GoFree ian2014 Nonformal

Page 1

REE GO FREE OF G Numarul 11

Ianuarie 2014 Editie Nonformala

Revista Studentului din UBB


Redactia Powered by:

Redactori Mihaela CREȚU Livia DROBOTĂ Andreea FIRĂSTRĂERU Mariana GHIORGHIŢĂ Erika KRAMARIK Cătălina MĂTĂSARU Cătălina MIRONESCU Ancuța ONACIU Ioana-Ionela PAȘCU

Toate drepturile de publicare şi distribuţie a acestei ediţii aparţin redacţiei Go Free. Reproducerea totală sau parţială, sub orice formă, a acestei ediţii se poate face doar cu acordul scris al redacţiei Go Free.

Redactor-şef Andra Camelia CORDOŞ Mail: asociatiagofree@gmail.com Telefon: 0742 554 321

Contact www.gofree.ro www.facebook.com/gofreestudent Parteneri

2

Colaboratori Cristina CRIȘAN Ruxandra PĂTRAȘCU Miruna TÎRCĂ BABEL EDUCATION

Fotografi Andra Camelia CORDOŞ Cristian Alexandru IOAN


Storytorial Când ai deschis coperta acestei reviste te-ai așteptat să găsești cuvinte cu sens. Pe lângă acestea, noi am adăugat puțină culoare prin imagini și am invitat câteva persoane curajoase să ne însoțească în aventura de a pătrunde în înțelesurile educației nonformale. O parte semnificativă din articolele pe care le vei regăsi în paginile următoare te vor purta pe un tărâm plin de culoare și te vor duce cu gândul la copilăria ta. Acolo tu erai exploratorul fără temeri, deschis să prinzi mereu în zbor orice informație nouă ce te-ar fi ajutat să cunoști mai bine lumea din jurul tău. Totuși, te întreb, de ce să nu listăm creativitatea ca fiind o caracteristică permanentă a adultului? Poate el să-și păstreze spiritul de aventură, curiozitatea și interesul pentru cunoaștere chiar și atunci când dorința de a primi recunoașterea celor din jur este mai mare decât dorința de a inova? Oamenii pe care noi i-am cunoscut scriind acest număr al Revistei Go Free, aplică în activitatea lor metode de învățare în context non-formal. Sunt oameni energici care creează contextul potrivit pentru experiențe educaționale de impact, prin joc, prin mișcare, prin reprezentări grafice, prin dialog, prin explorări, prin reflecție. Uneori, sălile lor de curs au pereții acoperiți de coli de flipchat, scheme grafice, desene, fotografii, alteori sălile lor nu au pereți defel. Sau, locurile acestea în care învățarea pur și simplu se întâmplă chiar și fără s-o cauți dinadins, vibrează învăluite de vocile și energia dezlănțuită a celor care și-au asumat participarea în procesul de învățare. Odată ce ai pătruns în această lume a nonformalilor, postit-urile tăiate în diferite forme, markerele cu vârf rotund sau teșit, cartoanele colorate, cărțile despre jocuri și metode, dar mai ales oamenii care nu se sfiesc să învețe prin joc, devin prietenii tăi. Cu ei alături nu este nimic care să te împiedice să visezi o altfel de lume – una pe care ai modelat-o chiar tu. A fost odată un Mic Prinț care zâmbea la stele, iar stele îi răspundeau. El a găsit cheia spre ele. Tu ai căutat-o?

Andra Camelia Cordoş cordosandra@gmail.com Redactor-şef

3


Nonformal Cu educația urbană înainte! Miruna TÎRCĂ Miruna Tîrcă este antropolog social, licenţiată în filologie şi etnologie (Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti), cu diplomă de master în antropologie şi dezvoltare comunitară (SNSPA). Totodată, este membru fondator şi preşedintă a Asociaţiei Komunitas, un ONG care şi-a propus să identifice cât mai multe modalităţi de a practica ştiinţele sociale aplicate. Miruna a iniţiat şi a coordonat unele dintre primele proiecte de educaţie urbană din România, adresate elevilor de şcoală generală şi de liceu. A realizat studii şi cercetări antropologice cu tematici diverse: cartiere marginalizate, locuire urbană şi comunităţi alternative, istoria orală a satului 2 Mai. Lucrează, de asemenea, cu mijloace multimedia (video) şi este pasionată de antropologie vizuală, videoactivism şi VJing.

E

ducația urbană s-a născut în România alături de Asociația Komunitas, înființată în 2006 ca și organizație de științe sociale aplicate. De la științe sociale până la pedagogie alternativă și educație non-formală utilizate în proiectele noastre, nu a mai fost decât un pas, iar membrii fondatori ai organizației au devenit o combinație inedită de antropologi-sociologi-activiști-traineri-educatori non-formali. Pe lângă cercetările sociale derulate în ultimii ani, care au stat la baza tuturor proiectelor și intervențiilor noastre, am conceput 2 metode inovatore de educație non-formală pentru copii și adolescenți: • educația urbană, ca metodă interdisciplinară de a-i familiariza pe tineri cu diverse domenii și noțiuni legate de mediul urban sau de dezvoltarea urbană; • educația prin mijloace multimedia, cu ajutorul căreia am experimentat diverse modalități de a aduce mijloacele multimedia mai aproape de adolescenți, dar și de a facilita o utilizare conștientă a acestora,

4

orientată spre activism civic, justiție socială sau documentarea anumitor aspecte socioculturale contemporane. În articolul de față voi aborda prima dintre metodele menționate. De fapt, atunci când vorbim de educație urbană, ne referim mai degrabă la un anumit tip de pedagogie care încorporează diverse modalități de lucru, decât ca la o metodă în sine. Educația urbană se raportează la întregul oraș ca la o imensă sală de clasă. Care ar fi scopul unei astfel de discipline? În primul rând, să îi familiarizeze pe tineri atât cu noţiuni de bază legate de mediul construit, planificare şi proiectare urbană, protecţia patrimoniului, antropologie şi studii urbane, cât şi cu aspecte referitoare la utilizarea spaţiului public, artă publică, democraţie participativă în ceea ce priveşte dezvoltarea urbană locală, activism civic, implicare şi responsabilitate. Toate aceste demersuri ar putea să îi apropie pe tineri mai mult de oraşul în care locuiesc şi să-i înveţe să-l perceapă în diverse moduri; să devină curioşi vizavi de istoria acestuia şi


NONFORMAL

felul în care s-a dezvoltat; să le stimuleze dorinţa de a explora spaţiile urbane, de a analiza mecanismele vieţii sociale urbane şi de a-şi apăra oraşul, atunci când este cazul. În urma unui astfel de proces educaţional, ei ar deveni cetăţeni mai conştienţi, mai implicaţi, mai activi şi mai responsabili. O alta întrebare esențială, care de altfel ni s-a şi adresat în repetate rânduri este următoarea: de ce ar fi nevoie de o astfel de educaţie, de ce este ea importantă? După părerea noastră, marea miză a educaţiei urbane ar putea fi următoarea: faptul că îşi propune să îi înveţe pe tineri să înţeleagă oraşul ca fapt social şi cultural, să îl perceapă ca pe o structură vie şi vibrantă, aflată într-un proces continuu de devenire. Deşi aceste lucruri sunt poate evidente pentru unii dintre noi, persoane pentru care oraşul este obiect de studiu (antropologi, istorici, geografi), obiect al muncii sau al exprimării (arhitecţi, urbanişti, artişti), el nu este la fel de inteligibil pentru marea parte dintre cetăţeni, fie ei copii, adolescenţi sau adulţi. Cu toate acestea, în formularea inspirată a Ancăi Ginavar, într-un număr mai vechi al revistei Urbanismul, „oraşul este specialitatea tuturor”. De fapt, dacă stăm să ne gândim mai bine, oraşul ar trebui să fie specialitatea tuturor – dar ce facem dacă nu avem în mână instrumentele necesare pentru a deveni, a ne simţi şi a acţiona ca nişte „specialişti”? Cum procedăm atunci? Din astfel de întrebări şi reflecţii s-a născut şi ideea educaţiei urbane, un instrument util şi necesar în contextul problemelor urbane contemporane, care ar putea să îi ajute pe oameni, în special pe cei tineri, să devină „specialişti în oraşe”, sau cel puţin să îşi dezvolte curiozitatea de a cunoaşte şi de a înţelege mai bine spaţiile urbane în care trăiesc, acţionând în consecinţă.

5


Nonformal Iată și câteva dintre metodele pe care Asociația Komunitas le utilizeaza frecvent în proiectele sale de educație urbană: Realizarea de materiale video pe tematici urbane, bazate pe tehnicile antropologiei vizuale, ale filmului documentar și ale filmului activist - o metodă eficientă care îi poate determina pe tineri să descopere prin lentila camerei video diverse realități urbane, stimulându-i în același timp să devină mai curioși și mai atenți vizavi de problemele sau resursele orașului; Fotografia urbană - o metodă educațională atractivă atât pentru tinerii de gimnaziu, cât și pentru cei de liceu. Surprinderea în imagini a diverselor ipostaze ale orașului poate contribui în mod direct la dezvoltarea creativității și aptitudinilor vizuale ale tinerilor, dar și la descoperirea incitanță a unor amănunte urbane mai puțin observate. Harta mentală – instrument cu ajutorul căruia ne putem da seama cum percep și cum își reprezintă tinerii mediul cotidian și spațiul urban, dar și ce fel de informații, prejudecăți sau repere dețin. Realizarea de stickere (abțipilde) - atelier practic, în urma căruia elevii își pot aduce contribuția proprie la arta urbană, punând în comun ideile, resursele și abilitățile proprii. Atelierul practic constă în realizarea de stickere (abțipilde) și cuprinde mai multe etape: brainstorming de idei; grafică și design; printare; lipirea produselor finale. Exerciții de proiectare urbană pe grupe – ex: proiectarea cartierului sau a orașului ideal prin intermediul machetelor; crearea unor proiecte de locuire pe planșe.

Pentru mai multe amănute legate de pedagogia urbană, vă rugăm consultați următoarele linkuri: http://asociatia-komunitas.ro/ http://laboratorul-urban.blogspot.ro/ http://issuu.com/marius_huza/docs/ghidul_de_educatie_urbana http://asociatia-komunitas.ro/images/resurse/urban_pedagogy_eng_web.pdf

6


NONFORMAL Impact și vizibilitate în spațiul public:

Expoziția vie Metoda “expoziția vie” a fost dezvoltată de Andra Camelia Cordoș și publicată pe www.nonformalii.ro .

E

xpoziția vie (living exhibition) este o metodă activă care pvromovează dialogul între un grup preocupat de o problemă specifică și membrii unei comunități, prin manifestări creative în spațiul public, cum ar fi: străzi, parcuri, piețe publice, mall-uri, etc. Inițiatorii expoziției vii aleg suportul (ex. corpul uman, articole de îmbrăcăminte personalizate, etc), tehnica și modul de exprimare (ex. desen, pictură, caricatură, fotografie. etc) potrivite pentru a transmite publicului un mesaj concret, coerent, susținut visual printr-o prezentare creativă și interactivă.

7


Nonformal În expoziția vie, spațiul public devine o ”galerie” deschisă, unde “exponatele”- inițiatorii acțiuniiprind viață, interacționând cu “vizitatorii”- membrii comunității- cu scopul de a transmite un mesaj de interes pentru comunitate. Membrii comunității pot devin ei înșiși “exponate” în “galerie”, atâta timp cât nu deviază de la mesajul inițial al manifestării. Expoziția vie este construită astfel încât să fie informativă, educativă, dar mai ales să ofere o experiență interactivă de învățare tuturor celor implicați în proces. Cine organizează o expoziție vie? Expoziția vie este o metodă flexibilă ce poate fi implementată cu success atât de grupuri mici de minim 12 persoane; cât și de grupuri mari, avand avantajul existenței mai multor exponate vii în galerie, astfel expoziția devine mai dinamică și mai interesantă pentru public. Fie că este vorba despre organizații nonguvernamentale cu experiență în organizarea de activități publice sau de grupuri de inițiativă (spre exemplu: un grup de elevi sau studenți) ce organizează pentru prima dată un eveniment, metoda poate fi preluată și aplicată cu ușurință atât timp cât există motivație din partea inițiatorilor și dispun de resurse minime pentru prezentarea creativă a mesajului lor.

un mod organizat, interactiv și creativ. Care este mesajul? Orice expoziție vie presupune stabilirea de către inițiatori a mesajului în jurul căruia urmează să fie organizată activitatea. Este recomandat ca o expoziție vie să se concentreze asupra unui singur mesaj – toate exponatele vii din galerie vor susține mesajul prin prezența și interacțiunea lor cu publicul. Rolul organizatorilor este de a căuta să transmită acest mesaj într-o manieră cât mai creativă către publicul țintă. Cui ne adresăm? Atunci când organizăm o expoziție vie este important să stabilim care este categoria sau categoriile de persone către care dorim să transmitem mesajul. Pentru o mai bună organizare putem să construim un profil ideal al „vizitatorilor” galeriei înșirând câteva caracteristici ale acestora, ca de exemplu: tineri cu vârste între 18-25 de ani, din municipiul Cluj-Napoca.

Unde organizăm expoziția vie? Cunoașterea publicului țintă ne va ajuta să identificăm și locația potrivită pentru desfășurarea manifestării – dacă dorim, de exemplu, ca mesajul nostru să ajungă la licee ne vom căuta spațiile Cum organizăm o expoziție vie? publice în care aceștia obișnuiesc să se adune sau Atunci când ne propunem să organizăm pe care le vizitează în mod constant – ar putea fi o expoziție vie este necesar să încercăm să un parc de role, curtea unui liceu sau strada din răspundem la câteva întrebări care ne vor ajuta să fața unui local din apropierea liceului,etc. Această stabilim: mesajul pe care îl vom transmite, scopul strategie de alegere a locului în care urmează să manifestării, publicul țintă căruia ne adresăm, mo- se desfășoare evenimentul este potrivită mai ales dalitatea de prezentare a mesajului, resursele de în situația în care nu dispunem de timp și resurse care avem nevoie etc. Impactul expoziției vii este suficiente pentru a promova evenimentul și peninfluențat în mod direct de capacitatea noastră tru a ne informa publicul țintă despre ziua, ora și de a proiecta manifestarea în spațiul public într- locația expoziției vii.

