind de bani de la bancomat sau credit. Iar anul trecut au declasificat aceste din cont?’, pentru că ai produse, drept pentru care o parte din cardul legat direct de volumele de la credit au migrat către debit. cont. Pentru cei care Ceea ce nu înseamnă că avem o scădere, ci au înţeles deja care că întotdeauna au existat nişte carduri de este avantajul cardului debit care erau declarate de credit- carduri de credit, au înţeles deja cu descoperit de cont, sau ‚embosate’(n.r.


Cum poţi să convingi un comerciant săşi instaleze un POS? Există şi astăzi mari reţele unde nu poţi plăti cu cardul... E o problemă de costuri, dar nu cred că este foarte greu. În primul rând, şi numerarul are nişte costuri asociate, care sunt destul de mari, şi mai devreme sau mai târziu o să le perceapă şi comerciantul. Apoi, se simplifică foarte mult toate procedurile de colectare a numerarului, etc. Şi cu cât este mai mare compania, cu atât are nevoie mai mare de a-şi cunoaşte clienţii, de a-i ţine fideli, de a înţelege care sunt nevoile lor, şi cred că ăsta este modul cel mai simplu pentru a face o segmentare a clienţilor şi pentru a veni cu produse în întâmpinarea lor. Pentru că atunci când eu vin la caseria furnizorului de telefonie şi cablu TV- internet X şi plătesc, nu ştii nimic despre mine. În momentul în care plătesc cu cardul, ştii că deasemenea am un abonament de internet de la alt provider şi folosesc servicii de telefonie din altă parte, şi poţi să mergi către client şi să-i spui: ‚Ştiu care sunt nevoile tale, am un produs care ţi le satisface şi îţi aduce următoarele beneficii dacă vii cu toate la mine.’ Vezi că merg de două ori în concediu, vezi unde merg şi deja ştii să construieşti ceva dedicat mie. Cum convingi un client din clasa ‚business’ să ia un anumit serviciu de card şi nu un altul? Sunt multe de discutat aici. Imagineazăţi un card corporate, care în primul rând îţi aduce controlul asupra cheltuielilor care se fac în cadrul companiei pe care o conduci, ştii exact ce se întâmplă, dar nevoia asta de control pe care o are top managementul o reţin şi cei din straturile inferioare, dar acestea nu au acces sau nu trebuie să aibă acces la toate informaţiile. În primul rând, un card corporate vine cu un mandat pe partea de extrase de cont, care trebuie să grupeze tranzacţiile pe care le fac angajaţii companiei dintr-o anumită categorie şi să le prezinte unui anumit nivel ierarhic. Adică, cei din Nivelul III nu au acces la ce se întâmplă în Nivelul II şi I, iar Nivelul II ştie tot ce se întâmplă cu excepţia Nivelului I, care la rându-i are un sinopsis complet asupra cheltuielilor pe care le face toată compania. Aceasta este o platformă care

grupează toate tranzacţiile pe care le fac cardurile din compania respectivă, după anumite criterii. De exemplu, cheltuielile de transport şi călătorie de afaceri. Toate sunt grupate, tot ce s-a întâmplat, de la cardul angajatului1 până la 9, tot ce s-a întâmplat, astfel încât, la finalul anului, exporţi din platforma respectivă într-un program special şi vezi care a fost totalul cheltuielilor pe care l-a avut compania pe diverse segmente. Avantajul există în primul rând la contabilitate, care deja are toate tranzacţiile de pe platformă automat incluse, din care exportă rapoarte. Mai mult, am negociat cu McAfee un parteneriat prin care oferim la jumătate de preţ produsele lor de antivirus, firewall şi anti-spam posesorilor de cadruri business. Aceste produse nu sunt vândute de noi în mod direct, ci de bănci, dar, e vorba de beneficii: avem o platformă de reduceri globale de care beneficiază

automat toţi posesorii de atsfel de produse ‚business’. Avem MasterCard Elite, care aduce beneficii în România, pentru că nu sunt numai oameni care tranzacţionează în afara ţării. Pe partea de design, cardul se poate personaliza cu numele companiei, etc. Deci, sunt foarte multe beneficii. Accesul la comerţul electronic, posibilitatea de a pune anumite restricţii pentru anumite carduri business – ai o companie cu 500 de angajaţi, unii trebuie să şi le folosească numai la categorii de comercianţi legate de carburanţi, iar alţii au voie să le folosească şi în comerţul tradiţional, sau chiar şi în cel online. Sunt multe beneficii despre care putem discuta.

