Elaborarea unui produs de relații publice cu ajutorul mijloacelor audio-video
… este bine sa privim si imaginea cuvântului nu doar cuvintele ce provin din imagine…(pof)
RELAŢIA DINTRE CUVÂNT ŞI IMAGINE Când vorbim de comunicarea audiovizuală, abordarea trebuie făcută dintr-o perspectivă dublă: din perspectiva relaţiilor publice, care este perspectiva comunicatorului, cel care difuzează informaţii şi perspectiva jurnaliştilor, cei care primesc, prelucrează şi difuzează publicului informaţiile primite.
Discursul vizual şi discursul verbal Prin alăturarea lor, între imagine şi cuvânt pot apărea relaţii: de concurenţă, de redundanţă, de complementaritate. O imagine foarte captivantă prin dramatismul sau ineditul ei, va distrage atenţia spectatorului de la comentariu. La fel, un comentariu interesant va pune în umbră imaginea care îl însoţeşte. Un text nu este absolut liniar, el conţine pasaje mai mult sau mai puţin „interesante”. La fel stau lucrurile şi în ceea ce priveşte succesiunea imaginilor. Momentele forte ale discursului vizual nu trebuie să coincidă cu momentele forte ale discursului verbal. Este indicat ca atenţia privitorului să fie condusă alternativ între palierul verbal şi cel auditiv. Pe de altă parte, un comentariu continuu, non-stop, devine obositor. Pauzele permit spectatorului să reflecteze asupra celor spuse, facilitând înţelegerea şi memorarea. O greşeală frecventă constă în a povesti ceea ce se vede atunci când se redactează un comentariu pentru o ştire sau un film documentar,. Textul devine redundant, în loc să fie complementar, adică să cuprindă ceea ce imaginea nu poate să arate. În mod obişnuit, un cititor renunţă la alte preocupări în timpul lecturii; chiar dacă, să zicem, ascultă muzică, bea cafea sau fumează, atenţia sa este îndreptată în principal, spre text. Urmărirea unei emisiuni la televizor nu presupune însă o asemenea concentrare, telespectatorul putând avea în acelaşi timp şi alte preocupări. Adesea, telespectatorii urmăresc doar auditiv emisiunea de ştiri și o vor privi doar dacă se transmite ceva interesant. Pentru aceasta este necesar ca mai întâi fiecare material să capteze atenţia spectatorului.
Influenţa cuvântului asupra imaginii. Doar prin sine, o imagine nu poate să numească o persoană, un lucru sau un eveniment; ea îngăduie, cel mult, o recunoaştere. Imaginea nu oferă decât indicaţii generale despre locul sau momentul unde şi când a fost înregistrată (sau de unde este transmisă în direct).Vedem un oraş, dar nu ştim ce oraş este dacă nu recunoaştem unele clădiri sau vreo firmă sau un afiş nu ne oferă premiza unei deducţii. Putem observa că este zi sau noapte, dar nu ştim în ce dată. Ascultăm o persoană vorbind în cunoştinţă de cauză despre problemele economiei naţionale, este un director de firma, un patron, un ziarist, un politician ? Toate acestea se pot comunica doar cu ajutorul cuvintelor, rostite sau înscrise pe ecran: ele permit identificarea.
