Legal si egal pe piata muncii pentru comunitatile de romi

Page 74

Legal şi egal pe piața muncii pentru comunitățile de romi

Caseta 1. Precauții în compararea datelor Procente de tipul celor menționate în text, citite prin ele însele, nu sunt menite să răspundă în mod adecvat unei întrebări de tipul: sunt romii la fel de mobili internațional prin raportare la ansamblul populației României? Puține estimări sunt disponibile pentru comparație şi orice operație de acest tip necesită precauție sporită, pe de o parte, pentru că migrația internațională (în special în România) este un proces cu o dinamică accentuată, pe de altă parte, pentru că formularea întrebărilor de sondaj poate fi sensibil diferită. În plus, nu ştim în ce măsură patternurile de mobilitate sunt similare pentru populația de romi prin comparație cu restul populației. Chiar dacă problemele metodologice ar fi surmontate prin formularea de întrebări identice, dinamica accentuată a migrației induce dificultăți în compararea estimărilor venite din ani diferiți, chiar dacă apropiați în timp. În migrația recentă a românilor au avut loc cel puțin două evenimente care ar fi putut să influențeze semnificativ dezvoltarea procesului: aderarea României la Uniunea Europeană (2007), cu consecința dobândirii de către cetățenii români a unor drepturi sporite în raport cu circulația internațională în spațiul UE, şi trecerea (în 2009) peste pragul primului segment din pachetul măsurilor de restricționare a accesului cetățenilor români pe diverse piețe ale muncii. Lipsa informației despre patternurile specifice63 de mobilitate ale populației de romi afectează posibilitatea de a opera comparații. O simplă numărare a gospodăriilor care includ un membru ce a lucrat în străinătate poate să ducă la rezultate sensibil diferite pentru o populație care practică o migrație bazată pe o circulație accentuată (plecări de scurtă durată) în raport cu o populație pentru care durata stagiilor de muncă în străinătate este (mai) lungă, chiar dacă migrația poate să fie în egală măsură una circulatorie.

Experienţa de migraţie pentru muncă la nivel individual Din totalul persoanelor intervievate, 16% declară o experiență directă de muncă în străinătate după 1989 (vezi graficul IV.15). Creşterea mobilității geografice internaționale în perioada recentă este reflectată de procentul ridicat (14%), prin comparație, al celor pentru care experiența câştigului de bani în afara țării se concentrează la nivelul ultimilor 5 ani64. Modelul de mobilitate, cel puțin pentru perioada recentă, pare să fie unul dominat de perioade de şedere scurte în străinătate: din totalul populației, numai 6% au locuit mai mult de 6 luni în străinătate pe parcursul ultimilor 5 ani (graficul IV.11). Experiența străinătății nu este, aşadar, una consistentă ca timp: dintre cei care au fost în străinătate pentru a obține bani, numai 38% au locuit în străinătate pe durata a mai mult de 6 luni. Dacă modelul migrației este unul de temporaritate/circularitate, atunci procentul relativ ridicat al gospodăriilor care includ cel puțin o persoană care a muncit sau munceşte în străinătate îşi găseşte o parte din explicație aici. 63 Există argumente pentru a lua în calcul ipoteza unor patternuri de mobilitate sensibil diferite în cazul populației de romi în raport cu celelalte grupuri etnice (vezi, ilustrativ, Reyniers, 2003). 64 Formularea întrebărilor pe baza cărora au fost obținute cele două procente este uşor diferită (ʺDupă 1989, dvs. ați lucrat în străinătate pentru un timp?ʺ, respectiv ʺÎn ultimii cinci ani ați fost în străinătate pentru a câştiga bani?ʺ). A câştiga bani nu este în mod necesar o activitate asociată cu munca, prin urmare, este posibil ca cele două categorii să nu se suprapună perfect. Dacă luăm în calcul faptul că procentul celor care au fost în străinătate pentru alte scopuri decât a munci este redus, atunci, foarte probabil, afirmația din text este corectă.

74

Institutul de Cercetare a Calității Vieții


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.