FINANCIAL INVESTOR

cu grafică în relief ), se considera că pot merge peste limita contului pentru că aveau permisiunea de a efectua tranzacţii offline, iar această facilitate era percepută, asimilată uneia de credit...iar acum s-a făcut ‚ordine’ în portofoliu.

nzacţii de RomCard a procesat în medie 7.000 tra e-commerce pe zi în primele 4 luni

tranzacţii de comerţ electronic în Procesatorul local RomCard a intermediat 838.000faţă de aceeaşi perioadă din 2010. primele patru luni din acest an, în creştere cu 5% tranzacţionare este şi ea în creştere Ponderea tranzacţiilor care au avut lei ca monedă de . de la aproximativ 67% în 2009, la circa 77% în 2011 rţ electronic desfăşurată prin Această evoluţie înseamnă că activitatea de come ază din ce în ce mai mult pe entre intermediul centrului de procesare RomCard se conc ri emise local. cardu cu e onlin site-uri autohtone pe care se tranzacţionează nării faţă de anul precedent, este În 2011, deşi s-a înregistrat o creştere a tranzacţio ni. Reprezentanţii RomCard au o trei a ii ultim totuşi cel mai slab nivel de creştere din explicaţie:   degrabă, în faţa unui fenomen de „Nu ne aflăm în faţa unui unei stagnări, ci, mai Mai mult, considerăm că această reaşezare a pieţei ca urmare a crizei economice. estimările pentru luna mai 2011 reaşezare a pieţei de e-commerce a luat sfârşit, deoarece re de circa 15% faţă de media creşte sunt extrem de încurajatoare, prefigurându-se o al RomCard, citat de No-cash.ro. primelor 4 luni”, spune Marin Mitroi, director gener onic procesate de RomCard în În cifre absolute, numărul de tranzacţii de comerţ electr mare faţă de cel consemnat mai ori patru perioada ianuarie-aprilie 2011 este de peste lovise România. Astfel, valoarea în aceeaşi perioadă din 2008 – când criza încă nucu 16% peste volumele înregistrate tranzacţiilor a fost de aproximativ 50 milioane euro, . Pentru volumele care au fost în  perioada ianuarie – aprilie 2010 (43 milionae euro) rea tranzacţiilor efectuate în valoa ut cresc a că realizate cu cardurile în valută, se observă unei tranzacţii diferă în funcţie de dolari SUA şi a scăzut cea în euro. Valoarea medie a i şi, respectiv, 153 euro. moneda de tranzacţionare – fiind de 105 lei, 116 dolar nare în primele patru luni, 2011 Valoarea tranzacţiilor funcţie de moneda de tranzacţio (milioane)

  2011 2010 2009

VAL.lei 88.67 57.97 34.95

Sursa: RomCard, via no-cash.ro

VAL.USD 0,64 0.54 0.36

VAL. euro 27.95 28.64 18.05

47


M&A CORNER

C Î

n acest articol mă voi ocupă mai întâi de cei trei piloni ai competitivităţii, aşa cum sunt definiţi în volumul de mare originalitate scris de Hamel şi Prahalad, Competing for the Future (ceea ce urmează în articolul meu derivă în mare măsură din această carte), drept cadru pentru a comenta despre nivelul competitivităţii societăţilor din Europa Centrală. Hamel şi Prahalad vorbesc despre trei căi posibile pentru a asipra spre competitivitate: În primul rând, soluţia cea mai frecvenţă la care recurge conducerea unei societăţi când simte nevoia de a

48

ompetitivitatea companiilor din Europa Centrală ompetitivitatea este un concept fundamental legat de cel de valoare. O societate competitivă este probabil să-şi crească cota de piaţă şi exporturile; cea necompetitivă se va confrunta cu scăderea acestora. Societăţile cu rate mari de creştere valorează în general mai mult; societăţile care pierd cotă de piaţă valorează mai puţin, şi se confruntă cu probleme de lichiditate. În cazul lor se poate pune însăşi problema supravieţuirii. Pentru o societate, competitivitate poate însemna realizarea celui mai mic cost de producţie; dar o societate poate fi competitivă şi practicând preţuri mari, dacă oferă calitate, un nume de marca de prestigiu, un produs sau serviciu bine diferenţiat, sau de natură proprietăţii intelectuale, dacă aceste elemente sunt valorizate de către piaţă.

fi mai competitivă este restructurarea şi reducerea personalului. În teorie, reducând din stratul de grăsime, societăţile pot deveni mai tari şi mai adaptate unei curse pentru o poziţie de frunte pe piaţă şi pentru profitabilitate. Una din probleme este însă că deseori societăţile nu se pricep în a face distincţia între ţesutul gras şi cel musculos, şi prin tăiere devin şi mai

neperformante. Aşa cum arată Hamel şi Prahalad, restructurarea duce rareori la îmbunătăţirea de fond a afacerii; ea se reduce de regulă la a cumpăra” timp. Şi are mai degrabă conotaţia punerii la adăpost a industriilor de astăzi, în locul formării industriilor de mâine. Reducerea personalului este o încercare făcută cu întârziere de a repară erori ale trecutului; ea nu are tangenta cu