1
Elaborarea unui produs de relații publice cu ajutorul mijloacelor audio-video
Influenţa imaginii asupra cuvântului Imaginea este „înţeleasă” cvasi-instantaneu (ne dăm seama imediat, de exemplu, că este vorba de o demonstraţie, chiar dacă nu ştim cine şi de ce demonstrează); perceperea sensului unei propoziţii presupune un anumit timp. Din această cauză, imaginea are un efect mai rapid şi poate comunica o mai mare cantitate de informaţii. Este cunoscută maxima care afirmă că „o imagine validează (sau nu) cuvântul, construind cadrul în care acesta este perceput: efectul de confirmare – imaginile autentice despre un subiect lasă impresia că reportajul respectiv este adevărat, chiar dacă imaginile nu susţin prin nimic ceea ce se afirmă în comentariu. efectul spectacular – imaginile în sine sunt dinamice, ele dau viaţă unei ştiri De aceea, uneori, ele sunt utilizate chiar dacă subiectul lor are doar o legătură vagă şi nesemnificativă cu informaţia transmisă. efectul emoţional – imaginile accentuează perceperea afectivă a unui eveniment sau a unei relatări, în detrimentul conţinutului raţional. Neconcordanţa dintre discursul vizual şi cel verbal dă naştere, în funcţie de context, unor efecte diferite: poate fi vorba de o metaforă cinematografică, de accente ironice sau pamfletar-sarcastice,de umor involuntar, de o tentativă de manipulare ori doar de un pasaj pur şi simplu confuz.
Şase moduri de alăturare a imaginii şi a cuvântului/comentariului. Un material de televiziune foloseşte o singură modalitate sau apelează la mai multe, combinându-le succesiv. a) Comentariu puternic/imagini fundal( de umplutură): la această posibilitate se recurge atunci când subiectul materialului este de factură abstractă, fără legătură cu vreun eveniment concret, vizibil (de exemplu: evoluţia şomajului, a indicatorilor economici, a indicilor demografici etc.). În asemenea cazuri se filmează imagini apropiate temei, dar fără o legătură directă cu informaţia transmisă. Soluţia cea mai comodă, prea des folosită, constă în a filma oameni pe stradă; justificarea este simplă, aproape orice se întâmplă ne afectează, pe noi, oamenii, într-un fel sau altul. Asemenea materiale de televiziune, de un interes redus, nu se justifică decât prin importanţa informaţiei transmisă verbal. Imaginile nu relatează subiectul, şi nici nu îl plasează spaţial sau temporal. Ar fi bine ca la o asemenea soluţie să se recurgă doar în ultimă instanţă. b) Comentariu puternic/imagini generice: în această modalitate, foarte asemănătoare celei anterioare, textul rostit este susţinut de imagine prin prezentarea unui element sau detaliu specific subiectului abordat. Datele statistice despre şomaj, de exemplu, pot fi însoţite de aspecte înregistrate la un birou pentru plasarea forţei de muncă (oameni stând la rând în faţa unui ghişeu, fizionomii, funcţionari, afişaje, o persoană citind rubrica de angajări din paginile unui ziar, etc.). Elementele vizuale, deşi alese întâmplător, au valoare generică. Ele ilustrează un fapt, un subiect, o temă, dar nu le redau. De menţionat că interesul spectatorilor nu poate fi păstrat mult timp folosind asemenea imagini. c) Comentariu puternic/imagini de ilustraţie: relaţia se defineşte prin alegerea unor imagini ce corespund punctual câte unui cuvânt sau idei din comentariu, neacordânduse atenţie logicii interne şi construirii discursului vizual. Dacă se aminteşte de guvern, se prezintă clădirea în care se află sediul său, dacă se vorbeşte despre o persoană, este arătat cel în cauză, dacă se pomeneşte de o şosea, se vede o şosea oarecare ş.a.m.d. Extinsă prea mult, opţiunea pentru stabilirea unui raport de strictă corespondenţă între cuvânt şi imagine, devine plicticoasă şi obositoare, prin redundanţă.