8


NONFORMAL

Cum ne prezentăm mesajul? Atunci când facem referire la expoziția vie ca metodă activă, este vital să avem în cap o metodă creativă de prezentare a mesajului nostru. În galeria vie pe care o creăm, exponatele vii au câteva atuuri de care se vor folosi pentru a susține mesajul expoziției vii. Pe de o parte, au voce și au capacitatea de a se mișca, de a improviza, de a surprinde, crescând astfel interacțiunea cu vizitatorii, pe de altă parte, exponatele vii au rolul de a susține visual mesajul – ele pot alege, spre exemplu, să poarte fotografii realizate în etapa de pregătire a expoziției, să creeze niște statui din corpurile lor, să își picteze corpul ori să poarte articole de îmbrăcăminte personalizate. Expoziția vie oferă vizibilitate grupurilor care o folosesc prin caracterul său public, interacțiunea crescută cu membrii comunității și prin prezentarea creativă care susține visual mesajul.

9


Nonformal Joaca cu focul în non-formal Cătălina MIRONESCU Când auzim cuvântul „educație”, majoritatea dintre noi fugim cu mintea către un loc auster cu bănci, scaune, o catedră și o tablă, și nu ne gândim nicidecum la ceva mai degrabă distractiv și antrenant. Însă, la Sibiu, un grup de oameni drăguți au reinventat această noțiune. Cum au făcut acest lucru și cum se descurcă vom afla în interviul dat de unul dintre membrii Trupei Crispus – The Art Of Fire.

Go Free: Care au fost bazele Asociației Crispus? Loredana Helici: Organizația Nonguvernamentală Crispus Sibiu a apărut din inițiativa a două persoane Cristina și Pușa în anul 1999, de unde și numele organizației. Eu mi-am început activitatea în acest ONG din curiozitatea de a afla mai multe despre specializarea de instructor animator a liceului în care eram și anume despre animație și ceea ce înseamnă ea în context non-formal. Odată intrat non-formalul în sânge, e ca un microb fără de care nu poți să trăieşti. GF: De unde v-a venit ideea să folosiți jongleria ca metodă de educație non-formală? L.H.: În anul 2003 când ONGT Crispus a organizat un schimb de experiență (prin programul Tineret în Acțiune) am cunoscut câțiva oameni

10

minunați care m-au inspirat foarte mult. Aceștia foloseau animația stradală, jongleria pentru integrare socială, dezvoltare de abilități lucrând foarte mult și cu tineri, inclusiv tineri cu dizabilități. Până atunci făceam activități de animație stradală, și mai apoi am descoperit și jongleria. Din acest schimb am învățat o mişcare cu poi-urile (unul din instrumentele folosite) și mai apoi am învățat singură. Am început împreună cu fratele meu, ce folosea flower stickul, să performăm la diverse evenimente sau să facem activități în cadrul organizației. Văzând ce impact pot avea astfel de activități, am avut inițiativa de a forma o trupă împreună cu câțiva prieteni și membri ai asociației, păstrând tot numele de CRISPUS. Am fost printre primii din țară care au început sa folosească aceste instrumente sub forma unor spectacole cu efecte pirotehnice. Pentru noi nu mai e doar o jonglerie sau un spec-


NONFORMAL tacol cu efecte combinate, e vorba de artă, de arta focului și de business făcut din pasiunea ce o avem pentru această artă. Este măgulitor să vezi ca ai inspirat tineri, trupe și că lumea îți oferă de fiecare dată un feedback pozitiv. GF: În orășelul micuț din care mă trag eu, prima oară am văzut jonglerii cu foc la un festival medieval, însă niciodată nu mi-am imaginat că acestea pot fi folosite la ceva mai mult decât atragerea unor priviri curioase și spre final câteva aplauze. Cum crezi că se împacă ideea de jonglerie, care te duce cu gândul mai degr abă la joc, cu ideea de educație? Cum ne ajută jongleria? L.H.: Jongleria face parte din animaţia stradală și poate fi folosită ca metodă separată sau combinată cu alte elemente și exerciții din animație. Animația își propune să unească laolaltă tineri și nu numai, cu diverse preocupări, pregătiri, din diverse medii sociale și culturale, de diverse etnii în scopul înlăturării sau prevenirii unor fenomene negative și deci nedorite ale societății: marginalizare socială, culturală, rasism, ură, fenomene de deviaționism psihic, sexual, combaterea violentei, toxicomaniei, sub orice formă. Prin joc, prin folosirea imaginației, tinerii se pot transpune în situații

11


Nonformal care să-i ajute să se cunoască mai bine pe ei înșiși, să relaționeze cu ceilalți, să depășească limitele tradiționale în ceea ce privește comportamentul lor social, să nu facă discriminări legate de sex, proveniență sau statut social, să-i ajute să-și petreacă timpul liber implicându-se în activități plăcute și utile. Animația poate fi elementul ce aduce un plus de mobilitate și însuflețire într-o activitate culturală, liantul între participanți, o pată de culoare bine integrată în atmosferă. Poate fi folosită pentru “rezolvarea” unei probleme sau pur și simplu pentru divertisment sau promovare.

Animația poate fi elementul ce aduce un plus de mobilitate și însuflețire într-o activitate culturală, liantul între participanți, o pată de culoare bine integrată în atmosferă. Poate fi folosită pentru “rezolvarea” unei probleme sau pur și simplu pentru divertisment sau promovare.

12

GF: Cât timp vă „antrenați” zilnic pentru ca totul să fie bine și să nu existe incidente neplăcute? L.H.: În momentul de față avem mai multe spectacole construite și proiecte realizate pe care le adaptăm în funcție de specificul evenimetului la care suntem invitați. Am ajuns în stadiul în care nu repetam zilnic pentru că facem acest lucru din pasiune în timpul liber și pe lângă, fiecare avem câte un loc de muncă și o parte dintre noi depind de un program fix. Repetițiile sunt zilnice în momentul în care pregătim spectacole mari sau premiere. Anul acesta ne-am întâlnit la repetiții destul de des pentru că este anul de aniversare a celor 10 ani de activitate a trupei. Putem menționa aici proiectul realizat împreuna cu cei de la Cobzality pregătit special pentru Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu și spectacolul aniversar realizat în cadrul Festivalului Medieval “Cetăți Transilvane”, precum și alte spectacole în care am integrat elemente sau efecte pirotehnice


NONFORMAL noi. Puteți să vedeţi poze sau video-uri vizitând site-ul nostru www. crispus-art.com sau pe pagina de Facebook a trupei, sub numele de Crispus – The Art Of Fire. GF: Ce fel de materiale folosiți în realizarea spectacolelor cu efecte pirotehnice? L.H.: Dacă vorbim de instrumente de jucărie sau de antrenament, cea mai simplă varianta este confecționarea lor din orez și o pereche de șosete ¾ pentru poi-uri, de exemplu, iar daca vorbim de celelalte instrumente materialul principal este kevlarul. Acum 10 ani când ne-am apucat să folosim aceste instrumente îl găseam doar în alte țări și deoarece era prea scump să cumpărăm instrumente gata făcute, am învățat cum să le confecționăm singuri. Absolut tot ceea ce realizăm este din pasiune și folosirea imaginației întregii echipe. Ne realizăm singuri instrumentele, coregrafia, ne alegem costumele și întreg conceptul de spectacol. GF: Știu că se folosește un ulei special pentru momentele în care artiștii suflă flăcări pe „nări”, nu este periculos pentru sănătate? L.H.: Tehnica de a sufla foc este una foarte periculoasă. S-a întâmplat să asistăm din păcate la un accident la unul din festivalurile la care participam din cauza unor persoane care au făcut acest lucru din teribilism și fără a conștientiza cât este de periculos. Este foarte important să poți să îți controlezi respirația, suflul și să verifici bătaia vântului care se poate schimba oricând. Uleiul ce îl folosim este toxic, dar există mai multe metode de a minimaliza efectele ce le poate

13


Nonformal avea asupra sănătății, metode ce le-am descoperit în timp și care le folosim înainte și după fiecare spectacol.

Toți facem acest lucru din pasiune și voluntariat în ONG sau business când e vorba de spectacolele profesioniste pe care le oferim. Apropiații sunt alături de noi și ne încurajează de fiecare dată mândrindu-se cu ceea ce facem și încearcă să ajungă la toate reprezentațiile noastre.

14

GF: Ați avut parte de vreun accident neplăcut în timpul reprezentațiilor? Cum ați menajat situația? L.H.: De-a lungul celor 10 ani am avut câteva incidente neplăcute, dar în general dacă e să se întâmple ceva, prin comunicarea foarte bună a echipei reușesc să treacă neobservate. În general este mai periculos pentru noi și nu pentru public, deoarece ne luăm toate măsurile necesare pentru a asigura atât siguranța acestora, precum și a noastră. GF: Ce părere au rudele, prietenii, apropiații în general, despre „meseria” pe care tu o practici? L.H.: În primul rând nu este o meserie. Fiecare dintre noi are o meserie care se leagă mai mult sau mai puţin de nonformal, dar această activitate ne leagă. Toți facem acest lucru din pasiune și voluntariat în ONG sau business când e vorba de spectacolele profesioniste pe care le oferim. Apropiații sunt alături de noi și ne încurajează de fiecare dată mândrindu-se cu ceea ce facem și încearcă să ajungă la toate reprezentațiile noastre.


NONFORMAL GF: Cum reacționează oamenii când le spui cu ce te ocupi? L.H.: Reacțiile oamenilor sunt diverse. Mulți nu cred că vorbesc serios, altora le stârnesc amuzamentul datorită multiplelor interpretări ale expresiei „mă joc cu focul” sau alții rămân uimiți și cer mai multe detalii. GF: Ce sfaturi ai vrea să le dai celor ce doresc să se apuce de jonglerie? L.H.: Nu pot să zic decât că e păcat să nu încerce. Recomand tuturor acest gen de activități, în special celor care cred că au “două mâini stângi” sau care au de lucrat la partea cu încrederea în sine și nu numai. Până nu încerci nu ai cum să-ți dai seama dacă ți se potrivește sau nu.

15


Nonformal Timișoara povestește Povestea s-a desfășurat în perioada 27.07.13 – 03.08.13, la Timișoara, unde, proiectul internațional Storytelling around Youth, organizat de Asociația Babel Education împreună cu organizații partenere din Portugalia, Italia și Letonia, a adus împreună 21 tineri și 4 lideri de tineret, într-un schimb de tineret, marca Tineret in Acțiune. Activitățile din cadrul proiectului le-au permis tinerilor să experimenteze mai multe metode de educație nonformală, printre care metoda Storytelling, cunoscută și sub denumirea de Arta povestirii, care le-a permis să împărtășească povești proprii, tradiționale dar și să creeze unele noi, în care să oglindească dialogul cultural la care au luat parte. Acestia au lucrat în echipe internaționale mixte și au creat povești pe care ulterior le-au animat utilizând mijloace IT de ilustrare grafică. S-au bucurat de ele timișorenii, în cadrul evenimentului public de Storytelling pentru copii, tineri și profesori din Timișoara, iar acum ne dorim ca ele sa călătoreasca mai departe.

16


NONFORMAL The Adventure of The Curry Seed Once upon a time there was a tiny little seed called Miss Curry. Miss Curry was born in a very sunny valley in India. Like every other seed she wanted to grow up and become a very beautiful plant, but she just couldn’t. She tried and tried and tried but she just couldn’t grow where she was. So she thought to herself “Maybe India isn’t the right place for me”. She wanted to find the right place for her to grow, so, one day, she realised, on a windy day, the old wise wind could help her. “Mr. Wind, can you please help me and take me to the right place, the place where I can grow?” “Sure, I will little seed” he said. So they left her homeland and travelled to a place the wind believed to be the perfect one for Miss Curry to grow. They arrived in Lisbon, a place full of light and colour where people were listening to Fado. The wonderful smell of the sea made her think: “This must be the right place for me!” The sun, who watched her arriving, offered to help Miss Curry grow. Together, they tried and tried but failed. So Miss Curry and her friends set to journey, looking for the right place, and ended up in Latvia, where, like every girl, the seed fell in love with the Riga Castle next to the Baltic Sea. Here she made a new friend, who also offered to help them: the Rain. So, the Rain, the Sun and the Wind tried to make the seed grow but, once again, failed. Now, with the rain joining them, the 4 friends travelled again, to what they thought would be the right place for Miss Curry to grow. The ground was already expecting them when they got to Romania and, received them saying: “Look: I’ve been able to grow plants from the Lotus in the Danubian Delta to the fir trees in the mountains, I’m sure I can help you grow too!” Miss Curry got very excited with the Ground’s story and believed she had finally found her place. Now, all together, they tried to make her grow but, unfortunately, they failed again. The little, sad seed, tired from failing so many times decided to give up, and stay forever a seed, asking the wind to take her to a nice place she could live in peace. The wind tried to change her mind, but ended up agreeing and taking her to Italy.

17


Nonformal There she visited the Colosseum where she met a kind gardener named Francesco, she told him her story and he then explained what, for all her journey, she couldn’t see: “The Sun you were looking for was already in India. The Rain you were looking for was already in India. And the Ground you were looking for was already India. I will take you to your right place, and I will help too, I will plant you.” Regaining her hope Miss Curry agreed and, with the Wind, the Sun, the Ground, the Rain and the Gardener, came back to her homeland. In India, with the help of her friends, Miss Curry, the seed, was finally able to grow, in the right place, her home.

18


NONFORMAL Să ne jucăm cu umbrele! Ioana-Ionela PAŞCU Fascinația celor mici pentru povești este bine-cunoscută. Dar când echipa Asociației Culturale pentru Teatru și Origami din România intră în scenă, urechiușele stau ciulite, atenția se mărește și zâmbetele apar pe fețele tuturor spectatorilor, fie ei mici sau mari. Care este motivul? Ei bine, A.C.T.O.R. duc jocurile de umbre la un alt nivel, făcând ca o simplă poveste să capete înțelesuri nebănuite. Despre această formă de educație nonformală și beneficiile ei, aflăm mai multe de la Iulia, membră și voluntară în echipa A.C.T.O.R.: Go Free: Mai întâi, ce este teatrul de umbre? Iulia: O formă a teatrului de păpuși (animație), în care personajele sunt întruchipate cu ajutorul luminilor și al umbrelor, create de diverse obiecte sau corpurile păpușarilor. Go Free: Când ai avut primul contact cu teatrul de umbre? Iulia: În A.C.T.O.R. noi lucram cu teatrul de umbre de mult timp, pentru că este una dintre cele mai la îndemână forme

de spectacol în spații neconvenționale și în procesul de creație a activităților de animație se lucrează cu tineri voluntari. Go Free: Ce te-a atras la această metoda nonformală? Iulia: Ne place magia contrastului dintre lumină și umbră, felul în care provoacă o gândire creativă și stimulează imaginarul, putând aduce în atenția publicului, prin metafore vizuale, idei puternice și importante pentru educație, dar și pentru schimbări de mentalitate.