sau zece ani? De ce tipuri de competenţe va avea nevoie o societate pentru a putea furniza acele produse sau servicii? Cum va trebui reconfigurata interfaţă cu clienţii? Care este performanţă societăţilor din Europa Centrală în privinţă acestor trei faţete ale competitivităţii? Ar fi un subiect interesant pentru un studiu empiric. Ca urmare a interacţiunilor pe care le-am avut în ultimii douăzeci de ani, pot doar să mă rezum la câteva aspecte. Cometariul meu se referă strict la societăţile deţinute pe plan local; sucursalele locale ale societăţilor multinaţionale adoptă de regulă procesele prescrise de la sediul central, şi orice încercări de a inventa viitorul se desfăşoară de obicei de la nivelul sediului central, sau cel puţin în statul de reşedinţa al acestuia, analiza acestor parametri pentru Europa Centrală fiind în consecinţă nerelevantă şi generatoare de impresii false. Aşadar, conform celor constatate vizitând societăţi deţinute la nivel local, în Europa Centrală a treia cale - şi anume reinventarea industriei este mai rară decât dinţii găinii, cu toate că, după Hamel şi Prahalad, aceasta este cea mai importantă pentru a ajunge la adevărata competitivitate. Deşi există

M&A CORNER

crearea pieţelor viitorului. Ideea foarte simplă este că a deveni mai mic nu este suficient. În al doilea rând, reformularea proceselor/ îmbunătăţirea continuă a acestora reprezintă o abordare pe care mai puţine companii o adoptă, şi chiar mai puţine o fac cu succes. Sunteţi între cei care se documentează despre cele mai bune practici şi le înglobează în propriile proceduri? Vă ocupaţi cu consecvenţă de eliminarea ineficienţei din propriile procese, şi pentru a găsi noi căi de a vă încânta clienţii? Unele societăţi apelează la diverse certificări cum ar fi ISO sau Şase-Sigma prin care să dobândească o metodologie de asimilare a celor mai bune practici şi să asigure îmbunătăţirea continuă a acestora. Aceasta este de regulă o cale de a măsura nivelul unui serviciu sau parametri de calitate, repet, cu scopul îmbunătăţirii continue. În al treilea rând, reinventarea industriilor şi regenerarea strategiilor sunt aspecte pe care doar o minoritate de companii selecte reuşesc să le îndeplinească cu succes. Foarte puţini jucători de frunte dintr-o industrie au darul de a vizualiza viitorul şi de a-şi poziţiona societăţile pentru a fi cu un pas înainte. Ce tipuri de produse/ servicii ne vor solicita clienţii peste cinci

societăţi deţinute pe plan local care încearcă să facă progrese pe a doua cale spre competitivitate, şi anume reformularea proceselor, sunt foarte puţine care o fac bine. Chiar şi în ceea ce priveşte prima cale, aceea a restructurării şi a reducerii costurilor, în timpul recentei recesiuni numeroase societăţi din Europa Centrală o negau, amânând sau chiar neglijând necesitatea actualizării structurii propriilor costuri. Aşadar un profil de performanţă care nu este prea bun. Va rog nu înţelegeţi greşit: există şi excepţii. Am întâlnit şi societăţi din Europa Centrală cu o structură adecvată a costurilor, care îşi stăpânesc într-adevăr cu măiestrie procesele, şi altele care chiar îşi inventează viitorul. Încotro deci, din acest punct? Doar acordând asistentă guvernamentală unor societăţi care nu înţeleg cum să o fructifice este o reţetă pentru risipă, şi posibil chiar pentru dezastru. Soluţia trebuie să vină din interiorul sectorului corporatist, prin schimbarea modului de gândire. Un punct bun de pornire ar putea fi chiar lectura cărţii scrise de Hamel şi Prahalad.

49


POLITICS

capitalismul românesc L

a mijlocul lunii aprilie fermierii olandezi au ameninţat că vor îl vor da în judecată pe ministrul afacerilor sociale dacă acesta va decide să blocheze accesul muncitorilor sezonieri români pentru a-i forţa pe fermieri să angajeze şomeri olandezi. Argumentul fermierilor era simplu: cei 2000 de români care asigură in fiecare an culesul recoltelor, mai ales cele de fructe şi căpşuni, se mulţumesc cu salarii mult mai mici decât ar accepta olandezii, din simpul motiv că românii s-au obişnuit, la ei în ţară, să trăiască cu un salari minim de 157 de euro, în vreme ce în Olanda salariul minim este de 1424 de euro. Aceste salarii mici au fost luate în calcul in stabilirea contractelor si preţurilor de livrare a produselor către beneficiari. Schimbarea termenelor contractelor post-factum, evident, nu este posibilă, iar angajarea de olandezi ar însemna ca fermierii să plătească din propriul buzunar diferenţele. Lucruri clare, simple, cinstite, aşa cum am învăţat că trebuie (sau ar trebui!) să fie lucrurile în orice econonomie de piaţă. Asta dacă nu cumva economia de piaţă se transformă în economie politică, acel obiect de studiu detestat,