2
Elaborarea unui produs de relații publice cu ajutorul mijloacelor audio-video
d) Comentariu puternic/imagini puternice: imaginea, formând un tot coerent, prezintă o poveste ce poate fi urmărită şi înţeleasă independent de comentariu, intrând în concurenţă cu acesta. Dificultatea rezidă în conducerea atenţiei spectatorului în mod alternativ, de la palierul vizual al comunicării la cel auditiv şi invers. e) Comentariu cu rol complementar/imagini puternice: comentariul doar explică şi comentează relatarea vizuală ce tinde „să redea realitatea” prin înregistrări de mare tensiune, însoţite de sunetul original, transformându-l pe spectator în martor. Astfel sunt subiectele dramatice în plină desfăşurare, surprinse „pe viu”, spre exemplu : demonstraţiile violente de stradă. f) Imagini fără comentariu: există două posibilităţi radical diferite: înregistrări nefinisate, nemontate, ale filmărilor de actualităţi, cu planuri lungi, cu sunetul original, oferind senzaţia participării directe la un eveniment sau a contactului nemediat cu o anumită realitate (materialele difuzate la rubrica „No comment”) înregistrări finisate, montate, cu planuri scurte sau lungi, cu inserții în sunetul original, oferind senzaţia de spectator (materialele difuzate la rubrica „Camera ascunsă”) poeme sau eseuri vizuale în care compoziţia cadrului, mişcările de aparat, lumina, montajul, sunetul original, muzica, etc. au un rol de prim ordin. Realitatea, în acest fel, este explorată mai subtil, iar rezultatul pune în valoare viziunea autorului.
SCRISUL PENTRU TELEVIZIUNE Recunoașterea puterii imaginilor de televiziune ar putea duce ușor la subevaluarea importantei cuvintelor. Necesitatea unui scris bun (corect) pentru televiziune este din ce in ce mai cerut. Audienta are nevoie sa înțeleagă problemele politice, sociale, economice si de mediu care le afectează existența.
Păstrează stilul simplu In ciuda dezvoltării binevenite a programelor de informații cu subiecte specializate, cele mai multe programe de jurnalism de televiziune se adresează unei audiente generale. Spre deosebire de ziare, capabile sa se adreseze unei audiente specializate, programele televizate trebuiesc înțelese de toți, deci cu un grad intelectual moderat, fără însă a insulta inteligenta. Ca recomandare generala, scenariile trebuie scrise intr-un limbaj caracterizat de: acuratețe, claritate, simplitate, stil direct, neutralitate.
Scrieți așa cum vorbiți Se spune ca un jurnalist bun începe sa greșească în momentul în care debutează în televiziune. Gândurile clare devin învălmășite si confuze, propoziții simple sunt contorsionate in"formulare". Limbajul direct se transforma in “oficial”. Regula este: gândește înainte de a scrie sau mai bine
3
Elaborarea unui produs de relații publice cu ajutorul mijloacelor audio-video
gândește cu voce joasa înainte de a scrie. Cu cat suna mai puțin natural, cu atât mai mult exista posibilitatea sa fie greșit.
Fiți logici
povestiți subiectul in mod cronologic, încercați sa exprimați fiecare idee intr-o propoziție scurta, înțelegeți dumneavoastră mai întâi ce ați scris; daca nu înțelegeți dumneavoastră, nimeni nu va înțelege, nu cădeți in capcana limbajului utilizat in documentele oficiale. Este posibil ca cel care le redactează să urmărească sa creeze confuzie sau să nu stăpânească simțul cuvintelor, întrebați-vă mereu: Ce doresc sa spun? După care spuneți.
Feriți-va de stupiditate Greșelile sunt făcute de reporterii care sunt orbi la contextul in care își scriu textul. Cuvinte cu dublu sens utilizate involuntar, superficialitatea sau lipsa de sensibilitate răzbat de multe ori din materialele difuzate.
