Am sărit ca împins de un resort, îndepărtând-o pe fată cu putere. Eram mânios, simtind că avusese loc o profanare: îmbrătisarea curată a bătrânului si sărutul pătimas al fetei erau două lucruri esential ireconciliabile. Cel dintâi era profanat de către cel de-al doilea. Asadar, bătrânul stiuse de la început tot ceea ce urma să mi se întâmple, dar nu-mi spusese nimic. A preferat să folosească o modalitate mai delicată de a mă smulge din păcat si din mâinile diavolului. Pe atunci, fata respectivă nu credea în Hristos si nu avea nici o legătură cu Biserica. Se pretindea o persoană „modernă“ si lipsită de „prejudecăti“. Mai târziu, după numeroasele lucruri ciudate care i s-au întâmplat, a început să se problematizeze, să-si mai cenzureze excesele, să-si schimbe treptat viata, si în cele din urmă, prin puterea lui Hristos, a devenit si ea unul dintre mădularele vii ale Trupului Domnului, ale Bisericii Ortodoxe. Discutând cu părintele Paisie despre problemele de acest gen, mi-a spus: „Atunci când există o legătură strânsă si o mare iubire între două suflete, ele pot cunoaste astfel de lucruri de departe. Însă de cele mai multe ori intră diavolul la mijloc si încurcă lucrurile. Pune în gând unui băiat si unei fete să meargă în acelasi loc si să se întâlnească acolo. Apoi iarăsi acelasi lucru, în altă parte, si tot asa, până când cei doi ajung să spună: “Ceva se întâmplă cu noi, ceva special!”, pentru ca în cele din urmă să-i arunce în păcat. Ispititorul este un mare regizor si scenograf... De aceea nu trebuie să pună nimeni bază pe asemenea întâmplări, ca să nu se rătăcească. Dacă ceea ce ni se întâmplă este de la Dumnezeu, atunci El va găsi un alt mod de a ne înstiinta, care să ne aducă deplină certitudine“. Într-adevăr, asemenea chestiuni necesită un mare grad de discernământ, pe care nu-l mai posedă multi asceti în vremea noastră.
C. Cea de-a treia întâmplare s-a petrecut în Evros, la unitatea militară. Într-o seară, încercând să spun neîncetat rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-mă“, nu-mi puteam concentra nicidecum mintea, care se risipea în nenumărate alte gânduri. După îndelungi eforturi sortite esecului, mi-am zis: „Dacă nu mă pot ruga, atunci să fac măcar niste mătănii. Este si aceasta o rugăciune a trupului, iar Dumnezeu mi-o va primi, văzându-mi neputinta“. Înainte de a apuca să fac zece mătănii, m-a înconjurat un fel de pâclă respingătoare, ros-aurie. Era un atac deschis al diavolului. Biruit de spaimă, mi-am zis: „Lasă, mai bine să n-o încurc rău de tot!“, si am plecat în grabă. Mai târziu m-am căit pentru lasitatea acestei atitudini. Mă temusem de lupta cu diavolul, întrucât stiam că-i deschisesem iarăsi porti largi, prin păcatele săvârsite recent. Din nefericire, cădeam încă destul de frecvent victimă vechilor mele patimi. M-am întors în dormitorul comun si m-am pregătit de culcare. Credeam că s-a terminat, că fusese o simplă furtună de moment. Mă înselam însă amarnic! În zilele următoare nu m-am simtit bine. Acuzam o permanentă si inexplicabilă stare de ameteală, somnolentă si sfârseală. M-am prezentat la medicul unitătii, pe care îl cunosteam, si care m-a supus unei examinări riguroase. Nu
MARII INITIATI AI INDIEI SI † CUVIOSUL PAISIE † — 176 / 246 — DYONYSIOS FARASIOTIS