dar obligatoriu, din liceu, în perioada comunistă. Iată, însă, că sub presiunea priorităţilor politice (calmarea opiniei publice nemulţumite de creşterea şomajului) chiar şi unul din guvernele cele mai “ancorate” în regulile liberei concurenţe, care numai de nostalgii comuniste nu poate fi acuzat, este gata să sacrifice economia, sau cel puţin o parte din ea. Actorii economici, prea putin sensibli la patriotisme electorale au reacţionat, prompt şi categoric , dar faptele (sau intenţiile) politice rămân. La sfârşitul lunii aprilie a ieşit în public ministrul austriac al muncii, care a anunţat ca ţara sa, alături de alte nouă ţari din Europa Occidentală, vrea să amâne pănă la sfârşitul anului 2013 ridicarea totală a restricţiilor de circulaţie pe piaţa muncii pentru cetăţenii din România şi Bulgaria. Liberalizarea pieţei muncii a intrat în vigoare la 1 mai, aşa cum se angajase Bruxelles-ul, pentru cele 8 ţări foste conumiste care au aderat în 2004. Pentru România şi Bulgaria termenul fixat de Bruxelles era de 1 ianuari 2012, dar iată cum, prin decizii politice naţionale, acest termen se amână cu 2 ani. Culmea este că cercurile de afaceri din Austria, ca şi cele din TEXT DE RĂSVAN ROCEANU

50

Germania, ca şi cele din majoritatea ţărilor occidentale, recunosc faptul că ne-liberalizarea pieţei muncii duce la un deficit de forţă de muncă calificată, în special cea înalt calificată şi, deci, frânează ceşterea economică. Şi este vorba de deficite de zeci de mii, sau chiar sute de mii de angajaţi calificaţi, în funcţie de domeniu. Creştere economică îşi doreşte orice guvern, mai ales în condiţiile în care ieşirea din criză este mai ezitantă decât se estima, dar iarăşi intervin priorităţile politice. Nu de românii şi bulgarii calificaţi se tem austriecii şi germanii, ci de cei ne-calificaţi. Nici în Austria, nici în Germania nu există, prin lege, un salariu minim garantat la nivel naţional, în vreme ce românii şi bulgarii sunt să trăiască cu un nivel mediu de venituri de 3 ori mai mici decât în cele două ţări. Libera competiţie o fi ea bună pentru economie (cele două ţari ne tot sunt băgate pe gât ca modele de liberalizare a pieţei muncii într-o economie de piaţă), dar iată că nu este bună pentru politică şi în această contradicţie ultimul cuvânt îl are politica! În urmă cu câţiva ani, canalul de televiziune francez M6 a transmis un


POLITICS

rămâne unul “bugetar” !? reportaj intitulat “Golden boys” nu fiindcă se referea la tinerii afacerişti de succes de pe Wall Street ci pentru că vorbea despre culegătorii de mere Golden de la o fermă din sudul Franţei. Reporterii constatau că fermierul angaja pentru recoltare muncitori sezonieri polonezi şi magrebini aşa că l-au intrebat de ce nu este patriot, să angajeze şomeri francezi, chiar dacă sunt ceva mai scumpi. Fermierul le-a replicat că el ar fi dispus să sacrifice o parte din câştig de dragul patriotismului, dar are o mică problemă: recoltarea se face în iulie şi august. Conform legislaţiei franceze, şomerii francezi au dreptul la vacanţă două săptămâni pe an şi ei chiar se folosesc de acest drept, bineînţeles în mijlocul verii, adică în iulie şi august! Franţa asigură o calitate a vieţii remarcabilă pentru cetăţenii săi, chiar dacă asta înseamnă comportament irational din punct de vedere economic. Dar de ce să ne uităm la ceilalţi cand găsim exemple de economie stupid politizată şi la noi? Toată lumea a comentat cu foarte mult interes conferinţa de două zile de la Bucureşti la care au fost invitaţi investitorii

din ţările Golfului. Prezenţă si discurs politic amplu la cel mai înalt nivel, comentarii pline de speranţe, apeluri clare, fără echivoc, adresate investitorilor din Golf să-şi plaseze banii în România. Normal: economia are nevoie de investiţii de oriunde ar veni. Normalitate care nu se aplică, însă, în toate cazurile! Toate fondurile suverane din Golful Persic luate împreună nu egalează potenţialul investitional al Chinei, dar ce conferinţă am organizat noi pentru atragerea capitalului chinez? Ne amintim că în anii ’90 unii, care se declarau liberali convinşi şi promotori puri şi duri ai economiei de piaţă, cereau nici mai mult nici mai puţin decât ruperea relatiilor cu China pe considerente… ideologice. Când toată lumea, de la Washington la Berlin, făcea coadă la Beijing ca să incerce să profite, în toate felurile, de ceea ce apărea deja clar ca fiind imensul potenţial al economiei chineze, anticomuniştii noştri afirmau şi încercau să impună un radicalism de gândire pur comunist, cu preţul aproape ruperii unor relaţii privilegiate. Nici macar nu era un radicalism comunist,