Limbajul adecvat pentru televiziune Recomandarea făcuta reporterilor sa folosească stilul direct conversațional nu înseamnă ca stilul neglijent devine acceptabil. Ceea ce se urmărește este utilizarea celor mai potrivite cuvinte. Din nefericire, oricine se aventurează sa ofere sfaturi altora cum sa folosească limbajul in televiziune se va afla in încurcătură. Dar merita sa riști, pentru a puncta ceea ce nu trebuie sa facă jurnalistul, pentru a-i împrospăta memoria din când in când. Argou Limita de demarcație intre limbajul colocvial si argou este una foarte subțire, ușor de depășit. Delimitarea devine si mai dificila pentru ca expresii sau cuvinte respinse ieri sunt utilizate in mod normal astăzi, iar mâine se transforma in cuvinte găsite doar in dicționar. Sugestia este sa fiți precauți; lăsați-i in pace pe lexicografi. Eponime Ce ne-am face fără (al patrulea conte de) Sandwich, (Anders) Celsius? Altfel spus, cum trebuie sa utilizam numele proprii care s-au transformat in substantive comune? Clișee Jurnaliștii au întotdeauna o lista lunga cu fraze păstrate in birouri, însă nu este necesar sa le folosească. Ei fac de multe ori glume pe seama lor, având ca subiect povestiri compuse in întregime din aceste clișee. Recomandat este sa găsiți alternative elegante la aceste clișee. Acronime Acestea constituie o forma de jargon. Unele acronime au trecut in limbajul obișnuit ca entități de dicționar. Exemplele clasice sunt NATO si UE. Acestea trebuiesc înțelese de scriitor. In limbajul militar, acronimul SAM, de exemplu, este o prescurtare pentru “racheta sol-aer”. A descrie o astfel de racheta ca “racheta SAM” înseamnă sa spui “racheta racheta sol-aer”. In concluzie, evitați
4
Elaborarea unui produs de relații publice cu ajutorul mijloacelor audio-video
acronimele care nu sunt înțelese de public si construcțiile gramaticale dubioase care se obțin folosind acronime.
Evitarea ofenselor inutile Sexism Cuvintele prin care încercați sa impuneți recunoașterea locului femeilor in societate sunt de obicei ofensatoare. Limbajul “sexist” este adesea inadecvat. S-au făcut progrese pentru eliminarea acestuia, in special in SUA si in Europa occidentala, însă este un drum lung pana la eliminarea definitiva a acestui limbaj. Ca reporter, ar fi bine sa luați decizia de a folosi cuvinte care se refera la “gen” in deplina cunoștința de cauza, fără a merge prea departe, astfel riscați sa îndepărtați restul audientei. Rasism In democrațiile multiculturale după revoluție (anii „90), neglijenta in a folosi un limbaj rasist este de neacceptat. Nu este uzual sa te referi la culoarea, religia sau originea rasiala a unei persoane. De asemenea, este uimitor cat sunt de ignoranți unii jurnaliști in privința cuvintelor care se refera la credințele religioase. Erorile clasice includ referiri la bisericile evreiești, la sărbătorile creștine, la subestimarea importantei islamului si a budismului si confuzia in legătură cu titulatura liderilor religioși. Mulți dintre aceștia au experți in relații publice care va pot ajuta in a realiza acuratețea materialului. Obsesia vârstei Obsesia unor ziariști de a nota mereu vârsta celor despre care scriu nu este răspândita in jurnalismul audio-vizual. Vârsta se menționează in reportaj daca prin acesta audienta va înțelege mai bine povestea. Etichete politice Etichetele pot fi extrem de folositoare. “Dreapta” si “stânga” spre exemplu pot fi indicații scurte referitoare la personalitățile politice si este o tentativa de a le așeza in context. Nu întotdeauna este corect sa folosim astfel de etichete, pentru ca acestea nu reflecta poziția reala pe eșichierul politic a persoanei respective. Cineva ar putea fi descris ca aparținând “aripii stângi” a unui partid politic. In aceasta situație trebuie sa reținem faptul ca poziționarea este doar in comparație cu colegii de partid care au adoptat poziții “mai de dreapta”. Deci, fiți precauți înainte de a utiliza o eticheta politica, aceasta putând sa provoace un litigiu. Sau utilizați câteva cuvinte in plus, pentru a reda sensul corect al contextului. Atracția pentru inteligenta, capacitatea de înțelegere Studiile sociologice arata ca nivelul audientei care urmărește știrile la televiziune este scăzut. Mulți telespectatori au dificultăți in a povesti conținutul programelor pe care le-au urmărit, confunda personalitățile pe care le-au văzut in știri.