19


Nonformal [Teatru de umbre] E magic, are impact puternic atât asupra celor care îl fac, cât și asupra publicului și mai ales nu necesită resurse importante și se poate juca în foarte multe spații neconvenționale.

Go Free: Publicul cum reacționează? Iulia: Cred că depinde de foarte mulți factori reacția publicului. De idee, de modalitatea de exprimare plastică, de jocul actorilor, de efectele vizuale…etc. Pe de alta parte depinde de ce fel de public are un spectacol de teatru de umbre, copii normali sau cu nevoi speciale, adulți, de tot felul. Sau cum jucam uneori cu doar un singur copil foarte bolnav, după o intervenție chirurgicală, întrun salon de spital. Fiecare primește povestea în felul său, armonizat cu nevoile sale. Go Free: Ce mesaje încercați să transmiteți? Iulia: Ne-am obișnuit foarte des să spunem povești ale voluntarilor veniți din toate colțurile lumii. Go Free: Chiar dacă aceasta este o metoda aplicată în special pentru copii, publicul adult ce crede? Iulia: Noi credem că nu este limită de vârstă și că adulții sunt la fel de interesați de teatru de umbre atât ca formă de artă teatrală, cât și ca modalitate de educație nonformală. Go Free: Și totuși, există anumite dificultăți cu care te confrunți în timpul creării sau prezentării unui spectacol? Iulia: Limitele există. De exemplu, ar fi bine să se lucreze cu artiști păpușari și macar unul să fie consilier în echipă de proiect. Noi suntem norocoși că o avem pe Eugenia Barbu, care este păpușar la

20

teatrul Țăndărică, dar și în țară sunt mulți alți păpușari valoroși. Go Free: Dacă ar fi să alegi o singură reprezentație care te-a marcat cel mai mult, care ar fi aceea? Iulia: Mi-e greu sa aleg, dar “Porcul Vlad”, spectacolul creat de Jordan Marty din Franța în 2008, “Poveste de Crăciun” creat de Ioana Bohalteanu Todor în 2007 îmi vin în minte. Celebră a rămas “Vaca Manuela” a lui Felix Burgos din Spania. Ele au fost realizate în proiectul SEV “Două Vitamine T (de la teatru), în care aceste spectacole și multe altele au fost prezentate în cele mai izolate sate, centre sociale și în spitale pediatrice din București. Aceste spectacole au dat acces copiilor dezavantajați la acte de cultură, pentru că în România anului 2013 sunt înca foarte mulți copii care nu ajung deloc la teatru. Și asta e mare păcat. Go Free: Pentru final, enumără-ne câteva motive datorită cărora promovezi teatrul de umbre? Iulia: E magic, are impact puternic atât asupra celor care îl fac, cât și asupra publicului și mai ales nu necesită resurse importante și se poate juca în foarte multe spații neconvenționale. Singura limită este gradul de luminozitate al încăperii.


NONFORMAL Teatrul Forum- o metodă participativă Mihaela CREŢU

Teatrul Forum este o metodă de educație nonformală ce se prezintă ca un instrument de intervenție socială, prin care se pot dezbate anumite dileme presante din viața de zi cu zi. Go Free a avut ocazia de a sta de vorbă cu unul din responsabilii teatrului forum, Ana-Maria Grădinariu, și am aflat mai multe despre această metodă. Go Free: Augusto Boal, fondatorul Teatrului celor Opresati, spunea că “în timp ce unii fac teatru, noi suntem teatru”. Ce înțelegi tu prin spusele lui? Așa cum tot Augusto Boal spunea, ”Teatru Forum este o repetiție pentru viață.” De ce?! Pentru că Teatru Forum esteprintre altele un exercițiu de a testa niște soluții la unele probleme, soluții pe care uneori nu avem curajul să le testăm în realitate. Teatru Forum lucrează cu caractere reale și nu cu personaje ficțiune, situații ipotetice sau replici învățate pe de rost fără nici o noimă. Teatru Forum este un ”teatru făcut de actori”, inspirat din realitatea lor. Go Free: Cătă nevoie are societatea de această formă de intervenție socială, care îmbină teatrul cu ideile și opiniile unui forum? Nevoia de Teatru Forum este acolo unde oamenii nu au suficiente instrumente să lupte pentru problemele lor, acolo unde cineva face abuz de puterea pe care o are pentru a-i face pe ceilalti să renunțe la visele lor, să renunțe să mai lupte pentru drepturile lor, să se complacă într-o situație de oprimare, fie că ea este la nivel psihic sau fizic. Ne aflăm într-o perioadă în care vedem în jurul nostru oameni fără o dorință de a lupta pentru ceea ce își doresc

sau pentru propriile drepturi ascunzându-se după ”Eh, și ce pot eu să fac?! Oricum nu se rezolvă nimic.”. Ca poate mai toți dintre noi și eu mi-am dorit odată să salvez lumea. Nu pot să spun că acum nu mai vreau asta dar ce cred diferit acum este că schimbarea se face în pași mici, începând cu familia noastră, prieteni, comunitatea de lângă noi, luând în calcul problemele de lângă noi, ca ele să nu devină problemele alea pentru care ”nu mai putem face nimic”. Teatru Forum nu rezolvă probleme guvernamentale, teatru forum lucrează cu ”fundația” ei, teatru forum dă șansa victimelor să facă ceva pentru a găsi soluții și agresorilor șansa să vadă în fața lor care este rezultatul

21


Nonformal acțiunilor lor. Pentru mine teatru forum este unori un stil de viață care mă provoacă să mă gândesc ce aș face în anumite situații, dacă aș fi într-o piesă de teatru forum. Go Free: Cât de deschiși sunt românii către o astfel de metodă? Teatru Forum se face în România de prin anul 2004-2005 iar printre primele organizații care au lucrat cu metoda se numără Fundația Concept, Asociația Chance for Life și Asociația A.R.T. Fusion. Treptat, au început și alte organizații sau grupuri să lucreze cu teatru forum, respectând-o ca atare sau adaptând-o. Am avut ocazia să lucrez în varii context și cu varii grupuri și pot spune că da, românii sunt deschiși la aceasta metodă. Fie că fac parte din mediul rural sau urban, din ”libertate” sau din închisoare și centre de reeducare, victime, agresori, nepăsători sau părtinitori, într-un fel sau altul Teatru Forum ajunge să îi pună față în față cu propriile probleme și să le ofere contextual în care să găsească soluții să lupte împotriva lor. Go Free: Ce este de fapt Teatru Forum? Teatru forum, așa cum spune și numele,

22

este o formă de teatru ce dă posibilitatea la interacţiune și dezbatere, însă teatrul-forum este un instrument de intervenţie socială. La prima vedere, Teatru Forum ar părea o formă de teatru, însă atributul distinct de „forum” creează o nouă modalitate de expresie și de interacţiune cu publicul. Piesa de teatru se petrece astfel încât un grup de oameni schimbă idei şi opinii, caută împreună soluţii sau modele de acţiune potrivite cu situaţia în care sunt implicaţi. Go Free: Cât de evidente sunt schimbările provocate de această intervenție socială? Nu o să uit niciodată ce mi-a zis unul dintre spectatorii pe care i-am avut la una dintre primele piese de Teatru Forum în care am jucat, undeva în anul 2007. Împreună cu echipa de voluntari cu care lucram, am făcut o piesă care aborda problema abandonului școlar cauzat de lipsa suportului părinților, într-o comunitate de rromi din județul Suceava, în Pătrăuți. Cu ajutorul coordonatorului nostru, am observat mai în amănunt problema din comunitate, oamenii implicate, tipologiile de caractere, cauzele problemei și tot așa mai departe. Am pregătit pie-


NONFORMAL Pentru mine asta a fost sufficient să îmi dau seama că Teatru Forum funcționează și că schimbarea se face cu pași mici. Important este să crezi în puterea metodei, în mesajul pe care vrei să îl transmiți și în oameni. Pentru că oamenii sunt cei care pot să schimbe lumea.

sa și undeva în mijlocul lui decembrie, pe un frig de îngheață pietrele, am mers și am bătut din poartă în poartă să îi invităm pe toți părinții din comunitate la piesa de Teatru Forum pe care urma să o jucăm la școala din sat. Cu chiu cu vai am reușit să îi strângem. Îmi amintesc și acum că după piesă au venit câțiva părinți la noi și ne-au spus că situația pe care am arătat-o noi este fixcea din realitate, că ei de multe ori nu îi lasă pe copii să vină la școală pentru că mai au și alte lucruri de făcut prin casă DAR că în același timp își dau seama că nu procedează corect, că și-ar dori să-și vadă copiii mai realizați decât sunt ei și că o să încerce să îi lase mai des la școală pentru că este spre binele lor. Pentru mine asta a fost sufficient să îmi dau seama că Teatru Forum funcționează și că schimbarea se face cu pași mici. Important este să crezi în puterea metodei, în mesajul pe care vrei să îl transmiți și în oameni. Pentru că oamenii sunt cei care pot să schimbe lumea. Go Free: Cum prinde viață o piesă de Teatru Forum și care este sursa de inspirație a acesteia? Sursa de inspirație e realitatea. Sursa de inspirație este echipa care lucrează la piesă și

lucrurile pe care îi afectează pe ei, într-un fel sau altul. Pregătirea piesei și a echipei este foarte importantă. Un grup de voluntari, de cele mai multe ori non-actori, sau un grup oarecare care vrea să SPUNĂ ceva, sunt bine instruiţi în metoda teatrului forum printr-un training specific prin care se dezvoltă abilităţi din sfera teatrului cu ajutorul exerciţiilor, jocurilor și dezbaterilor specifi ce metodei. Ei identifică o problemă de opresiune într-o anumită comunitate sau li se semnalează de către coordonatori de proiect, facilitatori comunitari sau alte persoane care doresc o schimbare.Pentru realizarea piesei de teatru-forum au loc întâlniri în care se stabilesc prin improvizaţie personajele piesei și scenariul, ţinându-se cont de cazuri reale specifi ce problemei în dezbatere. Piesa se joacă pentru un public ţintă, care s-a confruntat sau are potenţial să se confrunte cu o astfel de problemă.Desfășurarea efectivă a unei piese de teatru-forum are trei etape principale: piesa, discuţia și forumul. În prima, situaţia de opresiune este prezentată în aproximativ 15 minute

23


Nonformal cu ajutorul personajelor și a interacţiunilor dintre acestea.În a doua etapă, moderatorul piesei, numit Joker, facilitează discuţia despre situaţia prezentată, despre cauzele opresiunii, despre relaţiile dintre personaje și despre poziţia ocupată de fi ecare în piesă: opresor, opresat, aliaţi ai acestora, personaje neutre. Jokerul are rolul de a motiva și stimula publicul să vină cu soluţii realiste sau îmbunătăţiri ale situaţiei prezentate pe care să le joace pe scenă. O altă atribuţie a sa este de a explica și urmări respectarea regulilor Teatrului- Forum. În parte de forum piesa se reia, iar publicul devine activ. Are posibilitatea să schimbe toate personajele, mai puţin opresorul: teatru forum presupune că în realitatea cotidiană opresiunea nu va dispărea pur și simplu, și își propune atunci ca aceasta să fi e înlăturată prin schimbarea atitudinilor vizavi de opresor și vizavi de problemă. O caracteristică a Teatrului Forum este interactivitatea dintre public și actori. Cât de

24

des intervin spectatorii? Surprinzător sau nu, spectatorii intervin, își fac glasul auzit și vor să schimbe ”finalul”. Ingedientul ca lucrul acesta să se întâmple este ca ei să fie motivați de ceea văd pe scenă iar ca ei să fie motivați, este foarte important să-și vadă viața pe scenă. Publicul pieselor de teatru forum trebuie să fie format din oameni care se confruntă cu problemape care o arăți tu, oameni care se regăsesc în personajele de pe scenă și au constant reacții de genul: “A! Și mie mi s-a întâmplat lucrul ăsta!” sau “Știu și eu pe cineva care a pățit la fel.”. Dacă cei din public nu se regăsesc în situația pe care ai arătat-o pe scenă, nu o să fie niciodată motivați să facă o schimbare. Pe oameni trebuie să-i ”doară” și trebuie să-și vadă viața pe scenă pentru a nu rămâne simpli spectator ci pentru a fi ”spectActori”. Go Free: Publicul e format din persoane cu probleme mai mult sau mai puțin


NONFORMAL asemănătoare. Reușisți să găsiți o soluție pentru necazurile fiecăruia? Teatru Forum nu este pentru mase așa că nici nu trebuie să găsești soluție tuturor “necazurilor”, fiecărui om. Asta e frumos la teatru forum. Lucrurile se fac pe rând, de aceea este foarte important în fața cui joci piesa de teatru forum la care ai lucrat. Așa cum spuneam și mai sus, modul în care alegi publicul este cel mai important. Publicul trebuie să se regăsească în situația de pe scenă și apoi lucrurile vin de la sine. Până la urmă scopul principal nu este să găsești soluția sau soluțiile ideale ci să creezi contextual în care oamenii se pot deschide, pot discuta despre o problemă sau o situație prin care trec cu toții și apoi să încerce împreună să descopere ce pot face. Procesul până la soluție e important. Go Free: Când și unde se folosește metoda Teatru Forum? Metoda Teatru Forum poate fi folosită în diferite contexte de educație non-formală dând șansa participanților să învețe din experiența directă. Este o metodă care se bazează pe învățarea prin experință. Poate fi utilizată în comunități de toate tipurile în care există persoane care sunt

în risc de excluziune socială, în care se întâlnesc situații de discriminare ale anumitor categorii de oameni, în orice contexte în care vedem oameni care susțin stereotipurile și prejudecățile, în care intoleranța și mila sunt sentimente care provoacă suferința (astfel putem vorbi de instituții de învățământ, familie, instituții publice, stradă, cartier, comunități de rromi, penitenciare etc). De asemenea, metoda poate fi folosită acolo unde observăm: indiferența, lipsa de interes în problemele celorlalți și ale comunității în general, neimplicare și pasivitate, agresiune și intoleranță.Astfel, Teatru Forum se pune în scena în spații publice și în fața persoanelor care se confruntă cu problema pusă în scenă, pentru a crea un context de învatare pentru publicul larg (copii, tineri, adulti și bătrâni). Tematica abordată poate fi foarte diversă pentru că piesa preia scene din realitatea publicului spectator. Go Free: Apelați la un ajutor specializat, cum ar fi un psiholog, pentru a găsi o soluție problemelor fiecăruia? Scopul metodei este printre altele să implice comunitatea în rezolvarea propriilor problem.