pentru că în anii ’60 şi ’70 România (comunistă!) a avut înţelepciunea să nu se înscrie in ideologia Blocului Estic, nu­şi-a sacrificat relaţiile nicI cu China nici cu Israelul şi pentru asta a avut numai de câştigat, economic şi politic. Faptul că politicienii din partide care se proclamă apărătoare ale economiei de piaţă chiar cu riscul adoptării unor măsuri profund ne-populare nu vor (sau nu sunt suficient de inteligenţi!?), să se uite tocmai către cea mai mare piaţă a lumii atât ca potenţial investitor căt şi ca potenţial debuşeu poate fi de înţeles atât timp cât în Europa economia continuă să fie politică (e adevărat, cu diferite nunanţe, care la noi sunt mult îngroşate). Ce este mult mai greu de înţeles este de ce oamenii de afaceri români nu fac ceea ce au făcut fermierii olandezi, adică să aminteasca politicienilor că economia, ca să supravieţuiască şi ca să-şi îndeplineasca scopul trebuie să rămână, înainte de toate şi mai presus de toate, economică. Poate pentru că, aşa cum bine punea degetul pe rană Ştefan Zeletin, capitalismul românesc rămâne unul “bugetar” !?

51


IT&C Exista comerţ online in .ro? Text de Alex Cîrcei

Ca sa vă captez atenţia, DA! EXISTĂ COMERŢ ONLINE dar… din păcate suntem pe ultimul loc în Europa, cu doar 10 % dintre utilizatorii de internet (8 milioane) care cumpără online. Piaţa are o valoare de aproape 500 de milioane de euro, cu doar 3.000 de magazine online şi 70 de milioane de plăţi online cumulând un total de 1 milion de tranzaţii cu cardul.

De ce pe ultimul loc?

C

am astea sunt cifrele noastre, ale românilor, cum altfel? Poate că la noi nu a existat comanda telefonică dintr-un catalog sau la noi nu există o încredere prea mare în afacerile locale? Nu ştiu să răspund cu siguranţă la aceste întrebări, dar cred că totul pleacă de la afacerile locale care nu îşi dau seama de oportunitatea imensă pe care o are internetul pentru companiile lor. Acum câteva luni existau câteva sute de mii de români pe Facebook şi acum sunt vreo 3 milioane, asta vă spune ceva? Oare cei 3 milioane de români pot fi influenţaţi cu ajutorul internetului? Haideţi să vedem:

Ce înseamnă de fapt comerţ online?

C

omerţul online prin definiţie presupune o acţiune electronică de la cap la coadă, dar cum orice consumator este diferit, aşa este şi piaţa din Romania de comerţ online aici trebuie să te adaptezi pieţei ca să poţi avea într-adevăr succes cu un magazin online. O să dau exemplul unui client drag mie, Cristallini (magazin online de rochii)

52

care în urmă cu un an de zile avea doar un nume-“Cristallini”- şi dorinţa de a vinde online rochii. La un an după, a generat peste 100 de mii euro vânzări cu ajutorul internetului şi are aproape 15.000 de fani pe Facebook. Nu este aşa usor cum pare, în primul rând trebuie să dispară mentalitatea românească “fac un magazin online şi am comenzi”, pot să spun că magazinul contează în proporţie de maximum 30 %, iar restul ţine de partea de marketing online, analiză şi de cum te adaptezi la piaţă. Cristallini la început a folosit magazinul online pentru a prezenta produsele, chemându la showroom-ul său clientele pentru a convinge că rochile sunt aşa cum arată în magazinul online. La doar un an după, au deschis un nou showroom, au făcut un redesign magazinului şi astăzi au numeroase comenzi online. Ce înseamnă asta? S-au adaptat pieţei din România şi cerinţelor ei. Alt exemplu drag este Băcănia Veche, băcănie cu mâncare bună care s-a

promovat exclusiv pe Facebook şi după numai şase luni de la lansare a deschis a doua băcănie.

Cum să ai success în comerţul online?

T

rebuie să fii perseverent! Un magazin online este la fel ca unul offline sau poate chiar mai greu de administrat decât unul

offline. De ce? La un magazin clasic ai costuri fixe, şi chiar dacă sunt mai mari, ştii de ele de la bun început, în schimb la unul online trebuie să investeşti tot timpul în magazin, marketing, analiză şi optimizare. Marele avantaj al comerţului online este posibilitatea de analiză a oricarui pas de marketing astfel poţi să îţi identifici foarte uşor clienţii - de unde vin cei care cumpără din magazin. Piaţa de comerţ online din România este într-o continuă creştere. De la an la an aceasta creşte cu peste 30%, ceea ce arată o oportunitate reală de investiţii în această zonă.

Alex Cîrcei este co-fondator şi CEO al grupului Copimaj, care în 2009 a lansat magazinul online IT&C liveMag.ro, acesta fiind şi cel mai premiat magazin în anul 2009 la Gala Premilor eCommerce. În 2010 a lansat agenţia interactivă Copimaj, premiată la Web Stock Awards 2010 la Categoria Publishing şi soluţia software pentru creare de magazine online sub forma de licenţă anuala „Live2c”.


