Scenele locuirii
Nevoie de refugii? Refugii este un spectacol ce vorbește despre evacuările din Cluj și din țară, semnalând cât de comune și de des întâlnite sunt politicile antisociale în România. În spectacol joacă Alina Mișoc, George Sfetcu, Paul Socol și Doru Taloș, iar Cătălin Filip asigură partea tehnică. Conceptul și dramaturgia spectacolului sunt date de Petro Ionescu și Raul Coldea. Prin teatru, cei doi abordează teme sensibile politic, pe care doresc să le exploreze și să le facă cunoscute publicului. Acest gen de teatru, pe lângă faptul că formulează și transmite un mesaj politic, reprezintă și un proces de auto-sensibilizare politică. Spectacolul e produs de Reactor de creație și experiment, în cadrul proiectului Pata-Cluj. Lorand Maxim: Cum a apărut textul spectacolului? Petro Ionescu: Ne-am stabilit trei direcții pe care să le documentăm. Prima era cea a oamenilor direct vizați, cei care au fost evacuați. A doua direcție reprezintă discursul autorităților și discursul media, ce e în ziare și în televiziune. Al treilea e discursul nostru. Am luat legătura cu oamenii din Pata Rât și le-am propus să documentăm și cazul lor. Pe lângă cercetarea de teren în Cluj, am făcut și o cercetare în ceea ce privește alte cazuri de evacuări din țară. Am încercat să vedem pattern-uri. Sunt multe lucruri care se repetă. La București e cazul Vulturilor; cazul mai recent, de pe Sfinților; Baia Mare - evident cu zidul, care e destul de recognoscibil și în spectacol. Am mai găsit cazuri la Focșani, Brașov și Eforie Sud. Toate s-au întâmplat abuziv. Am căutat în lege să vedem care a fost demersul legislativ, care sunt criteriile pentru locuințe sociale, dar și ce „recomandă” Parlamentul European. La Pata Rât am vorbit cu Pepe, care ne-a livrat destul de mult material, dar și cu copii de acolo. Așa s-a născut scena cu școala. Copiii ne-au povestit experiența lor de evacuare și cum s-au schimbat relațiile cu colegii când aceștia au aflat vestea. Paul Socol: Se repeta o poveste cu sandwich-ul. Am auzit aceeași poveste de la mai mulți copii. P. I: Exact! Și era exprimată la fel – „eram prietene și mâncam amândouă din același sandwich; eram pri-
eteni și mâncam amândoi din același sandwich.” Era aceeași poveste care vorbea despre cât de strânsă era o prietenie și cum s-a schimbat după ce unul a fost mutat. P.S: Te dărâmă poveștile astea, pur și simplu. P.I: Am vrut să ficționalizăm. Nu e verbatim niciodată. Sunt lucruri pe care le-am preluat și le-am modificat. Nu am pus nume, nu am dat locații, să nu expunem pe nimeni. Ne-am gândit noi că-i mai bine. R.C: Ne-am întrebat foarte mult cum reprezentăm dacă Foto: Marius Jurcă reprezentăm, și din ce poziție avem dreptul să reprezentăm pe cineva. Dacă astăzi aș lucra la alt spectacol pornind de la tema asta, ar fi mult mai explicit. E o problemă care ne privește pe toți. Sunt foarte multe insecurități locative în orașul ăsta. Când am lucrat la spectacol ne-am gândit și la noi și la oamenii din jurul nostru, care nu știu despre cazuri ca Pata Rât. Întrebarea e cum adresezi această problemă unor persoane care nici măcar nu știu de ea? De exemplu, vorbind despre criteriile pentru locuințe sociale din Cluj, mi s-a părut foarte important de conștientiezat că Clujul este orașul cu unul dintre cele mai groaznice sisteme de punctaj. Un doctorat [n.r. primește] 45 de puncte și un copil un punct ?! L.M: Care sunt cazurile documentate care și-au lăsat aprenta asupra spectacolului? R.C: Ai putea zice că evenimentul de la Baia Mare e mai recognoscibil, tocmai pentru că are acel zid. E ceva super concret și direct. Nu e o chestie subtilă pe care te poți preface că nu o vezi. Aia clar ne-a influențat. Evacuarea de pe strada Coastei clar ne-a influențat, pentru că am avut contact cu oamenii de acolo. Doru Taloș: Și primarul din Eforie. P.S: Sunt foarte multe cazuri scârboase de-a dreptul. La Baia Mare, de exemplu, Cherecheș e halucinant! Spune: „ O să fac o operă de artă din a-i muta pe oamenii ăștia” – cuvintele lui. George Sfetcu: La fel și în Dej. P.S: Și Piatra Neamț. P.I: Într-un interviu din care ne-am inspirat apare