25


Nonformal

Teatru Forum lucrează cu oameni și cu modul în care văd ei realitatea și comunitatea în care și-ar dori să trăiască și să facă apoi ceva pentru a o transforma.

Chiar dacă în anumite cazuri procesul poate să aibă și un efect terapeutic, să-i spunem așa, scopul nu este unul terapeutic. Pentru acesta putem apela la alte metode cum ar fi psihodrama, Rainbow of Desire (metodă dezvoltată tot de Augusto Boal). Teatru Forum vrea să împuternicească și să dea o voce celor care nu au. Teatru Forum lucrează cu oameni și cu modul în care văd ei realitatea și comunitatea în care și-ar dori să trăiască și să facă apoi ceva pentru a o transforma. Go Free: Puteți fi contactaţi de cei care au nevoie de ajutorul vostru? Sunt mândră să spun că reprezint Asociația A.R.T. Fusion, prin intermediul căreia sau de la care am avut ocazia să învăț și să experimentez

26

tot ce știu acum de Teatru Forum și o recomand cu căldură pentru că noi în A.R.T. Fusion ținem la calitatea cu care practicăm și îi învățăm și pe alții șă lucreze cu metoda. Nu spun că suntem cei mai buni sau că deținem adevărul absolut, dar în mod sigur facem asta cu pasiune și ne place să credem că putem să stârnim apetitul ca și alții să înceapă să experimenteze și să învețe cum să lucreze cu Teatru Forum, dar mai ales care este impactul ei. www.artfusion.ro www.nonformalii.ro Ana-Maria Grădinariu Responsabil Teatru Forum


Comunitate Trei Ioni și-o muzică de-o viață Andra Camelia CORDOȘ Dacă te uiți pe harta României s-ar putea ca localitatea Gușoianca (comuna Gușoieni) să-ți scape din vedere. De la Râmnicu-Vâlcea, drumul prin Drăgășani către Gușoieni prevestește, parcă, traiul modest al oamenilor din zonă. Satele curg unul după altul, iar mașina pe care o conduc continuă să se scuture la fiecare secundă, încât sunt tentată să scot capul pe geam să mă asigur că n-am vreo problemă la roți. Sătenii dau vina pentru starea drumurilor pe mașinile care se-ndreaptă către sondele de petrol și gaze din zonă. Câte un localnic resemnat Nea Ion îmi renunoaște că nimeni nu s-a mai îngrijit de mai bine de 10 ani de repovestește mândru facerea infrastructurii. Mașina aleargă parcă deasupra unui val, când la întoarcere urcă, când coboară...

că anul trecut autoritățile le-au asfaltat drumul. Naturalețea stolurilor de gâște adormite în mijlocul șoselei amintesc parcă de sălbăticia fostului drum de țară. Pe un deal, mai la dreapta de adăpători, câțiva oameni pregătesc un cort pentru nuntă.

În Gușoieni, la o intersecție dinaintea unui pod, o plăcuță albastră semnalizează în dreapta localitatea Gușoianca. Mașina se oprește brusc din trepidat pe drumul ce ia culoarea smoalei. Nea Ion îmi povestește, mândru, la întoarcere, că anul trecut autoritățile le-au asfaltat drumul. Naturalețea stolurilor de gâște adormite în mijlocul șoselei amintesc parcă de sălbăticia fostului drum de țară. Pe un deal, mai la dreapta de adăpători, câțiva oameni pregătesc un cort pentru nuntă.

27


Comunitate Mașina se oprește în dreptul unei case acoperită cu tablă vizibil afectată de ploi, înconjurată cu un gard din lemn. Din spatele porții mai înalte apare repede nea Ion, un bătrân cu părul albit în totalitate, la vreo 60 de ani, urmat de soția sa, Maria, ce poartă pe cap un batic verde puternic, înflorat, legat la spate. Am ajuns acasă la nea Ion după lungi căutări. Aici, în mijlocul satului, telefonul parcă își pierde brusc utilitatea, iar viul grai pare a fi tot ceea ce contează atunci când cauți ceva anume. Din vorbă în vorbă și din om în om, de la trei sate depărtare, am ajuns aici, în Gușoianca, să ne tocmim cu nea Ion care urma să cânte în ziua următoare, împreună cu alți doi consăteni, muzică tradițională veche la o petrecere supriză, exact de Sfântă Mărie. Ion Puia cântă la țambal, un instrument muzical popular cu coarde lovite, pe care a învățat să îl mânuiască de la tatăl său, pe când era în clasa a doua, iar ceilalți doi, ce aflu că îi cheamă tot Ion, stăpânesc contrabasul și vioara. Aici, la noi, în Gușoianca, zice el, muzica s-a transmis din tată în fiu. Are și el doi băieți, unul care cântă la acordeon, iar celălalt cântă la vioară în ansamblul folcloric “Vâlceana”, fiecare are deja propriile aranjamente făcute pentru zilele următoare. I se înseninează privirea când vorbește despre ei, se bucură că încă îi are aproape și n-au plecat să lucreze afară din țară, noroc pe care nu l-au avut însă și ceilalți doi Ioni. Aflat acum în situația de a pune un preț pe munca ce urma să o facă, devine clar că pentru el muzica nu poate fi vândută la oră. Nea Ion știe un lucru sigur – vor cânta atâta timp cât lumea se simte bine, o oră, două sau cât va fi nevoie. De la ceilalți Ioni a primit poruncă să nu lase prețul mai jos de 100 lei de persoană. A doua zi revenim în fața porții lui nea Ion, cu aproape o oră mai devreme decât stabilisem cu o zi înainte – distracția din bîlciul plin de mici și bere ne-a alungat acasă prematur.L-am luat pe nepregătite, dar îndată ne poftește pe prispa casei, iar tanti Maria îi pregătește hainele de spectacol. După câteva minute, nea Ion iese

28

Aflat acum în situația de a pune un preț pe munca ce urma să o facă, devine clar că pentru el muzica nu poate fi vândută la oră. Nea Ion știe un lucru sigur – vor cânta atâta timp cât lumea se simte bine, o oră, două sau cât va fi nevoie.


Comunitate din casă îmbrăcat într-o cămașă albă călcată la dungă și o pereche de pantaloni la fel de netezi. Dintr-o mână dă drumul unei perechi de pantofi negri care scot în cădere un sunet scurt pe cimentul proaspăt curățat. Își trage un scaun și se încalță. Între timp îmi povestește despre oamenii din sat care au plecat la muncă în Italia sau Anglia, iar cu banii adunați au reușit să își renoveze casele. Vorbește cu înfocare, ca și cum toată existența umană este concentrată în jurul casei. Tonul i se schimbă când vorbește despre casa lui, rămasă “neterminată” – îmi spune că el nu are pensie, doar tanti Maria ce mai primește câteva sute de lei, pensia de colectiv, și se descurcă doar cu banii pe care îi mai face din muzică, cântând pe la nunți și botezuri. Se ridică brusc de pe scaun și deschide o ușă din lemn cu ferestre de sticlă. Din locul în care stau zăresc o ușă de frigider cu marginile rotunjite și puțin bombată, proptită de ceea ce a fost cândva un frigider funcțional. Se întoarce cu țambalul, legat de niște coarde din piele pe care îl așează pe un scaun fără spătar. Ia ciocănelele din lemn de nuc, un ghem de sfoară albă și începe să înfășoare sfoara în partea care va lovi corzile țambalului. Ciocănelele și le-a făcut singur și vorbește cu mândrie despre asta. Astfel de treburi nu le poți lăsa pe mâna oricui. Le pune de-o parte, pe spătarul unui fotoliu, și pișcă cu degetele corzile țambalului care începe să răsune a muzică populară tradițională. E un sunet care te umple de viață, de lumină, de soare, de câmp, de foșnet de frunze… O energie pozitivă se revarsă din acele corzi și parcă totul în jur zâmbește. Nea Ion apucă de câteva fâșii de material albastru, pe care le trece cu măiestrie pe sub corzi, legându-le de țambal, acestea au scopul de a amortiza sunetele. Îl întrebăm de unde își mai ia corzi pentru țambal când se rup, și ne spune că i le trimite un văr, de la Reghin. Țambalului i se potrivesc corzi numărul 8, de oțel și alamă, pe care foarte greu le mai găsește. În acest timp tanti Maria caută cu înfocare cheia de la țambal prin toate sertarele din casă, i se alătură și nea Ion însă fără succes. Decidem să mergem să-l luăm pe Ion, cel care cântă la contrabas, și să ne oprim la întoarcere să luăm cheia. Până să ieșim pe poartă apare și tanti Maria victoriasă, cu cheia de la țambal în mână. Cel de-al doilea Ion ne aștepta pregătit. Îndată apare în poartă cu un șiret în mână cu care să legăm contrabasul în portbagajul mașinii. Înfășurăm un prosop în jurul corzilor ca ușa suspendată cu sfoară să nu lase urme pe lemn. Nea Ion îmi vorbește din nou despre casă, și îmi deschide o ușă

29


Comunitate să-mi arate cum și-a renovat vecinul său baia. A fost și el plecat la muncă afară din țară și banii i-a investit în renovări. Când nu îmi vorbește despre casă, nea Ion povește despre oamenii care nu mai sunt. Își aduce aminte de fiecare și face repede legături între ani, nume și locuri. Îmi spune că a avut și el un văr care a ajuns prin Cluj-Napoca, imediat după Revoluție. Nici el nu mai e. Pivește pe geam spre dealul pe care se ridică cortul pentru nuntă. Mai facem o ultimă oprire pentru a-l lua și pe Ion a lui Tănțel, cel care cântă la vioară. Aflu că acesta a cântat în ansamblul “Doina Oltului”. N-a studiat niciodată muzica pe note, dar cântă la vioară cu o naturalețe impresionantă. E suficient să îi fluieri sau să cânți niște versuri și el prinde ritmul îndată. Împreună, cei trei Ioni cu instrumentele lor învechite de vreme, cu “Ciocârlia” lui Enescu răsunând pe sub frunzele de vie sau cu “Balada” lui Ciprian Porumbescu cântată cu coarda ciupită reprezintă, astăzi, o fârâmă de tradiție purtată din corzi în corzi și din arcuș în arcuș. Muzica, maestre!

30


Comunitate Ce nu voi uita!.. Nota autorului: Relatările ce urmează (m-)au surprins din rolul de cetățean jurnalist activist marca Go Free(la) evenimentul de tineret dedicat Comemorării Genocidului etnicilor romi. Momentele puternice au fost multe, personale și colective, iar ecoul lor se regăsește deja în acțiunile mele din august încoace - ceea ce mă bucură, mă mobilizează și ceea ce vă doresc și vouă, cei ce explorați experiența noastră la Dik I Na Bistar 2013.

Iarna e ca vara – uitată „moși și strămoși care au rămas acolo, lăsați în câmp în plină iarnă” se menționează în conferința de presă de la plecare – pornim din Oradea spre Polonia cu gândul și dorința ca la anul să călătorim „In Memoriam” înspre Transnistria. Urmează să comemorăm la Auschwitz-Birkenau momentul 2 august 1944 sub îndemnul Dik I Na Bistar - Look and Don’t Forget – Privește și nu uita – nici nu am pornit bine și deja nu voi uita că sunt uitate multe alte zile de iarnă. Matematica egalității și alte materii Mi-a plăcut geometria, dar în prezent nu prea îmi folosește, mai degrabă mi-ar folosi „noua geometrie” pe care am remarcat-o pe un perete al Fundației Ruhama și pe care mi-o doresc în prezent, natural și firesc, în jurul meu. Matematica ne omoară pe noi tinerii în 2013, dar istoria romilor din România omorâți în 1944 ar trebui să ajungă în istoria predată în fiecare școală din România și să ne mai omoare din ignoranță și prejudecăți. Pentru a nu uita că, așa cum amintea Zoni Weisz – supraviețuitor de origine romă/sinti - în discursul său pentru noi participanții la evenimentul de comemorare, „avem dreptul să știm totul, avem dreptul să ni se recunoască suferința”. Eu nu sunt de etnie romă și atunci din limba română s-ar deduce (logic) că sunt exclusă din acel „ni”, dar cu siguranță sunt inclusă în acel „avem dreptul să știm”.

31


Comunitate Suferință la metru pătrat, avem Din bancurile copilăriei: Întrebare: Câți somalezi încap într-o cabină telefonică?Răspuns: Toți. Din descoperirile ce nu se pot uita: Într-o celulă dintr-o clădire dintr-un lagăr exista noapte de noapte 1m2 cu 4 suflete captive în trupuri captive, trupuri epuizate, înfometate, bătute, torturate, îndesate cu bocancul pe o spartură de maxim 30x30cm în întunericul celulei de pedeapsă. Nu am reținut înălțimea și nu pot calcula m3 de suferință. Gâze-gaz 12 octombrie - două luni mai târziu, gâzuțe luminate de un soare blând în Grădina Botanică din Cluj, încântare multicoloră de toamnă, liniște și pace – ireal de departe de gâzuțele ce roiau sub un soare fierbinte și prăfos de august în fața Crematoriului din lagărul Auschwitz, gâze nevinovate ce pentru o fracțiune de secundă (și pentru tot restul vieții mele) mi-au părut a fi fulgi de cenușă plutind în aer. Doamna sau domnișoara Baran Doamna Baran a fost numele străbunicii mele, a fost numele bunicii mele, este numele mătușii mele, domnișoara Baran a fost numele mamei mele, a fost numele verișoarei mele, a fost numele altei mătuși, domnișoara Baran ar fi fost numele meu dacă ai mei ar fi dus la capăt intenția de a divorța în 1998. În 2 august 2013 am aflat „întâmplător” că doamna sau domnișoara Baran a fost și numele unei victime de la Auschwitz. Șoc – uimire – gol în stomac, poza pozei descoperite într-un lung șir nu a ieșit cum trebuie, semn că trebuie să revin și să cercetez mai îndeaproape. Dintrodată, „numele de fată al mamei” este o legătură incredibil de directă între mine și clădirea numărul 10 (a se confirma numărul după cercetare) din lagărul acesta. De parcă nu era deajuns că ai mei părinți s-au luat în 2 august (1980).