”În România, pentru a supraviețui în afaceri trebuie să iei în considerare faptul că statul este împotriva ta, ca întreprinzător, chiar și atunci când legea este (sau ar trebui să fie) de partea ta. E drept că afirmația de mai sus nu este valabilă și în cazul firmelor care au ‚pile’ la partidul care este la putere.” Așa își începe povestea Gabriel Nițulescu, un întreprinzător care a învățat acest lucru din propria experiență.

ENTREPRENEUR

Extraordinarele aventuri ale investitorului agricol (I)

Războiul subvenţiilor 53


Î

ENTREPRENEUR

n anul 2006, ținând cont de oportunitățile care se întrevedeau odată cu intrarea României în UE în 2007, am decis să investesc în agricultură. Mai precis am decis să mă ocup de creșterea oilor. Erau mai multe motive care mă îndreptățeau să fac un astfel de pas. Și acum privind retrospectiv pot să spun că nu am greșit și că mi-am făcut destul de bine socotelile, cel puțin din punct de vedere economic și al prognozei evoluțiilor ulterioare ale fenomenelor economice. În primul rând, am luat în considerare faptul că în domeniul agro-alimentar, în România mai era destul loc pentru dezvoltare. Și acest lucru se vede acum prin faptul că importurile alimentare au găsit un teren propice pe piața românească, chiar și în domeniul produselor lactate, unde România are tradiție. În plus, așa cum putem vedea în prezent, prețurile la carnea de miel, dar mai ales la brânză au crescut destul de mult, chiar și cu 50% (la brânză telemea de exemplu, prețul a urcat de la 1215 lei în 2007, la 20-22 lei în prezent). În acelaşi timp, m-am gândit că mulți dintre cei care creșteau oi nu vor putea face față rigorilor cerute de respectarea normelor UE și vor renunța la această activitate. Și acest fapt s-a verificat, pentru că știu cazuri în care oamenii și-au vândut turme de sute de capete, iar în prezent mulți din ciobanii din zona de nord a Argeșului care mai activează în domeniu au început să reducă numărul de oi (statisticile oficiale indică însă o creștere a numărului de ovine, dar aceasta se datorează în principal faptului că oamenii au început să-și înregistreze în mod oficial numărul de oi, pentru a-și lua subvenția, deoarece, în realitate, așa cum vă spuneam, cei care dețin oi au început să țină mai puține). Apoi, m-am gândit că domeniul creșterii ovinelor e un domeniu cu tradiție, ceea ce poate fi un avantaj inclusiv pe piața internă, nefiind nevoie să te lupți cu mărci străine. Și aici cred că am avut dreptate, pentru că și în prezent consumatorul român preferă brânza românească. În plus, piața extrem de fragmentată, cu un număr mare de producători îți permite un acces mai ușor în domeniu. Totodată, calculele economice pe care le-am făcut îmi arătau că investiția poate fi recuperată destul de rapid, în circa trei ani, dacă reușeam să ating un anumit număr de oi cu lapte și dacă aș fi vândut

producția obținută. Din fericire, nu am avut niciun fel de problemă cu valorificarea mieilor și a brânzei, totul fiind livrat către cunoștințe sau prieteni (respectam astfel și una din cerințele UE și anume condiția trasabilității bunurilor vândute, deoarece consumatorii finali ar fi știut pe cine să tragă la răspundere, dacă ar fi apărut probleme legate de calitatea brânzei sau a cărnii de miel, fapt care nu s-a întâmplat). Riscurile pe care le-am luat în calcul erau ridicate de posibilitatea unei epidemii (fapt

Calculele economice pe care le-am făcut îmi arătau că investiția poate fi recuperată destul de rapid, în circa trei ani, dacă reușeam să ating un anumit număr de oi cu lapte și dacă aș fi vândut producția obținută. TEXT DE BOGDAN TUDORACHE

54

care nu s-a produs pentru că am acordat o atenție deosebită sănătății animalelor) și posibilitatea de a-mi fi furate din produse (risc care parțial s-a materializat, dar care a fost ținut sub control și limitat). Un alt risc pe care l-am avut în vedere era legat de asigurarea capitalului de lucru, în condițiile în care veniturile au un puternic caracter sezonier (provenite din vânzarea mieilor primăvara și a brânzei vara și toamna), iar cheltuielile trebuie acoperite pentru întreg anul. Am optat pentru o


creștere rapidă, sprijinită prin credite, tocmai pentru ca în doi ani să ajung la acel număr de animale care ar fi trebuit să-mi asigure depășirea pragului de rentabilitate. Un singur lucru nu am luat în calcul și anume faptul că instituții ale statului român nu vor respecta nici legea internă și nici regulamentele Uniunii Europene. Astfel, în anul 2007, deși ar fi trebuit să obțin subvenții pe cap de animal, precum și pe pășunea utilizată nu am obținut nici măcar un leu. Era vorba de fapt de subvenții de aproximativ 21.000 EUR pentru aproape 260 ha pășune (80% venind de la UE) și de circa 3.500 EUR pentru animalele deținute (din bugetul național). Am luat în calcul și faptul că banii ar putea veni cu întârziere de 6 luni – un an, dar nu am pus la socoteală că ei nu vor veni niciodată. Și, din păcate, am contat pe acești bani,