Reguli de aur in scrisul pentru televiziune
Alegeți imaginile si sunetul cat mai apropiate de povestea pe care aveți de gând sa o scrieți. Fiți atenți la orice detaliu care ar putea sa fie util narațiunii. Nu fiți tentați sa acceptați includerea unor cadre sau a unor secvențe care sunt amuzante, dar care nu contribuie la fondul povestirii. Daca povestea dumneavoastră are alocată o anumita
5
Elaborarea unui produs de relații publice cu ajutorul mijloacelor audio-video
durata de timp, ocupați tot timpul acordat, altfel veți putea fi obligat sa reeditați materialul. Lăsați editorul de imagine sa-si facă datoria. Întocmiți o lista cu cadrele pentru versiunea finala după vizionarea materialului brut si ascultarea sunetelor. Lista cu imagini asigură acuratețea corespondentei intre imagini si text. Procedura consta in consemnarea detaliilor legate de lungimea cadrelor, a conținutului imaginilor si de natura textului. In conformitate cu principiul “imagini înaintea cuvintelor”, lista cu descrierea imaginilor ar putea părea demodata, dar fiți siguri ca vă va garanta o producție mai buna. Scrieți textul cu lista de imagini in fata dumneavoastră. Înregistrați comentariul. Daca este timp, reascultați cuvintele înregistrate. Daca este nevoie de vreo ajustare, este mult mai ușor sa modificați textul decât imaginile.
Utilizarea listei cu cadre Începeți sa scrieți imediat ce aveți lista completa, înainte ca imaginea mentala a reportajului sa dispară. Așezați cate trei cuvinte pe fiecare rând, in dreapta foii. Este surprinzător cat de ușor va veți lansa după ce ați scris textul pentru 30 sau 40 de secunde. Nu pierdeți timpul cu “lustruirea” prozei scrise pe măsură ce înaintați. Completați textul cat de repede puteți. Primele exprimări care va vin in minte sunt, de regula, si cele mai bune. Nu este întotdeauna necesar sa începeți comentariul cu primele imagini ale evenimentului, mai ales daca sunteți obligați sa scrieți “pe genunchi”. Selectați scena cea mai importanta si începeți sa scrieți in jurul ei. Odată ce ați depășit primele cuvinte, restul textului va veni de la sine.
Greșeli clasice Prima greșeala este aceea de a înregistra mai multe cuvinte decât durata imaginilor montate. Recomandarea este in acest caz: “lăsați imaginile sa respire”. Cel mai bun text este adesea cel care utilizează cele mai puține cuvinte. A doua greșeala este sa scrieți fără sa țineți cont de propriile notițe, de conținutul imaginilor. In această situație, enervarea privitorului este garantata, pentru ca telespectatorul se așteaptă sa vadă ceea ce este descris in vorbe. Aceeași observație este valabila si in cazul sunetului. Dacă este necesar sa va referiți la “ceva” pentru care nu aveți imagini, faceți acest lucru in direct, fără sa atrageți atenția ca nu aveți imagini adecvate. O alta rezolvare editoriala a lipsei de imagini pentru o situație data este apariția reporterului in “stand up” (apariția video a acestuia). A treia greșeala este aceea de a ajunge la o suita de explicații pentru ceea ce se vede pe ecran. Acest lucru nu este necesar întrucât audienta este capabila singura sa vadă ceea ce se întâmpla in imagini. Daca veți încerca sa “explicați” imaginile, veți obține fraze lungi, plicticoase. A patra greșeala consta in lipsa preciziei și a corectitudinii. Exemplu: daca scrieți despre numărul automobilelor pe sosea, imaginile trebuie sa arate automobile si nu sa predomine camioanele sau autobuzele. Daca nu sunteți siguri, folosiți termeni generali. In acest caz, “trafic” ar putea acoperi tot ce circula pe sosea, de la biciclete la bolizi ai șoselelor.
6