32


Comunitate Zid de mormânt pentru vii - o relatare în ROENgleză, presărată cu limbaj de chat - că așa au curs vorbele în mijlocul unui eveniment internațional unde și visele ajungeau să fie în engleză Într-una din zile am „sărit zidul” agendei evenimentului dedicat Comemorării și am dat o fugăde câteva ore, cu câțiva amici complici,pe strada Lipowa la numărul 4 (@Cracovia)să vizitez muzeul fabricii lui Schindler – recomand!Nu chiulul, ci muzeul, deși este foarte bun și chiulul asumat, presărat cu educație informală și/sau nonformală bazată pe obiective persoanele de învățare clar definite :) Ca să nu lungesc relatarea, din experiența de câteva ore de turism educațional nu voi uita povestea construirii unui zid – cel al ghetoului din Cracovia – care intenționat a fost construit, din start, pe modelul de piatră de mormânt specifică culturii evreiești. Deci, wow! chiar a fost foarte ”in your face” că au știut din start ce au în intenție, iar „sensibilitatea culturală”a fost de o cinismo-ironie soră cu moartea. Brusc, cuvintele Ruxandrei Pandea din cadrul atelierului despre Hate Speech și Hate Crime cum că intenția face diferența între a da glas unor sterotipuri și hate speech(a.k.a. discurs instigator la ură), au făcut și mai mult sens...un sens dureros de plastic, de fapt de ciment.

Brusc, cuvintele Ruxandrei Pandea din cadrul atelierului despre Hate Speech și Hate Crime cum că intenția face diferența între a da glas unor sterotipuri și hate speech(a.k.a. discurs instigator la ură), au făcut și mai mult sens...un sens dureros de plastic, de fapt de ciment.

33


Comunitate Tehnica Salami. Etapele de la Hate Speech la Hate Crime. Etapele de la dezinteres la acțiune Denigrarea imaginii și reputației, răspândirea de mituri/povești, alimentarea neîncrederii, fabricarea de idei amenințătoare pentru publicul larg, proiectarea imaginilor neumane, instigarea la ură și pedepse/represalii, îngrădirea treptată a libertăților, tăierea puțin-câte-puțin a drepturilor, precum tai felii dintr-un salam, izolare, excludere, concentrare/ghetoizare, exterminare, negarea genocidului. Zoni Weisz și Ruxandra ne explică / descriu etapele cu exemple din trecut, bucăți din istoria romilor din Europa, dar tot ce îmi vine în minte sunt exemple din prezent și ororile de acum îmi par mult mai oribile, mai grave, mai de neconceput pentru capul meu – Ce s-a întâmplat cu ”Never again.”? Fără nicio legătură cu faptul că sunt de aproape 2 ani vegetariană, „feliile de salam” contemporane mie îmi provoacă revoltă, panică, furie, neputință, durere – nu accept că în Europa anului 2013 respectul pentru diversitate și interculturalitatea nu sunt încă la ele acasă! Zoni ne îndeamnă întruna să nu întoarcem privirea cum au făcut contemporanii lui începând cu 1933, să nu fim martori tăcuți, să fim atenți/alerți, să nu ignorăm aceste semnale/semințe izolate/dispersate de hate speech și îmi revine în fața ochilor imaginea lui Hitler – genocidul a pornit de la discursurile unei singure persoane. O altă singură persoană – Oskar Schindler – a trecut oarecum prin proces în sens invers și testimonialul luiMietek Pemper îmi dă speranță, l-am copiat pentru a-mi reconstrui și realimenta,cuvât cu cuvânt,încrederea în umanitatea noastră cea de zi-cu-zi: ”His moral transformation did not happen suddenly, from one day to the next; rather than that, Schindler had been becoming capable of playing his part gradually, day by day. He had not arrived in Krakow as a heroic savior, but as a regular entrepreneur. However, when he saw what was going on in Poland and how the occupying forces treated the Jews, he decided to do something about it. With the yearswe changed in his eyes from cheap workforce to human beings whom he decided to help.” Zi-de-zi, cel mai mult mă străduiesc să nu uit că transformarea cere timp și, în egală măsură, acțiune și răbdare. Înțelepciunea și detașarea sănătoasă a răbdării alimentează acțiunea atunci când rezultatele (lipsă) și cei din jur nu o fac și îi dă acțiunii tenacitate; acțiunea dă răbdării un sens și motive de speranță. Dik I Na Bistar vă doresc și vouă! Cetățean JurnalistGo Free@ Dik I Na Bistar 2013

34


Comunitate Adaptări senzoriale Ruxandra PĂTRAȘCU

Fratele său, Ionică, l-a învățat să își pună mâna pe burtă când îi e foame și să își ducă pumnul la gură dacă îi este sete. În prezent, comunicarea cu domnul Adamescu e cel puțin interesantă. Trebuie să îi scrii în palmă mesajul.

N-are titlu,decât unul onorific. Îl cheamă Adamescu Vasile și este un domn în vârstă de 69 de ani, cărunt, înălțime medie, dar tot timpul cu ochelarii de soare la el. Un semn al nevăzătorilor. S-a născut în comuna Borcea, județul Călărași, iar după 2 ani de viață s-a îmbolnăvit de meningo-encefalită. Mai târziu, din cauza acestei boli, a ajuns să sufere de surdo-cecitate, o deficiență multisenzorială, care afecteză văzul și auzul. Până la vârsta de 11ani, domnul Adamescu, a rămas în Dobrogea, cu familia, însă a trăit izolat fiindcă nu putea comunica cu cei din jur din cauza bolii. Fratele său, Ionică, l-a învățat să își pună mâna pe burtă când îi e foame și să își ducă pumnul la gură dacă îi este sete. În prezent, comunicarea cu domnul Adamescu e cel puțin interesantă. Trebuie să îi scrii în palmă mesajul, apoi el îți răspunde, verbal, iar dacă nu înțelegi, însoțitorul și prietenul său, Viorel, îți traduce. Înțelege și dacă îi scrii în alfabetul Braille cât și dacă îi scrii cu majuscule. N-are nevoie de semne de punctuație pentru a înțelege. ”Când lucram cu elevii cu deficiențe senzoriale care nu auzeau am folosit trei metode de comunicare: scrisul în palmă cu litere

35


Comunitate de tipar sau cu litere din alfabetul Braille și metoda dactilă, adică dactilemele. A, B, C, D, F, G, H, I, J etc. Și ultima metodă gesturile folosite de surzi. ” După ce a fost adus în Cluj, la vârsta de 11 ani, la școala de nevăzători, viața sa a luat complet alt sens. A fost demutizat sub îndrumarea profesoarei Florica Sandu: ”A venit profesoara Florica Sandu la grădiniță și m-a luat de mână, la muzeul școlii unde a început să lucreze cu mine. Mi-a arătat pe piept și pe față, i-am pipăit buzele, obrajii, cum își mișcă gura când pronunța sunetele. Apoi am încercat să pronunț și eu la rândul meu. Vorbirea mea s-a dezvoltat timp de 4 ani și am putut, în sfârșit, să comunic cu toți cei din jur”. Domnul Adamescu a urmat apoi facultatea de psihopedagogie (numită defectologie în acea perioadă) în regim normal, și a ajuns profesor la școala pentru deficienși de vedere, s-a căsătorit de două ori, a ieșit la pensie și a publicat o carte- ”Înfruntând viața”. Din anul 2007, domnul Adamescu are un coleg de apartament - fostul său elev, Viorel Micu, s-a mutat cu el pentru a-l ajuta. Acum, după 6 ani, e greu să definești relația lor, un amestec între prieten-fiu.

Așa cum l-am cunoscut, Adamache este un visător. Visează la o casă, undeva la periferia Clujului, un Labrador și o pisică, o terasă cu vedere către toate punctele cardinale și o excursie la Paris.

Astăzi, la 13 zile după ce a îndeplinit 69 de ani, domnul Vasile - Adamescu cum îl alintă Viorel-, transcrie de zor niște articole de pe adevărul.ro. Are un laptop performant și diplay în Braille.”Sunt foarte fericit să folosesc aceste aparate și să pot comunica în țară și în lume prin e-mail.” E pasionat de informație și vrea să știe tot timpul ce se petrece în jur. ”Comunicarea este foarte importantă pentru persoanele cu surdo-cetitate, care au nevoie pentru a se informa.” Am impresia că zâmbește. Îi iau palma într-a mea și îl întreb despre ce citește. Pasioant, începe să vorbească despre ultimele evenimente din țară și chiar de mai departe. Îmi spune despre vizita lui Ponta la Roșia Montană, despre Obama și Syria. Nu simpatizează politicienii Pe lângă scris și citit îi place să modeleze. Casa lui e plină de diferite/diverse mulaje în lut, de la piese religioase, până la mici bucăți de anatomie sau portretul lui Socrate. De curând a început să lucreze la un autoportret, Viorel a fost cel cu inițiativa, iar domnul Adamescu i-a replicat că trebuia să facă asta când era mai tânăr și avea mai mult păr. Pentru Vasile Adamescu educația a jucat un rol crucial în viața sa -i-a oferit șansa de a comunica, de a se exprima. ”Nu îi înțeleg pe cei care nu învață să scrie și să citească.” Spre deosebire de mulți dinte noi, domnul Adamescu, a realizat încă de la o vârstă fragedă că informația, respectiv curiozitatea, sunt două lucruri esențiale. Când intru la nr. 3, pe P. Roșca, tot timpul am o vagă senzație de stânjeneală. La ei în casă miroase a lut și cărți, iar pe lângă asta, Adamescu e în permanență la calculator. Fie citește știri, fie beletristică, acum e la Julles Verne: ”Castelul din Carpați”, este prima carte pe care am citit-o pe calculator anul trecut.” Așa cum l-am cunoscut, Adamache este un visător. Visează la o casă, undeva la periferia Clujului, un Labrador și o pisică, o terasă cu vedere către toate punctele cardinale și o excursie la Paris. Unul din visele sale se va împlini foarte curând, atunci când își va lansa propria carte, în comuna Borcea, în locul în care și-a început călătoria prin viață. În prezent, așteaptă să aibă lansarea oficială a cărții sale în comuna Borcea, în a doua sâmbătă a lunii octombrie.

36


Comunitate La revedere, America! România, la revenire! Cristina CRIȘAN Cum a fost în America, e întrebarea. Bine, m-am dus să fac bani și asta am făcut. M-am dus ca să mă întorc înapoi și m-am întors. Am învățat ce e dorul de casă, ce să faci când nu poți face nimic (când trăiești într-un loc izolat de lume, doar internetul cu ale lui miracole te ține conectat cu lumea), că prietenii te iubesc oriunde ai fi și că tu îi iubești pe ei un pic mai mult, pentru că ești departe de casă.

Am învățat că în momentul în care știi că ai un timp limitat într-un loc, trebuie să profiți la maximum de el. Să înveți mai mult și să cumperi mai puține lucruri, să asculți mai mult și să vorbești mai puțin. Am experimentat luni întregi de muncă intensă.

Am învățat să nu mai fac conversia din lei în dolari (acum trebuie să mă opresc să o fac din dolari în lei, căci mă întristez și mai mult din cauza prețurilor din România) și să știu cum e să rămâi cu bani după ce cumperi de toate - eram într-un loc izolat, repet, așa că nu aveam cafenele și mall-uri. Am învățat engleza și am trăit în aceeași casă (departe de casă) cu fratele meu, cu care am crescut împreună într-un an mai mult decât am crescut (la minte mă refer) în 18 ani petrecuți în casa părintească. Știu să conduc mașina cu cutie automată de viteze, nu e greu, dar până înveți să nu să apeși ambreiajul și să te oprești din căutat schimbătorul de viteze durează câteva ore. Am învățat că în momentul în care știi că ai un timp limitat într-un loc, trebuie să profiți la maximum de el. Să înveți mai mult și să cumperi mai puține lucruri, să asculți mai mult și să vorbești mai puțin. Am experimentat luni întregi de muncă intensă ; imaginează-ți că ai lucra ca

37


Comunitate pentru licență în toată perioada respectivă – deadline-ul fie a trecut, fie e imposibil de aproape. O bere are alt gust în contextul acesta. Legat de asta, am ajuns la concluzia că oboseala e un termen relativ și că resursele unui om ies la iveală când credeai că nu mai e de unde sau se termină brusc când ți-e lumea mai dragă. Am învățat că adevărul e tot timpul undeva la mijloc și că dacă ascult ambele versiuni ale poveștii, eu sunt cea mai câștigată, pentru că învăț de la amândoi. Am învățat că cele mai bune amintiri se pot construi în momente frumoase, de glorie, dar și în cele mai triste și jalnice zile. Am avut sindromul imigrantului și l-am văzut manifestându-se și la alții: ai impresia că oamenii fac mișto de ceea ce zici și că engleza ta nu va fi niciodată suficient de bună astfel încât să înțelegi și să răspunzi prompt la fiecare glumă care vine. Sunt câteva cuvinte pe care niciodată nu le poți pronunța corect și trebuie să te justifici pentru ciudățeniile tale culturale (dragostea pentru pită, de preferință sărată). Am învățat de la oameni în situații limită, când ce e mai bun și ce e mai rău iese din om. Ce am făcut eu în State de am învățat atâtea (mie mi se par multe): am fost barman (și încă vreo 4 joburi incluse în pachet, că eram„understaffed”) într-un restaurant de 5 stele. Mă bucur că am luat decizia asta, pentru toate cele de mai sus. Mă bucur că m-am întors la ai mei părinți pe care i-a îmbătrânit mai repede plecarea mea. Mă bucur că m-am întors la logodnic, prieteni, cafenele, gropi, limba maternă, covrigi, slănină, halva, papanași și ciorbă de fasole cu ciolan, Piața Unirii și casa părintească. Mesajul meu este simplu: bucurați-vă de locul în care trăiți, cu bune și rele! Ce aș lua cu mine din America 1. Hi, how are you?-ul mai mult sau mai puțin sincer, însoțit de un zâmbet în acelși ton, dar nu contează. Vorba aia, somnul vine dormind, optimismul vine zâmbind? 2. Cursurile online și cele live, la care poți să-ți duci laptopul și să lucrezi de pe el, nu să scrii pe foi ministeriale până ți se rupe pixul după dictare 3. Mândria de a fi născut în țara ta, cu bune cu rele, pe care oamenii ăștia o au și care nouă ne cam lipsește 4. Patriotismul care te face să intri voluntar în armată, ca să îți servești țara. Nu pentru că știi că țara ta are dreptate și inamicul nu are, ci pentru că alții ca tine își servesc țara acolo și vrei să îi ajuți, să lupți alături de ei. Americanii ăștia nu se duc musai pentru țară în armată, ci se duc pentru că prietenii, rudele și alți necunoscuți s-au dus și ei la rândul lor în armată și consideră că le fac cinste acestora din urmă, dacă le urmează exemplul. 5. Acceptarea homosexualilor și a lesbienelor și a mormonilor și a indienilor sau a oricăror oameni care au preferințe și crezuri diferite de ale tale ca oameni normali, parte a grupului și a societății din care fac parte.