atunci când am calculat veniturile pe care le voi utiliza pentru a rambursa creditele și a-mi asigura capitalul de lucru (cheltuieli cu întreținerea animalelor, salariile ciobanilor, transport etc.). Cei pentru subvenția pe cap de animal nu i-am luat pentru că un ordin al ministrului agriculturii din aprilie 2007, modificând ordonanța de urgență 125/2006 și retroactivând a impus ca animalele deținute să fi fost înregistrate în registrul național până la data de 31 decembrie 2006. Eu le înregistrasem cu mult înainte ca acest ordin să fi apărut, pe 12 ianuarie 2007, dar, conform acelui ordin, nu mai aveam dreptul de a solicita subvenție. Am dat Ministerul Agriculturii în judecată, dar instanța a considerat că nu am calitate procesuală, deoarece nu am făcut cerere de subvenție, în condițiile în care eu arătam în proces că tocmai datorită acelui ordin nu am mai putut depune cererea de subvenție, deoarece nu am mai putut obține adeverința care să ateste câte oi aveam înregistrate la 31 decembrie 2006. Oricine știe că în România, dacă nu ai dosarul complet atunci când depui o cerere, respectiva cerere nu îți este primită. Mergând pe același raționament prin care doamna judecător a hotărât că nu am calitate procesuală deoarece nu am depus cererea (doar dacă aș fi depus-o aș fi putut fi parte în proces împotriva Ministerului Agriculturii, susține instanța) am putea concluziona că pentru a da la facultatea de drept, nu este necesar să fi obținut diploma de bacalaureat (în cazul meu adeverința care să ateste că dețineam oi la 31 decembrie 2006), ci doar în cazul în care ai fost admis va trebui să faci dovada că o deții. Iar această doamnă judecător mai este și formator (a se citi profesor, n.r.) la Institutul Naţional al Magistraturii. Urmează însă a se judeca recursul și sper ca Înalta curte de Casație și Justiție să infirme soluția doamnei judecător .

ENTREPRENEUR

Oricine știe că în România, dacă nu ai dosarul complet atunci când depui o cerere, respectiva cerere nu îți este primită. Mergând pe același raționament prin care doamna judecător a hotărât că nu am calitate procesuală deoarece nu am depus cererea (doar dacă aș fi depus-o aș fi putut fi parte în proces împotriva Ministerului Agriculturii, susține instanța) am putea concluziona că pentru a da la facultatea de drept, nu este necesar să fi obținut diploma de bacalaureat

Totuși, înainte de această etapă ar trebui să mai menționez și un alt ”test” pe care nu l-am putut trece: încercarea mea de a deveni fermier autorizat. La sfârșitul anului 2006, m-am prezentat la Primăria sectorului 1 a Municipiului București, de unde am obținut certificatul de persoană fizică autorizată, în vederea derulării activității de creștere a ovinelor. În prezent, înregistrarea ca persoană fizică autorizată este obligatorie dacă dorești să accesezi fonduri europene nerambursabile prin depunerea unui proiect la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP). Revenind, am reușit să obțin de la primăria în care îmi aveam domiciliul certificatul de persoană fizică autorizată (PFA). Totuși, pentru a deveni PFA ”cu drepturi depline” mai trebuia să mă prezint și pe la Administrația Financiară a sectorului 1 pentru a obține certificatul de înregistrare fiscală, în calitate de PFA, fapt pe care l-am făcut. Aici însă lucrurile s-au împotmolit pentru că trebuia să declar veniturile pe care le-am obținut în 2006 de pe urma activității de creșterea oilor. ”Nu am obținut niciun venit – am spus – pentru că, am cumpărat oile în această toamnă, iar producția o voi obține abia din primăvara lui 2007. Deocamdată doar cheltui cu ele, pentru că până la primăvară trebuie să am grijă de ele (să le asigur hrana, să plătesc ciobanii ș.a.m.d.).”. Răspunsul celor de la Fisc a venit prompt: ”În acest caz nu vă putem înregistra.” ”Și dacă declar că am obținut 1 leu venit, atunci mă puteți înregistra?”. ”Nu, este prea puțin, m-a lămurit inspectorul fiscal.” Ca urmare, am plecat ”cu coada între picioare”, uimit, dar și indignat de absurdul situației. Despre situația și mai absurdă care a avut ca efect neprimirea celor 21.000 EUR aferenți subvenției pe suprafața de pășune utilizată, în ediţia viitoare.

55


AFTERWORD

Ideea unui management privat în firmele de stat, organizaţiile de stat şi chiar în administraţie nu este nouă. Ea nu i-a venit doar unui neolibertarian nebun, aflat sub influenţa unor substanţe halucinogene. România a intrat în capitalism, fie că îi place sau nu, şi totul trebuie să meargă „Zeiss”, prin urmare nu va merge decât cu un manager de la Zeiss.