un judecător executoresc căruia jurnalistul îi spune – „Nu e uman ce faceți!”; iar replica lui: „E uman, nu e uman, eu vorbesc despre legi!”. Iar când vezi că aceste legi se repetă în atâtea locuri din țară, vezi întregul și vezi, de fapt, cum funcționează sistemul. L.M.: De ce teatru social? Ce v-a adus munca la acest spectacol? G.F: Mi-a plăcut super mult stilul de lucru. Am avut ocazia să fac o documentare și, pe baza ei, să aflu chestii. În loc să servesc un text de-a gata, am avut posibilitatea să mă documentez și să am opinia mea despre o anumită situație. Și am aflat chestii care m-au făcut să vreau să aflu mai multe. Și am putut să arăt altor oameni și să vorbesc cu ei despre ce am aflat – uite, eu cred asta. D.T: Mie mi se pare important să găsesc o altă justificare decât „artă pentru artă” și „teatru pentru teatru”. Am nevoie de un alt de ce? P.S.: După ce am început cu Refugii, am început să mă gândesc că se întâmplă un genocid. Adică, în cazuri din astea oamenii mor, în fiecare lună, în fiecare iarnă. Ok, pot să înțeleg că tu ca politician nu ai mână liberă să faci sută la sută ce vrei, dar nu poți, măi, să stai indiferent la lucrurile asta. Nu! Nu poți să zici „n-am ce să fac”. Oricare putem să fim în situația asta. Hello, trăiești în orașul ăsta, îi fain la Cluj? Lorand Maxim
Arhitectură socială ‘nici piscină, nici minibar, nici room service, dar tot este
cel mai bun hotel din Europa’ În aprilie 2016, un hotel din centrul Atenei a fost ocupat de un grup de 250 de activiști și refugiați care l-au transformat într-un centru de cazare și un spațiu de solidaritate. Hotelul fusese renovat în 2004, dar de șase ani nu mai era în folosință. În mai puțin de doi ani, aproximativ 1700 de oameni au fost acomodați aici (cam 350 de persoane în același timp), în condiții care le depășesc de departe pe cele existente în taberele desemnate pentru refugiați sau, cum este cazul multora, pe cele de pe stradă. În Atena, criza refugiaților nu înseamnă numai o temă politică și niște oameni relocați prin cote, ținuți captivi într-un loc, și cu care majoritatea nici nu se întâlnește. Mai ales în urma împiedicării trecerii lor prin Ungaria în 2015, mii de oameni au fost blocați în Grecia așteptând decizia la solicitarea lor de azil, iar mulți au decis să se ducă în orașe mari pentru a avea acces la mai multe servicii și pentru a fi mai aproape de instituțiile de stat și mijloacele de transport spre Europa de Nord.
Ca o reacție la condițiile din taberele existente și localizarea lor la distanță față centrele urbane, au apărut acomodările și centrele sociale autoorganizate. Hotel City Plaza este, profilmul de introducere de pe www.best-hotel-in-europe.eu babil, cel mai cunoscut dintre ele. În https://www.youtube.com/watch?v=bqsWqFGQiss timp ce cele mai multe colective similare au posibilități limitate, fiind determinate să preia roluri mai specifice, Hotel City taberele administrate de stat, City Plaza transmite Plaza are o activitate extinsă și diversă, unde locuipublic un mesaj politic clar: alte condiții de viață torii (sau vizitatorii) au access la mai multe tisunt posibile chiar și în mijlocul unei crize. Așa a puri de servicii, precum 12 cursuri de limbă pe ajuns acest hotel de trei stele un exemplu alternativ săptămână, 1200 de mese pe zi, cafenea, clinică al arhitecturii sociale în sensul mai larg al cuvântumedicală, frizerie și punct de închiriere de bicilui, o soluție la o problemă socială prin crearea unei clete etc. Este un loc a cărui organizare se bazează noi construcții sociale. pe solidaritate oferind condiții de locuire decente: Am vrut să aflăm mai multe despre acest loc cu curățenie, siguranță, viață socială, confort. Prin ocazia Zilei Internaționale pentru Eliminarea faptul că funcționează prin contribuții voluntare, Tuturor Formelor Discriminării Rasiale. Deși hotelul fără fonduri publice, iar potrivit site-ului costul se găsește într-un context diferit de cel al Clujului, pe persoană este de cinci ori mai mic decât cel din rădăcina problemei este în ambele cazuri rasismul
11