38


Comunitate Același sex, altă etnie ANONIM Iubirea se construiește. Pas cu pas. Cuvât după cuvânt. Uneori cu dicționarul în mână. Și mi-am dat seama de asta atunci când, intrând glorios în cel de-al 27-lea an, m-am îndrăgostit de o femeie care vorbea altă limbă. Același sex, altă etnie. Foarte frumos, veți spune. Nimic mai complicat, mărturisesc.

Eu nu mă revolt împotriva nimănui. Nu sunt decât o femeie care construiește o iubire alături de altă femeie. Așa cum aș putea să o construiesc alături de un bărbat, dar cu totul altfel. Iubirea nu e alchimie, e doar un set de valuri de căldură când te gândești că ți-e mai frig. Îți pică bine. Te face fericit. Pentru o zi sau pentru toată viața.

Nu știu dacă ne naștem cu afinitățile astea. S-ar putea să fim inconștienți. Iubirea se construiește din bucăți de puzzle pe măsură ce tragem cu ochiul – activitatea noastră preferată. Tot ce ne înconjoară ne formează. Orientarea în spațiu, timpul și sexul sunt o alegere mai mult sau mai puțin conștientă. Mergem, probabil, după instinct. Și tocmai de aceea mă încumet să cred că toată homofobia și toată reavoința în direcția asta sunt dovezi mascate de invidie și ciudă. Intoleranții și cei care blamează strigă, de fapt, din adâncul sufletului „nu e corect să fiți diferiți de noi, majoritatea! Nu vă dăm voie să îndrăzniți s-o luați pe altă cale, doar pentru că puteți și vreți! Să fii heterosexual nu e o alegere, e o normalitate. Atunci voi de ce aveți dreptul și puterea de a alege altceva?”. Nu! Eu nu mă revolt împotriva nimănui. Nu sunt decât o femeie care construiește o iubire alături de altă femeie. Așa cum aș putea să o construiesc alături de un bărbat, dar cu totul altfel. Iubirea nu e alchimie, e doar un set de valuri de căldură când te gândești că ți-e mai frig. Îți pică bine. Te face fericit. Pentru o zi sau pentru toată viața. Cu intensitate sau fără. Pe trup sau pe creier. Toate se leagă, am să vă spun. Se leagă și frica de a te înfățișa semenilor tăi pentru că te vor judeca. Frica de a nu-ți speria părinții. Frica de a nu fi arătat cu degetul. Și toate astea – pentru ce? Oricum nu poți să o săruți la gară. Nu poți s-o ții de mână pe stradă. Nu poți vorbi despre o astfel de experiență decât cu sufletul plin de tristețe și de fericire, în același timp.

39


Go Free Go Free- mărturie a unui nou venit Nota editorului: La începutul toamnei ne-am mărit redacția cu oameni activi, cu ochi lucioși plini de curiozități și cu chef de scris. Doi dintre ei ne-au fost alături la Nocrich, într-un teambuilding, unde am putut să ne cunoaștem într-un mod în care grupul de pe Facebook nu ne-ar fi permis în veci. Am fost tare curioși să aflăm cum s-au simțit, așa că i-am rugat să tasteze câteva gânduri pe hârtia pixelată a laptopurilor personale, cu promisiunea că aceste mărturii își vor găsi loc pe site-ul oficial Go Free. Lume-i în mișcare, timpul trece iar planurile se schimbă de la o zi la altă. Am decis, așadar, să îi includem în numărul nonformal al revistei Go Free, în semn de recunoștință pentru munca depusă până acum. Cuvintele lor ne-au emoționat teribil de tare, iar lacrimile nu au lipsit. Vă lăsăm să citiți gândurile Ancăi și ale lui Denis, cărora la urăm cu drag bun venit în echipă! Go Free, guys !

40


Go Free Anca ONACIU Şi am pornit la drum, Cu gândul în visare, Să mergem, să vedem, Ce fain pluteşte-n zare Fericirea… Prin faţa oamenilor albi, Cu ochi, cu raze de lumină Şi cercetaşi plini de lumină, I-am cunoscut şi mi-au plăcut Şi erau veseli şi frumosi Şi era multă culoare Şi aveam nevoie de o schimbare În mai bine, în regenerare… Şi am ales să plec cu ei, Prietenii noi devin ai mei Şi îmi sunt dragi, Îmi sunt ca fraţii, Ca verişorii, ca cercetaşii, Şi am vorbit, Ne-am cunoscut Şi ne-am jucat Şi ne-a plăcut, Acolo pe tărâmul verde… Ok, ok, too much lyrics! Now my impressions. Mi-am dorit foarte mult să vin în teambuilding, încă din vară, şi eram nerăbdătoare şi entuziasmată. De cum am aflat de el mă gândeam doar la formularul de înscriere. Și până la urma l-am completat şi în teambuilding am plecat, mi-am luat rucsacul în spate şi încă o greutate şi am zburat. Aveam nevoie de zbor, eram de mult timp pe pista de aterizare, aveam nevoie de evadare undeva unde să fie ceva mai mult soare. A fost frumos iar căldura a venit din mai multe direcţii (din oameni, din lemne, din calorifere, din apă, de la soare, din sacii de dormit, perne şi pături, din ceaiuri, multe ceaiuri). Cel mai mult mă bucur de căldura din oameni. E minunat să te simţi încălzit de toţi din jurul tău; aşa m-am simţit eu, înconjurată de cel mai frumos decor, decor ce interacţiona cu mine.

41


Go Free

Am învăţat că orice răspuns e corect, nu există unul greşit, doar teama de a te expune aşa cum eşti, teama de a-ţi derula live gândurile.

Şi am stabilit legături covalente foarte rezistente şi ne-am bucurat, am râs şi ne-am jucat. Mi-au plăcut jocurile, iar aici am învăţat că ele au mai multe scopuri (să te amuze, să te binedispună, să te descopere, să te descoperi pe tine însuţi, să îţi antreneze spiritul de observaţie, să cunoşti, să te expui, să te recreezi, să te simţi copil). Am învăţat că orice răspuns e corect, nu există unul greşit, doar teama de a te expune aşa cum eşti, teama de a-ţi derula live gândurile. Asta mi-a dat curaj, am reuşit să spun mai multe decât o făceam altădată şi asta m-a surprins, a venit atât de natural şi m-am simţit foarte bine. E frumos să simţi că te poţi exprima chiar şi diferit de ceilalţi, că tot ce spui poate prinde forma realului şi e ascultat şi nu judecat. KEEP CALM AND MAKE PANCAKES. Tot aici mi-am dat seama că ştiu să fac clătite de la început până la sfârşit (acasă făceam clătite împreună cu sora mea mereu, am avut un fel de antrenament şi repetiţia fiind mama învăţăturii, am reuşit să le fac aproape singură, cred că pentru prima dată aici în teambuilding). Cred că şi lor le-au plăcut, era amuzant cum din când în când mai dispărea câte una, se trezeau copiii din noi la viaţă.

42


Go Free Se știe, desertul îi bucură cel mai mult pe copii. Noi aşteptam cuminţi până terminam de preparat mâncarea, alţii aranjau masa şi apoi ne aşezam cu toţii ca o familie mare. Am făcut şi mămăligă personalizată, mămăliga GO FREE, care a fost atât de bună! Am descoperit un nou fel de mâncare, tocineii, originari din Moldova. Normal, acest fel a fost gătit chiar de fetele din Moldova. Au fost foarte gustoşi! Gazdele nostre minunate, cercetaşii ! Pline de bună dispoziţie şi gata oricând pentru noi,avem şi amintire de la ei, stikere faine. Locul în care a avut loc teambuildingul a fost pus la punct de către voluntari, ce gest frumos! Aveam de toate în acel loc (armonie, linişte, muzică, culoare, inspiraţie, spontaneitate) şi cred că toţi ne-am dori să locuim acolo, la poalele munţilor ce au întâlnit iarna. Noi ne bucuram de soarele toamnei, care uneori părea vară şi primăvară. Simt că am reuşit să fac multe lucruri care îmi plac. Am cântat, am gătit, am creat, am dansat, am cunoscut oameni noi care au devenit oameni dragi, am vizitat frumuseţea naturală, organică şi ecologică. Poţi face multe, dacă vrei şi îţi doreşti cu adevărat!

43


Go Free Un cercetaș pentru o lume mai bună Cătălina MĂTĂSARU Nocrich este un sătuc de la marginea Sibiului pe care localnicii îl consideră un simplu „punct de pe hartă”. Mulți sunt surprinși de numărul mare de străini care-l vizitează. Tot aici se află Lourdes Sancez Cortez, o argentiniană curajoasă care ar merge oriunde pentru pasiunea pe care o are pentru scouting. După ce a poposit o perioadă la Lyon, a venit la Nocrich Scout Center unde s-a îndrăgostit de împrejurimi dar și de copiii cu care lucrează. Go Free: Ești din Argentina, o țară destul de îndepărtată de România. Cum ai aflat de Nocrich Scouts Center și cum ai ajuns să lucrezi cu ei? Lourdes: Destinația mea originală nu era România, ci Franța. Am trăit în Lyon cinci luni, unde am învățat un pic franceza, am lucrat cu un grup de cercetași și am continuat o relație care a început din Argentina. Dar în tot acest timp, nu mă simțeam completă, ca să spun așa. Țara era minunată, sistemul politic pus la punct, totul era foarte organizat și eu parcă trebuia să urmez doar intrucțiunile. Mă simțeam de parcă trăiam într-o cutie de sticlă. Așa că, după un timp lung de gândire, am decis să mă despart de prieten, să plec din Franța și să caut altceva, un loc unde m-aș simți utilă, unde aș putea înfrunta noi provocări. Am aplicat la mai multe centre de cercetași din toată Europa și prima care mi-a răspuns a fost centrul din România! Așa că mereu spun că nu eu am ales Nocrich, ci Nocrich m-a ales pe mine. Înainte să vin în România, nu știam nimic despre țară sau despre cultura ei. Știam foarte puțin despre Dracula! Dar mai știam câte ceva despre Nocrich Scout Centre de la un alt cercetaș din Argentina care a venit aici ca voluntar pentru două luni în 2012, și după experiența asta a devenit un fan al României. După ce am vorbit cu el nu mă puteam gândi decât să vin la Nocrich, să vizitez centrul și să continui să călătoresc prin Europa

44

de Est. Dar am rămas în România un pic mai mult! Go Free: A fost greu să îți lași în urmă familia și prietenii? Lourdes: Păi, mi-a plăcut dintotdeauna să călătoresc și să descopăr noi culturi. Cred că sunt o persoană total diferită de restul familiei, pentru că nu sunt genul de om care urmează un „sistem tradițional”, unde după ce termini liceul, mergi la facultate, te gândești să îți cumperi o mașină, să ai o slujbă bună și apoi o familie. Adică, vreau să am toate aceste lucruri într-o zi, dar nu chiar acum! Prefer să fac alte lucruri acum și să descopăr cât de multe pot și să dobândesc experiență. În Argentina aproape că sunt jurnalistă! Studiam Științele Comunicării și îmi place cariera aleasă, dar de fiecare dată când am șansa să fac altceva, profit de ea. De asta nu am absolvit încă. Desigur, mi-e dor de familie și de multe ori mi-aș dori să fiu iar în Argentina, dar momentele astea nu durează mult. Go Free: Știu că ai făcut parte și din Scouts de Argentina. De unde vine iubirea față de cercetași? Lourdes: Am fost cercetaș timp de 12 ani în Argentina. Am început când aveam 15 ani, din întâmplare. Povestea începe într-o cantină a săracilor din Mensoza, orașul meu natal, unde eram voluntar împreună cu mama. Acolo mai lucrau niște cercetași de la Scout Group- Cristo Rey cu care m-am împrietenit. Unul dintre