Pro şi contra:

Cui nu-i convine un management privat străin în firmele de stat

Or, grupurile de interese, „băeţii jmecheri”, prostesc electoratul de mai bine de 20 de ani cu abureli ieftine, printre care se numără şi elucubraţiile unor tonomate din mass-media aservită lor. Sunt inventate motive, se extrapolează mult, doar să se ajungă la concluzia dorită. Iar concluzia „lor” este că oricum, ministerele sunt conduse politic, iar managerii privaţi, chiar străini, şi-aşa nu vor face mai nimic fiindcă deciziile lor vor fi politic-cenzurate de membrii consiliilor de administraţie, care sunt numiţi politic. Concluzie indusă de patronii care câştigă bani mulţi din varii şi diverse afaceri cu...statul şi sună în redacţie – spun gurile rele- să împartă ordine în dreapta şi mai ales în stânga. Şi nu au interes să se schimbe nimic şi nimeni, ca să nu le strice înţelegerile deja parafate după model tipic românesc, adică prin „mijloace specifice”. Mai mult, există voci grase din varii firme de stat care susţin managementul românesc, cum că am avea specialişti foarte buni şi nu ar fi nevoie de nimeni din exterior. Am întrebat recent un astfel de director de mamut energetic dacă poate să-mi numească cinci astfel de specialişti. „Sigur, sunaţi-mă şi vă spun”, a venit răspunsul prompt. Specialiştii pregătiţi, „trăinuiţi”, „coach-uiţi” şi „mentor-uiţi” de fii postcomunismului, vor mânca tot şoareci. Adică vor lucra „tot cum se lucrează pe la noi”, vor face tot cum i-a învăţat cine i-a pus acolo, pe viaţă, şi vor direcţiona sumele respective tot „unde trebuie”. Singura problemă este că românul, contribuabil, nu realizează ce se întâmplă cu banii lui, sau s-a obişnuit să tacă. Şi aici e o dihotomie: sunt cei care ei înşişi

tac, dar acceptă cu prima ocazie o mică şpagă bucuroşi, şi ăştia sunt majoritari – şi mai sunt şi cei care tac şi aşteaptă să le vină rândul, pentru a acţiona. Numirea Franklin Templeton la Fondul Proprietatea supără. Ar fi vrut nişte „jmecheri” locali să se facă doi noi mamuţi energetici, cu care să negocieze ei deal-uri noi cu iz suspect, iar FT s-a cam opus – cel puţin asta se aude prin piaţă. Sigur, ai noştri manageri ar fi fost mai buni, acum- depinde pentru cine. Fapt

pentru care fetiţele „cu ochii bulbucaţi şi decolteu” scriu editoriale despre cât de rău e managementul privat în firmele de stat. Apoi, se culcă liniştite cu salariul pe card, tăiat deja de două-trei ori în criză, că nici măcar de-un bonus nu iese. Sau poate iese?! În Stuttgart există vreo două-trei companii private care au în administrare metroul de subteran, cel de suprafaţă şi trenurile. Aici totul merge la secundă, iar pe timp de grevă totul merge ca metroul din Bucureşti, dar merge, inclusiv TEXT DE BOGDAN TUDORACHE

56

noaptea. Autorităţile locale s-au grăbit să avizeze nişte terminaluri noi prin gară şi ceva modificări de platforme, inclusiv prin distrugerea unei părţi a gării vechi, proiect care costă circa 10 miliarde de euro şi se numeşte Stuttgart 21. Iar nemţii ies în fiecare zi în stradă, lângă gară, iar la ora 19.00 fix încep protestele. Un fel de Piaţa Universităţii a lor, care, îmi spune cineva, n-au mai ieşit în stradă din anii ‘70. La noi, toată lumea tace şi face, cei din Piaţa Universităţii a anilor ’90 sunt demult la muncă şi/sau definitiv în străinătate. Pe scurt, am făcut lobby tot timpul pentru schimbarea managementului de stat cu unul privat ca soluţie pentru eficientizare şi mărirea încasărilor la buget şi sunt de părere că poliţia şi chiar fiscul ar fi mai eficiente sub management privat străin. Credeţi că autostrăzile s-ar construi mai repede, sub un astfel de management, cu clauze contractuale ferme şi termeni clari şi cu penalităţi de rigoare, sau sub cel actual? În momentul în care preşedintele însuşi recunoaşte că fiscul stă la capitolul colectare foarte prost, fiindcă „ANAF e una din cele mai ineficiente instituţii”, iar vămile şi vameşii ne aruncă pete pe obraz prin toată Europa, tot mai credeţi că n-avem nevoie de management privat? Sunteţi de acord că avem încă firme de stat profitabile care sunt devalorizate ca să se vândă oficial cât mai ieftin şi neoficial, cine ştie cu ce sume, prin „mijloace specifice”? Atunci, sprijiniţi independentă!

mass-media


Nr 39 Mai 2011

Arta de a investi în viitor

Nr 39 Mai 2011 • TheInvestor


The Investor Mai 2011