Go Free

ei a devenit iubitul meu și mi-a propus să mă alătur cercetașilor, dar eram reticentă pentru că aveam în minte imaginea lor stereotipă: să vinzi fursecuri și să faci focuri de tabără. În final m-am înscris și m-am îndrăgostit pe loc de mișcarea cercetașilor! Deși m-am despărțit de prieten după trei luni, îi sunt recunoscătoare pentru că datorită lui mi-am descoperit pasiunea și am putut cunoaște oameni care acum îmi sunt cei mai buni prieteni. Go Free: Spuneai ceva de un alt cercetaș din Argentina, care a fost și el în România. Care e povestea sa? Lourdes: Da, e persoana care mi-a recomandat să vin la Nocrich. Numele lui este Jose Mendoza, e din Buenos Aires. Când a decis să vină în România a organizat o campanie la nivel național pentru a strânge bani. Primisem la un moment dat un email de la un prieten comun care mi-a spus că Jose vindea tricouri și dorea

să-și continue campania și în Mendoza, așa că l-am ajutat. Am fost puntea dintre el și orașul meu natal. Până acum n-am avut ocazia să-l întâlnesc, ținem legătura doar prin email, dar când mă întorc în Argentina ne vom vedea cu siguranță! Go Free: Cum a fost prima săptămână petrecută în România? Lourdes: A fost minunat! Am cunoscut oameni noi, am încercat mâncăruri tradiționale și am avut ocazia să merg la „Festivalul Luminii” organizat de cercetașii din Cluj. Am fost foarte impresionată de organizație, de program și de cât de muncitori erau copiii! Mi-a plăcut foarte mult să lucrez cu ei. După două zile, am venit la Nocrich și am descoperit altă latură: viața de la țară. Am cunoscut casa, vecinii, biserica și cel mai frumos dintre toate, am cunoscut copiii de la Nocrich! Go Free: Cum a fost la lucrezi cu oameni și copii dintr-o cultură diferită? Ai avut ceva

45


Go Free Bariera lingistică nu e o problemă așa de mare când chiar îți place ce faci. De când am ajuns aici, nu am avut nicio problemă cu acești copii și, din fericire, unul din ei vorbește spaniola! Cred că fiecare copilaș e diferit și unic în felul său dar, întrun sens, toți adoră același lucru: să se joace și să fie ascultați.

probleme? Lourdes: E grozav! Bariera lingistică nu e o problemă așa de mare când chiar îți place ce faci. De când am ajuns aici, nu am avut nicio problemă cu acești copii și, din fericire, unul din ei vorbește spaniola! Ea a devenit micul meu translator. M-am obișnuit să lucrez cu ei, iar acasă lucram tot cu niște copii. Cred că fiecare copilaș e diferit și unic în felul său dar, într-un sens, toți adoră același lucru: să se joace și să fie ascultați. Go Free: În ce constă activitatea ta la Nocrich? Lourdes: Lucrez cu copii de la 6 până la 11 ani și facem activități clasice de cercetași și învățăm mult prin joacă. Îi învâț și un pic de spaniolă iar ei în schimb mă învață multă română! Urmez un Program Național al Cercetașlor structurat special pentru copii de această vârstă. Ei se numesc „Lupișori”. Scouting-ul e o mișcare de educație non-formală iar obiectivul său principal este să contribuie la dezvoltarea personală a copiilor. Asta încerc să fac aici la Nocrich, cu acești copii, dar în același timp simt că sunt ca o fereastră spre lumea sud-americană. De aceea încerc să-i învăț cât mai multe despre Argentina, iar acum mulți dintre ei vorbesc spaniola. Go Free: Ce diferențe crezi că sunt între cercetașii români și cei din Argentina?

46

Lourdes: Nu foarte multe, lucrăm în moduri foarte asemănătoare și cred că datorită acestui fapt mi-a fost așa de ușor să mă integrez cu Cercetașii Români. Avem ceva diferențe în ceea ce privește programul național, dar urmăm aceleași idei. Go Free: Care e relația ta cu părinții copiilor? Lourdes: Prima întâlnire cu „lupii” din Nocrich a fost o mare provocare pentru mine pentru că nu vorbesc fluent româna. Din fericire un al cercetaș m-a ajutat cu traducerea și prin ea am putut să le spun cât de mult îmi place să lucrez cu copiii lor. Le-am explicat în ce constă proietul și i-am încurajat să se implice. Cred că mulți dintre ei își doreau asta pentru că până atunci nimeni nu le-a explicat ce activități se desfășoară în acea casă. Pe deasupra, nu înțelegeau de ce vin atât de mulți străini la Nocrich, un „punct” de pe hartă. După acea întâlnire m-am simțit mândră de comunitate și de solidaritatea lor! Am creat noi prietenii iar acum mă simt ca un cetățean activ din Nocrich. Oamenii aceștia au încredere în mine și în munca pe care o fac, iar eu nu mi-aș dori nimic mai mult. Go Free: Ce planuri ai pe viitor? Lourdes: Sunt o persoană care iubește spontaneitatea așa că nu știu ce voi face după Nocrich. Pentru moment, voi merge într-o tabără din


Go Free Austria la începutul lunii august și pe urmă voi vedea. Poate voi călători un pic prin Europa, dar cu sigurață merg și acasă! Am deja biletul pentru sfârșitul lui septembrie. Vreau să mă întorc să-mi termin cariera, să îmi văd familia și prietenii, să strâng bani și, de ce nu, să mă întorc la Nocrich. Ar fi o plăcere! Go Free: Ai vreun mesaj pentru cititorii GoFree? Lourdes: Pot să spun doar că în România mă simt ca acasă și mă bucur că am trăit această experiență și că am trăit-o cu acești copii. Scouting-ul este o pasiune a mea ce crește din ce în ce mai mult și sunt extrem de bucuroasă că pot să îi învăț pe acești copii importanța sintagmei „Creează o lume mai bună!”.

Scouting-ul este o pasiune a mea ce crește din ce în ce mai mult și sunt extrem de bucuroasă că pot să îi învăț pe acești copii importanța sintagmei „Creează o lume mai bună!”.

47


Go Free Jurnalism cetățenesc peste hotare Cătălina MĂTĂSARU Să începem textul așa cum ne-au învățat toți profesorii să n-o facem vreodată. Pe data de 2 August a avut loc în Polonia o inițiativă intitulată „Dik I Na Bistar – Privește și nu uita”, eveniment ce avea drept scop comemorarea victimelor de etnie romă care au fost persecutate și omorâte de naziști în timpul Holocaustului. Această inițiativă constituie un pas înainte pentru recunoașterea zilei de 2 August ca zi internațională de comemorare a victimelor de etnie romă. O frază realtiv școlărească, dar cea mai eficientă pentru a descrie scurt și la obiect evenimentul.

Jurnalismul cetățenesc încurajează creativitatea și nu urmează cu strictețe regulile clasice de a scrie. Go Free a fost și el prezent la această ințiativă prin intermediul a doi membri. Am pornit spre Polonia cu un scop clar conturat în minte: să promovăm abordarea „go free-ească” a jurnalismului cetățenesc. Am avut propriul workshop de Citizen Journalism, propria șansă de a schimba perspective și de a interacționa cu tineri adunați din toată Europa pentru aceeași cauză: schimbarea. De legi, de mentalități, de perspective, etc. Tinerii au intrat pe ușa care avea textul „Citizen Journalism as Youth Activism” cu zâmbetul pe buze și ușor timizi. Am avut reprezentanț din Cehia, România, Bulgaria, Canada, Ucraina, Slovacia, Macedonia, Italia și Germania.

48


Go Free O sesiune de jocuri de cunoștere a mai stins din reținerea lor. Apoi s-a trecut la lucruri serioase și au fost rugați să spună care este în viziunea lor legătura dintre ei și jurnalism sau dintre jurnalism și inițiativa care i-a adus împreună. Pe urmă a urmat explicarea conceptului de Citizen Journalism. Au văzut diferențele dintre jurnalismul clasic și cel cetățenesc. Li s-a spus că în calitate de cetățeni jurnaliști, pot scrie fără perdea, pot promova povești ignorate de media și le pot spune așa cum doresc ei. Noi nu trebuie să ne gândim la factorul politic sau la cel economic. Li s-a spus că jurnalismul cetățenesc încurajează creativitatea și nu urmează cu strictețe regulile clasice de a concepe un text. Stilul lor personal e stilul pe care trebuie să îl folosească. Sinceritatea trebuie să se găsească și în felul în care scriem. E inutil să petreacă ore în șir să căutând „acel cuvânt”, să încarce textul cu sinonime sau referințe obscure. „Scrieți liber și edităm împreună pe urmă” le-am spus la un moment dat, scoțând un zâmbet ușor reținut de la ei. Cel mai important este mesajul și perspectiva pe care o aleg ei pentru a transmite acel mesaj. Nu vindem iluzia obiectivității. Sunt încurajați să fie subiectivi, pentru că jurnalismul cetățenesc vine și cu o încărcătură emoțională puternică. Ne asumăm responsabilitatea perspectivei și nu pretindem că ceea ce scriem noi este în vreun fel „adevărat” sau „fals” sau undeva la mijloc. Ne asumăm subiectivitatea. Spunem de la bun început „ăsta e felul în care văd eu lucrurile”. Nu există un „adevăr absolut”, ci există diferite idei și perspective. Sinceritatea textului nu e dată de persoana a treia, ci de onestitatea scriitorului. După ce am dezbătut cât de cât cu ce se mănâncă jurnalismul cetățenesc, le-am dat un exercițiu de creativitate. Au primit un citat de Ana Blandiana, i-am grupat și i-am pus la treabă. I-am încurajat să găsească metode creative de a exprima acel citat. Idei au fost multe, dar două miau rămas întipărite în minte: prima a fost un post de radio Go Free, care să trateze exclusiv astfel de teme, cu drepturile omului, democrație. Să fie jurnalism cetățenesc în variantă audio, să tratăm subiecte uitate și să se audă sinceritate în radiouri. A doua a fost un video în care tinerii să își ceară scuze. Pentru trecut, ceea ce n-au putut controla, pentru prezent, ceea ce nu știu cum să controleze și pentru viitor, ceea ce știu că nu au putut schimba. Workshopul s-a încheiat cu difuzarea filmului „Ce-ar fi fost dacă?” realizat de Go Free în cadrul proiectului Jurnalism Creativ pentru Democrație ținut la Sighet. E povestea lui Adi, personajul imaginar cu o viață tragică petrecută în Penitenciar, inspirată din fapte reale. Le-am spus că filmul e un mic exemplu de cum poți să îți faci cauza auzită, într-un mod creativ. I-am încurajat să scrie, să deseneze și să nu tacă. Mediul online e infinit și oricine te poate vedea, auzi sau citi. Avem potențialul și mijloacele de a schimba viitorul. Ne mai trebuie doar să dăm la schimb apatia pe ambiție.

49


Go Free Auschwitz: o poveste în imagini Foto: Andra Camelia CORDOŞ, Cristian Alexandru IOAN Text: Cătălina MĂTĂSARU

Avem o pată neagră în istoria noastră de ființe raționale, o greutate pe care suntem obligați să o ducem în spate și pe care nu avem voie să o uităm. Ștergerea sa din memorie ar fi „the easy way out”. Ar fi imoral. Avem o datorie față de cei care au suferit, față de cei care și-au pierdut străbunicii și față de cei care au avut puterea de a se împotrivi unui regim inuman. Să nu uităm fețele oamenilor care au fost rupți din cotidian, îmbarcați cu sutele în vagoane și trimiși în lagăre, ultima destinație la care aveau să ajungă vreodată. Un simplu tandafir plasat pe-o vitrină, sau un mesaj scrijelit pe o piatră arată că nu ne-am pierdut umanitatea. Greutatea e acolo, ne apasă sufletele, dar o cărăm pentru memoria celor căzuți.

50


Go Free

51


Go Free

52


Go Free În mulțimea de pietre, se rătăcise una cu textul „For the People that died in all the camps R.I.P.” Un mesaj simplu ce poartă doze de umanitate și regret printre litere.

53


Go Free

54


Go Free

55


Go Free

56


Go Free

57


Go Free Lectura – modern vs. clasic Cătălina MIRONESCU Într-o societate în continuă schimbare, faptul că unii dintre oameni încă citesc este un lucru impresionant. Însă dintre toate acestea, mai de necrezut este că unii încă citesc cărți clasice, pe hârtie.

Aș putea începe cu o istorie a scrisului și a cărților, ca majoritatea celor ce scriu despre e-book-uri, însă o astfel de introducere este redundantă dat fiind faptul că o istorie mai pe larg se află doar la un click distanță de voi. Așa că, dragă cititorule, voi intra direct în pâine. Care ar putea fi motivele pentru care cineva mai cumpără cărți? Și mai ales cum de mai citește cineva în ziua de astăzi? Acestea sunt întrebările la care voi încerca să răspund pe parcursul acestui articol. Ca orice student normal dintr-un oraș mai răsărit, cu toate că nu dețin un e-reader, am câțiva prieteni care îl au. Ce motive au invocat majoritatea când i-am chestionat despre achiziția acestui gadget? Unul dintre ei îmi spunea că pe lângă faptul că în prezent este „cool” să ai așa ceva în geanta ta de wanna-be hipster, e și mult mai practic (mai ușor, mai maleabil, mai facil de citit). Și în ceea ce privește vacanțele sau mini-excursiile de week-end este mult mai practic să cari după tine un e-reader de câteva grame în care să îți pui cărțile preferate și suporturile de curs decât să cari kilograme întregi de cărți. Iar faptul că poți căra după tine o multitudine de cărți fără să adaugi kilograme suplimentare bagajului poate fi un avantaj și atunci când ești mai nehotărât (dacă într-un moment ai chef să citești o anumită carte asta nu înseamnă că acest sentiment nu se poate schimba).

58

Dacă ar fi să mă iau doar după aceste păreri, ereader-ele nu au niciun cusur, dar în realitate nu e nici pe departe astfel. Orice literat pasionat va simți lipsa parfumului vechi pe care cărțile îl emană sau a paginilor făcute ferfeniță a cărților din biblioteci, cărți care poartă în ele atâtea amintiri. Și nu ai același sentiment când întorci câte-o pagină îngălbenită de vreme ca atunci când dai un simplu click. Personal, n-am auzit încă idile bazate pe faptul că stăteai pe bancă cu Kindle-ul din dotare, pe când o copertă cunoscută a dus nu numai la idile. În ceea ce privește prețul, părerile sunt împărțite. Cum există cărți scumpe, pot exista și pdf-uri mai scumpe. Desigur, poți găsi o bază de date ceva mai bună, cu o multitudine de cărți gratuite. Dar, în același fel, poți găsi și o bibliotecă bună, unde toate „visurile” să-ți fie îndeplinite. Deci, din perspectiva economică, mare diferență nu se poate întrezări. În final, din discuțiile purtate și din celelalte articole scrise pe tema nu pot decât să ader la ideea generală cum că aceste e-readere sunt într-adevăr de mare ajutor în multe situații, însă uneori simți nevoia să te întorci la „the good old way”, la cărțile clasice. Și cum altfel ai putea citi clasicii? Personal, nu îl văd pe Dostoievsky sau pe Hemingway închiși într-un aparat impersonal.


Go Free 11 luni la puterea Go Free Andra Camelia CORDOȘ În Asociația Go Free avem câteva principii după care ne ghidăm și pe care dorim să le promovăm ori de câte ori avem ocazia în societatea românească. Unul dintre acestea este principiul transparenței, pe care încercăm să îl aducem în discuție prin prezentarea raportul nostru de activitate din ultimele 8 luni, luni pline de impact şi oameni implicaţi. Luna martie ne-a găsit la Sighetu Marmației, împreună cu participanții din proiectul Jurnalism Creativ pentru Democrație. În perioada 21-27 martie 2013, voluntarii Go Free au fost fi implicați în activități de documentare la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței. Am avut parte şi de o întâlnire cu doi foşti deţinuţi politici,închiși în fosta închisoare de la Sighetu Marmației, întâlnire desfăşurată în cadrul unei vizite la Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței, organizată cu sprijinul Fundației Academia Civică – Memorial Sighet. Pe data de 12 aprilie 2013 a avut loc lansarea oficială a scurtmetrajului “Ce ar fi fost dacă” în cadrul evenimentului intitulat “Sharing Café: Ce ar fi fost dacă”. Evenimentul s-a desfășurat într-un spațiu nonformal, în Galeria cafenelei Insomnia Cafe din Cluj-Napoca, fiind prezenți tineri voluntari, studenți și profesori universitari din Cluj-Napoca. Proiecția filmulețului a fost urmată de o dezbatere moderată, în care tinerii implicați în activitățile din Sighetu Marmației au discutat cu publicul întâmplările și poveştirile reale care au stat la baza documentării scurtmetrajului și au răspuns la întrebările ce le-au fost adresate.

59


Go Free Sharing Café (II): “Povești nerostite”. Evenimentul de lansare a Revistei Go Free #10 a avut loc în data de 25 aprilie 2013, gazda evenimentului fiind Librăria Independentă Bookstory din ClujNapoca. Numărul 10 al revistei a cuprins articolele realizate de tineri, în timpul și ca urmare a experienței din Sighetu Marmației, din cadrul proiectului Jurnalism Creativ pentru Democrație. În perioada 25-30 aprilie 2013, fotografiile realizate de voluntarii Go Free în timpul vizitelor de documentare la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței au fost fost expuse în cădirea cantinei Universității Babeș-Bolyai din campusul studențesc Hașdeu. Expoziția Photovoice a primit numele: “Memoria comunității”.

60


Go Free În cadrul Săptămânii Europene a Tineretului, Asociația Go Free și-a unit puterile cu cețățenii din Piața Unirii din Cluj-Napoca, într-un eveniment organizat pe 28 mai. “Captain Citizen – photo session” a fost primul din seria de trei evenimente organizate de Asociația Go Free în cadrul SET, și acțiunea cu cel mai mare impact asupra comunității. Votul, protestul, optimismul, altruismul, libertatea de exprimare, comunitatea, implicarea activă, scrisul, dreptul de a fi liber, egalitatea, toleranța, arta, pasiunea, inițiativa, răbdarea, pacea, progresul, nondiscriminarea, libertatea de mișcare, oportunitățile, puterea de a alege între mai multe opțiuni, ochii, valorile, cultura, creativitatea au fost doar câteva din răspunsurile pe care le-am primit în acea zi, de la trecători, la întrebarea: ”Care este puterea ta în democrația noastră?”.

“Captain Citizen – photo session” a fost primul din seria de trei evenimente organizate de Asociația Go Free în cadrul SET, și acțiunea cu cel mai mare impact asupra comunității. “Pro Action Cafe: Tinerii – A 4-a putere în stat” a fost cel de-al doilea eveniment organizat în cadrul SET, pe 31 mai, avand ca scop crearea unui spațiu pentru conversaţii creative, orientate spre acțiune, la care au fost invitați tineri din organziațiile nonguvernamentale din Cluj-Napoca. În aceeași zi, Asociația Go Free a expus în Piața Muzeului fotografiile însoțite de texte, realizate la Memorialul Victimelor Comunismului și al Democrației, în Sighetu Marmației (metoda photovoice).

61


Go Free

Zilele care s-au scurs între 9 și 16 mai i-au surprins pe 8 dintre voluntarii Go Free în Polonia – am făcut un fel de turism educațional. Când eram în Cracovia, savurând razele de soare din cafeaua cu gust de vacanță și alergând între hostel, centrul orașului sau Fabrica lui Schindler (Museum of Wartime Krakow); când eram la Auschwitz, echipați cu aparte de fotografiat, alegând, la propriu, după un ghid iute de picior care ne-a trecut prin toată istoria și ne-a lăsat cu sufletele sufocate de dovezi laintrarea principală de la Auschwitz-Birkenau. După 3 zile am plecat înspre Zwardon, o localitate în Munții Tatrei, într-un exchange care nu și-a atins scopul, dar care ne-a oferit prilejul să fim “separatiști” în context european. Sub influența sloganului “Conectați la comunitate”, Asociația Go Free a acordat în acest an 30 de premii în cadrul celei de-a treia ediții a Galei “Go Free Awards”, un proiect prin care ne-am propus să identificăm și să promovăm studenții și profesorii clujeni care reprezintă adevărate modele în comunitate. Evenimentul a avut loc pe 7 iunie, în sala Ion Mușlea de la Biblioteca Centrală Universitară. ClujNapoca este un oraș norocos – are o mulțime de prieteni care-l fac vizibil și-l luminează prin inițiativele lor.

62


Go Free Finalul lunii iunie și începului lui iulie (28.06-01.07) ne-a activat în Predeal, la Connector -un eveniment care a pus la un loc organizații din toate sectoarele implicate sau interesate de învățarea nonformală. Au fost prezenţi oameni activi din organizații nonguvernamentale, școli, licee, universități, companii şi instituții publice. Am dezvoltat un plan de activități comune în sfera învățării nonformale, plecând de la oportunitățile de colaborare dintre diferite sectoare. Corina, prietenul nostru nonformal – lector la FSPAC, Universitatea Babeș-Bolyai și profesor premiat la Gala Go Free 2012 și 2013, ne-a însoțit în această experiență. Am sărbătorit împreună cu cercetașii, centenarul cercetășiei în România, la Mogoșoaia, în zilele de 3 și 4 august, în cadrul Târgului de 100 metode de educație non-formală, organizat cu aceast prilej. Asociația Go Free a facilitat workshop-ul “Centenarul meu cercetășesc”prin metoda “expoziția vie” pentru un grup de temerari. Cei trei membri Go Free prezenți la eveniment sunt “gata oricând” pentru a multiplica experiențele nonformale de acest fel.

Între 30 iulie și 4 august, Asociația Go Free a fost reprezentată la cel mai mare eveniment internațional de comemorarea victimelor genocidului - Roma Genocide Remembrance Initiative 2013, în Polonia http://2august.eu/, de către Cătălina și Andreea, acestea susținând un workshop la categoria Youth Activism and Change. Workshopul “Jurnalism cetățenesc ca formă de activare a tinerilor” a avut loc pe 1 august 2013, la Universitatea Pedagogică din Cracovia. De altfel, 15 tineri interetnici din Canada, Italia, Slovacia, Ucraina, Bulgaria, Cehia, Romania, Germania și cei 2 ambasadori Go Free au explorat Jurnalismul cetățenesc conectat la sine, ca și cetățean activ, și la Inițiațiva de Comemorare a Genocidului/Etnicilor Romi. Am aratat tot ce aveam mai bun din Jurnalism Creativ pentru Democratie, iar ei au aratat ce aveau mai bun din creativitate pe subiectele ce-i preocupă.

63


Go Free

În 14 august, am dat sfoară în țară că redacția Go Free caută tineri interesați de comunitate, pentru un Internship pe care l-am botezat “Jurnalism cetățenesc pentru curioși” și care s+a desfăşurat până la jumătatea lunii noiembrie. Şapte tineri cu idei și inițiativă au rămas în echipă pentru a testa împreună cu noi impactul jurnalismului cetățenesc. Laboratorul de Educație Nonformală ne-a dus departe, în luna septembrie. Ne-a dus cu trenul, cu microbusul, cu taxi-ul, cu bacul, mai creativi, mai plini de energie, de optimism și chef de implicare. Doi dintre membrii echipei Go Free au ajuns în acest an la cel mai de impact eveniment nonformal al anului, unul ca facilitator pentru metoda “expoziția vie” dezvoltată de Asociația Go Free, iar altul ca participant. Vom folosi experiența mai departe într-o campanile pe care o pregătim deja, pentru promovarea educației nonformale în spațiul universitar clujean. Pe 11 octombrie am fost preZENți la Ziua Educației Nonformale care a cuprins 126 evenimente, 257 activitități, 36 județe, sute de organizatori și facilitatori din țară. Asociația Go Free împreună cu Asociația Dreams for Life, Fundația Noi Orizonturi și Asociația Green&Wild a organizat un eveniment în Piața Unirii întitlulat “Expoziție ZEN” și care a urmărit promovarea educației nonformale în spațiul public, într-o manieră interactivă care a facilitat comunicarea voluntarilor cu trecătorii. Ne-am echipat și cu pancarte inscripţionate de mesaje și desene despre educația nonformală. Și iată-ne aici, la un clik distanță de Revista Go Free #11 în realizarea căreia redacția Go Free a fost susținută de nonformali din țară care aplică în activitățile lor diverse metode de educație nonformală, cum ar fi: animație socio-educativă, teatru forum, educație urbană, storytelling, biblioteaca vie etc. Pentru asta le mulțumim!

64


Go Free „Nonformalul prinde Universitarul”: o acțiune departe de a fi încheiată Cătălina MĂTĂSARU Luna noiembrie a acestui an s-a dovedit a fi foarte bună pentru Go Free, mica asociație plină de suflete cu chef de schimbare. Spațiile universitare din Cluj-Napoca au fost presărate cu afișe multicolore ce anunțau acțiuni ambițioase în viitorul apropiat.Am plecat de la următoarea întrebare: ce putem noi să facem pentru a le oferi tinerilor din Cluj-Napoca un cadru cât mai bun pentru învățare? Un lucru destul de ambițios, având în vedere că peisajul universitar nu este întocmai cunoscut pentru inovație și abilitatea sa de a se schimba de la an la an pentru a ține pasul cu studenții, o categorie a societății care crește și evoluează. Este destul de clar ce vrea cadrul academic de la tineri. Vrea studenți serioși, cu chef de învățare, care să se dezvolte între pereții săi și să ducă mai departe prestigiul instituției în care s-au format. Vrea să-i pregătească pentru lumea exterioară, cea a programelor de muncă stricte, concedii stabilite cu luni în prealabil și salarii cum or fi. Vrea să ne ajute, să ne fie prieten, așa cum știe el . Problema nu era neapărat ce nu și-a propus universitatea să facă pentru studenți, ergo, intenția de a acuza vreo instituție de ceva, de orice, nu a fost pusă niciodată pe coliile de flipchart pe care s-a schițat campania. Din contră, orice acțiune a fost gândită în așa fel încât nu cumva, din greșeală sau intenționat, să jignim pe cineva. Lucru ce, pe alocuri, s-a dovedit mai dificil decât ar părea, credeți-ne pe cuvânt. Problema de la care am plecat era acea imagine a studentului plictisit. Amfiteatre pline de fețe moi, spirite pasive și semi-adormite, în care o singură voce pune monopol asupra acusticii sălii, și anume cea a profesorului. Cunoașteți peisajul. O sală care are peste 100 de locuri, din

care numai vreo 50 sunt ocupate. Profesorul intră și începe cursul, născându-se un fel de dialog al surzilor. Cui vorbește acest profesor? Studentului care joacă Temple Run pe Iphone? Studentei care desenează floricele și suricate pe marginea caietului? Nu. Urmează apoi o scena apocaliptică: întrebarea directă către sală. Profesorul, dornic de interacțiune, lansează o întrebare legată de subiectul pe care tocmai l-a discutat timp de 45 de minute. Nimeni nu răspunde. Se lasă o liniște apăsătoare pentru ambele tabere, pentru cel care a lansat provocarea cât și pentru receptori. Tensiunea crește, studentul care tocmai s-a trezit întreabă în stânga și în dreapta ce se întâmplă, iar dacă cineva are curajul să își facă vocea auzită într-un ocean de nedumerire, va răspunde la întrebare și va permite colegilor să revină la starea de dinaintea furtunii. Și de i studentul ce răspunde preferă să își petreacă timpul în afara cursului, profesorul își va răspunde singur la întrebare pentru a putea reveni la obiectivele cursului. Pe cine să dai vina? Pe studenți, pentru că sunt dezinteresați și apatici? Pe profesor, că nu

65


Go Free S-a plecat de la intenția de a ajuta studenții și de a schimba cadrul universitar în favoarea lor. Astfel, alături de mână de asociații clujene, am adus nonformalul mai aproape de lumea studențească și am trezit interesul pentru această nouă metodă de învățare.

i-a ținut antrenați timp de 2 ore? Nu, vina nu cade pe nimeni. Imaginea descrisă nu este neapărat una universal valabilă pentru toate sălile de curs din toate instituțiile academice din spațiul carpato-danubiano-pontic, dar ea există. Mai mult, poate fi schimbată și, de aici, s-a născut a noastră campanie. Educația nonformală s-a dovedit pentru mulți a fi o modalitate de învățare eficientă. Introduce noțiunile de noutate, facilitate și interactivitate în procesul fiecăruia de a învăța. De ce să nu fie introdusă și în spațiul academic, acolo unde se poate?

66

Așa s-au format cele șapte acțiuni din cadrul campaniei, târgul de educație nonformală, atelierul de photostory, evenimentul capitan nonformal, două workshopuri pentru profesori (metode de educație nonformală în cadrul universitar), expoziția On the same map S-a plecat de la intenția de a ajuta studenții și de a schimba cadrul universitar în favoarea lor. Astfel, alături de mână de asociații clujene, am adus nonformalul mai aproape de lumea studențească și am trezit interesul pentru această nouă metodă de învățare. Universitatea e un loc frumos unde poți fi cum vrei, dacă te implici.


Procente mici pentru planuri mari 2% pentru Go Free


Conectează-te la Nonformal


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.